PERSPECTIVE ALE SECURITATII NATIONALE LA LIMITA BAZINULUI MARII NEGRE IN CONTEXTUL GEOPOLITIC SI GEOSTRATEGIC AL SECURITATII GLOBALE

Obiective:

1. Pozitia geopolitica a Romaniei
2. Pozitia geostrategica a Romaniei
3. Importanta Mariii Negre in contextul dezvoltarii globale
4. Perspective ale securitatii nationale

INTRODUCERE

Inca din cele mai vechi timpuri popoarele au fost preocupate de asigurarea si mentinerea integritatii teritoriale prin toate mijloacele si instrumentele pe care le dobandeau dupa caz la acea vreme.

In zilele noastre acest lucru se numeste in termeni de specialitate securitate nationala.

Legea română care instituie obligativitatea elaborării Strategiei de securitate naţională defineşte aceasta ca “documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional“, strategia constituind astfel expresia politică de referinţă a atributelor fundamentale ale statului român în acest domeniu. Aceasta sintetizează obiective, precizează definiţii şi corelează direcţii de acţiune pentru toate componentele implicate în asigurarea securităţii ţării.

O asemenea structură a Strategiei de securitate naţională a României a fost stabilită în aceeaşi lege privind planificarea apărării naţionale şi cuprinde în ordine:

* Definirea intereselor naţionale de securitate;

* Precizarea obiectivelor care conduc la protejarea şi afirmarea acestor interese;

* Identificarea factorilor de risc din mediul intern şi internaţional;

* Direcţiile de acţiune şi principalele mijloace pentru asigurarea securităţii naţionale a României.

În acelaşi timp actuala Strategie de securitate naţională a României este profund marcată de actualitate, de realităţile din societatea românească şi din lume, precum şi de perspectivele previzibile pe termen scurt ale vieţii interne şi internaţionale.

Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României.

1. POZITIA GEOPOLITICA A ROMANIEI

Începutul secolului XXI coincide cu cel al unei noi ere în politica internaţională, în evoluţia viitoare a lumii şi în noua ordine mondială, locul central fiind ocupat de economie şi securitate.

In contextul dezvoltarii globale se vorbeste din ce in ce mai mult despre razboiul informational sau razboiul rece, in detrimentul  razboiului traditional sau rudimentar ce presupunea mari pierderi de resurse logistice, materiale si umane in scopul dobandirii puterii si fortei politico-militare.

Din acest considerent, pozitia geopolitica si geostrategica a tarii noastre joaca un rol foarte important in cadrul securitatii globale al Europei avand in vedere vecinatatea noastra cu marile puteri si blocuri comuniste precum Iugoslavia, Cehoslovacia, Rusia dar si deschiderea la Marea Neagra si apropierea prin intermediul stramtorilor Bosfor si Dardanele de Turcia un jucator din ce in ce mai important pe piata fortelor lumii.

Nu stim daca ciclicitatea prin rolul ei isi va spune si de aceasta data cuvantul, insa daca o va face, avand in vedere vechile si puternicile imperii Otoman si Austro-Habsburgic, ne putem trezi din nou in fata repetarii istoriei.

Am inceput din nou sa fim o tinta atragatoare datorita resurselor noastre naturale precum si a unui teritoriu foarte bine delimitat, conturat si reliefat. Acest fapt este relevat insasi de ultimii 20 de ani de istorie in care Romania a inceput sa detina din ce in ce mai putine resurse si chiar teritoriu proprietate prin instrainarea acestora sub forma mijloacelor moderne (concesionare,vanzare,asociere in participatiune,cedare de actiuni,etc) catre mari forte financiare ale Austriei, Angliei, Statelor Unite ale Americii,Turciei si asa mai departe.

Prezenţa forţelor americane şi ale NATO în Afghanistan şi Asia Centrală, precum şi o nouă înţelegere a ameninţărilor pe care le reprezintă terorismul, conflictele îngheţate etc., au generat un interes sporit al NATO şi al Uniunii Europene pentru regiunea Mării Negre în perspectiva extinderii zonei de stabilitate, ca o precondiţie pentru prosperitate.

Sursa noilor provocări şi ameninţări determinate de fenomenul terorist sunt proiectate atât în zona sudică a frontierelor NATO, cât şi pe axa noului flux energetic Asia Centrală – Marea Caspică – Caucazul de Sud – Marea Neagră.

Tendinţele manifestate pe plan mondial în politica internaţională sunt contracarate de încercările Rusiei de a crea un sistem de state clientelare, conduse după modelul postsovietic al Moscovei. Ca atare, ele reprezintă o înfrângere majoră pentru acele forţe legate de autoritarismul rus şi neo-imperialismul care au contribuit la îngheţarea multora dintre conflictele regionale existente şi au menţinut mai multe ţări din regiunea Mării Negre într-o stare de perpetuă vulnerabilitate şi instabilitate.

Soluţionarea fiecăruia dintre aceste conflicte ridică propriile sale probleme. Cu toate acestea, se pot observa mai multe tendinţe regionale care favorizează impulsul spre rezolvarea conflictelor şi democraţie.

Rusia promovează o politică externă favorabilă recâştigării şi dezvoltării sferei sale de influenţă asupra unor state vecine: Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, în general asupra statelor membre CSI. Posesoare a unui teritoriu imens, Rusia rămâne încă inoculată cu reflexe “imperiale”, nefiind totuşi dispusă să accepte un rol pe măsura modestului litoral (doar 13%). Ea oscilează între vechiul mesianism slav şi aspiraţia de a se integra în Europa şi de a respecta regulile democraţiei liberale.

