MANAGEMENTUL GENERAL AL INTERVENŢIEI ÎN DEZASTRE

1.1.         Fundamentare

Acest ghid a fost alcătuit pentru a furniza o modalitate de lucru prin care să se întocmească planurile detaliate ale serviciilor de urgenţă, ale autorităţilor locale şi ale altor organizaţii. El nu a fost gândit pentru a fi prescriptiv, dar încorporează cele mai bune practici şi experienţa câştigată din planificarea şi răspunsul la dezastrele ultimilor ani.

Nici un singur aranjament organizaţional nu poate fi adecvat pentru fiecare participant la răspuns şi pentru orice dezastru şi nici un singur plan organizaţional nu poate rezolva orice nevoie. Cheia pentru un răspuns eficient este aplicarea principiilor bazate pe experienţă pentru rezolvarea problemelor ivite.

Un dezastru este în general înţeles ca fiind o mare nenorocire sau o calamitate. În contextul protecţiei civile este o definiţie utilă de lucru a unui dezastru sau a oricărui eveniment (care se produce cu sau fără avertizare) care cauzează sau creează pericolul de a apare decese sau răniri, distrugeri de bunuri materiale sau ale mediului înconjurător sau distrugeri ale comunităţii şi că extinderea efectelor acestui eveniment nu pot fi contracarate de către serviciile de urgenţă şi autorităţile locale cu forţele ce activează curent.

În cadrul serviciilor de urgenţă termenul de “incident major” este folosit mai curând decât cel de dezastru, întrucât există o serie de evenimente specifice care determină iniţierea unui răspuns în cadrul Planului pentru Incidente Majore al serviciului. Definiţiile agreate ale incidentelor majore sunt prezentate în anexa A.

De oarece cauzele unor dezastre pot fi bruşte şi imprevizibile, unele activităţi industriale care comportă o serie de riscuri cunoscute sunt prevăzute legal ca determinând cerinţa de a se planifica un răspuns la un accident.

Acestea includ pericolele cunoscute ale unităţilor fixe nucleare sau chimice a căror cel mai probabil accident şi consecinţe pot fi prevăzute în general.

De aceea este posibilă întocmirea unor planuri detaliate pentru desfăşurarea celor mai adecvate acţiuni. Existenţa acestor planuri reduce posibilitatea apariţiei deciziilor luate sub presiunea crizei.

Dezastrele au o varietate de efecte asupra societăţii şi a mediului înconjurător. De aceea ele cer un răspuns combinat şi coordonat legând experienţa şi resursele serviciilor de urgenţă şi ale autorităţilor locale de a celorlalte organizaţii. Nu există nici o singură instituţie din ţara noastră care să aibă toate cunoştinţele, deprinderile şi resursele care pot fi necesare.

Responsabilitatea primară a răspunsului la dezastru trebuie să rămână la nivel local unde se găsesc resursele şi experienţa.

Cu toate acestea experienţa şi consilierea specialiştilor de la nivel central şi din serviciile de urgenţă învecinate sau a altor agenţii poate fi solicitată în sprijinul răspunsului de la nivel local.

1.2.         Răspunsul combinat

Aranjamentele Integrate pentru managementul urgenţei

Scopul subliniat al integrării aranjamentelor pentru managementul de urgenţă este acela de a se întocmi planuri flexibile care vor crea capacitatea oricărei organizaţii de a face faţă efectiv unei urgenţe majore sau minore, fie prevăzute fie neprevăzute.

Integrarea aranjamentelor de management a urgenţelor îmbrăţişează un număr de concepte, dintre care unele deosebit de importante. Acestea sunt:

(a) În primul rând, ceea ce este principal în întocmirea oricărui plan este aceea că este răspunsul la incident şi nu cauza incidentului. Aranjamentele de planificare pentru un anume grad de urgenţă, fie cauzat de un accident natural sau tehnologic sau de un act deliberat de terorism, ele trebuie să fie integrate.

Planul va trebui să fie flexibil şi va trebui să fie eficient într-o zi de sărbătoare estivală de la sfârşitul săptămânii, sau în condiţiile unei ierni adânci, la orice loc s-ar produce accidentul, Această planificare necesită să fie testată prin rularea unor scenarii specifice.

(b) În al doilea rând, aranjamentele pentru managementul de urgenţă trebuie să fie integrate într-o structură organizaţională de lucru zilnică. Planurile de trebuie să fie bazate pe aranjamente de rutină şi de aceea este esenţial pentru acei care vor fi solicitaţi să răspundă la orice urgenţă să fie implicaţi în procesul de planificare şi a exerciţiilor consecutive.

(c) În al treilea rând, activităţile diferitelor departamente din cadrul organizaţiei trebuie să fie integrate. Răspunsul general la o criză va avea invariabil nevoia de inputul de la un număr de departamente diferite. Planificarea efectivă trebuie să integreze aceste contribuţii şi să stabilească protocoale în scopul obţinerii unui răspuns eficient şi perfect încadrat în timp la un accident. Să nu fi atent la contribuţia care este necesară din partea altor sectoare ale organizaţiei reprezintă o eroare majoră şi o premiză pentru un răspuns greşit.

(d) În al patrulea rând există o nevoie vitală pentru coordonarea aranjamentelor cu alte autorităţi şi organizaţii. Dezastrele majore vor depăşi aproape întotdeauna graniţele şi ele într-adevăr se pot răspândi. Dacă răspunsul nu este cu adevărat efectiv în îndeplinirea nevoilor fiecărui om prins în dezastru, atunci toţi conducătorii industriei, comerţului şi ai comunităţii vor trebui să fie atenţi la rolul pe care organizaţia lor trebuie să-l joace atunci când este solicitată să ia parte la răspunsul la dezastre şi cum se pot integra în organizarea de răspuns.

1.3.         Etapele principale ale procesului de planificare pentru întocmirea unui plan de urgenţă

1.3.1.      Evaluarea

O evaluare care trebuie să fie agreată de către toţi managerii, trebuie să fie făcută asupra hazardurilor care pot afecta o organizaţie sau o comunitate.

1.3.2.      Prevenirea

Măsurile adoptate în urma evaluării, care caută să prevină urgenţele ce s-ar produce sau să reducă severitatea lor.

1.3.3.      Pregătirea

Pregătirea planurilor pentru a răspunde la hazardurile cunoscute sau la cele necunoscute. Ea include de exemplu, aranjamentele pentru alarmarea şi chemarea personalului cheie şi pregătirea registrelor de resurse. Există o nevoie de a fi o proprietate clară a planurilor, iar eficacitatea lor este necesar să fie testată în exerciţiile normale iar experienţa câştigată să fie încorporată în planuri.

1.3.4.      Răspunsul

Răspunsul iniţial la un incident este în mod normal asigurat de către agenţiile de urgenţă desemnate prin plan, dacă este necesar şi de către autorităţile locale şi posibil de voluntari.

1.3.5.      Refacerea

Această fază va cuprinde acele activităţi care sunt necesare pentru a asigura o reîntoarcere rapidă la starea de normalitate atât pentru comunitate cât şi pentru aceia care au fost implicaţi în răspunsul la incident.

Nu există un singur model de răspuns la dezastre, răspunsul are nevoie să fie variat în funcţie de natura şi efectele dezastrului. Fără îndoială orice răspuns va fi o operaţie combinată şi coordonată, iar o serie de elemente vor fi comune în răspunsurile la o varietate de forme de dezastre. Unele dintre aceste elemente comune sunt:

  1. Miezul răspunsului iniţial va fi în mod normal asigurat de către serviciile de urgenţă şi dacă este necesar de către autorităţile locale adecvate, sprijinit de public şi agenţiile private ca şi de organizaţii voluntare. În cadrul autorităţii locale se va constitui o echipă de management de urgenţă, sau o altă formă echivalentă, dacă obiectivele de bază ale operaţiunii de răspuns combinate şi coordonate vor fi similare în fiecare ocazie.
  2. Aceiaşi structură de bază a managementului va fi aplicabilă în orice răspuns la orice incident. Aceasta este baza fundamentală pe care este agreată executarea întregei planificări de urgenţă pe plan naţional.
  3. Înregistrările corecte vor fi necesare pentru bilanţuri, anchete formale şi corecte precum şi diseminarea informaţiilor asupra lecţiilor învăţate.

1.3.6.      Instituţiile care asigură   răspunsul

Serviciile de urgenţă cum ar fi poliţia, pompierii, protecţia civilă şi serviciul de ambulanţă. Cei care contribuie la aceste servicii, îşi vor menţine o astfel de stare de pregătire încât să poată asigura un răspuns local iniţial rapid şi să alerteze autorităţile locale şi alte servicii cât de rapid posibil. Toate organizaţiile care trebuie să răspundă rapid la un dezastru vor avea aranjamente care să permită o alarmare rapidă. Aceste aranjamente trebuie să prevadă clar şi aduse la cunoştinţa tuturor celor ce pot fi implicaţi în răspuns.

Documentele de planificare ale serviciului respectiv de urgenţă trebuie să fie întocmite de personalul propriu, de autorităţile locale, de departamentele guvernamentale cum ar fi Ministerul Apărării, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor şi alte instituţii, utilităţi, organizaţii voluntare sau comunităţile de credincioşi.

Fiecare serviciu sau agenţie care lucrează la faţa locului unui dezastru are rolul ei propriu şi atribuţiile ei după cum urmează:

1.3.6.1.            Poliţia

Atunci când este posibil poliţia stabileşte cordoane de pază pentru a facilita munca altor servicii de urgenţă pentru salvarea vieţii, protecţia publicului şi îngrijirea supravieţuitorilor.

Ea va supraveghea orice investigaţie criminalistică. De asemeni va facilita orice anchetă desfăşurată de către autorităţile responsabile de investigarea accidentului, cum ar fi Autorităţile de Sănătate Publică, Inspectoratul Căilor Ferate, sau Divizia de investigaţii pentru accidentele aero sau navale.

Poliţia organizează procesul de informare despre victimele dezastrului şi are responsabilitatea de a identifica şi a aranja ridicarea cadavrelor. În această activitate poliţia acţionează din însărcinarea Procurorului care are responsabilitatea pentru investigarea cauzelor şi împrejurărilor în care se produc decesele în dezastru.

1.3.6.2.            Pompierii

Principala îndatorire a pompierilor este de a salva oamenii încarceraţi într-un incendiu, coliziune sau în dărâmături. Ei vor preveni escaladările ulterioare ale dezastrului prin stingerea incendiilor sau prin luarea măsurilor de protecţie necesare.

Ei vor combate efectele eliberărilor de substanţe chimice periculoase sau a altor contaminanţi în scopul de a asigura securitatea locului dezastrului. Ei vor sprijini serviciul de ambulanţă cu managementul victimelor şi poliţia cu îndepărtarea cadavrelor.

De altfel în eventualitatea oricărei situaţii care este sau poate fi suspectată ca un rezultat al unui incident terorist, toate activităţile din cadrul cordoanelor sunt sub controlul direct al poliţiei.

1.3.7.      Serviciul Naţional de Sănătate

1.3.7.1.            Autorităţile de Sănătate

Autorităţile de sănătate centrale vor stabili contacte cu autorităţile locale de sănătate, pentru a asigura un răspuns efectiv al sectorului de sănătate în caz de dezastru.

Ele au responsabilitatea generală pentru sănătatea publică în cadrul ariei lor geografice şi de aceea este necesar să aibă aranjamente în vigoare pentru controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile precum şi a riscurilor de mediu.

1.3.7.2.            Spitalele

Spitalele cu Departamente de urgenţă şi accidente (identificate de autorităţile lor de sănătate publică drept spitale potenţiale de primire a victimelor) răspund la solicitările din partea serviciilor de ambulanţă de a accepta victimele pentru tratament medical şi să asigure un personal pregătit adecvat pentru a putea îndeplini funcţia de Ofiţer Medical al Incidentului şi pentru Echipele Medicale Mobile.


1.3.7.3.            Serviciul de ambulanţă

Serviciul de ambulanţă are responsabilitatea de a coordona răspunsul Sistemului Naţional de Sănătate de la faţa locului al şi de a determina spitalul (lele) către care vor fi îndreptate victimele în funcţie de tipul de răniri. De aceea este necesar ca serviciul de ambulanţă să caute să asigure prezenţa unui Ofiţer Medical al Incidentului (OMI).

Serviciul de ambulanţă, în coordonare cu OMI şi echipele medicale mobile, vor căuta să salveze viaţa şi membrele victimelor prin tratamentul de urgenţă efectiv aplicat la faţa locului, să determine prioritatea de degajare a victimelor încarcerate în colaborare cu pompierii şi să transporte răniţii în ordinea priorităţii către spitalele de primire.

1.3.7.4.            Procurorul

Rolul procurorului este definit de statutul lui. Procurorul trebuie să stabilească cine şi cum a decedat, apoi când şi unde moartea este în relaţie cu cadavrele găsite o în aria lui de responsabilitate şi dacă decesul este nenatural sau violent sau subit de cauză necunoscută. Această atribuţie este îndeplinită indiferent de faptul dacă cauza decesului s-a produs sau nu în districtul său de autoritate şi dacă în mod obişnuit se desfăşoară o anchetă formală. Autoritatea şi atribuţiunile procurorilor nu vor varia în funcţie de numărul deceselor sau a circumstanţelor de producere a acestor decese.

Doar procurorul poate autoriza înhumarea şi încredinţarea cadavrului către rude. Poliţia acţionează ca reprezentanţi ai procuraturii când au de a face cu decesele rezultate dintr-un accident.

