POLITIA DE PROXIMITATE

PLAN DE IDEI:

1. Fundamente conceptuale ale Poliţiei de Proximitate

2. Nevoia de siguranţă pentru fiecare persoană

3. Poate Politia de Proximitate sa creeze uncadru de siguranta a cetateanului?


4. Istoricul Poliţiei de Proximitate

5. Reacţiile poliţiei de altădată

6. Diferitele faţete ale îndatoririlor poliţiei

7. Misiuni şi metode de lucru ale Poliţiei de Proximitate

8. Scopurile Poliţiei de Proximitate

9. Bazele Poliţiei de Proximitate


FUNDAMENTE CONCEPTUALE ALE POLITIEI DE PROXIMITATE

Aspiraţia spre protecţie şi siguranţă este o nevoie existenţială omenească; iată de ce ea constituie, pentru majoritatea oamenilor, una din componentele cele mai importante ale calităţii vieţii.

Protecţia siguranţei personale şi a drepturilor şi libertăţilor garantate constituţional fiecărui cetăţean este una din principalele misiuni ale statului democratic. Într-o societate modernă cetăţenii au delegat statului anumite misiuni pe care înainte, în alte tipuri de organizare socială încă le asumau personal. Cetăţenii nu mai poartă bâte (ca în comuna primitivă), săbii (ca nobilii Evului Mediu)  sau pistoale Colt (precum coloniştii timpurii din America) pentru a demonstra combativitatea – acum ei contează pe stat să utilizeze mijloacele necesare pentru protecţia lor.

Din acest motiv, statul (cu excepţia unor situaţii justificate de legitimă apărare) interzice exercitarea violenţei de către grupuri sau indivizi –  fie şi atunci când aceştia se cred a fi în drept. Statele asumă monopolul exercitării violenţei. Pentru impunerea unor drepturi constituţionale ce ţin de libertăţi şi ordine publică, numai statul este îndreptşţit să facă uz de acest monopol – adică să ameninţe cu utilizarea forţei sau chiar să o utilizeze.

Instrumentul principal al statului din acest punct de vedere este poliţia. Modul în care  aceasta rezolvă misiunea încredinţată reflectă modul în care organele statului percep cetăţeanul: este el văzut ca partener cu drepturi egale sau ca subiect supusi? Se iau în serios problemele şi temerile sale legate de siguranţa personală sau sunt neglijate? Este perceput ca un « client » sau ca un « factor deranjant »?

Modul de lucru al poliţiei exprimă această viziune. Se vorbeşte de « mentalitatea de lucru“ a poliţiei. Aşa cum democraţia cere de la fiecare cetăţean să se simtă co-responsabil şi să investească de bună voie o parte din abilităţile sale în folosul comiunităţii, la fel trebuie să aşteptăm de la poliţie ca de la sine putere să facă tot ce este necesar pentru a

proteja cetăţenii de infracţiuni şi alte pericole.

Nu mai este astăzi de-ajuns ca poliţia să reacţioneze post-factum la infracţiuni şi evenimente – trebuie, ca prin prevenire, să se reducă acele condiţii care pot duce la infracţiuni sau alte pericole. Dată fiind complexitatea societăţii moderne acţiunile preventive în beneficiul siguranţei şi sentimentului de siguranţă nu mai pot fi asumate doar de poliţie exclusiv ci trebuie conduse în parteneriat cu alte instituţii. De aceea trebuie create noi structuri de cooperare; dar trebuie căutate şi noi căi de eliminare sau de reducere a cauzelor pericolelor obiective sau anxietăţii populaţiei. Chiar dacă populaţia se poate baza pe protecţia poliţiei, ea trebuie să ştie că poate să-şi aducă propriul aport printr-un parteneriat deschis cu poliţia – pentru că nici măcar astăzi nu putem delega statului siguranţa personală în proporţie de 100%.

Cînd vorbim de “Community Policing“ sau “Poliţia de Proximitate” ne referim atât la mentalitatea de lucru, cât şi la conceptele şi măsurile operative legate de siguranţa şi dreptul la siguranţă în apropierea nemijlocită a cetăţeanului.

