Misiunile echipei SAR

C.1 Generalităţi

Echipa SAR, este organizată pe module, pentru a îndeplini următoarele misiuni de bază (sau o parte din acestea):

a) Căutare-salvare urbană

– localizarea şi scoaterea persoanelor de sub dărâmături;

– acordarea primului ajutor medical de urgenţă la locul intervenţiei;

– evacuarea victimelor descarcerate din zona de lucru către formaţiunile medicale;

– îndepărtarea sau consolidarea elementelor de construcţii avariate pe timpul acţiunilor de căutare-salvare;

– restabilirea provizorie a facilităţilor edilitare sau industriale afectate de dezastru.

b) Detecţie WMD

c) Decontaminare WMD

– a personalului;

– a tehnicii;

– a terenului;

– a echipamentului;

– purificarea apei potabile.

d) Comunicaţii

– poziţionare GPS;

– comunicaţii pe unde scurte prin satelit;

– comunicaţii prin reţea computerizată de transmisie a datelor;

e) Asistenţă medicală de urgenţă

– ajutor medical de urgenţă de tip minim ATLS în primul rând pentru membrii echipei;

– triajul şi stabilizarea victimelor;

– evacuarea la formaţiunile medicale avansate locale, sau la spitalele;

– tratamentul victimelor intoxicate;

– intervenţii chirurgicale de urgenţă pentru degajarea victimelor încarcerate;

f) Asanarea muniţiei rămasă neexplodată

g) Asigurarea facilităţilor vitale pentru supravieţuirea în zonă

– adăpostire;

– prepararea hranei;

– stocarea apei purificate;

– măsuri de sanitaţie;

– asigurarea cazarmamentului.

Principalele dezastrele acoperite de misiunile de mai sus sunt (la care se adaugă asanarea teritoriului de bombele rămase neexplodate):

– cutremurele de pământ;

– alunecările şi prăbuşirile de teren;

– accidentele NBC;

– exploziile şi (parţial) accidentele grave pe căile de comunicaţii;

– inundaţiile.

C.2 Reguli generale privind intervenţia

În general, intervenţia cuprinde următoarele faze:

– Cercetarea;

– Căutarea;

– Salvarea.

C.2.1. Cercetarea

Are drept scop furnizarea continuă a datelor necesare desfăşurării acţiunilor de căutare – salvare prin identificarea caracteristicilor raioanelor de distrugere cât şi a evoluţiei acestora în timp.

Cercetarea se poate efectua:

– terestru prin realizarea  observării directe de către echipe special dotate şi instruite în acest sens;

– aerian prin fotografiere sau transmisie de imagini video.

În ambele cazuri esenţială este condiţia ca datele să fie transmise în timp real.

Datele obţinute prin cercetare vor fi folosite la evaluarea situaţiei operative, ce va sta la baza luării deciziei de intervenţie.

În cazul dezastrelor naturale, evaluarea trebuie să clarifice:

– impactul dezastrului asupra societăţii;

– nevoile şi priorităţile măsurilor urgente de intervenţie;

– resursele disponibile;

– disponibilităţile de a facilita reabilitarea şi dezvoltarea pe termen lung.

În general datele de interes ce trebuie culese de cercetare pentru realizarea evaluărilor sunt conţinute în anexa nr. 8 (evaluarea efectelor dezastrelor).

C.2.2. Căutarea

Căutarea este eficientă dacă este sistematică şi atentă, evită dublarea inutilă a eforturilor şi asigură datele necesare acţiunilor de salvare.

Cele mai uzuale tehnici de căutare folosite sunt:

a) Căutarea tradiţională

Se execută de regulă în module de câte trei salvatori, pe baza unei scheme de cercetare prin chemare vocală. Salvatorii se deplasează în triunghi într-o zonă dată şi vor marca ariile de căutare.

b) Căutarea canină

Majoritatea ţărilor, au optat pentru organizarea unui modul de căutare al victimelor cu ajutorul câinilor, compusă din trei oameni (din care unul este şeful echipei) şi trei câini.

Această organizare uşurează în mod deosebit, problemele  legate de antrenamente, dotare, echipare, hrănire, etc.

În caz de intervenţie, modulul poate acţiona grupat, sau separat (ca întărire, pentru diferitele unităţi sau formaţiuni de protecţie civilă, specializate în acţiuni de căutare-salvare).

În general şeful modulului, după primirea misiunii, hotărăşte schema organizatorică pentru îndeplinirea acesteia.

Principalele misiuni ale modulului pot fi:

– localizarea oamenilor surprinşi de cutremur în diferite situaţii (blocaţi în spaţii amenajate sau sub dărâmături, blocaţi sub zăpadă sau pământ datorită unor alunecări de teren, etc.)

– acordarea primului ajutor medical;

– ajutorarea evacuării victimelor rănite la punctele de acordare a ajutorului medical avansat.

