Personalitatea managerului – Tabloul psihocomportamental al managerului eficient

OBIECTIVE: dupa ce veti citi capitolul veti fi capabil sa:

–        definiti personalitatea umana;
–        intelegeti rolul elementelor innascute si a celor invatate in structurarea personalitati;
–        faceti deosebirea intre comportament si personalitate;
–        explicati dimensiunile si structura personalitatii;
–        aratati cum elementele structuri personalitatii influenteaza activitatea manageriala;
–        creionati portretul robot al managerului eficient;
–        enumerati si sa explicati rolurile si deprinderile managerului;
–        intelegeti importanta cunostintelor psihologice in activitatea de conducere.

1. Consideratii introductive

In momentul in care oamenii au optat sa se asocieze pentru a rezolva probleme ce depasesc posibilitatile lor individuale a aparut nevoia ca anumite persoane sa indrume si sa faca eficienta forta fizica si cunostintele celor ce muncesc. Acesti oamenii sunt managerii (sefii, conducatorii etc) care au rolul de a ajuta organizatia sa realizeze obiectivele propuse cu cheltuieli materiale cat mai mici si cu efort psihic si fizic minim.

Aceste “personaje” nu sunt alese la intamplare. Ele trebuie sa aiba anumite trasaturi pentru a fi desemnate manageri. Un portret robot ar include:hotararea, abilitatea de a tolera ambiguitatea si nesiguranta, placerea de a avea putere, decizie, perseverenta, capacitatea de a se pune in pielea altcuiva, puterea de a suporta stresul. Lista ar putea continua.

Cerecetarile asupra activitatii manageriale arata, aproape in totalitate,  ca managerul este elementul pricipal intr-o organizatie. El isi pune in mod decisiv amprenta pe:

– asigurarea unui climat psiho-moral pozitiv, de colaborare si destindere in interiorul organizatiei;

– luarea celor mai multe decizii;

– motivarea oamenilor;

– rezolvarea problemelor etc.

Plecand de la acest lucru teoreticienii au dorit sa raspunda la intrebarea: ce fel de om este un manager?; ce personalitate trebuie sa aiba pentru a avea succes in aceasta munca?; exista un portret robot al managerului eficient?

Intrebarile si necesitatea unor raspusuri au dus la aparitia unei ramuri noi in management:psihologia manageriala.

Ea studiaza personalitatea managerului din prespectiva realizarii functiilor manageriale: prevederea, organizarea, luarea si implementarea deciziilor, coordonarea si controlul.

Psihologia manageriala investigheaza intreg psihicul uman si implicarea lui in procesul managerial, cu alte cuvinte studiaza factorii umani ce apar in procesul de realizare a sarcinilor.

Cum nu toti cei care ocupa functii manageriale au si calitati reale de manageri, psihologia manageriala se intereseaza si de selectia pe criterii valorice si pregatire profesionala a managerilor avand in vedere atat fondul lor de predispozitii cat si capacitatea de invatare.

Capacitatea managerului se defineste prin reusita in a influenta colaboratorii sa obtina maximum de eficienta si maximum de satisfactii personale si profesionale.

Incepem demersul nostru cu o definitie clasica data managerului: “Managerul trebuie sa-i faca pe altii sa faca” (T. Herseni, 1969)

2. Ce este personalitatea?

Cuvantul personalitate strabate ca un fir rosu gandirea si discutiile din cultura societatii moderne. Cuvantul este folosit deopotriva de psihologi, politicieni, mass-media, oameni de pe strada, etc. Fiecare are propria sa viziune despre personalitate. Autorii care s-au oprit asupra multitudinii de definitii (G. Allport, 1937) au inventariat cateva sute.

Definitiile au fost incluse in trei mari categorii.

O prima categorie numita “efect extern” apeleaza la caracteristicile exterioare ale omului. Spunem despre o cunostiinta ca nu are personalitate sau ca este plina de personalitate intelegand ca persoana produce un efect asupra noastra.

Un formular de recomandare prin care se cere sa evaluam o persoana in functie de ‘personalitate” ne cere o estimare a trasaturilor caracteriale, temperamentale si aptitudinale care sunt atragatoare si eficiente din punctul nostru de vedere.

Exista un argument destul de plauzibil in favoarea definiilor bazate pe “efect extern”. Numai prin judecatile altora despre noi, personalitatea noastra este cunoscuta ca atare. Daca nu influentam oamenii cum putem fi noi cunoscuti?

O a doua categorie de specialisti considera personalitatea ca o entitate obiectiva.Ei admit ca persoana este deschisa lumii inconjuratoare, ca este influentata de aceasta. Totusi personalitatea are propria sa existenta si propria sa istorie.

Din aceasta perspectiva personalitatea reprezinta suma totala a tuturor dispozitiilor, impulsurilor, tendintelor, dorintelor si instinctelor biologice ale individului, precum si dispozitiilor si tendintelor dobandite prin experienta.

A treia categorie – cea pozitivista – afirma ca structura interna nu este cunoscuta. Ceea ce se cunoaste despre personalitate se margineste la “operatiile” noastre. Personalitatea este ceva gandit de psihologi dar care nu exista realmente undeva.

Noi am optat pentru urmatoarea definitie, considerata mai operationala:

Personalitatea reprezinta trasaturile stabile al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana.

Spre deosebire de comportament care este in esenta o reactie la ceva, personalitatea reprezinta trasaturi de baza ale comportamentului, constante in timp, care permit o reactie sau alta.

Comportamentul ar reprezenta materializarea, exteriorizarea personalitatii, personalitatea in actiune.

2.1. Dimensiunile personalitatii umane

Oamenii sunt unici, oamenii sunt complecsi si putem gasi sute de adjective care se reflecte aceasta complexitate unica. Unicitatea este data de personalitate. Putem spune ca fiecare individ are personalitatea sa unica si irepetabila. Reactiile comportamentale pot fi asemanatoare la oameni:panica, teama, bucuria, tristetea etc. Prin personalitate fiecare individ are panica lui, tristetea lui etc.

Sa retinem!

– personalitatea nu este data prin nastere. Desi exista anumite elemente innascute – temperamente, predispozitii aptitudinale, putem spune cu certitudine ca personalitatea se formeaza prin socializare in timpul vietii;

–         evolutia personalitatii poate fi prinsa in anumite stadii. Se considera ca in jurul varstei de 20 de ani, omul are un sistem de valori si de trasaturi structurat, fiind capabil sa faca fata solicitarilor prin autodescoperire. Evolutia nu se opreste la aceasta varsta, exista stadii evolutionare pana la moarte;

–         structurarea personalitatii se face in doua mari modalitati:prin acumulare de informatie si prin autodescoperire. De la nastere si pana in jurul varstei de 23-25 de ani structurarea personalitatii se face prin acumulare de informatie, iar de la aceasta varsta pana la batranete se face prin autodescoperire.

Principalele dimensiuni ale personalitatii sunt:

– extroversiunea – reprezinta gradul in care cineva este sociabil in opzitie cu cel care este timid. Extrovertitii se simt bine in situatii sociale, in mijlocul celorlalti. Ei sunt liantul din grup, filosofia lor de viata este bazata pe “ofensiva” , au nevoie de ceilalti pentru a-si rezolva problemele. Acestei dimensiuni i se poate asocia spontaneitatea, dinamismul, rapiditatea in reactii etc.

Contrariul extrovertitului este introvertitul, cel care evita situatile publice. Este mai retras, nu cultiva atat de multe relatii in comparatie cu extravertitul. Este mai incet in reactii, nu se grabeste, isi face prieteni cu multa grije. Cei doi termeni au fost teoretizati de C. Jung in “ Psychologische Typen” – 1921.

Nici unul din cei doi termeni nu pot fi catalogati drept buni sau rai. Totul este in functie de conjunctura. Potrivit acestei dimensiuni individul poate fi eficient sau inefiecient, dar nu se poate specifica care din cei doi termeni este eficient si care nu.

