Managementul activităţii normative

Probleme

1. Introducere

2. Tehnica legislativă

3. Competenţele iniţierii de proiecte de documente de politici publice şi proiecte de acte normative

3.1. Documentele de politici publice

3.2. Definirea şi structura documentelor de politici publice

3.3. Procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice

4. Proiectele de acte normative

5. Sistematizarea şi unificarea legislaţiei

6. Elaborarea actelor normative

7. Motivarea proiectelor de acte normative

8. Redactarea actelor normative

9. Structura actului normativ

10. Publicarea şi intrarea în vigoare a actelor normative

11. Modificarea, completarea, abrogarea şi alte evenimente legislative
12. Norme privind pregătirea şi elaborarea proiectelor de acte normative prin care se ratifica sau se aproba înţelegeri internaţionale

13. Norme cu privire la ordinele, instrucţiunile şi celelalte acte normative emise de conducătorii ministerelor şi ai altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau de autorităţile administrative autonome

14. Norme cu privire la actele normative adoptate de autorităţile administraţiei publice locale

15. Regulamentele proprii de aplicare

Bibliografie:

– Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în M. Of., nr. 777/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

– H. G. nr. 1.226/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii, publicată în M. Of., nr. 716/2007;

– Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, publicată în M. Of., nr. 164/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

– H. G., nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare si evaluare a politicilor publice la nivel central, publicată în M. Of., nr. 685/2005;

– H. G., nr. 870/2006 privind aprobarea Strategiei pentru imbunatatirea sistemului de elaborare, coordonare si planificare a politicilor publice la nivelul administratiei publice centrale, publicată în M. Of., nr. 637/2006;

– H. G., nr. 1.361/2006 privind continutul instrumentului de prezentare si motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobarii Guvernului, publicată în M. Of., nr. 843/2006;

– Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, publicată în M. Of., nr. 70/2003;

– H. G., nr. 314/2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea comisiilor de dialog social in cadrul unor ministere si al prefecturilor, publicată in M. Of., nr. 142/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

– H. G., nr. 521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autoritatilor administratiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative, PUBLICATĂ ÎN M. OF., nr. 529/2005;

– Legea nr. 590/2003 privind tratatele, publicată în M. Of., nr. 23/2004;

– H. G., nr. 411/2007 privind organizarea si functionarea Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul, publicată în M. Of., nr. 315/2007;

– Legea nr. 109/1997 privind organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social, publicată în M. Of., nr. 141/1997, cu modificările şi completările ulterioare;

– Legea nr. 415/2002 privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, publicată în M. Of., nr. 494/2002;

– Legea nr. 73/1993 pentru infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ, republicată în M. Of., 1.122/2004;

– H. G., nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente, publicată în M. Of., nr. 676/2005;

– Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, publicată în M. Of., nr. 248/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

– H. G., nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor nationale de protectie a informatiilor clasificate in Romania, publicată în M. Of., nr. 485/2002;

1. Introducere

Reglementarea relaţiilor sociale prin lege şi prin celelalte categorii de acte normative se realizează cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului romanesc.

Actele normative se iniţiază, se elaborează, se adopta şi se aplica în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu principiile ordinii de drept.

Activitatea de legiferare reprezintă principala modalitate de implementare a politicilor publice, asigurând instrumentele necesare pentru punerea în aplicare a soluţiilor de dezvoltare economică şi socială, precum şi pentru exercitarea autorităţii publice.

2. Tehnica legislativă

Tehnica legislativă asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ.

Normele de tehnica legislativă definesc:

– părţile constitutive ale actului normativ;

– structura, forma şi modul de sistematizare a conţinutului acestuia;

– procedeele tehnice privind modificarea, completarea, abrogarea, publicarea şi republicarea actelor normative;

– limbajul şi stilul actului normativ.

Respectarea normelor de tehnica legislativă.

Normele de tehnica legislativă sunt obligatorii:

– la elaborarea proiectelor de lege şi a propunerilor legislative;

– la elaborarea şi adoptarea ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului;

– la elaborarea şi adoptarea actelor normative ale celorlalte autorităţi cu asemenea atribuţii;

– la elaborarea şi adoptarea proiectelor de ordine, instrucţiuni şi de alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate;

– la elaborarea şi adoptarea actelor cu caracter normativ emise de autorităţile administraţiei publice locale.

Ierarhia actelor normative

Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publica competenta sa le adopte.

Categoriile de acte normative şi normele de competenta privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României, republicată, şi prin celelalte legi.

Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Iniţierea actelor normative

Proiectele de legi se elaborează ca urmare a exercitării, potrivit Constituţiei, a dreptului de iniţiativă legislativă.

Proiectele celorlalte categorii de acte normative se elaborează de autorităţile competente să le inişieze.

Conţinutul şi fundamentarea soluţiilor legislative

Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie sa fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum şi ale armonizarii legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitara şi cu tratatele internaţionale la care România este parte.

Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectiva, precum şi de la insuficientele legislaţiei în vigoare.

Proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoţite de o expunere de motive, o nota de fundamentare sau un referat de aprobare, precum şi de un studiu de impact, după caz.

Actele normative cu impact asupra domeniilor social, economic şi de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în vigoare sunt elaborate pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern. Guvernul defineste tipurile şi structura documentelor de politica publica.

Evaluarea preliminară a impactului noilor reglementări

Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de lege, a propunerilor legislative şi a celorlalte proiecte de acte normative reprezintă un set de activităţi şi proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a iniţiativelor legislative.

Evaluarea preliminară a impactului presupune identificarea şi analizarea efectelor economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările propuse.

Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de acte normative este considerată a fi modalitatea de fundamentare pentru soluţiile legislative propuse şi trebuie realizată înainte de adoptarea actelor normative.

Fundamentarea noii reglementări trebuie sa aibă în vedere atât evaluarea impactului legislaţiei specifice în vigoare la momentul elaborării proiectului de act normativ, cat şi evaluarea impactului politicilor publice pe care proiectul de act normativ le implementeaza.

Evaluarea preliminară a impactului este realizată de iniţiatorul proiectului de act normativ. În cazul unor proiecte de acte normative complexe, evaluarea impactului poate fi realizată, pe baza unui contract de prestări de servicii, de către institute de cercetare ştiinţifică, universităţi societăţi comerciale sau organizaţii neguvernamentale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la achiziţiile publice.

