SAR – Proceduri folosite pe timpul acţiunilor de căutare-salvare

5.1.  Generalităţi

Trecerea în revistă a experienţei acumulate în răspunsul medical de urgenţă în cazul unor evenimente soldate cu prăbuşiri de structuri au relevat faptul că multe dintre victimele încarcerate uşor, sunt salvate de către cetăţenii aflaţi la faţa locului – fapt care sublinează importanţa cunoştinţele de salvare uşoară, prim ajutor eficient şi prim ajutor bazal în traumatisme, ca fiind esenţiale pentru reducerea morbidităţii şi a mortalităţii .  Fiecare comunitate, care are o echipă de căutare-salvare, se va confrunta cu o situaţie unică, complexă, ce necesită echipamente şi antrenamente speciale, pentru a putea fi rezolvată în siguranţă .

Multe din echipele nou formate, încep prin a se pregăti într-o singură disciplină, cum ar fi de exemplu salvarea de la înălţime cu cabluri sau în salvarea din apă. O dată echipa constituită, ea se va putea dezvolta, către alte direcţii de intervenţie, trecând către o formă multi-disciplinară de organizare pe module, putând face faţă unor situaţii mai complexe.

Deasemeni datorită faptului că victimele încarcerate pot fi de toate vârstele, de la nou născuţi şi până la bătrânii, dotarea echipei SAR pe partea medicală trebuie să cuprindă, atât medicamentele cât şi echipamentele necesare pentru acoperirea nevoilor.

Necesităţile de operativitate, cerute unei astfel de echipe, fac ca mobilizarea şi deplasarea la misiune să fie deosebit de importante şi astfel s-a ajuns ca această echipă să aibă suficiente resurse proprii pentru o activitate iniţială continuă de 72 de ore iar apoi – în schimburi – de până la 7 zile, pentru a nu consuma resursele limitate ale comunităţii .

Mai trebuie amintit că, creşterea capacităţii în transmisiunile de urgenţă ca şi în transmiterea ştirilor în mas-media în timp real, a crescut exponenţial.           Această capacitate a mas-mediei a determinat atât creşterea atenţiei membrilor comunităţii asupra celor întâmplate,  precum şi creşterea implicării politice şi sociale a acesteia, în scopul realizării unei intervenţii rapide şi eficiente.

5.2. Elemente de planificare

Experienţa de până acum a arătat, că imediat după cele mai frecvente dezastre majore, primul răspuns pentru victimelor prinse sub dărâmături şi rănite, este acordat spontan de către persoane bine intenţionate dar nepregătite şi care nu acordă o atenţie deosebită măsurilor de securitate . În unele cazuri, pierderile ulterioare de vieţi sunt evitate. Dar de cele mai multe ori, acest lucru nu se realizează, acţiunile spontane de salvare soldându-se cu răniri serioase şi probleme deosebit de complicate.

Pentru a evita problemele ce apar în urma acţiunilor de salvare spontană, eforturile de salvare trebuie planificate şi desfăşurate cât mai rapid.

Prin planificare – la acest nivel- se înţelege modificarea planurilor de intervenţie existente, la condiţiile concrete din teren generate de declanşarea dezastrului şi realizarea unui plan de acţiune în concordanţă cu  situaţia de fapt. În acest capitol se vor menţiona doar câteva elemente privind planificarea, deoarece principalele probleme privind această activitate au fost prezentate în volumul I al lucrării.

Faza critică a planificării o constituie identificarea resurselor disponibile –faţă de cele planificate-.

Pentru o mai uşoară identificare a lor se poate utiliza conţinutul tabelului nr. 5.1.

Resursa Probleme de planificare
Personalul – cine locuieşte sau lucrează în aria afectată?

– în cât timp pot aceste persoane să fie disponibile?

– ce nivel de pregătire, sau ce pasiuni au, care pot fi folosite în operaţiile de căutare-salvare?

– care este cel mai eficient mod de a mobiliza şi creşte eforturile acestora?

Echipamentul – ce echipament, este disponibil local, ce poate fi folosit pentru căutare-salvare?

– unde se află?

– cum poate fi obţinut?

– căror structuri sau tipuri de structuri poate fi cel mai necesar?

Utilajele Ce utilaje sunt disponibile, care pot fi folosite pentru ridicare, deplasare, sau tăierea materialelor prăbuşite?