NEVOIA DE SIGURANTA PENTRU FIECARE PERSOANA

Teoria lui Maslow (piramida)

Conform teoriei lui Maslow, fiecare om încearcă să-şi îndeplinească o serie de trebuinte, nevoi, clasificate în funcţie de importanţa lor. De fiecare dată când o necesitate este îndeplinită, se poate trece la un nivel superior. Acest lucru este evidenţiat de piramida lui Maslow. O persoană îşi va asigura mai întâi nevoile ce se află la baza piramidei, iar abia apoi va trece la nivelul superior.

Nivelul 1 este cel al supravieţuirii (nevoile fiziologice) : o persoană trebuie să-şi asigure subzistenţa.

La nivelul 2 se regăseşte nevoia de siguranţă. Prin siguranţă se înţelege, în sensul larg locuinţa, locul de muncă, siguranţa proprie şi cea a bunurilor personale.

Atâta timp cât primele două niveluri ale piramidei nu sunt garantate, indivizii nu vor căuta  să-şi satisfacă alte nevoi, care nu sunt vitale.

POATE DOAR POLITIA DE PROXIMITATE SA CREEZE UN CADRU DE SIGURANTA A CETATEANULUI ?

Siguranţa este un fenomen atât de complex încât nu poate fi asigurată fără participarea fiecărui membru al societăţii.

Sloganul „Împreună pentru mai multă siguranţă”, conţinut în emblema oficială a Poliţiei de Proximitate, nu ar trebui să fie doar o lozincă ce sună bine, ci o strategie reală, pentru a pune în practică ideea „Poliţiei de Proximitate” sau  „Community Policing”.

Poliţia de Proximitate se bazează pe convingerea că  provocările actuale cer poliţiei un serviciu global, deopotrivă proactiv şi reactiv. În plus, instituţiile şi populaţia trebuie incluse ca partener în procesul de „detectare şi de rezolvare a problemei”, precum şi la stabilirea priorităţilor (infracţiune, teamă de criminalitate, consum de droguri, disfuncţionalităţi sociale, dezordine în general, probleme de mediu, pericole ce apar în stradă etc.).

La modul general, Poliţia de Proximitate poate fi definită ca un parteneriat între poliţie şi instituţiile statului, iar în sens mai larg între poliţie şi instituţiile private şi populaţie, toate unite într-un proces permanent de rezolvare a problemelor pentru a lupta împotriva nesiguranţei şi a infracţionalităţii.

Astfel, calitatea vieţii tuturor persoanelor care formează comunitatea ar trebui să se îmbunătăţească.

ISTORICUL POLITIEI DE PROXIMITATE

În versiunea sa recentă, conceptul de Poliţie de Proximitate  provine din Statele Unite ale Americii, Canada şi alte state anglo-saxone şi constituie, în esenţă, o „tentativă socială globală” de luptă împotriva infracţionalităţii şi de prevenire la nivel local.

Înainte  de a aborda componentele acestei „întoarceri către Poliţia de Proximitate”, se impune o scurtă aducere-aminte pe plan istoric. Specialiştii consideră că originile Poliţiei de Proximitate se află în reforma poliţiei care a avut loc în Anglia şi Ţara Galilor în secolul al XIX-lea. Trebuind să facă faţă în special creşterii infracţionalităţii, Sir Robert PEEL, ministru de interne, pune bazele noii organizaţii poliţieneşti – preventivă, non militară şi non partizană – în care poliţistul trebuie în acelaşi timp să fie de folos comunităţii, să aplice legile şi să menţină ordinea.

1829: Robert PEEL elaborează prima Lege asupra poliţiei dintr-o ţară democratică (Anglia)

Acum circa patruzeci de ani, organizaţia poliţienească începea să beneficieze de evoluţia tehnologică (maşină, telefon, radio). Dacă în anii 1960, prezenţa vizibilă a poliţiei se asigura prin patrulare pe jos, situaţia s-a schimbat total astăzi. Motorizarea poliţiei a fost direct proporţională cu dezvoltarea tehnică şi cu mărimea teritoriilor sau zonelor de responsabilitate care trebuiau supravegheate. Legătura directă dintre poliţie şi populaţie a avut de suferit ca urmare a creşterii nivelului de motorizare şi de centralizare. În plus, poliţia dorea să-şi sporească performanţele în materie de intervenţie, oferind o deplasare rapidă la solicitări. Acest lucru se întâmpla pe fondul creşterii nu doar a numărului de infracţiuni, ci şi a problemlelor legate de circulaţia rutieră (sporirea parcului de automobile conduce clar la o creştere a problemelor rutiere). În anii 1970, febra tehnicizării a adus cu sine şi o puternică raţionalizare sub presiunea economiei. Aşa a fost justificată închiderea secţiilor de cartier din oraşe şi a posturilor suburbane din comune.

