Asistenţa medicală de urgenţă

D.1) Triajul (generalităţi)

Termenul de triaj derivat din francezul trier, înseamnă a sorta şi este folosit pentru a defini împărţirea victimelor într-o varietate de categorii medicale. Victimele sunt sortate, în funcţie de nevoia imediată de tratament, sau de posibilitatea amânării acestuia. Pe câmpul de luptă prioritatea esenţială este de a deosebi răniţii, care se pot întoarce la luptă, de cei care trebuie evacuaţi ne mai fiind apţi de luptă.

Experienţa militară, a arătat că  triajul, reprezintă o strategie eficientă în situaţiile în care salvatorii sunt depăşiţi, resursele sunt puţine şi timpul este foarte scurt.

D.2) Triajul medical în situaţii de dezastre

În caz de dezastre , este afectată în principal populaţia, de aceea persoanele care vor fi însărcinate să efectueze triajul, trebuie să aibă în vedere grupele de vârstă care au vulnerabilitatea cea mai mare la acţiunea factorilor agresivi ai dezastrelor naturale şi a celor  produse de om (femei, copii, vârstnici sau handicapaţi).

Multe victime pot avea afecţiuni preexistente dezastrului, care pot agrava tabloul morbidităţii de dezastru, lipsa resurselor şi a materialelor medicale, determinând o înăsprire a sarcinilor triajului.

De aceasta triajul medical în situaţiile de dezastru, trebuie să fie un proces dinamic, desfăşurat la mai multe nivele, în aşa fel ca victimele ale căror răniri sunt cele mai grave dar cu şanse de supravieţuire să fie rapid identificate şi tratate în consecinţă .

În mod tradiţional, sistemele de triaj, separă victimele în categorii, pentru a determina prioritatea pentru tratament şi evacuare, folosind o varietate de culori, numere şi simboluri, pentru desemnarea acestor categorii bazate pe gradul de rănire sau îmbolnăvire.

Triajul necesită o bună cunoaştere a evaluării rănirilor, a determinanţilor fiziologici şi anatomici, ca şi existenţa echipamentului şi a materialelor medicale.

Practica militară a arătat că, triajul la început, poate fi confuz şi poate părea nepractic. Cu timpul însă a crescut sensibilitatea şi specificitatea metodelor de triaj, iar prin cunoaşterea manierei în care se prezintă rănirile specifice se poate îmbunătăţi substanţial procesul general.

Triajul nu este un proces perfect, având drept scop să asigure cel mai mare bine pentru cât mai mulţi răniţi, în situaţia când resursele şi evacuarea sunt compromise,  considerându-se că triajul de teren reuşeşte să rezolve circa 70% .

De aceea devine necesară repetarea triajului la fiecare etapă a lanţului de ajutor medical. Metodele convenţionale de triaj bazate pe experienţă şi simplicitate, par a fi cele mai utile, deoarece  folosirea metodelor mai sofisticate, ca şi a diverselor scări ale rănirilor, nu au îmbunătăţit sistemul de triaj folosit în caz de dezastre .

Triajul va trebui să delimiteze de la folosirea resurselor de tratament doar răniţii din categoria galbenă şi verde (vezi tabelul nr.1). Evitarea deceselor necesită cunoştinţe aprofundate asupra existenţei resurselor şi a sistemului medical de urgenţă.

Nr. crt. Grup Culoarea Tipul rănirilor
1 Prioritatea 1/extremă urgenţă Roşie Deosebit de grave: pot supravieţui, doar dacă se aplică măsurile salvatoare de viaţă
2 Prioritatea 2/urgentă Galbenă Pot supravieţui, dacă se aplică metode simple de tratament, în decurs de ore
3 Prioritatea 3/neurgentă Verde Minore: îngrijirea poate fi întârziată, până alte victime mai grave sunt tratate
4 Prioritate 2 sau 3 Albastru Catastrofale: victime care nu vor supravieţui, dacă nu se aplică îngrijiri intensive, în decurs de minute
5 Nici una Negru Decedaţi, sau foarte grav răniţi, care nu au şanse de supravieţuire

Tabelul nr.1 : Categoriile de triaj

Este de subliniat că victimele unui dezastru trebuie reevaluate continuu şi categoriile de triaj vor trebui continuu actualizate, întrucât literatura de profil arată că triajul de la locul accidentului nu este de cele mai multe ori corespunzător .

