Continutul procesului de invatamant

Definiţii

„un ansamblu de cunoştinţe, priceperi şi comportamente, concretizate sub forma planurilor de învăţământ (orare şi programe şcolare) şi concepute în funcţie de finalităţile şi obiectivele repartizate şcolii de către fiecare societate”.

„ansamblul structurat de valori din toate domeniile ştiinţei, culturii, practicii, sedimentate în societate la un moment dat, şi devenite puncte de reper în proiectarea şi realizarea instruirii”

„sistemul informaţiilor, acţiunilor şi operaţiilor, care, pe baza unor criterii logico-ştiinţifice şi psihopedagogice, pe de o parte, sunt selectate din valorile culturale ale omenirii (ştiinţifice, tehnice, etice, estetice), iar, pe de altă parte, sunt structurate, ierarhizate şi integrate în conţinutul disciplinelor şcolare”.

„un ansamblu de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, valori, modele atitudinale şi comportamentale, organizate sistematic şi etapizate pe cicluri şcolare (în planuri, programe şi manuale), care fac obiectul proceselor de predare-învăţare, prezentându-se pentru elevi ca niveluri sau performanţe de atins”.

În sens larg, conţinutul învăţământului reprezintă „ansamblul cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor” incluse în programele şi manualele şcolare fără raportarea acestora la obiective şi valori pedagogice asumate în mod explicit.

În sens restrâns, conţinutul învăţământului reprezintă ansamblul atitudinilor şi al strategiilor cognitive care asigură stăpânirea şi valorificarea cunoştinţelor conform obiectivelor generale şi specifice stabilite pe criterii valorice explicite, pedagogice şi sociale, la nivelul planului de învăţământ şi la nivelul programelor şcolare / universitare.

Trăsături caracteristice ale conţinuturilor învăţământului

a) Cuprind elemente variate (cunoştinţe, priceperi, deprinderi etc.);

b) Sunt dependente de finalităţile, scopurile şi obiectivele educaţionale.

c) Au un caracter dinamic ce îşi are originea şi în transformările din planul vieţii sociale, pe care trebuie să le reflecteze.

d) Asigură o anumită continuitate, dar şi progresul cunoaşterii. Selectate şi organizate, conţinuturile reprezintă o modalitate importantă prin intermediul cărora tânăra generaţie asimilează elementele fundamentale necesare pregătirii pentru integrarea în viaţa socială.

e) Se caracterizează printr-un proces de amplificare pe măsura trecerii de la o treaptă la alta.

Criterii de selecţie şi organizare a conţinuturilor învăţământului

În procesul de selecţionare şi organizare a conţinuturilor acţionează două filtre importante: finalităţile educaţiei şi un set de criterii (indicatori) care asigură pertinenţa conţinuturilor selecţionate.

Pertinenţa constă în raportul şi adecvarea conţinuturilor la o dublă categorie de exigente: ansamblul surselor conţinuturilor şi al valorilor care fundamentează un anumit tip de societate, pe de o parte şi nevoile, interesele şi posibilităţile intelectuale şi fizice ale elevilor pe de altă parte

Pot fi grupate în 4 categorii: filosofice, logico-ştiinţifice, psihologice şi pedagogice.

A. Criterii filosofice

a) Paradigma privind dezvoltarea social-culturală constituie un criteriu important în procesul de selecţionare şi organizare a conţinuturilor învăţământului. În funcţie de această proiecţie socială se vor stabili finalităţile şi obiectivele educaţionale, ca punct de intrare în demersul curricular.

b) Concepţia privind formarea personalitaţii (idealul educativ) în conformitate cu direcţiile de dezvoltare macrosociale.

c) Un acord axiologic cu arta, cultura şi aspiraţiile poporului. Această perspectivă valorică subliniază importanţa abordării învăţământului ca proces cultural şi a formării culturale a viitorilor educatori.

d) Dubla deschidere către PLC şi către nevoile naţionale şi cele ale comunităţii locale. Procesul educativ are loc într-un anumit context naţional, fără a se rupe de dinamica lumii contemporane.

e) Orientarea prospectivă şi democratică a conţinuturilor şi a învăţării.

B. Criterii logico-ştiinţifice (epistemologice)

a) Reducerea redundanţei informaţionale. Confruntate cu explozia informaţională, cu tendinţa de supraîncărcare a programelor şi manualelor şcolare, factorii de decizie şi autorii manualelor şcolare alternative trebuie să facă din selectarea esenţialului o prioritate a efortului lor. Accentul va fi pus pe acele elemente de conţinut cu un grad înalt de generalitate: categorii, teorii, principii, legi, reguli, noţiuni, concepte şi, abia în ultimul rând, pe date – fapte – evenimente.

b) Respectarea logicii ştiinţei,care va fi transpusă în plan didactic, este o condiţie obligatorie a elaborării unor conţinuturi pertinente.

c) Interdisciplinaritatea devine un criteriu semnificativ în selecţionarea şi, mai ales, organizarea conţinuturilor învăţământului.