În vederea elaborării evaluării preliminare a impactului propunerilor legislative se vor lua măsuri pentru asigurarea accesului la datele şi informaţiile necesare realizării acesteia.

Forma de redactare a actelor normative

Proiectele de legi, propunerile legislative şi celelalte proiecte de acte normative se redactează în forma prescriptivă proprie normelor juridice.

Prin modul de exprimare actul normativ trebuie să asigure dispoziţiilor sale un caracter obligatoriu.

Dispoziţiile cuprinse în actul normativ pot fi, după caz, imperative, supletive, permisive, alternative, derogatorii, facultative, tranzitorii, temporare, de recomandare sau altele asemenea; aceste situaţii trebuie să rezulte expres din redactarea normelor.

Textul legislativ trebuie sa fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu incarcatura afectiva. Forma şi estetica exprimarii nu trebuie sa prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor.

Avizarea proiectelor

În cazurile prevăzute de lege, în faza de elaborare a proiectelor de acte normative initiatorul trebuie sa solicite avizul autorităţilor interesate în aplicarea acestora, în funcţie de obiectul reglementării.

După elaborarea lor şi încheierea procedurii de avizare proiectele de legi, propunerile legislative, precum şi proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului se supun în mod obligatoriu avizării Consiliului Legislativ.

Procedura de avizare şi obiectul avizului Consiliului Legislativ sunt prevăzute în legea sa organică şi în regulamentul sau de organizare şi funcţionare.

Avizul Consiliului Legislativ. Avizul Consiliului Legislativ se formulează şi se transmite în scris. El poate fi: favorabil, favorabil cu obiecţii sau propuneri ori negativ.

Avizele favorabile care cuprind obiecţii sau propuneri, precum şi cele negative se motiveaza şi pot fi însoţite de documentele sau de informaţiile pe care se sprijină.

Avizul Consiliului Legislativ este un aviz de specialitate şi are caracter consultativ. Observaţiile şi propunerile Consiliului Legislativ privind respectarea normelor de tehnica legislativă vor fi avute în vedere la definitivarea proiectului de act normativ. Neacceptarea acestora trebuie motivată în cuprinsul actului de prezentare a proiectului sau într-o nota insotitoare.

3. Publicarea şi intrarea în vigoare a actelor normative

În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:

a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii;

b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.

Legile se publica imediat după promulgare, însoţite de actul prin care au fost promulgate. Celelalte acte cu caracter normativ, adoptate de Parlament, se publica sub semnatura preşedinţilor celor doua Camere.

Ordonanţele şi hotărârile Guvernului se publica numai după ce au fost semnate de primul-ministru şi contrasemnate de miniştrii care au obligaţia sa le pună în executare.

Celelalte acte normative se publica după ce au fost semnate de emitent.

Intrarea în vigoare a actelor normative. Legile şi ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intra în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o data ulterioara prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, şi expira la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare.

Ordonanţele de urgenta ale Guvernului intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competenta sa fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o data ulterioara.

Actele normative, cu excepţia legilor şi a ordonanţelor, intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o data ulterioara. Atunci când nu se impune ca intrarea în vigoare sa se producă la data publicării, în cuprinsul acestor acte normative trebuie sa se prevadă ca ele intra în vigoare la o data ulterioara stabilită prin text.

4. Sistematizarea şi unificarea legislaţiei

Integrarea proiectului în ansamblul legislaţiei

Actul normativ trebuie sa se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care:

a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se afla în conexiune;

b) proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele competentei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia;

c) proiectul de act normativ trebuie sa fie corelat cu reglementările comunitare şi cu tratatele internaţionale la care România este parte.

Unicitatea reglementării în materie

Reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regula, într-un singur act normativ.

Un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act.

Reglementări speciale şi derogatorii

O reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special fata de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie.

Caracterul special al unei reglementări se determina în funcţie de obiectul acesteia, circumstantiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie.

Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinata cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urma pastrandu-şi caracterul sau general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.

Evitarea paralelismelor

În procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în doua sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere.

În cazul existenţei unor paralelisme acestea vor fi inlaturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.

Se supun procesului de concentrare în reglementări unice şi reglementările din aceeaşi materie dispersate în legislaţia în vigoare.

Într-un act normativ emis pe baza şi în executarea altui act normativ de nivel superior nu se utilizează reproducerea unor dispoziţii din actul superior, fiind recomandabila numai indicarea textelor de referinta. În asemenea cazuri preluarea unor norme în actul inferior poate fi facuta numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluţiilor din actul de baza.

Asanarea legislaţiei

În vederea asanarii legislaţiei active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispoziţiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizata.

Sistematizarea şi concentrarea legislaţiei în coduri

În vederea sistematizării şi concentrarii legislaţiei, reglementările dintr-un anumit domeniu sau dintr-o anumită ramura de drept, subordonate unor principii comune, pot fi reunite într-o structura unitară, sub forma de coduri.

Încorporarea actelor normative în codexuri pe materii

Pe măsura consolidării sistemului legislativ, reglementările legale în vigoare privind acelaşi domeniu sau domenii conexe, cuprinse în legi, ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului, pot fi încorporate prin alaturarea textelor acestora într-o structura omogenă, prezentată sub forma de codex, care sa înlesnească cunoaşterea şi aplicarea lor.

Codexul se elaborează de Consiliul Legislativ, din proprie initiativa sau la solicitarea unuia dintre birourile permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului ori a Guvernului.

Consiliul Legislativ stabileşte denumirea actului rezultat din încorporare, structura şi succesiunea dispoziţiilor legale avute în vedere, cu specificarea actelor normative din care provin şi a elementelor necesare de identificare. În cadrul operaţiunii de încorporare în codexuri actele normative incluse vor fi prezentate prin luarea în considerare a tuturor modificărilor şi completărilor ulterioare, a abrogarilor parţiale, exprese ori implicite, precum şi prin actualizarea denumirilor instituţiilor şi localităţilor.

5. Elaborarea actelor normative

Documentarea

Activitatea de documentare

Elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcţie de importanta şi complexitatea acestora, de o activitate de documentare şi analiza ştiinţifică, pentru cunoaşterea temeinica a realitatilor economico-sociale care urmează sa fie reglementate, a istoricului legislaţiei din acel domeniu, precum şi a reglementărilor similare din legislaţia străină, în special a ţărilor Uniunii Europene.

