Pregatirea personalului de executie tehnic

CAPITOLUL 1.

Istoricul şi dezvoltarea Uniunii Europene şi a conceptului de Spaţiu Schengen

1. Cum s-a constituit Uniunea Europeană?

Uniunea Europeană a avut la bază trei tratate:

a. Tratatul de la Paris (1951) prin care s-a instituit Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O). Tratatul a reglementat problema producţiei de cărbune şi oţel în Europa, deoarece unele ţări (Belgia, R.F.G., Olanda) erau dezavantajate în privinţa primului produs, iar celelalte (Franţa, Italia, Luxemburg) în privinţa celui de-al doilea.b. Tratatele de la Roma (1957) prin care s-au creat două noi comunităţi:

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (C.E.E.A.), care a apărut datorită existenţei deficitului de energie şi rămânerea în urmă a statelor membre faţă de Anglia, SUA şi URSS.

şi

Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.), prin care s-au introdus noi reglementări în privinţa schimbului economic de produse şi s-au îndepărtat obstacolele din calea liberei circulaţii a persoanelor, capitalurilor şi serviciilor

Prin mai multe tratate semnate ulterior, respectiv la Bruxelles, Maastricht, Amsterdam şi Nisa, s-au unificat instituţiile comune celor 3 comunităţi, au fost garantate cele patru libertăţi de mişcare (bunuri, capitaluri, servicii, persoane), instituindu-se termenul comun de Uniune Europeană.

În ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor, un pas important l-a constituit semnarea, la 14 iunie 1985 a Acordului de liberă circulaţie, în localitatea Schengen din Luxemburg, de către Franţa, Luxemburg, Germania, Belgia şi Olanda.

2. Ce înseamnă spaţiul Schengen?

Spaţiul Schengen este o zonă de circulaţie liberă în Europa. Statele membre ale acestui spaţiu au eliminat controalele la frontierele interne, astfel încât este posibilă trecerea frontierei între orice două asemenea state fără acte şi fără opriri pentru control.

La 19 iunie 1990 a fost semnată Convenţia de Implementare a Acordului Schengen care prevede:

  • eliminarea controalelor la frontierele interne ale statelor semnatare;
  • crearea unei singure frontiere externe cu reguli clare de control;
  • accesul tuturor ţărilor Schengen la Sistemul Informatic Schengen (SIS), ce  furnizează date despre identitatea personală sau alte informaţii din spaţiul Schengen.

ATENŢIE! Schengen nu înseamnă Uniunea Europeana şi invers !

! Există state ale Uniunii Europene care nu sunt state Schengen – Marea Britanie şi Irlanda de Nord şi Irlanda;

! Există state Schengen care nu sunt state ale Uniunii Europene – Islanda şi Norvegia.

În prezent, există 24 de state membre cu drepturi depline în Spaţiul Schengen: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria.

În egală măsură, sunt 27 state membre ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria

3. Ce înseamnă acquis-ul Schengen?

Acquis Schengen = totalitatea regulilor şi măsurilor implementate de statele membre, deciziile, declaraţiile adoptate şi acordurile de aderare ale statelor, precum şi Acordul Schengen şi Convenţia de implementare a Acordului Schengen.

Iniţial, acquis-ul Schengen nu a făcut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însă odată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, în data de 2 octombrie 1997, intrat în vigoare la data de 1 mai 1999. Un Protocol ataşat Tratatului de la Amsterdam incorporează acquis-ul Schengen în cadrul legislativ şi instituţional al Uniunii Europene. Începând cu acest moment, acquis-ul Schengen face parte din legislaţia comunitară şi a fost transferat în noul Titlu IV- Vize, azil, imigraţie şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor, al TUE.

4. Ce măsuri s-au luat de către statele Schengen?

Pentru prevenirea apariţiei unor posibile disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte securitatea, datorită eliminării controalelor, în Convenţia Schengen au fost introduse măsuri compensatorii, referitoare la cooperarea poliţienească şi anume:

  • asistenţă reciprocă în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor;
  • reguli referitoare la supravegherea şi urmărirea transfrontalieră pentru forţele de poliţie din statele Schengen;
  • comunicarea informaţiilor în cazuri particulare, în scopul prevenirii infracţiunilor;
  • schimb de informaţii în scopul efectuării eficiente a controalelor şi supravegherii la frontierele

externe;

  • reguli pentru acordarea vizelor şi solicitanţii de azil;
  • detaşarea de ofiţeri de legătură;
  • intensificarea cooperării poliţieneşti în regiunile de frontieră prin încheierea de înţelegeri şi

acorduri bilaterale;

  • întărirea cooperării judiciare printr-un sistem rapid de extrădare şi implementarea hotărârilor

judecătoreşti;

  • crearea şi întreţinerea unui sistem informatic comun.


CAPITOLUL 2

Principalele instituţii ale Uniunii Europene

1. COMISIA EUROPEANĂ

  • Organism independent de guvernele naţionale
  • Reprezintă şi susţine interesele UE
  • Elaborează propuneri de acte normative, pe care le prezintă Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene
  • Este responsabilă de implementarea deciziilor Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene.

2. CONSILIUL UNIUNII EUROPENE (Consiliul de Miniştri)

  • Este cunoscut şi sub denumirea de Consiliu de Miniştri sau Consiliu
  • Reprezintă interesele statelor membre
  • Este principalul organism decizional şi legislativ al UE
  • Este responsabil cu activitatea celor trei piloni ai UE: comunitatea europeană, politica externă şi de securitate comună, justiţie şi afaceri interne
  • Preşedinţia Consiliului este asigurată, prin rotaţie, de fiecare stat membru, pentru o perioadă de 6 luni.

3. PARLAMENTUL EUROPEAN

  • Reprezintă interesele cetăţenilor statelor membre
  • Examinează şi adoptă legislaţia europeană
  • Aprobă bugetul european
  • Exercită controlul democratic asupra celorlalte instituţii europene
  • Consimte asupra acordurilor internaţionale.

4. CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIŢIE

  • Asigură interpretarea unitară a legislaţiei comunitare
  • Poate fi sesizată de instituţiile UE, de tribunalele naţionale, de către persoane fizice sau juridice

În ceea ce priveşte Consiliul European, deşi nu este o instituţie oficială a Uniunii Europene, constituie cel mai înalt for politic al Uniunii Europene, în care sunt dezbătute probleme  de interes pentru statele membre. Este format din şefii statelor sau guvernelor statelor membre şi Preşedintele Comisiei Europene şi este prezidat de reprezentantul statului membru care deţine preşedinţia în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene. Reuniunea şefilor de state şi de guverne are loc de două ori pe an şi nu trebuie confundată cu Consiliului UE sau Consiliul Europei, care este o organizaţie în afara Uniunii Europene.