In concluzie putem spune ca aceasta dimensiune acopera o arie larga de la sociabil, vorbaret (extrovertit) pana la retras, timid (introvertit);

– stabilitatea emotionala – este masura in care o persoana are un nivel corespunzator de control emotional. Emotia este o reactie global, intensa si de scurta durata a organismului la o situatie neasteptata, insotita de o stare afectiva placuta sau neplacuta. Emotiile sunt legate de trebuinte, motivatii si pot sta la originea tulburarilor mentale sau psihosomatice. S-au studiat manifestarile fiziologice ale emotiilor: modificarea ritmului cardiac si respirator, uscarea gurii, transpiratie, paloarea si roseala fetei; repercursiunile asupra functiilor mentale: cresterea sugestibilitatii, diminuarea controlului voluntar, precum si a comportamentelor pe care le provoaca (plans, fuga, ras, panica etc.).

Emotia se manifesta cand subiectul este surprins sau cand situatia depaseste posibilitatile sale. Ea traduce dezadaptarea si efortul organismului de a restabili echilibrul momentan rupt – hedonismul psihologic. Individul tinde, in tot ceea ce face, sa conserve placerea – sub toate formele sale si sa evite durerea – sub toate formele sale,. Acest raport este esential pentru echilibrul fiintei umane. Activitatile noastre sunt supuse unei analize logice: “ce castig si ce pierd daca fac sau nu fac ceva?”. In momentul in care constientizam ca vom pierde mai mult decat vom castiga, noi vom stopa actiunea si invers. Aceasta regula se traduce prin  coeficientul de risc implicat in orice decizie.

Putem spune ca acolo unde se constientizeaza riscul apare si emotia.

Punctele de vedere asupra emotiilor oscileaza intre a considera emotia drept constientizarea reactiilor fiziologice datorate dezadaptarii: “mi-e frica pentru ca tremur (W. James) si a considera emotia ca fiind cunoasterea semnificatiei situatiei: “ursul este periculos” si demobilizarea mecanismelor de aparare personale “ma las invadat de emotie” (N. Sillamy).

Ceea ce vrem sa spunem este ca oamenii cu o stabilitate emotionala sunt increzatori in fortele proprii si au o inalta consideratie fata de ei insasi, cei cu o stabilitate emotionala redusa tind spre indoiala de sine si deprimare.

In concluzie putem spune ca stabilitatea emotionala ocileaza intre stabilitate, incredere si deprimare, anxietate.

– agreabilitatea – masura in care o persoana reuseste sa fie in ochii celorlalti prietenoasa si abordabila. Aceasta dimensiune este esentiala in conditiile in care persoana respectiva lucreaza cu oameni si pentru oameni. Imaginea despre celalalt este importanta pentru individ.

S-a constatat ca indivizii au disponibilitatea da a ierta mai multe celor pe care ii considera simpatici sau simt ceva pentru ei. Agrearea cuiva atrage dupa sine sentimente pozitive si dorinta de a-l ajuta cand acesta o cere.     Dimpotriva, neagrearea cuiva atrage dupa sine o neimplicare, o retinere sau chiar o asprime in relatiile cu persoana respectiva. Managerul care stie sa se faca agreat are multe de castigat.

Sa retinem!

Oamenii nu sunt atat de atenti la ceea ce li se spune ci mai ales la cum se spune si cine le spune.

Lucrul important este faptul ca aceasta agreare este mentala:”imi place X, il agreez, deci este o persoana deosebita si merita ajutorul meu”. Chiar daca X nu este asa, este de ajuns ca noi sa il gandim in acest fel.

Trebuie sa-i determinati pe subordonatii dumneavoastra sa creada ca sunteti persoane agreabile. Evident este bine ca felul dumneavoastra de a fi sa includa aceasta stare de agreare.

Ceea ce vrem noi sa spunem este faptul ca starea de agreare poate fi indusa si inoculata chiar daca in mod firesc ea nu exista.

In concluzie, starea de agreare oscileaza intre tolerant, cooperant si rece, aspru.

– constiinciozitatea – gradul in care o persoana este responsabila si ghidata de o anumita etica/morala. Oamenii constiinciosi sunt de nadejde si se implica in mod real in problemele comune. Un om constiincios este serios, corect, scupulos si atent la ceilalti si la problemele lor, incearca sa fie corect, moral, drept in ceea ce face. Este persoana care isi face datoria. Cu privire la actiuni, constiinciozitatea inseamna executatea cu seriozitate, scupulozitate. Pentru manager, aceasta dimensiune a personalitatii se refera si la impartialitate in a trata oamenii, la exigenta si responsabilitate in relatiile cu ei.

Nu face altuia ce tie nu-ti place, nu-l pune pe altul sa faca ce tu nu poti face! – poate fi tot o masura a constiinciozitatii.

In concluzie putem spune – constiinciozitatea oscileaza intre seriozitate, scrupulozitate si neseriozitate, delasare.

– deschiderea la nou – masura in care o persoana gandeste flexibil si este receptiva la idei noi. Oamenii mai deschisi tind catre creativitate si inovare. Oamenii mai putin deschisi sunt favorabili mentinerii unei stari convenabile. Intr-o organizatie moderna si dinamica, cum este si organizatia MI, creativitatea si inovarea ar trebui considerate elemente fundamentale. Deschiderea catre nou are efecte neasteptate asupra: rezolvarii problemelor prin negociere, gasirea de solutii, dezvoltarii si perfectionarii oamenilor etc.

Ea inseamna, in ultima instanta o lupta continua de  a gasi noi si noi punti cu ceilalti, de a gandi viata in comun ca o continua cautare pentru mai bine.

Deschiderea la nou este o optiune a fiecarui individ. Ea se bazeaza pe anumite deprinderi, obisnuinte pe care oamenii si le formeaza prin socializare. Putem spune ca deschiderea la nou este invatata, este produsul unui efort constient de a gandi si a te comporta in acest sens.

Aceasta dimensiune imbraca o paleta larga, de la a fi curios si original si pana la a fi monoton si lipsit de imaginatie.

Cele cinci dimensiuni de baza pot fi impartite in doua mari grupe:

O prima grupa cuprinde acele dimensiuni care sunt date prin nastere, corectia lor in timpul vietii fiind mica. Ne referim la extroversiune si stabilitate emotionala. Ambele sunt legate de procesele metabolice din organism si de reactiile fiziologice aferente;

A doua grupa vizeaza dimensiunile care sunt invatate, prin socializare, in timpul vietii. Toate reprezinta, consideram noi, o alegere a individului. Acesta hotaraste de care parte a barierei se va aseza. Nu diminuam, in acest fel, cu nimic, influenta factorilor externi si conjuncturali.

Afirmam ca individul, prin exercitiu, incapatanare, vointa poate opta intre tolerant, cooperativ sau rece, aspru (agreabilitate) sau intre curios, original si monoton, lipsit de imaginatie (deschiderea la nou).

Aceasta alegere se face in functie de anumite convingeri acumulate pana in perioada adolescentei (in jurul varstei de 20 de ani). Spuneam ca la aceasta varsta individul are format un set de valori si norme – convingeri – dupa care isi ghideaza comportamentul.

Care ar fi aceste convingeri?

O prima convingere vizeaza raspunsul la intrebarea:ce factori ne controleaza comportamentul? Factori interiori sau factori exteriori?

Controlul comportamentului – conformismul – se realizeaza de noi insine sau de ceilalti. Cei care au incredere in ei si in puterea lor sunt denumiti “optimisti” iar cei care considera ca acest control se realizeaza prin factori externi sunt denumiti “pesimisti” Aceasta prima convingere are efecte incalculabile pentru individ.

“Optimistii” – cei care considera ca in ei sta sansa controlului vor avea un comportament determinat de : initiative proprii, libertate de optiune, actiuni personale, originalitate etc. Ei sunt credinciosi propriei lor persoane. Cred in dictonul lui Lucian Blaga: “A fi credincios inseamna a crede in tine insuti”.

Ei tind sa vada legaturi puternice intre efortul pe care il depun in munca si nivelul de performanta pe care il atind. Sunt convinsi ca organizatia nu va lasa neobservata performanta inalta si o va recompensa.   Deoarece cred ca recompensele pe care le vor primi vor fi influentate de comportamentul lor legat de munca, probabil, ei vor fi mult mai atenti la aspectele care ii fac sa lucreze mai bine si le vor fructifica. Optimistii sunt mai putin stresati si se angajeaza in planificari mult mai ingrijite ale carierei.