Iniţiatorii proiectelor de acte normative pot solicita, pentru documentarea lor legislativă, informaţii suplimentare de la Consiliul Legislativ şi alte autorităţi sau instituţii cu atribuţii de informare în materia respectiva.

Rezultatele studiilor de cercetare şi referirile la sursele de informaţii suplimentare relevante pentru dezbaterea proiectelor de acte normative trebuie sa fie incluse în instrumentul de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ.

Jurisprudenta şi doctrina juridică

În activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului de act normativ se vor examina practica Curţii Constituţionale în acel domeniu, practica instanţelor judecătoreşti în aplicarea reglementărilor în vigoare, precum şi doctrina juridică în materie.

Raportul cu legislaţia comunitara şi cu tratatele internaţionale

Soluţiile legislative preconizate prin noua reglementare trebuie sa aibă în vedere reglementările în materie ale Uniunii Europene, asigurând compatibilitatea cu acestea, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte.

Când este cazul, se vor face propuneri de modificare şi completare a actelor normative interne ale căror dispoziţii nu sunt concordante cu cele ale actelor internaţionale la care România este parte sau nu asigura compatibilitatea cu dreptul comunitar.

Alegerea soluţiilor legislative şi definirea conceptelor

Pentru alegerea unor soluţii judicioase şi durabile se pot elabora mai multe variante posibile, evaluandu-se efectele previzibile ale soluţiilor preconizate.

Soluţiile legislative avute în vedere trebuie sa prezinte suplete pentru a realiza imbinarea caracterului de stabilitate a reglementării cu cerinţele de perspectiva ale dezvoltării sociale.

Sfera de cuprindere a soluţiilor preconizate

Soluţiile legislative preconizate prin proiectul de act normativ trebuie sa acopere intreaga problematica a relaţiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare pentru a se evita lacunele legislative.

Pentru ca soluţiile sa fie pe deplin acoperitoare se vor lua în considerare diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, folosindu-se fie enumerarea situaţiilor avute în vedere, fie formulari sintetice sau formulari-cadru de principiu, aplicabile oricăror situaţii posibile.

Determinarea conceptelor şi noţiunilor

În cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie sa se realizeze o configurare explicita a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corecta şi a se evita interpretarile gresite.

Soluţii pentru situaţii tranzitorii

Proiectul de act normativ trebuie sa cuprindă soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele pana la data intrării în vigoare a noii reglementări.

Elaborarea codurilor şi a altor legi complexe

Teze prealabile

În cazul proiectelor de coduri sau al altor legi complexe, anume determinate, la initiativa Parlamentului ori a Guvernului se pot constitui la Consiliul Legislativ sau sub coordonarea acestuia comisii de specialitate pentru elaborarea proiectelor respective.

În cazul proiectelor de coduri şi al altor legi complexe, care interesează domeniul de activitate al justiţiei, comisiile de elaborare se instituie de Ministerul Justiţiei. În componenta comisiei constituite se include un reprezentant al Consiliului Legislativ, desemnat de preşedintele acestuia.

Comisiile de specialitate vor întocmi, pe baza unor studii şi documentari ştiinţifice, teze prealabile care sa reflecte conceptia generală, principiile, noile orientări şi principalele soluţii ale reglementărilor preconizate.

Înainte de definitivarea tezelor, concluziile studiilor, cuprinzând liniile directoare ale conceptiei de ansamblu a viitoarei reglementări, se înaintează, pentru exprimarea punctului de vedere, ministerelor şi celorlalte autorităţi publice interesate.

Aprobarea tezelor prealabile

Tezele prealabile definitivate, se supun aprobării Guvernului. După aprobarea tezelor de către Guvern comisia de elaborare va proceda la redactarea textului viitorului act normativ.

Adoptarea codurilor şi a legilor complexe

Proiectul de act normativ însoţit de un raport, va fi înaintat Parlamentului sau, după caz, Guvernului, pentru declanşarea procedurii legislative.

6. Motivarea proiectelor de acte normative

Instrumentele de prezentare şi motivare

Proiectele de acte normative trebuie însoţite de următoarele documente de motivare:

a) expuneri de motive – în cazul proiectelor de legi şi al propunerilor legislative;

b) note de fundamentare – în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului; ordonanţele care trebuie supuse aprobării Parlamentului, potrivit legii de abilitare, precum şi ordonanţele de urgenta se transmit Parlamentului însoţite de expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a acestora;

c) referate de aprobare – pentru celelalte acte normative.

d) studii de impact – în cazul proiectelor de legi de importanta şi complexitate deosebita, al proiectelor de legi asupra cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea, precum şi al proiectelor de legi de aprobare a ordonanţelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare şi supuse aprobării Parlamentului.

Expunerile de motive, notele de fundamentare, referatele de aprobare şi studiile de impact constituie instrumentele de prezentare şi motivare ale noilor reglementări propuse.

Cuprinsul motivarii

Instrumentul de prezentare şi motivare include conţinutul evaluării impactului actelor normative, cuprinzând următoarele secţiuni:

a) motivul emiterii actului normativ-cerinţele care reclama intervenţia normativa, cu referire specială la insuficientele şi neconcordantele reglementărilor în vigoare; principiile de baza şi finalitatea reglementărilor propuse, cu evidentierea elementelor noi; concluziile studiilor, lucrărilor de cercetare, evaluărilor statistice; referirile la documente de politici publice sau la actul normativ pentru a căror implementare este elaborat respectivul proiect. Pentru ordonanţele de urgenta vor fi prezentate distinct elementele obiective ale situaţiei extraordinare care impune reglementarea imediata, nefiind suficienta utilizarea procedurii parlamentare de urgenta, precum şi eventualele consecinţe care s-ar produce în lipsa luării măsurilor legislative propuse;

b) impactul socioeconomic-efectele asupra mediului macroeconomic, de afaceri, social şi asupra mediului înconjurător, inclusiv evaluarea costurilor şi beneficiilor;

c) impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt, pentru anul curent, cat şi pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informaţii cu privire la cheltuieli şi venituri;

d) impactul asupra sistemului juridic-implicatiile pe care noua reglementare le are asupra legislaţiei în vigoare; compatibilitatea cu reglementările comunitare în materie, determinarea exactă a acestora şi, dacă este cazul, măsurile viitoare de armonizare care se impun; deciziile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene şi alte documente relevante pentru transpunerea sau implementarea prevederilor legale respective; implicatiile asupra legislaţiei interne, în cazul ratificării sau aprobării unor tratate ori acorduri internaţionale, precum şi măsurile de adaptare necesare; preocuparile în materie de armonizare legislativă;

e) consultarile derulate în vederea elaborării proiectului de act normativ, organizaţiile şi specialiştii consultaţi, esenta recomandărilor primite;

f) activităţile de informare publica privind elaborarea şi implementarea proiectului de act normativ;

g) măsurile de implementare-modificările instituţionale şi functionale la nivelul administraţiei publice centrale şi locale.