Tabelul nr.5.1 Problemele planificării operaţiunilor de căutare-salvare

5.2.1. Estimarea activităţilor de căutare salvare

Estimarea activităţilor de căutare-salvare continuă şi în timpul desfăşurării intervenţiei.

Pentru desfăşurarea estimării activităţilor de căutare-salvare se va folosi următorul algoritm:

– strângerea datelor;

– evaluarea distrugerilor clădirilor afectate;

– identificarea resurselor proprii;

– stabilirea priorităţilor de salvare;

– întocmirea planului de salvare;

– desfăşurarea salvării;

– evaluarea rezultatelor.

5.1.2.1. Etapa I-a: Strângerea datelor

Porniţi de la elementele situaţiei concrete, în dimensionarea eforturilor de căutare-salvare.

Luaţi în considerare tipurile structurilor construite, localizarea şi severitatea distrugerilor, ca şi condiţiile de mediu şi riscuri existente în aria afectată, numărul probabil de victime şi condiţiile lor.

O clasificare a clădirilor avariate după mărimea distrugerilor este prezentată în tabelul nr.5.2

Clasificare avarie Gradul de distrugere Mărimea distrugerilor
0 Neavariat Nici o avarie semnificativă la elementele nestructurale
1 Avariere uşoară Avarii nestructurale minore, locale. Fisuri fine în tencuială.
2 Avariere medie Avarii nestructurale întinse (fisuri şi degradări în tencuială, fisuri mari la elemente nestructurale). Avarii structurale minore, uşor reparabile
3 Avariere gravă Avarii structurale majore, fisuri mari în elementele de structură. Fisuri mari sau distrugeri ale elementelor nestructurale.
4 Prăbuşire parţială Crăpături în elementele structurale. Dislocarea unei părţi din clădire. Prăbuşire elemente nestructurale. Construcţie care nu mai poate fi consolidată, necesitând demolare.
5 Prăbuşire totală Structura de rezistenţă s-a prăbuşit în totalitate. Zona trebuie asanată.

Tabelul nr.5.2: Clasificarea clădirilor avariate

Datorită faptului că situaţiile puse în faţa echipelor de căutare-salvare se pot schimba continuu, adunaţi datele despre situaţia concretă în mod continuu şi revizuiţi planurile întocmite ori de câte ori este nevoie.

Unele din problemele la care trebuie să se răspundă în timpul strângerii datelor despre situaţia concretă sunt prezentate în tabelul nr.5.3.

Factorii de planificare Probleme
Momentul zilei/săptămânii – cum poate afecta momentul din zi/săptămână  numărul probabil de victime încarcerate?

– care este numărul probabil de victime, care se află în diverse locuri ( acasă, la muncă, în pat sau pe drumuri)?

– cât de mult timp mai este până dimineaţa?

– iluminatul artificial este în funcţiune şi eficient?

Tipul de ocupare a ariei – care este numărul probabil de victime, care poate fi prins într-o structură prăbuşită?

– care este numărul total probabil de victime?

Tipul de construcţii – ce tip de construcţii a fost afectat?

– care sunt implicaţiile căutării-salvării?

– durata de existenţă a structurilor construite este semnificativă?

Vremea – care este vremea curentă şi cea probabilă?

– cum afectează vremea eforturile de salvare?

– cum afectează vremea victimele?

– cum afectează vremea salvatorii?

Riscurile – care şi unde sunt localizate riscurile generale în aria afectată(utilităţile, riscurile naturale şi materialele chimice periculoase)?

– ce efect poate avea întârzierea acţiunilor de căutare-salvare asupra victimelor?

Tabelul nr.5.3: Factorii de planificare pentru adunarea datelor de căutare-salvare

5.1.2.2. Etapa II-a: Evaluarea distrugerilor construcţiilor

Nu există reguli exhaustive pentru evaluarea distrugerilor. Cu toate acestea categoriile de distrugeri prezentate în tabelul următor pot servi ca punct de referinţă pentru definirea misiunilor primare de căutare-salvare.

