ROLUL SI RESPONSABILITĂŢILE POLIŢIŞTILOR ÎN PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI

PLAN DE IDEI:

  1. Delimitari conceptuale.
  2. Caracteristicile drepturilor copilului.
  3. Rolul poliţiei.
  4. Principiile de acţiune pentru poliţişti.
  5. Protejarea împotriva abuzului şi a  exploatării .
  6. Recomandări de acţiune pentru poliţişti.
  1. DELIMITARI CONCEPTUALE

Copii trebuie să beneficieze de drepturile generale ale omului, la care suntem toţi îndreptăţiţi din momentul naşterii. Drepturile omului înseamnă să îi tratezi pe ceilalţi aşa cum ţi-ar plăcea ţie să fii tratat, şi anume cu demnitate, respect, egalitate şi dreptate, şi se aplică fără deosebire de cetăţenie, naţionalitate, rasă, etnie, limbă, sex, orientare sexuală, abilităţi sau orice alt statut. Însă, copiii diferă de adulţi. Ei sunt vulnerabili, trebuie să se joace, sunt în proces de dezvoltare şi au nevoie de oarecare autonomie. De aceea, ei au nevoie de drepturi proprii, cu caracter special, care pot fi grupate în trei categorii:

–  Drepturi de protecţie,se referă la protecţia împotriva oricăror forme de abuz fiyic sau emoţional, precum şi împotriva oricăror forme de exploatare.

– Drepturi de dezvoltare, se referă la disponibilitatea şi accesul la toate tipurile de servicii de bază, precum educaţia şi serviciile de îngrijire medicală.

.- Drepturi de participare , se referă la dreptul copilului de a fi implicat în deciziile care îl privesc .

Drepturile copilului se reflectă în legislaţia românească,astfel :

–          Legea  nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

–          Hotărârea nr. 1439/2004, privind serviciile specializate destinate copilului care a sâvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal

–          Hotărârea nr. 1443/2004, privind metodologia de repatriere a copiilor români neînsoţiţi şi asigurarea măsurilor de protecţie specială în favoarea acestora

CARACTERISTICILE DREPTURILOR COPILULUI

ATENTIE!

I . Drepturile de protecţie

Majoritatea drepturilor copilului au un caracter protector. Copiii trebuie protejaţi împotriva unor situaţii de risc, precum transferul ilegal în străinătate, violenţă, abuz sau neglijare din partea părinţilor sau a îngrijitorilor săi, abuz sexual, ori de altă natură, implicarea în traficul de substanţe ilicite şi traficul de copii.

Copiii au dreptul să fie protejaţi împotriva :

  • Oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă
  • Transferului ilicit în străinătate şi a nereturnării
  • Exploatării economice ;
  • Exploatării sexuale şi a violenţei sexuale ;
  • Folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope ;
  • Răpirii şi traficării în orice scop şi sub orice formă;
  • Pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante ;
  • Lipsirii, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea (art. 8.5.). copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia.

Se acordă protecţie specială :

  • Copiilor refugiaţi ;
  • Copiilor cu dizabilităţi ;
  • Copiilor aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice ;
  • Copiilor aflaţi în zone de conflict armat ;
  • Copiilor neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane;
  • Copiilor care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal .

În relaţia cu părinţii, copiii au dreptul :

  • De a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijiţi şi educaţi de aceştia;
  • De a nu fi separaţi de părinţi împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege;
  • La protecţie alternativă;
  • De a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul  a dezvoltat legături de ataşament.

II   Drepturi de dezvoltare :

Tuturor copiilor trebuie să li se asigure satisfacerea nevoilor de bază, nu numai pentru supravieţuire şi   protecţie, ci şi pentru a-şi dezvolta personalitatea, talentele, abilităţile mintale şi fizice.

  • Copiii au dreptul de a prim o educaţie care să le permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii lor ;
  • Copiii  au dreptul să crească alături de părinţii lor. Ambii  părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.
  • Copiii au dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o pot atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
  • Copiii au dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să le permită dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială.
  • Copiii au dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale.
  • Copiii au dreptul la odihnă şi vacanţă.