Sunt mai satisfacuti de munca lor.

Pesimistii considera ca, in general, comportamentul lor este determinat de factori externi: ceilalti – de regula cei puternici , hazard, intamplare sau factori supranaturali:destin, soarta etc. Au o incredere mai mica in propria lor putere si accepta si se simt bine in activitati standarlizate, unde stiu exact ceea ce au de facut. In mod paradoxal doresc sa fie controlati si indrumati.

Desi unii autori considera ca nu exista diferente in ceea ce priveste eficienta muncii (G. Blau, 1993) noi consideram ca “internistii” sunt mult mai apreciati in organizatii decat “externistii”. De regula increderea in tine insuti este de dorit vizavi de un conformism extern neconditionat.

Este bine ca un manager sa-si cunoasca oamenii si din acest punct de vedere, dupa cum este bine ca el insusi sa se radiografieze si sa raspunda la intrebarea: sunt un externist sau un internist?

Reamintim ca aceasta convingere s-a format prin invatare (orice invat are si dezvat). Este de ajuns sa nu fiti de acord cu una din cele doua pozitii pentru a va schimba. Sta in puterea voastra sa faceti asta!

A doua convingere vizeaza adaptabilitatea – masura in care oamenii observa si isi regleaza comportamentul in cadrul relatiilor cu altii. Intalnim, cu siguranta, persoane care fac ceea ce cred si spun ceea ce gandesc fara a tine cont de context. De asemenea, intalnim persoane care sunt mult mai atente la conjuncturi, mult mai preocupati sa potriveasca ceea ce spun si ceea ce fac cu imprejurarile respective, indiferent de ceea ce simt sau gandesc in realitate. Aceasta este adaptabilitatea.

Sa privim un ofiter manager obosit si putin stresat care primeste la raport un subordonat. Ce trebuie sa faca? Sa-i spuna ca este obosit si sa-i ceara spuna repede pentru ce a venit sau sa treaca peste starea sa si sa il asculte pana la capat? Dumneavoastra ce a-ti face? In realitate ce ar trebui facut?

Ne dam usor seama ce importanta are adaptabilitatea pentru un manager. Adaptabilitatea implica sa observi si sa controlezi imaginea pe care o lasi in urma ta. Abilitatea de a te adapta la persoanele cu care intri in contact, abilitati de comunicare si convingere sunt importante pentru sefi si comandanti.

Un sef adaptabil are o mare flexibilitate comportamentala pentru a-si adapta stilul managerial la cerintele situatiei concrete. Din nou observam abilitatea de a “citi”mediul social si de a i te adapta.

Adaptabilitatea este o deprindere, o obisnuinta formata in urma unui exercitiu practic centrat pe observarea comportamentului nostru, a cerintelor celorlalti fata de noi si a modului in care putem indeplini aceste cerinte pentru a ne construi o imagine buna.

A treia convingere o constituie increderea in propria persoana.

Ea reprezinta gradul in care o persoana se autoevalueaza pozitiv.

Cei care nu au incredere in ei insisi au o imagine defavorabila despre ei si despre valoarea lor . Tind sa fie nesiguri asupra corectitudinii propriilor opinii, atitudini si comportamente. Nu numai ca nu se cred in stare de nimic dar ajund sa se simta ca un nimic. Aceasta neputinta gandita in interior duce la nesiguranta la oscilare afectiva si la o anumita degradare a sentimentelor.

Datorita greutatilor, a problemelor aparent fara iesire, a stresului, la un moment dat cedam, nu ne mai credem in stare de a face ceva si acesta este doar inceputul.

Aceasta stare este cu atat mai periculoasa cu cat indivizii se folosesc si de o anumita mentalitate pe care o interpreteaza gresit: “Sa pui raul inainte!”

Ce inseamna sa pui raul inainte? Inseamna sa spui: nu va iesi nimic bun de aici!, nu sunt in stare sa…!, nu am nici o sansa sa…!,oricum o voi da in bara!, si multe altele de genul acesta. Sau inseamna sa spui: chiar daca lucrurile sunt complicate, am o sansa trebuie sa incerc! chiar daca e greu merita sa risc!

A pune raul in fata nu insemna a te condamna dinainte ci insemna a pune fata in fata aspectele negative si pozitive. A-ti lua masuri de siguranta! A te pune la adapost! Aceste pozitii omenesti nu trebuiesc absolutizate.

Increderea in tine te ajuta sa vezi si partea buna a lucrurilor, te ajuta sa te aproprii de aspectele pozitive ale unei imprejurari. Sa vezi, cum se spune, paharul pe jumatate plin si nu paharul pe jumatate gol.

Persoanele care au o incredere de sine scazuta tind sa fie mai susceptibili la influente  si la schimbari. Ei exagereaza partea negativa a lucrurilor, de regula percep un stres mai mare si se descurca mai greu cu el.

Chiar daca nu constientizam usor efectele negative ale neincrederii deoarece sentimentul de conservare este puternic, iar nevoia de siguranta este omeneasca, trebuie sa intelegem ca acestea nu sunt in contradictie cu autoevaluarea pozitiva.

A gandi ca poti, ca esti in stare, indiferent de risc si de greutati nu este o idealizare a situatiei ci un alt mod de a privi problema. Totul se reduce la deprindere si obisnuinta si se poate forma in urma unui efort constient in aceasta directie.

Putem concluziona ca agreabilitatea, constiinciozitatea si deschiderea la nou sunt dimensiuni ale personalitatii noastre formate prin invatare si sunt rezultatul convingerilor noastre referitoare la: factorii care ne determina comportamentul, adaptabilitatea si increderea in propria persoana. Extroversiunea si stabilitatea emotionala sunt dimensiuni innascute si nu pot fi corectate decat intr-o mica masura in timpul vietii.

2.2. Stadiile personalitatii adulte

Am afirmat ca personalitatea cunoaste anumite stadii de la nastere pana la moarte. Daca primele stadii -pana in jurul varstei de 20 de ani se caracterizeaza prin mari acumulari de informatie (cunostinte, norme, valori etc) necesare cristalizarii sistemului de personalitate, urmatoarele se bazeaza pe autodescoperire, autoinvatare -individul are capacitatea ca pe baza informatiilor acumulate sa-si largeasca orizontul de cunostinte.

Asta nu inseamna ca in aceasta perioada nu au loc acumulari. Dar ponderea lor este mai mica, de acum inainte esentiala este coroborarea informatiilor si apelul din ce in ce mai important la experienta.

Stadiile personalitatii adulte sunt:

1. Trecerea la maturitatea primara (prima tinerete, 17-22 de ani):

– trecerea de la adolescenta la maturitate;

– stabilirea unui prim plan de viata si definirea scopurilor si ratiunilor de a fi;

– apar doua sarcini: invatarea rolurilor pre-adultului si intrarea in lumea adulta;

– se intra in scoala superioara sau in campul muncii;

– liderul trebuie sa-si dea seama de marele grad de nehotarare si instabilitate al acestei categorii de subordonati;

– liderul trebuie sa fie un bun sfatuitor, un priten chiar.

2.Intrarea in lumea adulta (22 – 28 de ani)

– se testeaza alegerile facute in etapa anterioara; definirea unui plan de viata matura;

– viata capata un grad de stabilitate. Ea balanseaza intre stabilitate si flexibilitate. Cand domina flexibilitatea activitatile tanarului devin “tranzitorii”;

– liderul trebuie sa cunoasca ca aceste caracteristici sunt trecatoare. Cand domina stabilitatea exista riscul unei “premature maturizari”;

– liderul va avea greutati de reorientare a unor subalterni dar acestea pot fi depasite.

3. Trecerea de la 30 de ani (28-33 de ani)

– revizuirea felului anterior de viata;

– meseria, casatoria si relatiile sociale sunt analizate pentru a permite crearea unui nou plan de viata;

– timpul fiind scurt schimbarea are aspectul unei adevarate “revolutii” in felul de a trai. De regula vaita devine un lucru serios;

– autentificarea responsabilitatilor de adult;

– liderul va trebui sa faca fata unor  solicitari de acest gen stiindu-se faptul ca orice refuz, amanare pot fi primejdioase.