Această evoluţie a dus la reducerea contactului şi la o distanţare dintre poliţie şi cetăţeni. Mulţi oameni se simţeau abandonaţi în faţa pericolelor vieţii cotidiene – s-a cerut în consecinţă o prezenţă mai accentuată şi vizibilă a poliţiei în stradă. În marile oraşe europene, începând cu anii 1970, ca reacţie la această cerere a apărut poliţia de Proximitate. Contactele mai strânse dintre poliţişti şi cetăţeni au creat mai multă încredere, au îmbunătăţit sentimentul de siguranţă şi au dus la o colaborare mai bună, care la rândul ei a avut ca rezultat şi o eficientizare a muncii poliţiştilor.

Motivele care au dus la îndepărtarea cetăţenilor de poliţie nu au avut de-a face în toate ţările cu dezvoltarea economică accentuată; în anumite ţări fenomenul acest lucru s-a întâmplat pe fondul unor guvernări autoritare. Indiferent de motivele acestei îndepărtări trebuie spus însă că – într-un stat democratic – poliţia este parte a societăţii şi acţionează ca un furnizor de servicii ale statului în domeniul siguranţei. Mentalitatea de lucru din cadrul poliţiei de Proximitate exprimă cel mai bine acest din urmă enunţ.  

REACTIILE POLITIEI DE ALTADATA

Altădată, când poliţia se confrunta cu un eveniment, adeseori legat de liniştea publică, instituia deîndată măsuri represive în vederea anihilării problemei. Această metodă de acţiune este în continuare  de actualitate, însă poliţia cercetează cauzele care au provocat acea situaţie. Această metodă de acţiune ne permite să nu deplasăm o problemă în altă parte, ci să găsim o soluţie durabilă pentru o rezolvare care să nu fie doar parţială şi locală. Astfel, includerea, în proiectele noastre de acţiune, a prevenirii şi parteneriatului cu persoane din afara poliţiei ne face să nu ne confruntăm cu situaţii repetate şi ale căror rezultate sunt rareori vizibile. Nu este vorba de a renunţa la acţiune, în sens represiv, ci de a găsi moduri alternative de acţiune. Adeseori, cei ce se află la originea tulburărilor nici nu-şi dau seama că atitudinea lor provoacă locuitorilor unui cartier un sentiment de nesiguranţă sau de frică.

Prin cercetarea cauzelor unui fenomen care deranjează, evităm ca situaţiile să degenereze, astfel încât să nu fim nevoiţi să ne confruntăm cu o problemă care se amplifică şi care conduce la evenimente nedorite. Şi în acest caz, este mai uşor să anticipăm situaţiile destabilizatoare decât să le combatem.

FATETE ALE INDATORIRILOR POLITIEI

Poliţia îndeplineşte mai multe misiuni.

MISIUNI SI METODE E LUCRU ALE POLITEI DE PROXIMITATE

Fără a se expune, fără a cădea în anumite dependenţe care o pot împiedica să îşi îndeplinească sarcinile conform legii, poliţia colaborează cu populaţia. În acest mod, ea pune accentul pe prevenirea infracţiunilor şi a evenimentelor. În cadrul unui parteneriat, de regulă partenerii sunt egali.

Pe de altă parte, cerinţa ca siguranţa să fie o misiune a întregii societăţi interzice tocmai ca o instituţie să fie competentă pentru tot. Fiecare în parte trebuie să aibă un aport, toţi trebuie să acţioneze împreună.