În situaţia în care reglementarea propusă se elaborează în executarea unui act normativ, motivarea trebuie sa cuprindă referiri la actul pe baza şi în executarea căruia se emite.

Forma finala a intrumentelor de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative trebuie sa cuprindă referiri la avizul Consiliului Legislativ şi, după caz, al Consiliului Suprem de Apărare a Tarii, Curţii de Conturi sau Consiliului Economic şi Social.

Guvernul stabileşte strutura şi conţinutul detaliat al instrumentelor de prezentare şi motivare pentru actele normative iniţiate de Guvern.

Redactarea motivarii

Documentele de motivare se redactează într-un stil explicativ, clar, folosindu-se terminologia proiectului de act normativ pe care îl prezintă.

Motivarea trebuie sa se refere la forma finala a proiectului de act normativ; dacă pe parcurs s-au adus unele modificări proiectului, ca urmare a propunerilor şi observaţiilor primite de la organele de avizare, motivarea iniţială trebuie reconsiderata în mod corespunzător.

Studiul de impact

Scopul elaborării studiului de impact este de a estima costurile şi beneficiile aduse în plan economic şi social prin adoptarea proiectului de lege, precum şi de a evidenţia dificultăţile care ar putea aparea în procesul de punere în practica a reglementărilor propuse.

Studiul de impact este întocmit, de regula, de structurile de specialitate în domeniu ale administratiei publice centrale, la cererea Guvernului. Pentru propunerile legislative iniţiate de deputaţi sau de senatori, studiile de impact se întocmesc prin grija ministerelor de resort, la solicitarea comisiilor parlamentare.

În studiul de impact se face referire:

a) la starea de fapt existenta la momentul elaborării noii reglementări;

b) la modificările care se propun a fi aduse legislaţiei existente;

c) la obiectivele urmărite prin modificarea legislaţiei existente;

d) la mijloacele disponibile în vederea realizării scopurilor propuse;

e) la dificultăţile care ar putea fi intampinate în aplicarea noilor dispoziţii;

f) la evaluarea costurilor impuse de adoptarea proiectului de lege şi a eventualelor economii bugetare generate de aceasta, la motivele care stau la baza acestei evaluări, precum şi la modalitatea de calcul al costurilor şi economiilor;

g) la beneficiile rezultate prin implementarea proiectului de lege, altele decât cele de natura economică;

h) la analiza comparativa a costurilor şi a beneficiilor pe care le implica proiectul de lege, din care sa reiasă dacă beneficiile sunt justificate de costuri.

Semnarea instrumentelor de prezentare şi motivare

Expunerile de motive la proiectele de legi pentru care initiativa legislativă se exercita de Guvern, precum şi expunerile de motive la proiectele de legi de aprobare a unor ordonanţe sau ordonanţe de urgenta se semnează de primul-ministru după adoptarea formei finale a proiectului în şedinţa a Guvernului.

Expunerile de motive la propunerile legislative întocmite de deputaţi sau de senatori se semnează de iniţiatorii respectivi.

În cazul în care initiativa legislativă este exercitată de cetăţeni, expunerea de motive trebuie însoţită de punctul de vedere al Curţii Constituţionale, întocmit potrivit prevederilor art. 146 lit. j) din Constituţia României, republicată.

Notele de fundamentare la proiectele de ordonanţe şi de hotărâri ale Guvernului se semnează de ministrul sau de miniştrii initiatori, precum şi de cei care le-au avizat.

Expunerile de motive la legi şi notele de fundamentare la ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului, elaborate de initiator, se publica împreună cu actul normativ în cauza în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau se prezintă pe Internet de către autoritatea emitenta. Dacă în cursul dezbaterilor parlamentare proiectul de lege sau propunerea legislativă a suferit modificări de fond, expunerea de motive va fi refăcută, după promulgarea legii, de către initiator, la sesizarea secretarului general al Camerei Deputaţilor.

7. Redactarea actelor normative

Sistematizarea ideilor în text

Pentru asigurarea unei succesiuni logice a soluţiilor legislative preconizate şi realizarea unei armonii interioare a actului normativ redactarea textului proiectului trebuie precedată de întocmirea unui plan de grupare a ideilor în funcţie de conexiunile şi de raportul firesc dintre ele, în cadrul conceptiei generale a reglementării.

Stilul actelor normative

Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care sa excludă orice echivoc, cu respectarea stricta a regulilor gramaticale şi de ortografie.

Este interzisă folosirea neologismelor, dacă exista un sinonim de larga răspândire în limba romana. În cazurile în care se impune folosirea unor termeni şi expresii străine, se va alătură, după caz, corespondentul lor în limba romana.

Termenii de specialitate pot fi utilizaţi numai dacă sunt consacrati în domeniul de activitate la care se referă reglementarea.

Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba romana moderna, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonata dezideratului înţelegerii cu usurinta a textului de către destinatarii acestuia.

Unitatea terminologica

În limbajul normativ aceleaşi notiuni se exprima numai prin aceiaşi termeni.

Dacă o notiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificatia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexa destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie.

Exprimarea prin abrevieri a unor denumiri sau termeni se poate face numai prin explicitare în text, la prima folosire.

Exprimarea conţinutului normativ

Textul articolelor trebuie sa aibă caracter dispozitiv, sa prezinte norma instituită fără explicaţii sau justificări.

În redactarea actului normativ, de regula, verbele se utilizează la timpul prezent, forma afirmativa, pentru a se accentua caracterul imperativ al dispoziţiei respective.