4. “Linistirea” si “asezarea” in viata (33-40 de ani):

– viata adultului se “aseaza”, al doilea plan de viata este pus in aplicare;

– se constuieste individul cu adevarat matur;

– apar doua sarcini – cautarea ordinii, a stabilitatii si a securitatii (legate de familie), pe de o parte si prograsele profesionale, pe de alta parte;

– se acorda prioritate fie familiei fie profesiei;

– liderul trebuie sa stie ca subordonatii sai nu sunt scutiti de aceste framantari.

5. Trecerea la maturitatea mijlocie (40-45 de ani)

– “Viata incepe la 40 de ani”, trecerea la a doua era a vietii;

– incepe declinul fizic si fiziologic lent;

– apar ingrijorarile, conflictele in familie sau in profesie, acestea din urma fiind mai dese;

– indivizii descopera in profesie limitele pe carenu le pot depasi;

– fenomenul este relativ obisnuit la militari;

– liderul constata ca oamenii pe care credea ca ii cunoaste bine pot deveni nemultumiti, conflictuali, invidiosi.

6. Intrarea in maturitatea mijlocie (45-50 de ani):

– o noua stabilizare a vietii;

– noi alegeri, redefiniri ale obiectivelor determina o noua “reforma” a felului de a fi;

– in multe profesii se realizeaza planul de incheiere si retragere;

7. Incheierea maturitatii mijlocii (50-55 de ani)

– momentul culminant al maturitatii;

– la 50 de ani individul gaseste solutiile esentiale ale definirii sala ca personalitate. Devine omul implinit, care isi cunoaste posibilitatile si limitele;

– stabilizarea accentuata a unor convingeri si idei, instalarea unui dogmatsm al varstei si experientei impiedica adaptarea la nou;

– liderul trebuie sa-si dea seama ca aceste manifestari apar si in comportamentul sau.

Aceste stadii nu trebuiesc privite in mod absolut, ele nu constituie treceri obligatorii in procesul de structurare si destructurare a sistemului de personalitate. Prezentarea lor s-a facut mai mult din considerente metodologice, pentru a intelege mai usor transformarile care au loc la nivelul personalitatii.

3. Structura personalitatii. Cum influenteaza elementele structurii activitatea manageriala?

Personalitatea – ca set de trasaturi ce se formeaza in timp, prin socializare, si care fac din individ o entitate unica, are o anumita structura. Punctul de vedere comun al psihologilor se opreste aici. Elementele componente, importanta lor etc sunt diferite in functie de o conceptie sau alta. Pentru manager cunoasterea elementelor ce compun sistemul de personalitate este utila din doua puncte de vedere:

– in primul rand managerul isi poate face o parere despre propria lui personalitate, poate radiografia “punctele tari” si “punctele slabe” ale propriilor sale reactii;

– in al doilea rand el isi poate forma deprinderi in a-i “citi” pe ceilalti, in a prevedea liniile comportamentului acestora intr-o anumita conjunctura.   Filosofia cunoasterii omului – spune A. Adler – este de asa natura incat sa nu permita generarea unei prea mari infatuari si trufii. Dimpotriva adevarata cunoastere a oamenilor nu poate sa inspire decat o anumita modestie, datorita greutatii acestei sarcini.

Suntem si nu suntem de acord cu Adler. Cu siguranta aceasta sarcina este complexa, chiar cruciala, ca importanta. Dar cel care poseda aceste deprinderi, de a-i citi pe ceilalti, este cu siguranta o persoana castigata si este omenesc sa simti o unda de mandrie si de siguranta odata cu formarea acestor deprinderi.

Managerul intelege cel mai bine ce vrem sa spunem. Obligat sa realizeze obiective prin altii, managerul trebuie sa aiba in orice moment un control asupra lor. Chiar daca acesta este restrictiv sau permisiv, preventiv sau constatativ, el asigura o continuitate a activitatii.

In acest punct psihologia il poate ajuta mult. Nu ma refer la psihologia stiintifica, teoretica si la acea psihologie practica, la psihologia simtului comun – existenta in fiecare dintre noi – pe care managerul o sistematizeaza si o foloseste in mod constant in relatiile cu subordonatii.

Una din cele mai importante activitati ale managerului

este cunoasterea subordonatilor si aprecierea anuala a acestora. Minime cunostinte de psihologie si pedagogie sunt necesare pentru a face o apreciere corecta. Avantajele acestor deprinderi, obisnuinte nu se opresc aici. Vi le vom dezvalui treptat pe parcursul acestui capitol.

Componentele personalitatii joaca roluri diferite in activitatea manageriala.Se evidentiaza faptul ca in situatii grave, de criza, ce pun in pericol existenta organizatiei sunt preferati conducatorii energici, autoritari, curajosi, decisi, ce se orienteaza repede in context, chiar daca recurg la mijloace ferme pentru a depasi obstacolul.

In situatii normale, in care se cer decizii bine chibzuite, bazate pe depistarea si analiza complexa a alternativelor sunt preferati conducatorii calmi, bine echilibrati, rabdatori, cu deplina stapanire de sine, cu un rol tonifiant si stimulativ in activitatea grupului (T. Herseni, 1969).

In realitate starile de normalitate sunt mai lungi si mai importante decat cele de criza, de aceea un bun manager trebuie sa aiba, in special, trasaturile specificate in a doua situatie. Pentru a preintampina orice situatie de criza, care poate fi uneori spontana, managerul trebuie sa aiba si cateva din calitatile unui lider autocrat. Din aceste motive Fiedler lanseaza ideea unui stil de conducere conjunctural, determinat de sarcinile de rezolvat, context, felul subordonatilor si personalitatea conducatorului.

In  conceptia clasica personalitatea este formata din trei elemente (structuri): temperamentul, aptitudinile si caracterul.

3.1.Temperamentul

Ce include temperamentul? Nu este posibil un raspuns clar. Cand spunem ca o persoana se sperie usor, ca are impusuri sexuale puternice sau slabe, ca are o fire ingrozitoare, cand spunem ca cineva este prin natura sa lent si letargic, ca altul este excitabil, energic sau are o dispozitie posaca, descriem un temperament.

Temperamentul se refera la fenomene caracteristice ale naturii emotionale a unui individ, incluzand sensibilitatea fata de o stimulare emotionala, forta si viteza sa obisnuita de raspuns, calitatea dispozitiei sale predominante. El este determinat in mare masura de secretiile glandulare ale corpului. Ideea ca temperamentul, fundamentul emotional al personalitatii este conditionat de chimia corpului, a aparut inca din antichitate, cand a fost utilizata si o tipologie a temperamentelor de catre Hipocrate.

Grupele temperamentale au fost fundamentate pe cele doua procese fundamentale ale sistemului nervos central: excitatia si inhibitia, luand in considerare cele trei caracteristici ale acestora: forta, echilibrul si mobilitatea.

Forta desemneaza puterea proceselor nervoase fundamentale.

Echilibrul defineste raportul dintre cele doua procese nervoase, proportia lor la nivelul functional al unei persoane.

Mobilitatea descrie rapiditatea proceselor nervoase, viteza cu care acestea se transforma unul in celalalt.

Pe baza acestor trasaturi putem creiona patru grupe principale de temperamente:

1. tipul echilibrat, mobil, puternic – sangvin;

2. tipul echilibrat, inert, puternic – flegmatic;

3. tipul neechilibrat, mobil, puternic – coleric;

4. tipul neechilibrat, inert, slab – melancolic.

“Portretele robot” ale grupelor temperamentale de baza sunt:

Sangvinicul

Se caracterizeaza prin ritmicitate, echilibru si aceasta in conditiile vioiciunii, rapiditatii miscarilor si vorbirii, printr-o mare efervescenta emotionala. Este temperamentul bunei dispozitii, al adaptabilitatii prompte si economicoase. Dincol de vioiciune  si exuberanta se descopera calmul, stapanirea de sine. Sangvinicul poate astepta fara o incordare chinuitoare si poate sa renunte fara a suferi mult. Extrema mobilitate sangvinica ingreuneaza fixarea scopurilor, consolidarea intereselor si prejudiciaza persistenta in actiuni si relatii.

