PIROTEHNIE – PROCEDURI OPERAŢIONALE STANDARDIZATE

Procedurile operaţionale standard au fost concepute având la bază următoarele considerente:
1.         să se încadreze în prevederile legislaţiei în vigoare privind domeniul în discuţie.
2.         să asigure interoperabilitatea sistemului protecţiei civile cu alte structuri interne sau internaţionale ce acordă asistentă în caz de dezastru.
3.         să corespundă, pe cât posibil, situaţiilor operative ce pot apare.
4.         să corespundă posibilitaţilor operaţionale existente la momentul aplicării lor.
5.         să poată fi folosite şi în cadrul exerciţiilor, aplicaţiilor, etc.

III.1.  CERCETAREA TERENULUI  ŞI DETECTAREA MUNIŢIILOR RĂMASE NEEXPLODATE

Cercetarea terenului şi detectarea muniţiei rămasă neexplodată  sunt primele operaţiuni pe care le execută personalul pirotehnic, în zonele în care există muniţii  rămase  neexplodate  din timpul conflictelor armate sau în foste poligoane  de  trageri.

Scopul cercetării şi detectării constă în depistarea, marcarea şi identificarea  muniţiilor  rămase  neexplodate.

Operaţiunile de cercetare şi detectare se  execută numai sub supravegherea directă a şefului lucrărilor de asanare.

Pe timpul executării operaţiunilor de cercetare este absolut necesar, să se ceară concursul persoanelor care cunosc şi sunt în măsură să dea informaţii precise asupra locului unde s-ar putea găsi muniţii neexplodate.

De asemenea, se va solicita unităţilor (subunităţilor) de jandarmi şi poliţie din  zonele în care se execută lucrări de asanare sau în locurile în care se presupune existenţa unor muniţii neexplodate să intervină pentru menţinerea ordinii publice şi să sprijine acţiunile pirotehnicienilor.

Cercetarea terenului ce urmează a fi asanat se face în funcţie de urgenţa stabilită de comun acord cu autorităţile/persoanele care au solicitat executarea lucrărilor de asanare.

Cercetarea terenului şi detectarea muniţiilor se va executa pe fâşii, metru cu metru, chiar şi în locurile greu accesibile, unde muniţiile nu pot fi observate la prima vedere, fie din cauza pătrunderii lor în pământ, apă sau clădiri, fie din cauza mărimii lor ( proiectile şi elemente de muniţii de dimensiuni mici).

Şeful lucrărilor de asanare împarte zona de lucru în fâşii, ţinând seama de efectivele de care dispune. Operaţiunea de cercetare se execută pe urgenţe.

Pentru realizarea unei cercetări amănunţite se parcurg etapele următorului algoritm:

–           se evacuează eventualele materiale depozitate în zona respectivă;

–           se împarte terenul în fâşii, delimitate prin jaloane vopsite alb-roşu;

–           pirotehnicienii înaintează în linie, la un interval de 2 m în teren descoperit şi 1 m în teren cu iarbă deasă şi tufişuri;

–           înapoia primei linii urmează a doua linie de pirotehnicieni la distanţă de 50 m (în cazul că nu se dispune de efective, operaţiunea se repetă de aceiaşi pirotehnicieni);

–           şeful lucrărilor de asanare  se găseşte în permanenţă la 5-10 m în urma ultimei linii ; el verifică şi supraveghează modul cum se execută operaţiunea de cercetare;

–           la descoperirea de muniţii neexplodate, se anunţă şeful lucrărilor de asanare, care ordonă oprirea înaintării pirotehnicienilor; acesta identifică muniţia descoperită şi, în funcţie de pericolul pe care îl prezintă aceasta, stabileşte operaţiunile ce trebuie executate în continuare, ordinea executării lor şi hotărăşte asupra metodelor de neutralizare ce urmează a fi aplicate ;

–           la terminarea cercetării,  fiecare pirotehnician raportează şefului lucrărilor  de asanare rezultatele cercetării.