C. Criterii psihologice

Proiectarea curriculumului din perspectivă sistemică presupune un demers centrat pe cel ce învaţă, respectând particularităţile sale de ordin psihologic.

a) În acest sens, un important criteriu îl constituie măsura în care conţinuturile învăţării asigură dezvoltarea psihică optimă a celui educat.

În procesul de învăţământ se urmăreşte realizarea unui echilibru între mecanismele generale ale gândirii şi principiile specifice fiecărui domeniu.

b) Adecvarea conţinuturilor particularitaţilor de vârstă ale elevilor presupune o atenţie deosebită din partea factorilor decidenţi, a cercetătorilor, a autorilor de programe şi manuale şcolare şi, nu în ultimul rând, a educatorilor. Soluţiile se află la intersecţia dintre logica ştiinţei şi logica didactică, asigurându-se accesibilitatea sistemului de cunoştinţe, priceperi, deprinderi.

c) Gustul efortului propriu şi bucuria de a învăţa. În condiţiile unor programe şcolare supraîncărcate din punct de vedere informaţional, neadecvate particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor, în mică măsură şcolile vor stimula motivaţia învăţării.

D. Criterii pedagogice

a) Concordanţa conţinuturilor cu logica didactică. Pentru a deveni obiectul procesului de predare-învăţare-evaluare, conţinutul instruirii trebuie ordonat într-o anume succesiune. În acest sens, trebuie să se ţină seama de două categorii de condiţii: de ordin logic şi psihologic.

Conţinutul instruirii este ordonat logic atunci când este dispus conform unei ierarhii de principii şi concepte care fac parte din specificul disciplinei.

Ordinea psihologică presupune ca succesiunea conţinutului învăţământului să corespundă capacităţii crescânde a copilului de a învăţa. Dintre factorii care influentează dezvoltarea puterii de învăţare a elevului, distingem: maturitatea biologică, experienţa anterioară a elevului, motivaţia pentru învăţare.

b) Echilibrul între elaborarea programelor şi organizarea procesului de învăţământ.

c) Creşterea ponderii valenţelor formative a conţinuturilor didactice.

Modalităţi de selecţionare şi organizare a conţinuturilor învăţământului

În selecţionarea şi organizarea conţinuturilor învăţăntului s-au conturat mai multe modalităţi:

Perspectiva intradisciplinară trebuie să asigure coerenţa metodologică şi conceptuală a unei discipline sau a unui grup de discipline ştiinţifice. Ea se realizează, în principal, respectând logica ştiinţei respective, adaptată particularităţilor logicii didactice.

Perspectiva pluridisciplinară (tematică). În acest caz tema (temele) constituie obiectul de abordare din partea mai multor discipline, fiecare cu perspectivă, logică şi metode distincte. Perspectiva pluridisciplinară sau tematică  permite abordarea unei  teme, a unei  situaţii sau a unei probleme de către  mai multe discipline autonome, fiecare având unghi propriu de abordare şi o metodologie distinctă.

Perspectiva interdisciplinară trebuie să-l ajute pe elev în formarea unei imagini unitare a realităţii, să-şi însuşească o metodologie unitară de cercetare a realităţii şi să le dezvolte o gândire integratoare. Constă „în a organiza învăţământul în aşa fel încât să furnizeze elevilor ocazia de a se familiariza cu principii generale sau orientate în contexte cât mai variate posibil. Domeniile privilegiate sunt: teoria generală a sistemelor, teoria ansamblurilor, lingvistica, logica, epistemologia; aceasta deoarece ele pot oferi elevilor concepte şi principii generale care pot fi folosite (transferate) în diferite domenii ale cunoaşterii.

Organizarea modulară a conţinuturilor învăţământului

a) Modularitatea este centrată pe elev, pe posibilităţile şi nevoile sale şi, de aici, se remarcă efortul pentru găsirea unor strategii puternic individualizate prin autoinstruire, acordând o mai mare libertate de acţiune celui care învaţă.

b) De asemenea, se are în vedere relaţia dintre cursurile obligatorii, cele opţionale şi facultative, asiguârndu-se atât trunchiul comun pentru diferite profiluri, dar şi o specializare a efortului educativ, ţinându-se cont de nevoile şi interesele elevilor.

c) Organizarea modulară va fi influenţată de natura şi calitatea relaţiilor dintre cel care învaţă şi sursa cunoaşterii, presupunând din partea educatului un efort personal sistematic.

d) Modularitatea se află la confluenţa dintre: educaţia şcolară şi educaţia permanentă; logica predării ca sistem micro şi logica educaţională; strategiile globale şi cele diferenţiatoare; sistematica obiectivelor generale şi cele particularizante; metodologiile algoritmizante şi cele euristice; aspectul liniar, continuu, al proceselor şi caracterul recurent dialectic al acestora.

(la care se adaugă: predarea ştiinţei ca proces, trunchi comun – discipline facultative şi opţionale, curriculum diferenţiat şi personalizat, conţinuturile alternative ş.a.)

Documentele oficiale care asigură proiectarea conţinutului procesului de învăţământ, sunt reprezentate de: planul de învăţământ, programele şcolare, manuale şcolare, alte materiale de învăţare destinate elevului şi profesorului (numite şi materiale curriculare auxiliare).

