ORDONANŢA DE URGENŢĂ A GUVERNULUI Nr.21/2004 PRIVIND ORGANIZAREA SISTEMULUI NAŢIONAL DE MANAGEMENT AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

CAPITOLUL 1 Dispoziţii generale

Art. 1. — (1) Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, denumit în continuare Sistem Naţional, se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate

(2) Sistemul Naţional este organizat de autorităţile administraţiei publice şi se compune dintr-o reţea de organisme, organe şi structuri abilitate în managementul situaţiilor de urgenţă, constituite pe niveluri sau domenii de competenţă, care dispune de infrastructură şi de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 2. — în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile folosite au următorul înţeles:

a) situaţia de urgenţă — eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate;

b) amploarea situaţiei de urgenţă — mărimea ariei de manifestare a efectelor distructive ale acesteia în care sunt ameninţate sau afectate viaţa persoanelor, funcţionarea instituţiilor statului democratic, valorile şi interesele comunităţii;

c) intensitatea situaţiei de urgenţa — viteza de evoluţie a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate;

d) starea potenţial generatoare de situaţii de urgenţă — complex de factori de risc care prin evoluţia lor necontrolată şi iminenţa ameninţării ar putea aduce atingere vieţii şi populaţiei, valorilor materiale şi culturale importante şi factorilor de mediu;

e) iminenţa ameninţării — parametrii de stare şi timp care determină declanşarea inevitabilă a unei situaţii de urgenţă;

f) starea de alertă — se declară potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă;

g) managementul situaţiei de urgenţă — ansamblul activităţilor desfăşurate şi procedurilor utilizate de factorii de decizie, instituţiile şi serviciile publice abilitate pentru identificarea şi monitorizarea surselor de risc, evaluarea informaţiilor şi analiza situaţiei, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de acţiune şi implementarea acestora în scopul restabilirii situaţiei de normalitate;

h) monitorizarea situaţiei de urgenţă — proces de supraveghere necesar evaluării sistematice a dinamicii parametrilor situaţiei create, cunoaşterii tipului, amplorii şi intensităţii evenimentului, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale acestuia, precum şi a modului de îndeplinire a măsurilor dispuse pentru gestionarea situaţiei de urgenţă;

i) factor de risc — fenomen, proces sau complex de împrejurări congruente, în acelaşi timp şi spaţiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri de risc;

j) tipuri de risc — incendii, cutremure, inundaţii, accidente, explozii, avarii, alunecări sau prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii ori amenajări, eşuarea sau scufundarea unor nave, căderi -de obiecte din atmosferă ori din cosmos, tornade, avalanşe, eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte calamităţi naturale, sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate ori favorizate de factorii de risc specifici;

.k) gestionarea situaţiilor de urgenţă — identificarea, înregistrarea şi evaluarea tipurilor de risc şi a factorilor determinanţi ai acestora, înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea  populaţiei,   limitarea,  înlăturarea  sau contracararea factorilor de risc, precum şi a efectelor negative şi a. impactului produs de evenimentele excepţionale respective;

I) intervenţia operativă — acţiunile desfăşurate, în timp oportun, de către structurile specializate în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării sau înlăturării, după caz, a consecinţelor acesteia;

m) evacuarea — măsură de protecţie luată în cazul ameninţării iminente, stării de alertă ori producerii unei situaţii de urgenţă şi care constă în scoaterea din zonele afectate sau potenţial a fi afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice, agenţi economici, categorii sau grupuri de populaţie ori bunuri şi dispunerea acestora în zone şi localităţi care asigură condiţii de protecţie a persoanelor, bunurilor şi valorilor, de funcţionare a instituţiilor publice şi agenţilor economici.

Art. 3. — Principiile managementului situaţiilor de urgenţă sunt:

a) previziunea şi prevenirea;

b) prioritatea protecţiei şi salvării vieţii oamenilor;

c) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

d) asumarea responsabilităţii .gestionării situaţiilor de urgenţă de către autorităţile administraţiei publice;

e) cooperarea la nivel naţional, regional şi internaţional cu organisme şi organizaţii similare;

f)  transparenţa  activităţilor desfăşurate  pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse;

g) continuitatea şi gradualitatea activităţilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă, de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale până la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale, în funcţie de amploarea şi de intensitatea acestora;

h) operativitatea, conlucrarea activă şi subordonarea ierarhică a componentelor Sistemului Naţional.

Art. 4, — (1) Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:

a) avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol;

b) declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de urgenţă;

c) punerea în aplicare a masurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc şi, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată;

d) intervenţia operativă cu forte şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative;

e) acordarea de ajutoare de urgenţă;

f) instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din Constituţia României, republicată;

g) solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională;.

h) acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice;

i) alte măsuri prevăzute de lege.

(2) Pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.

(3) Măsurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute la alin. (2) trebuie să fie proporţionale cu situaţiile care le-au determinat şi se aplică cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege.

(4) Acţiunile şi măsurile prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) se stabilesc în regulamente, planuri, programe sau în documente operative aprobate prin decizii, ordine ori dispoziţii emise conform reglementărilor în vigoare.

Art. 5. — Autorităţile şi organismele din componenţa Sistemului Naţional cooperează, în exercitarea atribuţiilor specifice, atât între ele, cât şi cu alte instituţii şi organisme din afara acestuia, din ţară sau din străinătate, guvernamentale sau neguvernamentale.

CAPITOLUL II Organizarea Sistemului Naţional

Art. 6. — Sistemul Naţional are în compunere:

a) comitete pentru situaţii de urgenţă;

b) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţa;

c) servicii publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă;

d) centre operative pentru situaţii de urgenţă;

e) comandantul acţiunii.

Art. 7. — (1) Comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt:

a) Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;

b) comitetele ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru situaţii de urgenţă;

c) Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă;

d) comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă;

e) comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.

(2) Comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt organisme interinstituţionale de sprijin al managementului şi se întrunesc semestrial şi ori de câte ori situaţia impune.

Art. 8. — (1) Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, denumit m continuare Comitet Naţional, se constituie şi funcţionează sub conducerea nemijlocită a ministrului administraţiei şi internelor şi sub coordonarea primului-ministru.

(2) Comitetul Naţional este un organism interministerial format din persoane cu putere de decizie, experţi şi specialişti desemnaţi de ministerele cu atribuţii complexe în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

(3) Organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului administraţiei şi internelor.

Art. 9. — (1) La ministere şi la alte instituţii publice centrale cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă se constituie şi funcţionează sub conducerea miniştrilor, respectiv a conducătorilor instituţiilor publice centrale, comitete ministeriale pentru situaţii de urgenţă, denumite în continuare comitete ministeriale.

(2) Comitetul ministerial se constituie prin ordin al ministrului ori al conducătorului instituţiei publice centrale, după caz, şi are în componenţă persoane cu putere de decizie, experţi şi specialişti din aparatul propriu al ministerului şi din unele instituţii şi unităţi aflate în subordinea acestuia, cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

(3) în componenţa comitetului ministerial, la solicitarea ministrului respectiv, pot fi cooptaţi şi reprezentanţi ai altor ministere şi instituţii cu atribuţii în domeniu.