Munca de poliţie şi metodele utilizate de aceasta până acum nu mai sunt adaptate la cerinţele / provocările populaţiei actuale şi viitoare. Acest lucru nu înseamnă că tot ce s-a făcut până în prezent va fi abandonat. Înseamnă mai degrabă că ceea ce a fost bun va fi inclus în noile scopuri de atins, în noile metode şi mijloace de lucru ale poliţiei. E de la sine înţeles că întreaga muncă de poliţie, cu precădere scopurile urmărite, metodele şi mijloacele folosite, trebuie să aibă temei legal perfect şi solid. Poliţiştii  ies din izolarea maşinii de patrulare, patrulează pe jos sau se deplasează cu ajutorul unor vehicule cu două roţi în sectorul care le este atribuit, pentru intensificarea legăturii cu populaţia.

SCOPURILE POLITIEI DE PROXIMITATE

Scopul esenţial al muncii Poliţiei de Proximitate este îmbunătăţirea situaţiilor de fapt, şi nu doar simpla luptă împotriva fenomenelor infracţionale. Este vorba de rezolvarea problemelor într-un mod durabil. Iată de ce partea de prevenire locală trebuie să câştige mult mai mult teren faţă de prestaţiile oferite îndeobşte de către poliţie.

Este evident că trebuie să continuăm urmărirea infractorilor pentru infracţiunile comise, la fel ca până acum.

Trebuie să căutăm o reducere a comportamentelor infracţionale prin diverse tipuri de măsuri concrete. În acest fel, siguranţa şi sentimentul de siguranţă aferent ar trebui să se îmbunătăţească. Statisticile asupra infracţionalităţii şi accidentelor nu mai trebuie privite cu fatalism, ci doar înregistrate şi „ţinute sub control”.

Poliţia de Proximitate este răspunsul la un fenomen dublu – creşterea numărului de acte antisociale şi a micii infracţionalităţi şi creşterea sentimentului de nesiguranţă. Ea contribuie în acest fel la asigurarea bunei calităţi a vieţii oamenilor.

Populaţia trebuie considerată ca partener al poliţiei, dar şi ea trebuie să accepte această apropiere contribuind în mod activ la acest concept.

Obiectivele vizate de poliţie

Să pătrundă peste tot pentru a preveni infracţionalitatea şi pericolele şi a face – astfel – să dispară sentimentul de nesiguranţă.

Să ia toate măsurile posibile pentru scăderea infracţionalităţii şi reducerea riscurilor

Să înveţe populaţia să evalueze corect infracţionalitatea şi să-şi înfrângă sentimentul de teamă.

Să reducă frica manifestată de populaţie prin încurajarea unui comportament şi a unor acţiuni de prevenire.

Eliminarea structurilor şi factorilor ce favorizează infracţionalitatea şi situaţiile de risc.

Încurajarea simţului de răspundere în rândul populaţiei în aşa fel încât  să se simtă vizată în întregimea ei, chiar şi când este vorba de viaţa şi proprietatea altuia.

Promovarea colaborării dintre populaţie şi poliţie. Încurajarea cetăţenilor să informeze poliţia, cu simţ de răspundere, atunci când află de comiterea unei infracţiuni sau unui pericol.

Aşteptările societăţii

Să ştie ce face poliţia.

Să vadă în poliţie un partener.

Ca poliţia să cunoască şi să ia în considerare nevoile imediate ale cetăţenilor.

Ca poliţia să fie prezentă în scop preventiv.

Ca poliţia să realizeze că siguranţa nu este reflectată exclusiv de statistica infracţionalităţii

Să poată avea încredere în poliţie

Ca poliţia să contribuie la rezolvarea problemelor de siguranţă ale cetăţenilor

DEZVOLTATEA BAZELOR POLITIEI DE PROXIMITATE

Poliţia de Proximitate este în general o filozofie, o mentalitate de lucru. Ea se referă la întreaga organizaţie poliţienească – adică totalitatea membrilor forţelor de poliţie şi totalitatea domeniilor lor de activitate.

Iată constatările care au stat la baza instituirii Poliţiei de Proximitate:

Prima: Contactul, prezenţa, comunicarea – patrularea pe jos oferă posibilitatea unei bune cunoaşteri a populaţiei şi a teritoriului, ceea ce permite stabilirea de legături.