Utilizarea unor explicaţii prin norme interpretative este permisă numai în măsura în care ele sunt strict necesare pentru înţelegerea textului. Nu este permisă prezentarea unor explicaţii prin folosirea parantezelor.

Referirea la alt act normativ

Referirea într-un act normativ la alt act normativ se face prin precizarea categoriei juridice a acestuia, a numărului sau, a titlului şi a datei publicării acelui act sau numai a categoriei juridice şi a numărului, dacă astfel orice confuzie este exclusa.

Referirea la un tratat internaţional trebuie sa cuprindă atât denumirea completa a acestuia, cat şi a actului de ratificare sau de aprobare.

8. Structura actului normativ

Părţile constitutive ale actului normativ

Actul normativ are următoarele părţi constitutive: titlul şi, dacă este cazul, preambulul, formula introductivă, partea dispozitiva, formula de atestare a autenticitatii actului.

Titlul actului normativ

Titlul actului normativ cuprinde denumirea generica a actului, în funcţie de categoria sa juridică şi de autoritatea emitenta, precum şi obiectul reglementării exprimat sintetic.

Categoria juridică a actului normativ este determinata de regimul competentelor stabilit prin Constituţie, legi şi prin alte acte normative prin care se acorda prerogative de reglementare juridică autorităţilor publice.

Autoritatea publica este aceea investită prin Constituţie sau printr-un alt act normativ.

Se interzice ca denumirea proiectului unui act normativ sa fie aceeaşi cu cea a altui act normativ în vigoare.

În cazul actelor normative prin care se modifica ori se completează un alt act normativ, titlul actului va exprima operaţiunea de modificare sau de completare a actului normativ avut în vedere.

Ca element de identificare, titlul se întregeşte, după adoptarea actului normativ, cu un număr de ordine, la care se adauga anul în care a fost adoptat acesta.

Formula introductivă

Formula introductivă consta într-o propozitie care cuprinde denumirea autorităţii emitente şi exprimarea hotărârii de luare a deciziei referitoare la emiterea sau adoptarea actului normativ respectiv.

În cazul legilor formula introductivă este următoarea: „Parlamentul României adopta prezenta lege.”

Pentru actele Guvernului formula introductivă este: „În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adopta prezenta hotărâre” sau, după caz, „ordonanta”.

La ordonanţe se face referire şi la legea de abilitare.

La ordonanţele de urgenta, formula introductivă este: „În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adopta prezenta ordonanta de urgenta.”

La hotărârile date în executarea expresă a unor legi se adauga şi temeiul din legea respectiva.

La celelalte categorii de acte normative formula introductivă cuprinde autoritatea emitenta, denumirea generica a actului, în funcţie de natura sa juridică, precum şi temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora actul a fost emis.

Preambulul

Preambulul enunta, în sinteza, scopul şi, după caz, motivarea reglementării. El nu poate cuprinde nici directive, nici reguli de interpretare. Preambulul preceda formula introductivă.

Includerea preambulului în cuprinsul actului normativ se apreciază de la caz la caz.

La ordonanţele de urgenta preambulul este obligatoriu şi cuprinde prezentarea elementelor de fapt şi de drept ale situaţiei extraordinare ce impune recurgerea la aceasta cale de reglementare.

În cazul actelor normative ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale administraţiei publice locale, în preambul se menţionează şi avizele prevăzute de lege.

Partea dispozitiva

Partea dispozitiva a actului normativ reprezintă conţinutul propriu-zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia.

Menţiunea privind transpunerea normelor comunitare

În situaţia actelor normative care transpun direct norme comunitare în dreptul intern, după partea dispozitiva a acestora se face o menţiune care sa cuprindă elementele de identificare a actului comunitar care a fost preluat, după modelul următor: „Prezenta/prezentul… (se menţionează tipul actului normativ) transpune Directiva nr. …/… privind…, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. …/… .”

Dacă printr-un act normativ se transpune doar parţial un act comunitar, menţiunea trebuie sa specifice în detaliu textele (secţiuni/articole/paragrafe, după caz) transpuse.

Atestarea autenticitatii actului normativ

Actul normativ adoptat se semnează de reprezentantul legal al emitentului, se datează şi se numeroteaza.

Data legii este aceea la care i se da număr, după promulgare. Pentru actele normative ale Parlamentului, care, potrivit legii, nu se supun promulgării, data actului este aceea a adoptării.

Actele Guvernului poarta data şedinţei Guvernului în care actul a fost aprobat. Data celorlalte acte normative este aceea la care au fost semnate.

Numerotarea actelor normative se face în ordinea datarii lor, separat pe fiecare an calendaristic.

La legi este obligatoriu ca în finalul actului sa se facă menţiunea despre îndeplinirea dispoziţiei constituţionale privind legalitatea adoptării de către cele doua Camere ale Parlamentului.

Formula de atestare a legalităţii adoptării proiectului de lege, utilizata de fiecare Camera, în ordinea adoptării, este:

a) „Acest proiect de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor/Senat în şedinţa din…, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) sau, după caz, art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.” – în cazul în care Camera Deputaţilor/Senatul adopta proiectul de lege sau propunerea legislativă, cu sau fără amendamente;

b) „Acest proiect de lege se considera adoptat de Camera Deputaţilor/Senat în forma iniţială, în condiţiile art. 75 alin. (2) teza a III-a sau ale art. 115 alin. (5) teza a III-a, după caz, din Constituţia României, republicată.” – în cazul în care se depăşeşte termenul prevăzut pentru adoptare.

Formula de atestare a legalităţii adoptării legii va avea următorul cuprins: Aceasta lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) sau (2), după caz, din Constituţia României, republicată.

În cazul în care legea este adoptată în şedinţa comuna a celor doua Camere, formula de atestare a legalităţii adoptării acesteia va avea următorul cuprins: Aceasta lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (1) sau (2), ori art. 148 alin. (1) sau art. 149, după caz, din Constituţia României, republicată.

În cazul legilor de revizuire a Constituţiei României, formula de atestare a legalităţii adoptării acestora va avea următorul cuprins: Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu respectarea prevederilor art. 151 alin. (1) sau alin. (2), după caz, din Constituţia României, republicată.

