Obiectul si problematica metodicii predarii psihologiei

1.         Procesul de invatamant – cadru principal de aplicare si de evolutie a metodicilor de specialitate

Incercand o definire a procesului de invatamant, putem retine ca acesta este o forma sistematica si organizata de desfasurare a ansamblului procesual predare-invatare-evaluare (presupunand astfel interactiunea personalitatilor celor doua entitati psihologice implicate, profesorul si elevii, subiectul si obiectul educatiei), orientata finalist, transpusa pragmatic printr-o serie de metode si procedee si transpusa legilor evaluarii.

Dan Potolea propune cateva abordarii generale ale procesului de invatamant (1991):

a. Abordarea structurala, care cuprinde urmatoarele componente: finalitati, continuturi, timp, relatii educationale (profesor-elev/student), metode si mijloace, modalitati de organizare a activitatii si evaluare. Este un plan static de analiza al procesului de invatamant. Poate fi reprezentata grafic.

b. Abordarea procesuala reprezinta planul dynamic al desfasurarii procesului de invatamant. Poate fi analizata didactic la nivel de:

Faze

–           Proiectare

–           Implementare (realizare efectiva)

–           Evaluare

Procese

–           Predare

–           Invatare

–           Evaluare

Procesul de invatamant trebuie studiat in mod systematic in formarea metodica initiala a profesorilor, deoarece de modul in care cadrele didacticesi-l reprezinta depinde activitatea si prestatia acestora la catedra.

Principalele modele de abordare a procesului de invatamant, in opinia profesorilor Ioan Cetghit (1992) si Ioan Neacsu (2000) de la Universitatea din Bucuresti sunt:

a.         modelul interactiv, care accentueaza corelatia si interactiunea reciproca predare-invatare-evaluare, pentru a evita centrarea exagerata sau chiar exclusiva pe predare (procesul de invatamant traditional), astfel incat chiar si eventualele nereusite (esecuri) de la finele procesului de instruire pot fi repartizare paritar, atat profesorului cat si elevului.

Reprezentarea procesului de invatamant: predare, invatare, evaluare.

Expectatiile elevului: predare, invatare, evaluare.

b.         modelul sistemic introduce rigoarea analizei in abordarea ansamblului de elemente educationale – care se afla intr-o stransa interactiune, perturbarea unui element putand conduce la dezechilibrarea intregului system –, dar si viziunea de ansamblu pe care o o ofera sinteza, avantajand astfel proiectarea didactica.

c.         modelul informational dezvolata implicatiile teoriei informatiei in procesul de invatamant, studiind principalele categorii de informatii vehiculate in circuitele interactionale ale procesului si abordand situational fenomene informationale specifice (redundanta – poate deturna sau din contra, consolida sensul unui mesaje ducational).

d.         modelul cibernetic introduce si cultiva rolul mecanismelor de feed-back implicate in dinamica procesului de instruire-educare, in scopul reglarii – autoreglarii acestui proces.

Reglarea=ansamblu de actiuni si moperatii aplicate de catre un subsistem numit mecanism de reglare (profesor) altui subsistem numit obiect al reglarii (elev), in interiorul unuia si aceluiasi sistem (procesul de invatamant), in scopul de a adduce obiectivele actional-procedurale la valori convenabile ori la optimizarea valorilro instructionale respective.

e.         modelul comunicational are ca obiect de studiu participantii la actul de comunicare (emitator-receptor), canalul de comunicare, procesul de codare-decodare a mesajelor, relatiile dintre repertorii (gradul lor de convergenta, depasirea barierelor de comunicare, tipurile si formele de comunicare, comunicarea verbala si nonverbala).

Teoria codurilor lingvistice (B. Bernstein)

Comunicarea se produce atunci cand repertoriile celor doi participanti – totalitatea structurilor cognitive, mnezice si operationale specifice situatiei – interactioneaza.

f.          modelul campului educational (modelul spatiului de instruire) porneste de la premisa ca procesul de predare-invatare se desfasoara in limitele unui spatiu complex, in care intervin o serie de variabile ce conditioneaza rezultatele invatarii (sistemul de predare – profesor (P), sistemul de invatare – elev (E), continutul (C), obiectivele (O), metodele si mijloacele (M), sociostructura si programul).

g.         modelul situatiilor de instruire exploateaza contextul invatarii si plaseaza elevul intr-o anumita retea de relatii cu material de studiat (pornind de la premisa ca invatarea este intotdeauna contextuala, cu alte cuvinte se petrece intr-un cadru situational determinat).