Art. 10. — (1) La nivelul municipiului Bucureşti se constituie, sub conducerea prefectului,  Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţa.

(2) Din comitetul prevăzut la alin. (1) fac parte primarul .general, primarii de sectoare, şefi de servicii publice deconcentrate, descentralizate şi de gospodărie comunală, manageri ai unor instituţii, regii autonome şi societăţi comerciale care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi manageri ai agenţilor economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă.

(3) Organizarea, atribuţiile şi funcţionarea comitetului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin ordin al prefectului.

Art. 11. — (1) La nivelul judeţelor se constituie, sub conducerea prefecţilor, comitete judeţene pentru situaţii de urgenţă, denumite în continuare comitete judeţene

(2) Din comitetul judeţean fac parte preşedintele consiliului judeţean, şefi de servicii deconcentrate, descentralizate şi de gospodărie comunală şi alţi manageri ai unor instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi manageri ai agenţilor economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă.

(3) Organizarea, atribuţiile şi funcţionarea comitetelor judeţene se stabilesc prin ordine ale prefecţilor.

Art. 12. — (1) La nivelul municipiilor, oraşelor, sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi al comunelor se constituie, sub conducerea primarului şi cu avizul prefectului, comitete locale pentru situaţii de urgenţă, denumite în continuare comitete locale.

(2) Din comitetul local fac parte un viceprimar, secretarul comunei, oraşului sau municipiului, după caz, şi reprezentanţi ai serviciilor publice şi ai principalelor instituţii şi agenţi economici din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum şi manageri sau conducători ai agenţilor economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă.

(3) Organizarea, atribuţiile şi funcţionarea comitetelor locale se stabilesc prin dispoziţie a primarului, cu avizul prefectului.

Art. 13. — (1) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în continuare Inspectoratul General, ca organ de specialitate din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, asigură coordonarea unitară şi permanentă a activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.

(2) în cadrul Inspectoratului General se organizează inspecţia de prevenire, centrul operaţional naţional şi alte structuri adecvate pentru managementul situaţiilor de urgenţă, încadrate cu personal specializat pe tipuri de riscuri, în -comunicaţii, informatică şi relaţii publice.

(3) Centrul operaţional îndeplineşte permanent funcţiile de  monitorizare,  evaluare,  înştiinţare,  avertizare, prealarmare, alertare şi coordonare tehnică operaţională la nivel naţionala situaţiilor de urgenţă.

(4) Inspectoratul General, prin centrul operaţional naţional, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului Naţional, preluând în acest sens, la data desfiinţării Comisiei Guvernamentale de Apărare Împotriva Dezastrelor, secretariatul tehnic permanent al acesteia.

(5) Inspectoratul General asigură, potrivit competenţelor legale, cooperarea şi reprezentarea la nivel naţional în domeniile protecţiei civile, apărării împotriva incendiilor şi gestionării situaţiilor de urgenţă.

Art. 14. — (1) Serviciile publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă, denumite în continuare servicii de urgenţă profesioniste, constituite ca servicii deconcentrate, care funcţionează ca inspectorate judeţene şi al municipiului Bucureşti, asigură în zonele de competenţă coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.

(2) În cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste se organizează inspecţii de prevenire, centre operaţionale şi alte structuri adecvate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, încadrate cu personal specializat pe tipuri de riscuri, în comunicaţii, informatică şi relaţii publice.

(3) Centrele operaţionale prevăzute la alin. (2) îndeplinesc permanent funcţiile prevăzute la art.13 alin.(3) la nivelul judeţelor, respectiv al municipiului Bucureşti,

(4) Serviciile de urgenţă profesioniste, prin centrele operaţionale, asigură secretariatele tehnice permanente ale comitetelor judeţene şi al Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

(5) Serviciile publice de urgenţă asigură, potrivit competenţelor legale în unităţile administrativ-teritoriale în care funcţionează, cooperarea în domeniile protecţiei civile, apărării împotriva incendiilor şi gestionării situaţiilor de urgenţă.

Art. 15. — (1) La nivelul ministerelor, al altor instituţii publice centrale cu atribuţii m gestionarea situaţiilor de urgenţă, al municipiilor ~ cu excepţia municipiului Bucureşti —, al oraşelor şi comunelor se constituie centre operative pentru situaţii de urgenţă, denumite în continuare centre operative.

(2) La ministerele şi instituţiile publice centrale cu atribuţii şi funcţii de sprijin complexe în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, prevăzute în anexa nr. 1, centrele operative se constituie ca structuri cu activitate permanentă.

(3) Centrele operative prevăzute la alin. (2) îndeplinesc permanent funcţiile prevăzute la art. 13 alin. (3), în domeniile de competenţă, ale ministerelor şi instituţiilor publice centrale respective.

(4) Centrele operative prevăzute la alin. (2) se constituie din personalul aparatului propriu al autorităţii respective, prin ordin al ministrului, conducătorului instituţiei publice centrale sau prin dispoziţie a primarului.

(5) Centrele operative asigură secretariatele tehnice ale comitetelor constituite la nivelul autorităţilor publice centrale sau locale prevăzute la alin. (1).

Art. 16. — (1) în situaţii de urgenţă, coordonarea unitară la locul producerii evenimentului excepţional a acţiunii tuturor forţelor stabilite pentru intervenţie se realizează de către o persoană împuternicită, după caz, de către Comitetul Naţional, ministerial, judeţean sau al municipiului Bucureşti, în funcţie de natura şi gravitatea evenimentului şi de mărimea categoriilor de forţe concentrate, denumită comandantul acţiunii.

(2) Comandantul acţiunii poate fi ajutat în îndeplinirea sarcinilor de către grupa operativă şi punctul operativ avansat, constituite potrivit reglementărilor în vigoare.

Art. 17. — Structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor, centrelor operaţionale şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă se stabilesc pe baza regulamentului-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Art. 18. — (1) Sistemul de comunicaţii, de prelucrare automată şi destocare a datelor necesare funcţionării Sistemului Naţional se asigură prin mijloace proprii ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, ale celor din dotarea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ale altor componente ale sistemului naţional de apărare.

(2) Modalităţile de utilizare a sistemului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin protocoale de colaborare.

Art. 19. — Principalele funcţii de sprijin pe care le pot îndeplini ministerele, celelalte organe centrale şi unele organizaţii neguvernamentale în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă sunt prevăzute în anexa nr. 2.