Formula de atestare este urmată de semnăturile preşedinţilor celor doua Camere sau ale vicepreşedinţilor care au condus şedinţele.

Articolul, elementul structural de baza al partii dispozitive

Elementul structural de baza al partii dispozitive îl constituie articolul. Articolul cuprinde, de regula, o singura dispoziţie normativa aplicabilă unei situaţii date.

Structura articolului trebuie sa fie echilibrata, abordand exclusiv aspectele juridice necesare contextului reglementării.

Articolul se exprima în textul legii prin abrevierea „art. „. Articolele se numeroteaza în continuare, în ordinea din text, de la începutul pana la sfârşitul actului normativ, cu cifre arabe. Dacă actul normativ cuprinde un singur articol, acesta se va defini prin expresia „Articol unic”.

În cazul actelor normative care au ca obiect modificări sau completări ale altor acte normative, articolele se numeroteaza cu cifre romane, pastrandu-se numerotarea cu cifre arabe pentru textele modificate sau completate.

La coduri şi la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu denumiri marginale, exprimand sintetic obiectul lor; acestea nu au semnificatie proprie în conţinutul reglementării.

Alineatul

În cazul în care din dispoziţia normativa primara a unui articol decurg, în mod organic, mai multe ipoteze juridice, acestea vor fi prezentate în alineate distincte, asigurându-se articolului o succesiune logica a ideilor şi o coerenta a reglementării.

Alineatul, ca subdiviziune a articolului, este constituit, de regula, dintr-o singura propozitie sau fraza, prin care se reglementează o ipoteza juridică specifica ansamblului articolului; dacă dispoziţia nu poate fi exprimată într-o singura propozitie sau fraza, se pot adauga noi propozitii sau fraze, separate prin punct şi virgula. Alineatul se evidenţiază printr-o uşoară retragere de la alinierea textului pe verticala.

Dacă în cuprinsul unui articol se utilizează un termen sau o expresie care are în contextul actului normativ un alt înţeles decât cel obişnuit, înţelesul specific al acesteia trebuie definit în cadrul unui alineat subsecvent. În cazul în care frecventa unor astfel de termeni şi expresii este mare, actul normativ trebuie sa cuprindă în structura sa un grupaj de definiţii sau o anexa cu un index de termeni.

În actele normative cu o anumită întindere, dacă un articol are doua sau mai multe alineate, acestea se numeroteaza la începutul fiecăruia cu cifre arabe cuprinse în paranteza. Pentru claritatea, concizia şi caracterul unitar al textului unui articol se recomanda ca acesta sa nu fie format dintr-un număr prea mare de alineate.

Enumerarile în text

Dacă textul unui articol sau alineat conţine enumerari prezentate distinct, acestea se identifica prin utilizarea literelor alfabetului romanesc şi nu prin liniute sau alte semne grafice.

O enumerare distinctă, marcata cu o litera, nu poate cuprinde, la rândul ei, o alta enumerare şi nici alineate noi.

Dacă ipoteza marcata cu o litera necesita o dezvoltare sau o explicare separată, aceasta se va face printr-un alineat distinct care sa urmeze ultimei enumerari.

Trimiterea la alte acte normative

În cazul în care o norma este complementara altei norme, pentru evitarea repetarii în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine. Nu poate fi facuta, de regula, o trimitere la o alta norma de trimitere.

Dacă norma la care se face trimitere este cuprinsă în alt act normativ, este obligatorie indicarea titlului acestuia, a numărului şi a celorlalte elemente de identificare.

Trimiterea la normele unui alt act normativ se poate face la întregul sau conţinut ori numai la o subdiviziune, precizată ca atare. Când actul ce face obiect de trimitere a fost modificat, completat ori republicat, se face menţiune şi despre aceasta.

La modificarea, completarea şi abrogarea dispoziţiei la care s-a făcut trimitere, în actul de modificare, completare sau abrogare trebuie avută în vedere situaţia juridică a normei de trimitere.

Sistematizarea conţinutului actului normativ

Conţinutul proiectului de act normativ se sistematizeaza în următoarea ordine de prezentare a ideilor:

a) dispoziţii generale sau principii generale;

b) dispoziţii privind fondul reglementării;

c) dispoziţii tranzitorii;

d) dispoziţii finale.

În cazul unor reglementări de mica întindere se poate redacta textul fără a se marca distinct aceste elemente, urmând însă aceasta ordine de prezentare.

În cadrul structurii interne, articolele pot fi grupate pe capitole, care se pot împărţi în secţiuni, iar acestea, după caz, în paragrafe. La coduri şi la alte legi de mare întindere, capitolele pot fi grupate – în ordine ascendenta – în titluri şi, după caz, în părţi, care, la rândul lor, se pot constitui în cărţi; gruparea se face, în toate cazurile, în funcţie de legatura organică dintre reglementările pe care le cuprind.

Dispoziţiile generale

Dispoziţiile generale cuprind prevederi care orienteaza intreaga reglementare, determina obiectul şi principiile acesteia. Ele se grupează în primul capitol şi nu se reiau în restul reglementării, în afară de cazul în care sunt strict necesare pentru înţelegerea unor dispoziţii cu care formează un tot unitar.

Dispoziţiile de fond

Dispoziţiile de fond cuprind reglementarea propriu-zisa a relaţiilor sociale ce fac obiectul actului normativ.

Succesiunea şi gruparea dispoziţiilor de fond cuprinse în actul normativ se fac în ordinea logica a desfăşurării activităţii reglementate, asigurându-se ca prevederile de drept material sa preceada pe cele de ordin procedural, iar în caz de instituire de sancţiuni, aceste norme sa fie plasate înaintea dispoziţiilor tranzitorii şi finale.

Textele care reglementează similar ipoteze cuprinse în mai multe subdiviziuni ale actului normativ pot fi grupate în structuri distincte, denumite dispoziţii comune.

Dispoziţiile tranzitorii

Dispoziţiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează sa fie înlocuită de noul act normativ.

Dispoziţiile tranzitorii trebuie sa asigure, pe o perioada determinata, corelarea celor doua reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ sa decurga firesc şi sa evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive.

Dispoziţiile finale

Dispoziţiile finale cuprind măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, data intrării în vigoare a acestuia, implicatiile asupra altor acte normative, ca: abrogări, modificări, completări, precum şi dispoziţia de republicare, dacă este cazul.