1.3.7.5.            Autorităţile locale

În perioada imediat următoare unui dezastru, principala preocupare a autorităţilor locale este de a asigura sprijinul pentru serviciile de urgenţă, să continue sprijinul şi îngrijirea lor pentru comunităţile locale, pentru folosirea resurselor în vederea reducerii efectelor negative ale urgenţei şi pentru coordonarea răspunsului altor organizaţii decât serviciile de urgenţă. Cu cât trece timpul, iar interesul se deplasează către refacere, autorităţile locale vor căpăta un rol conducător pentru a facilita reabilitarea comunităţilor şi restaurarea mediului înconjurător. Chiar în situaţia unui dezastru de mică amploare este posibil ca resursele autorităţilor locale să fie depăşite în aria în care se produce.

Împotriva acestei posibilităţi, planurile necesită a fi întocmite în circumstanţe adecvate, iar aranjamentele de declanşare a procedurilor de intervenţie în vederea sprijinului mutual din partea autorităţilor vecine, acordarea de sprijin transfrontalier dacă este necesar, să fie puse în aplicare.

Aranjamentele pot varia de la înţelegerile simple de oferirea asistenţei disponibile în eventualitatea unui incident şi până la aranjamentele mult mai formale pentru folosirea resurselor care pot include autovehicule, echipamente şi oameni. (Aranjamentele de plată vor trebui să fie incluse în orice înţelegere).

Asistenţa financiară de urgenţă poate fi disponibilă pentru autorităţile locale afectate, în baza legislaţiei în vigoare.

1.3.7.6.            Voluntarii

Voluntarii de bună credinţă pot contribui la o gamă largă de activităţi fie ca membrii ai unei organizaţii de voluntari, fie ca indivizi. Ei întotdeauna vor acţiona sub controlul autorităţilor statutare.

1.3.7.7.            Armata

Asistenţa din partea armatei poate fi solicitată de către autorităţile civile. Aceasta a constituit o parte importantă a răspunsului în cazul multor dezastre din trecut.

1.3.7.8.            Autorităţile Centrale

Autorităţile centrale au un rol în asigurarea consilierii sau a sprijinirii răspunsului autorităţilor locale şi să informeze Parlamentul asupra evoluţiei situaţiei.

1.3.7.9.            Agenţia de Mediu

Responsabilităţile cheie ale agenţiei sunt de a menţine şi opera apărarea împotriva poluării mediului înconjurător.

Aceste responsabilităţi acoperă în mod direct acţiunile de remediere şi de prevenire a efectelor incidentelor, de a asigura consilierea de către specialişti şi de a alarma pe cei care pot fi afectaţi, de a monitoriza efectele unui incident şi de a investiga cauzele acestuia.

Agenţia va colecta datele pentru viitoarele întăriri sau refaceri. Aceasta joacă un rol important în răspunsul Guvernului la accidentele nucleare de peste graniţă.

1.3.7.10.        Organizaţiile industriale şi comerciale

Organizaţiile industriale şi comerciale incluzând utilităţile, pot juca un rol direct în răspunsul la dezastre dacă personalul lor, operaţiunile sau serviciile au fost implicate. Acestea pot asigura sprijin cum ar fi de exemplu furnizarea de echipament, servicii sau cunoştinţe de specialitate.

Organizatorii intervenţiei în cazul unor evenimente de mare amploare în exterior sau în interior cum ar fi competiţiile sportive festivalurile folk, pop sau concerte clasice vor avea de asemenea un rol în răspunsul la dezastre.

1.3.8.      Obiectivele răspunsului combinat

Indiferent de responsabilităţile particulare ale organizaţiilor şi agenţiilor care pot avea implicări în răspunsul la dezastre ele pot funcţiona prin îndeplinirea următoarelor obiective comune:

  • de a salva vieţi;
  • de a preveni escaladarea unui dezastru;
  • de a reduce suferinţele;
  • de a salvgarda mediul înconjurător;
  • de a proteja proprietatea;
  • de a facilita investigaţiile criminale, judiciare, publice, tehnice şi altele;
  • de a continua să menţină serviciile normale la un nivel adecvat;
  • de a informa publicul;
  • de a promova autoajutorul şi refacerea;
  • de a restaura normalitatea cât mai curând posibil;
  • de a evalua răspunsul şi lecţiile care trebuie învăţate.

1.4.         Răspunsul la Dezastrele localizate

La noi în ţară există o amplă experienţă a răspunsului la dezastrele care afectează o arie geografică relativ mică. Locul afectat de dezastru este posibil să fie confuz. Pentru a aduce o oarecare ordine în această confuzie este important ca serviciul de urgenţă să stabilească un control asupra ariei din imediata apropiere a dezastrului şi să stabilească aranjamentele pentru coordonarea contribuţiilor la răspuns. Experienţa a arătat că un răspuns eficient depinde de o bună comunicare şi de înţelegerea reciprocă.

Este în general acceptat că primul membru al serviciului de urgenţă care ajunge în zona de dezastru nu trebuie să fie implicat imediat în acţiuni de salvare ci trebuie să facă o rapidă evaluare a dezastrului şi să raporteze aceasta la punctul de comandă al intervenţiei. O dată ce s-au furnizat astfel de informaţii despre natura dezastrului şi a locului acestuia se va face o estimare a numărului populaţiei implicate incluzând decedaţii şi victimele rănite; principalele tipuri de răniri; pericolele actuale şi potenţiale; căile de acces la locul dezastrului şi punctele probabile de rendezvous; şi care servicii de urgenţă sunt prezente sau necesare.

Punctul de comandă care primeşte mesajele iniţiale poate în mod normal în concordanţă cu planurile stabilite să alarmeze şi alte puncte de comandă ale altor servicii de urgenţă. Acestea la rândul lor pot alerta autorităţile locale şi (dacă este nevoie) unităţile comerciale industriale sau altele.

La locul dezastrului este deosebit de important ca serviciile de urgenţă să stabilească aranjamentele de control şi coordonare din faza cea mai precoce.

Fiecare serviciu are nevoie să-şi stabilească propriile sale aranjamente de control dar legătura continuă dintre servicii în cadrul fazei de răspuns este esenţială.

Principiul de bază este acela că protecţia civilă în mod normal asigură managementul general al coordonării. Această abordare asigură că resursele sunt folosite în cel mai eficient mod şi evită situaţiile în care de exemplu resursele pot fi solicitate simultan de diferite agenţii. Aceasta este în particular situaţia în care dezastrele se produc în apropierea sau peste graniţe. În timpul fazei de refacere, când serviciile de urgenţă pot avea o implicare redusă sau de loc, coordonarea la nivel strategic poate fi întreprinsă de autorităţile locale.

Managementul răspunsului la dezastre se desfăşoară în mod normal la unul sau cel mult trei niveluri. Aceste niveluri sunt:

1.4.1.      Nivelul Operaţional

Este nivelul la care se acţionează la locul accidentului.

1.4.2.      Nivelul Tactic

Este nivelul pentru accidentele mai serioase la care comandanţii nivelului tactic stabilesc priorităţile în alocarea resurselor şi la care planificarea şi coordonarea tuturor resurselor implicate se petrece. Comanda tactică se exercită de la Punctul de Comandă al incidentului din imediata vecinătate a locului dezastrului.

1.4.3.      Nivelul Strategic

Este nivelul managementului, nu întotdeauna necesar şi care stabileşte cadrul strategic în care vor lucra comandanţii nivelului tactic. Nivelul strategic al managementului este în mod normal localizat în afara locului dezastrului la Comandamentul Protecţiei Civile.

Acest nivel al managementului de urgenţă poate fi adaptat pentru folosire de către oricare organizaţie asociată cu răspunsul la dezastru iar adoptarea acestei metodologii poate ajuta comunicaţiile şi să se evite confuzia inter-agenţii.

Aranjamentele care sunt de făcut în mod normal la locul dezastrului vor includ:

(a) Atribuirea controlului funcţiilor specifice uneia dintre serviciile de urgenţă sau altei agenţii ţinând cont de circumstanţele dezastrului, experienţa profesională din serviciul de urgenţă sau altă agenţie şi orice alte obligaţii statutare.

Întreprinderile de utilităţi gaz- apă şi electricitate- pot fi solicitate foarte precoce să redea securitatea muncii în aria de dezastru.

(b) Stabilirea cordonului interior pentru a securiza locul imediat al accidentului şi să asigure o măsură de protecţie a personalului ce lucrează în aria de dezastru. Toţi acei care pătrund prin cordonul interior trebuiesc raportaţi la Punctul de control cum ar fi la Punctul de control al accesului la locul dezastrului sau la Punctul de control al accesului pompierilor. Aceasta asigură că acei care pot fi verificaţi nu vor contribui la escaladarea incidentului şi să prezinte ocazia de a fi instruiţi asupra semnalelor de evacuare sau asupra oricăror probleme de care aceştia trebuie să fie avertizaţi.

Persoanele care părăsesc zona trebuie să fie înregistrate la plecare.

(c) Localizarea punctului de adunare pentru supravieţuitori înainte ca ei să fie duşi către un punct de primire, localizarea punctului de triaj evacuare a victimelor, punctului de ambarcare a ambulanţelor pentru acei care trebuiesc evacuaţi la spital şi locul posibil de aterizare a elicopterelor.

(d) Localizarea punctului sau punctelor de rendezvous pentru personalul serviciilor de urgenţă şi a altor servicii care pot fi la oarecare distanţă faţă de locul accidentului în eventualitatea unui accident cu bombe sau materiale periculoase.

Localizarea rutelor de trafic intern pentru serviciile de urgenţă şi alte vehicule (incluzând sensurile unice acolo unde sunt necesare) şi localizarea ariilor de aşteptare.

Localizarea ariei de depozitare a cadavrelor.

Localizarea punctului de legătură cu mas media.

Nevoia posibilă de evacuare poate la fel să fie luată în considerare din stadiile foarte precoce ale intervenţiei.

Atunci când răspunsul poate să se prelungească sau să devină foarte complex, fiecare serviciu poate să-şi stabilească aranjamentele sale proprii de management folosind o clădire convenabilă sau vehicule special destinate cu mijloace convenabile de transmisiuni. Aceste vehicule vor fi în mod normal parcate unul lângă altul la limita constrângerilor datorate interferenţelor radio şi în vecinătatea locului dezastrului. Figura nr. 1 (de la pagina 44) arată un plan schematic al aranjamentului la şi aproape de locul accidentului împreună cu activităţile de sprijin.

Pentru cele mai multe dezastre majore există beneficii semnificative pentru un ofiţer care poate reprezenta interesele autorităţilor locale relevante de a fi la faţa locului în Punctul de comandă al incidentului. Aranjamentele trebuie de altfel să fie în funcţiune şi pentru chemarea ofiţerilor de legătură de la alte organizaţii care pot fi necesare să contribuie la răspunsul de dezastru, de exemplu Garda de coastă, Agenţia de mediu, autorităţile de sănătate publică, companiile de gaz, electricitate telefon sau apă sau concernele industriale sau comerciale, sau specialiştii de mediu.

Mai poate fi adecvat pentru serviciile de urgenţă sau alţi reprezentanţi să fie prezenţi la centrul de urgenţă al autorităţilor locale, care asigură managementul şi coordonarea tuturor activităţilor autorităţilor locale.

Ofiţerii de legătură de la faţa locului trebuie să fie clar identificaţi şi să aibă propriile lor mijloace de comunicare astfel încât să fie în permanenţă în contact cu agenţiile proprii pentru a putea asigura ca sprijinul necesar să fie furnizat rapid la nevoie. Acolo unde serviciile autorităţilor locale pot fi solicitate să răspundă rapid trebuie să fie deplasate cât mai aproape de locul accidentului unde să fie pregătite să intre imediat în acţiune la solicitarea serviciilor de urgenţă.

Dacă dezastrul se produce în perimetrul unei construcţii industriale sau a altei societăţi comerciale, sau a unui aeroport sau port este important ca să aibă un Ofiţer Comandant al Incidentului la locul dezastrului din partea agenţiei afectate care să conducă activităţile din Punctul de Comandă al Incidentului pentru a crea un acces facil în cadrul întreprinderii afectate şi să acţioneze ca legătură cu conducerea întreprinderii şi structura de management de urgenţă.

Trei alte elemente pot să necesite să fie luate în considerare cât mai rapid posibil când situaţia o permite.

Primul, dacă este necesar, un cordon exterior care poate fi stabilit în jurul locului accidentului pentru a controla accesul către întregul loc al dezastrului.

Al doilea, pot fi necesare restricţii de zbor de urgenţă. Praful şi zgomotul elicopterelor pot stânjeni operaţiile de salvare şi stingerea incendiilor, să producă pericole pentru pompieri şi salvatori, să afecteze proprietăţile şi să distrugă probele.

Mai mult prezenţa aeronavelor neautorizate pune pericolul coliziunilor pe un plan apropiat în faţa elicopterelor poliţiei şi a celor de salvare care operează în zonă.

Poate deveni necesar controlul zborurilor în apropierea locului dezastrului şi respectarea instrucţiunilor autorităţii aeronautice civile. Legătura cu Autoritatea Aeronautică Civilă va fi efectuată în mod normal prin intermediul poliţiei, care va destina un ofiţer superior ca Ofiţer de Control al Urgenţei prin intermediul căruia trebuie făcute toate cererile de modificare a restricţiilor de zbor. Final vor fi aplicate toate restricţiile în comunicaţiile telefonice.

1.5.         Comunicaţiile

Comunicaţiile bune sunt baza unui răspuns efectiv. Planurile trebuie să stabilească o serie de aranjamente pentru a suplimenta comunicaţiile curente.

Romtelecom este capabil să răspundă rapid pentru a îndeplini cererile serviciilor de urgenţă şi ale autorităţilor locale atât timp cât aceste cereri au fost discutate în prealabil.

El poate furniza o gamă largă de facilităţi, de la circuite telefonice simple şi de fax până la conferinţe audio şi video, circuite private şi altele.

Alţi operatori licenţiaţi de telefonie mobilă pot de asemenea să fie capabili să furnizeze sprijin. Aranjamentele pentru acestea vor trebui să fie întocmite din vreme.