Dacă distrugerile structurale sunt: Misiunea echipei de căutare-salvare este:
uşoare: distrugeri superficiale, sau cosmetice, geamuri sparte, tencuială căzută, afectări superficiale ale structurii. localizarea victimelor, triajul lor şi transportul către ariile desemnate de tratament, de către echipa medicală
moderate: stabilitate structurală discutabilă, rupturi ale structurii de rezistenţă, deplasări ale fundaţiei, înclinări ale construcţiei. localizarea victimelor, stabilizarea şi evacuarea imediată a victimelor către o arie sigură şi minimizarea numărului de salvatori aflaţi în structura afectată
grele : instabilitate structurală evidentă, prăbuşiri totale sau parţiale de pereţi, prăbuşirea tavanelor. consolidarea provizorie a structurii şi controlarea accesului în interiorul ei a persoanelor nepregătite

Tabelul nr.5.4: Misiunile echipei de căutare-salvare în funcţie de categoria de distrugere structurală

Evaluaţi distrugerile pentru toate nivelurile

construcţiei prin executarea unui tur în jurul

clădirii avariate.

Personalul cu experienţă din echipele de căutare-salvare poate anticipa distrugerile probabile în urma unui dezastru pe baza  intensităţii şi duratei acestuia, precum şi din studierea prealabilă  a tipurilor de structuri din zona posibil  a fi afectată de dezastru. O altă modalitate de evaluare anticipată a victimelor este folosirea aplicaţia programului de simulare a efectelor unui cutremur EPI-6 realizată de Dr. Steiner Nicolae.

5.1.2.3. Etapa III-a: Identificarea resurselor proprii

În această etapă, salvatorii trebuie să determine cu precizie care sunt resursele existente disponibile.

5.1.2.4.Etapa IV-a: Stabilirea priorităţilor de salvare

O dată resursele identificate, salvatorii trebuie să determine care sunt priorităţile pentru a stăpâni situaţia.        De exemplu în o serie de construcţii, se poate produce distrugerea reţelei de apă cu victime prinse înăuntru. În acest caz, prioritatea maximă o reprezintă scoaterea rapidă a victimelor, la care se poate ajunge mai uşor, fără a pune salvatorii în faţa unor riscuri mari.

5.1.2.5.Etapa V-a: Dezvoltarea planului de salvare

După parcurgerea etapelor precedente, salvatorii, trebuie să decidă cum îşi vor îndeplini sarcinile care au prioritatea maximă.

În exemplul citat planul ar putea fi următorul: 2 echipieri salvatori, vor cerceta rapid parterul, alţi doi vor aduna resturile şi vor căuta o deschidere în podea prin care vor pătrunde la nivelul inferior, iar al treilea salvator va rămâne în contact.

5.1.2.6. Etapa VI-a: Punerea în aplicare a planului de salvare

O dată planul stabilit, echipa de căutare-salvare va trece la punerea acestuia în aplicare şi va începe acţiunile de salvare.

5.1.2.7. Etapa VII-a: Evaluarea rezultatelor

Această etapă este deosebit de importantă, din punct de vedere al securităţii echipei. Salvatorii trebuie să monitorizeze continuu situaţia, pentru a preveni orice risc pentru salvatori. De altfel se va determina dacă planul întocmit şi executat a fost eficient, iar dacă nu se vor aduce corecturile necesare.

5.1.2.8. Consideraţii privind securitatea componenţilor echipei SAR

În evaluarea situaţiei proprii şi a luării deciziilor de salvare, securitatea echipei trebuie să fie o prioritate primară. Cele mai frecvente cauze ale deceselor salvatorilor sunt dezorientarea şi prăbuşirile secundare.

În cele ce urmează prezentăm un ghid al securităţii desfăşurării activităţii de căutare-salvare:

–         Lucraţi totdeauna în pereche, cu a treia persoană ce acţionează ca om de legătură.

–         Fiţi atenţi la obiectele ascuţite, praful, materialele chimice periculoase, liniile de transport a energiei, fisurile sau spărturile în reţeaua de gaze naturale, care pot duce la creşterea concentraţiei gazului natural în încăperi, creşterea nivelului apei în interiorul clădirilor, pericolul de incendiu, structurile instabile.

Problema nr.1 a salvatorilor atunci

când lucrează într-o clădire prăbuşită

este produsă de respirarea prafului.

Folosiţi deci masca şi echipamentul de

protecţie.

–         Dacă întâlniţi apa adunată în interiorul clădirii cercetate, căutaţi să determinaţi cât mai exact nivelul acesteia înainte de a intra în apă. Nu intraţi niciodată într-o apă a cărui nivel este în creştere.

