PREGĂTIREA MEDICALĂ PENTRU DEZASTRE ÎN EUROPA

6.1.Suedia

6.1.1. La nivel naţional

În Suedia serviciile de salvare se referă la operaţiunile de salvare care sunt responsabilitatea autorităţilor guvernamentale de nivel central şi la nivel local. În eventualitatea unui accident sau risc de accident serviciile de salvare trebuie să prevină şi să limiteze rănirile persoanelor şi distrugerea proprietăţilor şi a mediului înconjurător. Responsabilitatea pentru serviciile de salvare nu include şi operaţiunile cu caracter medical.

Cu toate acestea serviciile municipale de salvare trebuie să fie capabile să “prevină şi să limiteze rănirile populaţiei” şi ori de câte ori este necesar să asigure primul ajutor răniţilor până ce aceştia pot fi luaţi în responsabilitatea serviciilor medicale.

Sub autoritatea Legii Serviciilor de sănătate naţionale, apar consiliile judeţene care sunt responsabile pentru planificarea medicală şi pregătirea pentru dezastre şi pentru asistenţa medicală în caz de accidente majore sau dezastre.

Consiliile judeţene sunt de asemenea responsabile pentru îngrijirile medicale asigurate de serviciile de ambulanţă.

Când serviciile de salvare ale autorităţilor centrale sunt implicate, poliţia este responsabilă pentru serviciile de salvare montană, Aviaţia civilă pentru serviciile de salvare aeriană, iar Administraţia Naţională Maritimă pentru salvarea maritimă.

Guvernul a încheiat o înţelegere cu “SOS Alarm” pentru asigurarea  serviciilor relative la recepţia, analiza şi transmiterea ulterioară a alarmei recepţionate prin numărul de urgenţă naţional, 112. „SOS Alarm” este de asemenea responsabilă pentru alertarea şi direcţionarea transporturilor medicale.

Se consideră că aceasta va fi un rezultat al colaborării dintre instituţiile  şi autorităţile interesate (consiliile judeţene, municipale şi serviciile de salvare de nivel central, poliţia şi centrele de alarmă) în planificare, management şi punerea în aplicare a operaţiunilor de salvare.

SOS Internaţional din Copenhaga este o organizaţie care aparţine Companiilor Nordice de Asigurări. Această organizaţie asigură sprijin pentru cetăţenii nordici răniţi şi bolnavi chiar când sunt în afara ţărilor nordice şi colaborează în cazurile de accidente majore cu agenţiile implicate din ţările nordice.

6.1.2. La nivel regional

Pregătirea în timp de pace pentru dezastre este coordonată cu pregătirea pentru crize serioase şi pentru a face faţă unor agresiuni armate. Pregătirea pentru dezastre este bazată pe organizarea normală a serviciilor de urgenţă ţi responsabilitatea pentru operaţii, rămâne pe cât posibil personalului obişnuit implicat în aceste servicii. Planurile trebuie privite ca o formă de sprijin pentru mobilizarea şi realocarea resurselor în şi între consiliile judeţene.

Comitetele pentru dezastre întocmesc planurile pentru dezastre centralizat în fiecare judeţ/regiune şi la nivelul spitalelor cu servicii de urgenţă şi districte de îngrijiri primare. Planurile sunt bazate pe resursele disponibile şi pe riscurile probabile de dezastru. Planurile pentru dezastru trebuie să specifice responsabilităţile, managementul şi organizarea  pregătirii pentru dezastre. Există trei etape de pregătire pentru dezastre. “Nivelul de comandament” înseamnă că se stabileşte o funcţie de conducere la nivel central. Aceasta urmăreşte cursul evenimentelor şi ia măsurile necesare. “Nivelul de întărire” înseamnă că o funcţie de management a dezastrelor este stabilită şi aceste întăriri medicale sunt direcţionate către serviciile medicale. “Nivelul de dezastru” înseamnă că toate resursele disponibile sunt mobilizate şi alocate către nevoile anticipate.

Planificarea, care este executată în cooperare cu serviciile de salvare, ia în considerare condiţiile geografice şi densitatea populaţiei. Este necesar să se balanseze capacitatea medicală de salvare (a formaţiunilor medicale) cu capacitatea de transport medical (transport medical) şi capacitatea de tratament medical (resursele de urgenţă spitaliceşti) pentru a asigura că deficienţele şi punctele înguste nu se vor manifesta în timpul operaţiunilor de salvare.

Obiectivul este acela de a fi posibil să se iniţieze tratamentul medical (primul ajutor) la locul incidentului. Acest tratament trebuie să continue în timpul transportului către spital unde rănitul va primi îngrijirile definitive.

Întrucât obiectivul este de a se începe primul ajutor la etapele avansate, consiliile judeţene sunt responsabile pentru asigurarea că echipamentul medical adecvat este disponibil şi că personalul medical în chestiune este pregătit şi antrenat şi poate fi trimis la locul accidentului.

Consiliile judeţene trebuie de asemenea să asigure şi grupurile de ajutor psihosocial care vor coopera cu grupurile municipalităţilor pentru îngrijirile psihosociale ale celor afectaţi .

Când se produce un dezastru Centrele SOS regionale  (centrele de alarmare) au un rol cheie. Centrele de alarmare primesc alarma pe calea numărului telefonic unic de urgenţă 112 şi anunţă ambulanţele, poliţia serviciile de salvare şi unităţile medicale în concordanţă cu planurile întocmite din vreme.

În scopul menţinerii deprinderilor personalului medical la un înalt nivel, majoritatea consiliilor judeţene din Suedia organizează exerciţii de simulare a unor dezastre în fiecare an. Aceste exerciţii deseori se produc în condiţii realiste şi au ca obiectiv antrenarea personalului în activităţile care au loc în afara spitalului. Se subliniază în mod special cooperarea cu alte unităţi cum ar fi poliţia, serviciile de ambulanţă şi serviciile de salvare.

6.1.3.La nivel local

6.1.3.1. La locul accidentului

În cazurile unor accidente majore sau dezastre, operaţiunile sunt conduse de către un grup de management constituit dintr-un ofiţer comandant de salvare, un director medical şi un ofiţer comandant de poliţie. Ofiţerul din serviciile de salvare cel mai mare în grad conduce operaţiunile de salvare de la locul accidentului. Acest ofiţer este numit ofiţerul şef al salvării. Ofiţerul şef al salvării  este de asemenea responsabil pentru furnizarea informaţiilor către mas media şi publicul general împreună cu directorul medical şi ofiţerul şef al poliţiei.

Poliţia este responsabilă pentru instalarea cordoanelor care înconjoară aria în care s-a produs accidentul, pentru controlul traficului şi pentru înregistrarea şi identificarea răniţilor şi decedaţilor. Poliţia este responsabilă de altfel şi de contactul cu rudele.

Dacă nu este disponibil un director medical pregătit în mod special, responsabilitatea pentru conducerea activităţilor medicale cade în sarcina ofiţerului medical de la locul accidentului care are cea mai adecvată calificare şi experienţă medicală şi este familiarizat cu lucrul în caz de accident. Când directorul medical ajunge la locul accidentului, el îşi asumă responsabilitatea.

Înaintea începerii activităţii echipelor medicale la locul accidentului, ele vor lua contact cu ofiţerul şef al salvării care le va informa despre ce s-a întâmplat, numărul probabil de victime, unde sunt ele localizate şi orice posibilă extindere posibilă a ariei de risc. Deciziile pentru operaţiunile de salvare sunt luate în consultare cu ofiţerul şef al salvării.

Locul în care s-a produs accidentul este denumit ca scena accidentului. Aici pot fi riscuri speciale (gaze periculoase, chimicale, incendii sau riscuri de explozii) în întreaga arie sau în anumite părţi ale acesteia. Ofiţerul şef al salvării poate lua iniţiativa de a împrejmui această arie cu un cordon. Acesta este denumită aria de risc. Pentru a lucra în această arie, persoanele destinate trebuie să aibă o pregătire specială  şi/sau echipament de protecţie.

În afara ariei de risc, punctele de adunare sunt stabilite pentru cei răniţi, nerăniţi şi decedaţi şi orice bunuri care sunt adunate. Dacă punctul de adunare se află la o distanţă mare de o cale de transport, trebuie asigurat transportul în interiorul ariei pentru a putea transporta răniţii până la locul unde ambulanţele îi pot ambarca. Ori de câte ori este necesar se vor amenaja locuri speciale pentru aterizarea elicopterelor. Acestea pot fi amplasate la cel puţin 100 de metri de locul de adunare al răniţilor.

Punctul de adunare al răniţilor va fi situat cât mai aproape posibil de aria de risc, dar în orice caz va fi amplasat într-un loc sigur pentru personalul medical şi pentru pacienţi.