În plan militar strategic, Rusia acordă o importanţă deosebită zonei, fiind preocupată de înlăturarea eventualelor ameninţări ce pot veni din sud (conştientă de riscul blocării propriilor căi de comunicaţii navale de pe direcţia sud). Este posibil ca Rusia să fi învăţat că sprijinul ei pentru secesioniştii din Georgia, Moldova şi Nagorno-Karabah a dus la legitimarea secesionismului, ca şi apelurile la sprijin militar străin în Caucaz şi Cecenia. Rusia nu poate, însă, să aibă în continuare aceeaşi atitudine duală. Să “alerge cu iepurii” atunci când îşi proclamă aderarea la principiul integrităţii teritoriale în Caucaz, şi, în acelaşi timp, “să alerge după iepuri”, prin menţinerea forţelor militare sau prin furnizarea de ajutor militar secesioniştilor, care încearcă să-şi decupeze propriile lor fiefuri etnice. Este periculos faptul că, până acum, Rusia nu a fost în stare să recunoască faptul că sprijinul ei pentru aceste proto-state ar putea avea consecinţe asupra propriei sale securităţi. Moscova a refuzat să admită că prin crearea acestor stătuleţe, care se ţin prin război, criminalitate organizată, diverse tipuri de trafic, violenţă armată şi corupţie generalizată a creat condiţiile ideale pentru activităţile teroriste cecene, precum atacurile din anii 2002-2004.

Noua politică a Rusiei pare conciliatoare faţă de Occident, în general, şi faţă de SUA, în particular. Actualul lider de la Kremlin caută să menţină un dialog deschis şi de cooperare cu SUA şi Europa Occidentală.

Turcia este apreciată de SUA ca un aliat fidel al NATO, de la flancul său sudic, pe care poate conta chiar şi în combaterea fundamentalismului islamic.

După dezmembrarea Uniunii Sovietice, Turcia şi-a fixat drept obiectiv politic esenţial obţinerea statutului de putere regională, cu interese majore în zona Mării Negre, Balcani, Caucaz şi Asia Centrală.

În plan economic manifestă interes pentru obţinerea accesului la resursele energetice din zonă, iar în plan militar se consideră pivotul intereselor NATO în zonă şi acţionează activ în sprijinul scoaterii statelor ex-sovietice, care au aderat la programul PfP, din sfera de influenţă a Rusiei.

În planul democratizării Turciei, în ultimii 2 – 3 ani de reforme susţinute s-a ajuns la o democratizare cu caracter general. Au avut loc profunde schimbări în relaţiile dintre sectorul civil şi cel militar, precum şi în chestiunile relaţiilor dintre religie (“moschee”) şi stat. Turcia a realizat, de asemenea, o stabilitate a ceea ce pare a fi o incontrolabilă şi exagerat “umflată” economie, care era, în egală măsură, politizată. Toate aceste reforme au fost aplicate cu scopul declarat de a face din Turcia o ţară cu şanse mari pentru integrarea în Uniunea Europeană, cu alte cuvinte mai “selecţionabilă”. Noul stat turc ar putea deveni astfel mai mult un model pentru alte state islamice decât a fost Turcia lui Kemal Atatürk, care a reprezentat, fapt arhirecunoscut, un experiment unic în Orientul Mijlociu.

Ucraina, din punct de vedere geopolitic şi geostrategic, reprezintă cel mai important teritoriu dintre Europa şi Rusia. Deşi dependentă economic de Rusia, ea posedă resurse economice şi militare considerabile, ceea ce determină o anumită particularitate a relaţiilor sale internaţionale. Beneficiază de o relaţie de colaborare aparte cu NATO (de aici rezultă o poziţie privilegiată în arhitectura de securitate regională), a încheiat un Acord de parteneriat şi colaborare cu UE şi este preocupată de dezvoltarea relaţiilor cu FMI, Banca Mondială şi BERD.

În contextul actualei situaţii politico-militare si economice din zona Mării Negre, poziţia geografică a Insulei Şerpilor îi conferă acesteia o valoare strategică deosebită.

Pe plan regional, este de aşteptat ca Ucraina să continue acţiunile politico-diplomatice pentru crearea sistemului de securitate regională.

Poziţia strategică a României a făcut necesară din ce în ce mai mult adoptarea unei politici coerente faţă de regiunea Mării Negre. Acţiunile sale în conflictele din Peninsula Balcanică au furnizat unul dintre argumentele pentru aderarea la NATO şi integrarea în UE, în special în timpul crizei din Kosovo.

Noua administraţie de la Bucureşti şi-a asumat un rol activ în “regiunea extinsă” a Mării Negre, pe coordonatele direcţiilor promovate de NATO şi UE. Demersurile în direcţia enunţată ale preşedintelui Traian Băsescu, din ianuarie – februarie 2005, au fost primite cu interes atât la Londra şi Washington, cât şi la Chişinău, Kiev, Moscova, Ankara sau Tbilisi.

În prezent, România are un parteneriat strategic cu SUA, iar această relaţie este crucială pentru securitatea regională şi pentru promovarea democraţiei în vecinătatea noastră imediată.

Situată la vest de Marea Neagră şi la Gurile Dunării, România reprezintă un cap de pod pentru comunitatea transatlantică, dar şi pentru UE la arealul Mării Negre, iar ca ţară de contact între spaţiul euroatlantic şi cel euroasiatic, beneficiază de intersecţia a şase axe de importanţă strategică[3].

România s-a implicat în sprijinirea eforturilor care, prin instrumentele PESC, a invitat vecinii de la est şi sud să împărtăşească pacea, stabilitatea şi prosperitatea de care se bucură statele membre.

România a fost şi este unul din cei mai importanţi aliaţi ai Americii în războiul contra terorismului şi are vocaţia de a juca un rol şi mai important în sud-estul Europei.

Situată la frontiera NATO, şi, în curând, pe flancul estic al UE, România are multe de oferit vecinilor săi, pe baza propriei sale experienţe, sens în care preşedintele României declara: “promovând în vecinătatea ei libertatea, democraţia, prosperitatea şi stabilitatea, România nu intenţionează să ridice scuturi, ci punţi între state”.

România va continua să facă progrese în proiectarea unor instituţii democratice şi în stabilirea tuturor elementelor unei economii de piaţă libere şi transparente, care pot să prevadă rolul ţării noastre ca ancoră strategică în această regiune, exportând securitate, atrăgând investiţii şi promovând valorile civice şi democratice.