Pe timpul acţiunilor, modulul de căutare canină se subordonează exclusiv şefului raionului de distrugeri la care a fost repartizată.

Cazarea modulului se va face în imediata apropiere a raionului de distrugeri, având grijă de a destina o cameră pentru câini, separată de cea a oamenilor.

Indiferent de problemă, conductorul este cel  care răspunde de soluţionarea acesteia. Câinele este o simplă unealtă.

Conductorul hotărăşte (de comun acord cu şeful obiectivului de intervenţie):

– unde, când şi cum să se execute căutarea;

– regimul de lucru al câinelui;

– situaţii de întrerupere imediată a căutării.

Conductorul foloseşte câinele numai atunci când nu poate constata personal prezenţa oamenilor în zona de căutare primită.

Conductorul participă activ la căutare, împreună cu câinele său.

Locuri care vor fi căutate cu prioritate:

– toate adăposturile, subsolurile şi alte lucrări de artă subterane;

– zonele acoperite cu dărâmăturile datorate prăbuşirii totale sau parţiale ale unor etaje superioare ale unor construcţii;

– intrările/ieşirile de metrou.

Câinii trebuie dirijaţi spre orice goluri, guri de aerisire sau ventilaţie, fisuri în ziduri, scobituri, guri de canalizare, adică acolo unde sunt curenţi de aer.

Conductorul trebuie să fie atent la direcţia din care bate vântul, deoarece acesta se poate schimba repede şi de mai multe ori pe timpul cercetării.

Câinele nu trebuie grăbit, ci înţeles în reacţiile lui.

Dacă zona de cercetare, dată unui conductor, este mare, există pericolul ca datorită oboselii şi tensiunii nervoase, părţi din această zonă să rămână necercetate, sau controlate de mai multe ori (un câine poate cerceta un raion de mărimea unui teren de fotbal în circa 45 minute). Pentru evitarea acestei situaţii, este necesar ca zona să fie împărţită în arii mai mici, care să fie cercetate sistematic.

Conductorul hotărăşte, în raport de situaţia din zonă, dacă cercetarea se va face cu câinele ţinut în lesă sau lăsat liber. Lesa de regulă, se foloseşte pentru porţiunile de teren unde pericolul de prăbuşire al unor elemente de construcţii avariate, al electrocutării şi al inhalării de substanţe volatile periculoase este mare.

Când un câine semnalează prezenţa unei persoane sub dărâmături, după marcarea locului respectiv, conductorul raportează despre aceasta şefului echipei.

Dacă după mai multe încercări, conductorul consideră că persoanele sunt localizate în altă parte decât arată câinele, atunci va cere şefului modulului ca un alt câine să repete căutarea în zona respectivă.

c) Căutarea cu mijloace de detecţie

Etapele sunt:

– stabilirea listelor nominale ale victimelor prezumtive (acolo unde este posibil);

– stabilirea poziţiei prezumtive a victimelor probabile;

– căutarea primară a locului dezastrului cu modulele de căutare canine;

– căutarea locului dezastrului cu module având în dotare mijloace tehnice de ascultare (geofonul şi geostereofonul)

Există două tipuri de aparate de ascultare:

– geofonul electronic;

– geostereofonul electronic

Performanţe tehnice minime:

Fiecare captator permite detectarea vibraţiilor emise de victime pe 20 de metri de teren omogen.

Stocarea aparatelor este posibilă la o marjă de temperatură de 20-70 grade Celsius, bateriile trebuiesc scoase din aparat, iar mufele de legătură trebuind să fie  şi ele scoase în timpul stocării aparatului.

Detecţia instrumentală se va desfăşura astfel:

– personal:

1 şef al modulului de ascultare;

2 echipieri cu aparate;

– pregătire:

*şeful de modul va sectoriza zona de intervenţie, în fâşii de 60 de metri lăţime;

*modulul se va deplasa în axul deplasării (cei trei se dispun în triunghi cu vârful înapoi, având latura de 20 metri).

– se aplică următoarea procedură de căutare:

*şeful de modul ordonă „Linişte”;

*membrii modulului se obişnuieşte cu zgomotele de fond;

*şeful de modul ordonă apelul (răspund echipierii);

*şeful de modul pune în funcţiune aparatul său şi ascultă;

*în funcţie de un eventual răspuns şeful de modul va cere confirmarea de la alt coechipier;

*modulul se va deplasa 20 de metri şi se reia ascultarea.

În timpul căutării şeful de modul va avea grijă să nu se depăşească fâşiile de intervenţie şi să evite repetarea căutării în zonele prin care deja s-a trecut.