2.         Obiectul si problematica metodicii psihologiei

Metodica este o disciplina componenta a stiintelor educatiei care are ca obiect studierea organizarii si desfasurarii procesului de invatamant la o anumita materie, din perspectiva documentelor normative obligatorii, respectiv plan si programa de tip scolar valorificand teoria si practica pedagogica, validate social.

Pregatirea metodica sprijina cadrul didactic in orientarea demersului sau si identificarea unor solutii posibile la probleme inevitabile de genul:

–           Ce tip de activitate este mai profitabil sa intreprinda in vederea atingerii unui anumit scop?

–           Cum va proceda pentru ca activitatea realizata cu elevii sa dobandeasca efecte observabile, masurabile pe termen lung?

–           Cum trebuie sa procedeze pentru a ameliora distanta dintre predare-receptare, predare-participare, solicitare-automotivare etc.

Ca disciplina de specialitate, metodica psihologiei studiaza scopul si obiectivele derivate privind predarea si invatarea acestei discipline in liceu, in raport cu idealul educational.

Ca finalitate de generalitate medie in raport cu idealul educational, scopul predarii psihologiei generale in liceu, actualmente, are in vedere abilitarea elevului cu un set de cunostinte, capacitati si instrumente care sa-l ajute la dezvoltarea constiintei de sine si a constiintei de altul, urmarind construirea unei personalitati echilibrate si active.

In privinta obiectivelor, studierea metodicii psihologiei urmareste cunoasterea de catre studenti a rpicipalelor categorii de competente de care trebuie sa dispuna elevul prin realizarea unor sarcini concrete in timpul lectiei, dar si la finalizarea parcurgerii intregii discipline, in consonanta cu scopul.

Principalele probleme studiate de metodica psihologiei sunt:

–   Obiectivele

–           Continutul disciplinei urmarit din perspectiva criteriilor de selectie, ordonare a cunostintelor, a calitatii programei si manualelor in raport cu cerintele pedagogice, particularitati ale limbajului psihologic.

–           O pondere insemnata revine strategiilor utilizate in predarea-invatarea psihologiei, a tipurilor si modalitatilor de aplicare ale acestora.

Metodica se concentreaza mai ales asupra intrebarilor:

–           Cum poate fi structurat un volum de cunostinte de catre profesor pentru a avea o rezonanta in sfera invatarii cat mai productive la un numar cat mai extins de elevi?

–           Cum pot fi construite acecle structuri optime propuse de J. Bruner si ce modalitatii, procedee neceesita pentru a fi preluate si valorificate de cel care invata?

Valorifcarea factorilor psiho-sociali in predarea si invatarea psihologiei reprezinta una din preocuparile frecvente ale metodicii, care incearca sa beneficieze de cercetarile psihologiei sociale, ale sociologiei, in efortul de a surprinde rolul contextului interrelarional in derularea si perfectionarea conumicarii didactice.

Structura demersului metodic va analiza proiectarea didactica, etapele acesteia, proiectarea lectiei si a secventelor (evenimentelor) unor tipuri de lectii, in vederea cunoasterii si aprecierii rezultatelor. De asemenea, se ocupa de rolul evaluarii in activitatea educationala, tipuri, strategii si modalitati de evaluare a rezultatelor scolare la psihologie.

In virtutea rolului sau, metodica urmareste sa surprinda relatia de conditionare si functionalitate intre diversele componente si aspecte ale predarii-invatarii psihologiei in liceu, din perspectiva finalitatii sale pedagogice.

3.         Specificul predarii metodicii psihologiei

Pregatirea metodica in specialitate nu este doar o preocupare a didacticii moderne. Aceasta dimensiune face parte din perenitatea fondului tematic al istoriei gandirii pedagogice, prezenta in incercari procedurale si modele didactico-aplicative numeroase (J. A. Comenius, J. F. Pestalozzi s.a.)

Prezentul curs se circumscrie in zona aplicarii unor principii, idei, sugestii de strategie educationala propusa de Comisia Internationala pentru Educatie in sec.XX, sub forma de Raport catre UNESCO, precum si de alte lucrari recente, convergente in sublinierea nececsitatii de a schimba si optimiza viziunea privind pregatirea cadrului didactic si valorificarea potentialului elevilor.

