CONLUCRAREA POLIŢIEI RUTIERE CU CELELALTE FORMAŢIUNI DE POLIŢIE

PROBLEME:

I. NECESITATEA REALIZĂRII UNEI CONLUCRĂRI EFICIENTE ÎNTRE TOATE UNITĂŢILE ŞI FORMAŢIUNILE DE POLIŢIE;

II. NOŢIUNEA, OBIECTUL ŞI IMPORTANŢA CONLUCRĂRII ÎNTRE FORMAŢIUNILE DE POLIŢIE;

III. FORME ŞI METODE DE CONLUCRARE;

IV. ROLUL MANAGERULUI ÎN ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA CONLUCRĂRII;

V. CONLUCRAREA FORMAŢIUNILOR DE POLIŢIE RUTIERĂ CU CELELALTE FORMAŢIUNI DE POLIŢIE.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

După parcurgerea acestei teme cursantul va fi în măsură să:

– cunoască teoriile cu privire la necesitatea realizării unei conlucrări eficiente între toate unităţile şi formaţiunile de poliţie;

– definească conceptul de conlucrare şi importanţa acestuia;

– facă distincţie între principiile conlucrării şi să enumere caracteristicile formelor şi metodelor de conlucrare;

– precizeze condiţiile conlucrării formaţiunilor poliţiei rutiere cu celelalte structuri ale poliţiei.

  1. NECESITATEA REALIZARII UNEI CONLUCRĂRI

EFICIENTE INTRE TOATE UNITĂŢILE ŞI

FORMAŢIUNILE DE POLIŢIE

Poliţia Română este instituţia specializată a statului care exercită pe teritoriul ţării atribuţiile de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, ale avutului privat şi public, de prevenire şi descoperire a infracţiunilor şi respectarea ordinii publice în condiţiile legii.

În vederea îndeplinirii acestor misiuni, Poliţia Română îşi desfăşoară activitatea exclusiv pe baza şi în executarea legii având permanent în preocupare respectarea principiului statuat în Constituţia României conform căruia „nimeni nu este mai presus de lege”.

Modul în care legea este impusă, contează direct şi determinat asupra caracterului de vitalitate a ordinii legale. În acest sens, poliţia se află în centrul justiţiei criminale.

Având în vedere impactul pe care poliţia îl are asupra stării de legalitate, trebuie să se considere că ea reprezintă statul care este elementul oficial în confruntarea cu criminalitatea. Poliţistul, prin actul său decizional, determină efectiv cadrul exterior de acţiune a legii.

O problemă importantă pe linia poliţiei este şi aceea a muncii de prevenire a accidentelor de circulaţie şi a altor fapte care lezează relaţiile sociale, generate de situaţia pe drumurile publice.

Aceasta impune cunoaşterea permanentă şi aprofundată a unui întreg ansamblu de fapte, situaţii şi împrejurări ce caracterizează gradul de siguranţă şi influenţa traficului la un moment dat.

Astfel, se creează condiţiile favorabile pentru o analiză ştiinţifică  a evoluţiei fenomenelor circulaţiei rutiere şi se oferă perspectiva organizării întregii activităţi pe criteriul eficienţei maxime, asigurându-se o folosire judicioasă a forţelor şi mijloacelor avute la dispoziţie.

În acest sens, o analiză complexă a fenomenului circulaţiei rutiere sub raportul structurii, interdependenţei interne şi externe a factorilor obiectivi şi subiectivi care îl influenţează, permite reliefarea tendinţei de evoluţie, atât pe termen scurt, cât şi în perspectivă.

La ora actuală, în condiţiile unui aflux major al informaţiilor privind evoluţia multiplilor factori care influenţează fenomenul circulaţiei rutiere, utilizarea computerelor şi a reţelelor informatice devine tot mai frecventă. Acest lucru permite prelucrarea rapidă a unei mari cantităţi de date, cuprinderea fenomenului circulaţiei în toată complexitatea sa, importante economii de timp, precum şi ameliorarea rezultatelor obţinute în procesul de conducere, în condiţiile unei dinamici deosebit de rapide şi complexe a condiţiilor de trafic.

Circulaţia rutieră este influenţată de o serie de factori între care unii cu caracter relativ stabil, a căror evoluţie poate fi, uneori, uşor de anticipat, iar alţii de natura conjuncturală greu de stăpânit şi controlat ceea ce conduce la necesitatea adaptării de către partea decizională a unui stil de muncă dinamic şi ofensiv, bazat pe o bună cunoaştere a teritoriului de competenţă, a populaţiei şi a particularităţilor climaterice de timp şi anotimp, pe scurt a situaţiei operative.

Pe de altă parte, evoluţia fenomenului circulaţiei rutiere este condiţionată şi de fluctuaţiile apărute în plan social, economic şi cultural, pe care le cunoaşte o anumită comunitate umană, atât la nivel local cât şi regional.

Astfel, la nivelul formaţiunilor de poliţie rutieră se elaborează „Planul de supraveghere, îndrumare şi control al circulaţiei” care asigură cadrul general de desfacere a activităţii în acest domeniu, în funcţie de o serie de factori cu o mai mare stabilitate pe parcursul anului, între aceştia figurând: lungimea, importanţa şi structura reţelei de drumuri, nivelul şi structura parcului auto şi a participanţilor la trafic, cadrul legislativ existent, potenţialul uman şi dotarea tehnică de care dispune compartimentul de poliţie rutieră.

