Legislaţia naţională în domeniul corupţiei

Infracţiunile denumite cu titlu generic „infracţiuni de corupţie” fac parte din rândul faptelor de natură penală ce aduc atingere activităţii unor organizaţii de stat, organizaţii publice sau altor activităţi reglementate de lege şi anume din subdiviziunea activităţilor infracţionale care se săvârşesc în timpul serviciului ori în legătură cu serviciul.

Până la apariţia Legii nr. 78/2000, pentru prevenirea descoperirea şi  sancţionarea faptelor de corupţie, legea penală nu consacră în nici una din dispoziţiile sale incriminatoare termenul de „corupţie” ori „infracţiuni de corupţie”, atunci când face referire la infracţiunile menţionate.

Faptele de natură penală în care intră şi categoria aşa-numitelor  „infracţiuni de corupţie ” – darea sau luarea de mită, traficul de influenţă şi primirea de foloase necuvenite – prezintă, pe lângă particularităţile ce le caracterizează, şi anumite aspecte comune tuturor infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

În primul rând, aceste fapte se caracterizează prin elementul lor material, respectiv în atingerea adusă valorii sociale ocrotite. În raport cu modalităţile normative şi faptice de comitere, atingerea adusă bunului mers al activităţii organizaţiilor de stat şi publice ori intereselor legale ale persoanelor fizice poate avea consecinţe grave sau mai puţin grave, cum ar fi, de pildă, neglijenţa în serviciu în formă simplă.

Referitor la calitatea de „funcţionar”, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, trebuie înţelese următoarele: noţiunea de „funcţionar public” desemnează orice persoană ce exercită, cu orice titlu, permanent sau temporar, o însărcinare în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, persoane juridice de interes public, în administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică ori în serviciile de interes public, fiind lipsit de relevanţă modul de învestire în funcţia respectivă ori faptul că aceasta este retribuită sau nu. La rândul ei, noţiunea de „funcţionar” are o accepţiune mai amplă, înglobând atât pe aceea de „funcţionar public”, cât şi orice alt salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele menţionate în cazul funcţionarului public.

De asemenea, trebuie reţinut că infracţiunile la care ne referim sunt susceptibile de săvârşire în participaţie, cu precizarea că instigatorii şi complicii pot fi orice persoane. În situaţia în care complicele ori instigatorii au calitatea de funcţionari, aceasta va fi reţinută ca o împrejurare agravantă.

Este de remarcat că din punct de vedere al laturii subiective, autorul faptei nu poate invoca pentru înlăturarea vinovăţiei ordinul primit de la un superior, cunoscut fiind că principiul legalităţii nu îngăduie nici darea şi nici acceptarea de ordine ilegale. În anumite situaţii, – cum ar fi, de  exemplu, neglijenţa în serviciu – legea pedepseşte şi faptele săvârşite din culpă.

Categorii de persoane cărora se aplică măsurile de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie:

a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;

b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;

c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii;

d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa;

e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;

f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;

g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a şi f, în condiţiile prevăzute de lege.

Persoanele sus-menţionate sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională, şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Legea nr. 78/2000, precizează, de asemenea, că în afara persoanelor menţionate, pot fi subiecţi activi ai acestor infracţiuni şi alte categorii de persoane, astfel:

a) funcţionarii sau persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori alte persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte;

b) membrii adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte;

c) funcţionarii sau persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori alte persoane care exercită atribuţii similare în cadrul Comunităţii Europene;

d) persoanele care exercită funcţii judiciare în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarii de la grefele acestor instanţe;

e) funcţionarii unui stat străin;

f) membrii adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.

A. INFRACŢIUNI  PREVĂZUTE DE CODUL PENAL

1. LUAREA DE MITĂ-Art. 254 din Codul Penal

– Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

– Fapta prevăzută în alin 1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

– Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Infracţiunea de luare de mită este o infracţiune cu subiect activ nemijlocit calificat, acesta fiind un funcţionar în sensul art. 147 Cod penal.

A primi” înseamnă a lua în primire un obiect, care se înmânează, se dăruieşte ori a încasa o sumă de bani. Primirea se poate realiza direct între mituitor şi mituit ori indirect prin intermediul altor persoane sau prin alte mijloace (tren, poştă, etc.).

Acţiunea de „acceptare” reprezintă acordul explicit al făptuitorului la oferta de mituire. Acceptarea poate fi expresă sau tacită, dar în acest din urmă caz, ea rezultă din anumite manifestări care relevă neîndoielnic acceptarea.

A „pretinde ceva ” înseamnă a cere ceva în mod stăruitor, a formula o anumita pretenţie. Pretinderea ca modalitate de realizare a elementului material nu implică neapărat satisfacerea pretenţiei formulate de făptuitor.