Pe timpul desfăşurării cercetării se execută următoarele faze:

– se determină locul de cădere, numărul proiectilelor, minelor, grenadelor şi a altor obiecte explozive găsite, precum şi poziţia lor (la suprafaţă, semiîngropate, îngropate în pământ, în apă sau în clădiri etc.) ;

– muniţiile depistate se marchează cu un  indicator  de  securitate  sau cu  un steguleţ roşu, şi se interzice  cu desăvârşire  ridicarea acestora;

– zona de teren în care au fost depistate muniţii neexplodate se delimitează cu  bandă  de  marcare sau se împrejmuieşte cu gard de sârmă. La limita exterioară a acestei zone, se plantează indicatoare  de securitate care să avertizeze populaţia asupra pericolului existent  ;

– în cazul muniţiilor rămase neexplodate, depistate în locuri izolate, se plantează  indicatoare de interzicere ; aceleaşi indicatoare se plantează şi pe drumurile care duc către aceste zone periculoase;

– porţiunile de teren greu accesibile, care nu pot fi cercetate şi detectate, fie din cauza imposibilităţii pătrunderii oamenilor, fie din lipsa unor mijloace tehnice corespunzătoare, se consideră ca fiind interzise pentru accesul oamenilor. Acestea rămân sub  supraveghere până la crearea condiţiilor necesare executării operaţiunilor  de cercetare şi detectare. Modalităţile de supraveghere a acestor raioane se stabilesc de către şeful lucrărilor de asanare împreună cu autoritatea publică locală (primarul) pe raza căreia s-au identificat asemenea locuri, şeful poliţiei locale şi proprietarul terenului.

După ce s-au executat operaţiunile de cercetare şi marcare, şeful lucrărilor de asanare  evacuează întregul personal pirotehnic participant şi îl trimite la limita zonei de siguranţă.

Şeful lucrărilor de asanare  execută identificarea fiecărei muniţii în parte.

Atunci când consideră necesar, el poate fi ajutat de 1-2 pirotehnicieni.

Pe timpul identificării muniţiei, un  medic ( asistent sanitar ) trebuie să fie  pregătit să acorde primul ajutor în caz de accidentare.

După ce au fost identificate toate muniţiile depistate la suprafaţă cu ocazia cercetării, se trece la detectarea terenului în adâncime.

Muniţiile îngropate în pământ, sunt detectate cu ajutorul detectoarelor de mine.

Detectarea se execută de către doi pirotehnicieni, din care unul manipulează detectorul, iar celălalt marchează locul unde detectorul semnalizează prezenţa muniţiei.

Pentru a se putea face o detectare amănunţită se procedează astfel:

–           terenul acoperit de iarbă mare (buruieni, tufişuri sau alte plantaţii), este supus mai întâi operaţiunilor de curăţire;

–           se curăţă terenul de toate corpurile metalice, prefabricate sau alte materiale care împiedică executarea detectării;

–           se marchează terenul, metru cu metru, folosind jaloane şi  bandă  de  marcare  sau specială;

–           în locurile unde detectorul indică prezenţa unor eventuale muniţii, se plantează indicatoare  de  securitate   sau steguleţe  roşii;

–           la terminarea lucrărilor de detectare, pirotehnicienii raportează şefului lucrărilor  de asanare rezultatele detectării.

După ce detectarea a fost terminată, se trece la executarea operaţiunilor  de dezgropare.

Operaţiunilor de cercetare şi detectare se execută cu respectarea următoarele reguli de bază :

–           pirotehnicienii care execută operaţiunile de cercetare şi detectare vor fi instruiţi şi verificaţi, în mod practic la faţa locului, asupra modului de lucru şi asupra cunoaşterii regulilor de protecţie a muncii;

–           fiecare fâşie de teren trebuie să fie cercetată şi detectată cu minuţiozitate;

–           pe timpul executării operaţiunilor de cercetare şi detectare trebuie respectată o disciplină strictă şi o ordine desăvârşită;

–           deplasarea în teren se execută cu mare atenţie şi numai după ce terenul a fost verificat vizual, din aproape în aproape, locurile şi obiectele suspecte se marchează şi se ocolesc;

–           folosirea sondei, în operaţiunile de cercetare şi detectare,  se face cu mişcări lente şi cu atenţie.

Identificarea muniţiilor rămase neexplodate la suprafaţa terenului sau semiîngropate, se face fie odată cu cercetarea terenului, fie în momentul când acestea se ridică de pe loc.