În scopul adaptării corespunzătoare a activităţii, factorii decizionali au nevoie de concluziile desprinse din analiza unui complex de elemente privind:

– natura şi amplasarea manifestărilor ce urmează să aibă loc;

– natura şi volumul perturbaţiilor, potenţial estimate, a fi produse în trafic cu aceste ocazii;

– măsurile întreprinse cu alte ocazii pentru asigurarea desfăşurării în condiţii optime a circulaţiei în perioadele anterioare;

– eficienţa deciziilor luate cu ocazia unor manifestări similare.

Analiza temeinică a acestor factori oferă o serie de informaţii importante, care pot permite celor cu drept de decizie să folosească resursele materiale şi umane de care dispun, în concordanţă cu cerinţele concrete, reclamate de evoluţia elementelor situaţiei operative.

În consecinţă, o conlucrare permanentă şi eficientă între unităţi şi formaţiuni, între acestea şi alte forţe ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, sporeşte forţa poliţiei şi contribuie efectiv la prevenirea fenomenului infracţional şi descoperirea autorilor.

Pentru aceasta, managerii unităţilor de poliţie au obligaţia de a organiza, conduce şi perfecţiona activitatea diferitelor compartimente, antrenându-le la o conlucrare conştientă, asigurând o conjugare optimă a capacităţilor umane şi materiale.

II. NOŢIUNEA, OBIECTUL ŞI IMPORTANŢĂ

CONLUCRĂRII ÎNTRE FORMAŢIUNILE DE POLIŢIE

NOŢIUNEA DE CONLUCRARE – defineşte modalitatea de lucru a formaţiunilor de poliţie şi constă în acordarea permanentă de sprijin reciproc pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale; a avutului public şi privat, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii publice în condiţiile legii.

Conlucrarea între formaţiunile de politie reprezintă una din  formele prin care se manifestă concret munca colectivă, este o necesitate obiectivă, determinată de volumul şi complexitatea sarcinilor în lupta contra infracţionalităţii.

OBIECTUL CONLUCRĂRII. Acest tip de acţiune poate să aibă ca obiect orice situaţie sau problemă cu care se confruntă la un moment dat organele de poliţie. Fiind o formă de manifestare a muncii colective, o modalitate de desfăşurare permanentă a activităţii, nu se poate în general limita la un domeniu sau altul.

Activităţi generale urmărite în cadrul conlucrării.

– culegerea de informaţii în legătură cu pregătirea sau săvârşirea de infracţiuni ori alte fapte antisociale, cauzele şi condiţiile ce le favorizează stările de spirit şi situaţiile conflictuale generatoare de infracţiuni;

– luarea măsurilor necesare pentru prevenirea săvârşirii de infracţiuni şi alte fapte antisociale;

– intensificarea şi diversificarea formelor şi metodelor de pregătire juridică şi antiinfracţională a populaţiei;

– menţinerea ordinii şi liniştii publice în marile centre aglomerate, municipii, zone turistice şi asanarea acestora de elemente infractoare fără ocupaţie, care nu-şi justifică prezenţa ori sunt pretabile la săvârşirea de infracţiuni;

– supravegherea elementelor aflate în atenţia organelor de poliţie;

– identificarea şi prinderea  persoanelor urmărite ori căutarea obiectelor date în urmărire;

– rezolvarea competenţă şi operativă a sesizărilor, reclamaţiilor, denunţurilor;

– executarea unor activităţi procedurale complexe cum ar fi: cercetări la faţa locului, reconstituiri, percheziţii, prezentări spre recunoaştere;

– intensificarea activităţilor de prevenire, descoperire şi neutralizare a infracţiunilor de contrabandă;

– organizarea şi îndrumarea activităţii de identificare a făptuitorilor în cauzele rămase cu A.N.;

– luarea unor măsuri necesare asigurării siguranţei circulaţiei rutiere, a regimului de evidenţă a populaţiei şi paşapoartelor.

– asigurarea respectării normelor legale referitoare la regimul armelor, muniţiilor, materialelor explozive, radioactive şi substanţelor toxice, stupefiantelor.

Importanţa conlucrării

În condiţiile în care volumul, varietatea şi complexitatea problemelor care, potrivit legii, intră în competenţa poliţiei, sunt tot mai mari, când măsurile de operare ale infractorilor, îmbracă forme dintre cele mai abile, iar zonele de acţiune ale acestora cuprind localităţi situate pe întreg cuprinsul ţării, conducerea devine o metodă eficientă de lucru, care poate contribui la perfecţionarea activităţii de prevenire, descoperire şi cercetare a faptelor antisociale, la sporirea randamentului fiecărui ofiţer şi agent de poliţie.

Asigurarea unei conlucrări continue, bine organizată şi condusă la toate nivelurile, prezintă o serie de avantaje printre care se evidenţiază cu pregnantă următoarele:

– cunoaşterea temeinică a situaţiei operative, ca premiză ştiinţifică a posibilităţii intervenţiei oportune pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor fapte antisociale, identificarea autorilor, urmărirea şi prinderea acestora;

– creşterea capacităţii de acţiune în ansamblu, ca urmare a disciplinei activităţii şi amplificării eforturilor fiecărui ofiţer şi  agent de poliţie;

– ridicarea calităţii şi operativităţii muncii, a competenţei profesionale a personalului de  specialitate din fiecare unitate şi formaţiune;

– evitarea unor greşeli şi a unor eforturi zadarnice generate de suprapunerea activităţii cadrelor din diferite compartimente.

În procesul conlucrării se realizează o strânsă coeziune între formaţiuni şi între lucrătorii din competenţa acestora, se dezvoltă spiritul de răspundere al întregului colectiv.

Principiile conlucrării

l. Respectarea fermă a legalităţii.

Acest principiu derivă din prevederile Legii nr.218/2002 cu modificările ulterioare, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, în care se menţionează: „Activitatea Poliţiei Române se desfăşoară exclusiv pe baza şi în executarea legii”.