Reţeaua de Transmisiuni Speciale este o reţea de comunicaţii robustă care leagă direct un număr de departamente guvernamentale centrale, poliţia pompierii şi autorităţile locale. Se pot face aranjamente ca această reţea să lege şi alte autorităţi prin intermediul reţelei de telefonie publice.

1.6.         Comunitatea de Afaceri

Multe afaceri pot cădea ca un rezultat al unui dezastru produs de o serie de cauze cum ar fi: furtuni, inundaţii, incendii, atentate teroriste cu bombă, contaminări sau tulburări civile.

Experienţa arată că aceste afaceri care au luat în considerare dezastrele potenţiale care pot aduce daune lor au pregătite planuri de răspuns, care de multe ori nu sunt mai lungi de câteva pagini, au o mai mare şansă de a supravieţui decât acele nepregătite.

1.7.         Dezastrele maritime

Răspunsul la un dezastru maritim va fi coordonat în mod normal de către Centrul de Coordonare a Salvării Maritime adecvat. De altfel căutarea supravieţuitorilor în larg este responsabilitatea autorităţilor de pe teritoriu. Este esenţial ca autorităţile terestre şi cele maritime să fie în contact permanent şi să acţioneze cât mai precoce pentru a rezolva problemele particulare cauzate de dezastrele maritime cu ciocniri şi poluare.

Aranjamentele pentru lupta împotriva incendiilor, pericole chimice şi vasele de salvare pe mare trebuie să fie încheiate formal între Garda de Coastă şi Pompieri.

1.8.         Aranjamentele de management la nivel central

Dezastrele pot determina cereri considerabile de resurse din partea organizaţiilor solicitate să răspundă, cu o afectare consecutivă a activităţilor obişnuit de zi cu zi.

Ele pot avea implicaţii pe termen lung asupra populaţiei şi a mediului înconjurător. Astfel de situaţii necesită atenţia managementului de nivel superior şi a autorităţilor locale de către membrii aleşi ai acestora.

Problemele ce se ridică vor afecta fără îndoială responsabilităţile sau activităţile a mai mult de o singură organizaţie şi experienţa a arătat că astfel de probleme pot fi mai uşor stăpânite dacă se instituie un Grup Strategic de coordonare.

Scopul acestei abordări coordonate la nivelul superior este esenţial pentru a lua decizii strategice în legătură cu răspunsul la dezastru. Fiecare organizaţie respectă obligaţiile sale proprii, dar discuţiile de la acest nivel asigură că legăturile dintre decizii sunt identificate şi respectate.

Problemele tipice care pot trebui să fie luate în considerare include adecvarea resurselor existente pentru a face faţă dezastrului şi sprijinul pentru acei care lucrează la faţa locului, pentru îngrijirile necesare acelor care lucrează nemijlocit sau sunt afectaţi de dezastru incluzând rudele şi prietenii acelor care au fost ucişi, răniţi sau traumatizaţi; implicaţiile pe termen lung pentru comunitate sau mediul înconjurător; relaţiile cu mas media, vizitele VIP-urilor şi contactele cu autorităţile centrale.

1.9.         Răspunsul la dezastrele extinse

Există o experienţă suficientă pentru a sublinia unele caracteristici ale răspunsului la dezastrele extinse.

Într-o ţară în general dens populată, unde dezastrele extinse pot afecta un mare număr de oameni, auto-ajutorul va fi primul răspuns.

Dezastrul va depăşi resursele locale, va distruge telecomunicaţiile şi va bloca căile de acces pe care populaţia încearcă să scape din aria de dezastru.

De aceea răspunsul iniţial oficial la un dezastru extins va începe în acelaşi mod ca pentru orice incident aşa cum s-a prezentat în paragrafele precedente.

Grupurile strategice de coordonare, care se adună în mod normal la comandamentul Protecţiei Civile vor fi constituite cât mai precoce pentru a face faţă extinderii dezastrului şi pentru a stabili priorităţile răspunsului.

În situaţia în care dezastrul depăşeşte ariile jurisdicţiei autorităţilor locale vor fi constituite mai multe grupuri de coordonare strategică şi se va menţine o legătură strânsă între aceste grupuri dintre care unul va lua conducerea în înţelegere cu celelalte. Resursele vor fi depăşite de către acest dezastru extins.

Grupul strategic de coordonare, în dorinţa de a evita deciziile tactice poate avea nevoie să solicite resurse pe care le pot furniza industria şi forţele armate.

Astfel de resurse pot fi mobilizate mai rapid dacă există planuri întocmite din timp care să stabilească disponibilitatea acestora şi mijloacele de a le obţine.

Deşi nu există un model unic pentru a face faţă problemelor complexe pe care le pun dezastrele extinse, principiile de bază subliniate în acest ghid nu se schimbă.

1.10.  Asistenţa Militară

Responsabilitatea atât operaţională cât şi financiară, pentru rezolvarea urgenţelor civile cade în sarcina autorităţilor civile şi este desfăşurată sub conducerea acestora.

Personalul militar şi materialele nu sunt destinate sau puse în aşteptare pentru a rezolva oricare urgenţă civilă sau alte însărcinări. În mod consecutiv autorităţile civile pot întocmi planuri pentru aceste situaţii în cooperare cu

Comandamentele militare şi unităţile militare, iar astfel de planuri nu garantează că răspunsul militar va fi în mod necesar disponibil.

Depinzând de circumstanţe asistenţa în astfel de urgenţe poate fi acordată de o singură unitate militară foarte rapid din resurse locale. Pentru alte incidente cel mai apropiat comandament va fi capabil să dea dispoziţii şi va trebui să fie contactat.

Personalul militar va lucra în unităţi organizate sub comandă militară. Prezentăm mai jos unele căi în care militarii pot asigura ajutorul:

1.10.1.  Obţinerea de informaţii

Elicopterele şi unităţile mici de recunoaştere pot asigura o unitate centrală de control care poate furniza un tablou general corect al dezastrului în aşa fel încât să se poată da cea mai bună utilizare resurselor.

1.10.2.  Medical

Serviciile medicale militare pot ajuta medicii locali şi serviciile locale de sănătate publică prin asigurarea unui număr suplimentar de medici şi dacă este necesar un spital de campanie şi unităţi de igienă de campanie.

1.10.3.  Căutarea şi Salvarea (SAR)

Există reguli separate pentru căutare şi salvare.

1.10.4.  Geniu

Unităţile militare pot furniza echipamente de montare a podurilor de campanie sau feri-boturi sau ambarcaţiuni pentru traversarea canalelor, utilaje terasiere grele, echipamente specializate pentru asigurarea de urgenţă a apei sau pentru pompare în caz de inundaţii sau pot furniza echipe de scafandri.

1.10.5.  Cercetare

Unităţile militare pot furniza mână de lucru pentru activităţile intensive, cum ar fi căutarea decedaţilor, sau a răniţilor în urma unui accident aerian major sau prin asistenţa în situaţia prevenirii inundaţiilor.

Ca o regulă generală Ministerul Apărării cere să fie protejat împotriva reclamaţiilor apărute ca urmare a activităţii non militare.

Organizaţiile civile pot fi solicitate să onoreze toate sau o parte din cheltuielile efectuate de răspunsul militar. Acesta sunt în general reprezentate de:

  • Cheltuieli parţiale cum ar fi cele care nu au fost efectuate dacă asistenţa nu s-a acordat (cum ar fi transporturile de personal şi subzistenţa acestuia şi cheltuielile, cu materialele pierdute distruse sau consumate);
  • Cheltuieli integrale care sunt directe sau indirecte pentru furnizarea serviciilor (cheltuielile parţiale plus cheltuielile de personal, cheltuielile de achiziţionare a echipamentelor şi a altora) fondurile pentru răspunsul la urgenţele civile trebuiesc acoperite de autorităţile civile şi se desfăşoară sub conducerea lor.

Personalul militar şi materialele nu sunt special destinate sau puse în standby pentru a îndeplini în orice urgenţă civilă sau alte sarcini. În mod consecvent autorităţile civile pot întocmi planuri de cooperare împreună cu

Comandamentele Militare şi unităţile acestora, iar aceste planuri nu garantează că răspunsul militar va fi în mod automat disponibil.

1.11.  Incidentele Teroriste

Răspunsul la incidentele teroriste va fi similar cu acela pentru oricare alt incident. Cu toate acestea pentru incidentele cu bombă va fi o perioadă de alarmă când cordonul poliţiei va fi instalat şi populaţia evacuată la cel puţin 600 de metri de locul periculos. Etapele răspunsului la un atentat cu bombă sunt în mod obişnuit următoarele:

(a)      Confirmarea că există un dispozitiv exploziv;

(b)     Instalarea cordonului şi evacuarea;

(c)      Punerea în siguranţă a dispozitivului exploziv;

(d)     Culegerea probelor;

(e)   Refacerea şi reocuparea.

1.12.  Bilanţuri, Anchete şi Lecţiile învăţate

În scopul facilitării bilanţului operaţional şi de a asigura probele pentru anchete (judiciare, publice, tehnice, prin chestionare sau alte forme), este esenţial ca să fie întocmite înregistrări complete la toate evenimentele deciziile şi acţiunile întreprinse.

Fiecare organizaţie trebuie să-şi întocmească propriile înregistrări. Este foarte important ca oricine este numit să supravegheze întocmirea păstrarea şi depozitarea acestor înregistrări şi dosare să vegheze ca acestea să fie existente înainte de dezastru ca şi acele întocmite în timpul răspunsului.

O bună înregistrare şi păstrarea datelor serveşte la scopurile ulterioare nu numai la anchete, dar şi la generalizarea experienţei fie că va fi o anchetă sau nu.

Aceasta permite ca experienţa dobândită în timpul activităţilor de răspuns să fie identificată şi să fie disponibilă în beneficiul acelora care ar putea fi solicitaţi să răspundă la dezastre în viitor. În plus conducătorii organizaţiilor care au răspuns la dezastre vor să se asigure că există o trecere în revistă adecvată a oricărei lecţii rezultate din bilanţul activităţilor.

Urmărirea adecvată va depinde de circumstanţe şi poate include revizia planurilor şi a procedurilor întărirea legăturilor cu alte agenţii, executarea de exerciţii pentru a testa abordările alternative şi altele.

1.13.  Comanda, controlul şi coordonarea

1.13.1.  Introducere

În scopul obţinerii unui răspuns la un incident major combinat şi coordonat capacităţile serviciilor de urgenţă trebuie să fie strâns legate cu autorităţile locale şi cu alte agenţii.

O structură naţională care a fost agreată şi adoptată asigură că toate părţile implicate îşi înţeleg rolul în răspunsul combinat şi cum diferitele niveluri de aranjamente de management sunt interrelate.

Reţeaua de management care a fost stabilită aplică acelaşi principiu indiferent de cauza sau natura incidentului, dar rămâne flexibilă în circumstanţele individuale. Această reţea:

(a) Permite fiecărei agenţii să-şi detalieze planurile proprii cu interfeţe pentru planurile altora.

(b) Asigură că toate părţile implicate îşi înţeleg rolul lor în răspunsul combinat.

(c) Explică cum sunt interrelate aranjamentele de la diferitele niveluri de management.

(d) Reţin flexibilitatea ca o opţiune se urmat în circumstanţele locale.

Managementul răspunsului poate fi divizat în trei niveluri: Operaţional, Tactic şi Strategic.

Necesitatea de a implementa unul sau mai multe dintre aceste niveluri este foarte dependentă de natura incidentului, dar în mod normal incidentele vor fi tratate la nivel Operaţional, doar trecând prin nivelul Tactic şi în final prin cel Strategic dacă se dovedeşte necesar.

În planificarea proprie, fiecare agenţie va necesita recunoaşterea celor trei niveluri de management, Operaţional, Tactic şi Strategic şi atribuţiile ce trebuiesc îndeplinite.

Aceasta va permite integrarea procesului de management dincolo de graniţele dintre agenţii. Nu se intenţionează ca nivelurile de management să predetermine în mod necesar rangul sau puterea celui care îndeplineşte aceste atribuţii. Dacă una dintre agenţii activează planurile sale pentru accidente majore poate deveni necesar ca şi alţii să înceapă activarea planurilor lor în scopul facilitării legăturilor.

Este caracteristic pentru lanţul de comandă şi control că el tinde să fie creat de jos în sus. La început orice accident pentru care nu există alarmă nivelul Operaţional va fi activat primul, cu celelalte niveluri venind ulterior consecutiv escaladării dezastrului sau agravării situaţiei.

DEPARTAMENTUL CONDUCĂTOR                                                                                                                                                          NIVELUL GRUPUL COORDONATOR STRATEGIC                     STRATEGIC

Ancheta publică                        Poliţie               Autorităţile locale                                                                                                          Pompieri           Armata                                     CENTRUL

DE MEDIA

Ambulanţe        Consilierii guvernamentali

Alte agenţii

MORGA

TEMPORARĂ

BIROUL DE                CENTRUL DE                        PUNCTUL DE

VICTIME                    PRIMIRE RUDE                     LEGĂTURĂ

MEDIA

CENTRUL DE

PRIMIRE                                                                                                         CENTRUL  DE SUPRAVIEŢUITORI                                                                                     URGENŢĂ

AUTORITĂŢI

LOCALE

SPITALE DE                                       Agenţii

PRIMIRE                                                         voluntare

NIVELUL

TACTIC

ARIA DE                                 PUNCTUL DE COMANDĂ               ARIA DE

ADUNARE                             AL INCIDENTULUI                           AŞTEPTARE

CADAVRE                                                                                                      VEHICULE

PUNCTUL DE                                                                                                NIVELUL

ÎNCĂRCARE                                                                                      OPERAŢIONAL

AMBULANŢE                                                                                           ARIA DE DEZASTRU

PUNCTUL DE                                                            CORDONUL INTERIOR

EVACUARE

CORDONUL EXTERIOR

Figura nr.1: Exemplul de organizare tipică pentru intervenţia în dezastre
Nivelul Operaţional

La ajungerea la faţa locului unui dezastru, serviciile de urgenţă vor lua măsurile imediate adecvate şi vor evalua extinderea problemelor, sub comanda Ofiţerului propriu comandant al incidentului.