„Nerespingerea promisiunii” de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin de către funcţionar înseamnă a accepta implicit (tacit) promisiunea de mituire.

În practica judiciară s-a reţinut că au calitatea de funcţionari şi deci pot fi subiecţi activi ai infracţiunii de luare de mită, printre alţii:

– cadrul didactic care primeşte o sumă de bani pentru a favoriza un candidat la examen;

– revizorul contabil care se înţelege cu gestionarul  să nu  înregistreze plusurile, urmând să împartă între ei banii rezultaţi; revizorul va răspunde pe lângă complicitate la delapidare şi pentru luare de mită;

– expertul însărcinat de instanţă, care primeşte un folos pentru a întocmi un raport favorabil uneia dintre părţi;

– funcţionarul de la serviciul administrativ care primeşte sume de bani pentru a favoriza o persoană la întocmirea listei de locuinţe;

– ofiţerul de poliţie care primeşte bani pentru a nu face acte de cercetare în legătură cu o infracţiune descoperită;

– şeful biroului de personal care primeşte bani în scopul încadrării unor lucrători;

– contabilul şef care acceptă promisiunea unei sume de bani ca să nu-l denunţe pe casier pentru sustragerile de bani din gestiune;

– funcţionarul care primeşte cu împrumut diferite sume de bani pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu .

Infracţiunea de luare de mită poate fi comisă în oricare din formele  participaţiei penale. Coautorii trebuie să aibă calitatea de funcţionari, fiecare contribuind nemijlocit, simultan sau succesiv la săvârşirea infracţiunii. Este de remarcat faptul că pentru investigatori şi complici nu este necesară calitatea de funcţionar.

Sub aspectul elementului material trebuie reţinut că în situaţia în care funcţionarul acceptă promisiunile făcute sau nu le respinge, dar denunţă deîndată celor în drept promisiunile ce i s-au făcut, o atare stare de fapt duce la inexistenţa infracţiunii.

Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de luare de mită, poate fi numai un funcţionar.

Organele de urmărire penală trebuie să lămurească în primul rând – dacă este îndeplinită cerinţa legală privitoare la calificarea pe care trebuie să o aibă autorul infracţiunii. Aceeaşi problemă se pune şi în cazul în care luarea de mită a fost săvârşită în coautorat, fiecare din autorii ce au contribuit nemijlocit – simultan sau succesiv – la săvârşirea faptei trebuie să aibă calitatea de funcţionar. Condiţia privind calificarea autorului nu este necesară în scopul persoanelor care au participat la comiterea faptei în calitate de complici sau instigatori, fapta fiindu-le imputabilă chiar dacă nu au calitatea de funcţionar.

Exemple:

Inculpatul în calitatea sa de ofiţer de poliţie – luând cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte penale sau contravenţionale şi surprinzând pe unul dintre participanţi, avea obligaţia legală de a interveni chiar în afara competenţei teritoriale a organului din care făcea parte, pentru a efectua – în baza art. 213 din Codul de procedură penală – actele de cercetare ce nu sufereau amânare şi a conserva probele descoperite. În consecinţă, fapta sa – de a fi pretins şi primit bani şi alte foloase necuvenite, în scopul de a nu-şi îndeplini aceste îndatoriri de serviciu – prezintă toate elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Constituie infracţiune de luare de mită fapta controlorului C.F.R. care în timpul exercitării funcţiei sale, a primit şi reţinut pentru sine, sume de bani de la călătorii găsiţi în tren fără legitimaţii de călătorie, spre a nu încheia actele constatatoare ale contravenţiilor săvârşite.

Este subiect activ nemijlocit al infracţiunii de luare de mită expertul care, primind de la o instanţă judecătorească însărcinarea de a efectua o expertiză în una din cauzele de competenţă acelei instanţe, primeşte un folos material de la una din părţi, pentru a întocmi raportul de expertiză în favoarea acesteia .

Profesorul care fiind membru al comisiei de bacalaureat, a primit sume de bani pentru a asigura reuşita unui candidat la acest examen, a săvârşit infracţiunea de luare de mită.

Nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin de către funcţionar înseamnă a accepta implicit (tacit) promisiunea de mituire. Este de remarcat că legiuitorul a pus pe acelaşi plan nerespingerea promisiunii cu acceptarea acesteia, considerând că nerespingerea echivalează cu o acceptare tacită, funcţionarul fiind obligat să refuze sau să denunţe persoanele care desfăşoară o activitate de corupere.