Răniţilor li se acordă prioritate la locul de adunare al răniţilor. Aici se va acorda tratamentul medical necesar înaintea evacuării la spital. Trebuie evitate întârzierile în evacuarea la spital. Dacă disponibilitatea resurselor de transport este bună şi distanţa către spital este scurtă. Transportul rapid către spital este o alternativă mai bună decât organizarea unui punct de adunare. Toate persoanele rănite trebuiesc înregistrate înainte de a părăsi locul accidentului.

Prima ambulanţă care ajunge la locul accidentului, rămâne acolo şi va servi ca punct de comandă şi control pentru ambulanţe. Echipajul acestei ambulanţe are responsabilitatea medicală iniţială şi va acorda primul ajutor. Directorul medical poate folosi staţia de radio a ambulanţei pentru a informa dispeceratul continuu asupra situaţiei medicale de la locul accidentului (numărul de victime rămase la locul accidentului, caracterul şi extinderea leziunilor). Aceasta este esenţial pentru a face posibil un nivel adecvat de pregătire al spitalelor alarmate şi evaluările vor fi făcute pentru eventualele întăriri necesare a fi trimise la locul accidentului. Dificultăţile de comunicare între spitalele implicate şi locul accidentului constituie o problemă care se produce frecvent în dezastre.

6.1.3.2. Spitalele

Când se primeşte alarma, planurile de urgenţă şi măsurile de creştere a nivelului de pregătire sunt puse în aplicare. La nivelul  “etapei de conducere” de pregătire, un secretariat de urgenţă este constituit din personal de conducere medical şi administrativ. Acest secretariat de urgenţă urmăreşte cursul evenimentelor şi este responsabil de coordonarea activităţilor din spital şi pentru asigurarea informaţiilor pentru mas media şi publicul general.

La  “nivelul etapei de întărire” a pregătirii, unele resurse din spital sunt disponibilizate în conformitate cu planurile de dezastru şi persoanele necesare sunt alarmate.

La „nivelul de dezastru ” toate resursele disponibile sunt mobilizate. Resursele sunt alocate şi întăririle făcute în conformitate cu planul de urgenţă.

Personalul este numit în conformitate cu o listă specială de urgenţă, operaţiile chirurgicale planificate sunt amânate şi paturile sunt eliberate saloanele pentru internare în scopul de a primi victimele. Un ofiţer de dezastru local este numit şi acestei persoane i se încredinţează responsabilitatea generală medicală pentru îngrijirea răniţilor la spital.

La spitalele de urgenţă, grupurile psihosociale sunt responsabile pentru asigurarea sprijinului pentru cei afectaţi şi rudele lor şi pentru rapoartele personalului implicat. Grupurile psihosociale sunt constituite din lucrători sociali, psihologi, psihiatrii şi capelanii de spital. Grupurile de sprijin ale pompierilor şi ale poliţiei vor avea grijă de personalul propriu.

Majoritatea spitalelor cu servicii de urgenţă trebuie să fie apte de a trimite echipe medicale la locul accidentului după o scurtă anunţare în scopul de a sprijini în acordarea primului ajutor medical. Echipele medicale sunt constituite dintr-un medic  (un anestezist sau un chirurg) şi o asistentă (din secţia de urgenţă sau o asistentă specializată în ATI ). Echipele medicale au echipament special de protecţie şi echipamentele de urgenţă ambalate special în lăzi care sunt transportate la locul dezastrului.

6.2. Norvegia

6.2.1. La nivel naţional

Responsabilitatea serviciilor de salvare în Norvegia este să salveze populaţia de rănirile şi decesele apărute ca rezultat al unor situaţii de riscuri –                                                                                                                               extreme sau accidente. Apărarea mediului înconjurător sau a bunurilor materiale nu constituie o responsabilitate a serviciilor de salvare. Ministerul de Justiţie şi Poliţia sunt responsabile pentru coordonarea administrativă a serviciilor de salvare iar Ministerul Sănătăţii şi al Afacerilor Sociale este responsabil pentru serviciile de ambulanţă. Ministerul Dezvoltării Autorităţilor Centrale şi Locale are responsabilitatea generală pentru lupta împotriva incendiilor şi alte responsabilităţi pentru asigurarea asistenţei în cazurile de accident şi dezastre.

6.2.2. La nivel regional

Două centre principale de salvare – Stavanger HRS şi Bodb HRS – au responsabilitatea generală pentru managementul operativ şi coordonare pentru  toate operaţiunile de salvare terestre aeriene şi maritime în Nordul Norvegiei şi respectiv în sudul ţării. Centrele locale de salvare  (LRS), care sunt legate de cele 54 de districte ale poliţiei în întreaga ţară sunt subordonate celor două centre principale.

Fiecare  LRS are întocmit propriul său plan de urgenţă bazat pe analiza riscurilor şi pe inventarul resurselor din aria sa de responsabilitate şi are planuri pentru diferite scenarii de dezastru. LRS intră în funcţie în momentul producerii accidentului major sau al dezastrului.

Şeful poliţiei din districtul respectiv are responsabilitatea asigurării resurselor adecvate situaţiei specifice în chestiune.

6.2.3.La nivel local

6.2.3.1. La locul accidentului

La locul accidentului un ofiţer de poliţie cu grad înalt este numit ca director general al operaţiilor şi primeşte sarcina de a coordona şi conduce operaţiunile şefului al pompierilor, şefului poliţiei şi a medicului şef. Un punct de comandă este organizat (cel mai frecvent într-o clădire) din care se execută conducerea prin intermediul celor trei şefi şi se raportează continuu la centrul local de salvare.

La locul dezastrului se amplasează un punct de adunare pentru persoanele rănite care aşteaptă tratamentul, înregistrarea şi transportul, iar de asemenea se amenajează un punct de adunare pentru decedaţi. În plus se marchează un punct de control pentru ambulanţe ca punct de adunare pentru ambulanţe. Punctul de control pentru ambulanţe se amplasează în apropierea punctului de adunare pentru răniţi. Persoana responsabilă pentru punctul de control al ambulanţelor este în mod obişnuit un ofiţer de poliţie sau un medic.

6.3. Danemarca

6.3.1. La nivel naţional

În Danemarca nu există o agenţie centrală care să aibă responsabilitatea generală pentru serviciul de salvare. Atribuirea responsabilităţilor este determinată pe baza caracterului accidentului. Serviciul de salvare poate di divizat în două arii principale: servicii generale de salvare şi servicii speciale de salvare.

Următoarele agenţii sunt angajate în serviciile generale de salvare: poliţia, serviciile de ambulanţă, sistemul de spitale şi Forţele de Apărare Daneze.

Serviciile speciale de salvare sunt divizate în trei arii: Servicii de Căutare Salvare (SAR), serviciile de eliminare a răspândirilor de petrol şi chimicale şi serviciile pentru centralele nuclearo-electrice. Serviciul SAR, care este organizat pentru salvarea maritimă şi aeriană este condus de comandamentul apărării din subordinea Ministerului Apărării. Resursele acestuia sunt limitate şi personalul şi materialele sunt disponbilizate de către alte agenţii în eventualitatea unei urgenţe.

Marina este responsabilă pentru salvarea maritimă şi forţele aeriene pentru cea aeriană. Comitetul pentru energie din Ministerul Energiei coordonează urgenţele şi planurile de salvare ale diferitelor agenţii când sunt implicate instalaţiile de foraj maritim. Industria maritimă de altfel are propriile sale management şi resurse pentru diferitele instalaţii de pe mare.

Agenţia Daneză de Protecţie a Mediului este responsabilă pentru  combaterea răspândirilor de petrol sau chimicale pe mare. Această activitate se execută în cooperare cu centrele locale de alarmare regionale (guvernamentale) şi apărarea. Agenţia Daneză de Management a Urgenţelor, care este subordonată Ministerului de Interne, este responsabilă de pregătirea pentru accidentele din centralele nucleare. Aceasta se bazează pe organizaţiile existente, în special pe centrele de alarmare regionale, poliţia şi apărarea şi pe planurile de urgenţă.

Serviciul de luptă împotriva incendiilor este responsabil pentru centrul de alarmare din aria Copenhagăi pe când forţele locale de poliţie sunt responsabile de celelalte 40 de centre de alarmare ale ţării. Serviciile de salvare şi ambulanţele sunt alarmate de către centrele de alarmare locale.

6.3.2. La nivel regional

În condiţiile Legii Daneze de pregătire este responsabilitatea fiecărei municipalităţi de a avea propria sa pregătire pentru salvare şi operaţiuni de stingerea incendiilor adaptate la structura municipalităţii. Serviciile de luptă împotriva incendiilor de asemenea au responsabilitatea primară asupra răspândirilor terestre de substanţe periculoase. Ofiţerul municipal însărcinat cu operaţiile conduce activitatea tactică de la locul accidentului. În cazul unui accident major, în care este necesară contribuţia a mai multor agenţii, poliţia este responsabilă pentru coordonare.