Potrivit recomandarilor din Raportul mentionat, reformele si politicile educationale e necesar sa fie centrate pe echilibrarea acumularii de cunostinte cu insusirea metodelor privind cei patru piloni pe care trebuie sa se sprijine educatia omului de azi si de maine:

–           a invata sa fii;

–           a invata sa stii.;

–           a invata sa faci;

–           a invata sa traiesti impreuma cu ceilaltii.

Astfel, specificul metodicii (didacticii) predarii psihologiei este dat de tendinta de a asigura un echilibru intre pregatirea teoretica si cea practica, pragmatica in perspectiva celor patru repere precizate. Calitatea actului didactic se masoara prin eficienta priceperilor si deprinderilor, a personalitatii elevilor, context in care imbinarea strategiilor clasice, traditionale cu cele traditionale, conform principiului complementaritatii, constituie o cerinta si totodata, o conditie esentiala a predarii si invatarii.

Disciplinele scolare dobandesc forta educativa prin actiunea profesorilor care utilizeaza cunostinte metodice si psihopedagogice operationalizate in cadrul unor modalitati si tehnici de actiune specifice. Ca element definitoriu al competentei professional-didactice, pregatirea metodica face posibila transformarea unor principii generale in strategii de predare, tehnici de proiectare, realizare, evaluare (Anca Dragu).

Metodica predarii psihologiei se prezinta ca un instrument pertinent, la dispozitia studentilor aflati in etapa formarii initiale ca si a cadrelor didactice ce se supun formarii conrinue prin variate forme de perfectionare, menit sa conduca la obtinerea unor solutii multiple, probleme pe care le ridica procesul de predare-invatare.

a. caracterul normative si caracterul analitico-descriptiv al metodicii de specialitate

–           este normativa pentru ca avanseaza proceduri de realizare a scopului psihologiei generale ca obiect de invatamant; caracterul normativ este regasit in recomandarile privind identificare continutului stiintific, criteriile de ordonare sau conditiile care trebuie sa fie respectate pentru obtinerea performantelor in accord cu obiectivele educationale. Desi procesul de invatamant se defasoara in mod probabilis, datorita succesiunii aleatorii a unor factori aleatori (pregatire diferita ca nivel, stare de sanatate a participantilor, personalitatea profesorului, personalitatea elevilor s.a.), metodica prescrie modalitati eficiente de ordonare si imbinare a acestor factori intr-o anumita situatie si modalitati de interventie concreta.

–           Caracterul analitico-descriptiv este centrat pe realizarea procesului de predare-invatare, pe contextele in care acesta se realizeaza, pe experientele de invatare ale elevilor.

Daca perspectiva normative graviteaza in jurul lui ”ar trebui”, ceea analitico-descriptiva il vehiculeaza pe “este”, nu viitor si nu present. In practica educationala cele doua parti ale metodicii se impletesc. Modul cum fiecare cadru didactic reuseste sa imbine, sa lege ideile normative cu cele descriptive, reprezinta unul din marile secrete ale schimbarilor adoptate in practica profesionala de zi cu zi.

b. caracterul instrumental-aplicativ. Daca didactica generala ofera un aparat conceptual fundamental, metodica, valorificandu-l, ajuta cadrul didactic la elaborarea unor instrumente complexe, flexibile, subordonate finalitatilor concrete, urmarite pas cu pas. Instrumentele metodice, fie cu caracter operational, fie concret obiectual (planuri de invatamant, programe, proiecte, scheme, dischete etc.), vin in intampinarea amplificarii si consolidarii instrumentelor psihologice (cunostinte, priceperi, concepte, deprinderi, operatii) proprii elevilor implicati atat in cunoastere, cat si in solutionarea optima a situatiilor instructive-educative.

4.         Contributia disciplinelor socio-umane din invatamantul liceal la realizarea finalitatilor educationale

Inca din 1970, Andre Pape identifica trei finalitati pentru educatie, preluate din documentele UNESCO, devenite puncte de referinta in proiectarea idealului educational al invatamantului modern.