În sensul art. 254 Cod penal, funcţionarul este autor al infracţiunii de   luare de mită, fie că realizează personal activitatea specifică laturii obiective a  infracţiunii, fie că o realizează prin intermediar, indirect. Nu va exista însă o  luare de mită dacă cererea de bani sau alte foloase, făcută prin intermediar, nu  a ajuns la cunoştinţa persoanei căreia îi era adresată, ci s-a oprit la intermediar,  care nu a transmis-o acelei persoane. Deşi prin activitatea sa, intermediarul  înfăptuieşte chiar acţiunea constitutivă – pretinde, primeşte etc., a infracţiunii  de luare de mită, totuşi această activitate fiind prin voinţa legii fapta autorului,  nu poate fi caracterizată, în ceea ce priveşte pe intermediar, decât ca act de  ajutor, deci de complicitate. Un exemplu din practica fostului Tribunal  Suprem: la rugămintea unui coleg de muncă, inculpatul a intervenit pe lângă şeful biroului administrativ din cadrul întreprinderii la care lucrau toţi trei, pentru ca acesta să înlesnească dintâi ocuparea unei camere în căminul de nefamilişti; cel solicitat – condamnat în cauza pentru luare de mită a fost de acord, dar a pretins, prin intermediul inculpatului, o sumă de bani, care i-a fost remisă tot prin intermediul acestuia. Întrucât a intermediat, prin aceasta, inculpatul a înlesnit primirea de către funcţionar a unei sume de bani pentru a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu iar fapta sa întruneşte elementele complicităţii la infracţiunea de luare de mită ( nu trafic de influenţă). Dacă intermediarul a conceput infracţiunea de luare de mită şi l-a determinat pe funcţionar să o săvârşească prin intermediul său, el va cumula şi calitatea de instigator, urmând să răspundă însă numai pentru instigare, întrucât aceasta absoarbe complicitatea. In cazul în care mita ajunge la mituitor prin intermediari, care acţionează succesiv, intermediarii au calitatea de complici la  infracţiunea de luare de mită.

Legat de activitatea ilicită a făptuitorului, atât literatura de specialitate cât şi practica judiciară au statuat că infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul în care se realizează înţelegerea dintre persoana care oferă şi cea care primeşte mita; ea se consumă şi prin simpla acceptare a promisiunii făcute funcţionarului sau prin nerespingerea unei promisiuni, predarea efectivă a banilor sau altor foloase putând să aibă loc şi ulterior sau chiar să nu se  realizeze.

Dacă ulterior înţelegerii de a se da anumite sume de bani ca mită, pentru ca cel mituit să îndeplinească, succesiv, mai multe acte privitoare la funcţia sa,  mituitorul a plătit mai multe sume de bani promise la diferite intervale de timp,  pe măsura efectuării acelor acte, nu se poate vorbi de o infracţiune continuată  de luare de mită.

De asemenea constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului  de a primi bani sau alte foloase care nu i se cuvin, chiar dacă nu îndeplineşte  actul – legal sau ilegal – la care s-a obligat, deoarece acest act intra în sfera  atribuţiilor sale de serviciu.

Când actul nu intră în acest cadru, însă funcţionarul a făcut să creadă, pe cel care i-a oferit folosul necuvenit, că are abilitatea legală de a-l efectua, fapta constituie înşelăciune.

Referitor la scopul activităţii ilicite a făptuitorului, practica judiciară oferă   numeroase şi variate exemple:

a) cazuri de luare de mită in scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu:

– un primar a primit anumite avantaje în  scopul de a oficia mai repede o căsătorie;

– un angajat al unei întreprinderi comerciale a pretins şi primit o sumă de bani pentru a vinde maşini de aragaz unor cumpărători;

– un şef de serviciu de management resurse umane a pretins şi primit foloase  materiale pentru a grăbi actele preliminare în vederea încadrării în muncă a unor persoane;

b) cazuri de luare de mită în scopul neîndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu:

– un organ de cercetare penală a primit bani pentru a nu întocmi actele necesare referitoare la identificarea autorilor unui furt;

– o persoană delegată de o unitate pentru a-i apăra interesele a primit bani spre a nu se prezenta la proces;

– un controlor de bilete C.F.R. a primit sume de bani, pentru a nu încheia acte de contravenţie unor călători fără bilete;

– un contabil şef a acceptat promisiunea casierului de a-i da o sumă de bani, pentru a nu aduce la cunoştinţa conducerii unităţii faptul că sustrăsese o sumă de bani din casă;

c) cazuri de luare de mită în scopul întârzierii îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu:

– un funcţionar însărcinat cu executarea unui mandat de arestare a primit daruri de la cel urmărit, în scopul de a nu executa imediat, ci după o perioadă de timp, acel mandat;

d) cazuri de luare de mită în scopul îndeplinirii unui act contrar îndatoririlor de serviciu:

– un funcţionar vamal a primit o sumă de bani în  vederea întocmirii unui act fals, act ce intră în atribuţiile sale de serviciu;

– un  paznic a pretins şi primit un material pentru a permite sustragerea de către alte  persoane a unor bunuri aflate în paza sa. De asemenea, când s-a predat o sumă  de bani pentru care funcţionarul, în cadrul atribuţiilor sale de serviciu, să  falsifice un înscris oficial, acesta săvârşeşte – pe lângă infracţiunea de fals – şi  infracţiunea de luare de mită.