Colericul

Este excitabil si inegal in toate manifestarile sale, fie ca este eruptiv, navalnic, nestapanit, fie deprimat, cuprins de teama si panica.

Dezvoltarea sinusoidala cu ascensiuni si caderi ale capacitatii de lucru este dublata de oscilatii intre entuziasm, temeritate si stare de abandon, deceptie.

Inclinatia spre exagerare intr-un sens sau altul, pericliteaza echilibrul emotional. Sunt oameni nelinistiti, nerabdatori, predispusi la furie violenta, dar si la afectiuni neobisnuite, cu relatii ce exagereaza atat amicitia cat si ostilitatea. Se pot afirma ca oameni ai marilor initiative, capabili sa se concentreze maximal in actiuni de lunga durata. Cu greu pot suferi insa nestapanirea si perturbarea ritmului necesar disciplinei. Colericii, foarte comunicativi, sunt orientati spre prezent si viitor ca si sangvinicii.

Flegmaticul

Este inainte de toate un om lent in tot ceea ce face si totodata neobisnuit de calm. Dispune de un fel de rabdare naturala si de aceea, prin educatie, atinge performante in perseverenta voluntara, meticulozitate, temeinicie in munca de lunga durata. Desi pare indiferent afectiv, flegmaticul ajunge la sentimente extrem de consistente si durabile.

Se poate semnala o redusa adaptabilitate, inclinatii spre rutina si dezavantajul tempoului foarte lent care nu corespunde exigentelor anumitor actiuni. De regula sunt inchisi in sine, putin comunicativi si orientati mei mult spre trecut, avand comuna aceasta trasatura cu melancolicii.

Melancolicul

Vadeste un tonus scazut si reduse disponibilitati energetice de unde, de pe o parte sensibilitatea, emotivitatea deosebita, iar de pa alta parte inclinarea spre depresiune in conditii de solicitari crescute. Se mai semnaleaza si dificultati in adaptarea sociala, aceasta si datorita unor exagerate exigente fata de sine si a redusei increderi in fortele proprii. Alte particularitati sunt dependente de mobilitate si echilibru, reeditand, in acest context, hipotonic, unele din trasaturile existente la cele trei grupe temperamentale de baza.

In legatura cu impactul temperamentelor asupra personalitati trebuie sa facem urmatoarele precizari:

– in primul rand nu exista temparamente bune si temparamente rele. Nu putem spune ca temperamentul coleric este rau iar cel sangvinic. spre exemplu, este bun. Mai degraba am putea defini aceste temperamente prin eficienta. Pot exista temperamente eficiente si temperamente ineficiente in functie de un anume context;

– in al doilea rand nu exista temperamente pure. Nu putem spune ca X are un temperament coleric sau sangvinic. Existe temperamente dominante si temperamente secundare. Un individ poate avea drept trasatura dominanta un temperament si unul doua sau trei temparamente secundare/complementare;

Cunoasterea grupelor temperamentale este utila deoarece managerul , in momentul in care si-a radiografiat propria fire, prin autocontrol poate limita defectele acesteia si poate promova mai mult calitatile innascute specifice.

3.2. Rolul temperamentelor in activitatea de conducere

Procesul decizional include cinci functii manageriale: prevederea, organizarea, comanda, coordonarea si controlul. Vom incerca sa concretizam rolul temperamentelor pentru fiecare functie in parte.

Fiind o structura innascuta a personalitatii, amprenta pe care o pune temperamentul asupra activitatii manageriale este durabila in timp, de aceea cunoasterea ei devine extrem de importanta si utila.

Din punctul de vedere al echilibrului temperamentele sangvin si flegmatic sunt considerate echilibrate iar colericul si melancolicul sunt considerate temperamente neechilibrate.

Echilibrul in prevedere se va reflecta in realizarea unei legaturi armonioase intre prezent si viitor. Conservatorismul prezent si hazardarea aventuroasa in viitor sunt straine acestor persoane. Echilibrul temperamental da posibilitatea realizarii unor predictii prudente si indelung verificate. Aceste temperamente au capacitatea de a aprecia corect dificultatile viitorului si de a pregati strategii de actiune adecvate pentru solutionarea lor.

Exista diferente in ce priveste corelarea echilibrului cu celelalte trasaturi. Temperamentele la care echilibrul se asociaza cu puterea – sangvinic si flegmatic – au posibilitatea sa realizeze imagini previzionale de mare amplitudine si sa-si configureze mintal si in programe de perspectiva principalele obiective.

Temperamentul care nu poseda putere – flegmatic – va elabora imagini previzionale de mica amplitudine. Dintre cele doua temperamente la care echilibrul se asociaza cu puterea, doar sangvinicul are avantajul de a fi si mobil, ceea ce in previziune se exprima printr-o capacitate proiectiva, rapida, flegmaticul, datorita inertiei,  are o capacitate proiectiva mai lenta.

Temperamentele mobile – sangvinic si coleric – au capacitatea de a depista rapid si complet alternativele posibile in decizie, de a opera o alegere rapida a alternativei optime si de a identifica rapid mijloacele de finalizare a acesteia. Temperamentele inerte – flegmatic si melancolic – vor manifesta o anumita incetineala atat in ceea ce priveste receptionarea si prelucrarea informatiei cat si in alegerea alternativei optime.

Temperamentul coleric fiind puternic si neechilibrat, avand un exces de energie, poate manifesta un comportament de subestimare a dificultatilor si de supraestimare a capacitatilor proprii.

In procesul de organizare temperamentele echilibrate – sangvinic, flegmatic – se vor manifesta prin stabilirea unui raport judicios intre scopuri, programe si mijloace.Manageri cu astfel de temperamente vor incerca sa puna in echilibrul logistica si resursa umana.

Temperamentele mobile pot manifesta o capacitate organizatorica, dinamica, flexibila si mereu adaptabila la context.

Mobilitatea se cere secondata de un bun echilibru – sangvinic – care asigura o relatie judicioasa. Temperamentele inerte – flegmatic, melancolic – sunt mai putin apte de a adapta rapid structurile organizatorice la dinamica evenimentelor.

temperamentele echilibrate practica o coordonare armoniosa. Aceasta coordonare presupune “la nivelul componenetei umane mult tact, delicatete, oportunitate in interventie, diminuarea relatiilor tensionale si conflictuale din microcolectivitati” (I. Morar, 1996).

Temperamentele neechilibrate sunt predispuse la o coordonare tensionata marcata de perioade bune si perioade nefaste in functie de situatii.

Temperamentele mobile – sangvinic, coleric – au capacitatea sa promoveze o coordonare operativa dinamica, spre deosebire de temperamentele inerte a caror operativitate este mai mica. In sfarsit, in activitatea de control temperamentele echilibrate sunt avantajate deoarece, de regula, se asociaza strans controlul cu indrumarea.

Persoanele cu temperament echilibrat desfasoara un control cu tact, agreabil, eficient, inteles de oameni in mod pozitiv. Cei cu temperament lipsit de echilibru sunt inclinati spre un control in maniera cazona, cu elemente de duritate ce poate fi inteles de oameni ca negativ, ca modalitate de rafuiala, persecutie.

Persoanele cu temperamente mobile pot practica un control operativ, orientandu-se rapid prin situatii dificile si propun solutii oprtune si eficiente.

Temperamentele slabe, spre deosebire de cele puiternice, isi epuizeaza repede energia, practicand in mod discontinuu indrumarea si controlul, in alternanta cu perioade de repaus, necesare refacerii potentialului energetic.

3.3.Aptitudinile

Oamenii se deosebesc intre ei dupa posibilitatile lor de actiune. Aleceasi activitati sunt executate de oameni cu eficiente diferite. Ceea ce conteaza aici este calitatea. Oricine poate canta, dar unul o face foarte bine iar altul mai putin bine. Unul este apt pentru, celalalt este inapt pentru.

Aptitudinile se demonstreaza intodeauna prin reusita in activitati. Ele constituie latura instrumentala si executiva. Aptitudinea raspunde la intrebarea; cum se face? In mod normal aceasta arata ce poate individul si nu ce stie el. Pe undeva aptitudinea este omonima cu capacitatea. De multe ori se defineste aptitudinea prin capacitatea de a face ceva, de a obtine performante. Spre deosebire de temperament, aptitudinea nu este dependenta direct de ereditate, ea  se faureste in timpul activitatii. A stabili insa cote, pentru ereditar si invatat este econcludent deoarece intervin o multime de factori psiho – socio – culturali in procesul de personogeneza.