Muniţiile îngropate în pământ sau acoperite cu dărâmături se identifică după dezgropare sau dezvelire.

Scopul identificării este de a stabili tipul muniţiilor, felul focosului, cauzele probabile care au dus la nefuncţionare precum  şi modul cum se va proceda pentru neutralizarea lor.

Identificarea muniţiilor se face ţinând cont de următoarele indicii: forma constructivă, culoarea vopselei, inscripţiile şablonate sau poansonate, inelele colorate de pe corpul sau ogiva muniţiei, calibrul şi poziţia în care a fost găsită.

Pe timpul executării operaţiunilor  de cercetare şi detectare se interzic următoarele activităţi:

–           circulaţia oamenilor şi vehiculelor în zonele în care se presupune existenţa muniţiilor neexplodate;

–           mişcarea muniţiilor de pe loc  sau să se tragă sârmele, sforile sau frânghiile descoperite cu ocazia cercetării terenului;

–           aglomerări de persoane  ;

–           folosirea focului deschis şi fumatul în zona în care se presupune existenţa muniţiilor neexplodate;

–           circulaţia în fâşiile de teren neverificate şi neasanate;

–           părăsirea locului de muncă fără aprobare;

–           angajarea de discuţii, de orice fel, pe timpul lucrului;

–           accesul oricăror persoane în zona în care se presupune prezenţa muniţiilor neexplodate.

Este interzis să se execute cercetarea şi detectarea terenurilor acoperite cu zăpadă, iarbă mare sau tufişuri. Detectarea terenurilor acoperite cu zăpadă se va executa după topirea acesteia. Terenurile cu iarbă şi tufişuri vor fi mai întâi asanate la suprafaţă, apoi se vor  curăţa  de iarbă, tufişuri şi apoi se vor   executa operaţiunile de detectare.

Muniţiile    îngropate  în  pământ  sau  aflate  sub  apă   sunt  detectate  cu  ajutorul  detectoarelor  de  mine,  mânuite  de  personal  specializat  sau  montate  pe  roboţi,  maşini,  utilaje.

Sistemele tehnice pentru cercetarea  zonelor  în  care  se  presupune  că  există  muniţii  rămase neexplodate  se  pot clasifica după următoarele criterii, astfel:

A) după tehnologia folosită la realizarea lor

–           detectoare de metale care folosesc senzorii electromagnetici;

–           dispozitive magnetice;

–           radiometre pasive cu microunde;

–           detectoare care folosesc tehnologia IR;

–           detectoare care folosesc tehnologia dispersiei

razelor x ;

–           detectoare care folosesc tehnologia radarului penetrant de sol – GPR;

–           detectoare care folosesc tehnologia rezonanţei nucleare quadripol – NQR;

–           detectoare care folosesc tehnologia analizei termice cu neutroni şi neutroni rapizi (TNA şi FNA);

–           Sisteme de detecţie a urmelor / vaporilor de explozivi;

–           Biosenzori;

–           Detectoare care folosesc tehnologia spectrometrului mobilităţii ionilor – IMS.

B) după modul de folosire

–           detectoare portabile;

–           sisteme de senzori montaţi pe platforme mobile.

C) după tipul senzorului

–           biosenzor – câini;

–           senzori – celelalte detectoare.

Dispozitive magnetice se bazează pe influenţa obiectelor feromagnetice, prin inducere sau pe cale  reziduală, asupra câmpului magnetic local al pământului. Acestea se numesc magnetometre sau gradiometre, când sunt folosite în scheme diferenţiale. Aceste dispozitive foarte sensibile se folosesc de obicei pentru detectarea obiectelor feromagnetice mari, cum ar fi bombe  de  aviaţie sau  proiectile  de  mare  calibru şi pot fi eficiente până la adâncimi de câţiva metri, dar nu reacţionează cu ţintele care nu sunt feromagnetice. Se folosesc în deminarea umanitară doar atunci când există o necesitate reală (muniţii neexplodate îngropate).

Detectoarele de metale proiectate pentru deminarea umanitară au, de obicei, următoarele caracteristici:

–           greutate: mai puţin de 2 kg

–           preţ: între 2000-4000 Euro (la nivelul preţurilor din 2000)

–           dimensiuni: cu cap circular, oval sau rectangular  au diametrul e între 20 şi 30 cm, pentru a asigura o adâncime suficientă şi rezonabilă a suprafeţei scanate şi o viteză satisfăcătoare.