Interpretarea răspunsurilor primite (a sunetelor) prin intermediul aparaturii se face astfel:

–       fără sunet (valoare 0) = se semnalizează restului echipei făcând un zero cu policele şi indexul de la mâna dreaptă;

–       sunet slab (valoare 1) = se semnalizează restului echipei arătând policele de la mâna dreaptă, restul degetelor fiind strânse;

–       sunet mediu (valoare 2) = se semnalizează restului echipei arătând indexul şi mediusul de la mâna dreaptă, restul degetelor fiind strânse;

–       sunet puternic (valoare 3) = se semnalizează restului echipei arătând indexul, mediusul şi degetul mic de la mâna dreaptă, restul degetelor fiind strânse.

C.2.3 Salvarea

a)                   Salvarea presupune următoarele scopuri:

– crearea unui mediu sigur pentru salvare. Acest lucru se realizează prin înlăturarea din calea salvatorilor a obiectelor ce pot cădea, folosirea de instrumente pentru mişcarea diverselor obiecte căzute, sprijinirea pereţilor şi înlăturarea molozului;

– triajul şi stabilizarea victimelor;

– evacuarea victimelor. Modulele de căutare-salvare vor evacua imediat victimele din clădirile uşor avariate, către o zonă sigură (modulele medicale vor evacua victimele din clădirile uşor avariate, după evaluarea completă a stării sănătăţii lor şi tratamentul leziunilor).

Nici unul din aceste scopuri nu poate fi realizat dacă nu se realizează  un      mediu cât mai sigur posibil, înaintea începerii operaţiunilor de descarcerare.

Acestea sunt o parte din precauţiunile pe care trebuie să le ia modulul de căutare-salvare, pentru reducerea la minim posibil a riscurilor, pe care le implică un efort de salvare.

b) Cunoaşteţi-vă limitele

Mulţi voluntari bine intenţionaţi, au fost răniţi în timpul operaţiunilor de salvare, datorită faptului că nu au acordat atenţie limitelor fizice şi mentale proprii. Ca membru al unui modul de căutare-salvare trebuie să vă cunoaşteţi foarte bine limitele atât fizice cât şi psihice şi să vă controlaţi permanent starea proprie.

Luaţi-vă timp pentru a mânca, a bea şi a vă recupera, astfel încât să vă reîntoarceţi la acţiune cu mintea clară şi energia recuperată. Reţineţi: oboseala conduce la rănire.

Întotdeauna protejaţi-vă prin purtarea echipamentului de protecţie cerut de situaţie şi folosiţi procedurile de siguranţă stabilite:

– lucraţi în pereche;

– sub nici o formă să nu intraţi într-o structură instabilă;

– urmaţi procedurile recomandate pentru ridicare şi transport a victimelor.

Pentru a ridica o victimă în siguranţă executaţi:

– îndoiţi genunchii şi aplecaţi-vă;

– menţineţi încărcătura aproape de corpul dvs.;

– ţineţi spatele drept;

– împingeţi în sus cu membrele inferioare;

– nici o dată să nu vă puneţi siguranţa în pericol;

Veţi fi valoros ca salvator, dacă rămâneţi sănătos.

c) Folosirea instrumentelor şi echipamentelor

Instrument de salvare poate fi orice instrument, care poate fi folosit pentru a găsi şi a ajunge la victime sau pentru a deplasa obiecte mari din cale .

Instrumentele şi echipamentele pot varia foarte mult şi de aceea folosirea lor trebuie să fie cât mai bună,  chiar dacă necesitatea lor de a fi folosite este dependentă de tipul şi magnitudinea dezastrului. De aceea trebuie planificată aprovizionarea şi dotarea cu instrumente şi echipamente anterior intervenţiei, pentru a putea face faţă situaţiei concrete  de la locul accidentului.

d) Degajarea victimelor folosind pârghii şi răngi

Se foloseşte atunci când un obiect mare, ca de exemplu un perete prăbuşit, sau un fragment greu de dărâmătură, trebuie să fie mişcat de pe o victimă, sau din drum.

Instrumente şi echipamentul necesar, variază de la un caz la altul, dar în principiu este reprezentat de una sau mai multe pârghii, care sunt introduse sub obiectul de deplasat pentru a elibera victima prinsă.

e) Îndepărtarea dărâmăturilor

Când trebuie să îndepărtaţi dărâmăturile, în scopul localizării sau a descarcerării unei victime, trebuie folosit “lanţul uman”. Astfel veţi forma o linie de voluntari, care îşi vor da mână în mână fragmentele de dărâmături. Lanţul va fi constituit astfel încât să nu stânjenească descarcerarea victimei, sau să blocheze căile de circulaţie. Purtaţi mănuşi de piele pentru protecţie, deoarece mâinile sunt cel mai important “instrument” de salvare.