CAPITOLUL 3

Principalele prevederi ale Convenţiei Schengen

şi ale Cataloagelor de recomandări şi bune practici

A. Principalele prevederi ale Convenţiei Schengen sunt:

1. CONTROLUL FRONTIERELOR

Traversarea frontierelor interne şi externe

Art. 2-8 din Convenţia Schengen au fost abrogate de Codul frontierelor Schengen (Regulamentul nr.562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod Comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane), acest regulament conţinând reglementări privind trecerea frontierelor interne şi externe Schengen.

Regulamentul prevede absenţa controalelor la frontieră pentru persoanele care trec frontierele interne dintre statele membre ale Uniunii Europene şi stabileşte regulile ce stau la baza controlului la frontieră pentru persoanele care trec frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene.

România nu aplică în prezent prevederile referitoare sau strâns legate de trecerea frontierelor interne, acest lucru urmând a avea loc doar după adoptarea unei Decizii a Consiliului în acest sens.În ceea ce priveşte trecerea frontierelor externe, sunt stabilite condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un terţ la trecerea frontierei pentru şederi de până la trei luni (să deţină documente valabile, vize, să justifice scopul şederii, să posede mijloace suficiente de subzistenţă, să nu fie semnalaţi cu alerte, să nu fie consideraţi o ameninţare la adresa ordinii publice, securităţii interne, sănătăţii publice sau relaţiilor internaţionale a statelor membre, etc.)

Sunt, de asemenea, stabilite procedurile specifice aplicabile la trecerea frontierei, în special în ceea ce priveşte ştampilarea documentelor, refuzul intrării, obligaţiile statelor membre referitoare la separarea fluxurilor de pasageri şi alte aranjamente legate de infrastructură, cooperarea dintre statele membre.

2. REGIMUL DE VIZE

Art. 9 din Convenţia Schengen prevede adoptarea unei politici comune privind circulaţia persoanelor şi, în special, aranjamentele privind regimul de vize. În cazuri excepţionale, o parte contractantă, poate să deroge, prin consultare cu celelalte state membre, de la regimul comun de vize în legătură cu un stat terţ, atunci când raţiuni imperative de politică naţională impun adoptarea urgentă a unei decizii.

Vizele de şedere pe termen scurt

Art. 10-17 reglementează regimul de eliberare a vizelor pentru acele vizite care nu depăşesc 3 luni.

Acestea pot fi:

de călătorie – pentru una sau mai multe intrări, cu condiţia ca nici durata unei vizite fără întrerupere şi nici durata totală a unor vizite succesive să nu depăşească trei luni într-o perioadă de jumătate de an, de la data primei intrări;

de tranzit – traversarea teritoriilor părţilor contractante o dată, de două ori sau, în mod excepţional, de mai multe ori în drumul spre teritoriul unui stat terţ, cu condiţia ca nici o perioadă de tranzit să nu depăşească cinci zile.

Vizele de şedere pe termen lung

Art. 18 din Convenţia Schengen, care reglementa regimul de eliberare a vizelor pentru acele şederi care depăşesc trei luni, a fost înlocuit de prevederile Regulamentul Consiliului CE nr.1091/2001 din 28 mai 2001 privind libera circulaţie cu vize de şedere pe termen lung.

Circulaţia străinilor în spaţiul Schengen

Art. 19-24 din Convenţie reglementează libera circulaţie în spaţiul Schengen timp de maximum trei luni de la data primei intrări a străinilor care deţin vize uniforme şi care au intrat în mod legal pe teritoriul unor părţi contractante.

Străinii care nu sunt supuşi condiţiei obţinerii unei vize pot circula liber pe teritoriile părţilor contractante timp de maximum trei luni în decursul termenului de şase luni de la data primei intrări.

Declararea sosirii

Conform art.22 din Convenţie în momentul intrării pe teritoriul respectiv sau în trei zile lucrătoare de la intrare se declară sosirea.

Alertarea în vederea non admisiei

Art. 25 din Convenţie reglementează modalităţile de eliberare a unui permis de şedere, pentru motive serioase, cu precădere motive umanitare sau ca urmare a angajamentelor internaţionale, pentru străinii în legătură cu care există o alertare în vederea non admisiei.

Măsuri de însoţire

Art. 26-27 reglementează obligaţia transportatorului care a adus străinul până la frontiera externă pe cale aeriană, maritimă sau terestră a unui stat Schengen ce îi refuză intrarea pe teritoriul său, de a-i returna pe străini în statul terţ din care aceştia au fost transportaţi sau în statul terţ care a eliberat documentul de călătorie cu care au efectuat călătoria sau într-un alt stat terţ unde există certitudinea că vor fi primiţi.

Cererile de azil

Art. 28-38 au fost înlocuite de Convenţia de la Dublin din 1990 privind determinarea statului responsabil pentru examinarea cererilor de azil înaintat într-un stat membru al Comunităţii Europene, numită Dublin I. Această convenţie a fost înlocuită de Regulamentul nr. 343/2003 sau Regulamentul Dublin II. Prin aceste reglementări a fost introdus sistemul EURODAC.

EURODAC (Sistemul European de Identificare Automată a Amprentelor)

Permite compararea amprentelor solicitanţilor de azil şi ale unor anumite grupuri de imigranţi ilegali.

Cu ajutorul acestui sistem se poate identifica mai uşor statul care răspunde, potrivit Convenţiei de la Dublin, de verificare a unei cereri de azil depusă într-un stat membru. De asemenea, se doreşte şi eliminarea desfăşurării simultane sau consecutive a procedurilor de azil în mai multe state membre.

3. COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ

Cooperarea poliţienească, vamală şi cea judecătorească au fost dezvoltate împreună cu principiul liberei circulaţii a persoanelor pentru a asigura faptul că desfiinţarea controalelor la frontieră nu va conduce la o intensificare a criminalităţii organizate.

În art. 39 se stipulează că autorităţile poliţieneşti ale statelor membre trebuie să se asiste în prevenirea şi descoperirea infracţiunilor. Este specificată posibilitatea înfiinţării unor structuri comune de cooperare şi schimb de informaţii la frontierele interne. În privinţa schimbului de date şi în scopul desfăşurării activităţilor aferente cercetării penale sau operaţiunilor informative judiciare, prevederilor art. 39 alin. 1, 2 şi 3 vor fi înlocuite de prevederile aferente ale Deciziei Cadru nr. 960/2006 din 18 decembrie 2006 privind simplificarea schimbului de date şi informaţii între autorităţile de aplicare a legii din statele membre ale Uniunii Europene.