CAPITOLUL III Atribuţiile componentelor Sistemului Naţional

Art. 20. — Comitetul Naţional are următoarele atribuţii principale:

a) examinează şi propune spre adoptare Guvernului Planul naţional de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;

b) analizează şi supune spre aprobare Guvernului Regulamentul-cadru de organizare, funcţionare şi dotare a comitetelor, centrelor’ operaţionale şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, precum şi fluxul informaţional-decizional;

c) declară, cu acordul primului-ministru, starea de alertă la nivel naţional sau la nivelul mai multor judeţe, coordonează gestionarea situaţiilor de urgenţă şi declară încetarea stării de alertă;

d) hotărăşte, cu acordul primului-ministru, punerea în aplicare a planurilor de evacuare, la propunerea comitetelor ministeriale, judeţene sau al municipiului Bucureşti;

e) propune Guvernului, prin ministrul administraţiei şi internelor, instituirea de către Preşedintele României a „stării de urgenţă” în zonele afectate, în baza solicitărilor primite de la comitetele judeţene sau al municipiului Bucureşti, şi urmăreşte îndeplinirea măsurilor stabilite în acest sens;

f) propune Guvernului solicitarea/acordarea de asistenţă umanitară internaţională în cazul situaţiilor de urgenţă cu impact deosebit de grav, pe baza analizelor întocmite de Inspectoratul General;

g) coordonează, pe teritoriul naţional, activitatea forţelor internaţionale solicitate pentru rezolvarea situaţiilor de urgenţă, îndeosebi în domeniul înlăturării efectelor distructive ale dezastrelor, în conformitate ou prevederile legii române;

h) propune Guvernului includerea în bugetul de stat anual a fondurilor necesare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, inclusiv pentru operaţionalizarea Sistemului Naţional şi a structurilor de intervenţie în afara frontierelor de stat, în cadrul structurilor specializate ale organismelor internaţionale cu atribuţii în domeniu;

i) stabileşte repartizarea principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea si gestionarea situaţiilor de urgenţă, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

j) iniţiază elaborarea de acte normative pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi le avizează pe cele elaborate de comitetele ministeriale, judeţene şi al municipiului Bucureşti;

k) analizează şi supune spre aprobare Guvernului scoaterea de la rezervele de stat a unor produse şi bunuri materiale necesare sprijinirii autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei afectate de dezastre sau alte situaţii de urgenţă;

I) stabileşte modul de cooperare a structurilor Sistemului Naţional cu alte autorităţi şi organisme ale statului român sau internaţionale abilitate în managementul stărilor excepţionale;

m) coordonează informarea opiniei publice privind managementul situaţiilor de urgenţă;

n) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite potrivit legii.

Art. 21. — Comitetele ministeriale au următoarele atribuţii principale:

a) informează Comitetul Naţional, prin Inspectoratul  General, privind stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă şi iminenţa ameninţării acestora;

b) elaborează regulamentele privind gestionarea i  situaţiilor de urgenţă specifice tipurilor de risc din domeniile »  de competenţă ale ministerelor şi celorlalte instituţii publice  centrale cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi le prezintă spre avizare Inspectoratului General şi Comitetului Naţional;

c) evaluează situaţiile de urgenţă produse în domeniile , de competenţă, stabilesc măsuri specifice pentru gestionarea acestora, inclusiv privind prealarmarea   serviciilor de urgenţă din domeniile de competenţă  ale ministerelor, şi propun, după caz, declararea stării de alertă sau instituirea stării de urgenţă;

d) analizează şi avizează planurile proprii pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare gestionării situaţiilor de urgenţă;

e) informează Comitetul Naţional şi colegiile ministerelor asupra activităţii desfăşurate;

f) îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcini stabilite de lege sau de Comitetul Naţional.

Art. 22. — Comitetele judeţene au următoarele atribuţii principale:

a) informează Comitetul Naţional, prin Inspectoratul General, privind stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă şi iminenţa ameninţării acestora;

b) evaluează situaţiile de urgenţă produse m unităţile administrativ-teritoriale, stabilesc măsuri şi acţiuni specifice pentru gestionarea acestora şi urmăresc îndeplinirea lor;

c) declară, cu acordul ministrului administraţiei şi internelor, starea de alertă la nivel judeţean sau în mai multe localităţi ale judeţului şi propun instituirea stării de urgenţă;

d) analizează şi avizează planurile judeţene pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare gestionării situaţiilor de urgenţă;

e) informează Comitetul Naţional şi consiliul judeţean asupra activităţii desfăşurate;

f) îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcini stabilite de lege sau de Comitetul Naţional.

Art. 23. — Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă are următoarele atribuţii principale:

a) informează Comitetul Naţional, prin Inspectoratul General, privind stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă şi iminenţa ameninţării acestora;

b) evaluează situaţiile de urgentă produse pe teritoriul municipiului Bucureşti, stabileşte măsuri şi acţiuni specifice pentru gestionarea acestora şi urmăreşte îndeplinirea lor;

c) declară, cu acordul ministrului administraţiei şi internelor, starea de alertă pe teritoriul municipiului Bucureşti şi propune instituirea stării de urgenţă;

d) analizează şi avizează planul municipal pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare gestionării situaţiilor de urgenţă;

e) informează Comitetul Naţional şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti asupra activităţii desfăşurate;

f) îndeplineşte orice alte atribuţii şi sarcini stabilite de lege sau de organismele şi organele abilitate.

Art. 24. — Comitetele locale au următoarele atribuţii principale:

a) informează prin centrul operaţional judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, privind stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă şi iminenţa ameninţării acestora;

b) evaluează situaţiile de urgenţă produse pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, stabilesc măsuri Şi acţiuni specifice pentru gestionarea acestora şi urmăresc îndeplinirea lor;

c) declară, cu acordul prefectului, starea de alertă pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;

d) analizează şi avizează planul local pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare gestionării situaţiilor de urgenţă;

e) informează comitetul judeţean şi consiliul local asupra activităţii desfăşurate;

f) îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcinj stabilite de lege sau de organismele şi organele abilitate.

Art. 25. — Inspectoratul General are următoarele atribuţii principale:

a) analizează, evaluează şt monitorizează tipurile de risc, ‘efectuează prognoze asupra evoluţiei acestora în scopul identificării stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă, propunând totodată măsuri pentru avertizarea populaţiei şi prevenirea agravării situaţiei;

b) asigură coordonarea aplicării unitare, pe întreg teritoriul ţării, a măsurilor şi acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă;

c)  asigură  informarea operativă  a  ministrului administraţiei şi internelor şi a instituţiilor interesate asupra stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă sau producerii situaţiilor de urgenţă în teritoriu, printr-un sistem informaţional propriu;                               ^

d) coordonează derularea programelor naţionale de pregătire în domeniul apărării împotriva dezastrelor;

e) coordonează activităţile de prevenire şi de intervenţie desfăşurate de serviciile publice comunitare profesioniste, precum şi constituirea grupelor operative pentru coordonarea şi sprijinul răspunsului în situaţii de urgenţă în zonele grav afectate;

f) transmite şi urmăreşte îndeplinirea deciziilor Comitetului Naţional;

g) asigură informarea populaţiei prin mass-media despre iminenţa ameninţării ori producerea situaţiilor de urgenţă, precum şi asupra măsurilor întreprinse pentru limitarea sau înlăturarea efectelor acestora;

h) asigură coordonarea tehnică şi de specialitate a centrelor operaţionale şi a centrelor operative şi asigură menţinerea permanentă a fluxului informaţional cu acestea;

i) cooperează cu organismele de profil pe plan internaţional, pe baza convenţiilor la care statul român este parte, şi urmăreşte respectarea acestor convenţii în domeniul situaţiilor de urgenţă;

j) avizează şi propune Comitetului Naţional, spre aprobare, planurile de intervenţie, de cooperare sau de asistenţă tehnică cu alte structuri ori organizaţii internaţionale, în vederea îmbunătăţirii managementului situaţiilor de urgenţă;

k) constituie şi gestionează baza de date cu privire la situaţiile de urgenţă şi pune la dispoziţia instituţiilor interesate datele şi informaţiile-solicitate pentru soluţionarea situaţiilor de urgenţă;