Vor trebui instituite arii separate de triaj şi tratament pentru a preveni descarcerarea şi evacuarea făcută de către persoane neavizate (de exemplu dintre martorii la accident) .

Triajul se va efectua, cât mai repede, după ce o victimă este găsită şi salvată.

Personalul de triaj, va evalua starea clinică a victimelor şi le va împărţi în trei categorii principale:

– Victime ce necesită tratament imediat (I). Victimele respective prezintă leziuni ce pun imediat viaţa în pericol (obstrucţii ale căilor aeriene, hemoragii masive sau şoc), tratamentul fiind imperativ;

– Victime al căror tratament poate fi amânat (A). Leziunile suferite de victimă care nu pun imediat viaţa în pericol, iar tratamentul este necesar să fie calificat, dar poate fi amânat, nefiind imperativ.

– Morţi (M). Victime ce nu respiră după două tentative de eliberare a căilor aeriene. CPR nu se practică în condiţii de dezastru, datorită faptului că resuscitarea unei persoane în stare de stop cardiorespirator complet, necesită o perioadă prea mare de timp şi o mare cantitate de resurse, care de altfel lipsesc.

Scopul triajului este de a oferi cel mai mare bine, pentru un

număr cât mai mare de victime

Prin triaj, victimele sunt luate în îngrijire şi duse la ariile de tratament desemnate, în funcţie de gravitatea lor, iar de la aceste arii, sunt transportate în afara ariei de dezastru.

Triajul, ca de altfel orice alt efort de răspuns în dezastre, începe cu recunoaşterea.

Procedura generală pentru triaj în condiţii de dezastru este următoarea:

– Opreşte-te, priveşte şi gândeşte.

Înainte de a începe triajul, opreşte-te şi apreciază situaţia prin cercetarea locului cu privirea şi observă cu atenţie. Înainte de toate, GÂNDEŞTE, cum vei lua situaţia în mâini. Continuă să evaluezi situaţia lucrând.

Desfăşoară un triaj verbal.

Începe prin a efectua un triaj prin voce, folosind următoarea expresie: “Sunt din echipa de căutare-salvare, dacă mă auziţi şi puteţi merge, ieşiţi afară în direcţia pe care auziţi sunetul vocii mele”.

Sfătuiţi supravieţuitorii care pot merge, să rămână în locul destinat şi continuaţi operaţiunea de triaj.

Urmează o cale sistematică.

Începe cu victima cea mai apropiată de tine şi continuă căutarea de o manieră sistematică.

Execută evaluarea de triaj.

Evaluează victimele şi marchează-le cu etichete de triaj Roşu (tratament imediat), Galben (tratament amânat) şi negru (morţi, sau fără şanse). Nu uita să evaluezi şi victimele rănite, care pot merge. Fiecare trebuie să aibă o etichetă.

Tratează victimele din categoria Roşie (Imediat).

Începe controlul căilor aeriene al hemoragiilor şi/sau tratamentul şocului.

Înregistrează rezultatele.

Urmăreşte rezultatele triajului prin:

– dispunerea eficientă a resurselor de intervenţie;

– informaţii despre localizarea victimelor;

– informaţii sumare despre numărul victimelor şi gradul severităţii leziunilor.

Aceste informaţii sunt foarte utile, pentru managerii intervenţiei la dezastre, ca şi pentru unităţile de evacuare medicală.

Întotdeauna purtaţi echipamentul de protecţie atunci când executaţi triajul, în aşa fel înc[DB1] ât să nu vă puneţi viaţa şi sănătatea în pericol.

D.3) Desfăşurarea evaluării de triaj

Urmaţi procedurile descrise în tabelul nr.2 pentru efectuarea evaluării de triaj.

Pasul Procedura
1 Controlează căile aeriene/respiraţia.

De la distanţa unui braţ, scutură victima şi strigă. Dacă nu răspunde:

– poziţionează capul victimei pentru a elibera căile aeriene;

– uită-te, observă şi simte;

– numără respiraţiile. O respiraţie anormală (peste 30 de respiraţii pe minut, indică şocul). Tratează şocul şi marchează victima cu eticheta Roşie (Imediată).