Ei se vor concentra asupra însărcinărilor lor proprii din ariile de responsabilitate şi vor acţiona în îndeplinirea responsabilităţilor delegate de agenţia de origine sau a altui nivel de comandă stabilit.

Toate acestea se petrec la nivelul operaţional şi constituie aranjamentul de zi cu zi pentru răspunsul la oricare accident. Comanda resurselor aparţinând unei agenţii oarecare şi aplicată într-o arie geografică, sau folosită pentru anumite scopuri, va fi rezervată acestei agenţii.

Fiecare agenţie trebuie să aibă legături complete şi continue cu celelalte angajate în aceiaşi arie pentru asigurarea unui efort eficient şi combinat. Acolo unde este adecvat Protecţia Civilă va acţiona în mod normal ca şi coordonator al acestui răspuns la locul dezastrului.

Aceste aranjamente vor fi în mod normal adecvate pentru rezolvarea efectivă a majorităţii incidentelor. De altfel pentru incidentele cele mai serioase care necesită în mod semnificativ mai multe resurse poate deveni necesară implementarea unui nivel superior de management.

1.14.  Nivelul Tactic

Nivelul tactic de management este introdus în scopul determinării priorităţilor în alocarea resurselor, pentru a planifica şi coordona îndeplinirea atribuţiilor şi pentru obţinerea altor resurse necesare.

Majoritatea dar nu toate dintre atribuţiile tactice vor fi îndeplinite la sau foarte aproape de locul incidentului. Unele agenţii, în mod deosebit autorităţile locale, vor prefera să opereze din birourile lor administrative dar vor trimite în mod normal ofiţeri de legătură la faţa locului pentru a avea contact cu Comandantul Incidentului.

Planificarea va ţine de asemenea cont că pot fi un număr de locuri de intervenţie şi nici unul actual, cum pot fi accidentele de peste graniţă.

Atunci când la nivelul tactic operează mai mult de o singură agenţie trebuie să existe consultări între Comandanţii Incidentelor aparţinând acestor agenţii.

Comandantul Tactic nu va fi implicat în activităţile de la faţa locului care vor fi conduse de Ofiţerii Comandanţi ai Incidentelor, dar se va concentra managementului general. În scopul efectuării coordonării trebuie realizată o adunare interagenţii la intervale regulate şi la care să participe fiecare Comandant Tactic şi care va fi prezidată de Protecţia Civilă. Ofiţerii de legătură de la autorităţile locale trebuie să participe , precum şi ofiţerii de legătură ai altor agenţii cum ar fi transporturile, sau utilităţile trebuie invitaţi să participe.

Dacă devine evident că resursele sau experienţa necesară este în afara celor oferite de Comandantul Tactic ori trebuie să necesite o coordonare a mai mult de un accident (unde au fost stabilită comanda tactică), poate deveni necesară implementarea Nivelului Strategic de management.

1.15.  Nivelul Strategic

1.15.1.  Grupul de Coordonare Strategică

Scopul Nivelului Strategic de management este de a stabili un mod de lucru pentru politicile prin care Comandanţii tactici vor lucra pentru a oferi sprijin către Comandanţii Tactici prin asigurarea resurselor, considerarea priorităţilor cererilor de la oricare Ofiţer comandant al Incidentelor şi de a întocmi planurile pentru reîntoarcerea la normalitate o dată incidentul pus sub control. Cerinţele pentru managementul strategic pot fi încredinţate unei anume agenţii. De altfel unele incidente necesită un răspuns multiagenţii la nivel strategic în scopul de a rezolva situaţia. În astfel de situaţii se va forma un Grup de Coordonare Strategic.

În mod normal este responsabilitatea Protecţiei Civile de a stabili şi prezida Grupul Strategic de Coordonare. De altfel datorită naturii unora dintre accidentele majore alte agenţii pot dori să iniţieze formarea acestui grup şi să-l prezideze (cum ar fi în cazul pericolului de rabie).

Preşedinţia acestui grup poate fi trecută în alte etape unor alte agenţii (cum ar fi de exemplu de la Protecţia Civilă la autorităţile locale pentru managementul fazei de refacere).

Grupul Strategic de Co­ordonare este în mod normal constituit dintr-o serie de membri superiori din partea fiecărei agenţii implicate de regulă în răspuns.

Fiecare membru trebuie să fie capabil să ia decizii executive în ceea ce priveşte resursele agenţiei proprii şi să aibă autoritatea să ceară ajutorul de la alte agenţii în sprijinul rolului său.

Grupul de Coordonare Strategic asigură comunicarea către şi de la Departamentul Guvernamental Conducător. În funcţie de natura incidentului, consilierii guvernamentali sau ofiţerii de legătură pot participa la adunări cum ar fi cele pentru incidente nucleare sau teroriste.

Grupul de Coordonare Strategic va avea nevoie să ţină seama de particularităţile accidentului, împreună cu experienţa profesională a fiecărei agenţii şi cu îndatoririle lor statutare. În unele ocazii poate deveni necesar să încredinţăm controlul unor atribuţii specifice unora sau altora dintre agenţiile participante. În situaţii extreme cum ar fi incidentele cu terorişti poate deveni necesar ca poliţia să ia conducerea executivă a întregului incident.

Grupul de Coordonare Strategic (GCS) va trebui să fie avertizat asupra rolului său general care poate cuprinde interesele autorităţilor centrale, managementul cererilor de asistenţă şi consiliere pentru un serviciu sau o agenţie anume şi cererile mas media. În eventualitatea unui dezastru extins

Grupul de Coordonare Strategic, GCS va avea nevoie să aibă legături cu Grupurile de Coordonare Strategice învecinate, iar în timpul fazei de refacere cu Oficiile Guvernamentale din regiune.

Grupul de Coordonare Strategic va întocmi o strategie de management a legăturilor cu mas media, un centru de informare a mas media şi să destine un manager al centrului de informare a mas media (în mod normal un ofiţer de presă al poliţiei).

Grupul de Coordonare Strategic va trebui să se bazeze pe o dispunere prestabilită, departe de zgomotul şi confuzia locului dezastrului.

În mod normal Grupul de Coordonare Strategic va fi dispus la Comandamentul Poliţiei, dar poate fi mutat la autorităţile locale în timpul fazei de refacere când serviciile de urgenţă au o implicare mai redusă sau de loc.

1.16.  Îngrijirile şi tratamentul victimelor din dezastre

Îngrijirile şi tratamentul victimelor care au fost implicate în dezastre constituie miezul răspunsului la dezastru. Aceasta se aplică la îngrijirile şi tratamentul nu numai a celor răniţi şi traumatizaţi, a rudelor şi prietenilor acestora dar şi la oricare dintre cei implicaţi în acţiunile de urgenţă la dezastre care pot fi afectaţi în timpul desfăşurării acţiunilor de răspuns.

Supravieţuitorii sau victimele nu pot fi găsiţi întotdeauna lângă locul dezastrului. De exemplu un număr de victime pot suferi agresiuni psihologice şi să fugă de acolo.

Este de aceea important să se ia în considerare nevoia de a cerceta aria înconjurătoare a dezastrului. Dacă este necesar această sarcină trebuie în mod normal să fie îndeplinită şi coordonată de către poliţie.

Acolo unde această sarcină poate fi laborioasă şi să acopere o arie largă, se va cere ajutorul serviciilor de urgenţă, armatei sau voluntarilor.

Acei care au supravieţuit unui dezastru fără a fi răniţi (sau cu răniri minore) supravieţuitorii pot fi de altfel traumatizaţi psihic şi să sufere un şoc, anxietate intensă sau frică. De aceea ei trebuiesc trataţi cu cea mai mare înţelegere.

Supravieţuitorii pot oferi deseori informaţii cruciale despre ce s-a petrecut şi pot fi martori importanţi în anchetele sau procesele ce pot urma. Trebuie păstrat un echilibru între cererea de a aduna probe de la supravieţuitori şi refuzul lor de a rămâne la locul unde au fost afectaţi. De exemplu prioritizarea informaţiilor poate ajuta, astfel încât numele şi adresa sunt obţinute de la cei anxioşi care părăsesc locul, urmând ca alte detalii să se obţină mai târziu. Informaţiile vor fi adunate gradual la centrele de adunare a supravieţuitorilor, de la locurile sigure către care sunt îndreptaţi supravieţuitorii nerăniţi sau acei care au răniri minore.

Supravieţuitorii sunt deseori foarte sumari în prezentarea informaţiilor despre accident, numărul şi localizarea altor supravieţuitori, despre prieteni, colegi sau rude şi ceea ce s-a întâmplat cu ei sau când. Nevoile lor iniţiale sunt îndreptate către sprijinul necesar în suferinţa lor, alimente, apă, prim ajutor pentru îngrijirea rănirilor minore şi desigur haine de schimb, spălat şi facilităţi de toaletă. Ei mai pot avea nevoie imediată de sprijin psihologice, incluzând ajutorul în găsirea unui adăpost temporar, sprijin şi consultanţă financiară.

Este posibil ca unii supravieţuitori aparent neafectaţi să prezinte ulterior o serie de simptome adverse. Din această cauză personalul din serviciile medicale şi sociale trebuie să fie prezent la centrele de primire a supravieţuitorilor, sau la centrele de odihnă. Responsabilitatea pentru organizarea, încadrarea şi asigurarea sprijinului logistic la Centrele de primire a supravieţuitorilor cade în sarcina autorităţilor locale.

Serviciile sociale vor trebui să coordoneze atât răspunsul profesional cât şi cel voluntar de binefacere, pe când poliţia va menţine ordinea şi securitatea.

1.16.1.  Răniţii

Supravieţuitorii răniţi pot fi duşi la un Punct de Adunare a Răniţilor (PAR) unde personalul medical şi paramedical vor efectua triajul şi orice altă măsură adecvată de stabilizare, înainte de a se asigura că victimele sunt evacuate în funcţie de priorităţi pentru tratament medical spitalicesc. PAR este în mod obişnuit dispus într-o clădire, un cort sau într-un adăpost temporar aproape de punctul de încărcare a ambulanţelor.

Responsabilitatea pentru asigurarea dispunerii corespunzătoare a comunicaţiilor medicale la locul accidentului, a transportului echipelor medicale, a distribuirii şi completării materialelor medicale şi de prim ajutor, asigurarea tuturor resurselor ambulanţelor necesare pentru tratamentul continuu al victimelor şi în legătură cu Ofiţerul Medical al Incidentului (O. M. I), convoiajul victimelor către spitalele de primire cade în sarcina Ofiţerului Comandant al Incidentului de la Ambulanţă (AIO). Acest ofiţer va putea decide de altfel dacă trebuie numit un Ofiţer Medical Comandant al Incidentului (OMI) care va stabili către care dintre spitale se vor evacua victimele. Acolo unde este adecvat

AIO poate face la fel aranjamentele pentru a trimite victimele către un spital specializat de la distanţă cu elicopterele.

1.16.2.  Decedaţii

Autoritatea procurorului este necesară pentru a decide dacă o parte din muribunzi pot fi îndepărtaţi de la locul accidentului.

După ce s-a luat o astfel de decizie este responsabilitatea poliţiei care acţionează în numele procurorului să întocmească un plan de adunare şi înhumare a cadavrelor. Deşi este de dorit, nu este întotdeauna posibil să se urmeze practica obişnuită de a se cere confirmarea morţii de către un medic, înaintea deplasării cadavrului. În toate aceste circumstanţe este esenţial ca decesul să fie confirmat de un medic cât mai curând posibil după aceasta. Până la confirmarea decesului de către un medic care să marcheze astfel cadavrul, nu este permisă deplasarea acestora cu excepţia prevenirii distrugerii lor de către foc, chimicale sau pentru a salva sau a asigura tratamentul medical pentru supravieţuitori încarceraţi. Dacă este necesar să se deplaseze cadavrele, poziţiile din care au fost deplasate trebuie să fie marcate adecvat pentru a asigura circumstanţele adecvate investigărilor ulterioare asupra poziţiei corpurilor în momentul decesului.

Practica obişnuită pentru cadavre este ca ele să fie depuse într-o morgă temporară unde se pot asigura procedurile post-mortem, altfel ele trebuie transportate la un loc temporar de păstrare. Serviciul de ambulanţă trebuie să sprijine înlăturarea cadavrelor de la locul accidentului, iar în lipsa acestui sprijin se va apela la ambulanţele militare. Nevoia de a se păstra probele de la locul accidentului, ca şi de a se identifica decedaţii. Trebuie să fie permanent luată în considerare în timpul intervenţiilor la dezastre. Pentru aceste raţiuni valabile, ceea ce poate fi de ajutor în identificare, trebuie să nu fie îndepărtat de la cadavre pentru a se pune în siguranţă.

Planificarea pentru asigurarea unei suprafeţe de depozitare temporară a cadavrelor trebuie să fie un proces interagenţii, în care autorităţile locale deţin rolul conducător.

Un număr de criterii trebuie să fie îndeplinite pentru a satisface Reglementările de Sănătate şi Siguranţă atunci când se stabileşte folosirea unei morgi temporare. De aceea identificarea unor clădiri corespunzătoare, împreună cu aranjarea infrastructurii logistice şi administrative, trebuie să fie o parte din procesul de preplanificare.

Aceste aranjamente trebuie să fie revizuite periodic şi există nevoia de a se face consultările cu autorităţile învecinate în scopul de a se reduce dublarea eforturilor şi de a se dezvolta un sistem mutual de ajutor.

Autorităţile locale vor găsi util să studieze ghidul prezentat în “Managementul decedaţilor în timpul dezastrelor” .