Pregătirea la nivel regional constă din şase centre de urgenţă cu întăriri de la serviciile locale de salvare în cazul unor dezastre speciale (incendii, eliberări de petrol şi chimicale accidente în timp de pace implicând materiale radioactive şi  operaţiuni majore de salvare).

Este responsabilitatea celor 14 diviziuni administrative din Danemarca de a menţine servicii de ambulanţă eficiente. Ambulanţele sunt fie private ca un rezultat al procesului de achiziţionare fie prin contract cu municipalitatea care are ambulanţe în serviciul ei de salvare.

Poliţia, serviciul de salvare şi alte agenţii pot atunci când este necesar, să rechiziţioneze în caz de urgenţă avioane, mijloace grele de transport şi materiale de la apărare şi garda naţională.

6.3.3. La nivel local

6.3.3.1. La locul accidentului

Poliţia este responsabilă la locul accidentului pentru instalarea cordoanelor ariei, activităţi de supraveghere, controlul traficului şi dirijarea ambulanţelor. Poliţia poate de asemenea să coordoneze operaţiunile altor agenţii pentru a permite ca munca de salvare să fie desfăşurată în cel mai eficient mod posibil.

6.3.3.2. La spitale

La spitale există planuri de urgenţă pentru primirea unui mare număr de victime rănite în caz de dezastru. De asemenea este posibil să se trimită echipe medicale la locul, accidentului.

6.4. Finlanda

6.4.1.La nivel naţional

Organizarea salvării în Finlanda este reglementată de legislaţie. Pregătirea pentru dezastre, atât în situaţii normale cât şi în situaţii de criză de variate origini, include planurile de dezastru pentru nivelul naţional, regional şi municipal. Spitalele districtuale şi centrele de sănătate au planurile lor proprii.

Pregătirea include planificarea pentru stocarea materialelor necesare şi pregătirea personalului în chestiune. Organizaţia Finlandeză de salvare include atât operaţiuni preventive- prevenirea incendiilor şi a altor accidente şi protecţia populaţiei la fel ca şi serviciile de salvare. Scopul pregătirii în Finlanda este prevenirea crizelor ce apar  şi managementul situaţiilor de criză la fel ca şi a consecinţelor lor. Dacă apare un dezastru guvernul îşi asumă conducerea şi ministerele cooperează unul cu altul. Principiul este că fiecare organizaţie continuă să lucreze normal, îndeplinindu-şi propriile sale responsabilităţi.

Schimbările organizaţionale se vor evita pe cât posibil. Fiecare minister are numit un ofiţer şef pentru pregătire care este însărcinat cu operaţiunile în întreaga jurisdicţie a ministerului. Departamentul de salvare din Ministerul de Interne organizează şi conduce operaţiunile de salvare. Departamentul de Poliţie din acest Minister este responsabil pentru ordinea şi securitatea la locul accidentului şi pentru căutarea persoanelor dispărute şi supravegherea frontierelor departamentul este responsabil pentru operaţiunile de salvare maritime.

Agenţiile de îngrijiri de sănătate sunt responsabile sub autoritatea Ministerului Sănătăţii şi a Afacerilor Sociale pentru îngrijirile de sănătate şi transportul victimelor rănite, agenţiile de îngrijiri sociale pentru sprijinirea celor afectaţi de către accident. Centrul de securitate a radiaţiilor al Ministerului Afacerilor Sociale şi al Sănătăţii este responsabil  pentru supravegherea activităţilor de radioprotecţie.

Ministerul Transporturilor şi al Comunicaţiilor are responsabilitatea pentru planificarea şi menţinerea legăturilor de telecomunicaţii şi a căilor de transport în eventualitatea unei urgenţe, iar autorităţile aviaţiei civile pentru comanda şi coordonarea serviciului de salvare aeriană. Apărarea contribuie cu echipament, personal şi experienţă în eventualitatea unor accidente majore.

La Aland, consiliul local este responsabil pentru serviciul de salvare care în toate situaţiile este organizat pe aceleaşi principii ca în restul Finlandei.

6.4.2. La nivel regional

La nivel regional, autorităţile provinciale conduc activităţile legate de pregătire.

La nivel municipal comitetul executiv municipal şi directorul municipal sunt responsabili pentru aceste activităţi. Ofiţerul şef al salvării care conduce în mod obişnuit serviciul municipal de luptă împotriva incendiilor conduce operaţiunile de salvare. De altfel în funcţie de natura dezastrului, conducătorul poate veni de la alt sector. Atunci când sunt necesare operaţiuni deosebite de salvare, şeful serviciului regional de luptă împotriva incendiilor sau altă persoană numită de către consiliul local sau Ministerul de Interne poate fi ofiţerul şef al salvării. Dacă agenţiile din câteva arii operaţionale participă la operaţiunile de salvare, ofiţerul şef al operaţiunilor de salvare este coordonatorul şi a altor agenţii decât a serviciilor de pompieri. Aceasta poate fi cazul de exemplu când se caută persoanele dispărute, operaţiuni pe vase maritime sau în avioane prăbuşite sau când consecinţele asupra mediului înconjurător trebuie să aibă prioritate. Pre­gătirea pentru dezastre este bazată pe organizarea normală a serviciilor de îngrijiri de urgenţă şi responsabilitatea pentru operaţiuni trebuie să rămână pe cât posibil la persoanele din aceste servicii.

Ofiţerul medical districtual sau locţiitorul său conduce activitatea medicală la nivel regional în situaţia de dezastru. Spitalul districtual cooperează cu celelalte spitale la fel ca şi cu agenţiile de îngrijiri primare  centrele de sănătate) şi centrele sociale.

Planurile regionale (judeţene) de dezastru includ alertează serviciile de urgenţă la fel ca şi centrele de sănătate locale (de îngrijire primară) şi spitalele de îngrijiri pe termen lung. Spitalele districtuale şi centrele de sănătate îşi întocmesc planuri pentru dezastre. Aceste planuri include analizele riscurilor la nivel local şi realocarea resurselor. Ca şi în Suedia sunt trei niveluri de pregătire. O reţea de experţi este consultată pentru pregătirea în vederea dezastrelor NBC (nucleare, bio­logice şi chimice).

6.4.3. La nivel local

6.4.3.1. La locul accidentului

Un centru de comandă este stabilit la locul dezastrului din care ofiţerul şef al salvării conduce operaţiunile. Centrele de alarmare funcţionează ca şi centre de legătură pentru operaţiunile de salvare. Ele vor recepţiona cererile de resurse şi care sunt solicitate de către ofiţerii şefi ai salvării. Poliţia este responsabilă de înregistrarea răniţilor şi identificarea decedaţilor. Dacă nu există personal medical special pregătit, ca director medical, responsabilitatea pentru activitatea medicală va fi în atribuţiile ofiţerului medical de la locul accidentului care are cele mai adecvate calificări şi experienţă. Când directorul medical ajunge la locul accidentului, el îşi asumă responsabilitatea. Echipele medicale trimise de spitale şi din centrele de sănătate îşi încep activitatea în acelaşi mod ca în Suedia. Punctele de adunare a victimelor situate în afara ariei de risc sunt destinate pentru adunarea victimelor rănite, nerănite şi pentru decedaţi. Informaţiile asupra răniţilor şi a numărului lor, etc. sunt transmise  continuu între locul dezastrului, centrele de alarmare şi spitalele de primire şi centrele de sănătate. Un grup de experţi de medicină legală îşi începe activitatea la locul accidentului în cooperare cu poliţia şi medicii de la nivelul centrelor locale de sănătate.

6.4.3.2. Spitalele

Spitalele, centrele de sănătate (şi sociale) cu facilităţi de urgenţă au planuri de dezastre întocmite la fel ca modelul Suedez de planificare. Planurile sunt în formă rezumativă şi permit un mare grad de flexibilitate. În condiţiile acestor planuri personalul medical este alarmat şi paturile şi alte resurse de urgenţă sunt mobilizate pentru a permite ca toţi cei afectaţi să primească îngrijirea necesară.

Este posibil ca să se trimită echipe medicale constituite din medici şi asistente la faţa locului cu echipamentul necesar.

Ofiţerul medical şef al spitalului conduce activităţile în zona spitalului, folosind  toate resursele disponibile. Serviciul de informaţii din spital va sprijini ofiţerul şef al spitalului prin asigurarea comunicatelor de presă şi către public şi pacienţi.

Planurile de pregătire includ de altfel şi activităţi de raportare pentru persoanele şi personalul implicat. Cooperarea cu organizaţiile nonguvernamentale de exemplu cu biserica şi crucea roşie sunt incluse în plan.