Aria avantajelor de ordin patrimonial este foarte  diversă, astfel putând constitui obiectul mitei, de exemplu, folosinţa gratuită a unei locuinţe, prestarea unor servicii în mod gratuit – repararea unui imobil – şi alte „servicii” făcute funcţionarului cum ar fi: amânarea plăţii unei datorii, acordarea de permisii, împrumuturi, comisioane, bunuri. Pot fi avantaje de ordin nepatrimonial de exemplu, acordarea unui titlu sau a unui grad, ori a altor distincţii onorifice. Trebuie arătat că legea nu cere determinarea foloaselor ce constituie obiectul mitei. Dar aşa cum s-a precizat pentru existenţa infracţiunii este necesar să stabilească faptul că banii sau foloasele au fost date sau promise pentru ca funcţionarul să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie efectuarea unui anumit act ori după caz, să efectueze un anumit act contrar îndatoririlor de serviciu ale acestuia.

Nu constituie infracţiunea de luare de mită primirea de mici daruri ocazional – de exemplu cadouri de Anul Nou -, precum nici primirea de mici daruri care exprimă – din partea celor care oferă ori promit – manifestarea unui sentiment de recunoştinţă ori de respect profesional, iar nu o retribuţie.

Infracţiunea de luare de mită poate fi săvârşită în concurs cu infracţiunea  de delapidare. Astfel, în practică s-a decis că faptele unui revizor contabil de a  nu înregistra plusurile contabile în gestiunea unui co-inculpat şi de a împărţi  ulterior cu el banii, echivalent plusului în gestiune – toate acestea în baza unei  înţelegeri prealabile – constituie complicitate la delapidare în concurs real cu  infracţiunea de luare de mită.

Infracţiunea de luare de mită poate fi săvârşită în concurs cu infracţiunea de furt. Astfel, faptele unui paznic al unei unităţi de stat de a primi o sumă de bani pentru a permite altei persoane să sustragă bunuri din cele pe care le avea în pază şi de a participa, apoi în mod nemijlocit, la săvârşirea sustragerii, constituie infracţiunile de luare de mită şi furt.

Nu de puţine ori atunci când banii sau foloasele s-au dat pentru ca funcţionarul să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu – fapta se săvârşeşte în concurs cu infracţiunile de fals – fie material, fie intelectual – şi uz de fals.

Astfel, faptele unui medic de a fi eliberat certificate de concediu medical, fără a-i fi examinat pe salariaţii beneficiari, în schimbul unor foloase materiale, constituie, pe lângă infracţiunea de luare de mită şi infracţiunea de fals intelectual.

De asemenea, infracţiunea de luare de mită poate fi săvârşită în concurs cu alte infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul.

ART. 7 din Legea nr. 78/2000, stipulează următoarele:

1. Fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârşită de către o persoană care potrivi legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin 2 din Codul penal, privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control.

2. Fapta de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele prevăzute la alin 1 sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art.255 din Codul penal, al cărui maxim se majorează cu 2 ani.

3. Dacă infracţiunile prevăzute la art. 256 şi 257 din Codul penal, precum şi infracţiunile prevăzute la art.6^1 şi 8^2 din prezenta lege au fost săvârşite de una din persoanele menţionate la alin 1 şi 2, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.

2. DAREA DE MITĂ – Art. 255 din Codul Penal

– Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

– Fapta prevăzută în aliniatul precedent nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

– Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

Din modul în care este incriminată această faptă în legea penală, se desprinde ideea că cel ce dă mită – mituitorul – este autorul unei infracţiuni de sine stătătoare – dare de mită – şi nu participant la infracţiunea de luare de mită. Darea de mită, spre deosebire de luarea de mită, nu constituie o infracţiune de serviciu, ci o infracţiune în legătură cu serviciul; ea se caracterizează printr-o acţiune de corupere exercitată de un particular asupra unui funcţionar. În cazul dării de mită, subiectul activ nemijlocit este nedeterminat. Prin urmare el poate fi orice persoană fizică, chiar un funcţionar care corupe pe un alt funcţionar. De asemenea fapta poate fi săvârşită de mai mulţi autori, dacă fiecare a contribuit nemijlocit – în mod simultan sau succesiv – la consumarea activităţii infracţionale. Totodată, la săvârşirea acestei infracţiuni pot exista şi alţi participanţi în calitate de instigatori sau complici.

Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de dare de mită este necesară îndeplinirea unor condiţii concomitente :

¨     prima condiţie constă în aceea că promisiunea, oferirea sau darea, să aibă obiect bani sau alte foloase;

¨     a doua condiţie constă în aceea că banii sau foloasele promise, oferite sau date să fie necuvenite, să nu fie datorate potrivit legii, deci să aibă caracter de retribuţie, adică să constituie plata sau răsplata în vederea efectuării unui act determinat, arătat în mod explicit. Foloasele sunt necuvenite şi atunci când se promite, se oferă sau se dă peste ceea ce este datorat în mod legal;

¨     a treia condiţie constă în aceea că promiterea, obţinerea sau darea de bani ori alte foloase să se fi comis anterior îndeplinirii, de către funcţionar a actului în vederea căruia mituitorul a acţionat, sau cel târziu, în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu. In cazul promisiunii – ca modalitate de realizare a elementului material al infracţiunii – darea efectivă a mitei poate avea loc şi după îndeplinirea actului de serviciu solicitat, deoarece infracţiunea s-a consumat odată cu formularea promisiunii;

¨     ultima cerinţă este aceea că actul pentru a cărui îndeplinire,         neîndeplinire, subiectul activ – mituitorul – promite, oferă sau dă bani ori alte foloase să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului ori un act contrar acestor îndatoriri.

Evident că pentru existenţa laturii obiective este necesar ca acţiunea ce formează elementul material al infracţiunii – promisiunea, oferirea, darea de bani sau alte foloase – să producă o urmare imediată, respectiv crearea stării de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii unităţilor publice şi private, prin lezarea valorilor sociale privind probitatea de care trebuie să dea dovada funcţionării în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Legătura de cauzalitate – care întregeşte latura obiectivă – rezultă din însăşi materialitatea acţiunilor întreprinse de făptuitor.

Cât priveşte latura subiectivă, investigarea trebuie să dovedească faptul că acţiunea făptuitorului a fost săvârşită cu vinovăţie şi anume cu intenţie directă.

Stabilirea intenţiei de a da mită este absolut obligatorie, atât pentru dovedirea existenţei infracţiunii, cât – mai ales – pentru a stabili dacă în cauză mituirea s-a făcut în condiţii de constrângere a mituitorului – caz ce exclude existenţa faptei – ori făptuitorul se bucură de impunitatea prevăzută de lege, dacă a denunţat autorităţii fapta mai înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate despre această acţiune.

Exemplu:

Un poliţist din cadrul IPJ Ialomiţa a refuzat 4.200 Euro, bani ce îi fuseseră oferiţi drept mită de către un gălăţean, cu scopul de a da soluţie favorabilă într-un dosar în care erau cercetaţi părinţii mituitorului.

Rudele de gradul I ale cetăţeanului Ionel B., în vârstă de 37 ani, din Galaţi – erau învinuite de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prejudiciul cauzat în urma activităţilor ilegale întreprinse de acestea (emiterea de file CEC fără acoperire) ridicându-se la 167.000 lei RON.

Ionel B. l-a contactat telefonic pe ofiţerul care efectua cercetări în cazul părinţilor săi, făcându-i „generoasa ofertă” şi propunându-i, în schimb, să dea soluţie favorabilă în dosar.

Poliţistul şi-a anunţat superiorii care, la rândul lor, au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Biroul Teritorial Ialomiţa, iar în prezenţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, a fost organizată acţiunea de prindere în flagrant a gălăţeanului.

3. PRIMIREA DE FOLOASE NECUVENITE – Art. 256 din Codul Penal

– Primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

De fapt, primirea de foloase necuvenite nu este altceva decât o varietate specială a infracţiunii de luare de mită.

Şi în cazul primirii de foloase necuvenite lipseşte obiectul material.

Autor al acestei infracţiuni poate fi numai funcţionar, aşa cum sunt ei desemnaţi în accepţiunea legii penale în vigoare. Ca şi la luarea ori darea de mită, fapta poate fi săvârşită de mai mulţi autori, care în condiţii de simultaneitate, contribuie nemijlocit la derularea şi consumarea activităţii infracţionale. De asemenea, participaţia penală poate fi realizată şi prin activităţi succesive.

Totodată, la comiterea infracţiunii pot participa şi alte persoane, participaţia lor îmbrăcând forma complicităţii ori instigării în aceste cazuri, nefiind necesară îndeplinirea condiţiei privind calitatea de funcţionar.