Sarcina de identificare a decedaţilor este îndeplinită de Comisia de Identificare, constituită dintr-un medic legist supraveghetor, o echipă de poliţie ante şi post mortem şi specialişti cum ar fi dentişti sau în dactiloscopie.

Procurorul prezidează Comisia de Identificare. Atribuţiile Comisiei de Identificare includ trecerea în revistă a probelor care vor conduce la identificarea pozitivă a decedaţilor şi controlarea derulării activităţilor mortuare.

Atunci când s-a făcut o identificare pozitivă este responsabilitatea poliţiei de a informa membrii familiei, dacă s-a obţinut aprobarea procurorului.

Ocazional acesta poate lua parte la procesul de identificare şi în timpul desfăşurării acestei proceduri trebuie să fie însoţit de un membru al echipei de Sprijin Social de criză. Când membrul de familie trebuie informat despre un deces. Aceasta trebuie făcută personal iar ofiţerul de poliţie trebuie în mod normal să fie însoţit un membru de al echipei de Sprijin Social de criză.

1.16.3.  Biroul Poliţiei pentru Victime

În situaţia unui dezastru rolul Biroului Poliţiei pentru Victime este de a asigura un punct central de contact pentru toţi aceia care caută sau cer informaţii despre cine poate fi implicat în eveniment şi adună datele despre acesta. Ca parte a acestui proces Poliţia va trimite echipele de documentare la fiecare spital de primire, morgă, sau centru de primire a supravieţuitorilor la fel ca şi la părintele supravieţuitor. Buna coordonare a acestei activităţi este esenţială pentru evitarea dublării eforturilor a vizitelor inutile, în special la părintele supravieţuitor. Atribuţiile biroului pentru victime sunt:

(a)        Întocmirea anchetelor pentru publicul general referitoare la prietenii şi rudele care ar putea fi implicaţi.

(b)        Adunarea detaliilor despre supravieţuitori, situaţia lor şi alte date.

(c)        Informarea anchetatorilor despre condiţiile şi alte date despre supravieţuitori cu respectarea confidenţialităţii datelor despre indivizi.

(d)        Confirmarea zonelor de evacuare şi localizarea refugiaţilor.

(e)        Adunarea datelor ante-mortem pentru a sprijini identificarea victimelor. Dacă dezastrul produce multe victime şi ţinând seama de caracterul multinaţional al poliţiei ea va folosi în mod normal fişa de Identificare a Interpolului pentru decedaţi (DVI).

(f) Întocmirea unei liste de persoane considerate ca fiind implicate în dezastru şi care sunt dispărute în prezent.

O dată ce biroul pentru victime şi-a stabilit numărul (numerele) de telefon ele trebuie aduse la cunoştinţa populaţiei prin mas media, iar publicul trebuie solicitat să asigure informarea asupra persoanelor care considerate a fi implicate în dezastru şi a acelora care nu au fost.

Aceste informaţii ajută poliţia în îndeplinirea sarcinilor ei de identificare a victimelor şi a decedaţilor. Va fi inevitabil un foarte mare număr de solicitări.

Controlorii de la Romtelecom trebuie să fie avizaţi de către biroul pentru victime cât mai curând posibil în aşa fel încât să aibă suficient timp pentru a stabili un control adecvat al reţelei telefonice în scopul reducerii posibilităţilor de supraîncărcare a acestei reţele.

Numerele de telefon ale biroului trebuie să fie aduse la cunoştinţă cât mai curând posibil altor servicii de urgenţă şi la centrele de comandă ale autorităţilor locale, ambasade (dacă este necesar) ca şi la birourile de internare de la spitalele de primire. Aceasta va reduce întârzierile şi confuzia cauzată de apelurile aglomerate ale rudelor şi ambasadelor care cer informaţii.

În eventualitatea unei prăbuşiri a unei aeronave, procedurile Centrului de Informaţii de Urgenţă pot fi puse în aplicare. Dacă este aşa, numărul de telefon va fi adus la cunoştinţă publicului, iar acest centru va acţiona ca un punct de coordonare central pentru informare despre linia aeriană afectată, adunare a informaţiilor despre rezervările de bilete şi orice alte informaţii relevante şi va lucra în sprijinul poliţiei şi a procuraturii.

Dacă în dezastru au fost sau se consideră că au fost implicaţi şi cetăţeni străini, Ministerul de Externe va face o anchetă la consulatele şi ambasadele străine sau la comisiile pentru victime

Poliţia va informa în concordanţă cu prevederile Convenţiei de la Viena referitoare la relaţiile consulare, autorităţile consulare despre decedaţii aparţinând acestor ţări. Ambasadorii sau Înalţii comisari pot dori să viziteze locul dezastrului. Aranjamentele pentru vizitele VIP-urilor sunt prezentate mai jos.

1.16.4.  Prietenii şi rudele

Experienţa dezastrelor a arătat că dacă populaţia crede că prietenii şi rudele sunt implicate în dezastre, mulţi oameni vor trece prin zona de dezastru pentru a-i căuta. Sau se vor duce la punctele de primire a victimelor.

Dacă este necesar se va institui de către poliţie (în mod obişnuit în consultare cu autorităţile locale şi cu organizaţiile industriale, comerciale sau de altă natură interesate) centre de primire pentru prieteni şi rude, încadrate cu ofiţeri de poliţie, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi organizaţiile voluntare adecvate inclusiv reprezentanţi ai bisericilor şi alte grupuri de credincioşi. Cele mai complete informaţii vor fi date de către anchetatorii care caută noutăţi despre aceia care au fost implicaţi în dezastru însă cu respectarea confidenţialităţii individului. Experienţa a arătat că cea mai bună cale de desfăşurare a unei anchete este să se refere la o sursă specifică. Aceasta ajută la asigurarea unei informaţii non contradictorii şi consistente.

Prietenii şi rudele care pot să sufere de o anxietate intensă, şoc sau supărare, au nevoie să fie trataţi cu simpatie şi înţelegere, iar experienţa a arătat că cea mai eficientă cale de a o întreprinde pentru urmaşi este folosirea unor ofiţeri de poliţie pregătiţi alături de lucrători din domeniul social pentru fiecare familie. Accesul la centrul de recepţie trebuie să fie controlat pentru a preveni ca acei din interiorul acestui centru să fie deranjaţi de reprezentanţii intempestivi ai mas media sau de către curioşi.

1.17.  Evacuarea

În unele circumstanţe poate fi necesar să sfătuim publicul să accepte evacuarea dintr-o arie dată ori să se adăpostească în locuri special destinate.

Astfel de situaţii care include riscuri pentru viaţă sau sănătate pot fi generate de:

(a)        Eliberarea sau pericolul de eliberare a materialelor radioactive, sau alte substanţe periculoase.

(b)        Întinderea unui incendiu.

(c)        Pericolul de explozie.

(d)        Afectările şi distrugerile datorate unor furtuni severe.

(e)        Pericolul unor inundaţii serioase.

(f)         Pericolul unei contaminări a mediului înconjurător.

Posibila nevoie de evacuare în cazul unui eveniment dezastruos de eliberare sau de pericol al eliberării de substanţe radioactive este prezentată în “Aranjamentele în vederea răspunsului la Urgenţele Radioactive”.

În eventualitatea eliberării sau pericolului eliberării de substanţe periculoase neradioactive, informaţiile adiţionale asupra naturii riscului pot fi obţinute de la serviciile de Protecţie Civilă şi pompieri, de la sistemele de date chimice şi alte surse acreditate. Un factor crucial în determinarea ariei care trebuie să fie evacuată va fi previziunea vitezei şi direcţiei de deplasare a vântului.

Alarmarea despre furtunile severe sau alte asemenea fenomene meteorologice adverse sunt făcute de Institutul de Meteorologie sub forma unor avertizări severe despre vreme.

În plus avertizările despre valurile deosebit de mari care pot să conducă la inundaţii sunt efectuate de Institutul de Meteorologie către poliţie şi către Agenţiile de mediu. Agenţiile de mediu sunt responsabile pentru instituirea alarmei de inundaţie către public.

Este normal ca poliţia care recomandă dacă sau nu să se execute evacuarea să definească şi aria care trebuie evacuată.

Aceste recomandări vor ţine cont de avizul pompierilor asupra riscurilor asociate cu incendiile, contaminarea şi alte pericole, de avizul serviciilor de ambulanţă şi de la serviciile sociale asupra problemelor asociate cu deplasarea populaţiei care este afectată sau dezavantajată sau cu riscuri de orice altă natură, de avizul autorităţilor locale asupra locurilor posibile de adăpostire din zonă. Poliţia singură poate recomanda evacuarea şi să nu aibă putere (exceptând instalarea cordonului interior ca răspuns la un atac terorist) să ceară populaţiei să-şi părăsească locuinţele lor. Experienţa trecută arată că populaţia care are animale domestice poate să nu fie dornică să-şi părăsească locuinţele dacă aranjamentele respective nu include şi evacuarea animalelor.

În planificarea şi executarea evacuării se va avea grijă nu numai să se scoată populaţia din zona de risc ci şi să se adăpostească mult mai eficient în adăposturi special amenajate. Aceasta îndeosebi în cazul eliberării de substanţe periculoase sau a atacurilor teroriste cu substanţe chimice. Ocupanţii clădirilor trebuie să investigheze ariile sigure din clădire care pot fi folosite pentru evacuarea internă Astfel de arii sunt destinate structural să fie robuste şi echipate cu telefoane, facilităţi de prim ajutor, toalete şi apă.

Dificultăţile fizice ale unei evacuări pe scară largă nu trebuie să fie subestimate. Probleme speciale se pun în cazul evacuării spitalelor, penitenciarelor şi a căminelor de bătrâni. Evacuarea este în mod obişnuit executată ca un ultim mijloc din cauza lungimii timpului pe care îl cere.

Cu toate acestea dacă se decide evacuarea unei anumite arii, punctele de adunare a evacuaţilor trebuie dispuse în apropierea acestei arii şi dacă timpul o permite să fie marcate. Acele persoane din aria afectată trebuie să fie avertizate să se ducă la cel mai apropiat punct de adunare a evacuaţilor. Aceasta poate fi efectuată prin înştiinţare casă cu casă sau prin folosirea sirenelor fixe sau mobile, anunţuri radio sau TV sau prin orice combinaţie a acestor metode.

Persoanele care iau anumite medicamente trebuie să fie anunţate să–şi ia o cantitate suficientă cu ei şi trebuie să se acorde atenţia cuvenită celor cu tulburări senzoriale.

Poliţia va lua cât de mult este posibil măsuri să asigure securitatea proprietăţilor lăsate după evacuare. Atunci când aranjamentele pentru evacuare sunt făcute şi se asigură securitatea proprietăţii, este necesar să se acorde atenţie pentru securitatea lucrătorilor din serviciile de urgenţă şi din autorităţile locale care pot fi expuşi riscurilor atunci când lucrează în afară.

La punctul de adunare a evacuaţilor direcţionarea evacuaţilor trebuie coordonată. Centrele de recepţie şi odihnă trebuie să întocmească o listă completă a evacuaţilor şi a datelor lor. Aceste informaţii vor fi necesare poliţiei pentru birourile pentru victime şi mai târziu dacă este necesar pentru interogarea martorilor. În scopul de a se obţine evacuarea totală a populaţiei dintr-o arie afectată, este important ca acei care doresc să-şi găsească găzduire la prieteni sau rude să fie încurajaţi să-şi declare această intenţie la centre. Centrele de odihnă trebuie să fie încadrate cu personal al autorităţilor locale sau voluntari.

1.18.  Sprijinul Social şi Psihologic

Va fi nevoie de a se asigura un ajutor social şi psihologic imediat pentru aceia care suferă din cauza efectelor dezastrului care pot include:

membrii serviciilor de urgenţă, voluntarii ca şi alţii care au fost chemaţi să răspundă.

Serviciile sociale şi psihologice de sprijin trebuie să fie acordate imediat după producerea dezastrului şi vor fi indubitabil necesare pe termen lung. Multe vor depinde de natura şi de extinderea dezastrului ca şi de circumstanţele locale.

Asigurarea acestui sprijin este datoria autorităţilor locale, dintre care multe au la dispoziţie echipe de sprijin pentru crize, pregătite special pentru a răspunde la problemele particulare speciale asociate cu dezastrul.

1.19.  Copii

O abordare specială este necesară dacă într-un dezastru sunt prinşi copii.

Efectele emoţionale asupra copiilor nu sunt întotdeauna evidente pentru părinţi sau pentru personalul şcolilor. Uneori copii găsesc dificil să comunice starea lor neplăcută adulţilor, deseori datorită faptului că ei cunosc că aceasta se poate întoarce împotriva lor. La unii copii aflaţi în suferinţă aceasta poate dura luni de zile şi poate afecta performanţa şcolară. Toţi cei implicaţi în îngrijirea copiilor trebuie să fie avertizaţi asupra nivelului simptomelor pe care le pot prezenta copii după o traumă psihică majoră. Ei trebuie să observe orice schimbare de comportament şi să se alarmeze atunci când aceasta se produce.

Există o serie de elemente cheie care trebuie să fie luate în considerare :

(a)   Legătura informaţională dintre copii şi adulţi este vitală. Şcolile sunt în mod particular supuse riscurilor de zvonuri care se adaugă la stresul respectiv.

(b)   Familiile copiilor prinşi în mijlocul unei tragedii trebuie să aibă informaţii corecte şi complete cât mai rapid posibil.

(c)   Adunările de bilanţ comune pentru copii şi adulţi sunt o foarte importantă parte a procesului de reabilitare.

Informaţii mai complete asupra aranjamentelor speciale necesitate de copii prinşi în dezastre sunt prezentate în broşura “Să cunoaştem înaintea evenimentului managementul crizelor în şcoli”.

