LEGEA LUSTRAŢIEI ÎN UNELE STATE POST-COMUNISTE

BUNA GUVERNARE PRIN ADOPTAREA LA TIMP A REGLEMENTĂRILOR NECESARE / SLABA GUVERNARE PRIN LIPSA REGLEMENTĂRILOR

Încă de la căderea regimului comunist una dintre temele care au frământat societăţile din Europa Centrală şi de Răsărit a fost lustraţia.

Conform documentelor adoptate la nivelul Uniunii Europene, lustraţia administrativă a persoanelor care pot constitui un risc pentru noul regim democratic este considerată drept o categorie de măsuri administrative ce pot fi aplicate pentru distrugerea moştenirii regimurilor totalitare comuniste. Lustraţia urmăreşte să creeze un spaţiu de securitate în care democraţia să poată să se dezvolte, fără ca persoanele plasate la niveluri înalte să încerce să îi submineze bazele. În acest sens, au fost adoptate următoarele documente:

  • Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 1096 (1996), relativă la măsurile de desfiinţare a moştenirii fostelor regimuri totalitare comuniste;
  • Raportul Comisiei chestiunilor juridice şi drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 1996 asupra măsurilor de desfiinţare a moştenirii fostelor regimuri totalitare comuniste;
  • Principiile directoare ce trebuie respectate pentru ca legile de lustraţie şi măsurile analoage să fie conforme exigenţelor unui stat de drept
  • Rezoluţia 1481 (2006) privind Necesitatea de condamnare internaţională a crimelor regimurilor comuniste totalitare
  • Rezoluţia 1495 (2006) privind Combaterea învierii ideologiei naziste
  • Recomandarea 1736 (2006) privind Necesitatea condamnării internaţionale a regimului Franco.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei recomandă ca statele membre să elimine moştenirea sistemelor fostelor state totalitare comuniste prin restructurarea vechilor sisteme legale şi instituţionale. Astfel, un stat democratic, bazat pe domnia legii, trebuie, pentru a elimina moştenirea fostelor sisteme comuniste totalitare, să folosească mijloace specifice. Adunarea accentuează faptul că, în general, aceste măsuri pot fi compatibile cu un stat democratic în condiţiile domniei legii, dacă o serie de criterii sunt îndeplinite, precum dovedirea vinovăţiei pentru fiecare persoană, garantarea dreptului la apărare, prezumţiei de nevinovăţie până la dovedirea vinovăţiei şi posibilitatea unei căi de atac judiciare legale contra oricărei decizii. De asemenea, legea lustraţiei trebuie să fie îndreptată contra pericolelor care ameninţă drepturile fundamentale ale omului şi procesul de democratizare.

Pe de altă parte, există şi riscul ca legile lustraţiei să fie folosite abuziv pentru a câştiga bătălii politice sau pentru reglarea de conturi, provocând o „vânătoare de vrăjitoare” contra opozanţilor guvernului în funcţie. De asemenea, fiabilitatea dosarelor întocmite de serviciile secrete pe care se întemeiază multe dintre aceste legi din statele foste comuniste, a fost pusă în discuţie[1]. Răzbunarea nu trebuie să fie în nici un caz obiectivul acestor legi şi este necesar să fie împiedicată orice utilizare abuzivă a procesului de lustraţie în scopuri politice sau sociale.

În vederea consolidării democraţiei bazate pe domnia legii se impune guvernarea eficientă a statului, în cadrul căreia fostele sisteme totalitare comuniste nu-şi mai găsesc locul.

Prin instaurarea oligarhiei în locul democraţiei, a corupţiei în locul domniei legii şi a crimei organizate în locul drepturilor omului se poate ajunge la o  „restauraţie de catifea” a unui regim totalitar, sau chiar la răsturnarea unei democraţii emergente. În acest ultim caz, noul regim nedemocratic al unei ţări mari poate deveni un pericol internaţional pentru vecinii săi mai slabi.

Cea mai bună garanţie pentru evitarea unei asemenea situaţii şi pentru eliminarea fostelor sisteme totalitare comuniste o reprezintă reformele profunde politice, legale şi economice din ţările respective, reforme care vor conduce la construirea unei mentalităţi şi a unei culturi politice democratice autentice. Un stat bazat pe domnia legii poate să se apere împotriva revenirii ameninţării totalitare comuniste, din moment ce are la dispoziţie mijloace diverse, care nu intră în conflict cu drepturile omului şi domnia legii, şi se bazează pe dreptul penal şi măsurile administrative.