Spre deosebire de infracţiunile de luare de mită, primirea foloaselor de către autorul faptei este determinată de faptul ca acesta a îndeplinit un act anumit, act ce intra în atribuţiile de serviciu.

Primirea banilor ori, după caz, a altor foloase să fie posterioară           îndeplinirii actului determinat, fără să fi existat o înţelegere anterioară sau o acceptare a unei promisiuni de acest fel.

Este ceea ce diferenţiază net infracţiunea de primire de foloase necuvenite de cea de luare de mită.

În concluzie, primirea de foloase necuvenite este infracţiune comisivă şi instantanee, ea putând prezenta – în afara modalităţii normative – multiple modalităţi faptice determinate, în principal, de circumstanţele concrete ale faptei.

Din modul cum este formulat textul de lege se desprinde concluzia că, pentru aplicarea sa, se cere, pe de o parte, funcţionarul să fi îndeplinit un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, iar, pe  de altă parte – faţă de expresia „la care era obligat în temeiul funcţiei sale”, ca  îndeplinirea actului să fi constituit îndatorirea de serviciu a funcţionarului; este vorba, deci, de un act întotdeauna licit şi, în acelaşi timp, obligatoriu pentru funcţionar. Legat de acest caracter licit al actului îndeplinit, organele de cercetare penală, trebuie să lămurească în ce moment s-au primit banii ori celelalte foloase necuvenite.

Exemplu:

Cetăţeanul Viorel C. solicită eliberarea unui paşaport în regim de urgenţă, anexând la dosar şi chitanţa doveditoare pentru plata taxei de urgenţă. Funcţionarul Direcţiei Generale de Paşapoarte confecţionează paşaportul în aproximativ o oră după care îl predă cetăţeanului. Viorel C. mulţumit că nu a trebuit să aştepte prea mult oferă funcţionarului, fără să existe o condiţionare prealabilă pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, o sticlă de whisky pe care acesta o primeşte.

4. TRAFICUL DE INFLUENŢĂ – Art. 257 din Codul Penal

– Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Autor al faptei poate fi însă orice persoană fizică, chiar şi un funcţionar, legea necondiţionând existenţa infracţiunii de vreo calitate anume pe care trebuie să o aibă subiectul activ nemijlocit.

Dar, pentru a putea fi autor al traficului de influenţă, trebuie îndeplinită o cerinţă esenţială şi anume ca aceasta să aibă influenţă ori să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar.

Elementul material din cuprinsul laturii obiective constă dintr-o acţiune de traficare a influenţei – de către o persoana ce are sau lasă să se creadă că are influenţă – asupra unui funcţionar , acţiune ce se poate materializa prin mai multe modalităţi alternative, de genul:

– primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase;

– acceptarea promisiunii unor sume de bani ori foloase;

– acceptarea de daruri.

Fiind o infracţiune comisivă şi instantanee, traficul de influenţă se consumă în momentul în care persoana care are influenţă ori lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar primeşte, pretinde ori acceptă promisiunea de bani sau alte foloase. În mod similar, când făptuitorul acceptă daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pentru a determina pe un funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

În accepţiunea legii penale, prin expresia „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar” se înţelege – în general – că o persoană se  laudă că are trecere pe lângă un funcţionar şi în virtutea încrederii etc., de care se  bucură, a gradului de rudenie ori a relaţiilor personale îl poate determina pe acesta la o anumită atitudine sau poate obţine o anumită rezolvare a unei probleme. Tot astfel, sunt îndeplinite condiţiile legale şi în situaţia în care făptuitorul – fără a se lăuda – nu dezminte afirmaţiile făcute de alte persoane referitoare la influenţa pe care el ar avea-o pe lângă funcţionarul respectiv. Prin analogie, expresia „are influenţă” trebuie înţeleasă în sensul că persoana în cauză se bucură în mod real de încrederea funcţionarului ori că bunele relaţii personale cu acesta corespund realităţii. Implicit rezultă că, stabilind modalităţile concrete de săvârşire, organul de cercetare penală trebuie să lămurească şi problema naturii relaţiilor – de ordin profesional, de rudenie, de prietenie – existente între funcţionarul respectiv şi cel care a afirmat ori a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra sa. După cum nu este lipsit de interes, pentru conturarea infracţiunii, să se stabilească modalităţile în care făptuitorul a făcut afirmaţiile legate de influenţă sau pretinsa lui influenţă pe lângă funcţionarul în cauză.

În acelaşi sens, faţă de redactarea textului incriminator, rezultă că şi un împrumut de bani, atunci când a fost cerut şi primit în scopul determinării funcţionarului să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, poate constitui „folos” în sensul legii.