2. POZITIA GEOSTRATEGICA A ROMANIEI

Interesele NATO, UE şi SUA

~ misiuni de sprijin şi influenţă ~

Pentru ca aceste eforturi să fie încununate de succes, ar trebui ca organizaţiile europene şi transatlantice să elaboreze politici complementare pentru soluţionarea conflictelor îngheţate şi consolidarea valorilor democratice în Ucraina şi Moldova. S-ar dovedi astfel că organizaţiile amintite au înţeles importanţa implicării şi, ca atare, răspund constructiv acestor provocări de securitate.

Toate aceste curente sunt o dovadă a atracţiei pentru ceea ce NATO, Uniunea Europeană şi prietenia cu Satele Unite au de oferit guvernelor hotărâte să scape de aranjamentele existente în zona post-sovietică. Ca să ai un câştig, însă, în domeniul securităţii, trebuie să plăteşti un preţ. Preţul este dat de reforme democratice, care sunt corelate cu interesul Uniunii Europene, al NATO şi al Washington-ului în lărgirea comunităţii de securitate transatlantice şi occidentale. Deşi pare mare, preţul merită plătit. Şi NATO şi Uniunea Europeană posedă instrumente bine dezvoltate, aşa-numitul “acquis”, cu care pot să inducă sau să oblige guvernele interesate să se conformeze standardelor organizaţiilor, drept condiţie de aderare[4].

Aceste “acquis”-uri sunt ca nişte pietre de temelie esenţiale pentru noua ordine de securitate euro-asiatică în curs de formare. Ele furnizează o structură oficială, în care democratizarea înseamnă mult mai mult decât simpla acceptare a unor alegeri libere, desfăşurate pe căi democratice şi ale căror rezultate au caracter obligatoriu. Democratizarea presupune, în egală măsură, respectul pentru libertăţile civile şi drepturile umane, separaţia între biserică şi stat şi, nu mai puţin important, redimensionarea generală a forţelor armate, ca centru de putere care stabileşte priorităţile şi agendele de lucru pentru securitatea naţională. La rândul lor, acest gen de schimbări fac posibile exercitarea unui control autentic civil şi democratic asupra folosirii forţei, precum şi suprimarea grupărilor armate nonstatale sau paramilitare. Restabilirea unui monopol de stat legitim în domeniul folosirii forţei în sine nu instituie democraţia. Dar, după cum scria Joseph Nye, securitatea este ca oxigenul, fără de care este imposibil să se realizeze orice altceva. Întrucât multe din conflictele regionale sunt generate de slăbiciunea unor state care nu-şi pot controla propriile instrumente de forţă de care dispun, măsurile luate în direcţia consolidării şi legitimizării unui astfel de control ar trebui să fie salutate.

Fiecare organizaţie de securitate aduce la masă diferite puncte tari, dar ele trebuie să-şi bazeze operaţiunile pe o evaluare comună a ameninţării şi pe o strategie împărtăşită.

Dacă prioritatea o reprezintă soluţionarea conflictelor, atunci este nevoie de un efort mult mai mare pentru a determina Rusia să-şi respecte angajamentul asumat prin Acordul de la Istanbul din 1999 de a-şi retrage bazele din Georgia şi Moldova şi de a debloca soluţionarea conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan în Nagorno-Karabah. Eforturile trebuie îndreptate în direcţia Rusiei, în sensul de a o face părtaşă la orice soluţionare regională, asta, însă, fără a stabili un protectorat rus asupra regiunii.

Se apreciază că Rusia trebuie să înţeleagă că nu-şi poate asigura protecţia securităţii sale prin destabilizarea ţărilor vecine şi prin semănarea lipsei de securitate în jurul frontierelor sale.

Potrivit unui recent sondaj de opinie realizat de Institutul Levada, trei sferturi dintre cetăţenii ruşi consideră Statele Unite un stat agresor, care încearcă să controleze întreaga lume. Un procent de 73 la sută dintre cele 1.600 de persoane intervievate califică SUA drept agresor, în timp ce doar opt la sută dintre ruşi cred că americanii militează pentru pace, democraţie şi ordine în lume. Circa 19 la sută dintre cei intervievaţi nu s-au putut pronunţa. Sondajului a fost realizat în perioada 26 februarie – 2 martie 2010.

Iniţiativele de rezolvare a unora dintre conflictele din regiunea Mării Negre ar trebui să ocupe un loc proeminent în discuţiile post-summit.

Timpul este de o importanţă esenţială pentru că în regiune se manifestă, pe lângă tendinţele pozitive (apelul Moldovei la OSCE pentru ajutor în scopul de a fi salvată de o intervenţie în curs de desfăşurare, sprijinită de Moscova; posibilitatea acceptării de către Rusia a condiţiilor europene ca o cale în direcţia unei reglementări politice în Cecenia; semnalele unor organizaţii de securitate din Europa care indică un interes sporit faţă de negocierile îngheţate asupra situaţiei din Nagorno-Karabah şi din Caucaz; efortul Armeniei de a-şi întări legăturile cu vestul), şi tendinţe negative care, neglijate, ar putea submina orice progres semnificativ în regiune (ciocnirile frecvente între forţele azere şi cele armene în enclava Nagorno-Karabah sunt o ilustrare a acestor pericole).

Ca atare, factorii pozitivi ar trebui să determine Washingtonul, Uniunea Europeană şi NATO să acţioneze împreună, dacă este posibil chiar împreună cu Rusia, spre a lansa iniţiative cuprinzătoare, multilaterale şi chiar din partea mai multor organizaţii simultan, în scopul îmbunătăţirii securităţii din regiunea Mării Negre.

Alianţa Atlanticului de Nord începe să joace un rol cheie în stabilizarea şi apărarea zonei Mării Negre. Importanţa regiunii Mării Negre a fost, însă, recunoscută prin alegerea Istanbulului ca locaţie a Summitului din 2004.

Perspectivele actuale şi viitoare de lărgire a NATO vor transforma decisiv nivelul de apărare în regiune. Totodată, zona a devenit importantă pentru politica occidentală în Orientul Mijlociu.