Alineatele 4 şi 5 ale articolului prevăd condiţiile în care părţile contractante cu frontieră comună pot încheia acorduri de cooperare poliţienescă transfrontalieră.

Art. 40, 41 şi 43 se referă la instrumentele supraveghereii şi urmăririi transfrontaliere

Art. 40 alin. 1 par. 1 şi 7 au fost modificate prin Decizia Consiliului nr. 725/2003 din 2 octombrie 2003 privind modificarea art. 40 alin. 1 şi 7 din Convenţia de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele interne.

Ministerele, autorităţile competente şi ofiţerii prevăzute la art. 40 alin. 4 şi 5 pot fi oricând actualizate, de fiecare stat membru, cu informarea Secretariatului General al Consiliului UE, care va informa celelalte state membre, astfel cum este prevăzut în Decizia Consiliului JAI nr. 586/2000 din 28 septembrie 2000 privind stabilirea unei proceduri de modificare a art. 40 alin. 4 şi 5, art. 41 alin. 7 şi art. 65 alin. 2 din Convenţia de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele interne

Art. 44 şi 45 fac referire la îmbunătăţirea legăturilor de comunicaţie în zonele de frontieră şi la obligaţia adoptării măsurilor necesare pentru confirmarea identităţii printr-un document de identitate valabil.

Art. 46 acordă autorităţilor poliţieneşti dreptul de a schimba informaţii cu alte state membre, din proprie iniţiativă, pentru prevenirea infracţiunilor şi ameninţărilor la ordinea publică. În privinţa schimbului de date şi în scopul desfăşurării activităţilor aferente cercetării penale sau operaţiunilor informative judiciare, prevederilor art.46 vor fi înlocuite de prevederile aferente ale Deciziei Cadru a Consiliului nr. 960/2006 din 18 decembrie 2006 privind simplificarea schimbului de date şi informaţii între autorităţile de aplicare a legii din statele membre ale Uniunii Europene.

Art. 47 prevede posibilitatea detaşării de ofiţeri de legătură în alte state Schengen. Articolul 47 alin. 4 – abrogat în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 2 din Decizia Consiliului nr. 170/2003 din 27 februarie 2003 privind utilizarea în comun a ofiţerilor de legătură trimişi în străinătate de către structurile de aplicare a legii din statele membre

4. ASISTENŢA RECIPROCĂ ÎN MATERIE CIVILĂ ŞI PENALĂ

Articolele 48 69 fac referire la asistenţă reciprocă în materie civilă şi penală care se poate acorda în acţiuni intentate de autorităţile administrative cu privire la acte, care sunt pedepsibile conform legislaţiei naţionale a uneia din cele două părţi contractante, acţiuni pentru solicitarea de daune pentru cazurile de urmărire penale sau condamnare eronată, în proceduri de graţiere etc.

Art. 49 alin. 2, 52 şi 53 au fost abrogat de Actul Consiliului din 29 mai 2000 stabilind în concordanţă cu articolul 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană la Convenţia privind asistenţa reciprocă în domeniul penal dintre statele membre ale Uniunii Europene (2000/C 197/01)

Art. 50 a fost abrogat de Protocolul elaborat de Consiliu în concordanţă cu art. 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană la Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene

Prevederile din Titlul III-Capitolul 4-Extrădarea (art. 59-66) au fost înlocuite de prevederile din domeniul extrădării din Deciziei Cadru a Consiliului JAI nr.584/2002 din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare dintre statele membre

Art. 61, 62 alin. 1 şi 2, 63, 65 şi 66 au fost abrogate prin Decizia Consiliului JAI nr. 169/2003 din 27 februarie 2003 privind determinarea acelor prevederi din Convenţia privind stabilirea unei proceduri simplificate de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene din 1995 şi Convenţia privind extrădările dintre statele membre ale Uniunii Europene din 1996, prevederi care reprezintă dezvoltări ale acquis-ului Schengen în concordanţă cu Acordul privind asocierea Islandei şi Regatului Norvegiei la implementarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului Schengen

5. SUBSTANŢE STUPEFIANTE

Art. 70-76 din Convenţia Schengen abordează chestiunea substanţelor stupefiante, statele membre Schengen angajându-se să adopte toate măsurile necesare pentru a preveni şi pedepsi traficul ilegal de substanţe stupefiante şi substanţe psihotrope.

Conform art. 73 din Convenţia Schengen părţile contractante se angajează să adopte măsuri pentru a permite efectuarea de livrări controlate în contextul traficului ilegal de substanţe stupefiante şi substanţe psihotrope.

6. ARME DE FOC ŞI MUNIŢII

Art. 77-91 abordează problematica armelor de foc şi muniţiilor în contextul cooperării Schengen. Astfel, se face referire la armonizarea legislaţiei naţionale referitoare la achiziţionarea, deţinerea, comerţul şi înstrăinarea armelor de foc şi muniţiilor, precum şi la clasificarea armelor de foc.

Art. 77-81, 83-90 au fost înlocuite de Directiva CEE nr. 477/1991 privind controlul achiziţiei şi posesiei armelor, astfel cum este prevăzut în anexa B art. 2 partea 1 din Decizia Consiliului CE nr.435/1999 privind definirea acquis-ului Schengen în scopul determinării, în conformitate cu prevederile relevante din Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi Tratatul Uniunii Europene, bazei legale pentru fiecare prevedere sau decizie care constituie acquis.

Prin art. 91 se instituie schimbul de informaţii privind achiziţionarea de arme de foc şi muniţii, modalitatea de comunicare a acestora şi autoritatea naţională competentă să trimită şi să primească aceste informaţii.

7. SISTEMUL INFORMATIC SCHENGEN (SIS)

Sistemul Informatic Schengen (SIS) face parte din Titlul IV al Convenţiei de Aplicare a Acordului Schengen, art. 92-101. Conform acestora, părţile semnatare ale Convenţiei vor crea şi administra un sistem informatic comun, denumit Sistemul Informatic Schengen, compus din:

  • o secţiune naţională (N SIS), în fiecare stat
  • un serviciu de asistenţă tehnică – o unitate centrală (C SIS), ce se află la Strasbourg, Franţa.