6.5. Islanda

6.5.1. La nivel naţional

Ministerul Justiţiei este responsabil pentru serviciile de salvare, care sunt conduse operativ de către diferite autorităţi pentru salvarea terestră, aeriană şi maritimă. Apărarea civilă naţională este responsabilă pentru pregătirea de a face faţă dezastrelor şi asigură asistenţă în eventualitatea unui dezastru. Apărarea civilă locală este condusă de către ofiţerul şef al pompierilor din fiecare district. Cei 27 de şefi ai poliţiei sunt responsabil pentru operaţiunile de salvare terestră. În practică forţele de salvare voluntare sunt responsabile pentru majoritatea activităţilor de salvare sub conducerea şi managementul propriu dar sub autoritatea agenţiilor guvernamentale interesate.

Unde sunt implicate operaţiuni de salvare maritimă, responsabilitatea este împărţită între asociaţia de salvatori, Landsbjhrg, pentru operaţiunile de lângă coastă şi de garda de coastă pentru operaţiuni mai depărtate de 12 mile marine de coastă. Garda de coastă şi asociaţia de salvatori care este de bază o asociaţie de salvare voluntară care au un număr de staţiuni de salvare în Islanda.

Ministerul Sănătăţii Publice şi a Afacerilor de securitate socială are responsabilitatea generală asupra serviciilor de pompieri şi a transporturilor ambulanţelor.

În Reykjavik există un centru de alarmare naţional care alarmează grupele de salvare în baza unui plan de urgenţă prestabilit pentru eventualitatea unui dezastru sau a unui accident major.

6.6. Anglia

6.6.1. La nivel naţional

Departamentul guvernamental conducător pentru pregătirea pentru dezastre în Regatul Unit este Ministerul de Interne care promovează conceptul de Management Integrat al Urgenţelor (I.E.M.) în rândul celorlalte ministere.

I.E.M. este aplicat la toate nivelurile Birourilor cabinetului, Ministerului de Interne şi Departamentului de Sănătate. Filozofia  I.E.M. este divizată în trei elemente, ‘aur’, ‘argint’ şi ‘bronz’, care se leagă respectiv de nivelul strategic, tactic şi operaţional de răspuns.

Sunt două aspecte de aplicare a I.E.M. În prima instanţă este aplicarea procesului de aplicare a procesului de planificare, la nivelul strategic. Şeful Poliţiei din fiecare jurisdicţie a forţelor de poliţie este responsabil pentru coordonarea reformei integrate în ceea ce priveşte pregătirea în Regatul Unit. La nivelul ţării grupul de management strategic include de asemenea şi Şeful Pompierilor, Ofiţerul Şef al Ambulanţelor, Director of Sănătăţii Publice, Ofiţerul de planificare a Urgenţelor, Consilierul regional de Planificare a Urgenţelor de sănătate, Agenţia Mediului, Poliţia Britanică a Transporturilor şi Şeful executiv al autorităţii locale. Datoria acestui grup este de a aplica strategiile pentru riscurile identificate, adaptate la ghidul guvernamental şi legislaţie.

La nivel tactic de planificare, grupul reflectă grupul superior dar la un nivel mai mic. Grupul acesta este responsabil pentru producerea planurilor integrate, pentru planificare şi exerciţiile sub direcţia grupului superior, care dă aprobarea finală a planurilor şi exerciţiilor.

Din perspectiva sănătăţii, Departamentul de Sănătate are o unitate specializată  denumită Unitatea de Planificare şi Coordonare a Urgenţelor, localizată în Whitehall, Londra.

Datoria acestei unităţi este de asigura un standard general al pregătirii pentru dezastre de a lungul Angliei.

Aceasta are de asemeni un rol de colaborare cu ministerele din Wales, Scoţia şi Irlanda de Nord.

6.6.2. La nivel regional

Legat de EPCU sunt Consilierii de Urgenţă pentru sănătate din cele 8 regiuni ale Angliei. Rolul acestora este de a dezvolta şi pune în aplicare politica de pregătire pentru dezastre la nivel regional şi judeţean. Biroul şefului executiv al Sistemului Naţional de Sănătate de la nivel regional (în mod obişnuit prin Direcţia de Sănătate Publică) are responsabilitatea pentru asigurarea că serviciile de sănătate sunt complet pregătite pentru a aduce o contribuţie efectivă la răspunsul combinat al tuturor serviciilor de urgenţă care au de făcut faţă unor accidente majore. Când un incident major la nivel naţional sau regional sau este instruit de către guvern oficiul regional joacă un rol operaţional cum ar fi în timpul crizei din Kosovo din 1999.

6.6.3. La nivel local

Pe baza activităţilor zilnice Autorităţile de sănătate sunt responsabile pentru delegarea activităţilor de planificare a activităţilor de urgenţă ca parte a procesului de pregătire pentru dezastre. Autorităţile de Sănătate asigură o analiză şi o evaluare a pericolelor principale a incidentelor majore.

6.6.3.1. La locul accidentului

Când se produce accidentul, personalul ambulanţelor este responsabil pentru asigurarea primului ajutor dare ele pot folosi şi medici de medicină generală pentru locul accidentului.

Când se produc dezastre se numeşte un ofiţer special a Incidentului de la Ambulanţă (AIO) care este responsabil pentru organizarea şi direcţionarea operaţiunilor pe când Ofiţerul Medical al Incidentului (MIO) conduce activitatea medicală.

Când este necesar AIO şi MIO pot rechiziţiona echipe medicale şi chirurgicale mobile de la spitale. Serviciile de ambulanţă de asemenea oferă legăturile la faţa locului cu alte servicii de urgenţă şi comunicaţiile cu NHS.

6.6.3.2. Spitalele

Trusturile spitaliceşti desemnate garantează pregătirea în vederea răspunsului la orice accident major 24 de ore pe zi şi 7 zile pe săptămână. Aceasta prin asigurarea unui spital major minimum pentru fiecare district de sănătate.

Trusturile spitaliceşti de asemenea întocmesc şi actualizează planurile pentru primirea, tratamentul de urgenţă a victimelor implicate în orice accident major.

Planurile sunt compatibile cu ghidul naţional şi asigură o asistenţă de accident /urgenţă pentru întreaga populaţie. Planurile vor include de asemenea şi integrarea Grupurilor de îngrijiri comunitare şi primare în cursul unui incident major.

Trusturile spitaliceşti şi autorităţile de sănătate au persoane cu responsabilităţi individuale specifice pentru planificarea în vederea răspunsului la incidentele majore.

Autorităţile de sănătate trebuie să fie capabile să asigure consilierea de sănătate publică sau să aibă acces la expertiza de specialitate în managementul urgenţelor implicând pericole pentru sănătatea publică în special cele cauzate de accidentele chimice şi radiologice.

Autorităţile de sănătate şi trusturile sunt responsabile pentru asigurarea că au personalul adecvat şi echipamentul necesar şi sistemele care să le permită să răspundă la incidentele majore. Pentru spitale aceasta va include facilităţile de decontaminare şi asigurarea de echipe medicale mobile.

Toate spitalele asigură un număr de cursuri de pregătire şi exerciţii pentru toţi membrii lor pe o bază regulată şi spitalele sunt de asemenea solicitate să testeze comunicaţiile lor la fiecare 6 luni.

6.7. Irlanda

6.7.1. La nivel naţional

Departamentul guvernamental conducător pentru planificarea de urgenţă în Irlanda este Departamentul Mediului. Una din cele mai semnificative dezvoltări produsă în 1984, când Departamentul a editat un „Plan cadru” pentru un răspuns coordonat la urgenţele majore. Acest plan a asigurat un cadru pentru autorităţile locale,   comitetele medicale şi Garda (forţele de poliţie) în pregătirea Planurilor lor de urgenţă.

În 1994 un Comitet Interdepartamental pentru Planificarea pentru urgenţele din timp de pace a iniţiat o revizuire a ghidurilor din documentul din 1984. Această revizuire a condus la o serie de recomandări şi ghiduri pentru îmbunătăţirea coordonării între serviciile de urgenţă principale, atât în etapa de planificare cât şi în cursul unei urgenţe.

Acest document cadru se ocupă de o serie de elemente critice. Aria destinată pentru operaţii din fiecare plan şi activare a planului este definită , ca funcţii şi îndatoriri principale ale fiecărui serviciu. Aceasta reprezintă o abordare integrată pentru managementul la faţa locului unui incident. Îndatoririle şi responsabilităţile fiecărui şef al operaţiilor de la fiecare serviciu  — ambulanţă, pompieri şi poliţie sunt reglementate. Pompierii sunt responsabili pentru controlul general al „ariei de pericol” atunci când există un pericol potenţial pentru serviciile de urgenţă.

Dintr-o perspectivă prespitalicească este planificată să se dezvolte conceptul MIMMS (Managementul medical şi sprijinul pentru Incidentele majore) între serviciile de ambulanţă şi cele medicale. MIMMS este un curs multidisciplinar, care asigură o abordare structurată pentru scena unui incident major şi pentru a se face faţă unor victime multiple.