Acestea sunt ierarhizate pe criteriul gradului de generalitate care impune obligativitatea raportării permanente a manualelor şcolare la structura de funcţionare a programelor şcolare şi a programelor şcolare la structura de funcţionare a planului de învăţământ, determinantă, la rândul său, pedagogic şi social.

1. Planul de învăţământ reprezintă un document oficial de politică a educaţiei care stabileşte:

-obiectele de învăţământ, proiectate disciplinar, intradisciplinar, interdisciplinar, transdisciplinar;

-succesiunea obiectelor de învăţământ, proiectată liniar, concentric, modular;

-repartizarea resurselor de timp disponibile în cadrul calendarului şcolar (anual-semestrial) şi al orarului şcolar (zilnic, săptămânal, lunar), calendar dependent de structura anului şcolar.

Criteriile de proiectare şi dezvoltare a planului de învăţământ evidenţiază trei tipuri de abordări confirmate la nivel internaţional:

a) abordarea sistemică (plan unitar, cu deschidere spre interdisciplinaritate şi spre educaţia permanentă);

b) abordarea curriculară (plan centrat asupra obiectivelor generale – raportabile la ideal şi la scopurile pedagogice – şi a obiectivelor specifice, definite pe niveluri, trepte, ani de învăţământ dar şi pe dimensiuni şi forme ale educaţiei);

c) abordarea psihologică (plan centrat asupra formării-dezvoltării la maximum a fondului atitudinal – aptitudinal al personalităţii elevului).

2. Programele şcolare reprezintă documentele de politică şcolară proiectate conform obiectivelor generale stabilite la nivelul planului de învăţământ. Aceste documente oficiale angajează realizarea unor obiective specifice care vizează valorile esenţiale  selecţionate pentru formarea-dezvoltarea personalităţii şi tehnologiile didactice adecvate pentru stimularea succesului şcolar.

Se elaborează din perspectiva curriculară: proiectarea în interacţiune a obiectivelor, conţinuturilor, activităţilor de învăţare şi a principiilor şi metodelor de evaluare. Permite o mai bună orientare a predării-învăţării în raport cu obiectivele formative ce vizează competenţe de nivel superior, de aplicare a cunoştinţelor şi competenţelor în contexte noi şi de rezolvare de probleme teoretice şi practice.

Cuprind:

obiectivele cadru: sunt obiective cu grad de generalitate şi complexitate ridicat. Se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini specifice disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu;

obiectivele de referinţă: reprezintă rezultatele aşteptate ale învăţării şi urmăresc progresia în achiziţia de competenţe şi cunoştinţe de la un an de studiu la altul;

tipuri de activităţi de învăţare: sunt specificate pentru fiecare obiectiv de referinţă. Sunt construite astfel încât să pornească de la experienţa concretă a elevului şi să se integreze unor strategii didactice adecvate contextelor variate de învăţare;

conţinuturi: reprezintă mijloacele prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor cadru şi a obiectivelor de referinţă propuse;

standarde curriculare de performanţă: sunt criteriile de evaluare a calităţii procesului de învăţare. Asigură conexiunea între curriculum şi evaluare, pe baza lor elaborându-se nivelurile de performanţă şi itemii necesari probelor de evaluare.

3. Manualele şcolare (şi celelalte materiale de învăţare: ghiduri, culegeri de probleme, texte, crestomaţii etc.) reprezintă documentele de politică şcolară care asigură concretizarea programelor şcolare prin acţiunea de operaţionalizare a obiectivelor generale şi specifice, realizabilă, îndeosebi, din perspectiva elevului.

Îndeplinesc funcţii de informare-formare şi de antrenare în activitatea de instruire-autoinstruire a elevilor sub îndrumarea profesorului.

Structura manualului şcolar permite concretizarea programei şcolare prin realizarea următoarelor operaţii pedagogice:

a) identificarea unităţilor de conţinut;

b) specificarea experienţelor de învăţare necesare pentru realizarea obiectivelor specifice programei;

c) programarea unităţilor de instruire în secvenţe evaluabile în termeni de performanţe-competenţe;

d) angajarea acţiunilor posibile de predare-învăţare-evaluare;

e) îndrumarea proiectelor de învăţare în clasă şi de învăţare acasă.

Valoarea manualelor reflectă calitatea programelor şcolare şi a planului de învăţământ. În această perspectivă, creativitatea autorilor de manuale nu poate suplini limitele programelor şcolare, dependente de structura planului de învăţământ care reflectă finalităţile sistemului educaţional, organizarea sa internă, pe niveluri şi trepte de instruire.

Abordarea curriculară a manualelor şi a altor materiale de învăţare presupune respectarea unui imperativ de ordin metodologic: asigurarea corespondenţei pedagogice depline între plan – programe – manuale. Elaborarea unui nou tip de manual solicită astfel un nou tip de programă şcolară, condiţionată, în situaţii reformatoare, de schimbările determinate macrostructural la nivelul planului de învăţământ.


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.