Următoarele etape în cadrul operaţiunilor de salvare sunt:

– descarcerarea victimelor (unele victime reuşesc să se autodescarcereze până la sosirea salvatorilor)

– ridicarea victimei;

– transportul victimei:

–  de către un salvator cu chinga;

–  de către doi salvatori (metoda Georgia Street);

–  cu scaunul format de către salvatori;

–  cu pătura;

–  cu folosirea tărgilor improvizate;

–  prin târârea victimei.

C.3  Particularităţi ale acţiunilor de intervenţie

A) Particularităţi pe tipuri de misiuni

În funcţie de natura şi caracterul dezastrului, echipa SAR acţionează cu toate modulele sau cu o parte dintre acestea.

În raionul de distrugeri  creat ca urmare a efectelor cutremurelor de pământ sau alunecărilor de teren, echipa de SAR acţionează cu toate modulele şi tehnica din înzestrare (inclusiv modulul pirotehnic care acţionează specific în cadrul raioanelor de distrugeri rezultate ca urmare a atacurilor aeriene).

În raionul de distrugeri, după efectuarea cercetării, se introduc modulele SAR şi de prim ajutor medical, care execută: misiuni de căutare – salvare, delimitarea (marcarea) zonelor periculoase, limitarea avariilor la reţelele de gospodărie comunală, sprijinirea (demolarea) zidurilor care ameninţă cu prăbuşirea, acordarea primului ajutor medical şi transportul răniţilor la punctele de adunare a răniţilor. Personalul modulului medical poate participa şi la acţiuni de triaj medical şi de acordare a ajutorului medical de urgenţă.

În raionul contaminat cu substanţe toxice industriale echipa SAR poate acţiona întrunit sau cu o parte din module, în cooperare cu alte formaţiuni de intervenţie. În acest caz echipei de căutare – salvare trebuie să i se indice locul, modul de acţiune, durata acţiunii şi asigurarea materială şi locul punctelor de decontaminare de către autoritatea publică locală care răspunde de coordonarea acţiunilor în raion. Nici un membru al echipei nu va acţiona în raionul contaminat cu substanţe toxice industriale fără a fi dotat cu mijloacele de protecţie individuale adecvate.

Acţiunile echipei de căutare – salvare în raionul contaminat cu substanţe toxice  încep cu participarea modulului specializat la cercetarea şi delimitarea raionului de intervenţie, în cooperare cu alte formaţiuni de cercetare. După cercetare, se introduce modulul  de decontaminare care neutralizează substanţele toxice industriale în special pe căile de acces spre locurile unde se găsesc răniţi, intoxicaţi sau contaminaţi. Concomitent cu acestea acţionează modulul medical, care acordă prim ajutor răniţilor şi intoxicaţilor, asigură trierea şi stabilesc urgenţele de evacuare la spitalele de urgenţă, participă la transportul acestora la punctele de adunare, punctele de decontaminare sau la spitalele (care le acordă ajutorul medical calificat).

După terminarea intervenţiei, personalul, tehnica şi mijloacele care au intervenit în raionul contaminat cu substanţe toxice industriale va trece pe la P.D.(punctul de decontaminare) în vederea decontaminării acestora.

La cerere, modulul specializat din echipa SAR poate participa la acţiuni de control al decontaminării.

În raionul contaminat cu substanţe radioactive, echipa SAR intervine numai cu forţele şi mijloacele specifice acestui tip de acţiuni.

Întrebuinţarea echipei SAR în raioane contaminate cu substanţe radioactive, începe cu acţiunea de cercetare care procură tot timpul date despre situaţia din raion.

După cercetare se introduce modulul specializat care va coopera cu alte forţe (formaţiuni) pentru deblocarea căilor de acces, executarea de treceri peste dărâmături, decontaminarea căilor de acces şi a punctelor de intervenţie.

În continuare se vor căuta şi salva răniţi, victimele din locurile în care au avut loc explozii (dacă acestea există), iar modulul medical le va acorda ajutorul medical de urgenţă, participând şi la transportul acestora la spitale, în afara zonei periculoase.

În această situaţie membrii modulului specializat vor fi echipaţi cu mijloace de protecţie individuală adecvate, iar intervenţia se va executa pe nivele de radiaţie astfel încât aceştia să nu primească mai mult decât doza maximă admisă.

În raioane afectate de inundaţii echipa SAR acţionează cu toate modulele folosind mijloacele tehnice  specifice în astfel de cazuri: bărci de salvare, colaci de salvare, pompe şi motopompe etc.

Modulul SAR, îmbarcat pe bărci pneumatice va executa o cercetare rapidă a raionului de intervenţie, în urma căreia vor informa şeful modulului despre situaţia din teren. Pe timpul acţiunilor, echipajele  pot executa şi acţiuni de salvare care nu suportă amânare.