l) avizează regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice tipurilor de risc, elaborate de comitetele ministeriale, şi le prezintă spre aprobare;

m) acordă asistenţă tehnică de specialitate autorităţilor publice centrale şi locale privind gestionarea situaţiilor de urgenţă;

n) propune ministrului administraţiei şi internelor participarea cu forţe şi mijloace la înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă în afara teritoriului ţării, potrivit tratatelor, acordurilor şi înţelegerilor internaţionale la care România este parte;

o) coordonează planificarea resurselor necesare gestionării situaţiilor de urgenţă la nivel naţional şi elaborează proiectului planului de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare pentru astfel de situaţii;

p) elaborează rapoarte şi alte documente pentru informarea Comitetului Naţional, primului-ministru, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Preşedintelui României şi comisiilor de specialitate ale Parlamentului;

q) cooperează cu celelalte organe ale statului abilitate în managementul stării de urgenţă, stării de asediu sau al altor stări excepţionale;

r) funcţionează ca punct naţional de contact în relaţiile cu   organismele   şi   organizaţiile   internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă;

s) elaborează Regulamentul-cadru privind organizarea, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor, centrelor operaţionale şi centrelor Operative pentru situaţii de urgenţă;

t) informează Colegiul Ministerului Administraţiei şi Internelor asupra activităţii desfăşurate;

u) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Comitetul Naţional sau de primul-ministru privind managementul situaţiilor de urgenţă şi prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.

Art. 26. — Serviciile de urgenţă profesioniste au următoarele atribuţii principale:

a) organizează şi desfăşoară activităţi specifice de prevenire a situaţiilor de urgenţă;

b) participă la identificarea, înregistrarea şi evaluarea tipurilor de risc şi a factorilor determinanţi ai acestora şi întocmesc schemele cu riscurile teritoriale din zonele de competenţă, pe care le supun aprobării prefecţilor;

c) exercită coordonarea, îndrumarea şi controlul tehnic de specialitate al activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă;

d) acordă asistenţă tehnică de specialitate privind gestionarea situaţiilor de urgenţă;

e) monitorizează prin centrele operaţionale evoluţia situaţiilor de urgenţă şi informează operativ prefecţii şi Inspectoratul General;

f) planifică, organizează şi desfăşoară pregătirea pentru răspuns, în cazul situaţiilor de urgenţă, a subunităţilor de intervenţie din subordine;

g) fac propuneri comitetelor pentru situaţii de urgenţă şi Inspectoratului   General   privind   gestionarea   şi managementul situaţiilor de urgenţă;

h) urmăresc aplicarea regulamentelor privind gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a planurilor de intervenţie şi de cooperare specifice tipurilor de riscuri;

i) asigură transmiterea operativă a deciziilor, dispoziţiilor şi ordinelor şi urmăresc menţinerea legăturilor de comunicaţii între centrele operaţionale şi operative implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi cu dispeceratele integrate pentru apeluri de urgentă şi cu dispeceratele proprii serviciilor şi forţelor care intervin în acest scop;

j) centralizează solicitările de resurse necesare pentru îndeplinirea funcţiilor de sprijin pe timpul situaţiilor de urgenţă şi le înaintează organismelor şi organelor abilitate;

k) gestionează baza de date referitoare la situaţiile de urgenţă din zonele de competenţă;

I) îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcini privind gestionarea situaţiilor de urgenţă, prevăzute de lege sau stabilite de organismele şi organele abilitate.

Art. 27. — (1) Centrele operative cu activitate permanentă au următoarele atribuţii principale:

a) centralizează şi transmit operativ la centrul operaţional al Inspectoratului General date şi informaţii privind apariţia şi evoluţia stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă;                  ,   .

b) monitorizează situaţiile de urgenţă şi informează Inspectoratul General şi celelalte centre operaţionale şi operative interesate;

c) urmăresc aplicarea regulamentelor privind gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a planurilor de intervenţie şi cooperare specifice tipurilor de riscuri;

d) asigură transmiterea operativă a deciziilor, dispoziţiilor şi ordinelor, precum si menţinerea legăturilor de comunicaţii cu centrele operaţionale şi operative implicate în-gestionarea situaţiilor de urgenţă, cu dispeceratele integrate pentru apeluri de urgenţă şi cu dispeceratele proprii serviciilor şi forţelor care intervin în acest scop;

e) centralizează solicitările de resurse necesare pentru îndeplinirea funcţiilor de sprijin pe timpul situaţiilor de urgenţă şi fac propuneri pentru asigurarea lor;

f) gestionează baza de date referitoare la situaţiile de urgenţă;

g) îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcini privind managementul situaţiilor de urgenţă, prevăzute de lege şi în regulamentul-cadru menţionat la art. 17.

(2) Centrele operative care se constituie numai la declararea stării de alertă, pe timpul funcţionării lor, îndeplinesc atribuţii similare celor prevăzute ia alin. (1). Documentele şi baza de date referitoare la situaţiile de urgenţă, deţinute de aceste centre operative, se gestionează permanent de către persoane anume desemnate din cadrul aparatului propriu al autorităţilor respective.

Art. 28. — Instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale au obligaţia, potrivit competenţelor lor, să transmită Inspectoratului General sau, după caz, direct ministrului administraţiei şi internelor ori primului-ministru datele şi informaţiile referitoare la situaţiile potenţial generatoare de situaţii de urgenţă, precum şi despre evoluţia- şi consecinţele acestora.

Art. 29. — Inspectoratul General asigură transmiterea deciziilor luate de Guvern sau de Comitetul Naţional către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, în vederea gestionării, în mod unitar, a situaţiilor de urgenţă.

CAPITOLUL IV Asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare

SECŢIUNEA 1 Resursele umane

Art. 30. — (1) Resursele umane necesare funcţionării Sistemului Naţional se asigură prin intermediul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale.

(2) Personalul Inspectoratului General, centrelor operaţionale şi al centrelor operative este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege.

Art. 31. — (1) Numărul de posturi al Inspectoratului General se stabileşte prin organigrama şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale acestuia, aprobate prin hotărâre a Guvernului, şi se asigură prin redistribuire în cadrul numărului de posturi aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor prin legile bugetare anuale.

(2) Numărul de posturi pentru centrele operaţionale din structura serviciilor de urgenţă profesioniste judeţene şi al municipiului Bucureşti se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor la propunerile prefecţilor, în limitele stabilite prin regulamentul-cadru prevăzut la art. 17.

(3) Numărul de posturi pentru centrele operative cu activitate permanentă se stabileşte prin ordin al miniştrilor respectivi, în limitele stabilite prin regulamentul-cadru prevăzut la art. 17.

SECŢIUNEA a 2-a Resursele materiale

Art. 32. — (1) Cheltuielile curente şi de capital ale Inspectoratului General se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(2) Cheltuielile curente şi de capital ale centrelor operaţionale din structura serviciilor publice comunitare profesioniste se finanţează din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi/sau din bugetele consiliilor judeţene, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe baza normelor aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(3) Cheltuielile curente şi de capital ale centrelor operative se finanţează, după caz, din bugetele ministerelor respective sau din bugetele locale, pe baza normelor aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(4) Achiziţionarea bunurilor şi serviciilor necesare funcţionării Sistemului Naţional se face conform legislaţiei în vigoare.