–         Purtaţi echipamentul de protecţie şi haine adecvate sarcinilor concrete. În operaţiunile de căutare-salvare echipamentul de protecţie adecvat va cuprinde (cel puţin): cască sau un acoperământ tare; ochelari de protecţie; mască de praf; vestă de marcare; haine potrivite vremii în care se desfăşoară acţiunea; încălţăminte grea (preferabil cu talpă metalică).

Reţineţi: o mască de praf oferă protecţie

doar împotriva prafului şi nu împotriva

gazelor periculoase, cum ar fi monoxidul

de carbon, sau altele.

–         Rotiţi membrii echipei. Trebuie să aveţi echipa organizată pe două schimburi (unul la lucru şi unul la odihnă).

–         Monitorizaţi continuu riscurile la care sunt expuse schimburile ce lucrează.

–         Urmăriţi semnele de oboseală ale componenţilor echipei ce lucrează şi schimbaţii când devin evidente.

–         Să aveţi asigurate permanent, hrană şi lichide pentru schimbul care lucrează.

5.2.2. Evacuarea

Reprezintă scoaterea organizată a populaţiei dintr-o zonă pentru asigurarea securităţii acesteia. În situaţia că evacuarea devine necesară, urmaţi etapele descrise în tabelul de mai jos.

Etapa Activitatea
1. determinarea nevoilor determinaţi care sunt nevoile de evacuare totală sau parţială.
2. identificaţi o arie de relocare Alegeţi o arie, care să fie liberă de riscuri şi uşor accesibilă.
3. comunicarea comunicaţi oricui implicat, nevoia de evacuare, precum şi locul de adăpostire.
4. predesemnaţi căile de evacuare Desemnaţi căile de evacuare către aria de relocare, luaţi în considerare şi drumuri de rezervă.
5. rapoarte Asiguraţi-vă ca managerii de urgenţă să fie informaţi asupra evacuării, pentru a evita eforturilor peste necesar şi riscurile.

Tabelul nr.5.5: Ghidul pentru evacuarea sigură

5.2.3.  Metodologia desfăşurării acţiunilor de căutare a victimelor sub dărâmături

O dată luată decizia de a se începe acţiunile de căutare, echipa de căutare-salvare va inspecta sistematic, suprafaţa (structura) respectivă pentru identificarea victimelor, după dispoziţiile şefului de echipă.

5.1.4.1. Localizarea victimelor potenţiale

Primul pas în localizarea victimelor potenţiale, este de a aduna date suplimentare faţă de cele primite de la formaţiunile de cercetare, asupra structurii specifice sau a ariei afectate de dezastru.

Această activitate se face în scopul adunării de date suplimentare şi precise despre avariile structurii respective şi pentru stabilirea priorităţilor şi întocmirea planurilor de intervenţie.

Informaţiile detaliate despre structura avariată împreună cu informaţiile despre tipul construcţiei, vor furniza informaţii despre ariile în care se produce încarcerarea victimelor.

Localizarea victimelor în interiorul şi în jurul structurii avariate, înseamnă găsirea ariilor sau a locurilor în care se produce încarcerarea victimelor. Tipurile generale de avarii pe care le pot suferii structurile de rezistenţă ale clădirilor, cât şi tipuri generale de locuri unde se poate produce cu oarecare probabilitate încarcerarea unor persoane sunt explicate în cele ce urmează (reprezentarea lor vizuală se găseşte în anexa nr.5.1).

Locurile unde se poate produce, cu oarecare probabilitate, încarcerarea persoanelor sunt:

  • locul în “clătită” (sunt locuri mici situate într-o structură care s-a prăbuşit prin slăbirea sau distrugerea pereţilor despărţitori, sau căderii tavanelor unul peste altul. Locurile în “clătită” sunt cel mai dificil de căutat şi cele mai mari consumatoare de timp).
  • locul de sprijinire (acest tip de loc se creează atunci când un perete sau un tavan parţial prăbuşit se sprijină pe un perete rezistent şi creează un buzunar de spaţiu. O victimă prinsă în acest tip de spaţiu are cea mai mare şansă de a rămâne în viaţă).
  • locul în V (acest tip de loc, este creat prin prăbuşirea unui perete sau a unui tavan, care s-a rupt la mijloc, rămânând agăţat pe margini pe alte elemente de sprijin. La mijlocul peretelui sau a tavanului prăbuşit se pot aduna materiale sau alte obiecte grele).
  • locuri individuale (aceste locuri sunt alese de victime, pentru a se adăposti indiferent de faptul că structura de rezistenţă a fost avariată sau nu. De exemplu, victimele pot fi găsite sub birouri, mese, sau în căzi de baie).