Astfel, pentru rezolvarea în anumite momente a unor probleme dificile, care impun concentrarea unor forţe puternice de poliţie, este necesară coordonarea eforturilor acestora spre atingerea scopului propus, prin respectarea în primul rând a acestui principiu.

2. Principiul planificării muncii

Acest  principiu stă la baza asigurării unei bune conlucrări.

Planurile trebuie să cuprindă, pe lângă formularea obiectivului concret, direcţia principală a concentrării eforturilor şi modalităţile concrete de conlucrare.

Atunci când se planifică activităţi colective, este necesar să se asigure transmiterea şi înţelegerea corectă, către fiecare participant, a scopului misiunilor de executat, a metodelor, procedeelor ce se vor folosi în cadrul activităţilor de conlucrare.

Planul acţiunii nu trebuie să fie prea amănunţit, lăsându-se suficient loc pentru manifestarea iniţiativei participanţilor, mai ales în cazurile în care la acţiune sunt antrenaţi mai mulţi specialişti, din mai multe domenii de activitate ale poliţiei.

3. Principiul coordonării optime a acţiunilor şi forţelor participante

Este cunoscut că actul de comandă constituie cea mai importantă atribuţie a comandantului. El se poate înfăptui de către şeful poliţiei judeţene, municipale, orăşeneşti sau postului de poliţie, folosind ajutoarele (locţiitorii), şefii de formaţiuni şi organele constituite special în scopul coordonării unor acţiuni desfăşurate în cadrul conlucrării.

Principiul coordonării de către şeful unităţii, nu presupune însă stoparea iniţiativelor individuale manifestate de către fiecare participant în procesul normal al muncii, împiedicarea relaţiilor bilaterale conlucrării între ofiţerii din cadrul aceleiaşi formaţiuni sau din formaţiuni diferite care răspund de linii de muncă cu obiect de activitate înrudit.

4. Principiul respectării competenţei fiecărui participant

Pornind de la acţiunile comune organizate de conducerea unităţilor, ofiţerii şi subofiţerii fiecărei formaţiuni specializate, vor urmări îndeplinirea concomitentă, atât a misiunilor concrete repartizate în cadrul planului ce impune activităţi în conlucrare, cât şi a celor specifice formaţiunilor din care fac parte.

5. Conlucrarea trebuie înţeleasă ca un mod de lucru permanent al fiecărei structuri din cadrul poliţiei

Continuitatea se referă pe de o parte la etapele procesului penal într-o cauză concretă, iar pe de altă parte, la stilul de muncă al fiecărui şef sau executant pe parcursul întregii sale activităţi.

A conlucra presupune în acelaşi timp a primi şi a acorda sprijin, ca venind în beneficiul tuturor celor implicaţi într-o acţiune şi deci a unităţii în ansamblul ei.

O bună conlucrare amplifică rezultatele muncii, atât sub raport cantitativ şi calitativ, dar nu este admis nici unui lucrător să justifice lipsurile ori neexecutarea sarcinilor de serviciu pe seama faptului că nu s-a ridicat conlucrarea cu una sau alta din componentele structurii interne a poliţiei.

III. FORMELE ŞI METODELE DE CONLUCRARE

Forme de conlucrare

  1. A. După structura organizatorică.

l. Conlucrarea între unităţile de poliţie

Această formă presupune coordonarea activităţii mai multor unităţi de politie, pentru îndeplinirea unor sarcini mai dificile, care prin gradul lor de complexitate depăşesc posibilităţile unei singure unităţi de poliţie.

2. Conlucrarea între formaţiunile poliţiei

Această conlucrare constă în participarea a două sau mai multe formaţiuni la rezolvarea în comun a unor probleme complexe cu care se confruntă unitatea de poliţie la un moment dat, fiecare aducându-şi aportul în funcţie de specializarea, la potenţialul uman şi material de care dispune.

Necesitatea conlucrării între aceste grupe de formaţiuni rezidă din faptul că munca fiecăruia, luat separat, nu are finalitate de sine stătătoare, ci reprezintă numai anumite etape parcurse în procesul judiciar sau de urmărire penală.

3. Conlucrarea între colectivele specializate

Aceasta constituie, în cadrul fiecărei formaţiuni, activitate de bază, urmărindu-se coordonarea tuturor colectivelor din cadrul unei formaţiuni, în scopul îndeplinirii la timp, şi în bune condiţiuni a unor sarcini de amploare, cu care se confruntă întreaga formaţiune la un moment dat sau într-o anumită perioadă de timp.

Toate aceste colective de cadre specializate conlucrează în mod curent pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin formaţiunilor din care fac parte.

Profilarea efectivelor unei formaţiuni pe linii de muncă sau pe specialităţi, nu trebuie abandonate pe parcursul conlucrării sub motivul că ar constitui o piedică în obţinerea rezultatelor scontate. Dimpotrivă, între cele două moduri de desfăşurare a muncii, este necesară o îmbinare organică, specializarea sa  constituind elementul deosebit prin care membrii unui colectiv vin în completarea rezultatelor obţinute în cadrul conlucrării.

4. Conlucrarea între ofiţeri (agenţii) de poliţie din cadrul aceleiaşi formaţiuni sau din formaţiuni diferite

Se urmăreşte valorificarea la maximum a potenţialului individual al fiecărui ofiţer sau agent în rezolvarea problemelor complexe ce apar zilnic în activitatea organelor de poliţie.

Acest tip de conlucrare rezultă din marea diversitate de probleme că se rezolvă ca urmare a pregătirii, specializării, experienţei vârstei aptitudini etc. fiecărui lucrător de poliţie.