SECŢIUNEA a 3-a Resursele financiare

Art. 33. — Fondurile băneşti pentru realizarea şi desfăşurarea activităţilor de management al situaţiilor de urgenţă la nivel central şi local se asigură din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale, după caz, precum şi din alte surse interne şi internaţionale, potrivit legii.

Art. 34. — (1) Salarizarea şi alte drepturi ale personalului din centrele operaţionale se stabilesc şi se acordă potrivit prevederilor legale prevăzute pentru personalul încadrat m Inspectoratul General, respectiv în serviciile de urgenţă profesioniste. •

(2) Salarizarea şi alte drepturi ale personalului din -centrele operative cu activitate permanentă se stabilesc şi se acordă potrivit prevederilor legale prevăzute pentru funcţionarii publici din ministerele respective.

Art. 35. — Finanţarea acţiunilor de înlăturare a efectelor şi consecinţelor situaţiilor de urgenţă se efectuează potrivit legii.

CAPITOLUL V Sancţiuni

Art. 36. — Nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage, potrivit dispoziţiilor legale, răspunderea administrativă, contravenţională sau penală, după caz.

Art.37. – Constituie contravenţii la prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă următoarele fapte:

neconstituirea comitetelor pentru situaţii de urgenţă;

neconstituirea centrelor operative pentru situaţii de urgenţă;

neelaborarea regulamentelor privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice tipurilor de riscuri;

neelaborarea planurilor pentru asigurarea resurselor necesare gestionării situaţiilor de urgenţă;

neîntocmirea planurilor de urgenţă;

neîntocmirea planurilor de intervenţie şi de cooperare;

netransmiterea mesajelor de avertizare a populaţiei despre declararea stării de urgenţă sau pentru evacuare.

Art.38.  – (1) Contravenţiile prevăzute la art. 37 se sancţioneaă după cum urmează:

cu amendă de la 30.000.000 lei la 50.000.000 lei faptele prevăzute la lit. a şi  b;

cu amendă de la 20.000.000 lei la 30.000.000 lei faptele prevăzute la lit.  d, e şi f;

cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei lei faptele prevăzute la lit.  g.

(2) Sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice sau juridice, după caz.

Art. 39  – Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul Inspectoratului General şi al serviciilor publice comunitare  profesioniste cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare  a încălcării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, anume desemnat de inspectoratul general.

Art.  40    –   Contravenţiile prevăzute la art.37 şi 38 le sunt aplicabile prevederile O.U.nr 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180 / 2002, cu modificările de rigoare.

CAPITOLUL VI   Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art.  41   –   (1) Regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice tipurilor de riscuri se aprobă prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului care coordonează managementul situaţiilor de urgenţă specifice riscurilor respective.

(2) Reglementările  prevăzute la alin. (1)  se aprobă  în termen  de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi se publică în Monitorul Oficial al României , Partea I.

Art.  42   –  Declararea stării de alertă în cazul situaţiilor de urgenţă la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe se publică în Monitorul Oficial al României , Partea I, iar la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ – teritoriale respective.

Art.  43   –  Serviciile  publice  pentru  situaţii  de  urgenţă  şi  celelalte  forţe,  organe  şi organizaţii prevăzute în regulamentele, planurile, programele şi documentele operative pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă răspund potrivit dispoziţiilor legale de îndeplinirea acţiunilor , măsurilor, funcţiilor de sprijin şi sarcinile ce le revin.

Art. 44   –  (1) Pe   măsura    constituirii   organismelor,   organelor   şi   structurilor   din compunerea Sistemului Naţional, acestea preiau, corespunzător  prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, atribuţiile comisiilor de apărare împotriva dezastrelor, comisiilor de protecţie civilă şi ale comisiilor de evacuare, iar comisiile respective îşi încetează activitatea.

(2) Mijloacele tehnice şi de comunicaţii, precum şi  documentele comisiilor prevăzute la alin. 1 se predau noilor structuri pe bază de protocol.

Art. 45. — Pe timpul situaţiilor de urgenţă, societăţile comerciale periclitate sau afectate constituie celule de urgenţă, care conlucrează cu structurile Sistemului Naţional.

Art. 46. — Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integranta din prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art, 47. — Pentru integrarea în ansamblul legislaţiei a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 180 de zile de la publicarea acesteia, Guvernul României va modifica sau va propune modificarea, după caz, a următoarelor acte normative:

a) Legea protecţiei civile nr. 106/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările ulterioare;

c) Legea nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes .public;

d) Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare;

e) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă;

f) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, cu modificările ulterioare;

g) Ordonanţa Guvernului nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor, aprobată prin Legea nr. 124/1995, cu modificările şi completările ulterioare;

h) Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002;

i) Hotărârea Guvernului nr. 635/1995 privind culegerea de informaţii şi transmiterea deciziilor în cazul apărării împotriva dezastrelor;

j) Hotărârea Guvernului nr. 438/1996 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei centrale pentru prevenirea şi apărarea împotriva efectelor seismice şi alunecărilor de teren, cu modificările ulterioare;

k) Hotărârea Guvernului nr. 209/1997 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Guvernamentale de Apărare împotriva Dezastrelor, cu modificările ulterioare;

I)   Hotărârea Guvernului nr. 210/1997   privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Centrale pentru Apărarea împotriva Inundaţiilor, Fenomenelor Meteorologice Periculoase şi Accidentelor la Construcţii Hidrotehnice, cu modificările ulterioare;

m)   Hotărârea Guvernului nr. 222/1997   privind organizarea şi conducerea acţiunilor de evacuare în cadrul protecţiei civile;

n)   Hotărârea Guvernului nr. 639/1997   privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei centrale pentru incendii în masă;

o)   Hotărârea Guvernului nr. 638/1999   privind aprobarea Regulamentului de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice şi a Normativului-cadru de dotare cu materiale Şi mijloace de apărare operativă împotriva inundaţiilor şi gheţurilor;

p)   Hotărârea Guvernului nr. 1.088/2000  pentru aprobarea Regulamentului de apărare împotriva incendiilor în masă;

q)   Hotărârea Guvernului nr. 674/2002   privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei centrale pentru explozii mari la suprafaţă şi în subteran, accidente chimice şi avarii deosebit de grave la conducte magistrale şi urbane;

r)   Hotărârea Guvernului nr. 967/2003   privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei centrale pentru asistenţă medicală de urgenţă în caz de dezastre şi epidemii.

Anexa 7  EFECTELE PRODUSE ASUPRA POPULAŢIEI ŞI A REŢELEI MEDICALE DIN ROMÂNIA ÎN URMA SIMULĂRII UNUI CUTREMUR CU EPICENTRUL ÎN ZONA VRANCEA

Introducere

Continuând evaluările anterioare ale morbidităţii şi mortalităţii specifice de  cutremur  pe  baza  studierii cutremurului din martie 1977 s-a relevat faptul că, în acel eveniment seismic, s-a înregistrat la o magnitudine de 7,2 o Richter şi o durată a undei seismice principale de 10-15 secunde, un volum impresionant de pierderi de vieţi omeneşti şi răniri diverse.