Sistemul Informatic Schengen trebuie să permită autorităţilor desemnate de fiecare stat membru ca, prin intermediul unei proceduri de căutare automată, să aibă acces la semnalările cu privire la persoane şi obiecte (pentru controale la frontieră, în concordanţă cu legislaţia naţională, „precum şi în cazul semnalărilor prevăzute la art. 96, pentru acordarea vizelor, permiselor de şedere şi pentru supravegherea străinilor, în contextul aplicării dispoziţiilor Convenţiei referitoare la circulaţia persoanelor.“)

Fiecare Stat Membru creează şi administrează, în nume propriu şi pe riscul său, secţiunea sa naţională din Sistemul Informatic Schengen – N SIS al cărei fişier de date va fi identic cu fişierele celorlalte secţiuni naţionale ale fiecărui Stat Membru, prin utilizarea serviciului de asistenţă tehnică.

Pentru a permite transmiterea rapidă şi eficientă a datelor, fiecare Stat Membru se conformează, din momentul creării secţiunii sale naţionale, protocoalelor şi procedurilor stabilite de comun acord cu celelalte state pentru serviciul de asistenţă tehnică.

Toate sistemele naţionale sunt conectate on-line cu sistemul central. Atunci când un stat introduce date în SIS, prin intermediul N SIS, acestea sunt transmise către C SIS, de unde automat sunt retransmise către toţi corespondenţii naţionali, toate bazele N SIS. În acest fel, se asigură uniformitatea tuturor bazelor naţionale.

SIS II va permite diversificarea autorităţilor care au acces la SIS (Europol, Eurojust, Interpol, autoritatea de înregistrare a vehiculelor); de asemenea, va permite utilizarea datelor biometrice având ca principală funcţie individualizarea mandatului de arest european.

Alte BAZE DE DATE ce funcţionează la nivelul Schengen:

Þ    VIS – utilizat pentru cooperare consulară în ceea ce priveşte măsurile de securitate internă şi prevenirea „cumpărării de vize”. Scopul este de a facilita verificările nu numai la punctele de trecere a frontierei externe, dar şi pe interiorul teritoriilor Statelor Membre. Cuprinde informaţii biometrice şi alfanumerice; va permite utilizarea datelor biometrice în criteriile de căutare.

Þ    EUROPOL – centralizează toate informaţiile disponibile în Statele Membre privind crima organizată. Pentru fiecare persoană sunt înregistrate: date de identitate, caracteristici fizice, amprente, profilul ADN, infracţiunea pentru care este înregistrat.

Categorii de date din Sistemul Informatic Schengen

Sistemul Informatic Schengen cuprinde doar categoriile de date care sunt furnizate de fiecare stat membru şi care sunt necesare în scopurile prevăzute la art. 99 – 100 din Convenţie. Statul semnalat (care introduce o semnalare) verifică dacă importanţa cazului justifică includerea semnalării în SIS.

Datele care fac parte din Sistemul Informatic Schengen sunt următoarele:

  • date privind persoanele căutate pentru a fi arestate în vederea extrădării;
  • date privind străinii semnalaţi ca inadmisibili;
  • date privind persoanele dispărute sau persoanele care, în interesul propriei protecţii sau pentru prevenirea ameninţărilor, trebuie plasate în mod provizoriu într-un loc sigur;
  • datele privind martorii, persoanele citate pentru a se prezenta în faţa autorităţilor judiciare în cadrul unei proceduri penale;
  • datele privind persoanele, vehiculele, bărcile, avioanele sau containerele se introduc, în acord cu dreptul intern al statului care a introdus semnalările, în scopul supravegherii discrete şi al controlului specific;
  • datele privind obiectele căutate pentru a fi sechestrate sau pentru a fi utilizate ca probă într-o procedură penală.

Biroul SIRENE, ce funcţionează în cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, va oferi informaţii suplimentare (altele decât cele existente în SIS) la solicitarea expresă a părţii interesate. Aceste informaţii se pot referi la circumstanţele săvârşirii infracţiunii, modus operandi, alte persoane asociate (autori, coautori, instigatori, complici, tăinuitori),  circumstanţe agravante etc.

Dacă un stat membru consideră că o semnalare, conform cu art. 95, 97 sau 99, este incompatibilă cu dreptul său intern, cu obligaţiile sale internaţionale sau cu interesele naţionale esenţiale, poate adăuga la aceste semnalări, în fişierul de date al secţiunii naţionale, o notă, în sensul că măsurile care trebuie luate în temeiul semnalării nu se vor aplica pe teritoriul său. În legătură cu acest subiect vor trebui să existe consultări cu celelalte state. Dacă statul care a emis semnalarea nu o retrage, aceasta va rămâne deplin aplicabilă pentru celelalte state.

8. PROTECŢIA DATELOR ÎN CADRUL SISTEMULUI INFORMATIC SCHENGEN

Convenţia Schengen menţionează că datele din SIS pot fi copiate numai în scopuri tehnice, cu condiţia ca această copiere să fie necesară pentru ca autorităţile competente să poată efectua o căutare directă.

Datele nu pot fi utilizate în scopuri administrative, iar alerta introdusă în SIS nu poate fi accesată, suplimentată, corectată sau modificată decât de partea care a introdus-o. Persoanele au dreptul de a avea acces la datele personale introduse în SIS, potrivit legislaţiei naţionale, dacă ele solicită acest lucru.

Orice persoană are dreptul să ceară autorităţilor de control să verifice datele introduse în Sistemul de Informaţii Schengen cu privire la ea însăşi şi detalii privind modul în care au fost folosite aceste date. Acest drept este reglementat de legislaţia naţională (pentru România este reglementată de Legea 677/2001 privind protecţia datelor cu caracter personal) a părţii contractante căreia i se adresează solicitarea.

Dacă datele au fost introduse de o altă parte contractantă, verificarea se efectuează în strânsă coordonare cu autoritatea de control (în cazul nostru Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – ANSPDCP) a acelei părţi contractante.

Datele introduse în SIS în scopul localizării persoanelor urmărite se păstrează numai atâta timp cât este necesar pentru atingerea scopului pentru care au fost furnizate.

ATENŢIE !

Poliţistul care introduce şi verifică informaţiile din bazele de date Schengen trebuie să protejeze datele cu caracter personal ale persoanelor verificate.

Datele cu caracter personal relevante sunt:

  • nume şi prenume,
  • adresa,
  • codul numeric personal,
  • email,
  • funcţie,
  • cetăţenie,
  • data şi locul naşterii,
  • fotografia,
  • semnătura.