  1. B. După modul de subordonare al participanţilor la acţiunea colectivă

1. Conlucrarea pe verticală. Cuprinde, ca forme destinate, conlucrarea între poliţiile subordonate ierarhic şi cea între formaţiunile subordonate ierarhic.

2. Conlucrarea pe orizontală. Cuprinde, pe de o parte, conlucrarea între unităţile de poliţie, iar pe de altă parte, cea între formaţiunile din cadrul aceleiaşi unităţi sau din unităţi de acelaşi nivel.

Tot în cadrul ei apar şi conlucrarea între ofiţerii şi agenţii de poliţie.

  1. C. După numărul participanţilor la conlucrare

În cadrul formelor de conlucrare putem întâlni grupări bilaterale ale participanţilor, în care îşi conjugă eforturile două unităţi, două formaţiuni sau doi lucrători, grupări multilaterale în care, la rezolvarea unei sarcini, participă un grup de unităţi, formaţiuni sau cadre de poliţie, cuprinzând de la trei participanţi în sus, însă fără a include întregul efectiv al unei unităţi teritoriale.

Deci conlucrarea în această situaţie poate fi:

– bilaterală;

– multilaterală;

– totală.

  1. D. După scopul urmărit

– Activităţi organizate pentru prevenirea şi combaterea stării infracţionale, contravenţionale şi a altor fapte antisociale;

Ø Controale poliţieneşti – efectuate de echipe cu structura complexă, care se execută de regulă în locurile unde se gestionează, păstrează bunuri şi valori în legătură cu care există date şi informaţii că se încalcă dispoziţiile legale;

Ø  Acţiuni poliţieneşti – se organizează în unele locuri şi medii în care se pot săvârşi infracţiuni ori se valorifică produsul acestora.

Ø  Raziile – sunt prin excelenţă forme de conlucrare între ofiţerii şi subofiţerii unităţilor de poliţie de pe raza uneia sau mai multor localităţi.

Ø  Unele forme de patrulare şi pândă, atunci când efectivele ce le execută de obicei sunt întărite cu ofiţeri şi agenţi de poliţie din alte formaţiuni;

Ø  Dispozitive de asigurare a ordinii la unele adunări şi manifestări publice, precum cele cultural-sportive. La aceste activităţi participă ofiţeri şi agenţi de poliţie, care îndeplinesc sarcini diferite, în raport de specializarea fiecăruia, dar urmăresc acelaşi scop.

Metode de conlucrare

Conlucrarea între unităţi, formaţiuni, ofiţeri şi agenţi de poliţie ce poate realiza într-o multitudine de modalităţi concrete, cum ar fi:

  1. 1. – Verificarea informaţiilor.

Constă în confruntarea lor cu alte date care ne pot convinge în legătură cu veridicitatea conţinutului datelor supuse verificării;

  1. 2. – Exploatarea informaţiilor.

Este activitatea complexă de trecere de la faza secretă a muncii la cea oficială respectiv de transformarea elementelor obţinute şi verificate în mod secret, în mijloace de probă care să poată fi folosite în cadrul urmăririi penale. În această fază sunt implicate cadre de poliţie din mai multe formaţiuni, care desfăşoară activităţi specifice de conlucrare.

  1. 3. Schimbul de informaţii.

Constituie metoda generală, cea mai frecvent folosită în practica organelor de poliţie.

Schimbul de informaţii se poate realiza atât în faza premergătoare a activităţii de conlucrare, în timpul desfăşurării acesteia, cât şi în perioada finală, de valorificare a rezultatelor activităţii.

De asemenea, aceasta poate genera realizarea a noi activităţi de conlucrare.

Transmiterea informaţiilor de la un participant la altul, se poate realiza prin mai multe forme, astfel:

– Concomitent bilateral sau multilateral între formaţiunile interesate în executarea unor activităţi comune.

– Bilanţuri periodice. În cadrul acestora se transmit informaţii cu caracter general, care interesează întregul efectiv, cum ar fi principalele evenimente şi infracţiuni săvârşite în perioada analizată, datele de stare civilă, semnalmentele infractorilor urmăriţi, caracteristicile bunurilor cauzate etc.

În cadrul schimbului de informaţii un loc important îl ocupă datele despre activitatea persoanelor din atenţia poliţiei pe care şi le oferă reciproc ofiţerii şi subofiţerii din formaţiunile de ordine publică, judiciare, criminalitate economico-financiare, circulaţie etc.

4. Instruirea efectivelor participante la activităţile de conlucrare

Poate fi înţeleasă atât ca formă de conlucrare, atunci când la efectuarea instructajului participă cadre de specialitate, din mai multe formaţiuni, cât şi ca metode, atunci când aceasta constituie o etapă premergătoare a activităţii ce se vor executa în cadrul ei sau când reprezintă mijlocul de realizare a acesteia.

O activitate complexă, la executarea căreia contribuie efective numeroase din mai multe formaţiuni de specialitate, nu poate fi dusă la îndeplinire, dacă participanţii nu au înţeles exact ce au de făcut, termenele în care trebuie îndeplinite sarcinile, modul de valorificare a rezultatelor, sistemului de legături cu conducerea operativă şi ceilalţi participanţi.