Comparaţiile efectuate cu  celelalte manifestări seismice din această  jumătate de secol, arată o corelaţie strânsă între magnitudinea seismului, durata undei seismice maxime, momentul apariţiei seismului şi volumul pierderilor de vieţi omeneşti şi de răniri.

Data Magnitudine  grade

Richter

Inten-sitate  MSK Durata

secunde

Morţi Răniţi Mortalitate 0/oooo Morbiditate 0/oooo
10.11.1940 7,4 X 24 400 300 2,5 1,88
04.03.1977 7,2 IX 15 1541 11275 7,14 522,98
30.08.1986 7,0 VIII 56 8 317 0,03 3,15
30.05.1990 6,8 VIII 40 9 296 0,03 0,93

tabelul nr.2: Comparaţia mortalităţii şi morbidităţii specifice de cutremur pentru cutremurele din perioada 1940-1990 din România.

c2 = 518 (P<0,001 pentru anii 1940-1977)

Data Magnitudine  grade

Richter

Inten-sitate  MSK Durata

secunde

Morţi Răniţi Mortalitate 0/oooo Morbiditate 0/oooo
10.11.1940 7,4 X 24 400 300 2,5 1,88
04.03.1977 7,2 IX 15 1200 7576 57,2 361,62

tabelul nr.3: Comparaţia mortalităţii şi morbidităţii specifice de cutremur pentru cutremurele din perioada 1940-1990 din Bucureşti.

c2 = 265  (P<0,001 pentru anii 1940-1977)

Din analiza datelor prezentate în aceste tabele, rezultă  că în seismul  din martie 1977 s-a înregistrat o morbiditate specifică de cutremur de 0,3616% în mediul urban, o morbiditate  specifică  de  cutremur de 0,0522% în mediul rural, mortalitatea  din mediul urban  fiind de 0,05722%, iar cea din mediul rural de 0,00714% (3, 4, 5, 13, 15, 16, 17).

Un dezastru de asemenea amploare pune probleme deosebite de organizare şi desfăşurare a intervenţiei medicale prespitaliceşti.

Consensul general al cercetătorilor şi planificatorilor intervenţiilor în caz de dezastru este că în general programele de pregătire sunt inadecvate în comunităţile supuse acestor riscuri.

Această inadecvare rezultă din lipsa unei evaluări corecte a riscurilor asupra sănătăţii publice produse de cutremur (2, 10).

Evaluarea factorilor ce intervin în afectarea produsă de dezastre

Evaluările corecte ale tuturor factorilor asociaţi cu decese şi răniri în astfel de circumstanţe sunt esenţiale pentru determinarea nevoilor de ajutor şi pentru un răspuns corect al sistemului medical (1, 8).

Analiza efectuată de Noji şi colaboratorii (11)  asupra activităţilor de răspuns la cutremurul din Armenia din 1988 a relevat că primii care au răspuns după cutremur au fost supravieţuitorii relativ nerăniţi, voluntarii, prietenii, vecinii şi rudele victimelor (8) şi unde peste 90% din supravieţuitori au fost degajaţi din ruine de către populaţie (7).

Lipsa unei planificări a intervenţiei medicale în caz de cutremur în Armenia a fost relevată şi de constatările cercetării epidemiologice efectuate de Noji şi colaboratorii în acest caz.(12)  din care putem constata că:

– 81,5% din cei care au fost salvaţi nu au putut să meargă singuri nesprijiniţi, 66,2% din victime au fost încarcerate mai mult de 1 oră, iar 49,2% mai mult de 6 ore, numai 28,2% din victime au primit primul ajutor la mai mult de 1 oră după dezîncarcerare;

– mijloacele folosite pentru salvare au fost reprezentate pentru 68% din victime de mâinile goale şi doar 10,5% au fost salvate cu unelte şi dispozitive;

– personalul care a asigurat salvarea a fost reprezentat de populaţia neinstruită pentru 55,1% din victime şi doar pentru 10,5% din victime a fost asigurată de către formaţiuni specializate;

– personalul care a acordat primul ajutor a fost reprezentat pentru 32,2% din victime de medici, iar 32,2% din victime nu au fost asistate medical;

– primul ajutor a fost acordat pentru 56,5% din victime la locul accidentului şi pe timpul transportului;

– 58% din victime au fost transportate cu mijloace proprii sau improvizate şi doar 10,5% au fost transportate cu autosanitarele;

– din totalul victimelor ce au necesitat îngrijiri în spital 61,6% au necesitat îngrijiri ortopedice şi 33,4% alte îngrijiri.

Pentru organizarea perfectă a intervenţiei medicale prespitaliceşti cu o eficienţă ridicată în salvarea de vieţi umane sunt necesare o serie de condiţii care după aprecierile lui Pretto (14), pot conduce la prevenirea a cel puţin  22 – 25% din decesele ce s-ar produce în caz de cutremur.

Luând în considerare riscurile seismice pe teritoriul României, remarcăm că principalul focar se găseşte plasat în judeţul Vrancea şi în care mişcările plăcilor tectonice produc cutremure la o adâncime de 60 – 100 de km cu o magnitudine maximă de 8 – 9 o Richter şi o recurenţă de 40 – 100 de ani.

Figura nr.5

Luând în considerare datele prezentate mai sus, am procedat la efectuarea unei simulări a unui cutremur cu epicentrul în zona Vrancea, la o intensitate de 80 M.S.K. cu o durata a undei seismice maxime de 15 secunde, ce apare noaptea.

De asemeni în evaluarea capacităţii de spitalizare şi transport a victimelor am ţinut seama de aprecierile prof. Dr. Ian de Boer, pe care le prezentăm mai jos:

Capacitatea lanţului de îngrijiri medicale

Lanţul de ajutor şi îngrijiri medicale, cuprinde îngrijirile acordate de asistente şi medici, către victime la toate etapele începând cu locul dezastrului şi până la internarea în spital. Acest lanţ are două subdiviziuni şi anume una care se ocupă de decedaţi şi a cărui principală sarcină este identificarea victimelor şi una pentru victimele ce pot fi îngrijite ambulatoriu şi care va fi executată de medici de medicină de urgenţă.

Spital

Locul                                                                Transport +

dezastrului                       Transport                                                      Spital                                                                                        distribuţie

Spital

Capacitate de                       Capacitate de                                   Capacitate de

salvare medicală       transport medical                  tratament a

Personal                     Triaj                                         spitalelor

Echipament               Personal                                 Personal

Planuri                                    Echipament                           Echipament

Planuri                                                Planuri

Figura nr.6 Capacităţile lanţului de îngrijiri medicale

Cele trei componente ale lanţului de îngrijiri medicale trebuie să fie echivalente pentru a nu crea haos şi trebuie avut în vedere faptul că se consideră că cel mai mic grad de capacitate al unui component determină capacitatea întregului lanţ. Astfel orice creştere a capacităţii de transport prin aducerea de ambulanţe suplimentare nu rezolvă gâtuirea lanţului de îngrijiri medicale dacă nu creşte corespunzător şi capacitatea de tratament a spitalelor. Iar această capacitate se poate determina atât prin calcule matematice conform tabelului prezentat mai jos cât şi printr-o apreciere empirică, conform căreia 2-3% din numărul de paturi ale spitalelor, reprezintă numărul de victime ce pot fi îngrijite într-o oră. Trebuie ţinut seama şi de oboseala echipei de îngrijiri din spital şi astfel la un spital cu cca 300 de paturi pot fi îngrijite în 8 -10 ore un număr de aproximativ 50 -70 de victime (9)