Decizia Ucrainei de a permite forţelor NATO accesul în spaţiul său aerian a reprezentat o contribuţie semnificativă pentru pace şi pentru actualul proces de reconstruire a Afghanistanului.

Pe lângă cele menţionate, se mai poate adăuga faptul că principala sarcină a Alianţei este de a menţine pacea şi stabilitatea în spaţiul euroatlantic. Crearea unor forţe multinaţionale de pace în sud-estul Europei (MPFSEE) ar trebui să contribuie considerabil la creşterea siguranţei şi stabilităţii în regiunea Mării Negre.

Sosirea NATO în zonă ar putea ajuta la îmbunătăţirea climatului economic în regiune, deoarece ameliorarea condiţiilor de securitate conduce, de obicei, la condiţii economice mai solide.

De asemenea, NATO poate contribui la păstrarea şi regenerarea mediului înconjurător prin sprijinirea implementării programelor ştiinţifice şi tehnologice locale internaţionale.

Potrivit generalului Charles Wald (USAF), locţiitor al Comandantului Comandamentului SUA în Europa, liderii NATO recunosc că apărarea livrărilor şi a conductelor de petrol în aceste regiuni constituie o misiune validă a NATO, considerent ce sporeşte importanţa acestei regiuni pentru Alianţă şi pentru Uniunea Europeană. Asta şi în condiţiile în care oleoductul Baku – Ceyhan a fost deschis (parţial) în decembrie 2005, fapt ce, alături de decizia Ucrainei de a realiza integrarea energetică cu Occidentul şi independenţa faţă de Rusia, va face din regiunea Mării Negre o rută crucială a fluxului de petrol spre Europa.

Transformarea Mării Negre într-un spaţiu transfrontalier de securitate pentru NATO şi Uniunea Europeană a determinat Comandamentul Statelor Unite în Europa (USEUCOM) să regândească natura angajamentului în regiunea de sub incidenţa responsabilităţilor sale (AOR), care include Caucazul şi Africa. La întrunirea sa la nivel înalt de la Istanbul în 2004, NATO a acceptat oficial caracterul prioritar al regiunii Caucazului şi Africii în cadrul activităţilor sale de viitor.

În trecut, statele din Caucaz au folosit programe precum Parteneriatul pentru Pace şi Dialogul Mediteranean ca instrumente importante în cooperarea lor cu NATO. Totuşi, deşi Parteneriatul pentru Pace s-a dovedit a fi un instrument de acţiune eficient, Dialogul Mediteranean a scos la lumină multe dezavantaje.

Extinderea NATO spre estul continentului plasează, pentru prima dată, cele şase state riverane Mării Negre (Georgia, Rusia, Ucraina, Turcia, România, Bulgaria) într-o paritate numerică: trei state membre NATO (Turcia, România, Bulgaria) şi trei state nemembre (Georgia, Rusia, Ucraina).

În acelaşi timp, extinderea UE introduce un nou factor de natură strategică în regiune, prin includerea a trei state riverane Mării Negre în zona de prosperitate a pieţei unice şi în viitoarele aranjamente privind politica externă, de securitate şi de apărare comună. Aprobarea de către UE a cadrului conceptual al relaţiilor cu ţările vecine din Est, participante la OCEMN, reprezintă un indiciu clar al interesului european crescând faţă de regiunea Mării Negre.

Preluarea de către UE a principalei responsabilităţi în Balcani prin Procesul de Stabilizare şi Asociere, deschizând perspectiva concretă a includerii statelor din zonă prin procedeele de lărgire, conferă o dimensiune nouă eforturilor de cristalizare a politicii externe a UE, cu o substanţială componentă de securitate subregională.

Potenţialul economic al Zonei Extinse a Mării Negre este conturat ca zonă de tranzit în circuitul economic dintre UE şi statele est-europene şi ca racord necesar spre sursele, în special energetice, şi pieţele în ascensiune din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu.

Vorbind despre cadrul de cooperare regională din zona Mării Negre, avem în vedere Organizaţia de Cooperare Economică în Marea Neagră (BSEC), Măsurile de Întărire a Încrederii şi Securităţii, Centrul SECI şi, nu în ultimul rând, iniţiativa Blackseafor[5].

BSEC-ul este o organizaţie din care fac parte 12 state şi care işi propune să realizeze un cadru de cooperare regională în domeniul securităţii, al stabilităţii şi prosperităţii în regiune. Are o structură organizatorică cuprinzătoare, interguvernamentală, interparlamentară, beneficiază de 15 grupuri de lucru şi desfăşoară relaţii cu ONU, UE, Banca Mondială etc. Centrul SECI sau Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei este un alt exemplu al eforturilor depuse pentru o cooperare largă a statelor din zona Mării Negre. Constituirea BLACKSEAFOR, iniţiativa de cooperare navală care cuprinde toate cele şase state riverane Mării Negre, are ca obiectiv sporirea măsurilor de încredere şi de securitate în bazinul Marii Negre, creşterea interoperabilităţii forţelor navale ale statelor participante, în măsură să desfăşoare în comun acţiuni umanitare, de căutare – salvare împotriva minelor şi a poluării.

În acest context, este de aşteptat o dezvoltare a colaborării în bazinul fluviului Dunărea care va avea ca rezultat revitalizarea comunicaţiei fluviale şi transformarea acesteia într-o veritabilă magistrală europeană navigabilă care să contribuie la valorificarea căilor de transport maritime şi fluviale din întreaga zonă a Mării Negre inclusiv racordarea la bazinul Mării Caspice, prin sistemul Volga – Don.

Din pacate acest lucru inseamna ca am intrat sau am fost atrasi cu sau fara voia noastra in ceea ce inseamna dezvoltarea globala fiind obligati sa purtam acest razboi rece sau informational de care vorbeam mai sus.

Neavand cunostintele, instrumentele si armele necesare Romania se afla in momentul de fata intr-o situatie destul de delicata vazandu-se nevoita nu de putine ori, fie sa faca jocul si interesele marilor puteri ale lumi, fie sa ia decizii in contradictie cu propria-i strategie de securitate nationala pierzand astfel pe zi ce trece tot mai mult teritoriu.