II.- Drepturi de participare :

Drepturile de participare le permit copiilor să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte viaţa lor. Acestea le oferă copiilor posibilitatea de a-şi exprima părerile, de a discuta problemele pe care ei le consideră importante, precum şi de a căuta şi a primi informaţii relevante pentru ei. În unele cazuri, legislaţia românească permite în mod explicit copiilor să aibă un cuvânt de spus după o anumită vârstă. De exemplu, copiii pot să-şi aleagă propria religie la vârsta de 16 ani însă religia lor nu poate fi schimbată fără consimţământul lor nici înainte de vârsta de 14 ani.

  • Să-şi exprime liber opinia asupra oricăror probleme care îi priveşte.
  • Să fie ascultaţi în toate procedurile care îi privesc. Dreptul de a fi ascultat îi oferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îi priveşte.
  • La libertatea de exprimare.
  • La libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie.
  • La libera asociere în structuri formale şi informale, precum şi libertatea de întrunire paşnică, în limitele prevăzute de lege.
  • La protejarea imaginii lor publice şi a vieţii lor intime, private şi familiale.
  • Să depună singuri plângeri referitoare la încălcarea drepturilor lor fundamentale.
  • Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea  apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte.
  • La împlinirea vârstei de 14 ani, copilul poate încuviinţa instanţei judecătoreşti de a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale.
  • Să conteste modalităţile şi rezultatele evaluării şi să se adreseze în acest sens conducerii unităţilor de învăţământ, în condiţiile legii.
  1. 3. ROLUL POLIŢIEI

POLIŢIA :

Are datoria de a crea un mediu sigur şi protector pentru toţi, prin apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice. Poliţia joacă, de asemenea , un rol în responsabilitatea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti.

Poate iniţia campanii de informare publică în mass-media, şcoli sau alte locuri

publice pentru a creşte gradul de conştientizare şi sensibilizare a publicului cu privire la drepturile copilului, la situaţiile de încălcare a drepturilor omului şi impactul împotriva acestora asupra copiilor, pentru a aborda tema delicată a acceptării culturale a violenţei împotriva copiilor şi pentru a promova o politică de „toleranţă zero” faţă de

orice formă de violenţă împotriva copiilor.

Ajută la identificarea copiilor victime sau martori ai violenţei domestice şi poate interveni pentru aplanarea stărilor conflictuale, rezolvarea unor cazuri sociale, stabilirea situaţiilor de fapt sesizate şi rezolvarea acestora – ceea ce poate presupune şi îndrumarea familiei către servicii specializate. Profesioniştii şi instituţiile care lucrează în mod frecvent cu copiii şi pot primi informaţii din partea poliţiei privind abuzuri asupra copiilor, iar aceştia, la rândul lor, trebuie să cunoască persoana de contact sau unitatea din cadrul poliţiei care poate fi sesizată cu privire la existenţa unor cazuri de abuz.

Prin campanii de informare şi alte acţiuni, poliţia trebuie să contribuie la prevenirea şi combaterea  fenomenului infracţional, inclusiv în rândul copiilor.

Mai mult,poliţia este parte a unui mecanism multidisciplinar eficient pentru monitorizarea tratamentului aplicat copiilor şi pentru sesizarea şi investigarea cazurilor de abuz şi rele tratamente. În cadrul acestui mecanism, poliţiştii trebuie :

– să participa la programe de formare profesională destinate poliţiştilor care, în cadrul atribuţiilor de serviciu, relaţionează cu copiii, pentru a beneficia de instrumentele necesare desfăşurării activităţii în condiţii optime ;

– să sprijini şi să consilieze şcolile şi unităţile sanitare pentru a detecta şi sesiza orice dovadă e violenţă împotriva copiilor şi să ofere tratament adecvat victimelor şi autorilor;