B. Cooperarea poliţienească în spaţiul Schengen. Recomandări şi bune practici

Cooperarea poliţienească în spaţiul Schengen se desfăşoară în contextul suveranităţii naţionale. Convenţia Schengen poate stabili doar un set de principii de bază, implementarea lor realizându-se conform legislaţiei naţionale.

Potrivit unei decizii a grupului de lucru de evaluare Schengen a fost iniţiată elaborarea unui Catalog cu recomandări şi cele mai bune practici, pentru aplicarea adecvată a acquis-ului Schengen. Scopul Catalogului este să clarifice şi să detalieze acquis-ului şi să indice recomandări şi cele mai bune practici în vederea furnizării unui exemplu, statelor candidate la aderarea la spaţiul Schengen. Volumul 4 al Catalogului, se referă la recomandări şi cele mai bune practici în materie de cooperare poliţienească.

COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ în spaţiul Schengen se înscrie pe următoarele coordonate:

1. Asistenţă reciprocă

Principiul asistenţei reciproce între autorităţile de poliţie în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor poate fi întărit prin acorduri bilaterale sau acorduri între statele vecine.

Cererile de asistenţă vor îndeplini următoarele condiţii:

  • trebuie să fie autorizate de legea naţională;
  • trebuie să se încadreze în limitele competenţelor autorităţilor în cauză; în caz contrar se transmite autorităţii competente;
  • competenţa nu trebuie să fie limitată de autorităţile judecătoreşti;
  • implementarea cererii să nu implice aplicarea măsurilor coercitive;
  • informaţiile scrise pot fi folosite ca probe cu consimţământul dinainte exprimat al autorităţilor judiciare ale statului solicitat.

Ca regulă, cererile de asistenţă şi răspunsul la acestea trebuie schimbate între autorităţile centrale, responsabile de cooperarea poliţienească.

În caz de urgenţă, cererile de asistenţă pot fi adresate direct autorităţilor în cauză care pot răspunde direct. În astfel de cazuri, autoritatea solicitantă trebuie să notifice imediat autoritatea centrală a statului solicitat. Este recomandabil ca simultan, să se notifice şi propria autoritate centrală.

Definiţia urgenţei: Este situaţia în care transmiterea cererii de asistenţă la o autoritate centrală întârzie atât de mult transmiterea către autoritatea locală, încât pune în primejdie succesul acţiunii preventive sau investigative.

2. Supravegherea şi urmărirea transfrontalieră

Autorităţile care acţionează în cadrul unei anchete, pot continua operaţiunea de supraveghere iniţiată pe propriul teritoriu şi pe teritoriu altui stat Schengen, acţiune supusă unor condiţii stricte şi acordului statului pe teritoriul căruia se desfăşoară supravegherea.

Se disting două cazuri:

  1. a. supravegherea obişnuită – se desfăşoară după obţinerea autorizaţiei de supraveghere;
  2. b. supravegherea de urgenţă – permite ca supravegherea să fie continuată pe teritoriul altui stat fără o autorizaţie prealabilă.

a. Pentru desfăşurarea supravegherii obişnuite se cer următoarele condiţii:

  • anchetă judiciară în curs de desfăşurare;
    • persoana supravegheată trebuie să fie suspectă de a fi implicată în comiterea unei infracţiuni care atrage extrădarea;

Conform Convenţiei Europene privind extrădarea din 1957, sunt infracţiuni care atrag extrădarea pentru faptele pedepsibile de legea statului solicitant şi solicitat prin privare de libertate pentru o perioadă de cel puţin un an sau prin mai multe pedepse.

  • doar anumiţi ofiţeri sunt autorizaţi să efectueze supravegherea transfrontalieră;
  • statul solicitat trebuie să autorizeze supravegherea ca urmare a unei cereri de asistenţă din partea statului solicitant.

b. Pentru desfăşurarea supravegherii de urgenţă se cer următoarele condiţii:

  • autorizaţia prealabilă nu poate fi cerută pentru cazuri urgente. Aceasta se explică pentru cazul în care autorităţile iau la cunoştinţă despre infracţiunea pentru care supravegherea este cerută, într-un moment în care o solicitare de obţinere a autorizaţiei nu poate fi soluţionată chiar dacă este transmisă imediat la autoritatea centrală;
  • există o anchetă socială în curs de desfăşurare;
  • să fie efectuată de ofiţeri autorizaţi;
  • autoritatea centrală a statului solicitat este imediat notificată că frontiera a fost trecută;
  • există o solicitare de asistenţă transmisă imediat;
  • supravegherea să înceteze fie la cererea statului solicitat, fie în absenţa autorizaţiei de la statul solicitat, după 5 ore de la trecerea frontierei.
  • persoana supravegheată să fie suspectă pentru una din infracţiunile:
Omor Răpire şi luare de ostateci
Ucidere din culpă Extorcare de fonduri
Viol Trafic de fiinţe umane
Incendiu provocat Trafic ilegal de narcotice
Falsificare de bani Încălcarea regimului arme, muniţii, toxice

Distrugere deliberată prin folosire de explozivi

Transport ilicit de deşeuri toxice şi periculoase

Părăsirea locului accidentului care a adus la deces sau vătămare gravă Furt calificat şi tâlhărie, primirea bunurilor furate

3. Urmărirea transfrontalieră

Ofiţerii de poliţie care efectuează urmărirea unei persoane, pot continua această urmărire şi pe teritoriul altui stat Schengen cu statul lor are o frontieră terestră comună. Această situaţie, pentru care nu se cere o

autorizaţie anterioară, este supusă unor condiţii foarte stricte şi unor înţelegeri precise. O parte din aceste condiţii şi înţelegeri sunt de natură generală, altele sunt specifice pentru fiecare stat şi au fost prevăzute în declaraţii unilaterale, ale fiecărui stat membru Schengen.

Conform Convenţiei Schengen, fiecare stat este liber să aleagă între două opţiuni privind infracţiunile care pot da naştere la urmărire şi este liber să restricţioneze puterile ofiţerilor care operează urmărirea (să oprească, să interogheze, scopul şi durata urmăririi).

Pentru efectuarea urmăririi transfrontaliere se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii:

  • urmărirea poate fi efectuată doar pe frontiere terestre;
  • doar ofiţerii autorizaţi pot efectua urmărirea;
  • statul respectiv să fi optat pentru infracţiunile de mai sus sau pentru infracţiunile care atrag extrădarea;
  • persoana în cauză să fi fost prinsă în flagrant comiţând sau participând la una din infracţiuni;
  • persoana să se afle în stare de arest preventiv sau să execute o pedeapsă.