Dar ce inseamna razboiul informational sau rece?

Inainte de toate, trebuie sa intelegem si sa constientizam cat mai profund, ca astazi impotriva tarii noastre si a poporului cat si impotriva multor altor popoare se duce un RAZBOI. Unul foarte real si concret, iar scopul acestuia este decimarea populatiei neamului, poate chiar distrugerea toatala a acestuia. Fiecare dintre noi, indiferent de varsta si apartenenta religioasa, indiferent daca credeti ce scrie mai sus sau nu, intelegeti ce se intampla in lume sau nu, sunteti un participant la acest razboi. Acesta ne va atinge, cu siguranta, dar poate sa fie prea tarziu pentru noi.

Pentru a nu deveni un simplu fir de iarba pe campul bataliei, haideti sa incearcam sa intelegem in primul rand ce se intampla in jurul nostru si in lume in general !

Dupa trei ani de la terminatea celui de-a doilea razboi mondial mafia globala a inteles ca fostul URSS nu poate fi cucerit cu puterea armelor si astfel au declansat impotriva URSS-ului si a intreg pactului de la Varsovia un razboi rece masiv pe scara larga. In calitate de arme s-au folosit armele de prioritate 5, 4, 3, 2, si 1 iar in calitate de inarmati ,,soldati,, au fost utilizati ,,elita,, partidului comunist si a biroului central care sa afla sub conducerea lui Hrusciov si pana la Eltin.

Razboiul informational – este o activitate (militara) cu scopul de a cuceri resursele energetice, umane, zacaminte minerale si alt gen de resurse ale altei tari, in care se utilizeaza influente asupra constiintei umane a poporului agresat in domeniile ideologice, religioase, politice, istorice, stiintifice si altele. Influentele se produc deliberat, sunt orientate catre scopuri precise. Poporului agresat i se inoculeaza deliberat diferite reprezentari false despre ceea ce se intampla in lume si in propria lor tara, li se modifica reprezentarile si perceptiile despre trecut, prezent si viitor cu scopul unei mai libere si facile manipulari a guvernantilor, clasei politice cat si a poporului in intregime, iar prin aceasta se asigura captarea resurselor, atingerea scopurilor propuse fara a fi nevoie de interventie armata.

Deformarea istoriei, culturii, dezvoltarea cultului banului si a imbogatirii, a lacomiei, a desfraului, libertinajului, alcoolismului, fumatului, consumului de droguri, inocularea ideilor separatiste, confruntarea etnica si religioasa, descompunerea traditiilor nationale, eliminarea valorilor nationale si inlocuirea lor cu alte ,,valori,, , inlocuirea comportamentelor morale cu cele legale, distrugerea oricarei judecati si pedepse sociale cu justitia (sunt o serie de comportamente si actiuni care candva erau pedepsite si blamate de societate, desi legea nu le pedepsea. Judecata lumii este mai grea decat judecata institutionala. Astazi poti face tot ce doresti daca nu incalci prin asta vreo lege sau daca te asiguri ca nu va putea fi demonstrata actiunea ta din lipsa de probe si poporul, comunitatea nu se baga, pentru ca doar justitia trebuie sa-si spuna cuvantul), promovarea nonvalorilor…

Iata doar cateva astfel de activitati dintr-o lista mult mai lunga a obuzelor ,,informationale,, care se arunca asupra psihicului poporului agresat.

Cat de eficiente sunt aceste obuze informationale aruncate in campul psihic de lupta va puteti da seama si singuri comparand evenimentele din viata cu definitia genocidului – Exterminare intenţionată a unei comunităţi naţionale, etnice, rasiale sau religioase, constituind o crimă împotriva umanităţii. Crimă constând în executarea metodică şi în masă a unei comunităţi etnice (din motive naţionale, religioase etc.). Ar mai putea fi adaugat si crearea intentionata a unor conditii specifice de viata si de munca menite sa distruga total sau partial intr-un anume interval de timp aceste grupuri de oameni, cat si impiedicarea sau interzicerea natalitatii.

In Romania mor anual:33.000 de romani din cauza fumatului.

În fiecare an apar peste 8.500 de cazuri noi de cancer pulmonar

În fiecare an, în România, 60.000 de oameni mor din cauza problemelor din sistemul sanitar.2500 de nou-născuţi mor anual pentru că statul asigură numai 10% din tratamentul necesar. Într-un raport se arată că un copil născut în România în 2007 are de 6 ori mai mari riscuri de a deceda în primul an de viaţă, comparativ cu unul născut în Suedia şi de aproximativ de 3 ori mai mari faţă de unul născut în Ungaria.

Raportul mai susţine că impactul cel mai puternic asupra stării de sănătate este dat de fumat (5 milioane de români sunt fumători).

Peste 2.700 de romani mor in fiecare an in accidente de circulatie. In Romania o persoana moare la fiecare trei accidente, in timp ce media europeana este de un decedat la 40 de accidente. Un studiu efectuat la nivel modial de Organizatia Mondiala a Sanatatii releva faptul ca in fiecare an peste 1,2 milioane de oameni mor in accidente de masina. Cifra ranitilor in aceste accidente se ridica la 50 de milione de persoane

Peste 2.000 de femei mor anual din cauza cancerului de col uterin. în fiecare an apar peste 3.500 de noi cazuri de col uterin. Sute de copii mor annual din cauza apei infectate cu nitriti.150.000 de europeni mor anual din cauze legate de locul de munca.

Aproximativ 6,5 milioane fumatori (cu vârste cuprinse între 25 si 44 de ani) se înregistreaza în România, iar 33.000 dintre acestia mor anual ca urmare a consumului de tutun, a doua cauza de deces din lume, a declarat, marti, presedintele Agentiei Nationale Antidrog (ANA), Pavel Abraham, la o conferinta de presa prilejuita de “Ziua Mondiala fara Tutun”.