– dacă respiraţiile sunt sub 30 pe minut treci la pasul 2.

– dacă victima nu respiră după 2 tentative de eliberare a căilor aeriene, marcheaz-o cu eticheta Neagră (Mort).

2 Controlează circulaţia/hemoragia:

– Acţionează imediat pentru a opri o hemoragie severă.

– Controlează circulaţia folosind testul de revenire a circulaţiei după presiune (pentru reumplerea capilară).

– Apasă pe o arie de piele, până dispare culoarea normală a pielii. Locul cel mai folosit este podul palmei, dar poate fi folosit şi patul ungheal sau antebraţul.

– Notează timpul de revenire a culorii normale.

Tratează pentru şoc, dacă revenirea culorii normale este de peste 2 secunde şi marchează victima cu eticheta Roşie (Imediată).

3 Controlează sistemul nervos. Dă comenzi simple cum ar fi “Strânge-mi mâna”. Imposibilitatea de a răspunde, indică necesitatea tratamentului imediat pentru şoc. Tratează pentru şoc şi marchează victima cu eticheta Roşie (Imediată)

Tabelul nr. 2  : Procedurile de triaj

Dacă victima nu trece toate testele, marchează cu eticheta neagră(Mort). Dacă victima nu trece un test, marchează cu eticheta Roşie (Imediat). Aminteşte-ţi că fiecare victimă trebuie marcată cu etichete.

D.4) Tehnici de prim-ajutor (BASIC LIFE SUPPORT)

Multe dintre dezastre sunt de cele mai multe ori neaşteptate şi depăşesc resursele existente ale comunităţii afectate.

Aceste elemente direcţionează o serie de predicţii asupra impactului produs de dezastre asupra sistemului medical:

– numărul victimelor poate depăşi capacitatea de tratament a facilităţilor medicale locale;

– supravieţuitorii se vor ajuta reciproc; de aceea ei vor face ce ştiu mai bine şi deci nu se poate presupune că majoritatea populaţiei aplică corect măsurile de prim ajutor, sau tehnicile de supravieţuire postdezastru.

Mecanismele principale prin care agenţii vulneranţi ai dezastrului, pot produce moartea apar în trei faze:

– faza I-a: moarte în câteva minute, datorită distrugerii ireversibile a unui organ vital;

– faza II-a: moarte în câteva ore prin hemoragie necontrolabilă;

– faza III-a: moarte în câteva zile sau săptămâni, datorită infecţiilor sau insuficienţelor multiple, care nu se datorează rănirilor propriu-zise.

Experţii apreciază, că aproximativ 40% dintre victimele unui dezastru, aflate în faza II-a şi a III-a a producerii morţii, pot supravieţui, dacă li se aplică îngrijiri medicale simple. Personalul ce încadrează echipa SAR trebuie să fie pregătit să acorde prim-ajutor, cum ar fi : controlul obstrucţiilor căilor respiratorii, hemoragiile şi şocul şi tratamentul altor situaţii mai puţin grave.

De asemeni, membrii echipei de căutare-salvare, trebuie să poată face cel mai mult bine, pentru cât mai multe victime, prin aplicarea principiilor triajului în situaţii de dezastru.

Ţinând seama de condiţiile de penurie de personal pregătit în situaţii de dezastru, pregătirea medicală de prim ajutor a membrilor echipei SAR poate juca un rol deosebit, în răspunsul la un dezastru.

D.4.1) Recunoaşterea şi tratamentul condiţiilor ce pun în pericol viaţa

În medicina de urgenţă, obstrucţia căilor aeriene, hemoragia şi şocul, sunt cei mai periculoşi “ucigaşi”, cauzând moartea dacă nu sunt tratate imediat.

Prima prioritate a unui salvator, este de a acţiona împotriva acestor “ucigaşi” prin:

– restaurarea respiraţiei;

– oprirea hemoragiilor severe;

– asigurarea unei circulaţii adecvate, prin tratamentul şocului.

Când lucrăm în condiţii de dezastru cu victime multiple, scopul principal este de a aplica triajul primar şi măsurile de tratament rapid.