6.7.2. La nivel regional

Ghidurile produse după revizuirea din 1994 pentru abordarea planificării de urgenţă integrată au fost adaptate de către serviciile de urgenţă. În unele arii integrarea a avut loc la nivel districtual iar în altele la nivel regional. Tendinţa este pentru integrarea la nivel regional. Unele regiuni sunt la un nivel mai avansat decât altele.

Regiunile se bazează pe ariile Comitetelor administrative de sănătate, din care 8 sunt state. Planurile pentru urgenţele majore sunt întocmite pentru ghidarea personalului şi organizaţiilor care pot fi implicate într-o situaţie de urgenţă majoră cu scopul de a asigura baza pentru procedurile standard şi a eforturilor de coordonare.

Fiecare din serviciile de urgenţă implicate de altfel au propriile lor proceduri în vigoare pentru a-şi îndeplini rolurile lor în caz de urgenţă.

Aceste proceduri derivă şi completează procedurile generale prezentate în planul regional.

Când planificarea se petrece la nivel regional un “grup de coordonare” se preocupă de problemele strategice. Membrii acestui comitet include şeful Comitetului de Sănătate, managerii oraşului/districtului şi superintendentul Diviziei Garda (forţa de poliţie). Grupul de coordonare este sprijinit de către un grup operaţional reprezentat de către cele trei servicii de urgenţă principale  — pompieri, salvare şi poliţie — împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale şi a spitalelor de urgenţă din regiune.

Aceste grupuri operative se întâlnesc regulat şi rezolvă probleme cum ar fi:

• Întocmirea proiectelor Planului pentru Urgenţele Majore;

• Comunicaţiile la locul incidentului şi în afara lui;

• Managementul medical la locul incidentului-triaj şi tratament;

• Incidentele cu materiale periculoase — decontaminarea;

• Exerciţii — de birou , seminare şi complete, etc.

• Actualizarea echipamentelor;

• Planificarea pentru aglomerările mari de oameni;

• Probleme de antrenament inter-servicii, seminare, etc.;

• Probleme cu mas media;

• Rapoarte de stres, consilierea personalului;

• Legăturile cu regiunile învecinate;

• Analizarea şi investigarea celor mai bune practici.

Este o practică standard să se ţină rapoarte după fiecare incident cu reprezentanţii agenţiilor participante.

6.7.3. La nivel local

6.7.3.1. La locul accidentului

Din perspectiva Serviciului de Sănătate, Serviciile de ambulanţă au responsabilitatea primară de a face faţă la faţa locului unei urgenţe. În eventualitatea unui incident major prima ambulanţă care ajunge la faţa locului îşi asumă rolul de punct de comandă al ambulanţelor (AIO) şi echipajul raportează la dispecerat informaţiile asupra victimelor, pericolelor şi resurselor necesare. AIO este responsabil pentru organizarea şi direcţionarea întregului personal medical de la faţa locului şi se ocupă de următoarele probleme importante:

• Triajul şi tratamentul victimelor;

• Comunicaţiile la faţa locului;

• Stabilirea unei arii de triaj şi a unui punct de adunare a răniţilor;

• Legăturile cu personalul medical pentru selectarea celor mai adecvate spitale;

• Legătura cu ceilalţi controlori de la faţa locului (Pompierii şi Poliţia)

• Asigurarea că grupul de coordonare este actualizat în ceea ce priveşte problemele de management medical prespitalicesc.

6.7.3.2. Spitalele

Fiecare spital destinat are planul său propriu de urgenţă. Aceste planuri sunt testate în mod regulat. Fiecare spital acoperă următoarele probleme:

•   Primirea victimelor;

•   Tratamentul victimelor;

•   Chemarea personalului la serviciu;

•   Echipamentul de urgenţă;

•   Activarea echipelor medicale mobile;

•   Planurile pentru evacuarea secundară a victimelor;

•   Întăririle de comunicaţii.

Echipele medicale mobile sunt transportate la locul accidentului de către serviciul de ambulanţă. Fiecare unitate de primire a urgenţelor are echipament de protecţie, foarte vizibil pentru personal şi truse medicale care pot fi lesne transferate la locul accidentului.

6.8. Franţa

6.8.1. La nivel naţional

Organizarea medicinei de dezastru în Franţa se bazează pe trei piloni:

•   Salvarea medicală la faţa locului dezastrului;

•   Instalarea  “lanţului medical de salvare”

•   Integrarea lanţului medical în întregul plan de salvare.

Guvernul este responsabil pentru organizarea salvării. La nivel naţional este responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne de a organiza salvarea, iar la nivel local (regiune sau judeţ), este responsabilitatea “Préfectului”. Când este necesar, Primul ministru şi consiliul de miniştrii pot stabili şi conduce un comitet de salvare care să coordoneze acţiunile ministerelor.

La nivel operaţional Ministerul Afacerilor Interne (Departamentul de Apărare Civilă) conduce acţiunile tuturor serviciilor publice de urgenţă implicate în ajutor (în principal brigada de pompieri). Atunci când este necesar armata poate interveni în procesul de salvare.

Organizarea operaţiunilor de salvare se bazează pe “planul de salvare”. Planul este întocmit din vreme, inclusiv o analiză a riscurilor potenţiale (cum ar fi nuclear, chimic sau dezastre naturale) şi ariile de risc (cum ar fi oraşele, munţii, şoselele, căile ferate, etc.)

6.8.2. La nivel regional

În caz de dezastre, SAMU (Serviciul de Ajutor medical urgent) este responsabil pentru coordonarea şi managementul operaţional şi mobilizează resursele considerate necesare când  se primeşte alarma.

SAMU sunt servicii încadrate în spital, în mod normal responsabile pentru răspunsul la solicitările de urgenţă şi punerea în aplicare a răspunsului operaţional.

Există în fiecare departament câte un SAMU. Dispeceratele pentru primirea şi distribuirea apelurilor ale SAMU sunt responsabile pentru direcţionarea victimelor din accidente şi dezastre către spitale.

În cazurile unor accidente majore sau dezastre se amplasează lanţul medical de salvare.

El începe la faţa locului dezastrului şi se termină la spitalul care a fost selecţionat să primească victime. El include următoarele operaţii:

•   O evaluare medicală a situaţiei dezastrului: din punctul de vedere cantitativ şi calitativ (principalele răniri şi impactul psihologic).

•           Organizarea asistenţei medicale la faţa locului: căutarea victimelor, ridicarea victimelor, primul ajutor (medicina de front).

•   Instalarea unor structuri de îngrijiri mai sofisticate: (PMA)  Punctul medical avansat , Centrul medical de evaluare (CME).

Punerea în aplicare poate avea loc în teritoriul naţional sau în afara lui, ca parte a asistenţei internaţionale atunci când s-a produs o catastrofă majoră.

În cazul ajutorului internaţional, un  detaşament de catastrofă este constituit din unităţi ale SAMU, apărării civile, pompieri şi  din unităţile militare de intervenţie medicală rapidă (EMMIR). Detaşamentul foloseşte instrumentar standardizat şi medicamente, are o procedură prestabilită pentru triajul şi tratamentul victimelor.

6.8.3. La nivel local

6.8.3.1. La locul accidentului

Salvarea medicală este efectuată de echipe medicale (medici şi asistenţi medicali) de la diferite servicii publice de urgenţă: spitale (SAMU-SMUR: echipe medicale mobile), pompieri, unităţi de apărare civilă şi armată.

Echipele medicale de salvare operează sistematic ca o echipă nici o dată individual. Ele au instrumentar şi echipamente adecvate la dispoziţie. Cantităţile, natura şi ambalarea acestui echipament sunt determinate din vreme şi variază în funcţie de condiţiile şi circumstanţele dezastrului.

Coordonarea echipelor medicale este responsabilitatea unui director medical al salvării (Directeur des secours médicaux – DSM), numit de prefect (în mod obişnuit DSM est şeful SAMU sau medicul şef al brigăzii de pompieri).

Pentru personalul profesionist cu studii cu superioare este asigurat un program universitar de pregătire. Tehnicile medicale implementate se sunt bazate pe experienţa şi practicile folosite zilnic în medicina de urgenţă la spitale. Tehnicile sunt adaptate situaţiilor de dezastru (riscuri, număr de victime, dezvoltări). Selecţia acestora şi aplicarea lor se bazează pe principiul “triajului victimelor”.

6.8.3.2. Spitalele

Fiecare spital are un  plan prestabilit pentru un aflux masiv de victime, inclusiv personalul necesar, eliberarea unui număr suficient de paturi, materiale suplimentare de echipament şi medicamente. Resursele şi managementul spitalelor de urgenţă, care primesc victime rănite, sunt reglementate de lege. La spitale sunt echipe mobile constând din medici şi asistente medicale care pot însoţi ambulanţele la locul dezastrului sau a unui accident major.