5. Întocmirea unor planuri complexe de lucru

Apare ca metoda de conlucrare atunci când la realizarea unor planuri de măsuri participă ofiţeri de diferite specialităţi. Această metodă este folosită într-o serie de momente ale activităţii informativ-operative şi de urmărire penală, desfăşurate de organele de poliţie astfel:

– pregătirea şi executarea unor acţiuni complexe de prevenire a săvârşirii infracţiunilor pe raza de competenţă a unei unităţi de poliţie;

– efectuarea unor activităţi şi acte premergătoare, în situaţiile când informaţiile culese şi verificate conturează elementele unor infracţiuni complexe, ce se săvârşesc de un număr mai mare de persoane, pe raza mai multor unităţi teritoriale;

– cercetarea la faţa locului în cadrul săvârşirii unor infracţiuni rămase iniţial cu autori neidentificaţi. În acest caz, se încheie un plan de măsuri informativ-operative şi criminalistice care să ducă la valorificarea urmelor şi identificarea autorilor;

–       prelucrarea de către formaţiunile de cercetare penală a cauzelor în care începerea urmăririi penale s-a dispus de ofiţerii formaţiunilor operative (planuri de cercetare).

6. Delegarea unor ofiţeri care au calitatea de organ de cercetare penală la alte unităţi şi formaţiuni

Constituie o metodă de realizare a conlucrării între formaţiunile operative şi cele de cercetare penală. Delegarea este atribut al şefilor de unităţi şi o posibilitate de utilizare cât mai eficientă a forţelor a forţelor, în scopul rezolvării optime şi la termen a sarcinilor cu care poliţia se confruntă în diferite perioade.

7. Constituirea de grupe operative, cu structură complexă.

Este o metodă utilizată cu precădere de şefii unităţilor de poliţie pentru rezolvarea unor situaţii urgente, generate de săvârşirea unor infracţiuni sau de rezolvarea rapidă a unor sarcini impuse de evoluţia situaţiei operative de pe teritoriul de competenţă, la un moment dat. Aici, trebuie avute în vedere:

– constituirea unor subunităţi de intervenţie;

–         constituirea unor grupe operative.

8. Coordonarea unor activităţi şi acţiuni comune pe zara întregii ţări.

Acţiunile organizate în situaţii deosebite, pe întreg teritoriul ţării, necesită a fi coordonate din punct de vedere managerial de colective compuse din ofiţeri cu funcţii de conducere care poartă de obicei denumirea de comandamente.

9. Organizarea de echipe şi patrule mixte

Este o metodă eficientă de conlucrare în cadrul controalelor şi acţiunilor poliţieneşti.

În cadrul acesteia, echipele şi patrulele mixte se caracterizează prin numărul restrâns al componenţilor, prin sarcinile preponderent operative pe care le execută şi prin durata relativ scurtă pentru care sunt constituite. Asemenea echipe şi patrule se folosesc de obicei pentru executarea de controale în puncte obligatorii de trecere, situate pe şosele, străzi, puncte de acces în localităţi, autogări etc.

IV. ROLUL MANAGERULUI ÎN ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA CONLUCRĂRII

Actul de comandă constituie cea mai importantă atribuţie a managerului, la toate nivelele structurii poliţiei.

Managementul în cadrul conlucrării poate fi definit, în esenţă, ca fiind ansamblul activităţilor de organizare, planificare, dirijare, armonizare şi coordonare a forţelor umane, a tehnicii din dotare, a fondurilor materiale, aflate la dispoziţie astfel încât să se asigure conjugarea eforturilor participanţilor pentru rezolvarea unor probleme complexe, de interes comun, o mai bună valorificare a potenţialului material şi uman.

Procesul de decizie este unul din atribuţiile esenţiale ale managerului, elementul hotărâtor în aprecierea gradului de competenţă cu care este dirijată conlucrarea concretă şi în perspectiva.

Comanda ca element al conlucrării se manifestă sub forma hotărârilor pe care le ia şeful, a raporturilor pe care le introduce între elementele de decizie subordonate şi factorii de execuţie.

Luarea deciziei în cadrul activităţilor de conlucrare este un act de creaţie în care cunoştinţele, gândirea, sensibilitatea şi imaginaţia se întrepătrund.

Culegerea şi selecţionarea informaţiilor ca prim moment al elaborării deciziei, presupun aducerea unei anumite cantităţi de informaţii culese de membrii forţelor participante la conlucrare, dar şi selecţionarea acestora după anumite criterii (atributul şefului).

Organizarea conlucrării pune în faţa managerului unei unităţi de poliţie probleme legate de constituirea unui sistem permanent de comunicare a informaţiilor între formaţiuni specializate şi subofiţeri ai acestora, precum şi stabilirea formelor concrete de acţiuni în comun, pentru îndeplinirea sarcinilor de mare complexitate ce le revin.

Rezultatele unei colaborări depind de instruirea corespunzătoare a efectivelor din subordine asupra modului de conlucrare, de felul în care managerul ştie să-şi apropie colaboratorii, să folosească la maximum capacitatea fiecărui participant şi a întregului efectiv.

Managerul trebuie să fie totodată, în orice moment, un exemplu de urmat.

Un bun comandant trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

– să dea dovadă de sensibilitate şi înţelegere faţă de problematica relaţiilor umane;

– să cunoască metodele moderne de diagnosticare şi identificare a acelor probleme;

– să ştie să-şi formeze colaboratorii;

– să poată modela comportamentele subordonaţilor.

În ceea ce priveşte controlul efectuat de manager asupra activităţii de conlucrare, acesta constă în verificarea şi analizarea periodică a rezultatelor acţiunilor planificate în cadrul actului de comandă, a măsurilor de îmbunătăţire a execuţiei.

Verificarea nu constituie un scop în sine, o latură finală a activităţii de conlucrare, ci un moment important, care facilitează continuarea la parametri superiori ai activităţii.

În acest sens, este necesar ca şeful să imprime controlului un pronunţat caracter educativ, să dezbată cu cei interesaţi rezultatele obţinute, să asigure condiţiile necesare unui dialog deschis, pentru a le putea înfăţişa fără reţineri, imaginea reală a stării de lucru la un moment dat, cauzele, neajunsurile manifestate pe parcursul conlucrării.