Raport UNICEF ( Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii): in lume 10 milioane de copii mor anual înainte de a împini 5 ani din cauze care pot fi prevenite, (din cauza pojarului sau a altor boli care pot fi prevenite prin vaccinare, din cauza foamei…) acest lucru înseamnad că zilnic, peste 26 de mii de copii mor fara a se face ceva.

UNICEF avertizează că în pofida recentelor progrese, Africa, Asia de Sud şi Orientul Mijlociu sunt departe de a îndeplini obiectivele ONU şi anume, de a reduce mortalitatea infantilă cu două treimi între 1990 şi 2015, la mai puţin de 5 milioane de decese pe an. Directorul executiv al UNICEF atrage atenţia: ‘trebuie făcut mai mult pentru a creşte accesul la tratament şi la mijloacele de prevenire, pentru a face faţă pneumoniei, diareei, malariei, malnutriţiei severe şi al SIDA. In lume anual mor 36 de milioane de oameni din cauza foamei.

20.000 de bucuresteni mor anual din cauza poluarii. Dar cati mai mor din cauza stresului extrem de ridicat din cauza nivelului de viata pe alocuri extrem de scazut ?Stresul omoara mai multi oameni decat oricare alta cauza si este considerata – boala cea mai ucigasa a secolului. Asta stiati ? Acum ganditi-va: este eficienta aceasta arma sau nu?Toate aceste cifre ne arata ca in fiecare luna aproximativ 30-40 de batalioane de oameni sunt culcati la pamant in campul de lupta. Atatea pierderi nu au avut americanii in toate razboaiele din ultima perioada. Daca in Irak au murit aproape 2.000 de militari americani, in Afganistan au existat „doar“ 51 de pierderi americane. Vedeti ? Intr-un razboi clasic modern nici macar nu se mai moare atat de mult ca cele din secolul trecut! In propria tara a devenit mai periculos decat daca ai fi soldat in Afganistan.

Insa cu toate acestea, poporul nostru nici nu a inteles macar, CE S-A INTAMPLAT SI CE SE INTAMPLA IN REALITATE !

Strabunii nostri au invins nu o singura data agresorii tarii si a neamului in razboaie ferbinti de aparare. Au luptat si in cel de-al doilea razboi mondial. Acelea au fost Victoriile Lor. Noi, nepotii si stranepotii, urmasii si mostenitorii, avem de dat propria lupta pentru pastrarea naemului, tarii si culturii noastre. Este randul nostru acum sa ne aparam Patria si spiritul roman. Aceasta este misiunea sfanta a generatiilor de acum pe care trebuie sa realizam cu demnitate pentru a nu pata memoria eroilor romani care au luptat pana acum in toate timpurile pentru integritate si independenta, pentru slavirea neamului si spiritului romanesc, pentru bunastarea si bogatia traditiilor si culturii, pentru PATRIE !

Noi, toti cei care traim astazi in Romania, trebuie sa ne aparam, sa invingem si sa detinem propria Victorie, dar deja intr-un razboi ,,rece,, !

Nimeni in locul nostru nu va lupta pentru asta si daca nu vom intelege rapid aceasta situatie atunci foarte repede vom fi cuceriti si vom ajunge ,, negrii,, pe plantatiile ,, albului,, .

Fiecare generatie duce propriile ei razboaie, iar noi ne aflam intr-un astfel de razboi de mult timp deja si macar nu ne dam seama.

Interesanta tara suntem si cu adevarat atipica deoarece strabunii nostri au creat-, fii lor au luptat si aparat, iar nepotii acestora jefuiesc si isi bat joc de una si aceiasi tara – Romania. Mai tineti minte ? ,,Trezeste-te romaneeeee…..,,

Starea de securitate

Literatura de specialitate centrată pe analiza geostrategică a regiunii relevă că principalele ameninţări şi provocări din zona Mării Negre sunt: • instabilitatea internă în numeroase state şi regiuni constituite după destrămarea Uniunii Sovietice; • accentuarea sau menţinerea conflictelor etnic-separatiste; • încercările de dezintegrare şi constituire a unor entităţi statale independente (Transnistria, Abhazia, Adjaria); • creşterea numărului de prozeliţi islamişti, îndeosebi în rândul intelectualilor şi al tinerilor; • exportul de instabilitate, prin promovarea fundamentalismului islamic şi al intereselor statelor islamice către sud-estul Europei şi prin existenţa unor grupuri etnice compacte în aceste zone (turcii în sud-estul Bulgariei, turco-tătarii în Peninsula Crimeea, găgăuzii în Republica Moldova); • interesele şi acţiunile reţelelor de crimă organizată; • asigurarea surselor de finanţare pentru grupările teroriste; • menţinerea unui climat de instabilitate; • furnizarea de armament şi facilitarea traficului ilegal cu acesta; • competiţia economică declanşată de exploatarea şi transportul petrolului din Marea Caspică; • poluarea tot mai accentuată a bazinului Mării Negre; • punerea în pericol a mediului înconjurător (canalul Bîstroe); • expansiunea reţelelor şi activităţilor teroriste şi a crimei organizate transnaţionale (criminalitate economico-financiară, trafic transfrontalier de persoane, droguri, materiale radioactive şi strategice, armament şi muniţii); • proliferarea şi diseminarea necontrolată a tehnologiilor şi materialelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor şi altor mijloace letale neconvenţionale.

Provocările inter-corelate pe care le reprezintă reconstrucţia statelor, soluţionarea conflictelor, menţinerea păcii, delimitarea frontierelor, democratizarea, securitatea resurselor de energie, combaterea larg răspânditului trafic de femei, droguri şi arme, ca şi posibila proliferare a armelor de distrugere în masă depăşesc, de departe, resursele oricărui guvern sau organizaţii singulare. De aici şi nevoia unui efort conjugat din partea statelor riverane, a unui sprijin activ din partea comunităţii internaţionale pentru accelerarea procesului de maturizare a instituţiilor democratice şi promovării unei noi culturi de cooperare în regiune.