Calculul matematic al capacităţii de tratament al unui spital

Nr.crt Variabila Număr(N) Pondere (W) N x W
1 Numărul de paturi 1/3000
2 Numărul de paturi chirurgie 1/250
3 Număr de paturi ATI 1/20
4 Număr de săli de operaţii 1/10
5 Număr de operaţii pe an 1/20000
6 Număr de chirurgi 1/5
7 Număr de anestezişti 1/4
8 Număr de rezidenţi chirurgie 1/10
9 Număr de alţi specialişti chirurgi
10 Nr  pacienţi acuţi şi de urgenţă /an 1/10000
11 Total

Tabelul nr.1 Calculul capacităţii de tratament a unui spital (9)

Aplicarea acestor principii la un oraş, judeţ sau chiar la o ţară întreagă poate face posibilă o apreciere statistică a stării de pregătire a sistemului medical pentru dezastre, dar pentru un calcul precis sunt necesare aprecierea şi a altor indicatori.

Rezultatele simulării

Folosind Programele Epi 6.O4 şi Epimap 2 şi un algoritm propriu de calcul am obţinut rezultatele pe care le prezentăm în tabele următoare

Nr.crt. Variabila Zona II-a Zona III-a Zona IV-a Total
Populaţie urbană 5213983 3479324 2979764 11.673.071
Populaţie rurală 3701081 3504833 2966443 10.172.357
Total victime probabile urban 18821 1221 74 20.116
Total victime probabile rural 1893 138 0 2031
Total victime probabile 20714 1359 74 22.147
Încarceraţi urban 3725 211 5 3941
Încarceraţi rural 93 0 0 93
Încarceraţi total 3818 211 5 4034
Supravieţuitori după o zi 3189 141 1 3331
Supravieţuitori după două zile 94 0 0 94
Supravieţuitori după trei zile 33 0 0 33

Tabelul nr 2 Rezultatele generale pe zone seismice ale simulării

Din datele prezentate în tabelul anterior rezultă cu pregnanţă că în zona II seismică ce cuprinde judeţele din Moldova, Nordul Munteniei şi Estul Transilvaniei, numărul total de victime probabile este de 20714, faţă de 22.174 totalul înregistrat pe ţară, ceea ce dovedeşte că în celelalte zone numărul total de vicitme este mult mai mic. Analizarea numărului total de victime încarcerate arată că în zona II se înregistrează 3818  faţă de 40343 numărul total de victime încarcerate pe ţară. De asemeni analizarea situaţiei victimelor încarcerate arată că după 24 de ore de încarcerare rata supravieţuirilor scade dramatic ceea ce subliniază necesitatea desfăşurării acţiunii de căutare-salvare de toate gradele în primele 24 de ore pentru a creşte speranţa de supravieţuire a victimelor ce au fost încarcerate.

Trecerea în revistă a capacităţii medii de transport arată că această capacitate este mai mare decât capacitatea de spitalizare în fiecare zonă seismică, dar solicitarea acestor parametri este mult mai mică în zonele III şi IV.

Analiza categoriilor de victime rezultate din simulare

Rezultatul categorisirii victimelor probabile apreciate în urma simulării, este prezentat în tabelul nr.6, iar principalele categorii de afecţiuni înregistrate în urma simulării sunt prezentate în tabelul nr.7.

Nr.crt. Variabila Zona II-a Zona III-a Zona IV-a Total
Urgenţe absolute urban 5616 330 9 5955
Urgenţe absolute rural 532 8 0 540
Urgenţe absolute 6148 338 9 6495
Victime ambulatorii urban 7502 456 16 7974
Victime ambulatorii rural 727 23 0 750
Victime ambulatorii 8229 479 16 8724
Victime foarte uşoare urban 1853 89 1 1943
Victime foarte uşoare rural 157 0 0 157
Victime foarte uşoare 2010 89 1 2100
Victime depăşite urban 3738 212 5 3955
Victime depăşite rural 348 4 0 352
Victime depăşite 4086 216 5 4307
Decedaţi urban 2948 161 3 3112
Decedaţi rural 223 1 0 224
Decedaţi total 3171 162 3 3336

Tabelul nr. 3 Principalele categorii de victime

Nr. crt. Variabila Zona II-a Zona III-a Zona IV-a Total
Afecţiuni chirurgicale 5548 324 8 5880
Afecţiuni ortopedice 4767 309 12 5088
Afecţiuni interne 3112 205 7 3324
Afecţiuni neurochirurgicale 1037 63 1 1101
Şocuri 2073 138 4 2215
Arsuri 1242 75 1 1101
Intoxicaţii 1037 63 1 1101
Afecţiuni psihice 1037 63 1 1101

Tabelul nr. 4 Principalele categorii de afecţiuni

Analiza  victimelor transportabile, a capacităţii de transport şi a numărului de formaţiuni medicale prespitaliceşti, necesare pentru managementul cutremurului simulat.

Rezultatele simulării sunt prezentate în tabelul nr.5

Nr.crt. Variabila Zona II-a Zona III-a Zona IV-a Total
Total victime transportabile 10050 507 10 10567
Total victime transportabile cu targa/h 482 13 0 495
Total victime transportabile cu brancarda/h 223 3 0 225
Total echipe medicale mobile de triaj şi evacuare 78 0 0 78
Număr de autosanitare 1270 1125 1120 3515
Capacitatea de transport/h 25,108 13,617 17,432 18,719
Capacitatea de spitalizare/h 12,217 11,255 13,693 12,388

Tabelul nr. 5 Principalele categorii de victime transportabile, echipe medicale mobile şi de triaj şi numărul de autosanitare

Din datele prezentate, rezultă cu pregnanţă faptul, că în situaţia producerii unui seism de intensitatea celui simulat, devine necesară manevra resurselor umane şi materiale, medico-sanitare din judeţele limitrofe zonei afectate, mai ales că rezultă posibilitatea efectuării acestei manevre relativ rapid şi cu eficienţa scontată, pentru creşterea capacităţii de transport a victimelor în zona afectată. Simularea noastră oferă o imagine asupra nevoilor de suplimentare în resurse umane şi autosanitare în judeţele afectate de seism.

Datele prezentate întăresc o dată mai mult nevoia efectuării unor evaluări cât  mai complete a nevoilor reţelei medicale din zonele afectate de seism pentru a putea face faţă rigorilor managementului ştiinţific al unui aflux masiv de victime de diferite gravităţi. De asemeni rezultă clar faptul că pentru transportul unui volum masiv de victime ce apar în urma unui seism devine necesară folosirea altor resurse de evacuare, cum ar fi trenurile sanitare din dotarea SNCFR şi care pot în situaţia menţinerii viabilităţii căilor ferate, asigura posibilitatea evacuării unui mare număr de victime, care pot primi îngrijirile necesare pe durata transportului până la locul în care s poate acorda tratamentul definitiv.