–           adâncimea de operare:  superficială, de exemplu în sol vegetal 10…15cm pentru mine cu cantitate minimă de metal; 20-30 cm pentru mine cu conţinut de metal apreciabil şi aproximativ 50-70 cm pentru obiecte metalice mari, cum ar fi  priectile  de  artilerie,  bombe  de  aviaţie   sau mine metalice.

–           electric / Mecanic: capabil de a lucra zeci de ore cu baterii celulare standard, simplu de folosit. Multe echipe de deminare acordă mai multă atenţie ergonomicităţii în pofida performanţelor propriu-zise.

–           avertizarea: în mod normal avertizarea se face prin intermediul unui  semnal audio, rezultat al prelucrării interne intensive a datelor, din care un operator  cu experienţă poate să concluzioneze asupra stării ţintei şi a poziţiei. Când se folosesc metodele manuale ca procedeu iniţial, fiecare alarmă trebuie atent verificată până la înţelegerea completă a sursei sau îndepărtarea ei.

Din câte se cunoaşte nici un detector de metale nu furnizează informaţii cantitative despre ţinta analizată.

Câteva detectoare inductive de metale mari, au fost produse pentru detectarea obiectelor metalice mari cum ar fi minele metalice sau muniţii neexplodate de calibru mare. Acestea se pot folosi în combinaţie cu magnetometrele pentru detectarea dispozitivelor nu prea adânc îngropate sau acolo unde magnetometrele nu pot fi folosite (soluri magnetice).

1. Dispozitivul  de rezemare. Este situat la partea de sus a detectorului şi ajută la sprijinirea detectorului pe cotul braţului.

2. Coada principală a detectorului. Aceasta este de obicei îndoită aşa cum se observă în figura 1. Pe această coadă se prinde un burete pentru ca operatorul să poată prinde cu uşurinţă coada. În mod ideal distanţa dintre dispozitivul de rezemare şi locul de plasare a buretelui ar trebui să fie egală cu lungimea antebraţului operatorului, în felul acesta obţinându-se un balans bun şi confortabil.

3. Cutia de control. Conţine circuitul electronic care conduce detectorul de metale. Tipul circuitului depinde de marca şi tipul detectorului.

4. Coada inferioară. Se află în prelungirea celei principale şi se poate modifica în funcţie de înălţimea operatorului.

5. Capul de căutare. Se află la capătul cozii inferioare şi de la el pleacă 6.

6. Cablul  care face legătură dintre senzor şi cutia de control

7.  Placa de protecţie sau învelitoarea bobinei are rolul de a proteja partea de jos a bobinei împotriva deteriorării.

III.2.  DEZGROPAREA MUNIŢIEI RĂMASE NEEXPLODATE

În majoritatea cazurilor, muniţiile rămase neexplodate se poate găsi în următoarele situaţii:

o          intrată în pământ la diferite adâncimi;

o          în interiorul construcţiilor supuse agresiunii inamice;

o          acoperită de cărămizi, moloz sau elemente de construcţii rezultate din dărâmături.

Lucrările de dezgropare, degajare şi dezvelire sunt precedate de o cercetare sumară privind natura terenului (pământ tare, argilos, nisipos sau umed), natura construcţiei obiectivului supus agresiunii (felul construcţiei, din cărămidă, beton, beton armat, piatră, construcţii metalice), precum şi natura dărâmăturilor rezultate ca urmare a exploziei altor bombe şi care acoperă muniţiile rămase neexplodate.

Lucrările de dezgropare, degajare şi dezvelire se execută cu scopul de a identifica şi stabili modul cum se va proceda pentru neutralizarea muniţiei.

Pentru a stabili cu precizie locul unde se găseşte muniţia, pirotehnicienii vor proceda conform procedurii precizate în capitolul anterior.

Bombele de avion lansate de la mare înălţime pătrund în pământ şi capătă o traiectorie de forma celei prezentate în figura 2.

Figura 2

În argilă compactă, bombele neexplodate pot fi găsite în orice punct de pe traiectoria AB.