Legile lustraţiei în unele state post-comuniste

Eliminarea din funcţiile de răspundere a foştilor comunişti şi, mai ales, a foştilor agenţi şi colaboratori ai serviciilor secrete a fost privită ca o condiţie necesară pentru vindecarea de trecutul comunist în Europa de Est, dar şi pentru o democraţie autentică.

În funcţie de eficienţa guvernării din fiecare stat post-comunist, s-au luat măsuri în acest sens, având în vedere totodată susţinerea Uniunii Europene pentru crearea unui spaţiu de securitate, în care democraţia să poată să se dezvolte, fără a-i fi subminate bazele.

În Ungaria au existat cel puţin 11 tentative de a impune, respectiv modifica legile lustraţiei, până în 2004.

În Polonia lustraţia a câştigat sprijinul public atunci când oamenii, loviţi de greutăţile tranziţiei, au văzut în ea un instrument de a elimina „capitalismul nomenclaturii”.

În Germania de Est, publicul era iniţial mai degrabă favorabil unei amnistieri a comunismului, dorind să evite sentimentele de vinovăţie ce au însoţit denazificarea. Doar când s-a aflat de amploarea activităţii de supraveghere a STASI, ideea epurărilor a devenit dominantă. Modelul lustraţiei impus de Germania de Est a fost unul din cele mai dure întrucât încă de la începutul anilor 1990 au fost nominalizate categoriile de foşti comunişti şi funcţiile la care aceştia nu trebuie să aibă acces.

Un sistem ceva mai blând există în Polonia, unde, după mai multe scandaluri şi epurări nelegiferate, s-a impus o cale de mijloc. Toţi politicienii au fost puşi să-şi declare trecutul comunist, iar numai cei descoperiţi a fi minţit sunt supuşi unei interdicţii de a candida pentru zece ani.

În Ungaria, sancţiunea celor găsiţi vinovaţi este doar publicarea numelui în Gazeta Oficială, dacă în termen de o lună de la divulgarea oficială a calităţii lor de agent sau informator al poliţiei politice nu demisionează.

În Republica Cehă, lustraţia foştilor comunişti a avut cel mai mare succes, fiind şi unul din cele mai dure modele, deoarece încă de la începutul anilor 1990 au fost nominalizate categoriile de foşti comunişti şi funcţiile la care aceştia nu trebuie să aibă acces.

Dacă există o diferenţă semnificativă în desprinderea de comunism a Republicii Cehe, faţă de statele din jur, aceea poate fi legea lustraţiei, una dintre cele mai severe, dar şi mai timpurii (din 1991, când exista încă Cehoslovacia). Legea, prelungită pe cinci ani în 1996 şi pe termen nedefinit în 2000, a fost menită de la început să înlocuiască chemarea comuniştilor în instanţă şi nu a fost privită ca un mijloc de sancţionare a acestora, ci ca un instrument de protejare a siguranţei naţionale. Marea „ciudăţenie” a legii cehe a fost faptul că nu a interzis accesul la funcţii politice foştilor activişti, care au putut candida nestingheriţi pentru parlament, chiar dacă au fost miniştri în guvernele comuniste. În schimb, scopul legii a fost acela de a bloca accesul acestora în aparatul administrativ de stat. Prin urmare, foştii membri de partid, ofiţerii şi colaboratorii poliţiei secrete comuniste (StB) au fost excluşi de la înaltele funcţii administrative, din magistratură, din noile servicii de informaţii, din orice funcţie în armată ce necesita un grad de la colonel în sus, din banca centrală, din înalte poziţii academice, de la conducerea radioului şi a televiziunii publice, din compania căilor ferate etc.

Şi în ceea ce priveşte scoaterea la lumină a arhivelor fostelor servicii secrete comuniste, Cehia se situează pe un loc fruntaş. Dacă în 2003, guvernul de la Praga a publicat toate numele de agenţi şi informatori pe care le deţinea (75.000 – după unele surse doar jumătate din cifra reală), la şase ani după ce oricine putuse să-şi consulte dosarul individual, în toate celelalte ţări post-comuniste există restricţii justificate, fie de siguranţă naţională, fie de necesitatea prevenirii unor răfuieli între fostele victime şi represori.

Toate aceste legi nu au reuşit să ferească în totalitate noile democraţii de corupţie şi de îmbogăţirea scandaloasă a unor foşti comunişti, nu au responsabilizat clasa politică şi nici  nu au închis subiectul, însă constituie exemple de guvernare în acord cu politicile europene.