Evaluarea victimelor ce necesită evacuare secundară şi a paturilor de spital disponibile în caz de dezastre

Nr.crt Variabila Zona II-a Zona III-a Zona IV-a Total
Total victime chirurgicale transportabile secundar 905 0 0 905
Total victime ortopedice transportabile secundar 1388 31 0 1419
Total victime boli interne transportabile secundar 15 0 0 15
Total victime cu şocuri transportabile secundar 428 0 0 428
Total victime neurochirurgicale transportabile secundar 174 4 0 178
Total victime arse transportabile secundar 332 7 0 339
Total victime intoxicate transportabile secundar 491 19 0 510
Total victime psihice transportabile secundar 222 2 0 224
Total victime transportabile secundar 3955 63 0 4018

Tabelul nr. 6 Victimele care necesită evacuare secundară

Nr.crt Variabila Zona II-a Zona III-a Zona IV-a TOTAL
Paturi chirurgicale disponibile 2187 2087 2020 6294
Paturi ortopedie disponibile. 1121 919 863 2903
Paturi boli interne disponibile 5390 4627 6019 16036
Paturi neurochirurgicale disponibile 295 90 163 548
Paturi  ATI.disponibile 698 706 739 2143
Paturi Arşi disponibile 623 215 177 1015
Paturi intoxicaţi disponibile 23 8 4 35
Paturi psihiatrie disponibile 3888 2334 3876 10098
Total paturi disponibile 14207 10986 13861 39054

Tabelul nr. 7 Distribuţia paturilor de spital disponibile pe specialităţi  în  zonele seismice.

Analiza costurilor intervenţiei medicale prespitaliceşti si a spitalizării victimelor cutremurului simulat

Nr.crt. Variabila Zona II-a Zona III-a Zona IV-a Total
Victime transportabile cu ambulanţa 5387 251 3 5641
Victime transportabile cu vehiculele poliţiei 1570 59 0 1629
Victime transportabile cu vehicule proprii 1570 59 0 1629
Victime transportabile pe picioare 368 9 0 377
Victime transportabile cu mijloace comune 969 33 0 1002
Tariful de transport cu ambulanţa 28552.367 5110.460 4636.068 12766.298
Costul total al transportului 4.06890E+08 2612359.400 542.261 4.071.723.699,9
Tariful de spitalizare 135719.258 169439.979 111340.545 138.833,260
Costul total al spitalizării 1.47687E+10 8.06103E+08 17598452.080 15.592.401.452,08

Tabelul nr. 8 Costul transportului, durata spitalizării victimelor şi costul spitalizării

Figura nr. 7 Tarifele şi costurile transportului şi a spitalizării victimelor în urma cutremurului simulat

La aceste sume se adaugă costurile pentru evacuarea secundară a victimelor care nu pot fi spitalizate la spitalele unde au fost aduse, precum şi costurile spitalizării acestor victime după cum urmează:

Costul total al transportului secundar al victimelor= 6.729.748.200 lei;

Costul total al spitalizării victimelor secundare=153.267.405.564 lei, ridicând astfel costurile totale prezumtive, fără a avea în calcul materialele folosite în faza prespitalicească la: 179.661.278.891 lei.

Analiza necesarului de materiale biologice, oxigenului şi pansamente pentru intervenţia medicale în urma cutremurului simulat

Nr. crt. Variabila Zona II-a Zona III-a Zona IV-a Total
Oxigen/l 67180170 198822 369 67.379.361
Sânge/l 751 3 0 754
Soluţii perfuzabile./l 567 0 0 567
Pansamente 30639 228 0 30.867
Atele 3012 175 3 3190

Tabelul nr.9 Unele materiale şi produse biologice necesare pe timpul intervenţiei medicale prespitaliceşti în urma cutremurului simulat.

Analiza numărului şi pregătirii medicilor şi personalului medical necesar în intervenţia medicală în dezastre

Nr. crt. Variabila Zona II-a Zona III-a Zona IV-a Total
Existent
Număr total de medici din ambulanţe 188 133 201 522
Medici specialişti de urgenţă 9 1 4 14
Medici specialişti de alte specialităţi 8 2 0 10
Medici specialişti şi primari 71 60 59 190
Medici de MG din ambulanţe 100 70 138 308
Asistenţi medicali 847 1028 865 2740
Necesar pentru intervenţia la dezastre
Medici de urgenţă 312 0 0 312
Specialişti 114 0 0 114
Cu competenţă 198 0 0 198
Asistenţi medicali 468 0 0 468
Brancardieri 624 0 0 624

Tabelul nr.10 Existentul şi necesarul de medici şi personal medical în caz de dezastre

Analiza statistică a datelor simulării

Calculul coeficientului de corelaţie pentru victimele probabile şi victimele transportabile arată că acest coeficient r=1, ceea ce atestă o corelaţie strânsă lineară directă, atestând faptul că dacă un termen al comparaţiei creşte, creşte şi cel de al doilea.

Nr.crt Variabila Zona II-a Zona III-a Zona IV-a
Coeficientul de corelaţie r
TOTVICPR-TOTVICTR r   = 1.00   r^2 = 1.00 r =   0.99

r^2 = 1.00

r   = 0.88   r^2 = 0.77
CAPATRAN-CAPASP r^2 = 0.89   ra^2 = 0.88 r^2 = 0.79   ra^2 = 0.78 r^2 = 0.75   ra^2 = 0.74
Testul T
TOTVICTR-TOTVICTRS T statistic = 4.678,

p  = 0.00001

T statistic = 5.610,

p = 0.000001

T statistic = 2.079, p = 0.04052

Tabelul nr 11 Coeficientul de corelaţie şi probabilitatea realităţii diferenţelor unor variabile

Analiza probabilităţii ca variabilele investigate să fie reale s-a făcut pentru victime transportabile şi victimele transportabile secundar şi a relevat faptul că t=4.678 în zona II-a, t= 5.610 în zona III-a şi t=  2.079  pentru zona IV-a, ceea ce stabileşte probabilitatea ca aceste date să fie reale la p = 0.00027% deci probabilitatea este foarte mare, înalt semnificativă statistic.

Calcularea coeficientului de corelaţie între TOTVICPR-TOTVICTR şi CAPATRAN-CAPASP, arată că acest coeficient vaiază pe zonele seismice de la r   = 1.00   la r^2 = 0.77 pentru primele 2 şi de la r^2 = 0.89   la r^2 = 0.75   pentru ultimele 2 variabile , ceea ce menţine aceste  variabile în limita unei corelaţii lineare directe înalte.

Concluzii

Din datele prezentate se desprind cu pregnanţă următoarele condiţii ale unei intervenţii medicale eficiente în caz de cutremur:

– necesitatea absolută a evaluării vulnerabilităţii aglomerărilor umane urbane la cutremure şi estimarea volumului probabil de victime, a structurii probabile a acestora şi evaluarea capacităţii de intervenţie prespitalicească ;

– dimensionarea cât mai corectă şi apropiată de realitate a sistemului prespitalicesc de intervenţie;

– dotarea şi antrenarea corespunzătoare a elementelor sistemului medical de intervenţie în caz de cutremur;

– asigurarea unei conduceri unice şi ferme a dispozitivului medical de intervenţie atât prin asigurarea legăturilor cât şi prin optimizarea informaţiilor necesare luării unor decizii cât mai corecte;

– necesitatea dezvoltării sistemului medical de urgenţă, care constituie infrastructura sistemului medical de intervenţie la dezastre.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.