– să efectueze vizite neanunţate în cadrul unităţilor de învăţământ şi să consulte individual copiii şi personalul, cu permisiunea persoanelor autorizate;

– să asculte opiniile copiilor asupra experienţelor lor, mai degrabă decât să se concentreze doar pe condiţiile materiale ale familiilor sau pe starea facilităţilor şi pe serviciile oferite de instituţii;

– să se asigure că plângerile privind fapte de violenţă (plângeri efectuate sau nu conform unei proceduri obligatorii de sesizare) primite din partea profesioniştilor din domeniul medical şi a altor profesionişti (profesori  sau instituţii de învăţământ, de exemplu), din partea copiilor însişi, a părinţilor lor sau a reprezentanţilor lor legali, din partea ONG-urilor sau a altor forme de organizare ale societăţii civile, primesc un răspuns coordonat şi multidisciplinar, care poate să nu presupună iniţial intervenţia legii;

– să fie parte a unei reţele care poate să ofere asistenţă şi sprijin dacă este necesar, mai degrabă decât să intervină sau să pedepsească şi atât;

– să protejeze persoanele care sesizează sau iniţiază plângeri, în condiţiile legii;

– să monitorizeze răspunsul dat sesizărilor, să se asigure că durata de rezolvare nu este foarte mare şi că investigaţia sesizărilor de cazuri suspecte de abuz este suficient de amănunţită pentru a permite o evaluare corecte a riscurilor;

– să se asigure  că sunt luate toate măsurile legale ce se impun pe timpul rezolvării acestor cazuri. Astfel, orice caz de deces sau de vătămare a unui copil trebuie să beneficieze de investigare independentă şi amănunţită;

– în situaţia în care copiii săvârşesc fapte penale, să se asigure că procedurile de investigare a cazurilor respectă standardele internaţionale în domeniul delincvenţei juvenile;

– să ofere copiilor consiliere şi asistenţă juridică, prin distribuirea pe scară largă a informaţiilor privind regulile şi măsurile de protecţie existente;

– să se asigure că toţi copiii cunosc existenţa şi funcţionarea mecanismului de reclamaţii, inclusiv a celor formulate  de copii;

– să sprijine implicarea copiilor în proiectarea mecanismelor potrivite pentru luarea în considerare a plângerilor lor ;

– să ofere informări instituţiilor abilitate asupra cazurilor soluţionate în care sunt implicaţi copii, păstrând dreptul la intimitate al acestora;

Rolul poliţiei în protejarea drepturilor copilului trebuie luat în discuţie în raport cu diferitele departamente din cadrul Poliţiei Române şi cu atribuţiile lor specifice. Direcţia Poliţiei de Ordine Publică, prin Poliţia de Proximitate, are printre atribuţii crearea unui parteneriat între poliţie, pe de o parte şi cetăţeni, unităţi şcolare, biserică, medii de afaceri, organizaţii guvernamentale, autorităţi publice locale etc., pe de altă parte, în scopul rezolvării problemelor cu impact direct asupra vieţii sociale, al creării unui climat de siguranţă şi al îmbunătăţirii calităţii vieţii, Pe de altă parte, Direcţia de Investigaţii Criminale are printre atribuţii prevenirea şi combaterea infracţiunilor împotriva copiilor, violenţa intrafamilială şi delincvenţa juvenilă.

  1. PRINCIPII DE ACŢIUNE PENTRU POLIŢIŞTI

Toţi poliţiştii, indiferent de categoria în care se încadrează,, trebuie să fie profesionişti vigilenţi care veghează la respectarea drepturilor copiilor. Ei discută cu părinţii acestora, cu profesorii, medicii şi cu orice persoane care vin în contact cu copii, investighează, participă la prevenire şi colaborează cu Serviciile publice de asistenţă socială (SPAS) şi cu Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC). Ei intervin direct în situaţia copiilor găsiţi pe stradă (fără adăpost,părăsiţi, muncind sub vârsta legală, cerşind, absentând de la şcoală), a copiilor care folosesc droguri, alcool şi substanţe interzise, a copiilor victime ale violenţei domestice, a copiilor dispăruţi sau abuzaţi (abuz fizic, sexual, copii neglijaţi, exploataţi, traficaţi). Legislaţia în domeniul civil şi penal prevede măsuri concrete pe care poliţiştii le iau în toate aceste situaţii.