3. IMPORTANTA MARII NEGRE IN CONTEXTUL DEZVOLTARII GLOBALE

Noi factori de pe scena politică a lumii au scos în evidenţă caracterul determinant al regiunii Mării Negre pentru securitatea Europei, ea fiind denumită chiar noua frontieră a Europei. Securitatea europeană deplină nu poate fi realizată atâta timp cât zona Mării Negre rămâne instabilă.

În zona Mării Negre se găsesc câteva “poziţii cheie”, care o particularizează, îi imprimă valenţe deosebite, dar mai ales contribuie decisiv la valoarea şi importanţa geostrategică a acestui spaţiu[2]. Aceste “poziţii cheie” sunt:

♦ Sistemul strâmtorilor (Bosfor, Dardanele – legate prin Marea Marmara) permite şi asigură navigaţia dintr-o mare “închisă” spre Oceanul Planetar. Turcia deţine controlul strâmtorilor, acestea fiind, în momentul de faţă, singura arteră puternică pentru transportul extern pe mare, destul de la îndemână pentru toţi riveranii, economicos şi cu perspective permanente. Controlul Turciei asupra strâmtorilor îi conferă un statut privilegiat printre riverani.

♦ Peninsula Crimeea – bastion maritim înaintat, un veritabil portavion, “bine ancorat”, cu multiple facilităţi, înconjurat de suficiente forţe navale, gata de acţiune.

♦ Gurile Dunării (Dunărea maritimă) – intrarea şi ieşirea navelor maritime prin complexul de navigaţie al Sulinei se realizează în întregime pe teritoriul statului român, acest fapt reprezentând un element de putere pentru România.

♦ Platoul continental din faţa litoralului românesc, cu elemente atrăgătoare care fac ca, de mulţi ani, să “fiarbă” problema delimitării platoului continental al zonei economice exclusive dintre România şi Ucraina.

♦ Insula Şerpilor – în ultimii ani “redescoperită” cu mult zgomot şi din nou plasată în problematica diplomaţiei internaţionale.

Se pot contura, astfel, câteva elemente care evidenţiază importanţa geopolitică a zonei Mării Negre: • Marea Neagră se găseşte la confluenţa a trei regiuni de mare importanţă geopolitică: Peninsula Balcanică, Europa de Est şi Asia Mică şi aproape de zona fierbinte a Orientului Mijlociu; • reprezintă un segment din graniţa de Sud a Federaţiei Ruse şi la limita de nord a flancului sudic al NATO; • este poarta de ieşire la Oceanul Planetar pentru Bulgaria, România, Ucraina şi pentru ţările transcaucaziene; • este dispusă pe traseul rutelor preconizate pentru transportul petrolului caspic şi a celui din zona Asiei Centrale spre consumatorii din Occident; • dispune de importante bogăţii marine şi submarine; • este cea mai scurtă cale pentru Rusia spre sud şi apoi spre est (prin Canalul de Suez) şi spre Coasta Nord Africană, fiind unicul drum spre “mările calde”; • oferă multe facilităţi comerciale şi turistice; • dispune de un important număr de porturi; • este mediu propice pentru cooperarea economică, culturală şi militară; • coagulează o piaţă de desfacere pentru aproximativ 350 de milioane de consumatori; • are potenţial demografic şi economic foarte important; • ţine aprins interesul constant manifestat de marii actori ai scenei geopolitice mondiale (actori tradiţionali şi actori nou apăruţi pe scena geopoliticii mondiale).

4. PERSPECTIVE ALE SECURITATII NATIONALE

Ce ar fi de facut ?

Sunt posibile o multime de actiuni atat din partea guvernului cat si din partea populatiei. Nu o sa le descriem aici pe toate dar un exemplu de atitudine interesat o sa-l redam totusi.

Cu cateva zile in urma a circulat pe internet urmatorul mesaj:

,,Cumparati Made in Romania tot ce se poate, de la orez pana la chestii de uz casnic. Nu ma refer ca trebuie sa cumparam Logan, daca vrem si avem bani de Mercedes, dar, producatorii nostri au dificultati sa exporte acum. Cu cat mai multi vor cumpara produse romanesti, macar pana trece criza, cu atat mai mult vor avea de lucru romanii din putinele fabrici care mai produc ceva in Romania si vom trece mai usor peste criza. Cumparand un produs romanesc se platesc impozite, salarii, chirii, dobanzi. Nu poti sa le cumperi pe toate din afara, dar atunci cand poti alege … Ajutand Romania, ne ajutam pe noi insine !!! Trimite la cat mai multi daca esti roman !,,

Nu este rau mesajul ca intentie, si poate deveni o arma defensiva destul de puternica daca lumea ar intelege real unde se afla si ar trece la actiuni concrete si sustinute.

Trebuie sa constientizam ca nu ne mai aflam intr-o criza financiara. Criza a inceput ca fiind una financiara dar acum si tot anul 2009 ne-am aflat intr-o criza economica.

In ultima perioada de timp au fost primite o multime de mailuri in care cititorii roaga continuarea temei ,,Securitate Globala”. Vom mai scrie pe marginea acestei teme dar putin mai tarziu. Pana atunci va putem oferi un filmulet simplu, creatie proprie, facut la repezeala, despre evolutia unui simbol ,,Ochiul Atotvazator” din antichitate si pana in prezent. Acesta vrea sa arate ca simbolul este utilizat din cele mai vechi timpuri si pana in prezent cu anumite scopuri si semnificatii. Conspirationistii ,,Teoria conspiratiei” ca si cum nu exista, dar simbolurile ezoterice sunt utilizate pana in prezent cu aceleasi scopuri.

Filmul va va purta intr-o calatorie a lumii simbolului, iar cine are ochi sa vada va vedea exact ceea ce s-a vrut a fi spus, cine are ochi numai sa priveasca dar nu si sa vada – asta e! Acestuia din urma chiar daca ii vei arata totul limpede nu va intrezari nimic si aceasta munca se va transforma in una zadarnica.