Clasificarea aptitudinilor

Aptitudinile se divizeaza in : elementare, simple si complexe.

Sunt simple acele aptitudini care se sprijina pe un timp omogen de operare/functionare. Poprietatile sensibilitatii sunt:acuitatea vizuala, tactila, olfactiva, de vedere in spatiu si orientare in timp, etc. Aceste aptitudini mijlocesc actiunile noastre si condituioneaza eficienta in anumite puncte, dar nu in totalitate. Pentru politist vazul la distanta reprezinta o conditie necesara dar nu si suficienta pentru a fi un bun tragator.

Aptitudinile complexe apar ca o reuniune de aptitudini elementare. Aptitudinea muzicala presupune acuitate auditiva, auz absolut, simt al ritmului etc.La fel aptitudinea de manager presupune o serie de aptitudini legate de: aptitudinea de ordine, ascultarea celorlalti, sociabilitate.

Aptitudinile complexe sunt speciale si generale.

Aptitudinile speciale mijlocesc eficienta activitatii intr-un domeniu. In psihologia muncii s-a ajuns sa se alcatuiasca psihoprofesiograme, in care sunt cuprinsi factorii aptitudinali. Lipsa unor aptitudini este apreciata ca o contraindicatie si in consecinta se refuza avizul.

Exista o psihoprofesiograma pentru profesiunea de manager? Ce ar trebui sa contina?

Aptitudinile sunt definite ca generale cand sunt utile in toate domeniile de activitate. Spiritul de observatie sau capacitatea de a memora exact si a reproduce fidel sunt aptitudini folosite in multe activitati.

3.4.Importanta aptitudinilor in activitatea de conducere

A face ceva cu usurinta, repede, bine, eficient tine de domeniul aptitudinilor. Acestea conditioneaza reusita unei activitati.

Aptitudinea de prevedere – are la baza gandirea prospectiva a managerului, apta sa exploreze pe coordonata viitorului. Ea se bazeaza pe un anumit simt al zilei de maine ce ia nastere din conlucrarea gandirii de tip probabilist cu imaginatia. se recomanda sa lasam deplina libertate imaginatiei de a explora viitorul indepartat, de a construi modele aproximative, care ulterior se cer prelucrate de gandire.

Aptitudinea de decizie presupune discernamant si obiectivitate in alegere, posibilitatea de a delibera chibzuit si intemeiat asupra alternativei optime. Implica, de asemenea, aptitudinea de a alege si ierarhiza mijloacele adecvate de finalizare a alternativei optime. Transpunerea in act a deciziei presupune angajarea sub raportul afectivitatii si vointei, al capacitatii de a evalua greutatile si de a se mobiliza pentru a le invinge.

Managerul trebuie sa aiba curajul sa infrunte un risc rezonabil in decizie (decizii in conditii de incertitudine relativa)

Aptitudinea de organizare consta in punerea in conditii functionale componenetele logistice si factorii umani. Presupune o gandire analitica (pe detalii) conjugata cu o gandire sintetica, supla si dinamica.

Ea presupune o memorie a detaliului si a ansamblui, o perceptie a partilor si intregului. Presupune, de asemenea, disponibilitati in aria temperamental energetica, optimism, spirit de initiativa, o buna cunoastere a oamenilor.

Aptitudinea de comanda presupune o deosebita claritate in gandire si exprimare, adaptarea limbajului la nivelul si cerintele auditoriului. Conducatorul trebuie sa aiba taria de vointa de a impune democratic obiectivele, de a declansa disponibilitatile afectiv motivationale si in acelasi timp flexibilitatea si supletea de a accepta opinii si chiar o corectie din partea grupului.

Trebuie sa fie un fin si subtil observator al reactiei grupului fata de decizie.

Aptitudinea de coordonare consta in capacitatea de a fi un bun dirijor. Coordonarea presupune un simt al echilibrului si armonizarii partilor in cadrul intregului. Aceasta aptitudine presupune un deosebit tact si simt al relatiilor umane, o buna cunoastere a oamenilor, capacitatea de a comunica cu ei rational si afectiv. Presupune capacitatea  de a armoniza colectivul, de a inlatura cu delicatete obstacolele si diferendele, de a atenua relatiile tensionale si de a sti sa faca concesii in limita corectitudinii, atunci cand trebuie si cu cine trebuie.

Aptitudinea de control presupune un spirit de echitate, severitate si fermitate, disciplina, ordine, echilibru emotional, rabdare si tact, incredere in oameni. Controlul cere ca activitatea sa se realizeze corect, in spiritul normelor legale. Este foarte important a se deplasa accentul de pe controlul corectiv pe cel preventiv.

Aceste sase aptitudini, in activitatea manageriala, pot fi catalogate ca aptitudini speciale, fiecareia corespunzandu-i un numar de aptitudini elementare.

3.5. Caracterul – valorizarea personalitatii umane

Termenul caracter vine din limba greaca si inseamna, la origine, gravare. Este pecetea unei persoane – sistemul sau de trasaturi sau stilul sau de viata. Cand spunem de cineva ca are caracter ne referim la desavarsirea sa morala. El reprezinta, in anumite coordonate, personalitatea evaluata, valorizata.

Din perspectiva caracterului omul nu este privit sun raportul chipului sau fizic, cat sub cel al structurilor sale psihice, pe care le putem deduce di modelul sau propriu de a se comporta in relatiile cu ceilalti si in activitatea cotidiana. Particularitatile de caracter presupun o anumita constanta sau stabilitate.

Caracterul desemneaza pozitia, raportarea,  pe care individul o are fata de o anumita situatie, eveniment (atitudine) si puterea de a pastra si a promova aceasta pozitie (vointa).

Caracterul reuneste insusiri sau particularitati privind relatiile pe care le intretine subiectul cu lumea si valorile dupa care el se conduce. la formarea caracterului participa in primul rand judecatile de vaoare (bine, rau) si responsabilitatea sociala ce insoteste conduita omului, responsabilitate ce implica asumarea constienta a propriilor actiuni.

Distinctia intre temperament si caracter este neta. Cineva poate fi mobil sau inert, lent sau rapid (trasaturi comportamentale), dar el este apreciat dupa trasaturi cum sunt; omenia, bunatatea, harnicia, sinceritatea – calitati ce nu depind de temperament.

O distinctie importanta intalnim si intre aptitudine si caracter. In timp ce prima se investeste in activitate si se apreciaza dupa rezultatele obtinute, trasaturile de caracter constau din raportare la diferitele laturi ale realitatii. Dupa calitatea executarii unei activitati apreciem pe subiect ca fiind sau nu capabil, determinam nivelul aptitudinilor sale. Dupa felul cum se raporteaza la activitate (atitudine favorabila sau nu, harnicie sau delasare, constiinciozitate sau neglijenta) apreciem una sau alta din trasaturile de caracter.

Acelasi subiect poate fi apreciat din perspectiva aptitudinilor si din cea a calitatilor atitudinale, in mod diferit: inteligent dar arogant, rautacios, lenes; lipsit de talent artistic dar modest, bun, sarguincios.

Caracterul are o prima componenta care include motivatia, scopurile si preocuparile legate de cunoastere. A doua componenta este executiva si presupune un mod de autoreglare. Aceasta din urma componenta poate ramane doar la faza de intentie. cineva poate fi bun, milos, dispus sa acorde ajutor, dar nu are si capacitatea voluntara sa duca la bun sfarsit cele intentionate.

In cazul acesta caracterul este considerat a fi dominat mai mult de afectivitate si deficitar sun raport executiv-voluntar. La fiecare individ se pot descoperi una, doua trasaturi cardinale, care domina si le controleaza pe celelalte. Exista apoi un grup de trasaturi principale (10 – 15) care pot fi cu usurinta recunoscute la individ ca fiindu-i proprii.