Exercitarea atribuţiilor în promovarea şi protecţia drepturilor copilului are la bază următoarele principiile de acţiune pentru poliţişti

Nediscriminarea – Poliţiştii nu pot trata diferit un copil în funcţie de rasă,culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitatea, de apartenenţa etnică sau originea socială, de situaţia materială, de deficienţă, de statutul la naştere sau de alt statut, al copilului sau al părinţilor, sau al reprezentanţilor săi legali.

Dreptul de a fi ascultat – Poliţiştii trebuie să asigure copilului capabil de discernământ posibilitatea de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului urmând să fie luate în considerare, potrivit vârstei şi gradului său de maturitate.

Interesul superior al copilului.

Poliţiştii trebuie să se asigure că în toate acţiunile lor cu privire la copii, interesul superior al copilului reprezintă o prioritate.  Ei trebuie să implice familia în toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formare, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei.

Dreptul la identitate.

Poliţiştii au un rol important în stabilirea identităţii copiilor.

Toţi copiii au dreptul la identitate. Acest drept este garantat în articolul 7 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi în articolul 8 din Legea nr. 272/2004. Identitatea copilului este determinată de nume, cetăţenie şi relaţii de familie.

Non-separarea.

Toţi copiii au dreptul de a-şi cunoaşte părinţii, de a fi îngrijiţi, crescuţi şi educaţi de aceştia, precum şi de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele şi cu alte persoane cu care au dezvoltat legături de ataşament.

Dreptul la educaţie.

Poliţiştii au un rol în asigurarea respectării dreptului copiilor la educaţie. In îndeplinirea acestui rol, poliţiştii trebuie :

– să se asigure că acei copii din comunitatea lot care au vârstă şcolară merg la şcoală şi nu îşi petrec timpul pe stradă, în compania unor persoane dubioase;

– să se asigure că disciplina şcolară este aplicată respectând demnitatea umană a copilului;

– să intervină atunci când sunt solicitaţi, în particular pentru a asigura securitatea în jurul şcolilor, pentru a reglementa traficul şi a preveni accidentele, pentru a preveni şantajul;

– să susţină prelegeri privind drogurile, violenţa, abuzul sexual şi traficul de copii.

Protejarea împotriva abuzului şi a  exploatării.

Poliţiştii trebuie să îi protejeze pe copii împotriva oricăror forme de violenţă fizică sau mentală, de vătămare sau abuz, de neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare atunci când se află în grija părinţilor, a tutorilor sau a oricărei alte persoane.

Privarea de libertate şi aplicarea legii.

Poliţiştilor le este interzis să tortureze copiii sau să le aplice orice alt tratament/pedeapsă crudă, inumană sau degradantă şi trebuie să încerce să împiedice alte persoane să facă aceste lucruri. Aceasta înseamnă şi că poliţiştii nu vor folosi măsuri discriminare care să reprezinte un tratament crud, inuman sau degradant (inclusiv pedeapsa corporală), iar instrumentele de constrângere nu sunt utilizate decât în cazuri excepţionale, atunci când sunt autorizate şi când toate celelalte metode de control au fost aplicate şi au eşuat.

. Protejarea împotriva abuzului şi a  exploatării

Cum se defineşte abuzul :

„Prin abuz asupra copilului – se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului” (art. 89 alin.1 din Legea nr. 272/2004).

Abuzul asupra copiilor se clasifică în patru categorii :

Abuzul  fizic este, de obicei, cea mai evidentă formă de abuz. Poate lua multe forme : lovituri, scuturări, arsuri, ciupituri, muşcături, sufocări, aruncări, biciuri, bătăi şi alte acţiuni ce pot cauza răni fizice, pot lăsa urme sau pot produce durere fizică.