Priviti cu atentie, apoi meditati la ce ati vazut, astfel exista posibilitatea ca informatia sa fie interiorizata, apoi internalizata si uite asa, ceva nou va incepe sa faca parte din voi. Tot secretul este in a gandi!

Acum, ca ati vizionat acest modest filmulet, puteti trece la urmatorul. In viitor, aceasta fiind o promisiune, vor urma a fi postate si alte filmulete despre alte simboluri care vin din antichitate ajungand pana la noi purtand o anumita semnificatie, valoare informationala si energetica, functionalitate, sens.Cine foloseste puterea simbolurilor stie exact de ce face acest lucru, pentru ce, stie incotro se orienteaza, unde vrea sa ajunga,ce puteri trebuie folosite pentru asta, cat timp, la ce intensitate, cunoaste legile psihologice si sociologice si multe alte.

Un simbol reprezinta simplificarea unui concept, a unei idei, doctrini, paradigme etc. intr-o forma grafica acceptata general sau numai de un grup restrans de oameni ca un reprezentant al ideii respective. Aceasta este una din cele mai simpliste definitii ale simbolului, pe care o putem da pentru acest nivel de constiinta.

Concluzii

Proiectarea, în spaţiul concluziilor, a raţionamentelor invocate ne arată că, pe lângă soluţionarea conflictelor existente, ceea ce necesită urgent atenţia, promovarea procesului de democratizare este o condiţie vitala atât pentru generarea unor reflexe politice adecvate în ceea ce priveşte controlul forţelor armate, cât şi pentru creşterea predictibilităţii şi stabilităţii regionale care ar permite accelerarea accesului investiţiilor directe, generatoare de prosperitate, în economiile statelor riverane.

Progresele pe calea soluţionării conflictelor sunt clar corelate atât cu procesul de democratizare, cât şi cu reformele în sectoarele securităţii din regiune. Aceste reforme creează şi premisele pentru consolidarea lor pe plan geografic şi instituţional, fapt ce le va putea face ireversibile.

Exemplul Ucrainei ar putea juca un rol similar în cazul în care guvernul lui Iuşcenko îşi va îndeplini obiectivele prefigurate de reformă şi integrare în Europa – politică ce reprezintă, de fapt, renunţarea la sprijinul pentru separatiştii transnistreni, sprijiniţi de Moscova, în Moldova.

De asemenea, curentele regionale exercitate în şi din zona Mării Negre indică noua disponibilitate a liderilor şi a societăţilor locale de a exercita controlul asupra mijloacelor violente. Această dorinţă este evidentă în eforturile Armeniei de a stabili legături cu NATO, în refuzul armatei şi poliţiei secrete din Ucraina de a recurge la forţă în timpul “revoluţiei orange” şi în diferitele mutări ce au avut ca scop opunerea încercărilor Rusiei de a-şi folosi propria ei armată pentru congelarea conflictelor şi destabilizarea unor state precum Moldova şi Georgia, semn clar al efortului de împiedicare al democratizării în zona Mării Negre.

Un factor comun al eforturilor guvernelor locale de a se elibera din strânsoarea Rusiei este cel al avansurilor spre organizaţiile occidentale. Revoluţia ucraineană vorbeşte de la sine, la fel ca şi “revoluţia trandafirilor” din Georgia, din 2003.

Curajul Moldovei şi Armeniei de a acţiona spre stabilirea de contacte cu OSCE, cu Uniunea Europeană şi cu NATO este demn de luat în seamă.

Aceste evenimente şi tendinţe menţionate au ridicat o serie de dileme specifice în faţa instituţiilor de securitate europene, precum şi în faţa guvernelor statelor europene şi Americii. Lipsa de atenţie din partea Europei şi a Americii, de-a lungul timpului, au agravat multe din ameninţările la adresa securităţii eurasiatice.

Pentru noul NATO, unul din testele capabilităţilor va fi modul în care va soluţiona stabilitatea pe axa Caucazul de Sud-Marea Caspică-Asia Centrală.

Transformarea bazinului Mării Negre într-un pol al stabilităţii politice şi al creşterii economice, cu scopul extinderii climatului de pace şi securitate, reprezintă o prioritate a activităţii viitoare, atât a statelor riverane Mării Negre, cât şi a NATO şi Uniunii Europene.

Bibliografie

• SMFN, Marea Neagră – Spaţiul de confluenţă a intereselor geostrategice, Editura CTEA, Bucureşti 2005;

• Dr. Visarion Neagoe, Vulnerabilităţi, riscuri şi ameninţări în “Lumea 2005”, autori dr. Th. Frunzeti şi dr. Vladimir Zodian, Editura CTEA, Bucureşti 2005;

• Stan Petrescu, Mediul de Securitate Global şi Euroatlantic, Editura Militară, Bucureşti, 2005;

• C. Baltă, Gh. Marin, Marea Neagră, între necesitate şi realitate, Editura CTEA, 2005;

• Dr. Th. Frunzeti, Dr. Vladimir Zodian, Lumea 2005,Enciclopedie Politică şi Militară, Studii strategice şi de securitate, Editura CTEA, 2005;

• Peter Calvocoressi, Politica mondială după 1945, Editura Alffa;

• National Defense University “Carol I” – Centrul de studii strategice, Bucureşti 2005;

• Vladimir Socol, Security Priorities in the Black Sea – Caspian Region, Black Sea University Foundation, 2003;

• Discursurile Preşedintelui Traian Băsescu.

[1] Dr. Visarion Neagoe, Vulnerabilităţi, riscuri şi ameninţări în “Lumea 2005”, autori Frunzeti şi Zodian, Editura CTEA, Bucureşti 2005.

[2] SMFN, Marea Neagră – Spaţiul de confluenţă a intereselor geostrategice, Editura CTEA, Bucureşti 2005.

[3] Stan Petrescu, Mediul de Securitate Global şi Euroatlantic, Editura Militară, Bucureşti, 2005.

[4] Stephen Blank, Studii de Securitate, http://www.nato.int.

[5] National Defense University “Carol I”, Security and Stability in the Black Sea Area, Centrul de studii strategice, Bucureşti, 2005.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.