Pentru organizarea şi conducerea cât mai competentă a activităţii de conlucrare, managerul va avea în vedere unele probleme ca:

– înţelegerea în mod just şi unitar a scopului activităţii de executat, stabilirea metodelor cele mai adecvate pentru ducerea la îndeplinire a sarcinilor, urmată de comunicarea acestora formaţiunilor participante;

– cunoaşterea detaliată şi permanentă a situaţiei operative, stabilirea precisă a măsurilor şi sarcinilor ce revin fiecărei formaţiuni pentru exploatarea operativă a datelor obţinute;

– cunoaşterea amănunţită de către comandanţi a forţelor participante şi a mijloacelor de care dispun, în vederea stabilirii măsurilor ce urmează a fi luate pentru conjugarea eforturilor tuturor formaţiunilor într-un cadru unitar şi cu maximă eficienţă;

– precizarea obiectivelor, locurilor şi mediilor unde se va acţiona, a posibilităţilor de executare, în funcţie de situaţia operativă existentă la un moment dat;

– stabilirea modalităţilor de informare reciprocă între participanţi şi de menţinere a legăturilor la toate eşaloanele;

– orientarea precisă a fiecărei formaţiuni cu ceea ce are de făcut pe toată durata organizării şi desfăşurării acţiunii.

Conlucrarea este supusă analizei factorilor de decizie din formaţiunile care execută activitatea respectivă stabilindu-se dacă s-au realizat obiectivele propuse cu eforturi minime.

V. CONLUCRAREA FORMAŢIUNILOR DE POLIŢIE RUTIERĂ CU CELELALTE FORMAŢIUNI DE POLIŢIE

Conlucrarea formaţiunilor de circulaţie cu celelalte formaţiuni de poliţie şi unităţi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, vizează în special următoarele activităţi:

– prevenirea şi descoperirea infracţiunilor;

– organizarea unui schimb de informaţii atât pe linie de circulaţie rutieră, cât şi cunoaşterea suspecţilor şi infractorilor care folosesc autovehiculele şi comit alte fapte antisociale;

– asigurarea, împreună cu trupele de jandarmi şi alte formaţiuni, a combaterii manifestărilor de violenţă, neutralizarea unor acţiuni de natură să împiedice desfăşurarea normală a activităţii pe drumurile publice, în pieţe, gări, în zonele de acces, în obiectivele de importanţă deosebită, restabilirea ordinii publice;

– măsuri de asigurare a desfăşurării normale a adunărilor şi manifestărilor publice;

– măsuri specifice privind asigurarea deplasării unor personalităţi sau delegaţii străine care ne vizitează ţara;

– executarea de acţiuni comune pentru întărirea disciplinei rutiere şi depistarea unor elemente suspecte, care circulă cu autovehiculele în unele zone unde nu-şi pot justifica prezenţa;

– prevenirea şi descoperirea acţiunilor teroriste, cazurilor de deţinere ilegală de arme, muniţii, explozivi, substanţe toxice, stupefiante etc.;

– identificarea persoanelor sau grupurilor de persoane care comit acte de contrabandă prin folosirea mijloacelor de transport auto;

– urmărirea evadaţilor, dezertorilor, precum şi a altor persoane date în urmărire;

– participarea, împreună cu celelalte formaţiuni de poliţie şi unităţi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, sau cu unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozivi, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;

– diversificarea formelor şi metodelor de pregătire antiinfracţională a populaţiei şi de educaţie rutieră.

Dintre numeroasele probleme şi aspecte specifice conlucrării formaţiunilor de poliţie rutieră cu celelalte formaţiuni de poliţie, menţionăm:

a) cu formaţiunile poliţiei de ordine publică

În cadrul conlucrării, formaţiunile de poliţie rutieră şi cele de ordine publică execută:

– examinarea dinamicii accidentelor grave şi uşoare, în vederea cunoaşterii locurilor, zilelor şi orelor în care se concentrează cel mai mare număr de accidente, precum şi cauzele care le-au generat; stabilirea pe această bază, a celor mai eficiente metode şi mijloace de prevenire a acestor evenimente;

– însuşirea temeinică de către agenţii de circulaţie, agenţii de siguranţă publică şi agenţii poliţiei rurale a concluziilor desprinse din analiza dinamicii evenimentelor rutiere, structurii abaterilor generatoare de accidente comise de pietoni, biciclişti, căruţaşi şi modului de acţiune privind disciplinarea acestora;

– lucrătorii poliţiei rurale vor desfăşura activităţi pentru disciplinarea participanţilor la traficul rutier local cu ocazia tuturor deplasărilor pe care le fac pe teritoriul comunei, iar, atunci când acţionează conform graficului, vor urmări cu precădere, prevenirea şi combaterea încălcării normelor rutiere de către pietoni, biciclişti şi căruţaşi;

– depistarea în cadrul activităţilor specifice a persoanelor care sustrag ori distrug mijloace de semnalizare sau alte dotări anexe drumului, luându-se măsuri legale împotriva făptuitorilor;

– supravegherea şi controlul circulaţiei pe tronsoanele drumurilor europene şi naţionale ce străbat localităţile din mediul rural, se va executa în sistem releu, inclusiv pe timpul nopţii, pe baza graficelor întocmite la nivel judeţean,  care vor fi corelate cu cele ale judeţelor limitrofe;

– ofiţerii din cadrul formaţiunilor de circulaţie, vor instrui, îndruma şi controla, cel puţin o dată pe lună, lucrătorii formaţiunilor de poliţie rurale care acţionează pe linie de circulaţie;