A cunoaste pe cineva inseamna a-i determina in primul rand trasaturile cardinale. Pentru unii dominante sunt:ingamfarea si dorinta de putere, pentru altii modestia si generozitatea; unii se impun printr-o mare incredere in fortele proprii, altii, dimpotriva, sunt terorizati de neincrederea in sine.

3.6. Caracterul persoanei si etica manageriala

Caracterul poate fi definit drept o constelatie de atitudini, valori, norme, acte de conduita, fenomene afective si volitive (legate de vointa) integrate intr-un sistem de valori, in functie de care persoana se raporteaza la altii.

Din acest punct de vedere caracterul vazut ca morale din fiecare dintre noi, centrata pe ideea de bine si rau este in stransa legatura cu etica profesionala. Aceasta este definita drept “reflectie sistematica asupra consecintelor morale ale deciziior”( G. Johns, 1996).

In managementul organizatiilor problemele legate de etica sunt destul de complexe. Ce constitue comportamentul etic in acceptiunea organizatiei?

In acceptiunea militara etica organizatiei ar trebui sa cuprinda un set de standarde de comportament, exprimate in norme, principii, reguli de comportare, definind ceea ce este bine si rau, corect si incorect. Standardele sunt de obicei intelese si general acceptate de membrii grupului, legitimand scopurile si directiile de actiune personala si profesionala dupa care se conduc in interiorul organizatiei.

Aderarea la aceste standarde are urmatoarea motivatie:

– sunt considerate legitime si practice, fiind interiorizate ca avand o autoritatea asupra comportamentului (constiinta si vinovatia intaresc aderenta);

– sunt accentuate prin tratarea sau folosirea lor ca pedepse sau sanctiuni externe (orice violare a acestor standarde constituie un comportament neetic).

Etica se materializeaza prin insusirile de caracter, mai bine spus prin formarea unor insusiri de caracter care stau la baza codului de conduita?

Am afirmat ca la fiecare individ se regasesc un numar de 10 – 15 trasaturi principale de caracter care influenteaza conduita sa. Putem structura a nivelul activitatii de conducere un set de trasaturi de caracter necesare pentru profesiunea de manager? Fara a avea pretentia ca am selectat in mod absolut aceste trasaturi, redam in continuare 12 trasaturi de caracter considerate importante in aceasta activitate: spirit de dreptate, loialitate, initiativa, autocontrol, hotarare/fermitate,integritate, discretie, ascultare/supunere, iertare, compasiune, rabdare, adaptabilitate.

Fiecare trasatura are importanta ei si o incercare de ierarhizare credem ca este inutila. Acest set de insusiri nu va avea nici o valoare atata timp cat el ramane o simpla insiruire de termeni. Fiecare cuvant desemneaza o stare de spirit, o traire, o pozitie si merita discutate si adaptate la specificul muncii fiecaruia.

Consideram ca viitoarea revolutie in organizatii va fi o revolutie a caracterului. Chester Barnard considera ca responsabilitatea managerului de a influenta comportamentul moral al subalternilor constituie o nota distinctiva a conducerii si a responsabilitatii executive.

O componenta a eficacitatii liderului este influentarea subordonatilor prin diferite mijloace de persuasiune. Aceasta influenta va fi posibila daca managerul are in tabloul sau psihocomportamental asemenea insusiri, deoarece un aspect important al persuasivitatii comunicationale este credibilitatea, in special cea morala.

4. Specificul personalitatii managerului. Un tablou psihocomportamental.

Am definit personalitatea ca elementul stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de alta persoana. Cum ar trebui sa fie managerii? Ce tip de personalitate ar trebui sa aiba pentru a avea succes in activiatea lor? Cum arata tabloul psihocomportamental al unui manager.

Indivizii in organizatie ocupa una din urmatoarele pozitii: subordonat, sef intermediar si sef/comandant.

Aceasta remarca este importanta atunci cand incercam sa analizam stucturile motivationale ale membrilor organizatiei sau cand structuram un tablou psihocomportamental pentru fiecare categorie.

Din punctul de vedere al managementului si conducerii, sefii intermediari reprezinta factorul cel mai important al acestei trilogii, datorita nu numai numarului mare ci datorita importantei muncii.

Managerii intermediari sau de mijloc duc greul in orice organizatie, ei sunt aceia care trebuie sa impace pretentiile conducatorilor si pe cele ale subordonatilor. De pregatirea acestora depinde bunul mers al vietii in organizatie. De aceea intrebarile pe care le-am enuntat deja pot fi racordate la aceasta categorie de manageri. Cum arata tabloul psihocomportamental al unui manager intermediar – nivel mic si mediu de conducere (management operativ si tactic)?

Ce semnifica un tablou psihocomportamental?

Acesta cuprinde un ansamblu de trasaturi si caracteristici temperamentale, aptitudinale si caracteriale ce au o legatura directa cu o anume profesiune, in cazul nostru cu profesiunea de manager. Tabloul corespunde in mare parte cu deprinderile socio-psihologice si de comunicare ale managerului. Din acest punct de vedere el se aproprie de psihoprofesiograma.

Vom incerca sa listam acest tabloul plecand de la o cercetare sociopsihologica realizata in administratie si servicii. Subiectii chestionati, impartiti in trei grupe: subordonati, sefi intermediari si sefi/comandanti, au fost rugati sa raspunda la intrebari legate de sefii intermediari:

– subordonatii – ce calitati si caracteristici pshihocomportamentale credeti ca ar trebui sa aiba sefii dumneavoastra pentru a fi manageri eficienti;

– sefii/comandantii – ce calitati si caracteristici psihocomportamentale credeti ca ar trebui sa aiba subordonatii dumneavoastra care la randul lor sunt sefi pentru a fi managerii eficienti;

– sefii intermediari – ce calitati si caracteristici sociopsihologice considerati ca trebuie sa aveti pentru a fi un manager eficient.

Raspunsurile la aceste trei intrebari au fost prelucrate listandu-se acele trasaturi si caracteristici care au aparut la cei mai multi dintre subiectii chestionati..

Perspectiva sefilor ierarhici superiori

Va prezentam cateva din calitatile si caracteristicile pe care ar trebui sa le aiba un manager pentru a fi eficient in opinia sefilor lor ierarhici;

– trebuie sa reprezinte un exemplu bun pentru angajati, sa-si conduca echilibrat unitatile, sa ia decizii si sa tina conducerea la curent cu orice proiect;

– trebuie sa nu amane problemele de la o zi la alta;

– trebuie sa fie fermi cu subalternii lor, loiali si responsabili;

– obiectivele trebuie atinse; managerii trebuie sa stie ce se intampla, pana la urma ei sunt mult mai apropiati de personalul de executie;

– managerii trebuie sa imbunatateasca eficienta si sa obtina performantele cele mai mari de la personalul lor;

– utilizarea eficienta a resurselor (umane, financiare, materiale, de timp, etc);

– managerii trebuie sa se orienteze spre actiunea de instruire si mentinerea calitatii.

Perspectiva subordonatilor

Pe de alta parte subordonatii au o cu totul alta viziune asupra rolurilor pe care trebuie sa le joace managerii (sefii). pentru ei aceste roluri se aproprie mai mult de nevoile lor.

In viziunea lor managerii ar trebuie:

– sa ajute;

– sa fie onesti;

– sa stie cum sa rezolve problemele grele;

– sa fie hotarati;

– sa comunice eficient cu personalul angajat;

– sa aiba simtul umorului si personalitate;

– sa fie calmi cand sunt presati de timp;

– sa aiba personalitate si autoritate;

– sa fie fermi, corecti;

– sa fie eleganti, corecti.

Perspectiva managerului (sefului intermediar)

Interesanta este si perspectiva managerului despre rolul pe care el ar trebui sa-l joace in activitatea organizatiei. Iata cateva dintre rolurile pe care managerul le considera esentiale pentru colegii lui in vaderea desfasurarii in bune conditii a activitatii sale:

– sa poata comunica bine;

– sa aiba talent de conducator;

– sa-si asume responsabilitatea;

– sa poata delega, controla, motiva;

– sa te poti baza pe el, sa inspire incredere;

– sa poata trasmite cunostintele lor subordonatilor;

– sa fie rabdator, un bun exemplu, cinstit si sa-si asculte nevoile si propunerile subordonatilor;

– sa fie bun cu oamenii;

– sa aiba bun simt si intelegere;

– sa stabileasca standarde reale de munca, respectarea timpului acordat etc;

– sa aiba simtul umorului.