Pentru efectuarea urmăririi de urgenţă (fără autorizaţie prealabilă) se cer următoarele condiţii:

  • imposibilitatea anunţării autorităţii solicitate în prealabil;
  • autoritatea să fi fost anunţată dar nu a putut prelua urmărirea în timp util;
  • persoana urmărită a scăpat din detenţie provizorie;
  • persoana urmărită execută o pedeapsă privativă de libertate.

Ofiţerii care efectuează urmărirea de urgenţă au următoarele obligaţii:

  • consultă autorităţile statului solicitat din timp cu privire la trecerea frontierei cel mai târziu în momentul trecerii;
  • încetează urmărirea la prima solicitare a statului solicitat.

Tipuri de restricţii care pot fi impuse urmăririi, pe care fiecare stat este liber să le aleagă, acestea sunt:

– restricţie teritorială – unele state autorizează urmărirea pe întreg teritoriu, altele pe un număr de kilometri după trecerea frontierei;

– restricţie temporală – urmărirea poate fi suspendată după un timp determinat;

– restricţie referitoare la atribuţiile ofiţerilor – unele state îi autorizează pe aceştia să oprească şi să interogheze, altele nu. Acest lucru nu afectează dreptul de a efectua o arestare în statul pe al cărui teritoriu se desfăşoară urmărirea în situaţia în care infractorul este prins în flagrant.

ASPECTE PRACTICE

Pe parcursul urmăririi:

Þ           este obligatorie informarea statului pe al cărui teritoriu se desfăşoară urmărirea imediat după trecerea frontierei. Acest lucru trebuie făcut prin contactarea fie a primei unităţi de poliţie din statul în cauză, fie una din autorităţile de legătură desemnate de statul în cauză;

Þ           ofiţerii de poliţie trebuie să procedeze în conformitate cu legislaţia naţională a statului în care acţionează şi trebuie să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale competente;

Þ           competenţele de exercitare a priorităţii de circulaţie pe drumurile publice pe parcursul urmăririi sunt garantate ofiţerilor care efectuează urmărirea conform legislaţiei naţionale a statului pe al cărui teritoriu urmărirea este desfăşurată;

Þ           urmărirea trebuie oprită la solicitarea autorităţilor locale;

Þ           ofiţerul care efectuează urmărirea trebuie să fie în posesia legitimaţiei  de serviciu şi să fie uşor de identificat prin însemnele pe care le poartă;

Þ           ofiţerii pot avea asupra lor armamentul din dotare, dar folosirea lui este interzisă cu excepţia cazului de legitimă apărare conform legislaţiei naţionale a statului solicitant;

Þ           pătrunderea în locuinţe sau locuri neaccesibile publicului este interzisă.

După încheierea urmăririi:

Þ           ofiţerii implicaţi trebuie să se prezinte în faţa autorităţilor locale competente pentru a întocmi un raport după fiecare urmărire, indiferent de rezultat. Dacă autorităţile locale solicită, ofiţerii vor rămâne la dispoziţia acestora pentru a furniza asistenţă în viitoarele investigaţii şi proceduri judiciare;

Þ           dacă persoana arestată nu este cetăţeanul statului pe teritoriul căruia s-a făcut arestarea, ea trebuie eliberată după un interval de 6 ore dacă nu este emis un mandat de arestare în vederea extrădării. Intervalul orar dintre 12 noaptea şi 9 dimineaţa nu se ia în considerare;

Þ           persoanele arestate pot fi percheziţionate în vederea prezentării în faţa autorităţilor locale. Ei pot fi încătuşaţi iar obiectele personale confiscate.

CAPITOLUL 4

TRATATUL  DE  LA  PRUM – SCHENGEN III

Consiliul European şi-a exprimat convingerea că este necesar un concept pentru schimbul transfrontalier de informaţii privind urmărirea penală, în vederea întăririi zonei de libertate, securitate şi justiţie a Uniunii Europene.

Prin urmare, a fost adoptat principiul disponibilităţii, care prevede înfiinţarea unei reţele de informaţii până la data de 1 ianuarie 2008, care în prezent este funcţională. Obiectivul acesteia este de a permite personalului de aplicare a legii din toate statele membre să obţină de la oricare alt stat membru informaţiile de care au nevoie pentru a-şi rezolva sarcinile.

Convenţia de la Prüm a reprezentat un pas important în realizarea acestui deziderat. Acest document reprezintă o nouă etapă în cooperarea poliţienească europeană, având ca obiect întărirea cooperării între statele semnatare în lupta împotriva terorismului, criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale.

Convenţia prevede, printre altele, schimbul de informaţii privind profilele genetice (ADN), datele dactiloscopice, datele de înregistrare a vehiculelor şi alte date cu caracter personal. Convenţia este o soluţie la nivel organizaţional şi tehnic, nu doar un simplu instrument de cooperare la nivel comunitar.

La data de 05.12.2006, la Bruxelles s-a convenit Acordul de Implementare a Convenţiei de la Prum.

În conformitate cu art. 44 din Convenţie, scopul Acordului de Implementare este identificarea prevederilor necesare aplicării şi implementării tehnice şi administrative a Convenţiei.

Acest document conţine prevederi cu privire la profilele ADN, datele dactiloscopice, datele de înregistrare a vehiculelor şi cooperarea poliţienească.

1. Prevederile Tratatului de la Prüm

Tratatul se concentrează, în principal, asupra îmbunătăţirii schimbului de date dintre autorităţile de aplicare a legii din statele semnatare şi acoperă trei domenii reglementate de legislaţia europeană:

Þ    terorismul,

Þ    criminalitatea transfrontalieră,

Þ    migraţia ilegală.

Pe lângă îmbunătăţirea schimbului de date, tratatul prevede:

¨      compararea profilelor ADN, amprentelor şi datelor cu privire la înmatricularea autovehiculelor;

¨      schimbul de date personale şi de altă natură în legătură cu evenimentele majore;

¨      măsuri pentru prevenirea atacurilor teroriste (schimbul de date personale, introducerea ofiţerilor înarmaţi la bordul aeronavelor);

¨      măsuri pentru combaterea migraţiei ilegale (măsuri comune de repatriere);

¨      operaţiuni comune;

¨      în cazuri de urgenţă, acţiuni în teritoriul altei părţi contractante fără consimţământul anterior al acesteia;

¨      asistenţa în cazul unor evenimente majore, dezastre şi accidente grave.