Spitalele care primesc victime sunt organizate pe baza populaţiei asistate şi a tipului specific de competenţă, identificându-se astfel două tipuri de spitale:

•           Centre de înaltă tehnicitate şi referinţă, care include un departament de internare de urgenţă şi tratament (SATU – Service d’accueil et de traitement des urgences), cu departamente permanent gata de a primi victime de chirurgie, resuscitare, pediatrie, maternitate şi radiologie.

•   Centre locale care nu au o activitate chirurgicală continuă; cel mai frecvent o unitate locală pentru internări de urgenţă, tratament şi orientarea urgenţelor (UPATOU – Unite de proximite, d’accueil, de traitement et dorientation des urgences).

6.9. Olanda

6.9.1. La nivel naţional

Serviciul de salvare este organizat pe aceleaşi principii ca şi în Suedia şi în principal se bazează pe personal angajat cu normă întreagă. Serviciul de pompieri are propriul său centru de alarmare şi comandă. Centrele de alarmare comandă au acces la un sistem computeriza extensiv care face posibil să se dea informaţii asupra planurilor operaţionale şi a obiectivelor forţelor operaţionale.

6.9.2. La nivel regional

În Amsterdam Ministerul de Interne este responsabil pentru organizarea de dezastru. În cazul de dezastre este convocat la primărie un grup central de management al dezastrului. Acest grup este constituit din primar, ofiţerul şef al poliţiei, şeful pompierilor şi şeful serviciilor medicale şi de sănătate publică. În plus faţă de aceste persoane mai este convocat un dispecer responsabil pentru dirijarea ambulanţelor şi a maşinilor de pompieri. Se amenajează o sală specială de operaţii cu echipamente de comunicaţii. De oarece grupul central de management al dezastrelor este responsabil pentru informarea mas mediilor, în special în fazele iniţiale ale urgenţei, şeful brigăzii de pompieri sau şeful poliţiei se ocupă de contactele cu mas media la locul dezastrului.

RVHV este o organizaţie voluntară, care a fost fondată în 1985 datorită desfiinţării organizaţiei de apărare civilă din Olanda. RVHV este organizată sub autoritatea organizaţiilor regionale ale pompierilor şi sprijină brigăzile municipale de pompieri în operaţiunile lor. RVHV poate fi chemată să sprijine cu curăţarea şi salvarea.

Olanda a fost o ţară conducătoare când activitatea psihosocială este implicată în urgenţe. O organizaţie a fost constituită şi are grupuri special pregătite pentru a sprijini personalul de salvare în activitatea lui şi a personalului medical în îngrijirea acelor afectaţi şi a rudelor lor.

În cazurile de dezastru cu un mare număr de decedaţi, echipe speciale pentru identificare sunt solicitate la faţa locului dezastrului pentru a identifica cadavrele.

Lucrătorii de ajutor de la Crucea Roşie şi Armata Salvării deseori participă la activităţile de ajutor de la faţa locului unui incident şi mai mult decât atât în munca cu cei afectaţi de urgenţă în stadiile ulterioare.

6.9.3. La nivel local

6.9.3.1. La locul accidentului

Activitatea de salvare la faţa locului accidentului este organizată la fel ca în Suedia. Ofiţerul şef al pompierilor de serviciu, este şeful salvării şi stabileşte un centru de operaţii în apropierea vehiculului de legătură al brigăzii de pompieri. Şeful poliţiei implicat în activităţile de salvare este responsabil de controlul traficului, instalarea cordonului la marginea locului accidentului, înregistrarea victimelor şi identificarea decedaţilor. Poliţia are propriul ei vehicul de legătură. Directorul medical este responsabil pentru activităţile medicale şi lucrează la locul accidentului  cu sprijinul de comunicaţii de la ambulanţa de legătură. Directorul medical care lucrează cu  urgenţele este recrutat dintre inspectorii medicali districtuali. Întotdeauna este un director medical de serviciu care poate fi rapid alarmat.

Ofiţerul şef al salvării, ofiţerul şef al poliţiei implicat şi directorul medical formează grupul de management operaţional de la locul accidentului.

6.9.3.2. Spitalele

Spitalele principale au echipe de traumatologie. Aceste echipe corespund echipelor medicale din Suedia. O echipă traumatologică poate fi trimisă la locul unui accident major. În această direcţie este deseori cazul că două spitale lucrează împreună: astfel unul trimite echipa traumatologică şi unul primeşte victimele. Sistemul folosit este identic cu cel folosit în Anglia şi anume „modelul spitalelor desemnate”.

Aceasta înseamnă că un spital este folosit la maximum înainte ca celălalt spital să intre în serviciu. Avantajul acestui principiu este că puţine spitale trebuie să-şi modifice programul lor stabilit. Informaţiile şi contactele cu mas media sunt de asemenea facilitate şi coordonarea sprijinului psihosocial pentru cei afectaţi poate fi mai uşor pus în aplicare.

6.10. Germania

În Germania, Elveţia şi Austria operaţiunile de salvare în cazurile de accidente majore sau dezastre deseori se desfăşoară în cooperarea dintre serviciile de sănătate publică şi organizaţiile voluntare.

6.10.1. La nivel naţional

În Germania organizaţia de salvare este construită pe baza participării extinse a muncii voluntare a cetăţenilor şi organizaţiilor cum ar fi Crucea Roşie Ambulanţa Sfântul Ioan. Fiecare stat federal are legislaţia sa proprie care reglementează cum trebuie organizate serviciile medicale şi serviciile de salvare.

Activitatea de salvare la accidentele majore şi dezastre este responsabilitatea a două organizaţii diferite. Serviciul de luptă împotriva incendiilor (Feuerwehr) este responsabil pentru protecţia împotriva incendiilor şi operaţiunile de salvare în cazurile de incendii pe când serviciul de salvare (Rettungsdienst) acţionează cu toţi ceilalţi la toate tipurile de accidente, de exemplu rutiere şi chimice. Cooperarea dintre cele două organizaţii variază. În unele locuri ele au aceleaşi obiective iar înalte locuri sunt uite în aceiaşi organizare.

Operaţiunile de salvare sunt în principal executate de personal voluntar. Doar în marile oraşe brigăzile de pompieri au personal angajat cu normă întreagă. Pompierii angajaţi permanent sunt deseori pregătiţi ca şi servesc  ca, paramedici la ambulanţe.

În plus faţă de serviciul de pompieri şi cel de salvare “Technisches Hilfs­werk” şi “Katastrophenschutz” participă de asemeni la dezastre. În oarecare măsură aceste organizaţii corespund cu fosta apărare civilă din Suedia. „Techni­sches Hilfswerk” asigură asistenţa tehnică sub forma generatoarelor mobile de curent electric,  iluminat, combustibil, alimente şi altele, iar „Katastrophenschutz” oferă resurse de comunicaţii şi management.

Îngrijirile prespitaliceşti sunt deseori asigurate de organizaţiile voluntare cum ar fi Crucea Roşie şi St John Ambulance. Trei tipuri de ambulanţe sunt folosite: ambulanţe bine echipate, care au medici în echipaj, (Notarztwagen), ambulanţe cu personal mediu bine pregătit (Rettungswagen) şi ambulanţe normale (Krankenwagen) cu echipaj de ambulanţă care a urmat o scurtă pregătire de specialitate.

În Germania mai există de altfel o ambulanţă aeriană echipată cu cca. 50 de elicoptere. 90% din suprafaţa Germaniei poate fi accesibilă elicopterelor în 15 minute.

Ambulanţele sunt dirijate de centre de alarmare care lucrează pentru statele federale. Centrele de alarmare, care sunt deseori localizate la pompieri (centre de salvare ), sunt la fel încadrate cu personal voluntar. La staţiile de salvare sunt anunţate diferite tipuri de accidente şi urgenţe şi sunt depozitate materialele necesare pentru operaţiunile de salvare. În unele state federale, sunt diverse numere de telefon pentru centrele de alarmare pentru pompieri, poliţie şi operaţiuni medicale.

În ciuda faptului că serviciile de salvare şi îngrijiri prespitaliceşti sunt bazate în mare măsură pe munca voluntară şi pe organizaţii voluntare. Resurse considerabile sunt mobilizate foarte rapid atunci când se produc accidente sau dezastre. Raţiunile pentru aceasta sunt în parte pentru că ţara este dens populată şi există multe staţii de salvare.

6.10.2. La nivel regional

Fiecare municipalitate are propria sa responsabilitate pentru planificarea şi pregătirea pentru dezastre. În cazurile de dezastre un centru de comandă în capitala unui land (Landkreis- oraş mare) ia responsabilitatea conducerii generale dacă este nevoia ca activităţile să fie coordonate. Managementul operaţiunilor de dezastru este organizat în acelaşi mod ca în Suedia. Personalul este convocat la comandament din serviciile medicale, de salvare, armată, etc., în funcţie de caracterul şi extinderea  dezastrului.