În cazul în care, pentru punerea în aplicare a unui act normativ, sunt prevăzute norme de aplicare, în cuprinsul acestuia se va stabili termenul de elaborare a acestora şi data intrării lor în vigoare, care sa nu depasesca, de regula, 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ.

La actul normativ cu caracter temporar se prevede şi perioada de aplicare sau data încetării aplicării sale.

Pentru legile prevăzute de art. 115 alin. (8) din Constituţia României, republicată, în cadrul dispoziţiilor finale se prevăd, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.

Numerotarea şi denumirea capitolelor şi ale celorlalte grupări de articole

Capitolele, titlurile, părţile şi cărţile se numeroteaza cu cifre romane, în succesiunea pe care o au în structura din care fac parte. Secţiunile şi paragrafele se numeroteaza cu cifre arabe.

Titlurile, capitolele şi secţiunile se denumesc prin exprimarea sintetică a reglementărilor pe care le cuprind.

Anexele

La redactarea textului unui proiect de act normativ se pot folosi, ca părţi componente ale acestuia, anexe care conţin prevederi ce cuprind exprimari cifrice, desene, tabele, planuri sau altele asemenea.

Pot constitui anexe la un act normativ reglementările ce trebuie aprobate de autoritatea publica competenta, cum sunt: regulamente, statute, metodologii sau norme cu caracter predominant tehnic.

Anexa trebuie sa aibă un temei-cadru în corpul actului normativ şi sa se refere exclusiv la obiectul determinat prin textul de trimitere.

Textul-cadru de trimitere trebuie sa facă, în finalul sau, menţiunea ca anexa face parte integrantă din actul normativ; dacă sunt mai multe anexe, în finalul actului normativ se include un articol distinct, cuprinzând aceeaşi menţiune, însoţită de nominalizarea expresă a tuturor anexelor.

Titlul anexei cuprinde exprimarea sintetică a ideii din textul de trimitere.

Dacă sunt mai multe anexe, acestea se numeroteaza cu cifre arabe, în ordinea în care au fost enunţate în textul proiectului.

9. Modificarea, completarea, abrogarea şi alte evenimente legislative

Evenimentele legislative

După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea.

Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar şi prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematica, iar ca măsura conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor doua acte normative interferente.

Modificarea

Modificarea unui act normativ consta în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia şi în redarea lor într-o noua formulare.

Pentru exprimarea normativa a intentiei de modificare a unui act normativ se nominalizeaza expres textul vizat, cu toate elementele de identificare necesare, iar dispoziţia propriu-zisa se formulează utilizându-se sintagma „se modifica şi va avea următorul cuprins:”, urmată de redarea noului text.

Procedeul de a se mentiona generic, în finalul unui act normativ, ca un alt act normativ conex sau texte din acel act „se modifica corespunzător” trebuie evitat. De asemenea, nu se utilizează, pentru a exprima o modificare, redarea doar a unor fragmente ori sintagme dintr-un text. Modificarea trebuie sa cuprindă în întregime textul vizat, cuprins în articol, alineat sau în elementul marcat al unei enumerari.

Completarea

Completarea actului normativ consta în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii legislative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adauga elementelor structurale existente, prin utilizarea unei formule de exprimare, cum ar fi: „După articolul … se introduce un nou articol, … …, cu următorul cuprins:”

Dacă actul de completare nu dispune renumerotarea actului completat, structurile, inclusiv articolele sau alineatele nou-introduse, vor dobândi numărul structurilor corespunzătoare celor din textul vechi, după care se introduc, însoţite de un indice cifric, pentru diferentiere.

Condiţiile de fond pentru modificarea şi completarea actelor normative

Modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu se afectează conceptia generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu priveşte intreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauza; în caz contrar actul se înlocuieşte cu o noua reglementare, urmând sa fie în întregime abrogat.

Prevederile modificate sau care completează actul normativ trebuie sa se integreze armonios în actul supus modificării ori completării, asigurându-se unitatea de stil şi de terminologie, precum şi succesiunea normală a articolelor.

Efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare

Dispoziţiile de modificare şi de completare se incorporeaza, de la data intrării lor în vigoare, în actul de baza, identificandu-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de baza.

Norma derogatorie

Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula „prin derogare de la …”, urmată de menţionarea reglementării de la care se deroga. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de baza.

Abrogarea

Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de acelaşi nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parţială.

În cazul unor abrogări parţiale intervenite succesiv, ultima abrogare se va referi la întregul act normativ, nu numai la textele rămase în vigoare.

Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament.

Dacă o norma de nivel inferior, cu acelaşi obiect, nu a fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, aceasta obligaţie îi revine autorităţii care a emis prima actul.

Abrogarile parţiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parţial rămânând în vigoare prin dispoziţiile sale neabrogate.

Condiţiile de forma şi de fond ale abrogării

Abrogarea poate fi dispusă, de regula, printr-o dispoziţie distinctă în finalul unui act normativ care reglementează o anumită problematica, dacă aceasta afectează dispoziţii normative anterioare, conexe cu ultima reglementare.

În cadrul operaţiunilor de sistematizare şi unificare a legislaţiei se pot elabora şi adopta acte normative de abrogare distincte, având ca obiect exclusiv abrogarea mai multor acte normative.

În vederea abrogării, dispoziţiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile şi apoi cu celelalte acte normative, prin menţionarea tuturor datelor de identificare a acestora.

Suspendarea actului normativ

În cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În aceasta situaţie se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinata.

La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintra de drept în vigoare.

Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziţiei suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziţii exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării.

Evenimentele legislative implicite

În cazuri deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementări nu a fost posibila identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma ca acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.

În cadrul atribuţiilor sale Consiliul Legislativ are obligaţia sa identifice toate dispoziţiile legale care au suferit evenimentele legislative implicite şi sa propună Parlamentului şi, respectiv, Guvernului măsurile necesare de modificare, completare sau abrogare expresă a acestora.

Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Actele normative cu aplicare limitată

Actele normative pot avea aplicare limitată în timp, în spaţiu sau privind obiectul reglementării.

Prin acte normative ulterioare se poate prelungi, extinde sau restrânge durata actelor normative temporare, precum şi a celor cu aplicare limitată în spaţiu sau privind obiectul reglementării.