2. Schimbul de date PROFILURI ADN

Toate părţile semnatare ale Convenţiei de la Prum vor înfiinţa şi gestiona baze de date ADN în vederea investigării faptelor penale.

Părţile contractante vor garanta că datele de referinţă din bazele naţionale ADN vor fi disponibile, pentru a proceda la o consultare automată, prin compararea profilurilor ADN de către celelalte ţări. Datele de referinţă sunt stocate în baza ADN având un cod de referinţă, care realizează legătura cu Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare (SNDGJ), ce conţine datele de identificare ale persoanei.

Dacă  în urma unei căutări automate, se constată o potrivire între profilul ADN transmis şi un profil ADN înregistrat în baza de date a unei alte ţări (HIT= răspuns pozitiv), statul care a iniţiat căutarea va fi informat pe cale automată despre această potrivire şi despre codul din baza SNDGJ. După ce a primit răspunsul, acest stat poate cere autorităţilor celuilalt stat datele personale corespondente, prin intermediul punctelor de contact naţionale (în cazul României punctul naţional de contact este Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională).

3. Date dactiloscopice

În vederea investigării faptelor penale, părţile semnatare ale Convenţiei de la Prum vor putea consulta în mod automat datele dactiloscopice din bazele dactiloscopice ale celorlalte ţări membre. Datele de referinţă nu conţin decât date dactiloscopice (amprente papilare) şi o un cod unic de identificare, fără a permite identificarea directă a persoanei implicate.

Dacă, în urma verificării automate în bazele de date dactiloscopice ale celorlalte ţări membre, o ţară constată o potrivire (HIT) între datele dactiloscopice căutate şi amprentele din baza de date a unei alte ţări, statul care a iniţiat căutarea se va adresa punctului de contact naţional al celuilalt stat (în cazul României punctul naţional de contact este Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională), care îi va furniza datele de identificare ale persoanei.

4. Baze de date cu privire la vehicule

Pot fi accesate în cursul urmăririi penale şi pentru înlăturarea pericolelor la adresa ordinii şi securităţii publice, inclusiv pentru înlăturarea unei presupuse ameninţări la adresa securităţii publice. Accesul direct (online) la bazele de date va fi efectuat în concordanţă cu legislaţia statului solicitant.

Categorii de date:

• date cu privire la proprietari;

• date cu privire la vehicule.

5. Date personale şi de altă natură în legătură cu evenimentele majore

Pentru prevenirea săvârşirii de infracţiuni şi pentru înlăturarea pericolelor la adresa ordinii şi securităţii publice, la iniţiativa unui stat, pot fi schimbate date cu caracter personal şi alte categorii de date, fără a fi nevoie de o solicitare prealabilă. Aceste prevederi se vor transpune în detenţii preventive sau refuzarea intrării la frontiere.

6. Operaţiuni comune

În scopul menţinerii ordinii, securităţii publice şi prevenirii criminalităţii, părţile contractante pot organiza patrule sau alte operaţiuni comune pe teritoriul unui stat membru.

În conformitate cu legislaţia naţională, statul gazdă poate conferi puteri suverane ofiţerilor celorlalte părţi contractante sau, în măsura în care legislaţia o permite, poate permite ofiţerilor străini exercitarea propriilor puteri suverane. Responsabilitatea acţiunilor lor va fi asumată de statul gazdă.

Condiţii:

¨      ofiţerii străini trebuie să respecte îndrumările ofiţerilor din statul gazdă;

¨      puterile suverane pot fi exercitate doar în prezenţa ofiţerilor statului gazdă;

¨      ofiţerii părţilor contractante trebuie să respecte legislaţia statului gazdă.

Uzul de armă:

¨      armele, muniţia şi celelalte echipamente pot fi folosite doar în legitimă apărare;

¨      în anumite cazuri şi în conformitate cu legislaţia naţională uzul de armă poate fi exercitat şi în alte situaţii.

7. Măsuri în cazul unui pericol iminent

Ofiţerii unei părţi contractante, în situaţii urgente, pot traversa frontiera fără consimţământul prealabil al celeilalte părţi contractante şi pot acţiona în zona limitrofă frontierei pentru înlăturarea oricărui pericol iminent la adresa integrităţii fizice şi psihice a persoanelor.

Condiţii:

Þ    ofiţerii care traversează frontiera trebuie să anunţe fără întârziere statul gazdă;

Þ    ofiţerii părţilor contractante pot acţiona pe teritoriul statului gazdă până în momentul în care statul gazdă a întreprins măsurile de protecţie necesare;

Þ    ofiţerii care traversează frontiera se vor supune instrucţiunilor autorităţilor statului gazdă.

Responsabilitatea pentru măsurile întreprinse de ofiţerii care au traversat frontiera va fi asumată de statul gazdă.

8. Asistenţa în cazul unor evenimente majore, dezastre şi accidente grave

Autorităţile competente ale părţilor contractante se vor asista reciproc, în conformitate cu propria legislaţie, cu privire la evenimente majore care implică masele, dezastre sau accidente grave.

Mijloace de asistenţă:

¨      notificarea şi schimbul de informaţii în cazul apariţiei unor situaţii cu impact transfrontalier;

¨      întreprinderea şi coordonarea măsurilor necesare în cazul apariţiei unor situaţii cu impact transfrontalier;

¨      detaşarea unor ofiţeri, a altor specialişti şi furnizarea de echipament la cererea unei părţi contractante.


CAPITOLUL 5

Prevederi referitoare la protecţia şi gestionarea datelor

În contextul aderării României la U.E., problematica protecţiei datelor cu caracter personal a căpătat o amploare şi importanţă deosebite, tendinţe relevate de consolidarea cadrului normativ, dar şi de crearea unei instituţii specifice domeniului abordat, precum Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D.C.P.).

În ceea ce priveşte instituţia Poliţiei Române, în calitate de operator, conform prevederilor legale în vigoare, aceasta are obligaţia de a respecta caracterul privat şi securitatea prelucrării datelor cu caracter personal ale fiecărei persoane. De asemenea, are obligaţia de a administra, în condiţii de siguranţă, bazele de date anume create pentru îndeplinirea atribuţiilor legale ce-i revin şi de a asigura persoanelor înregistrate, în calitate de persoane vizate, drepturile anume prevăzute în cuprinsul Legii nr. 677/2001, cu modificările ulterioare.

a. Ce este ANSPDCP ?