Dezobstruarea căilor aeriene

Obstrucţia căilor aeriene, împiedică schimbul normal de gaze respiratorii şi împiedică oxigenarea ţesuturilor. Sistemul respirator, asigură oxigenul necesar vieţii prin inspiraţie şi eliminarea bioxidului de carbon prin expiraţie. O dată ajuns în plămâni, oxigenul este transferat eritrocitelor şi transportat prin curentul sanguin la ţesuturi. Componentele majore ale sistemului respirator sunt prezentate în figura nr.4.

O victimă inconştientă (sau semiconştientă), poate avea căile aeriene obstruate. Dacă există obstrucţia căilor aeriene, victima nu poate primi oxigenul necesar şi impactul acestei situaţii se repercutează rapid asupra inimii şi creierului.

O victimă la care se suspectează o obstrucţie a căilor respiratorii, trebuie cercetată imediat şi dacă se constată că există obstrucţie, aceasta trebuie tratată imediat.

Timpul este deosebit de preţios în astfel de situaţii, întrucât funcţionarea inimii, poate să fie afectată grav în câteva minute, iar alterările cerebrale produse de hipoxie, devin ireversibile după 4 minute de anoxie.

Cel mai obişnuit obstruant al căilor aeriene este limba. La o victimă inconştientă (în mod special o victimă care stă pe spate) limba este relaxata şi poate obstrua căile aeriene. Această situaţie este prezentată în figura următoare (figura nr.5).

Figura nr. 5: Obstrucţia căilor aeriene de către limbă.

Dacă o victimă nu respiră, folosiţi metoda de dezobstrucţie rapidă a căilor aeriene în 6 paşi, după procedurile prezentate în tabelul următor:

Pasul Acţiunea
1 Scuturaţi victima, de la un braţ distanţă şi atingându-i umărul strigaţi: “mă auzi”?
2 Dacă victima nu răspunde, sau nu poate să răspundă, introduceţi un braţ sub capul victimei
3 Apucaţi cu două degete de la mâna cealaltă, bărbia şi trageţi mandibula înainte, împingând uşor capul spre spate
4 Observaţi mişcările toracice
5 Observaţi schimbul de aer
6 Observaţi mişcările respiratorii abdominale

Tabelul nr. 3: Metoda de deschidere a căilor aeriene, prin extensia capului şi tragerea de mandibulă

Dacă victima nu începe să respire, repetaţi metoda de dezobstrucţie, încă o dată. Dacă nici după repetarea dezobstrucţiei, victima nu respiră spontan, treceţi la altă victimă, întrucât misiunea dumneavoastră, este să salvaţi cât mai multe victime. Deşi este de multe ori greu să părăsiţi o victimă, aceasta este necesar în condiţii de dezastru.

Dacă victima reîncepe să respire, trebuie să menţineţi căile aeriene libere.  Încercaţi să găsiţi un voluntar, care să menţină capul victimei în extensie şi să menţină căile aeriene libere, iar dacă nu găsiţi, puneţi un obiect (un pantof, sau orice alt obiect) sub umerii victimei, care prin poziţia capului astfel obţinută, va ajuta la păstrarea căilor aeriene libere.

D.4.2) Controlul hemoragiei

O hemoragie necontrolată, cauzează iniţial slăbiciune. Dacă hemoragia continuă pentru o perioadă scurtă, victima intră în şoc hemoragic şi în final va muri.

Un adult de talie medie are 5 litri de sânge, iar pierderea prin hemoragie a unui litru de sânge poate constitui un risc de deces, de aceea este imperios necesar să controlăm şi să oprim o hemoragie excesivă, în cât mai scurt timp posibil.

Hemoragiile sunt de trei tipuri principale:

– hemoragii arteriale, care constau în pierderea de sânge roşu deschis sub presiune, în jet;

– hemoragii venoase, care constau în pierderi de sânge închis la culoare, care se scurge fără jet;

– hemoragii capilare, care constau în pierderi de sânge profuze pe toată suprafaţa lezată, fiind hemoragii în masă.