În Germania există un mare număr de uzine chimice. Municipalităţile (Landkreis) au planuri operaţionale, care pot fi puse în aplicare în eventualitatea unei urgenţe.

Serviciile de salvare sunt de asemenea foarte bine familiarizate cu uzinele chimice şi desfăşoară exerciţii operaţionale regulate. Dacă se suspectează o emisie de substanţe toxice, este instituită o aşa numită  “alarmă de sanitaţie”. Aceasta înseamnă că un mare număr de ambulanţe şi personal specializat sunt alertate .

Multe întreprinderi industriale încă nu au propriile lor planuri de dezastru şi analiza a riscurilor şi evaluări de impact pentru accidentele majore sau dezastre.

În eventualitatea unui accident major, o persoană este însărcinată cu responsabilitatea pentru activităţile de informaţii şi uneori o persoană de legătură este trimisă la locul accidentului pentru a raporta centrului de comandă. În scopul satisfacerii nevoii de informaţii atunci când se produc dezastre se va introduce funcţia de şef al relaţiilor cu presa. Acest şef este responsabil de aranjarea conferinţelor de presă şi de asigurarea informaţiilor corecte. Obiectivul în această direcţie este că media trebuie informată şi jurnaliştii ţinuţi pe cât posibil în afara locului accidentului pentru a nu stânjeni activităţile de salvare şi îngrijire a victimelor.

6.10.3. La nivel local

6.10.3.1. La locul accidentului

În majoritatea locurilor din Germania lucrul la locul accidentului este condus de către un director medical care are responsabilitatea pentru conducerea activităţilor întregului personal medical şi de salvare. Directorii medicali sunt special pregătiţi şi pot fi disponibili în cca. 30 de minute de la solicitare. Activitatea medicală este efectuată de medici care sunt transportaţi la locul accidentului de către ambulanţele de urgenţă şi de Crucea Roşie. Medicii recrutaţi de către serviciile de urgenţă au  specializări în chirurgie, anestezie sau pediatrie şi au fost special pregătiţi în scopul de a putea face faţă în situaţia unui accident major şi dezastre.

Un punct de adunare este amplasat pentru victime în apropierea locului dezastrului. Acest punct este încadrat cu medici şi voluntari de la Crucea Roşie sau alte organizaţii voluntare.

Pentru a fi sprijiniţi în această activitate la locul accidentului medicii au un ofiţer de salvare de la serviciul de ambulanţă (un paramedic cu experienţă de la ambulanţă) şi câţiva pompieri. Pe baza instrucţiunilor directorului medical, ofiţerul de salvare de la serviciul de ambulanţă aloca ambulanţele pentru diferite spitale în funcţie de capacitatea lor disponibilă. Răniţii sunt în mod normal repartizaţi către câteva spitale pentru a evita supraîncărcarea unui spital anume. În cazurile de incendii serioase centrul de coordonare de la Hamburg este alarmat. Acest centru are informaţii actualizate asupra capacităţilor disponibile de tratament pentru arşi.

În cazurile de incendii şeful pompierilor are responsabilitatea finală pentru operaţiunile de salvare.

Responsabilitatea poliţiei în caz de accidente majore şi dezastre este să execute controlul traficului şi instalarea cordonului la marginea ariei în chestiune, pe când înregistrarea răniţilor va fi efectuată de personalul medical.

6.10.3.2. Spitalele

Spitalele au planuri de urgenţă, care sunt activate în caz de alarmare. Un grup de management de urgenţă este convocat şi paturile sunt eliberate în ariile de urgenţă şi în cele de îngrijiri, în concordanţă cu planurile pentru primirea unui mare număr de victime rănite. În acelaşi timp medicii, asistentele şi alt personal cheie necesar sunt chemaţi la spital în acord cu planurile de urgenţă.

Nu sunt grupuri medicale organizate ca în Suedia, dar la spitalele mari cu medici de urgenţă cu o pregătire specială pot fi trimişi la locul accidentelor majore sau dezastre. Asistentele nu sunt incluse în acest sistem pentru că se consideră că ambulanţele au personal pregătit corespunzător la dispoziţie.

6.11. Austria

6.11.1. La nivel naţional

Activitatea ambulanţelor şi a serviciilor de salvare este reglementată de directivele guvernamentale. Activităţile sunt organizate de autorităţile locale dar municipalitatea Vienei este singura municipalitate care foloseşte propriile sale servicii.

Ca şi în Germania, organizaţiile voluntare (Crucea Roşie Austriacă, Confederaţia Austriacă Samariteană a muncitorilor, Ambulanţa St. John’s, Spitalele Crucii Malteze) au responsabilitatea principală pentru servicii. Serviciul Austriac de salvare montană este responsabil pentru serviciile de salvare în Alpi. În cazurile de accidente majore şi dezastre Armata Federală Austriacă poate de asemenea să asigure asistenţă în forma resurselor şi personal. Întrucât personalul din serviciile de salvare este voluntar (cu excepţia Vienei) sunt multe lipsuri atât în pregătire cât şi în antrenament în operaţiunile de salvare şi în preluarea în îngrijire a victimelor rănite.

Cu toate acestea în noua legislaţie, pregătirea şi antrenamentul personalului voluntar va fi reglementată şi făcută obligatorie.

Crucea Roşie este responsabilă pentru centrele de alarmare din majoritatea regiunilor. Sunt în total 120 de staţii de ambulanţă şi 14 elicoptere de urgenţă cu echipaj de medici.

Deşi echipamentul medical de pe elicoptere este uniform, există mari variaţii în ceea ce priveşte  resursele medicale şi tehnice ale serviciilor de ambulanţă.

6.12. Ţările Baltice

În ţările baltice forţele sovietice de apărare au fost responsabile în trecut de pregătirea pentru dezastre. De aceea în momentul cuceririi independenţei Ţările Baltice au fost nevoite să-şi construiască o organizare complet nouă pentru a putea satisface urgenţele medicale. Aceasta se face în momentul de faţă cu sprijinul şi al Suediei printre alte ţări.

6.12.1. Estonia

În momentul de faţă în Estonia se construiesc planurile pentru dezastre. Aceste planuri corespund în general cu planurile Suedeze. Un grup de management al operaţiunilor este format la locul dezastrelor. Acest grup constă din ofiţerul şef al salvării, ofiţerul şef al poliţiei pentru operaţiile de salvare şi din directorul medical.

Împărţirea responsabilităţilor în grupul de management sunt bine definite.

Ofiţerul pompier cel mai mare în grad este ofiţerul şef al salvării. Poliţia este responsabilă pentru instalarea cordonului la limita ariei de dezastru, înregistrarea celor afectaţi de incident şi controlul traficului. Directorul medical conduce activităţile medicale. Medicii de la faţa locului sunt acreditaţi atât de autorităţile locale şi de ofiţerul care conduce ambulanţele. Se vor organiza punctele de adunare a victimelor rănite şi nerănite.

Nevoile de comunicare între grupul de management şi centrele de alarmare şi comandă şi spitalele de urgenţă sunt subliniate ca şi informaţiile pentru mas media.

6.12.2. Lituania

În Lituania de asemenea lipsesc planurile naţionale şi regionale pentru dezastre. De aceea aceste planuri vor fi întocmite şi se aşteaptă să intre în vigoare în anul 2001. Planificarea va fi bazată pe principiile aplicate în Suedia şi Germania şi în oarecare măsură în Olanda.

6.13. Rusia

Rusia este de asemenea în stadiul de reorganizare a pregătirii sale pentru dezastre. Există diferenţe considerabile locale şi regionale. După contactele dintre St. Petersburg şi Suedia are loc în prezent un proces asemănător cu cel din ţările baltice printre care şi sistemul suedez de pregătire este luat ca model.

6.14. Malta

6.14.1. La nivel naţional

Un inventar complet de surse de pericole şi cu evaluări relevante a riscurilor a fost întocmit în timpul pregătirilor Planului Principal al Protecţiei Civile Malteze.

6.14.1.1. Inventarul riscurilor

Dezastrele majore nu se produc în mod obişnuit în insulele malteze. Cu toate acestea ele pot apare: inundaţiile bruşte, cutremurele, eliberări masive de substanţe chimice periculoase, incendii majore şi explozii, poluări masive şi extinse ale apelor mării, contaminări extinse ale stratului acvifer prin deversări necontrolate pe pământ; cu alte cuvinte toate evenimentele ale căror probabilitate de producere sunt foarte scăzute dar mai mari decât zero.