Aceste finalitati sunt:

a.         culturala – formarea omului instruit, prin asimilarea culturii. Astfel, procesul de invatamant, prin planurile si programele sale, isi propane antrenarea elevilorin cunoasterea si aprofundarea unui anumit orizont cultural, concomitent cu dobandirea unor instrumente specifice precum: judecata critica, modalitati de interpretare, comparare, apreciere, ierarhizare. Din punct de vedere formativ, accentual este pus pe educatia pentru umanitate.

b.         sociala – insusirea unui comportament care sa-l ajute pe individ sa-si joace rolul social. Pe masura ce fondul cultural scoalar ajunge sa se interiorizeze, acesta devine un suport cu forta orientativa in alegerea modelelor de actiune si comportament, oferite de sistemul interrelational in care creste si se dezvolta individul. Astfel, procesul de invatamant isi propane sa fie un mesager al experientei sociale; condensate in traditii, norme, roluri, modalitati de comunicare, atitudini, omul fiind prin excelenta o fiinta conditionata de socializare in structurarea si devenirea personalitatii sale. Cultura inserata la nivelul subiectului devine o grila de selectie pentru optiunile axiologice, socio-comportamentale care, atunci cand ajung sa se sudeze in timp, se cristalizeaza in trasaturi de caracter, iar prin extensie la scara colectivitatii, pot deveni portrete entice, nationale.

c.         economica – formarea omului pentru viata profesionala. Cultura generala dobandita, atat cea socio-umana, cat si cea stiintifica, tehnologica ofera suportul pregatirii si specializarii profesionale. Prin asigurarea neceesarului de specialisti, a calitatii prestatiei profesionale, educatia scolara isi definaste functia economica.

“Viata sociala, in ansambul ei, din care tehnicul face parte, cere o educatie pe un fond de cultura generala si etica de nivel corespunzator.

Economicul, culturalul si eticul isi dau cu necesitate mana.” (Stanciu Stoian, “Educatie si societate”, Ed. politica, Buc., 1971, pg. 175)

Oricat de justificate sunt ratiunile pragmatice ale societatii, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca educatia intelectuala ramane fundamentul unui caracter civilizat si al unui nivel superior al educatiei profesionale.

Functia principala a educatiei se impune in context, fie prin supralicitarea unei sau alteia, fie prin complementaritatea celor deja mentionate.

In find, afirma Gaston Berger, prin educatie se urmaresc doua mari scopuri: “Primul e sa dam copilului cunostinte generale de care, bineinteles, va avea nevoie sa se serveasca: aceasta este instructia, celalalt este sa pregatim in copilul de azi pe omul de maina si aceasta este educatia.” (G. Berger, “Omul si educatia sa”, EDP, Buc., 1973, pg. 65, Cucos, “Pedagogie”, Ed. Polirom, Iasi, pg. 71, G. Vaideanu, “Educatia la frontiera dintre milenii”, 1988, pg. 163).

Disciplinele socio-umane (istorie, literature, logica, filosofie, psihologie, economie, sociologie) alcatuiesc un modul care prin obiective, problematica, tipuri de comportamente isi propane sa contribuie la formarea constiintei de sine a fiecarui elev, ca ax al personalitatii deschise fata de valorile culturale, sociale, profesionale.

Principalele cadre de referinta ale acestor discipline sunt omul si societatea. Rolul lor fundamental este acela de a veni in intampinarea problemelor elevilor care se refera la acesti doi parametrii.

Continutul lor urmareste sa infuzeze educatia elevului de liceu cu valori perene ale umanitatii validate social si pedagogic.

Inscriindu-se in recomandarile cuprinse intr-o importanta lucrare editata de UNESCO, educatia prin dieciplinele socio-umane in liceu este centrata pe urmatoarele categorii de valori (G. Vaideanu, pg. 163):

a.         valori sociale (cooperarea, amabilitatea, justitia si dreptatea sociala, spiritul critic, simtul datoriei, respectarea drepturilor omului);

b.         valori ce privesc individul (onestitatea, disciplina, toleranta, spiritul de perfectionare, simtul ordinii);

c.         valori ce privesc tarile si lumea (patriotism, constiinta neamului, intelegerea internationala, fraternitatea umana, constiinta interdependentei dintre natiuni);

d.         valori procesuale (abordarea stiintifica a fenomenelor materiale, spirituale, cautarea adevarului, modalitati de cunoastere conceptuala, reflectia) (C. Cucos, pg. 71).

Familiarizarea cu un sistem de cunostinte referitoare la mecanismele psihice, legile dezvoltarii stadiale ale intelectului si a celor social-economice, formarea unor scheme mentale de abordare a temelor cu privire la existenta, adaptare, integrare sociala ii permit elevului sa-si construiasca un set de idei, imagini asupra lumii si in baza acestora sa adopte atitudini mai mult sau mai putin coerente motivational si valoric.