De asemenea, dacă inculpatul a pretins sau a primit o sumă de bani – pentru a determina un funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale – el a comis infracţiunea de trafic de influenţă atunci când a pretins banii, cât şi în momentul în care i-a primit, într-un asemenea caz, infracţiunea este unică, nefiind aplicabile dispoziţiile legale privind infracţiunea continuată.

Pretinderea unei sume de bani de la o persoană şi alte sume de bani de la altă persoană, în scopul intervenţiei pe lângă un funcţionar, constituie fapte distincte, iar nu o faptă unică, din moment ce atât într-un caz, cât şi în celălalt inculpatul a desfăşurat activităţi materiale specifice infracţiunii de trafic de influenţă ale cărei trăsături caracteristice sunt întrunite în fiecare faptă în parte.

Pentru a exista infracţiunea pe care o analizăm este necesar ca influenţa de care s-a prevalat o persoană să se refere la „un act ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului”, iar persoana căreia i se promite intervenţia să aibă un interes real – legitim sau nelegitim – în legătura cu actul ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului. In consecinţă, dacă acest interes nu există – sau este imaginar – lipseşte obiectul intervenţiei implicată în săvârşirea traficului de influenţă, fapta constituind fie infracţiunea de înşelăciune, fie aceea de şantaj, în funcţie de manoperele, respectiv metodele folosite de autor în scopul folosului de material injust.

În altă ordine de idei, lămurirea acestei probleme este imperios necesară, fie pentru delimitarea infracţiunii de trafic de influenţă de infracţiunea de înşelăciune, fie pentru stabilirea existenţei concursului de infracţiuni. Legat de acest aspect, literatura de specialitate a reţinut că infracţiunea de trafic de influenţă serveşte uneori ca mijloc pentru comiterea altei infracţiuni şi anume ca mijloc de amăgire pentru săvârşirea înşelăciunii. In această situaţie amăgirea constituie prin ea însăşi o infracţiune – înşelăciune -, iar traficul de influenţă a servit ca mijloc fraudulos pentru realizarea amăgirii existând deci, concurs de infracţiuni. De asemenea, dându-se drept intermediar al unei alte persoane – real sau presupus influentă – primeşte bani sau daruri pentru aceasta în vederea intervenţiei pe care o va face, în final constatându-se că pretinsul intermediar era un simplu escroc.

În raport cu împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta, pot apărea situaţii în care nu este necesară nominalizarea funcţionarului. Astfel, fapta persoanei de a pretinde că are influenţă pe lângă comisia de examinare a unei şcoli, asigurând părinţii unor tineri că aceştia vor promova examenul de admitere şi cerându-le în acest scop sume de bani, sub pretextul că le dă preşedintelui şi unor membrii din comisie, constituie infracţiunea de trafic de influenţă.

Împrejurarea că nu a precizat pe lângă care funcţionar îşi va exercita influenţa, nearătând şi numele acestora, nu poate înlătura incidenţa textului care incriminează traficul de influenţă, întrucât pentru existenţa acestei infracţiuni nu sunt necesare astfel de precizări, în speţă fiind suficientă numai referirea la persoana, preşedintelui şi a unor membrii din comisie. Totodată, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu interesează nici dacă făptuitorul a atribuit sau nu vreun nume funcţionarului pe lângă care s-a prevalat că are trecere sau influenţă reală sau presupusă şi nici dacă numele atribuit este real sau fictiv.

Exemplu:

La data de 05.05.2007, la Direcţia Generală Anticorupţie – Teleorman s-a prezentat cetăţeanul M. Constantin care a sesizat faptul că C. Dorel i-a pretins, în repetate rânduri, suma de 500 euro pentru a interveni pe lângă poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alexandria în vederea obţinerii unei soluţii favorabile într-un dosar penal în care denunţătorul era cercetat pentru port ilegal de armă albă.

În baza denunţului, ofiţerii D.G.A. – Teleorman au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, luându-se măsuri pentru organizarea flagrantului.

Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus începerea urmării penale faţă de C. Dorel pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 257 Cod Penal, iar prin ordonanţă a dispus obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile.

B. INFRACŢIUNI PREVĂZUTE DE LEGEA NR.78/2000

1. Infracţiuni de corupţie

Legea 78/2000 pe lângă infracţiunile prevăzute în Codul Penal în articolele 254 – 257 adaugă şi infracţiunea “cumpărătorului de influenţă”.

ART. 61 – Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

ART. 82 – Promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcţionar al unui stat străin ori al unei organizaţii publice internaţionale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în scopul obţinerii unui folos necuvenit în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani.