În România, lustraţia a demarat greu şi a fost în mod constant subminată de clasa politică, ceea ce face ca astăzi, după 20 de ani de la căderea regimului comunist, să nu putem vorbi de o lege a lustraţiei. Faţă de situaţia din anii 1990-1993, când Cehia, Ungaria sau Polonia au iniţiat astfel de acte normative, în prezent beneficiem de o practică uniforma a Consiliului Europei, Comisiei pentru Drepturile Omului de la Geneva sau CEDO, care ar putea reprezenta o sursa de inspiraţie pentru iniţiatorii legii din România. Este evident că noile generaţii îşi doresc clarificări, dar responsabilizările unor grupuri, limitarea capacităţii exercitării drepturilor civile sau politice nu pot fi aplicate la întâmplare, în ideea că cine se opune legii este automat legat de structurile trecutului. O lege atent construită care are în vedere atât clarificările morale necesare, cât şi responsabilizarea individuala ar constitui un bun exemplu. Deşi etică, considerăm că în momentul de faţă, o asemenea reglementare este tardivă din punct de vedere juridic.

Spre deosebire de alte ţări post-comuniste, ai căror guvernanţi s-au raliat politicilor statelor membre ale Uniunii Europene, susţinătoare a eliminării moştenii sistemelor fostelor state totalitare comuniste prin restructurarea vechilor sisteme legale şi instituţionale, în România clasa politică a refuzat în mod constant realizarea acestui demers ceea ce spune multe despre eficienţa guvernării în ţara noastră.

Lipsa deciziei politice de a reglementa la timp această problemă are impact negativ asupra felului cum este percepută guvernarea în România, atât pe plan intern, de către populaţie, cât şi pe plan european.

BIBLIOGRAFIE

CĂRŢI:

  • Almond A. Gabriel, SIDNEY Verba, Cultura civică, Atitudini politice şi democraţie în cinci naţiuni, ed. DU Style, Bucureşti, 1996.
  • Bichicean Gheorghe, Bichicean Andrei, Despre democraţie, ed. Burg, Sibiu, 2002.
  • Chiuzbaian Gavril Iosif, Exerciţiul puterii, ed. Lumina Lex & Continent XXI, Bucureşti, 2000.
  • Drăganu Tudor, Drept consituţional şi instituţii politice, Tratat elementar, vol. I, ed. Lumina Lex, 1998.
  • Djuvara Mircea, Teoria generală a dreptului. Drept raţional, izvoare şi drept pozitiv, ed. All Beck, Bucureşti, 1999.
  • Morris Dick, Noul Principe, Machiavelli în secolul al XXI-lea, ed. Ziua, 2003.
  • Mureşan Doina, Dimensiunea economică a securităţii în epoca parteneriatelor şi a alianţelor, ed. Amanda, Bucureşti, 2009.
  • Mureşan Doina, România în Uniunea Europeană – şansă a modernizării, ed. UNAp „Carol I”, Bucureşti, 2009.
  • Senellart Michel, Artele guvernării, ed. Meridiane, Bucureşti, 1998.

STUDII, ARTICOLE, RECENZII, NOTE DE CURS:

  • Deaconu Ştefan, Buna guvernare şi descentralizarea, Revista de drept public nr.3/2003.
  • Guy Hermet, Dictionnaire de la science politique et des institutions politiques, Armand Colin, Paris, 2000.
  • Institutul „Ovidiu Şincai”, Lustraţia în România: între retorica politică, democratizare şi drepturile omului, Bucureşti, 17 mai 2006.
  • Mureşan Doina, Note de curs, Dimensiunea economică a bunei guvernări.
  • Philippe Georges, Droit public, Paris, Sirey, 1994.
  • Pierre Laudell-Mills şi Ismael Serageldin, Governance and External Factor, Washington, DC, World Bank, 1991.
  • Popescu Liviu, Lustraţie. Constituţionalitate, Curierul Judiciar nr. 4/2006.
  • Robert Charlick, The concept of Governance and its Implications for AID’s Development Assistance Program in Africa, Associates in Rural Development, Burlington, 1992.
  • United Nations Development Programme. Reconceptualising Governace (Discussion Paper 2), New York, 1997.
  • Velea Mihai, Note de curs, Buna guvernare. Principii.

LEGISLAŢIE, CĂRŢI ALBE, STRATEGII, PROGRAME NAŢIONALE, RAPOARTE:

  • Constituţia României.
  • Comisia Comunităţilor Europene, Guvernarea Europeană. Carta Albă, Bruxelles, 25.07.2001.
  • Raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare, Bruxelles, 22.07.2009.
  • Strategia de securitate naţională a României, adoptată de CSAT prin Hotărârea nr. 62/2006.
  • Programul de guvernare 2009-2012.

INTERNET:


[1] Liviu Popescu, Lustraţie. Constituţionalitate, Curierul Judiciar nr. 4/2006, pag. 22.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.