– activităţi de prevenire a accidentelor în rândul copiilor, prin supravegherea cu precădere a deplasării acestei categorii de participanţi la trafic, când intră sau ies de la unităţile de învăţământ;

– participarea la acţiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice, precum şi asigurarea desfăşurării normale a adunărilor şi manifestărilor publice;

– intensificarea prevenirii şi combaterii atât pe linie de circulaţie cât şi de altă natură;

– organizarea unor acţiuni pentru identificarea atelierelor neautorizate şi a garajelor proprietate personală unde se repară autovehiculele;

– asigurarea măsurilor privind deplasarea, în deplină siguranţă a personalităţilor unor delegaţii străine;

– activităţi comune de control, cu privire la modul de executare a serviciilor prevăzute în ordinele şi dispoziţiile de linie privind supravegherea, îndrumarea şi controlul circulaţiei, precum şi a celorlalte atribuţiuni ce revin formaţiunilor de poliţie rutieră şi ordine publică;

– elaborarea în comun a unor dispoziţii şi stabilirea de măsuri care să ducă la întărirea ordinii şi siguranţei în traficul local;

– combaterea actelor de braconaj comise de unele elemente care folosesc pentru aceasta autoturismele proprietate personală.

Agenţii   de poliţie de la posturile rurale vor  asigura evidenţa autovehiculelor şi remorcilor , inclusiv a celor neînmatriculate, precum şi a vehiculelor cu tracţiune animală din zona de competentă.

Agenţii de poliţie desemnaţi prin dispoziţia şefului inspectoratului de poliţie judeţean vor efectua cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor rutiere soldate cu pagube materiale (dosare ce vor fi instrumentate complet) şi vătămări corporale uşoare, situaţie în care, după efectuarea primelor cercetări, îşi vor declina competenţa formaţiunilor poliţiei rutiere pentru definitivarea acestor dosare penale.

În cazul în accidentelor de circulaţie grave, toţi agenţii de poliţie de la posturile de poliţie comunale vor lua masuri imediate de asigurare a locului faptei şi salvarea victimelor,cercetarea la faţa locului urmând a fi efectuată de poliţiştii specialişti din cadrul formaţiunilor de poliţie rutieră.

Se va asigura de către aceştia prevederile instrucţiunilor M.A.I.. nr. 766/1998, privind înregistrarea, evidenţa şi raportarea accidentelor de circulaţie, cu respectarea Metodologiei I.G.P.R. nr. 170611/2002, privind soluţionarea accidentelor din care au rezultat pagube materiale.

b) cu formaţiunile de investigaţii criminale

Ofiţerii şi agenţii formaţiunilor de poliţie rutieră pot ajuta la controlul autovehiculelor care transportă obiecte produs al infracţiunilor, la identificarea persoanelor transportate ori la obţinerea unor date şi informaţii privind deplasarea conducătorilor auto, bănuiţi de săvârşirea unor infracţiuni.

Pentru identificarea autorilor accidentelor de circulaţie care au părăsit locul faptei în scopul de a se sustrage urmăririi penale, ofiţerilor şi agenţilor de la circulaţie şi poliţia de investigaţii criminale pot acţiona împreună:

– cercetarea locului accidentului, urmată de identificarea tuturor vehiculelor care au circulat prin zona respectivă în intervalul de tip critic;

– examinarea autovehiculelor bănuite, în vederea descoperirii urmelor şi indiciilor ce puteau să apară în momentul producerii accidentului;

– stabilirea identităţii victimelor, în situaţia în care acestea nu posedă acte de identitate asupra lor;

– valorificarea urmelor descoperite la faţa locului.

Până la descoperirea autorilor, ofiţerii de la poliţia rutieră şi cei de la poliţia de investigaţii criminale vor folosi posibilităţile muncii informativ-operative pentru identificarea şi verificarea persoanelor suspecte, realizând permanent schimbul de informaţii şi, în raport de conţinutul acestora, se vor organiza acţiuni de verificare la garaje şi ateliere de reparaţii.

– activităţi comune de prevenire şi combatere a furturilor de autovehicule;

– urmărirea şi prinderea evadaţilor, dezertorilor sau a altor infractori ce se sustrag urmăririi penale ceea ce presupune conlucrarea între toate formaţiunile de poliţie, însă sarcinile operative deosebite revin celor de la poliţia criminală, ordine publică şi circulaţie, împreună formând echipe mixte de control, executând filtre pe toate traseele şi punctele obligatorii de trecere pentru depistarea celor urmăriţi. Prin agentura proprie, formaţiunile de poliţie pot obţine informaţii preţioase cu privire la relaţiile, prietenii şi locurile unde se ascund cei urmăriţi, făcând în acest sens un permanent schimb de informaţii.

c) cu lucrătorii serviciilor de investigare a fraudelor

– executarea de acţiuni şi controale cu participarea unor cadre din ambele formaţiuni. În asemenea situaţii, ofiţerii de la formaţiunile de investigarea fraudelor vor realiza instruirea corectă a cadrelor de la poliţia rutieră cu privire la legalitatea transporturilor de mărfuri, cerinţele documentelor folosite, modul de ascundere a unor bunuri de contrabandă, precum şi alte probleme de interes, specifice în aceste domenii. Acţionând împreună, lucrătorii din cadrul celor două formaţiuni, pot constata infracţiuni ce se pot comite pe drumurile publice cu ajutorul mijloacelor de transport;

– realizarea unor momente operative şi combinaţii informative sub acoperirea şi cu sprijinul cadrelor de la formaţiunile de poliţie rutieră. Asemenea activităţi trebuie să fie pregătite temeinic, pentru prinderea în flagrant a unor infractori;

– combaterea actelor de corupţie, îndeosebi a infracţiunilor de dare, luare de mită şi primirea de foloase necuvenite, prin aportul lucrătorilor de poliţie rutieră.