1.20.  Ajutorul Religios şi Cultural

1.20.1.  Nevoi

Orice dezastru ce se produce în ţara noastră este posibil să implice membrii unor minorităţi etnice sau religioase. Serviciile de urgenţă, autorităţile locale şi alţii care răspund la dezastre trebuie să aibă în minte că aceşti oameni care suferă de pe urma dezastrului pot avea dificultăţi lingvistice şi în mod special cerinţe religioase particulare relative la ajutorul medical, igienă alimentaţie şi locurile de rugăciune. Pot exista de asemenea şi un interes aparte asupra modului de înhumare a decedaţilor ca şi de fixarea ceremoniei funerare, în funcţie de credinţa decedatului şi de momentul ceremoniei funerare.

Multe facţiuni ale comunităţilor de credinţă şi-au stabilit planuri de urgenţă.

Este de aceea important să se integreze în planurile de dezastru cât mai mult posibil din aceste cerinţe în aranjamentele de urgenţă.

Un serviciu “in memoriam” asigură o ocazie pentru cei afectaţi de către dezastru să-şi împărtăşească spaima lor cu alţii. El are deseori un rol naţional sau local şi este necesar să fie acoperit extensiv de mas media. Din aceste cauze organizarea şi structura acestor evenimente au nevoie să fie considerate cu mare atenţie, acoperind astfel de aspecte cum ar fi programarea, invitaţiile şi desfăşurarea.

1.20.2.  Ajutoarele din dezastru

De câte ori se produce un dezastru populaţia deseori doreşte să contribuie în unele direcţii. Donaţiile nesolicitate de aceea vor fi primite de către autorităţile locale fie înaintea oricărei solicitări de ajutor. Să se facă faţă donaţiilor şi a scrisorilor de însoţire se dovedeşte a fi o sarcină mare consumatoare de timp şi va fi probabil să fie îndeplinită până se lansează o solicitare de fonduri pentru ajutoarele de dezastru.

De altfel instituirea unui fond pentru ajutoarele de dezastru poate fi complexă, cu nevoia de a coordona managementul donaţiilor, crearea unei încrederi necesare, desemnarea unor manageri independenţi şi mai târziu distribuirea fondurilor către beneficiarii corespunzători. Toate acestea necesită o cercetare extensivă, o planificare şi monitorizare în scopul maximizării răspunsului publicului.

1.21.  Informaţiile şi media

1.22.  Introducere

În ultimii ani s-a observat un progres rapid în telecomunicaţii şi capacităţile tehnologiei informaţiei. Canalele televiziunii dedicate ştirilor şi a programelor extinse de ştiri de pe alte canale sunt un element permanent al vieţii noastre cotidiene.

Impactul produs la locul dezastrului de către toţi acei implicaţi în culegerea de materiale pentru mas media poate fi masiv şi este vital să se pregătească pentru influxul reprezentanţilor media locali, naţionali şi internaţionali.

Scopul acestui capitol este să sublinieze unele dintre problemele care se pot ridica în satisfacerea setei mediilor pentru informaţii în eventualitatea unui dezastru şi să sugereze aranjamentele pentru depăşirea acestor probleme.

1.23.  Asistând Media

1.23.1.  Acţiunile iniţiale

În prima instanţă, sarcina de a face faţă presiunilor mediilor de informaţii revine poliţiei în rolul ei de coordonator al managementului răspunsului la şi în jurul locului dezastrului şi cu responsabilitatea ei pentru investigaţiile criminale.

Dar există mai multe aspecte ale dezastrului şi anume cazarea temporară a victimelor şi probabil a rudelor acestora şi a prietenilor, securitatea clădirilor avariate, a căilor de acces şi aşa mai departe care necesită o reacţie rapidă din partea autorităţilor locale astfel încât ele trebuie să se implice şi în răspunsul pentru mas media. În funcţie de natura dezastrului, se va acorda atenţie operatorilor industriali şi comerciali sau a altor organizaţii.

Operatorii de mas media vor ajunge foarte rapid şi pot să ocupe toate posibilităţile de cazare disponibile din zona dezastrului. Ei pot afla despre dezastru deseori în acelaşi timp cu serviciile de urgenţă şi când ajung să se aştepte să aibă acces la toate facilităţile care le sunt necesare. Ei se vor aştepta la un răspuns instantaneu la cererile lor de informaţii şi bilanţuri.

Cererea din partea mas media locale sau regionale va fi rapid crescută de cererile din partea reprezentanţilor naţionali sau internaţionali. Dacă aceste cereri nu sunt anticipate, reprezentanţii mas media sunt susceptibili să crească confuzia.

Experienţa a arătat valoarea tratării imediate a următoarelor aspecte:

1.23.2.  Controlul accesului la locul dezastrului

Aceasta este responsabilitatea poliţiei, pusă în practică oricând este nevoie pentru a permite serviciilor de salvare să-şi desfăşoare lucrul nestingherit şi să se păstreze probele a ceea ce poate fi locul unei crime. Va trebui să se anticipeze că mediile care fac transmisii vor avea cu ele autovehicule mari de transmisiuni la locul dezastrului. În plus elicopterele agenţiilor de ştiri pot fi trimise şi de aceea controlul spaţiului aerian trebuie rapid luat în considerare.

1.23.3.  Stabilirea unui punct de legătură cu media

Acesta este un punct special destinat de la faţa locului, de preferat în afara cordonului exterior, pentru primirea personalului de media, verificarea acreditărilor şi informarea asupra aranjamentelor pentru raportarea, filmarea şi fotografierea zonei.

Acest punct poate fi puţin mai mult decât un loc de redezvous cu o serie de facilităţi pentru media.

1.23.4.  Nominalizarea unui ofiţer de legătură cu media

Prezenţa continuă la faţa locului a unui ofiţer de contact cu media (de cele mai multe ori din poliţie) va reduce presiunea din partea mas media. Nereuşita în aranjarea promptă a acestui obiectiv va face ca reprezentanţii media să abordeze pe oricine găsesc mai disponibil, ceea ce poate prezenta o credibilitate mai scăzută a datelor provenite din surse necorespunzătoare.

Până când un punct de contact cu media ia responsabilitatea de la conducătorii intervenţiei, interviev-urile scurte cu ofiţerii superiori de poliţie, pompieri şi de la ambulanţă la fel ca şi cu specialiştii din agenţiile adecvate cum ar fi oficialii de la calea ferată sau aeroporturi, va adăuga autoritatea lor la informaţiile date.

1.23.5.  Asistenţa din partea Oficiului Central de Informaţii (OCI)

Trebuie să se acorde atenţia cuvenită să se întărească unul din cele opt birouri de lucru ale OCI, care pot pune la dispoziţie ofiţeri de presă experimentaţi în orice moment (fără costuri în primele 24 de ore) care vor ajunge cu propriile lor facilităţi de comunicare şi echipamentul de sprijin tehnic. Asistenţa poate varia de la ajutorarea personalului centrului de media până la acţionarea ca ofiţer de legătură cu Agenţiile Guvernamentale Conducătoare şi rezolvarea vizitei VIP-urilor.

1.23.6.  Media

Media va folosi toate mijloacele de comunicaţie şi oricare membru disponibil din echipele care răspund pentru a strânge informaţii. Este vital ca informaţiile să fie coordonate corespunzător şi distribuite astfel încât să se evite mesajele diferite sau contradictorii.

Este de asemeni important ca răspunsul mediei să fie coordonat prin intermediul ofiţerilor nominalizaţi de legătură cu media de la cel mai corespunzător nivel şi cu acei care se ocupă de problemele din aria lor de responsabilitate dacă nu s-au stabilit alte înţelegeri. Este de altfel important să lăsăm pe fiecare să cunoască ce are de gând să spună.

În plus la această foarte dificilă etapă a răspunsului la dezastru, poate fi de ajutor să fie ţinute în atenţie următoarele puncte:

(a) La ajungerea la faţa locului unui dezastru membrii mas media trebuie să aibă deschise canale de telefon mobil, pentru a se putea realiza accesul rapid la editorii lor. Comandantul Incidentului de la Poliţie este în mod normal singurul învestit cu autoritatea de a invoca aceasta. În mod excepţional Biroul Cabinetului poate lua responsabilitatea după consultarea cu Departamentul Guvernamental conducător.

(b) Reprezentanţilor mas media poate să fie necesar să li se reamintească că în perioada imediat următoare unui dezastru nimeni nu poate şti precis ce s-a întâmplat.

Declaraţiile iniţiale trebuie să se centreze pe ceea ce se întâmplă, ce limitări ale cunoştinţelor sunt în momentul respectiv şi ceea ce trebuie făcut pentru a ajunge la completa apreciere a situaţiei. Dacă aceste declaraţii sunt acoperite de o dorinţă de a asigura informaţii corecte cât de rapid disponibile, personalul din mas media este mai tentat să participe la conferinţe şi să accepte măsurile de control în special dacă aceste conferinţe de presă sunt programate la intervale normale.

(c) Mas media va aprecia pozitiv orice declaraţie în special cele provenite din partea martorilor oculari din serviciile de urgenţă. De altfel aceste declaraţii nu trebuie să includă speculaţii asupra cauzelor dezastrului, sau estimări premature sau ne coroborate ale numărului de victime.

(d) Trebuie avut grijă ca aceste informaţii despre victime să nu fie răspândite înainte de precizarea detaliilor şi părintele supravieţuitor informat.

Poate deveni necesar să se dea explicaţii ceea ce poate lua mult timp pentru identificarea victimelor. Doar procurorul sau poliţia poate autoriza darea informaţiilor despre indivizi.

(e) Limitarea distribuirii informaţiilor, deseori datorită nevoii de a evita prejudicierea a ceea ce a devenit subiectul unei anchete criminale, trebuie să fie clar şi franc explicat.

Poate fi o mare presiune pentru a obţine interviev-uri cu supravieţuitorii şi rudele dar mulţi vor se vor simţi prea şocaţi şi stresaţi ca să poată da aceste interviev-uri. Prima consideraţie trebuie acordată în totdeauna bunăstării individului.

De aceea va trebui să reducem presiunea asupra celor implicaţi dacă un supravieţuitor apt şi doritor să vorbească agreează ca să ia parte la o conferinţă de presă pentru a caracteriza dezastrul în întregime.

Ofiţerii de presă din organizaţiile implicate trebuie să sprijine rudele şi supravieţuitorii, sfătuindu-I înainte de orice expunere la mas media şi ajutându-i să-şi pregătească o declaraţie.

Va trebui să se aibă permanent în memorie că unele secţii ale mas media pot să urmărească agresiv supravieţuitorii şi rudele, ceea ce le poate cauza un stres suplimentar.

Acesta include tracasarea, invazia în intimitate, intruzia în durere şi şoc, implicarea nedorită a rudelor şi prietenilor şi interviev-area sau fotografierea copiilor.

Este important să dezvoltăm cea mai bună relaţie posibilă cu personalul din mas media de la început. Presiunea competiţiei dintre echipele de mas media şi indivizi îi poate face sensibili la orice restricţie care le poate apare ca fiind incorectă.

Dacă simt că sunt trataţi nerezonabil, unii reprezentanţi ai media vor încerca să-şi facă propriile lor aranjamente, care pot stânjeni activităţile de salvare şi să compromită probele pentru orice investigaţie necesară.

Bine conduse relaţiile cu mas media pot uşura aceste probleme şi pot permite o serie de avantaje pozitive în favoarea ajutorului pe care mas media îl poate oferi, cum ar fi transmiterea apelurilor pentru donatorii de sânge, prezentarea detaliilor oricăror acţiuni de evacuare planificate şi transmiterea numerelor de telefon ale birourilor pentru victime.

Managementul unui mare număr de reprezentanţi ai mas media poate fi sprijinit prin aranjamentele de formare a grupurilor de mas media în special datorită rigorilor de securitate a acestor grupuri care pot restrânge accesul în zona de dezastru.

Un grup va fi constituit doar dacă este necesar şi poate fi compus de exemplu dintr-o echipă de televiziune, o agenţie de presă, un fotograf şi un radioreporter.

Deşi se pot stabili limite ale numărului de personal de media care poate fi admis într-o zonă de dezastru, aceste restricţii sunt de regulă rareori binevenite, cel mai bun lucru este să se permită mas media să decidă ce să facă reprezentanţii ei.

Facilităţi suplimentare de grupare pot fi necesare pentru reprezentanţii mas media străini. Este util să se identifice locurile adecvate pentru acoperirea dezastrului de către personalul mas media care nu este cuprins în aranjamentele de grupare.

1.23.6.1.        Răspunsul mediilor

În eventualitatea unui dezastru, acţiunile iniţiale ale mediilor descrise mai sus pot fi nu mai mult decât nişte aranjamente organizatorice. Dacă situaţia evoluează nevoia pentru o organizare completă a răspunsului mediilor condus de cineva care echivalează cu un Manager al relaţiilor publice poate deveni aparentă.

Este recunoscut că nu toate organizaţiile sau agenţiile pot avea astfel de persoane, dar experienţa a arătat că acestea pot deveni extrem de utile.

Managerul relaţiilor publice pentru dezastre poate fi de la poliţie, sau de la autorităţile locale adecvate în funcţie de circumstanţele locale sau de planurile agreate local.

Este esenţial ca acest manager să fie complet implicat în întocmirea planurilor strategice pentru dezastre la nivelul cel mai înalt, cum ar de exemplu prin participarea la întâlnirile Grupului de Coordonare strategică, astfel încât să fie complet informat şi să poată planifica răspunsul mediilor. Managerul Relaţiilor Publice poate supraveghea toate aspectele ale răspunsului mediilor incluzând:

(a)        Activităţile din punctul de legătură cu mas media.

(b)        Aranjamentele pentru vizitele reprezentanţilor mediilor la locul dezastrului cu includerea posibilă a transportului acolo unde dezastrul s-a petrecut într-un loc depărtat .

(c)        Acreditarea personalului mas media.

(d)        Managementul centrului de media dacă s-a constituit unul.