În teren nisipos sau mlaştini, bombele pot fi găsite în orice punct de pe traiectoria ABCD. De regulă, în aceste terenuri, bombele sunt găsite pe traiectoria BCD.

Trebuie reţinut că, sunt cazuri când bomba îşi schimbă direcţia, în special în terenurile nisipoase şi rămâne în pământ cu ogiva către în sus. În această situaţie, trebuie să se lucreze astfel încăt să nu se lovească focosul în timpul săpăturilor.

În cazul celorlalte  tipuri  de  muniţii  pătrunse în pământ, la care nu se cunoaşte cu precizie locul sau adâncimea de pătrundere, lucrările de săpătură se execută în straturi succesive de 20 cm. După îndepărtarea fiecărui strat de pământ, se va executa din nou detectarea terenului cu ajutorul detectorului de mine.

În momentul în care detectorul semnalizează existenţa muniţiei, pirotehnicienii lucrează cu mai multă atenţie, folosind cazmaua sau lopata mică, iar în momentul când au ajuns în apropierea bombei sau proiectilului, săparea şi îndepărtarea pământului se continuă folosind lopata mică sau şpaclul.

Cu ajutorul şpaclului, se sapă în jurul muniţiei, fără a fi mişcată de la locul de cădere, se curăţă bine şi, cu atenţie, se identifică cu precizie tipul şi starea focosului. Funcţie de datele obţinute, şeful lucrărilor de asanare stabileşte operaţiunile ce trebuie executate, ordinea acestora  şi hotărăşte asupra metodelor şi procedeelor de neutralizare ce urmează a fi aplicate.

Şeful lucrărilor de asanare organizează ridicarea şi transportul muniţiilor cunoscute. Muniţiile care se apreciază că pot face explozie în momentul mişcării de pe loc, sunt supuse operaţiunilor de tatonare de la distanţă. Această operaţiune presupune ridicarea muniţiei cu ajutorul macaralei cu trepied şi coborârea liberă a acesteia , de 2-3 ori , pentru a preîntâmpina explozia muniţiei pe timpul transportului şi depozitării. La ordin, el poate executa dezamorsarea muniţiei sau distrugerea acesteia pe loc.

Muniţiile care rămân neexplodate în interiorul clădirilor sau diferitelor construcţii sunt mai întâi identificate.

Pentru muniţiile cunoscute, se organizează şi se execută lucrările de degajare. Ridicarea şi respectiv coborârea muniţiilor grele se execută folosind macaralele, troliile şi dispozitivele destinate în acest scop.

În cazul muniţiilor necunoscute se raportează ierarhic şi se solicită sprijin.

În zonele cu multe dărâmături unde  se presupune existenţa de muniţii rămase neexplodate (nefuncţionate), degajarea (dezvelirea) lor se execută prin înlăturarea dărâmăturilor bucată cu bucată, până la dezvelirea completă.

Pe timpul executării lucrărilor  de dezgropare, degajare sau dezvelire, se vor lua următoarele măsuri de protecţie a   muncii:

–           operaţiunile se execută de către un singur pirotehnician şi numai în cazuri cu totul deosebite, vor lucra doi pirotehnicieni;

–           pe timpul executării acestor operaţiuni, se sistează orice altă lucrare şi se îndepărtează la distanţa de siguranţă, toate persoanele din zona de lucru;

–           pe timpul lucrului se interzic, cu desăvârşire, mişcarea sau lovirea muniţiei;

–           se interzic lucrările  de săpătură în pământ îngheţat;

–           se interzice folosirea târnăcopului sau răngii, în executarea lucrărilor   de dezgropare, degajare sau dezvelire;

–           pământul rezultat din săpătură se îndepărtează la distanţă de 1 metru de marginile gropii;

–           pe timp de ploaie, furtună sau descărcări electrice, se sistează lucrul;

–           pentru a preveni eventualele surpări, pereţii gropilor se consolidează cu scânduri;

–           înlăturarea cărămizilor, elementelor de construcţii sau a altor materiale ce se găsesc deasupra muniţiilor sau în imediata apropiere, se face bucată cu bucată,  cu  multă  atenţie;

–           se interzice executarea lucrărilor  de dezgropare sau degajare folosind mijloace mecanice; toate lucrările se execută manual.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.