Pe baza datelor furnizate vor începe acţiunile de salvare a persoanelor surprinse în zona inundaţiei, se vor acorda primul ajutor persoanelor cu nevoi sanitare şi le va transporta în locuri sigure, în afara zonei periculoase.

Pe timpul acţiunilor la apă, toţi membrii modulului SAR vor fi înzestraţi cu „vestă de salvare”.

Pe timpul intervenţiei în raioane afectate de inundaţii, echipa SAR poate participa şi la acţiuni de evacuare a populaţiei şi bunurilor materiale, iluminarea taberelor de sinistraţi sau alimentarea cu energie electrică a utilajelor sau aparaturii electrice din tabăra de sinistraţi, cât şi la consolidarea digurilor de protecţie împotriva apelor.

B) Dispozitivul de intervenţie

Dispozitivul de intervenţie se adoptă pentru ducerea acţiunilor în raionul de intervenţie.

Dispozitivul de intervenţie se stabileşte de şeful echipei SAR şi, de regulă, se compune din următoarele elemente:

– modulul de  intervenţie;

– punctul de comandă;

– P.A.R. (puncte de adunare ale răniţilor);

– rezerva echipei SAR;

– punctul de sprijin logistic.

Modulul de intervenţie este formată dintr-o combinaţie de modulele proprii, precum şi din forţele şi mijloacele date în sprijin ( în care pot intra elemente de cercetare, căutare – salvare, sanitare, decontaminare şi altele). De regulă în primele 6 ore de intervenţie, echipa SAR va acţiona cu toate forţele şi mijloacele. Dacă intervenţia se prelungeşte peste 6 ore se va trece la intervenţia pe schimburi de lucru.

Locul punctului de comandă se stabileşte, de regulă, pe direcţia (în vecinătatea punctului de lucru) unde echipa SAR concentrează efortul principal.

Punctul de adunare al răniţilor (P.A.R.) se organizează, de regulă, câte unul la maximum 3 puncte de lucru atunci când afluxul de victime este foarte mare iar triajul şi transportul auto nu se pot efectua direct în cadrul fiecărui punct de lucru. Amplasarea se face la cel mult 200m de punctele de lucru în zonă deschisă (pieţe,parcuri,etc.)şi cu căi de acces valabile pe orice stare a vremii.

Rezerva se stabileşte în funcţie de natura şi caracterul urmărilor dezastrului şi de posibilităţile de intervenţie cu tot efectivul sau cu efective reduse. În cazul în care s-a trecut la lucrul în schimburi, rezerva se va putea crea din schimburile care merg la odihnă sau din forţele şi mijloacele scoase de la punctele de lucru  unde intervenţia s-a terminat.

În cadrul rezervei intră de asemenea, aparatura şi mijloacele care nu se folosesc la intervenţie, materialele consumabile şi rezervele de hrană, apă şi echipament de protecţie precum şi materialele de cazarmament din dotare.

Locul de dispunere al rezervei se stabileşte de şeful echipei SAR, în funcţie de natura şi caracterul raionului de intervenţie, în afara zonelor periculoase (dar nu mai departe de 1-3 km de punctul de comandă).

Punctul de sprijin logistic se stabileşte înapoia punctului de comandă, la circa 50-300 m. Se alege o zonă care să ofere capacităţi de refacere pentru echipa SAR, cât şi de întreţinere a tehnicii din dotare.

C) Principii privind realizarea dispozitivului de intervenţie

În orice situaţie, şeful SAR trebuie să constituie un dispozitiv de intervenţie care să permită:

– cercetarea rapidă a raionului de intervenţie (acolo unde o realizează cu forţe proprii);

– concentrarea efortului acolo unde se află un număr mare de răniţi;

– întrebuinţarea forţelor şi mijloacelor, potrivit posibilităţilor lor de acţiune;

– folosirea la randament maxim a tehnicii şi aparaturii din înzestrare;

– realizarea unor acţiuni stabile şi cu caracter activ;

– asigurarea protecţiei personalului care realizează intervenţia;

– conducerea fermă a modulelor şi acordarea sprijinului în realizarea misiunilor de intervenţie.

Dispozitivul de intervenţie al echipei SAR este compus din dispozitivul de intervenţie al modulelor din subordine. Se consideră că dispozitivul de intervenţie este realizat când toate forţele şi mijloacele au ajuns la obiectivele de intervenţie (punctele de intervenţie), au primit misiunea, au executat recunoaşterile şi au început acţiunile specifice de intervenţie.

D) Dispunerea.

Raionul de dispunere al echipei SAR trebuie să fie stabilit în locuri mai puţin (sau chiar deloc) expuse pericolelor, cât mai aproape de obiectivele (punctele) la care trebuie să intervină.