Daca este de domeniul evidentei ca fiecare disciplina socio-umana contribuie la construirea si constientizarea propriei personalitati, aprofundarea rolului acestura in invatamant reclama un supliment de staruinta reflexiva individuala.

•           Continutul acestor discipline este structurat pe masura capacitatii psihice reale (de intelegere, de ierarhizare si integrare, intr-un system cognitive etc.) ale majoritatii elevilor?

•           Problematica propusa este sustinatoarea unor interese de cunoastere, autocunoastere, spijina formarea acelui nucleu al convingerilor despre sine, despre societate?

•           S-ar pute cuantifica masura in care disciplinele socio-umane influenteaza proiectarea idealului vocational specific pentru varsta adolescentei?

5.         Statutul disciplinelor socio-umane in invatamantul liceal

Curriculum actual al invatamantului preuniversitar romanesc propune planuri cadru, diferentiate pe niveluri de scolarizare, pe profiluri si specializari.

Invatamantul liceal este structurat pe profiluri: theoretic (umanist si realist), informatic, tehnic, economic, artistic, scopul general fiind imbogatirea culturii generale si formarea culturii de specialitate si a unei personalitati integrate si active socio-relational.

Ritmul accentuat al dezvoltarii stiintei si tehnicii din ultimele decenii este insotit de accentuarea preocuparilor pentru educatia stiintifico-tehnica a elevilor, devenita precumpanitoare la nivelul sistemului de invatamant contemporan. Atentia deosebita acordata stiintelor pozitive si educatiei tehnologice, private ca mijloc de realizare a obiectivelor materiale ale existentei sociale se bazeaza pe o conceptie pregnant pragmatica, ce eludeaza locul si importanta dimensiunilor comunicationale, interrelationale, spirituale ale omenirii. Astfel, raportul intre disciplnele care asigura cultura generala si cele care conduc la pregatirea in specialitate se prezinta diferentiat de la un profil la altul.

Prin noul Curriculum National se incearca o repunere in drepturi a disciplinelor socio-umane, prin reteaua invatamantului liceal de profil, prin reintroducerea unor discipline (sociologie, logica, psihologie), prin obiective si continuturi. In aceeasi intentionalitate se inscrie si introducerea disciplinelor optionale in cadrul nodulelor de studiu, ceea ce sprijina dezvoltarea inclinatiilor, preferintelor, dar si responsabilitatea deciziilor asumate.

Nu trebuie ingorate cel putin urmatoarele doua aspecte:

–           educatia intelectuala reprezinta baza pentru realizarea la un nivel ridicat de performanta a celorlalte tipuri de educatie, inclusive a celei profesionale;

–           minimalizarea rolului disciplinelor socio-umane in invatamantul liceal inseamna eliminarea din pregatirea elevilor tocmai a ceea ce este essential pentru construirea personalitatii lor.

Planul-cadru pentru invatamantul liceal, incepand cu anul scolar 1999-2000, urmareste sa asigure fiecarui elev un grad sufficient de autocunoastere si posibilitatea compatibilizarii intereselor personale de formare cu oferta scolii si cu evolutiile previzibile ale mediului social (vezi I. Albulescu, “predarea si invatarea disciplinelor socio-umane”, pg. 18).

O definitie primara a didacticii este oferita de Wincenty Okon, care considera ca obiectul de studiu al didacticii este

–           sa analizeze scopurile si continuturile instructiei, procesului de invatamant si pr. acestuia;

–           sa faca cunoscute metodele si mijloacele de invatamant, organizazrea invatamantului, organizarea in clase mixte si planificarea muncii didactice, personalitatea profesorului.

Didactica reprezinta astazi o ramura compleza a stiintelor educatiei care studiaza si fundamenteaza stiintific analiza, prioectarea, desfasurarea si evaluarea predarii si invatarii ca proces de instruire si educare, atat in scoli si alte institutii, cat si rpin autoinstruire. Didactica reperezinta punctual de plecare in analiza disciplinelor care studiaza predarea diferitelor obiecte de invatamant (metodicile).

Didactica generala presupune invatarea in ansamblul sau, pe toate treptele de scolarizare si autoinstruirea.

Didactica traditionala (P.D.I.)  – Didactica moderna – studiaza procesul de inavatamant, autoinstruirea, didactica adultilor

Didacticile speciale (metodicile) si didactica adultilor – subramuri ale didacticii generale (vezi M. Ionescu si Ioan Radu, didactica moderna, pd. 20-24).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.