(e)        Monitorizarea unor activităţi similare mediilor legate de dezastru dar în localizări depărtate de scena dezastrului.

(f)         Monitorizarea acoperirii mediilor.

(g)        Sprijinea acelora care au ales să fie intervievaţi şi protejarea intimităţii acelor care nu doresc să fie interpelaţi.

1.23.7.  Centrul de Media

Un dezastru poate de altfel justifica stabilirea unui centru pentru media în scopul furnizării unor facilităţi de lucru pentru personalul de media, conferinţe de presă şi o arie de informare, facilităţi de monitorizare a televiziunii, radioului şi a presei scrise precum şi a unui oficiu de presă cu echipament de comunicaţii.

Centrul de media poate fi stabilit de către poliţie sau de către autorităţile locale sau în colaborare cu poliţia, de către companiile implicate în accident.

Responsabilitatea pentru stabilirea unui astfel de centru trebuie să fie agreată din timp ca o parte a procesului de planificare, ţinând cont de nevoile pentru o disponibilitate rapidă de facilităţi suplimentare de comunicaţii. Acesta va trebui ori de câte ori este posibil să fie aproape de locul accidentului şi încadrat cu reprezentanţii organizaţiilor principale care au responsabilităţi în răspunsul la dezastre.

Aceştia trebuie să fie oameni familiarizaţi cu relaţiile cu mas media- ofiţeri de presă acolo unde este posibil. Trebuie să se ia în consideraţie includerea unor ofiţeri de presă guvernamentali şi să se ceară asistenţă de la Centrul Regional de Informaţii, care are experienţă în stabilirea unor astfel de centre de presă ca şi resursele necesare pentru funcţionarea acestora.

Experienţa a arătat că aranjamentele pentru ca un centru de media să poată face faţă cerinţelor de informare a mas media sunt extensive. Dificultăţile stabilirii unui astfel de centru nu trebuie să fie subestimate iar planurile trebuie să fie complete şi flexibile.

Clădirile care pot fi folosite pentru stabilirea unor centre de media trebuie să fie identificate în planurile de urgenţă, experienţa arătând de altfel că facilităţile pot fi rapid instalate în orice clădire convenabilă. Astfel de centre oferă un număr de avantaje către toţi cei interesaţi:

(a)        Ele asigură reprezentanţilor mas media o sursă cunoscută de informaţii corecte şi actuale pe care autorităţile le pot face disponibile.

O dată ce legăturile cu salvatorii şi alte formaţiuni de la locul dezastrului au fost stabilite şi contactele cu media au fost nominalizate, fluxul de informaţii poate fi stabilit rapid

Există o şansă bună de a identifica şi rezolva orice diferenţe de abordare şi între serviciile de urgenţă şi alte centre de control.

(d)        Supravegherea de către centrele de media poate fi utilă pentru controlul prezenţei mediilor de informare la locul dezastrului fie că sunt reprezentate de oportunităţi de fotografiere, sau de informare şi să sprijine pe toţi cei afectaţi direct.

(e)        Aranjamentele de monitorizare pot fi întocmite pentru a permite centrelor de media să înştiinţeze pe toţi cei interesaţi că se transmit sau se publică date.

(f) În eventualitatea unei întinderi mari a dezastrelor sau a dezastrelor multicentrice, un singur centru de media poate servi ca un punct central pentru o serie de puncte de legătură cu media din diferite locuri.

(g)        Acelaşi centru de media poate fi suficient pentru faza iniţială cât şi pentru faza de construcţie a răspunsului la dezastre.

1.23.8.  Transferul Operaţiilor cu media către controlul autorităţilor locale sau de sănătate

În mod normal, poliţia va lua conducerea iniţială în relaţiile cu media ca o parte din rolul ei de management şi coordonare a răspunsului la dezastre. Ca o subliniere a trecerii către faza de reconstrucţie, managementul şi coordonarea va trece către autorităţile locale care pot lua conducerea în interesul continuu al mediilor de informare şi în furnizarea oricăror informaţii necesare şi consiliere publică.

Cooperarea strânsă şi continuă dintre poliţie şi echipele de media ale autorităţilor locale din alte localizări va aduce o manevrare lină a fluxului de informaţii.

În unele circumstanţe – de exemplu atunci când după faza iniţială a răspunsului la dezastru, punctul focal al interesului mediilor de informare se deplasează către spitalele sistemului naţional de sănătate (SNS) – poate fi adecvat pentru autorităţile locale de Sănătate Publică sau spitale să ia controlul operaţiunilor de mas media. Din nou conducerea generală va fi facilitată dacă poliţia (în special biroul pentru victime) şi echipele de mas media ale SNS vor lucra în strânsă coordonare .

1.23.8.1.        Managementul legăturilor îndepărtate ale organelor de informare publică către public

În unele dezastre atenţia se concentrează asupra comunităţilor şi indivizilor care trăiesc la mare distanţă faţă de locul dezastrului şi care au intrat în atenţia unor centre de informare. Un exemplu este cel al locului de origine al celor care au fost ucişi în timpul unor călătorii. Acesta, reclamă de asemenea aranjamente de mas media coordonate pentru a asigura un răspuns eficient şi coerent din partea autorităţilor, care pot avea nevoia să includă măsuri de protecţie a populaţiei de o atenţie excesivă din partea mediilor de informare.

Un dezastru conduce inevitabil în solicitarea unor informări ministeriale şi declaraţii. Este responsabilitatea Departamentului Guvernamental Conducător de a coordona un răspuns consistent şi corespunzător al guvernului. În probleme de mas media, de altfel Şeful Poliţiei şi autorităţile locale trebuie să se orienteze asupra centrului de urgenţă al Departamentului Conducător ca punct principal de contact care va fi permanent în legătură cu ofiţerii de presă.

În practică, ofiţerii de presă guvernamentali vor putea avea nevoie să se deplaseze rapid la faţa locului pentru a:

(a)        Explica implicarea guvernului şi a instituţiilor centrale relevante în răspunsul la dezastre;

(b)        Fi implicaţi în orice aranjament pentru vizitele VIP-urilor;

(c)        Asigura feed back-ul către guvern;

Atunci când investigatorii guvernamentali sunt solicitaţi, implicarea ofiţerilor de presă ai departamentelor guvernamentale relevante poate continua în afara fazelor iniţiale ale dezastrului;

Orice dezastru poate conduce la creşterea interesului publicului faţă de aceasta. Se poate anticipa că orice volum crescut de cereri de informaţii poate depăşi capacitatea unei organizaţii oarecare şi compartimentul său de relaţii publice.

Planurile instituţiilor de media pot stabili ghidurile pentru a informa publicul în cel mai bun şi regulat mod posibil asupra faptelor esenţiale din cadrul incidentului incluzând detaliile acţiunilor întreprinse precum şi a numerelor de telefon pentru contacte.

Este datoria operatorului de la locul accidentului nuclear să pregătească şi să distribuie informaţiile preliminare, autorităţile locale sunt solicitate să se asigure că informaţia este recepţionată de toţi cei afectaţi actual de o urgenţă.

Aranjamentele pentru furnizarea acestor informaţii trebuie să fie integrate în planul general de răspuns al mediilor de informare.

1.24.  Vizitele VIP-urilor

Vizitele VIP-urilor, care vor fi coordonate de către poliţie pot ridica moralul atât celor afectaţi de dezastru cât şi celor care sunt implicaţi în răspuns. Un ministru poate face o vizită precoce la faţa locului şi a victimelor, nu numai pentru a marca interesul publicului, dar şi pentru a fi capabil să raporteze Parlamentului modul de desfăşurare a răspunsului la dezastru.

Un ministru ce vizitează locul dezastrului poate fi însoţit de membrii locali ai Parlamentului. Acesta poate fi aranjat de către cabinetul Ministrului. Este posibil ca scara unui dezastru să determine vizita Primului ministru. VIP-urile locale care ar putea fi membrii locali ai parlamentului, primari, preşedinţi şi alte persoane alese. Dacă sunt implicaţi în dezastru şi reprezentanţii altor naţionalităţi, este posibil ca ambasadorul ţării respective, Consulul general sau alţi demnitari să dorească să viziteze locul dezastrului.

Vizitele la faţa locului trebuie să aibă în vedere situaţia locală şi efectele imediate ale dezastrului asupra comunităţii locale. Poate fi inadecvat pentru vizitatorii VIP să meargă la locul dezastrului atât timp cât operaţiunile de salvare sunt în curs, în particular atunci când sunt victime încarcerate . Vizitele VIP-urilor nu trebuie să întrerupă activitatea de salvare a vieţii iar poliţia trebuie consultată referitor la planificarea vizitei.

Vizitele VIP-urilor vor produce inevitabil o serie de probleme în activitatea salvatorilor, iar vizitatorii vor dori ca aceste tulburări să fie minime. Nevoia suplimentară de măsuri de securitate va crea de asemenea probleme.

De altfel există şi o serie de plusuri în aceste vizite care trebuiesc însă obţinute şi acestea se referă la ridicarea moralului salvatorilor inclusiv a victimelor şi a membrilor serviciilor de urgenţă şi va acorda o oportunitate de a remarca gratitudinea publicului faţă de ceea ce s-a făcut

Serviciile de urgenţă au experienţa necesară în organizarea vizitei unor VIP-uri în circumstanţe normale şi multe consideraţii vor trebui aplicate în momentul vizitei unor VIP-uri la locul dezastrului. Cu toate acestea poate deveni necesar să se restrângă acoperirea mediilor de informare asupra acestor vizite, în aceste cazuri trebuie puse în aplicare aranjamentele de grupare a reprezentanţilor mas media.

Vizita unor miniştri sau a altor VIP-uri va necesita o informare completă înainte de această vizită la faţa locului şi va necesita o informare înaintea oricărei întâlniri cu reprezentanţii mediilor de informare.

VIP-urile pot dori să se întâlnească cu acei supravieţuitori care sunt destul de bine ca să poată fi văzuţi. Va fi responsabilitatea spitalelor să decidă, pe baza avizului medical şi a respectării dorinţei pacienţilor individuali şi a rudelor lor dacă este de adecvat pentru VIP-uri şi –sau mediile de informare să viziteze victimele.

Dacă mediile de informare nu vor avea acces la saloanele de victime, VIP-urile pot fi intervievate ulterior la intrarea spitalului despre cum se desfăşoară activitatea de tratare a victimelor în spital. Astfel de vizite ale VIP-urilor sunt asigurate în cele mai bune condiţii de către echipe independente în strânsă coordonare cu poliţia.

1.25.  Sustenabilitatea

Dezastrele produc o cerere masivă asupra tuturor celor implicaţi în răspuns. Interesul mediilor de informare, în mod particular al celor internaţionale  poate crea o presiune în perioada primelor 24 de ore şi o planificare atentă a etapizării managementului acestor cereri este esenţial.

Şeful poliţiei şi şefii autorităţilor locale vor dori să asigure sustenabilitatea acţiunilor de răspuns în atenţie în timpul răspunsului la dezastru şi să caute ajutorul mutual de la autorităţile învecinate.

Adunarea resurselor într-un centru unificat de media va fi foarte util în acest sens. Aceasta va necesita să ne reamintim că sustenabilitatea se aplică nu numai pentru personalul operaţional ci şi pentru toţi cei care sunt implicaţi în sprijinul clerical.

Pe un termen mai lung, experienţa a arătat că interesul mediilor de informare într-un dezastru este revigorat cu ocazia aniversării acestor ocazii, iar

Şeful autorităţii locale poate dori să acorde consideraţie asupra modului cum sunt conduse astfel de ocazii.

1.25.1.  Informarea mediilor

Atunci când se constată un interes deosebit al mediilor de informare asupra unui dezastru va apare o cerere inevitabilă ca reprezentanţii de frunte ai mediilor de informare să se întâlnească cu şefii serviciilor de urgenţă la ceva timp după dezastru pentru a discuta de către ambele părţi modul cum s-a făcut managementul informaţiilor şi învăţămintelor reieşite din acţiunile de răspuns la dezastru.

1.26.  Sectorul voluntar

1.27.  Introducere

Dezastrele pot depăşi resursele serviciilor de urgenţă şi ale autorităţilor locale şi valoarea unui sprijin suplimentar a fost demonstrată în multe ocazii.

Aceste ocazii au arătat că activităţile voluntare pot deveni mai eficiente dacă sunt planificate înaintea dezastrului. Acest capitol descrie principiile care trebuiesc urmate.

1.28.  Sectorul voluntar

Cooperarea între serviciile statutare şi organizaţiile voluntare poate fi ajutată prin instituirea unui forum voluntar care în mod normal este prezidat de către Ofiţerul cu Planificarea de Urgenţă de la autoritatea locală. Toţi aceia care pregătesc răspunsul la dezastre trebuie să ţină cont de cele patru feluri de efort al organizaţiilor voluntare:

  • Organizaţiile stabilite cum ar fi Crucea Roşie.
  • Indivizi, care nu fac parte în mod necesar din organizaţii recunoscute de voluntari, dar care au o pregătire şi cunoştinţe deosebite, cum ar fi traducătorii sau reprezentanţii comunităţilor de credinţă, al căror ajutor este oferit sau cerut de momentul respectiv.

1.29.  Exerciţiile şi pregătirea pentru acţiunile din urma unui dezastru

Atunci când se ia în considerare contribuţia particulară pe care sectorul voluntar o poate aduce la răspunsul la dezastre. Trebuie să se noteze că organizaţiile voluntare stabilite şi grupurile de voluntari au propriile lor aranjamente de pregătire.

Ori de câte ori este posibil, serviciile statutare şi organizaţiile voluntare trebuie să prevadă forme comune de pregătire şi de exerciţii astfel încât să se poată identifica problemele, planurile şi procedurile să poată fi actualizate şi relaţiile de lucru să poată fi întărite. Este foarte important pentru organizaţiile voluntare să înţeleagă modul de management al răspunsului şi cum se pot încadra în răspunsul general la dezastru.