Raionul de dispunere trebuie să asigure:

– dispunerea dispersată a grupelor;

– condiţii corespunzătoare pentru odihna şi hrănirea personalului;

– posibilităţi de constituire a coloanei pentru marş;

– căi de acces pentru circulaţia către obiectivele (punctele) de intervenţie;

– condiţii favorabile pentru realizarea legăturilor de transmisiuni;

– realizarea siguranţei nemijlocite pentru echipa SAR.

Înainte de ocupare, punctele de intervenţie repartizate vor fi recunoscute de către o echipă condusă de şeful echipei SAR, care va studia raionul destinat pentru dispunerea echipei, stabilind:

– locurile de dispunere ale modulelor (personalului şi tehnicii), locul P.C. şi a celui de sprijin logistic;

– locul de dispunere a rezervei;

– posibilităţile de cazare şi hrănire;

– modul de realizare a siguranţei şi măsurile P.S.I.;

– sursele de apă potabilă şi menajeră;

– căile de acces ce pot fi folosite;

– modul de folosire a mijloacelor de legătură;

Şeful echipei SAR este obligat să urmărească menţinerea capacităţii de acţiune a modulelor, să verifice cunoaşterea semnalelor de înştiinţare, să ia măsuri pentru respectarea normelor P.S.I. şi de protecţie a muncii.

De asemenea, şeful echipei de SAR trebuie să asigure permanenţa la punctul de comandă, să asigure îndrumarea şi controlul în teren al acţiunilor de intervenţie, să controleze activităţilor de reparare a tehnicii şi completarea a stocurilor de materiale consumabile, cât şi să ţină legătura permanent cu şeful raionului de intervenţie (sau cu înlocuitorul acestuia).

E ) Folosirea echipei SAR în acţiunile de combatere a terorismului

“Dacă cererile nu ne vor fi satisfăcute, data viitoare vom lovi mai precis, iar Wold Trade Center va continua să fie una din ţintele noastre în Statele Unite”, afirma Nidal Ayyad, un militant islamist în februarie 1993. Cu aproape 100 de ani mai devreme, un alt adept al folosirii terorii, Andrei Zeliabov (membru al comitetului executiv al grupării ruse Narodnaia Volia) considera că “Istoria evoluează prea încet. Noi trebuie să-i dăm un imbold.”

Pe parcursul ultimilor 10 ani , dimensiunile fenomenului s-au globalizat la un nivel greu de anticipat.

Dacă numărul acţiunilor teroriste a scăzut la nivel internaţional, de la 665 în 1987 la numai 304 în 1997, numărul victimelor a crescut însă semnificativ, ca şi de metodele metodele folosite în acţiuni de acest tip.

De asemenea a crescut cooperarea între organizaţiile teroriste din diferite ţări.

Terorismul este o formă de acţiune care înseamnă practicarea terorii.

Consiliul European a aprobat la 15 septembrie 2001 “Decizia Cadru [ COM 2001] 521 final” care defineşte terorismul astfel (datorită importanţei sale o reproducem mai jos în mod integral):

“ Fiecare stat membru va lua măsurile necesare pentru a se asigura că următoarele infracţiuni definite în conformitate cu legislaţiile lor naţionale care sunt comise intenţionat individual, sau de un grup împotriva unui stat sau grup de state, instituţiilor sau cetăţenilor cu scopul de a intimida şi de a altera serios, ori a distruge structurile politice, economice sau social ale unui stat , vor fi pedepsite ca şi infracţiuni teroriste”:

  1. crima;
  2. vătămarea corporală;
  3. răpirea sau luarea de ostatici;
  4. furtul, hoţia sau tâlhăria;
  5. jaful;
  6. ocuparea ilegală sau distrugerea facilităţilor guvernamentale sau de stat, a transporturilor publice, a facilităţilor legate de infrastructură, utilităţi sau locuri publice;
  7. fabricarea, posesia, achiziţionarea, transportul sau livrarea de arme sau explozibil;
  8. livrarea de substanţe care prezintă pericol de contaminare, producerea de incendii, explozii sau inundaţii, punerea în pericol a oamenilor, proprietăţilor, animalelor sau mediului;
  9. obstrucţionarea sau distrugerea livrării de apă, electricitate sau alte resurse fundamentale;
  10. atacul prin intervenţie directă în sistemele informaţionale;
  11. ameninţarea cu comiterea oricărei infracţiuni din lista de mai sus;
  12. conducerea unui grup terorist;

m.  promovarea, susţinerea sau participarea la un grup terorist.

Astfel, în 1984,catastrofe de la Bhopal face 2500 morţi ca urmare a unei defecţiuni survenite într-o uzină de pesticide , iar explozia unor rezervoare de gaz lichefiat face 4248 morţi în Mexic în acelaşi an. Deşi nu terorismul a fost cauza declanşării acestor dezastre, ele arată în ce măsură teroriştii pot folosi sursele de risc existente. Dar unele acţiuni de acest fel au avut deja loc.