A.N.S.P.D.C.P. are ca obiectiv apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Acest drept are un conţinut complex, de mare importanţă pentru libertatea şi personalitatea cetăţeanului, iar în ţara noastră este garantat prin Constituţie (art. 26).

Potrivit legii de înfiinţare, organizare şi funcţionare, ANSPDCP este o autoritate publică cu personalitate juridică, autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, precum şi faţă de orice persoană fizică sau juridică din domeniul privat.

b. Drepturile persoanelor vizate

Ca o garanţie a realizării scopului declarat al legii cadru, drepturile ce revin persoanei vizate au fost prevăzute expres de legiuitor:

  • dreptul la informare (art. 12);
  • dreptul de acces la date (art. 13);
  • dreptul de intervenţie asupra datelor (art. 14);
  • dreptul de opoziţie (art. 15);
  • dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (art. 17);
  • dreptul de a se adresa justiţiei (art. 18) .

• Dreptul la informare

În cazul în care datele cu caracter personal sunt obţinute direct de la persoana vizată, operatorul este obligat să furnizeze acesteia cel puţin următoarele informaţii:

  1. identitatea operatorului şi a reprezentantului acestuia, dacă este cazul;
  2. scopul în care se face prelucrarea datelor;
  3. informaţii suplimentare, precum: destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor; dacă furnizarea tuturor datelor cerute este obligatorie şi consecinţele refuzului de a le furniza; existenţa drepturilor prevăzute de prezenta lege pentru persoana vizată, în special a dreptului de acces, de intervenţie asupra datelor şi de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;
  4. orice alte informaţii a căror furnizare este impusă prin dispoziţie a autorităţii de supraveghere, ţinând seama de specificul prelucrării.

În cazul în care datele nu sunt obţinute direct de la persoana vizată, operatorul este obligat ca, în momentul colectării datelor sau, dacă se intenţionează dezvăluirea acestora către terţi, cel mai târziu până în momentul primei dezvăluiri, să furnizeze persoanei vizate cel puţin următoarele informaţii, cu excepţia cazului în care persoana vizată posedă deja informaţiile respective:

  1. identitatea operatorului şi a reprezentantului acestuia, dacă este cazul;
  2. scopul în care se face prelucrarea datelor;
  3. informaţii suplimentare, precum: categoriile de date vizate, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, existenţa drepturilor prevăzute de lege pentru persoana vizată, în special a dreptului de acces, de intervenţie asupra datelor şi de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;
  4. orice alte informaţii a căror furnizare este impusă prin dispoziţie a autorităţii de supraveghere, ţinând seama de specificul prelucrării.

• Dreptul de acces la date

Orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere (în mod gratuit, pentru o solicitare pe an), confirmarea faptului că datele sale personale sunt sau nu sunt prelucrate de acesta, precum şi următoarele informaţii:

  1. informaţii referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere şi destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt dezvăluite datele;
  2. comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, precum şi a oricărei informaţii disponibile cu privire la originea datelor;
  3. informaţii asupra principiilor de funcţionare a mecanismului prin care se efectuează orice prelucrare automată a datelor care vizează persoana respectivă;
  4. informaţii privind existenţa dreptului de intervenţie asupra datelor şi a dreptului de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;
  5. informaţii asupra posibilităţii de a consulta registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal, de a înainta plângere către autoritatea de supraveghere, precum şi de a se adresa instanţei pentru atacarea deciziilor operatorului, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Operatorul este obligat să comunice informaţiile solicitate, în termen de 15 zile de la data primirii cererii.

• Dreptul de intervenţie asupra datelor

Orice persoană vizată are dreptul de a obţine, în mod gratuit, de la operator, printr-o cerere întocmită în formă scrisă, datată şi semnată:

  1. rectificarea, actualizarea, blocarea sau ştergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă legii, în special a datelor incomplete sau inexacte;
  2. transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă cu Legea nr. 677/2001;
  3. notificarea către terţii cărora le-au fost dezvăluite datele, dacă această notificare nu se dovedeşte imposibilă sau nu presupune un efort disproporţionat faţă de interesul legitim care ar putea fi lezat.

Operatorul este obligat să comunice măsurile luate, precum şi, dacă este cazul, numele terţului căruia     i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, în termen de 15 zile de la data primirii cererii.

• Dreptul de opoziţie

Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, printr-o cerere întocmită în formă scrisă, datată şi semnată, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia sa particulară, ca datele care o vizează

să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare. În caz de opoziţie justificată, prelucrarea nu mai poate viza datele în cauză.

Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit şi fără nici o justificare, ca datele care o vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct, în numele operatorului sau al unui terţ, sau să fie dezvăluite unor terţi într-un asemenea scop.

Operatorul este obligat să comunice persoanei vizate măsurile luate, precum şi, dacă este cazul, numele terţului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, în termen de 15 zile de la data primirii cererii.

• Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale

Orice persoană are dreptul de a cere şi de a obţine:

  1. retragerea sau anularea oricărei decizii care produce efecte juridice în privinţa sa, adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată prin mijloace automate, destinată să evalueze unele aspecte ale personalităţii sale, precum competenţa profesională, credibilitate a, comportamentul său ori alte asemenea aspecte;
  2. reevaluarea oricărei alte decizii luate în privinţa sa, care o afectează în mod semnificativ, dacă decizia a fost adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date care întruneşte condiţiile prevăzute mai sus.

• Dreptul de a se adresa justiţiei

Fără a aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere, orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuate ilegal, se poate adresa instanţei competente pentru repararea acestuia.

Instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxă de timbru.

c. Contravenţii şi sancţiuni

Autoritatea de supraveghere poate aplica sancţiuni contravenţionale operatorului pentru:

  • omisiunea de a notifica şi notificarea cu rea-credinţă;
  • prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal;
  • neîndeplinirea obligaţiilor privind confidenţialitatea şi aplicarea măsurilor de securitate;
  • refuzul de a furniza informaţii.

Sancţiunile contravenţionale se aplică de către autoritatea de supraveghere prin personalul împuternicit în acest scop. Cuantumul amenzilor care pot fi aplicate, în cazul săvârşirii contravenţiilor sus- menţionate, variază între 500 RON şi 50.000 RON.

Împotriva proceselor-verbale de constatare şi a deciziilor de sancţionare se poate face plângere la secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor.

DIRECTOR

AL DIRECŢIEI MANAGEMENT RESURSE UMANE

Comisar şef de poliţie

Dr. MARGARETA FLEŞNER

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.