– supravegherea persoanelor aflate în atenţia poliţiei precum realizarea flagrantului de către ofiţerii de la formaţiunile poliţiei economico-financiare;

–         schimburi reciproce de informaţii cu privire la fapte şi persoane ce intră în preocupările ambelor formaţiuni.

d) cu formaţiunile de criminalistică

– cercetarea locului faptei în cadrul accidentelor de circulaţie mortale, soldate cu fuga de la locul faptei. În cadrul cercetării la faţa locului cadrele formaţiunii criminalistice execută, în principiu, activităţile din faza statică şi dinamică a cercetării, iar cei de la circulaţie pot face parte din grupa de investigaţii sau din cea de cercetare criminalistică. Schimbul de opinii dintre lucrătorii celor două formaţiuni cu privire la interpretarea urmelor va favoriza obţinerea unor rezultate bune. Concluziile specialiştilor vor duce la stabilirea cât mai exactă a succesiuni fazelor accidentului şi la întocmirea unor rapoarte fundamentate de interpretare a urmelor;

– în cazul când autorii unor accidente de circulaţie au părăsit locul faptei cu scopul de a se sustrage urmăririi penale, examinarea autovehiculului bănuit, de către echipa compusă din lucrătorii de circulaţie şi criminalişti, va contribui la descoperirea unor urme specifice cu care specialiştii criminalişti sunt familiarizaţi;

– cadrele de poliţie rutieră pot dispune, prin rezoluţii motivate, efectuarea de expertize sau constatări tehnico-ştiinţifice criminalistice, pentru valorificarea urmelor descoperite la faţa locului în cazul accidentelor de circulaţie. Elementul de conlucrare, în situaţiile menţionate, se referă la formularea corectă a întrebărilor, punerea la  dispoziţia expertului sau specialistului criminalist a materialelor necesare, în cantitate şi calitate suficientă, pentru efectuarea lucrării şi în executarea modelelor de comparat atunci când aceste urme ridică unele probleme;

– activităţi comune de identificare a unor cadavre şi persoane rănite, cu identitate necunoscută, implicate în accidente de circulaţie.

e) cu formaţiunile de combatere a criminalităţii organizate

– identificarea consumatorilor de substanţe stupefiante care conduc autovehicule pe drumurile publice sau a celor ajunse deja în stadiul de narcodependenţă;

– acţiuni comune, în vederea depistării persoanelor implicate în traficul internaţional de autoturisme furate;

– cunoaşterea şi exploatarea în interes operativ a unor date despre persoanele aflate în atenţia celor două formaţiuni;

–         constituirea de echipe mixte pentru executarea de acţiuni pe principalele trasee de deplasare utilizate de:

  • persoanele care se ocupă cu traficul de fiinţe umane;
  • cetăţenii străini aflaţi fără forme legale în România;

Cu acest prilej vor fi controlate mijloacele de transport despre care există date şi informaţii cu privire la folosirea lor în aceste scop (autocarele şi microbuzele  firmelor de transport persoane).

f) cu formaţiunile de cercetare penală

– participarea ofiţerilor de cercetare penală în echipa operativă complexă, constituită pentru cercetarea locului faptei, în cazul accidentelor de circulaţie soldate cu decesul persoanei sau cele cu fuga autorului de la locul faptei;

– recuperarea prejudiciului, identificarea de noi martori în diferite cauze;

– soluţionarea de către formaţiunile de cercetare penală a tuturor cauzelor pe linie de circulaţie în care sunt implicaţi cetăţeni străini;

– acordarea sprijinului necesar cadrelor de poliţie rutieră, în vederea efectuării actelor premergătoare, în cazul infracţiunilor pe linie de circulaţie, precum şi în cadrul infracţiunilor de altă natură descoperite de către agenţii de circulaţie;

– furnizarea unor date obţinute de formaţiunea de cercetare penală în timpul ascultării învinuiţilor sau inculpaţilor,  martorilor, cu privire la atelierele de reparaţii particulare neautorizate şi a garajelor proprietate personală în care se repară autovehicule, precum şi la procedeele şi metodele folosite de autorii accidentelor care părăsesc locul faptei;

– efectuarea unui schimb reciproc de informaţii, provenite de la agentura proprie precum şi din unele constatări directe.

Principala problemă urmărită în cadrul conlucrării o constituie realizarea, cu maximum de exigenţă şi eficienţă, a sarcinilor şi misiunilor ce revin poliţiei în domeniul prevenirii comiterii de infracţiuni şi fapte antisociale.

În munca de poliţie, s-a relevat ca atunci când lucrătorii formaţiunilor de circulaţie au manifestat combativitate şi fermitate în îndeplinirea misiunilor ce le revin, şi-au adus însemnate contribuţii la diminuarea fenomenului infracţional, la prinderea şi tragerea la răspundere a infractorilor.

Toate cadrele de comandă trebuie să aibă o preocupare constantă în educarea efectivelor pe linia creşterii răspunderii şi operativităţii în intervenţii.

În condiţiile sporirii traficului rutier, se impun, cu necesitate, măsuri hotărâte în domeniul conlucrării între formaţiuni pentru a se menţine un climat de ordine şi disciplină pe drumurile publice, corespunzător prevenirii şi reducerii accidentelor.

Trebuie să se aibă în vedere îndeplinirea cu maximă răspundere a sarcinilor cuprinse în planurile comune de măsuri, concomitent cu perfecţionarea permanentă a activităţii poliţiei în domeniul conlucrării.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.