De exemplu, în 1995 la Moscova, într-o grădină publică a oraşului a fost găsită o cantitate de cesium-137, după ce o organizaţie cecenă a ameninţat cu folosirea unei “arme radiologice”.

În aprilie 1995, la Oklahoma City o clădire administrativă este aruncată în aer de doi extremişti. Cu toate eforturile depuse de echipele de căutare-salvare, s-au înregistrat 168 morţi şi 674 răniţi.

Atentatul cu bombă din 7 august 1998 în centrul oraşului Nairobi, împotriva ambasadei americane, a provocat prăbuşirea unei clădiri învecinate – Gateway House- cât şi a unei şcoli, echipele de intervenţie scoţând de sub dărâmături 213 morţi şi peste 500 de răniţi. Şi exemplele pot continua.

Şi din definiţia de mai sus, se poate observa că activităţile de la punctele f, h şi i, intră în domeniul de activitate al protecţiei civile.

Rezultă în mod clar, din cele relatate mai sus, că prin specialităţile sale echipa SAR va participă activ la limitarea efectelor generate de acţiunile teroriste.

De altfel, Centrul Nord-Atlantic de Coordonare a Ajutorului la Dezastre care funcţionează pe lângă Înaltul Comisariat al Urgenţelor Civile din NATO, a trecut în rândul dezastrelor cărora trebuie să le facă faţă şi terorismul.

Conform legislaţiei în vigoare, M.I. şi S.R.I. sunt principalele instituţii ale statului abilitate să desfăşoare activităţi de prevenire şi combatere a terorismului.

Prin nivelul de dotare, pregătire şi performanţă echipa SAR poate să participe la acţiunile de prevenire şi intervenţie.

Pe timpul acţiunilor de prevenire, echipa SAR poate participa la executarea următoarelor misiuni:

  • identificarea factorilor de risc din zona de răspundere.
  • evaluarea efectelor generate de acţiunile teroriste asupra factorilor de risc identificaţi.
  • stabilirea procedurilor operaţionale standardizate privind cooperarea dintre modulele SAR şi elementele dispozitivului de intervenţie al forţelor antiteroriste.

Din punct de vedere al acţiunilor de intervenţie, echipa SAR poate participa doar la două din fazele acesteia:

–         restabilirea ordinii la obiectivul fix sau mobil unde a avut loc acţiunea terorist.

–         limitarea efectelor generate de acţiunea teroristă.

În concordanţă cu aceste faze, echipa SAR asigură completarea unor elemente ale dispozitivul de luptă al forţelor antiteroriste, cum ar fi:

–         formaţiuni medicale;

–         formaţiuni de căutare-salvare şi evacuare a populaţiei civile (eventual al unor bunuri materiale);

–         asigurarea protecţiei A.N.M.

O modalitate clasică de a testa eficienţa acestor proceduri este prin efectuarea de exerciţii.

Un exemplu în acest sens l-a constituit exerciţiul desfăşurat în martie 1995, la prefectura Essone din Franţa. Aici s-a simulat, de la ora 9 la 18 capturarea de către terorişti a unei cisterne auto conţinând 1 tonă de fosfină pe autostrada A6. Protecţiei civile a executat sarcina cea mai grea şi anume aceea de evacuare a populaţiei. Datorită parametrilor demografici şi de relief nu s-au putut evacua mai mult de 4000 persoane pe oră.

De asemenea, s-a estimat că dacă cisterna ar fi explodat, la trei ore după începerea exerciţiului numărul de victime ar fi fost între 12 şi 14000 persoane.

C.4 Sfaturi minimale privind conducerea personalului echipei SAR

C.4.1 Model   de   ierarhizare a   sarcinilor

Categorii de sarcini Modalităţi de abordare
1. Sarcină urgentă -este indicat să fie abordată înaintea tuturor sarcinilor;

-este necesar să nu se aştepte ca o anumită sarcină să devină urgentă.

2. Sarcină importantă -la acelaşi nivel de urgenţă se acordă prioritate sarcinilor de mare importanţă;

-este necesar să se stabilească din timp elementele care definesc importanţa sarcinilor.

Categorii de sarcini Modalităţi de abordare
3.. Sarcină delicată şi dificilă (cere volum de muncă şi eforturi mari pentru realizare) -în cazul încredinţării unor sarcini care reclamă o acţiunea importantă pe termen lung, la apariţia unor activităţi mărunte ce pot fi rezolvate uşor, este de preferat degajarea de acestea din urmă;

-sarcinile delicate şi dificile se abordează la începutul zilei de lucru, când capacitatea de lucru este maximă;

-sarcinile obositoare se abordează în acele momente ale zilei de lucru (exceptând începutul şi sfârşitul acesteia) când se constată o capacitate maximă de efort.