Abuzul  sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intenţia de a produce plăcere sau de a satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă şi dezvoltare, se află faţă de el într-o relaţie de răspundere, încredere sau putere. Când copilul este abuzat de un membru al familiei, atunci avem de-a face cu un incest.

Abuzul emoţional – poate fi mai greu de evidenţiat, deoarece nu există semne fizice vizibile. Bineînţeles că oamenii ţipă unii la alţii, îşi exprimă furia, se şi insultă reciproc, uneori, iar exteriorizarea nemulţumirilor poate fi uneori sănătoasă. Abuzul emoţional, însă, apare atunci când ţipetele şi furia merg prea departe sau atunci când un părinte minimalizează, ameninţă sau respinge în mod constant un copil, într-atât încât îi afectează respectul de sine şi sentimentele de preţuire a propriei sale persoane. Aşa cum abuzul fizic produce cicatrice de ordin fizic, abuzul emoţional lasă şi el urme adânci.

Abuzurile nu se întâlnesc doar în familii. Teroarea este o formă de comportament abuziv care apare în grupuri de indivizi cu aceeaşi vârstă, la orice vârstă. Terorizarea cuiva prin intimidare, ameninţări au umilire poate fi un comportament la fel de abuziv precum bătaia. Cei care îi terorizează pe alţii au fost, adeseori, abuzaţi ei înşişi. Acest lucru este valabil şi pentru cei care îşi abuzează partenerii. – totuşi, abuzurile pe care le-a suferit o persoană în trecut nu constituie o scuză pentru a-i abuza pe alţii.

„Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care pune în pericol, viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului” (art. 89 alin. 2 din Legea nr. 272/2004)

Neglijarea apare atunci când un copil nu beneficiază de hrană, casă, haine, îngrijire medicală sau supraveghere adecvată. Neglijarea emoţională survine atunci când părintele nu îi oferă copilului suficient sprijin emoţional sau, în mod premeditat şi repetat, nu îi acordă destulă atenţie sau nu îi dă atenţie deloc. Nu vorbim însă de neglijare atunci când părintele nu-i dă copilului tot ce pretinde, precum un alt calculator sau un telefon mobil nou.

Diferite tipuri de abuz :

Copii trebuie să fie protejaţi împotriva oricărei forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă  şi, în consecinţă, trebuie luate măsurile necesare pentru :

–          exploatarea prin muncă;

–          protecţia copiilor împotriva folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope ;

–          răpirea şi traficul de copii ,

interzicerea pedepselor fizice sub orice formă.

RECOMANDĂRI DE ACŢIUNE PENTRU POLIŢIŞTI

  1. Lucru  în reţea : – este important ca poliţiştii să lucreze împreună cu asistenţii sociali şi cu alte grupuri profesionale (profesori, medici, magistraţi, preoţi); – să asigure o bună colaborare cu DGASPC şi Serviciul public local de asistenţă socială.
  1. Informare – este necesar ca poliţiştii să aibă bune cunoştinţe despre judeţ/sector şi despre sistemul de protecţie a copilului din judeţul/sectorul în care lucrează. Poliţiştii trebuie să cunoască serviciile sociale disponibile părinţilor şi copiilor din judeţul/sectorul respectiv.
  1. Participarea la responsabilizarea părinţilor – poliţiştii trebuie să aibă un rol activ în responsabilizarea părinţilor în ceea ce priveşte îndatoririle, drepturile şi responsabilităţile lor în relaţia cu copiii lor. In acest sens, ei îi pot informa şi sfătui pe părinţii privind metodele alternative de disciplină/corectare a comportamentelor nedorite ale copiilor, precum şi despre cum să fie părinţii mai buni.

TEME PENTRU AUTOEVALUARE:

  1. Delimitarea principalelor drepturi ale copilului cu prezentarea caracteristicilor acestora
  2. Stabilirea rolului poliţiei in protectia  drepturilor copilului
  3. Protejarea împotriva abuzului şi a  exploatării – recomandări de acţiune pentru poliţişti

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.