Dispoziţia de prelungire a termenului de aplicare a actului normativ temporar trebuie sa intervină înainte de expirarea termenului şi sa indice, când este cazul, noul termen.

Interpretarea legală

Intervenţiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat, prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiei al cărui sens trebuie clarificat.

Interpretarea legală poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretarile judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate pana la acea data, cu respectarea drepturilor câştigate.

Republicarea

Actul normativ modificat sau completat în mod substanţial se republica având la baza dispoziţia cuprinsă în actul de modificare, respectiv de completare.

În vederea republicarii actului normativ se realizează integrarea prevederilor modificate sau a celor de completare în ansamblul reglementării, actualizandu-se denumirile schimbate între timp, cum ar fi cele ale unor instituţii sau localităţi, dându-se, atunci când s-a dispus expres, o noua numerotare articolelor, alineatelor, capitolelor şi celorlalte structuri ale actului.

Republicarea legilor, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului se face în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija autorităţii publice care a emis actul de modificare, respectiv de completare. Republicarea se face în cel mult 45 de zile de la data publicării actului care a dispus aceasta măsura. Transmiterea formei republicabile a actului pentru obţinerea avizului Consiliului Legislativ se face în termen de 30 de zile de la data publicării actului care a dispus republicarea. În cazul codurilor, termenele se prelungesc cu 15 zile.

Republicarea actelor normative modificate sau completate prin ordonanţe ale Guvernului se face după aprobarea acestora din urma prin lege, pentru a nu se crea eventuale discrepanţe cu actul de aprobare, în cazul în care acesta aduce alte modificări ordonanţei supuse aprobării.

Legile, precum şi ordonanţele şi hotărârile Guvernului se republica cu avizul Consiliului Legislativ asupra noului text, la sesizarea secretarului general al Camerei Deputaţilor sau, după caz, al Secretariatului General al Guvernului.

Rectificari

În cazul în care după publicarea actului normativ se descoperă erori materiale în cuprinsul sau, se procedează la publicarea unei note cuprinzând rectificările necesare.

Se interzice modificarea prevederilor unor acte normative prin recurgerea la operaţiunea de rectificare, care trebuie limitată numai la erorile materiale.

Rectificarea se face la cererea organului emitent, cu avizul Consiliului Legislativ.

10. Norme privind pregătirea şi elaborarea proiectelor de acte normative prin care se ratifica sau se aproba înţelegeri internaţionale

Actele de ratificare, aprobare

Pentru ratificarea tratatelor internaţionale încheiate de România se întocmesc, potrivit Constituţiei României şi legii în materie, proiecte de legi.

În cazul acordurilor, convenţiilor şi al altor înţelegeri internaţionale, pentru care competenta de aprobare revine, potrivit legii, Guvernului, se vor elabora proiecte de hotărâri.

Proiectul de lege sau de hotărâre se supune spre adoptare, însoţit de textul actului internaţional în limba originala şi în traducere oficială sau autorizata.

Textele actelor cu caracter internaţional ce se supun ratificării sau aprobării se vor ştampila pe fiecare pagina, iar pe ultima pagina se va atesta, prin semnatura persoanei autorizate şi prin aplicarea ştampilei, conformitatea documentului cu originalul.

Aplicarea normelor de tehnica legislativă

Normele de tehnica legislativă sunt aplicabile în mod corespunzător şi proiectelor de acte normative prin care se ratifica sau se aproba tratate sau alte înţelegeri internaţionale.

Titlul actului

Titlul proiectului de act normativ va cuprinde denumirea integrala a înţelegerii internaţionale, data şi locul semnării acesteia; în funcţie de situaţie, prin titlu se exprima ideea de ratificare, aderare sau aprobare a înţelegerii internaţionale respective.

Ratificarea ori aprobarea mai multor tratate sau înţelegeri printr-un singur act

În cazul în care doua sau mai multe înţelegeri internaţionale se ratifica sau se aproba printr-un singur act, măsura ratificării ori aprobării se va exprima, pentru fiecare înţelegere, printr-un articol distinct.

Publicarea actelor de ratificare sau de aprobare

Actele de ratificare sau de aprobare se publica însoţite de textele tratatelor internaţionale ratificate şi ale înţelegerilor aprobate.

11. Norme cu privire la ordinele, instrucţiunile şi celelalte acte normative emise de conducătorii ministerelor şi ai altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau de autorităţile administrative autonome

Actele date în executarea unui act normativ

Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute de lege.

Sfera reglementării

Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie sa se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care sa contravina prevederilor acestora.

Termenul de emitere

Ordinele şi instrucţiunile se vor elabora în termenul prevăzut de actul superior sau, după caz, într-un termen util care sa facă posibila aducerea lor la îndeplinire.

12. Norme cu privire la actele normative adoptate de autorităţile administraţiei publice locale

Obiectul de reglementare

Actele normative ale autorităţilor administraţiei publice locale se adopta ori se emit pentru reglementarea unor activităţi de interes local, în limitele stabilite prin Constituţie şi prin lege şi numai în domeniile în care acestea au atribuţii legale.

Subordonarea fata de actele de nivel superior

La elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziţii se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legii, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor acte de nivel superior.

Reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale şi ale consiliilor judeţene, precum şi cele cuprinse în ordinele perfectilor sau în dispoziţiile primarilor nu pot contraveni Constituţiei României şi reglementărilor din actele normative de nivel superior.

Temeiul legal

În formula introductivă a proiectului de act normativ adoptat sau emis de autorităţile administraţiei publice locale se menţionează, pe lângă temeiurile juridice, prevăzute de Legea nr.  24/2000, şi temeiul legal din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Publicarea

În vederea intrării lor în vigoare, actele normative adoptate de autorităţile administraţiei publice locale se aduc la cunostinta publica, în condiţiile Legii nr. 215/2001 , prin afişare în locuri autorizate şi prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj.

13. Regulamentele proprii de aplicare

Parlamentul, Guvernul şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale stabilesc, în aplicarea normelor de tehnica legislativă prevăzute în prezenta lege, regulamente proprii cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de acte normative în cadrul sferei lor de competenta.

ÎNTOCMIT

Titularul disciplinei

Comisar şef de poliţie

dr. LAZĂR TEOFIL

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.