Pentru controlul hemoragiilor folosiţi una sau mai multe proceduri descrise în cele ce urmează (vezi tabelul nr.4). Dacă nu obţineţi succesul cu o metodă, încercaţi alta, sau combinaţi-le.

Metoda Procedura
Presiune directă Apăsaţi deasupra vasul lezat, peste rană, prin aplicarea unei comprese sterile peste rană şi apăsaţi ferm.

Menţineţi compresia prin pansarea strânsă a rănii, cu un bandaj compresiv.

Ridicarea membrului lezat Ridicaţi membrul rănit, cu rana deasupra inimii
Presiune în punctele de presiune Aplicaţi o presiune pe cel mai apropiat punct de presiune pentru a încetini curentul sanguin către plagă.

Un punct de presiune, este punctul unde se percepe pulsul arterial.

– Folosiţi punctul brahial, pentru plăgile braţului;

– Folosiţi punctul femoral pentru plăgile membrului inferior;

– Folosiţi celelate puncte de presiune pentru alte localizări ale plăgilor.

Tabelul nr. 4 : Procedurile pentru controlul hemoragiei

O demonstraţie a folosirii celor trei metode de control a hemoragiei, este prezentată în figura de mai jos.

D.4.3) Metodele de control a hemoragiei

Dacă nici una din metodele pentru controlul hemoragiei nu are succes, devine necesară utilizarea garoului. Aplicarea unui garou este destul de rar necesară şi va fi ultima metodă folosită, în special într-o situaţie în care se poate pune problema membrului rănit sau viaţa. Aplicarea garoului este o metodă considerată utilă, în special în leziunile de strivire şi în amputaţiile parţiale ale membrelor. Folosirea garoului poate cauza riscuri serioase pentru membrul afectat şi de aceea va fi folosit doar dacă riscul hemoragiei necontrolate este mai mare şi pune viaţa victimei în primejdie.

Riscurile aplicării garoului constau din:

– folosirea de materiale necorespunzătoare sau aplicarea incorectă, ce poate creşte pericolul de efecte nedorite sau de hemoragie. Dacă sunt folosite materiale prea dure sau garoul este prea subţire, se pot produce leziuni ale nervilor, vaselor sanguine şi ale muşchilor;

– leziunile produse asupra membrului pe care s-a aplicat un garou. Supravieţuirea membrului este de cele mai multe ori imposibilă, chiar dacă garoul a fost corect aplicat dar a fost menţinut pe loc prea mult timp.

Doar un medic poate scoate garoul aplicat. Dacă totuşi sunteţi nevoit să aplicaţi un garou lăsat liber, menţionaţi ora aplicării şi evacuaţi victima cât mai repede.

D.4.4) Recunoaşterea şi tratamentul şocului

Şocul este o dezordine ce apare datorită circulaţiei ineficiente a sângelui. Rămânerea în stare de şoc, va conduce la moartea celulară, tisulară şi a întregului organism.

Iniţial, organismul va compensa pierderea de sânge, astfel că semnele clinice de şoc nu vor apare imediat. Este de aceea important să continuăm evaluarea şi monitorizarea stării clinice a victimei.

Simptomele de şoc observabile sunt:

– respiraţie rapidă şi superficială (mai mult de 30 de respiraţii pe minut);

– piele palidă şi rece (durata de reumplere capilară mai mare de 2 secunde);

– imposibilitatea de a răspunde la comenzi simple, cum ar fi “strânge mâna”.

Pasul Procedura
1 – lăsaţi victima să stea pe spate;

– ridicaţi membrele inferioare cu cca. 20-30 de cm;

– menţineţi libere căile aeriene.

2 – controlaţi hemoragia
3 – menţineţi temperatura organismului (prin acoperire cu pături)
4 – evitaţi manevrele brutale sau excesive

Tabelul nr. 5: Procedurile de control a şocului

Nu daţi unei victime în stare de şoc, să mănânce sau să bea ceva. Oamenii, care se află în stare de şoc pot avea greaţă, sau să vomite.

Într-o situaţie de dezastru, puteţi avea de îngrijit multe victime, ce necesită atenţie şi puţine resurse pentru aceasta. De aceea, pentru utilizarea eficientă a resurselor, ca şi pentru obţinerea unei eficienţe maxime, este necesară folosirea triajului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.