După identificarea locurilor în care probabil se pot găsi victime, următoarea etapă este să determinăm numărul probabil de victime încarcerate.

Unele din aceste informaţii pot fi obţinute din vreme, în momentul planificării (de la formaţiunile de cercetare), dar altele vor trebui să fie obţinute prin cercetarea locului dezastrului de către echipa SAR sau prin discuţii cu martorii (eventual supravieţuitori). Când staţi de vorbă cu martorii, căutaţi să obţineţi maximum de informaţii posibil, ţinând cont de faptul că martorii pot fi traumatizaţi de către eveniment şi pot exagera cele relatate sau pot să nu-şi amintească fapte relevante, cu precizie.

În final, veţi determina căile normale de ieşire din clădirea prăbuşită, ţinând cont şi de faptul că este posibil ca un număr de persoane să fi încarcerate  pe căile de acces, în momentul când încercau să iasă din clădire.

După adunarea datelor suplimentare, membrii echipei de căutare-salvare pot determina priorităţile de căutare şi  desfăşura operaţiunile de căutare.

5.2.4. Metodologia căutării

Deoarece căutarea a fost tratată în detaliu în volumul I al lucrării de faţă, în continuare vom enumera doar câteva principii tactice, astfel:

  • Fiţi sistematici (folosiţi o schemă sistematică de cercetare a clădirii, de la subsol la acoperiş, cum ar fi cea denumită peretele drept/peretele stâng. Deplasarea se face sistematic de la peretele drept la peretele stâng, fiind recomandată pentru structurile cu un singur nivel şi permite evitarea repetării. Dacă în timpul căutării vă pierdeţi orientarea, mergeţi aproape de un perete până ajungeţi la uşă. În timpul căutării menţineţi contactul prin voce cu partenerul).
  • Fiţi permanent atenţi (Opriţi-vă frecvent şi observaţi, căutaţi să auziţi sunetele, mişcările şi vocile victimelor).
  • Deplasaţi-vă în triunghi (Triangulaţia permite salvatorilor să vadă un singur loc din mai multe perspective. Trei salvatori, ghidaţi de sunetele victimelor, formează un triunghi într-o zonă dată şi vor ilumina această zonă, modalitate care elimină umbrele, care ar putea ascunde victimele.
  • Folosiţi sistemul Buddy (Lucrând împreună, doi salvatori pot căuta în structura distrusă de dezastru mult mai eficient şi îşi pot asigura reciproc o siguranţă mai bună. Salvatorii care lucrează în acest sistem se pot lega printr-o coardă, în special în întuneric, sau în zone pline de fum).
  • Marcaţi ariile de căutare (Marcând ariile de căutare, preveniţi dublarea eforturilor şi identificaţi care salvatori au efectuat căutarea. Executaţi o diagonală de la uşa încăperii către fundul ei, executaţi pe partea opusă a încăperii o altă diagonală creând un X, cele patru spaţii create de X pot fi marcate cu iniţialele căutătorilor, data şi ora la care s-a efectuat căutarea, riscurile care au fost întâlnite şi numărul de victime care au mai rămas (dacă nu au mai rămas, notaţi cu 0).         Încercuiţi X-ul dacă nu există condiţii de securitate pentru căutare-salvare în camera sau clădirea respectivă).
12.01.1997

08.00

gaze, fum,

V.S.                      pericol de

I.B.                       explozie            16 scoase

3 rămase

Figura nr.5.5 Marcarea ariilor de căutare

  • Înregistraţi rezultatele acţiunii (Reţineţi toate rezultatele obţinute în cursul intervenţiei de căutare-salvare, notaţi atât datele despre victimele salvate, cât şi despre victimele decedate, sau persoanele rămase încarcerate, pentru a putea fi transmise la agenţiile de management al urgenţelor care coordonează intervenţia la dezastre).

Un comentariu la “SAR – Proceduri folosite pe timpul acţiunilor de căutare-salvare

  1. super lucrare, cel putin pentru mine m-a ajutat pentru a crea o procedura pentru elevii
    daca mai aveti ceva legat de modul de actiune in cazul munitiilor, actiuni la inaltime va rog sa mi-l trimiteti pe adresa de e-mail

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.