2.  Infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie

În legea nr. 78/2000, sunt definite ca infracţiuni asimilate corupţiei, următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, direct sau indirect:

ü     stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare sau cu ocazia unei tranzacţii comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţilor publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare sau de gestionare;

ü     acordarea de credite sau de subvenţii cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, neurmărirea, conform legii sau normelor de creditare, a destinaţiilor contractate ale creditelor sau subvenţiilor ori neurmărirea creditelor restante;

ü     utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate;

ü     fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic;

ü      efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;

ü     folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;

ü     fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

De asemenea, prin art. I, pct. 8 din Legea nr. 161/2003, privind  unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a fost asimilată infracţiunilor de corupţie şi infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, din Legea nr. 78/2000, iar în această situaţie pedeapsa este mai mare, sancţionându-se cu închisoare de 7 la 12 ani.

Acelaşi regim sancţionator mai grav, se aplică de către legiuitor pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, situaţii în care pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.

3 . Infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau cu infracţiuni asimilate acestora

Prin Legea nr. 78/2000, sunt considerate infracţiuni în legătură directă cu corupţia sau cu cele asimilate acesteia, următoarele fapte:

ü     tăinuirea bunurilor provenite din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau asimilate corupţiei, precum şi favorizarea persoanelor care au comis o astfel de infracţiune;

ü     asocierea în vederea săvârşirii unei infracţiuni de corupţie sau asimilate corupţiei, pentru tăinuirea unor bunuri provenite din săvârşirea unor astfel de fapte ori pentru favorizarea persoanelor care au comis o astfel de infracţiune;

ü     falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile de corupţie sau asimilate corupţiei sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune;

ü     abuzul în serviciu contra intereselor publice, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, săvârşite în realizarea scopului urmărit, printr-o infracţiune de corupţie sau asimilată corupţiei;

ü     şantajul, săvârşit în legătură cu infracţiunile de corupţie sau asimilate corupţiei;

ü     infracţiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori, provin din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau asimilate corupţiei;

ü     contrabanda cu bunuri provenite din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau asimilate corupţiei sau săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune;

ü     infracţiunile prevăzute în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, săvârşite în legătură cu infracţiunile de corupţie sau asimilate corupţiei;

ü     infracţiunea de bancrută frauduloasă şi celelalte infracţiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în legătură cu infracţiunile de corupţie sau asimilate corupţiei;

ü     traficul de droguri, traficul de substanţe toxice şi nerespectarea regimului armelor de foc şi al muniţiilor, săvârşite în legătură cu o infracţiune de corupţie sau asimilata corupţiei;

ü     infracţiunile de trafic de persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, săvârşite în legătură cu o infracţiune de corupţie sau asimilata corupţiei;

ü     infracţiunea prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanţării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002, săvârşită în legătură cu o infracţiune de corupţie sau asimilata corupţiei.

4.  Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale comunităţilor europene

ü     Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;

ü     omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri;

ü     schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;

ü     schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;

ü     folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;

ü     omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;

ü     încălcarea din culpă, de către director, administrator sau persoana cu atribuţii de decizie sau de control în cadrul unui agent economic, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă a avut ca rezultat săvârşirea uneia dintre infracţiunile mai sus – menţionate sau săvârşirea unei infracţiuni de corupţie ori de spălare a banilor în legătură cu fondurile Comunităţilor Europene, de către o persoană care se află în subordinea sa şi care a acţionat în numele acelui agent economic.

Persoanele cu atribuţii de control sunt obligate să înştiinţeze organul de urmărire penală sau, după caz, organul de constatare a săvârşirii infracţiunilor, abilitat de lege, cu privire la orice date din care rezultă indicii că s-a efectuat o operaţiune sau un act ilicit ce poate atrage răspunderea penală, potrivit prezentei legi.

Persoanele cu atribuţii de control sunt obligate, în cursul efectuării actului de control, să procedeze la asigurarea şi conservarea urmelor infracţiunii, a corpurilor delicte şi a oricăror mijloace de probă ce pot servi organelor de urmărire penală.

Funcţionarii care indiferent de calitatea lor cunosc operaţiuni ce antrenează circulaţia de capitaluri sau alte activităţi, privind sume de bani, bunuri sau alte valori ce se presupune că provin din infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora ori din infracţiuni ce au legătură cu acestea, au obligaţia să sesizeze organele de urmărire penală sau, după caz, organele de constatare a săvârşirii infracţiunii ori organele de control, abilitate de lege.

Îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor prevăzute mai sus nu constituie o încălcare a secretului profesional sau bancar şi nu atrage răspunderea penală, civilă sau disciplinară.

Neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiilor prevăzute mai sus constituie infracţiuni şi se pedepsesc potrivit art. 262 din Codul penal, respectiv, nedenunţarea unor infracţiuni.

De MONACO Publicat în D.G.A.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.