O privire comparativa asupra acestor perspectivene relava urmatoarele:

– sefii ierarhici pretind intodeauna rezultate bune, ei considera ca activitatea managerilor ce le sunt subordonati trebuie sa se indrepte catre atingerea eficienta a scopurilor si obiectivelor institutiei;

– subordonatii nu au acelasi nevoi. Accentul pus de ei cade pe contextul activitatii, pe mediu, pe factorii care le fac viata mai usoara;

– managerii se interpun intre sefii lor directi si subordonati. La inceputul listei ei au pus aptitudinile pentru functia de conducere, apoi urmeaza atributele personale care asigura desfasurarea activitatii in conditii optime;

– subordonatii doresc manageri (sefi) cinstiti, corecti, calmi, cu umor; se vor uita cu admiratie la cel care le va face viata mai usoara la serviciu;

– sefii directi doresc ca munca sa fie executata intocmai si la timp, cu minim de efort si cheltuieli.

Cum ar trebui sa arate tabloul psihocomportamental al unui asemenea manager. Caracteristicile prinse in cercetare vor constitui un punct de plecare in creionarea acestuia. Dorim sa spunem de la inceput ca acest tablou are o valoare teoretica, el constituind un reper si nu este ceva exhaustiv.

Un portret psihocomportamental al sefului intermediar ar trebui sa includa:

– nivel ridicat de cultura generala, alaturi de o bogata experienta de viata;

– sa fie creator de solutii, sa gaseasca rapid solutii performante pentru atingerea obiectivelor;

– sa reactioneze rapid la modificarile din mediu;

– sa comunice cu usurinta;

– sa aiba gandire strategica;

– sa aiba capacitate de organizare si de antrenare a oamenilor in realizarea unui obiectiv.

Pentru a fi performant este important ca managerului sa-i placa ce face se sa se dedice in intregime acestei profesii.

Dincolo de acest portret schematic este bine ca managerul sa aiba:

– inteligenta peste medie, dar nu la un nivel genial. cele mai multe studii accepta ideea ca un lider ar trebui sa fie ceva mai inteligent decat subordonatii sai. Un coeficient de inteligenta prea inalt sau prea scazut poateavea efecte negative. Inteligenta este definita drept aptitudine de a intelege relatiile care exista intre elementele unei situatii si de a adapta in asa fel incat sa-ti realizezi propriile scopuri;

– initiativa – capacitatea de a percepe nevoia de actiune si de a intreprinde ceva in legatura cu aceasta. Initiativa pare a fi intr-o relatie stransa cu energia si rezistenta si scade, in multe cazuri, o data cu varsta. Desemneaza declansarea de noi actiuni, relevarea si rezolvarea practica a unei situatii problema. Initiativa este legata de

– forta individului;

– impunerea noului;

– capacitatea unitatii de politie de acceotare a acestui nou.

Initiativa presupune cel putin trei etape:

– constiinta de problema (luarea la cunostinta);

– rezolvarea mintala;

– rezolvarea practica (transpunerea in practica);

– increderea in sine – sau a crede in ceea ce faci. Aceasta calitate este corelata cu felul in care oamenii isi percep locul in societate cu nivelul propriilor aspiratii. Increderea in sine nu trebuie sa se traduca prin agresivitate si arivism, ci poate fi exprimata intr-o maniera discreta;

– “vederea din elicopter” – abilitatea unui manager de a se ridica deasupra unei anumite situatii si de a o vedea in contextul in care se manifesta iar apoi de a cobori pentru a se ocupa de detalii.

Toate aceste trasaturi/caracteristici sunt influentate de anumiti factori care actioneaza atat la nivelul comandantului unitatii, cat si la nivelul microgrupurilor ce compun unitatea. Cei mai importanti factori sunt:

– experienta si sistemul de valori – in experienta includem urmatoarele componente: educatie, instruire, ocupatie, viata de familie, pozitie, rol jucat in comunitate. Pentru comandant experienta este foarte importanta desi, de multe ori, aceasta se poate transforma usor in prejudecata. Sistemul de valori este important prin faptul ca aceasta individualizeaza, confera personalitatii unicitate;

– increderea in subordonati sau colegi – un stil manageria participativ pretinde sa existe oameni capabili sa-si indeplineasca responsabilitatile. Increderea in ceilalti este de natura sa sporeasca gradul de coeziune la nivelul unitatii si sa creasca responsabilitatea prin implicare;

– nevoia de certitudine – indivizii simt nevoia de “puncte’ stabile, de repere certe care sa le orientaze actiunile. Un comandant trebuie sa asigure aceasta certitudine la locul de munca. Multe calitati care se cer subordonatului: loialitate, corectitudine, disciplina etc, pleaca de la aceste certitudini;

– contributia persoanala este foarte importanta. In masura in care stii ce trebuie facut, sti ce anume sa ceri de la colaboratori sau subordonati. Pe de alta parte subordonatii vor ca seful lor sa fie un exemplu, sa-si cunoasca meseria (deprinderi tehnice), sa stie cum sa iasa din problemele grele si sa vorbeasca pe intelesul lor.

Nu exista comandanti buni sau rai – exista comandanti eficienti si ineficienti!

Eficienta sau ineficienta  se dovedeste intr-o anumita conjunctura/context, in functie de subordonatii pe care ii ai la dispozitie si de natura activitatii. Un lucru este cert. Managerul reprezinta pionul principal intr-o organizatie. De pregatirea sa profesionala si manageriala depinde bunul mers al organizatiei. Managerii charismatici sunt putini. Cei mai multi sunt produsul efortului depus in pregatire, in formarea de abilitati, deprinderi si obiceiuri care sa ii faca respectati de oamenii pe care ii conduc.

Cuvinte cheie

Personalitate

Extraversiune

Stabilitate emotionala

Gradul de agreare

Adaptabilitate

Stadiile personalitatii adulte

Temperament, sangvin, coleric, melancolic, flegmatic.

Aptitudine

Caracter

Tablou psiho-comportamental

“vedere din elicopter”

Intrebari si subiecte de comentat

Comentati definitia lui Traian Herseni: “Managerul trebuie sa-I faca pe altii sa faca”.

Ce sunt dimensiunile personalitatii umane? Aratati care din aceste dimensiuni sunt innascute si care sunt invatate?

Comentati: “oamenii nu sunt atat de atenti la ceea ce li se spune, ci mai ales la cum se spune si la cine le spune”.

Ce sunt “internistii” si “externistii”?

Cum trebuiesc interpretate stadiile personalitatii adulte?

Comentati: “Nu exista temparamente bune  sau rele. Nu exista temperamente pure”.

Ce este un tablou psihocomportamental?

Care sunt trasaturile importante cuprinse in tabloul psihocomportamental al managerului eficient din cadrul MI?

Comentati:”Nu exista comandanti buni sau rai, exista comandanti eficienti sau ineficienti

Bibliografie

–         Gary Johns – Comportamentul organizational, Ed. Economica, Bucuresti, 1999;

–         Mihaela Vlasceanu – Psihosociologia organizatiilor is conducerii, Ed. Paideia, bucuresti, 1996;

–         A. Tabachiu, I. Morar – Tratat de psihologie manageriala, Ed. Didactica is pedagogica, Bucuresti, 1997;

–         Traian Herseni – Psihologia organizarii in intreprinderi, Ed. Academiei, 1969;

–         Bruce Hyland, merle Yost – Reflectii pentru manageri, Ed. Rentrop&Straton, Bucuresti, 1998.

Cuprins

  1. 1. Consideratii introductive;

2.Ce este personalitatea;

2.1. Dimensiunile personalitatii umane;

2.2. Stadiile personalitatii adulte.

  1. 3. Structura personalitatii

3.1. Temperamentul

3.2. Rolul temperamentelor in activitatea de conducere

3.3. Aptitudinile

3.4. Importanta aptitudinilor in munca de conducere

3.5. Caracterul – valorizarea personalitatii umane

3.6. Caracterul persoanei is etica manageriala

4. Specificul personalitatii managerului. Un tablou psihocomportamental.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.