Există desigur o serie de nepotriviri între atribuţiunile şi capacităţile diferitelor organizaţii voluntare. Comunicaţiile efective, planificarea şi pregătirea continuă pot asigura că oportunităţile pentru punerea la dispoziţie a mijloacelor grele ca şi pentru sprijinul mutual sunt identificate.

Planurile trebuie să prevadă o procedură simplă de asigurare a alarmării sau de demobilizare a organizaţiilor voluntare.

Alarmarea precoce este de dorit din cauza timpului necesar pentru contactarea a echipelor necesare dispozitivului de intervenţie din alte organizaţii decât serviciile de urgenţă iar planurile pentru evenimentele dezastruoase trebuie să reflecte aceasta.

Organizaţiile voluntare nu vor ajunge la locul dezastrului nechemate. Acolo unde sunt solicitate, organizaţiile voluntare se vor prezenta la locurile de rendezvous înainte de a primi însărcinările lor. Acolo unde există un număr de organizaţii voluntare care asigură sprijin în aceleaşi arii funcţionale, un sistem de alarmare în cascadă se va dovedi util.

Este de dorit pentru voluntari ca să fie clar identificaţi, să lucreze în echipă, cu un conducător care are responsabilitatea pentru informarea şi bună starea lor.

Răspunsul la un dezastru prelungit poate cere organizaţiilor voluntare să lucreze în schimburi. Planificarea pentru această eventualitate necesită folosirea unor metode prestabilite de sprijin mutual din partea vecinilor sau a celor de mai departe.

1.30.  Guvernul şi ministerele conducătoare

1.31.  Conceptul Departamentului Conducător

Este fundamental pentru aranjamentele în vederea răspunsului la dezastre ca primul răspuns la orice incident să fie iniţiat la nivel local.

Acolo unde autorităţile locale consideră că extinderea dezastrului pune capacităţile existente la nivel local în imposibilitatea de a răspunde eficient, ele vor solicita punerea în aplicare a aranjamentelor de sprijin mutual încheiate cu jurisdicţiile învecinate.

În aceste situaţii guvernul central va avea de asemenea un rol de jucat.

Acesta trebuie să fie unul activ, de exemplu serviciile locale caută un aviz specializat sau asistenţă de la un departament guvernamental central, sau sursa principală de informaţii despre dezastru este la acest nivel (cum ar fi în cazul unui accident nuclear sau a unui accident al unui satelit). În alte situaţii rolul guvernului poate fi limitat la avea de a face cu investigaţiile parlamentare, ale mediilor de informare sau ale publicului. În fiecare caz se va nominaliza un departament guvernamental specific în calitate de departament conducător.

Nominalizarea unui Departament Conducător nu va afecta principiul de bază că procedurile cotidiene şi legăturile existente vor fi folosite întotdeauna.

Organizaţiile locale vor trebui să folosească legăturile normale cu departamentele guvernamentale uzuale mai mult decât să-şi canalizeze toate comunicaţiile către cele cu departamentul conducător. De altfel, răspunsului din unele dezastre coordonarea de către departamentul conducător, poate fi necesară.

1.32.  Nominalizarea unui Departament Conducător

Responsabilitatea pentru asigurarea că a fost nominalizat un Departament Guvernamental conducător la momentul oportun pentru a se răspunde la o urgenţă, revine Cabinetului, ca parte a responsabilităţii sale normale în coordonarea activităţilor guvernamentale care implică un număr de departamente guvernamentale.

Aranjamentele de decizie pentru nominalizarea Departamentelor Conducătoare adecvate sunt revizuite de către Comisia Guvernamentală de Apărare împotriva dezastrelor din timp în timp. Aceasta în scopul asigurării că sunt criterii clare pentru nominalizarea departamentelor respective în avans astfel încât departamentele respective să ştie din vreme care sunt circumstanţele în care ele să se aştepte să ia conducerea astfel încât să poată întocmi planurile necesare din vreme pentru a putea fi gata să intre în acţiune imediat.

Alegerea unui Departament Conducător este bazată pe următoarele considerente :

1.32.1.  Natura dezastrului

Există o legătură clară între natura dezastrului şi activitatea normală a unui departament guvernamental.

1.32.2. Accesul la informaţii

Accesul rapid la fluxul de informaţii corecte şi actualizate este esenţial pentru un Departament Conducător. Şansa de a obţine acestea este mai mare pentru oficialităţile departamentului, ale agenţiilor şi organizaţiilor interesate să se cunoască şi să lucreze împreună.

Direcţia de informaţii publice a Departamentului Conducător are o responsabilitate specială pentru asigurarea că informaţiile provenind de la Guvern sunt concordante cu cele ce date de autorităţile locale.

1.32.3.  Disponibilitatea facilităţilor.

Atunci când se produce un dezastru pe scară largă sau unul prelungit poate deveni necesară folosirea unui punct de comandă special destinat. Acele departamente care pot fi cel mai probabil solicitate să intervină ca Departament Conducător trebuie să aibă astfel de facilităţi.

Departamentele nominalizate curent să acţioneze ca Departament Conducător pentru diferite urgenţe specifice sunt prezentate în anexa C. Dacă se produce o urgenţă pentru care nu este desemnat un Departament Conducător, sau în care nu este clar ce Departament trebuie să ia conducerea, este datoria Şefului Secretariatului Tehnic Permanent al Comisiei Guvernamentale de Apărare împotriva dezastrelor să nominalizeze rapid un astfel de departament care să îndeplinească rolul conducător până miniştrii decid altfel.

Autorităţilor locale şi serviciilor de urgenţă li se vor da detalii asupra aranjamentelor prin care se aduc clarificări referitoare la Departamentul Conducător dacă este necesar.

1.32.4.  Rolul Departamentului Conducător

De la un Departament Conducător se aşteaptă să fie pregătit să îndeplinească unele sau toate sarcinile după cum urmează:

(a) Coordonarea activităţilor departamentelor guvernamentale centrale în răspunsul la un dezastru, asigurând un mod de lucru prin care departamentele individuale pot să-şi îndeplinească sarcinile specifice. O parte importantă din această activitate este asigurarea că sunt stabilite legăturile necesare cu autorităţile locale.

(b) Coordonarea colectării informaţiilor despre dezastru şi efectele sale în scopul:

(i)         Informării miniştrilor;

(ii)        Informării parlamentului;

(iii) Asigurării informaţiilor pentru public şi mediile de informare la nivel naţional.

(c) Acţionarea ca punct focal de comunicaţii între Grupurile de Coordonare strategică şi Guvern.

Modul în care un departament guvernamental îşi îndeplineşte rolul său conducător va depinde de circumstanţele concrete. În situaţiile uşor previzibile nu sunt necesare aranjamente speciale, Oficialităţile Departamentului Conducător vor lucra la locurile lor obişnuite de muncă în timpul programului, iar în afara acestuia de la domiciliu.

Atunci când situaţia o cere, Departamentul Conducător va pune în aplicare procedurile speciale, cum ar fi activarea punctului de comandă şi stabilirea unor şedinţe regulate cu departamentele implicate.

Cu toate că aceste activităţi sunt organizate, incumbă Departamentului Conducător să se asigure că nu există o duplicare în cerinţele de informaţii de la grupurile de coordonare strategică locale sau de la cei angajaţi la faţa locului.

Este important ca Departamentul să fie văzut ca prima sursă de informaţii la nivel guvernamental şi că toate cererile de informaţii ale departamentelor guvernamentale sunt canalizate către Departamentul Conducător.

1.32.5.  Dezastrul masiv

În eventualitatea unui dezastru excepţional sau extrem de răspândit, sau care ameninţă să conducă la o devastare masivă şi victime foarte extinse, Şeful Secretariatului Tehnic permanent al Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor are un rol pivotal în asigurarea că se menţine o legătură clară între guvern şi Comisiile judeţene de coordonare locale.

1.33.  Abordarea combinată a planificării antrenamentelor şi a exerciţiilor

1.34.  Introducere

1.34.1.  Abordarea combinată a planificării pregătirii

Fundamentul răspunsului combinat este pregătirea şi experienţa fiecărui serviciu local de urgenţă şi ale departamentelor corespunzătoare ale autorităţilor locale. Eficienţa răspunsului depinde de punerea acestor elemente la olaltă şi corelarea cu interesele industriale sau comerciale (incluzând utilităţile), organizaţiile voluntare şi orice alte organizaţii care pot fi chemate să joace un rol.

În centrul pregătirii locale, care de altfel este baza pe care serviciile de urgenţă şi autorităţile locale s-au dezvoltat prin planificare antrenare şi exerciţii a răspunsului local.

Pregătirea efectivă a răspunsului la dezastre cere o cooperare între conducerile serviciilor de urgenţă şi personalul lor iar această cooperare este prin sinea ei mai eficientă dacă este corect structurată.

Experienţa a arătat că cea mai eficientă structură începe prin stabilirea unui grup de coordonare condus de către un ofiţer în care conducătorii serviciilor de urgenţă, reprezentantul local al autorităţilor de sănătate şi şefii autorităţilor locale se întâlnesc la diferite intervale pentru a lua în considerare o serie de elemente cum ar fi planurile, procedurile, pregătirea comună şi exerciţiile.

Secretarul acestui grup este deseori un ofiţer de planificare de urgenţă. De altfel, nevoile de reprezentare vor varia în funcţie de îndeplinirea nevoilor locale; de exemplu în ariile metropolitane (şi în unele cazuri şi în unele judeţe) aranjamentele vor recunoaşte că limitele jurisdicţiei autorităţilor locale nu se suprapun peste limitele de acţiune ale serviciilor de urgenţă iar zonele supuse unor pericole pot afecta mai mult decât o jurisdicţie administrativă.

Grupul superior de coordonare va fi sprijinit de către o serie de lucrători care vor îndeplini însărcinările de detaliu ale acestui grup. Aceste aranjamente pentru nivelul mai de jos vor implica personalul al cărui rol primar este legat de pregătirea pentru dezastre în toate formele ei. Coordonarea muncii acestor grupuri este în mod normal îndeplinită de către un ofiţer de planificare de Urgenţă relevant.

Grupul superior de coordonare de urgenţă va trebui să se asigure că planurile locale sunt coordonate corespunzător şi acoperă toate riscurile locale previzibile rezonabil. O metodă bună este implicarea în această activitate a tuturor celor ale căror responsabilităţi sunt importante pentru pregătirea locală în vederea răspunsului la dezastre incluzând elementele statutare cum ar fi reprezentanţii Agenţiei Mediului şi cei ai întreprinderilor industriale şi comerciale.

Conducătorul laboratoarelor de igienă sanitară pot avea de asemeni un rol important în asigurarea informaţiilor despre pericolele şi riscurile cărora sunt supuse ariile respective şi să acţioneze ca o sursă de informaţii specializate. Un astfel de model poate avea o valoare mare în asigurarea că pregătirea acoperă riscurile industriale în afara celor planificate reglementar.

1.35.  Bibliografie

  1. Guide to Health, Safety and Welfare at Pop Concerts and Similar Events, The Stationery Office (ISBN 0 11 341072 7).
  2. Military Aid to the Civil Community: A Pamphlet for the Guidance of Civil Authorities and Organisations, Ministry of Defence 1989, third edition: AC 60421.
  3. Instructions for Establishing Emergency Flying Restrictions Within the UK, National Air Traffic Services 1989.
  4. Arrangements for Responding to Nuclear Emergencies, Health and Safety Executive: The Stationery Office (ISBN 0 11 885525 5).
  5. Disasters: Planning for a Caring Response, Disasters Working Party: The Stationery Office (ISBN 0 11 3213700).
  6. Survivors and the Media, Ann Shearer (Broadcasting Standards Council Monograph): John Libbey and Company Ltd.
  7. 7. HS(G)25, The Control of Industrial Major Accident Hazard Regulations 1984.
  8. Further Guidance on Emergency Plans, Health and Safety Executive: The
  9. Stationery Office (ISBN 0 11 883831 8).

10.  A Guide to the Control of Industrial Major Accident Hazard Regulations 1984, Health and Safety Executive: The Stationery Office (ISBN 0 11 885579 4).

11.  Report of the Committee on Death Certification and Coroners, Broderick, November 1971.

12.  Deaths in Major Disasters: The Pathologist’s Role, A Busuttil and JSP Jones; The Royal College of Pathologists.

13.  Dealing with Fatalities During Disasters, out of print.

14.  The Responses of the Faith Communities to Major Emergencies: Some Guidelines, obtainable from The General Synod of the Church of England Board for Social Responsibility, Church House, Great Smith Street, London SW1P 3NZ.

15.  The British Red Cross Disaster Appeal Scheme (United Kingdom), available from British Red Cross Society, 9 Grosvenor Crescent, London SW1X 7EJ.

16.  Why Exercise your Disaster Response? published by the Home Office Communication.

17.  Directorate, Home Office, Queen Anne’s Gate, London, SW 1H 9AT. Available on the Home Office Web Site http://www.homeoffice.gov.uklepdleXercise.htm

18.  How Resilient is your Business to Disaster? Out of print but available on the Home Office Web Site http://www.homeoffice.gov.uk/epd/hflb.tXt

19.  Bombs Protecting People and Property, published by the Home Office

20.  Communication Directorate, Home Office, Queen Anne’s Gate, London, SWAT.

21.  Emergency Planning in the NHS Health Service Arrangements for dealing with Major Incidents, available from the Department of Health, Emergency Planning Co­ordination Unit, Room 603, Richmond House, 79 Whitehall, London SW1A 2NS.

22.  Improving Security in Schools, published by The Stationery Office (JSBN 0 112709168).

23.  Wise before the Event Coping with Crises in Schools by William Yule and Anne Gold, published by the Calouste Gulbenkian Foundation. ISBN 0 903319 66 7.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.