S-au produs pierderi masive de alimentare cu energie electrică, tulburări în alimentarea cu apă, explozii de artificii (aproximativ anual), prăbuşiri de avioane, accidente pe mare. Există o foarte redusă probabilitate de atacuri teroriste şi urgenţe nucleare, ultimele datorită căderilor de materiale radioactive din alte ţări, în special din Europa de est, sau de la un vas sau submarin cu propulsie nucleară în apropierea coastelor malteze.

9.14.1.1.1.Dezastrele Naturale

Malta nu este o ţară supusă riscurilor de dezastre naturale, dar evenimente cum ar fi inundaţiile bruşte se pot produce destul de frecvent (o dată la cinci ani).

Cutremurele constituie o problemă majoră în zonele din imediata apropiere a Maltei cum ar fi Sicilia şi nu pot fi complet excluse.

Ţările mediteraniene, inclusiv Malta, sunt periodic afectate de către vânturi foarte puternice şi de ploi. Seceta şi căldurile foarte mari nu sunt aşa de devastatoare ca acelea de pe alte continente dar efectele lor nu pot fi ignorate în momentul planificării pentru scenarii extreme.

9.14.1.1.2.Dezastrele produse de om

Fabricile de prelucrare chimică complexă nu există în Malta, totuşi un număr de substanţe chimice periculoase sunt stocate şi transportate în insulele malteze, cum ar fi de exemplu clorul, gazele petroliere lichefiate, oxigenul, benzina, pesticidele şi alte substanţe inflamabile, etc. Unele din instalaţiile ce conţin substanţe chimice periculoase sunt localizate în zonele urbane şi populaţia supusă riscului poate fi destul de mare.

Fabricile de artificii şi magazinele respective sunt situate în vecinătatea zonelor locuite, iar posibilitatea existenţei unor fabrici ilegale situate în pivniţele locuinţelor private  există.

O lipsă a serviciilor primare, cum ar fi electricitatea şi aprovizionarea cu apă sunt situaţii care pot apare şi în Malta. Producerea de electricitate depinde de două centrale principale şi uzinele de apă ca şi pomparea din puţuri a apei depind de energia electrică. Cantitatea de apă stocată în Malta asigură aprovizionarea doar pentru două zile de consum.

Incendiile urbane sunt foarte rare în Malta şi Gozo, de oarece materialele de construcţie folosite sunt necombustibile. De altfel structurile înalte, de exemplu hotelurile şi clădirile aglomerate cum ar fi discotecile prezintă un mare risc de incendiu în comparaţie cu rezidenţele malteze tradiţionale.

6.14.1.3. Managementul Dezastrelor

Responsabilitatea finală pentru managementul dezastrelor revine Guvernului Central al Maltei. Resursele existente sunt folosite în mod optim datorită unei structuri comune de răspuns de urgenţă, proceduri şi terminologie. Pentru fiecare hazard identificat, este desemnat un minister care are responsabilitatea primară pentru conducerea operaţiunilor de răspuns.

Ministerele cheie îşi întocmesc planuri pentru fiecare hazard în cooperare cu Direcţia de Protecţie Civilă, a căror planuri identifică ministerele de sprijin necesare care vor furniza ajutor în anumite urgenţe particulare, în funcţie de tip şi scara urgenţei.

Responsabilitatea pentru coordonarea generală şi comanda operaţiunilor de salvare revine Direcţiei de Protecţie Civilă a Maltei.

După ce s-a făcut o evaluare preliminară a distrugerilor, Secretarul Protecţiei Civile poate cere dacă este necesar o Declaraţie de Urgenţă din partea primului ministru.

Când operaţiile de răspuns sunt complexe şi implică un număr de ministere şi agenţii care să lucreze în strânsă cooperare. Acţiunile acestor ministere şi agenţii trebuie coordonate pentru îndeplinirea scopurilor, priorităţilor şi realizarea economiei  de efort.

O dată ce primul ministru a făcut declaraţia de urgenţă, Comitetul de Management al Urgenţelor (EMC)îşi asumă responsabilitatea operaţiunilor de răspuns.

6.14.1.4. Operaţiunile şi planurile de acţiune

Multe operaţiuni de răspuns de urgenţă sunt desfăşurate de către un singur minister cu o asistenţă limitată din partea a unul sau două ministere. Aceste tipuri de operaţii sunt bazate pe proceduri şi organizare fixă.

Alte operaţiuni de răspuns, de exemplu din timpul inundaţiilor, sunt mai complexe şi implică un număr de ministere/agenţii care trebuie să lucreze într-o strânsă cooperare. În aceste circumstanţe, acţiunea variatelor ministere şi agenţii este coordonată de către Secretarul Protecţiei Civile.

Comandamentul unificat se stabileşte la fiecare nivel de management în aşa fel ca fiecare minister sau agenţie implicată să contribuie la procesul de luare a deciziilor.

Ministerele /agenţiile interesate vor stabili cum să-şi îndeplinească mai bine responsabilităţile care le sunt atribuite şi dacă este necesar pot solicita ghidarea asupra problemelor tehnice sau funcţionale din ministerul lor propriu.

Rolul Departamentului Sănătăţii într-un dezastru major poate include următoarele:

•   Asigurarea măsurilor de sănătate publică. Inclusiv controlul epidemiilor şi programele corespunzătoare de imunizare;

•   Asigurarea şi coordonarea serviciilor de ambulanţă, triajul, tratamentul,  transportul şi îngrijirea unor victime în masă;

•   Coordonarea continuităţii îngrijirilor pentru persoanele evacuate din spitale şi ale instituţii de sănătate;

•           Asigurarea unor Unităţi Medicale standard ce constau în spitale de urgenţă, centre de tratament avansat, unităţi de strângere a victimelor şi unităţi de recoltare a sângelui;

•   Inspectarea şi monitorizarea surselor de aprovizionare cu apă;

•   Asigurarea de servicii de medicină legală inclusiv operaţiunile temporare de morgă, identificarea şi înregistrarea decedaţilor

6.14.2. La nivel local

6.14.2.1. La locul accidentului

Managerul de urgenţă, (persoana însărcinată cu operaţiunile de salvare) din ministerul responsabil stabileşte un post de comandă la locul accidentului.

Managerul de urgenţă, va face, între altele, evaluarea naturii şi extinderii accidentului, va identifica aria care este necesar să fie evacuată la nevoie. Ofiţerii de Urgenţă din Poliţie şi Armată (AFM) sunt ofiţeri direct responsabili de activităţile forţelor de poliţie şi armată la locul accidentului.

De asemenea vor fi numiţi un ofiţer cu transportul şi ofiţerul din Centrul de Operaţii al Protecţiei Civile. Coordonatorul medical este direct însărcinat cu activităţile de ajutor la faţa locului, comunicaţiile cu spitalele şi controlul fluxului de răniţi.

Comandantul personalului de salvare este identificat prin culoarea vestei pe care o poartă. Centrele de primire sunt stabilite pentru persoanele evacuate şi cele nerănite. Legăturile de comunicaţie sunt stabilite între variate ministere şi agenţii. Pompierii şi alte persoane cu permisiunea Comandantului pompierilor, execută salvarea victimelor.

O arie de adunare, de triaj şi de transport vor fi identificate.  Victimele rănite sunt triate la locul dezastrului de către primul personal medical pregătit care va ajunge la locul accidentului, până ce va fi sprijinit de alt personal mai pregătit, sau de un ofiţer de triaj desemnat. Victimele sunt categorisite în patru categorii (Priori­tate I, II, III sau 0), în funcţie de nivelul de îngrijire necesar. Fluxul victimelor rănite este controlat de către coordonatorul medical. Poliţia şi forţele armate sunt responsabile pentru controlul aglomerărilor de oameni şi de controlul traficului.

6.16. Bibliografie:

  1. Malta Civil Protection Master Plan. Consortium Eidos-Castella. Disaster management in the Republic of Malta. Major Accident Scheme 1998, St Luke’s Hospital, Gwardamangia, Malta.

Un comentariu la “PREGĂTIREA MEDICALĂ PENTRU DEZASTRE ÎN EUROPA

  1. uant medic de familie si urmez acum si un Masterat in Teologie[romano-catolica]-sociala cu specializare in caritate.Intentionez sa activez ca voluntar in una din aceste tari[de preferinta tarile nordice dar si in alte tari] in programe de asistenta medicala [fiind medic si avand si competenta in caritate- am inteles ca exista mari depozite de medicamente ce urmeaza a fi selectate si trimise in toata lumea acolo unde este nevoie] sau in programe sociale. Dati va rog adresa de e-mail[site ]unde ma pot adresa.
    Cunosc engleza si franceza[dar trimteti va rog si anuntul meu impreuna cu adresa mea de e-amil cAtre aceste centre de voluntariat international].
    astept raspunsul Dvs. Cu stima Margareta Rusu ROMANIA rusumargareta@hotmail.com

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.