C.4.1 Modalităţi de asigurare a unei conduceri  echilibrate

Cunoaşte-ţi priorităţile şi concentrează-te asupra lor, evitând să fi îndepărtat de la ele de unele treburi de importanţă minoră;

Rezolvă-ţi sarcinile în totalitate şi la un înalt nivel calitativ pentru a nu fi nevoit să mai revii asupra lor;

Asumă-ţi sarcini noi după o analiză atentă. Prea multe sarcini în acelaşi timp sunt greu de dus la îndeplinire la un nivel calitativ corespunzător. Până şi ideile sau activităţile care merită într-adevăr atenţie nu au aceiaşi valoare (unele mai pot aştepta până le vine rândul) ;

Acordă toată atenţia muncii de coordonare. O coordonare eficientă reprezintă un mare atu în realizarea sarcinilor;

Fi raţional în ceea ce priveşte aplicarea ideilor noi, pentru că extremele sunt dăunătoare;

Dă dovadă de fermitate când este vorba de rezolvarea unor conflicte, combaterea unor zvonuri şi comportări imorale;

Practică “arta” conducerii prin delegarea în mai mare măsură a unor serii de atribuţii. Acordă mai multă atenţie principiilor decât amănuntelor, interesează-te în primul rând de rezultatele şi apoi de operaţiile prin care au fost obţinute. Contează mai mult pe capacitatea subordonaţilor de a se descurca singuri;

Utilizează în mod înţelept ziua de lucru. Lasă-ţi timp de acţiunea, dar şi de gândire;

Ţine-i la distanţă pe “cronofagi” şi evită acţiunile care duc la pierderea timpului.

C.4.2 Caracteristicile principiului de delegare a autorităţii

* Ce este delegarea de autoritate ?

Încredinţarea exercitării unor atribuţiuni şi luării unor decizii subordonaţilor, concomitent cu asigurarea unui anumit grad de libertate în privinţa alegerii mijloacelor şi metodelor de acţiunea.

* Ce se urmăreşte prin delegarea de autoritate?

-raţionalizarea muncii de conducere şi obţinerea unei eficienţe sporite prin concentrarea pe probleme importante ale colectivităţii;

-reducerea timpului de rezolvare a unor probleme;

-dezvoltarea autonomiei în conducere şi eliminarea manifestărilor  de centralizare excesivă a luării deciziei;

-valorificarea iniţiativelor, responsabilităţii şi dorinţei de afirmare.

* Care este mecanismul de realizare a delegării de autoritate?

a) Condiţii preliminare

– definire clară a obiectivelor de îndeplinit;

– existenţa unui import informaţional şi de control care să permită o circulaţie rapidă şi un grad ridicat de prelucrare a informaţiilor;

– asigurarea unui nivel corespunzător de pregătire a personalului ce va primi delegarea de autoritate;

– precizarea riguroasă a atribuţiilor şi sarcinilor pe funcţii şi compartimente.

b) Mecanismul de realizare a delegării de autoritate

– alegerea momentului când apar noi activităţi şi sarcini pentru conducere (când se impun modificări organizatorice);

– alegerea persoanei care are calităţile, capacitatea şi posibilitatea de a-şi exercita autoritatea;

–      alegerea procedeelor de delegare (asigurarea contactului dintre cel care deleagă şi cel delegat, stabilirea sistemului de informare şi control, încunoştinţarea colectivului asupra punerii în aplicare a delegării, delimitarea intervalului de timp în care are loc delegarea autorităţii).

În ce trebuie să se finalizeze delegarea de autoritate:

–  creşterea nivelului rezultatelor activităţii;

– deplasarea centrului de luare a deciziilor, conducerea superioară concentrându-se mai ales asupra problemelor de mai mare importanţă şi complexitate;

–  parcurgerea mai rapidă a ciclului informaţii-decizii-acţiuni;

–  existenţă unui climat de încredere, participativ, motivat în colectivitate;

–  diminuarea suprasolicitării cadrelor de conducere.

C.4.3 Reguli  privind  folosirea  eficientă  a  timpului

–       Precizează-ţi scopul activităţii (pentru o zi, săptămână, etc.);

–       Concentrează-te asupra a ceea ce este principal (ierarhizarea sarcinilor în ordinea importanţei lor);

–       Fixează termene precise pentru îndeplinirea sarcinilor;

–       Fi hotărât (nu amâna sarcinile);

–       Foloseşte integral timpul;

–       Apucă-te imediat de lucru (la ora şi data planificată);

–       Cheltuieşte timpul liber cât mai raţional;

–       Alternează activităţile (munca cu odihna);

–       Nu scăpa din vedere, în final, nici lucrurile mărunte;

–       Pentru fiecare activitate foloseşte orele cele mai potrivite;

–       Fă-ţi o analiză periodică a modului în care ţi-ai petrecut timpul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.