A doua: Poliţia are voinţa de a căuta soluţii durabile pentru probleme chiar deîndată ce acestea apar, cu sprijinul populaţiei şi a serviciilor partenere.

A treia: În mediul urban, poliţiştii trebuie să menţină legături mai strânse cu populaţia de pe teritoriul lor. Domeniul de competenţă este determinat de localizarea secţiei de poliţie. Astfel, cel ce răspunde de aceste legături dispune de resursele necesare pentru a propune soluţii adaptate problematicii constatate.

A patra: Transparenţa. Poliţia îşi stabileşte obiectivele şi măsurile, în baza legii şi se adresează populaţiei prin intermediul mass-mediei.

Independent de modul în care este instituită Poliţia de Proximitate, este important ca fiecare poliţist să recunoască faptul că prin parteneriate pentru rezolvarea unei probleme creşte încrederea comunităţii în poliţie ca partener competent pentru siguranţă. Pe de altă parte, printr-o detectare din timp a problemelor, timpul de lucru al poliţistului poate fi redus.

Poliţia de Proximitate, în toate dimensiunile sale, cere mult de la poliţişti, şi anume o bună cultură generală, precum şi o foarte mare sensibilitate, astfel încât să poată identifica la timp şi să anticipeze situaţiile problematice – fie că acestea ţin sau nu de munca de poliţie -, să propună şi să pună în aplicare o  soluţie.

Exemplu : Într-un cartier, ca urmare a închiderii unei uzine, un mare număr de persoane au fost concediate şi au devenit şomeri.

Imediat după aceea, poliţia nu a constatat nicio formă de violenţă sau de delincvenţă.

Totuşi, poliţia le-a vorbit partenerilor săi despre riscurile provocate de o astfel de situaţie, ca de exemplu riscul de apariţie a unor fenomene legate de alcoolism, de violenţă conjugală/domestică, până la furturi, încăierări etc.

Scopul acestei informări nu era de a-i speria pe partenerii poliţiei, ci de a căuta împreună soluţii pentru a evita să se confrunte cu o explozie a acestor fenomene negative.

CE ESTE POLITIA DE PROXIMITATE – SCURT REZUMAT

În sensul larg al termenului, Poliţia de Proximitate (PdP) defineşte o metodă modernă a muncii de poliţie, ancorată la nivelul mentalităţii. Ea trebuie înţeleasă ca un serviciu care generează siguranţă şi un sentiment de siguranţă, întărind încrederea cetăţeanului în activitatea poliţiei.

În sensul particular al termenului, PdP defineşte activitatea unor poliţişti de Proximitate specializaţi, care, în sectoarele desemnate, vor cultiva contactul strâns cu populaţia, cu agenţii comerciali şi cu instituţiile. Poliţiştii de Proximitate acţionează în primul rând preventiv, ei iniţiază proiecte orientate către siguranţă şi promovează astfel încrederea populaţiei în activitatea poliţiei.

Obiectivele şi domeniile de activitate ale PdP pot fi prezentate grafic astfel:

۔ PdP nu lucrează doar în beneficiul siguranţei obiective, ci urmăreşte să sporească şi sentimentul de siguranţă al populaţiei – care deseori diferă de siguranţa obiectivă – şi construieşte astfel încrederea dintre populaţie şi poliţie. Experienţa ne arată că sentimentul de siguranţă depinde în primul rând de cât de ordonată şi sigură le apare imediata lor apropiere. Cetăţenii nu îşi formează sentimentul de siguranţă din date statistice, care reflectă siguranţa obiectivă. Unul din factorii determinanţi pentru sentimentul de siguranţă este prezenţa vizibilă a poliţiei.

În sectoarele exterioare ale imaginii observăm cele patru direcţii principale pe care munca PdP trebuie să le aibă în vedere pentru a putea atinge obiectivele amintite:

۔                           Contactul, comunicarea şi prezenţa poliţiei au o importanţă centrală. Prezenţa vizibilă a unor poliţişti amabili sporeşte sentimentul de siguranţă al cetăţeanului, acesta este un fapt demonstrat. În plus: dacă cetăţeanul îl cunoaşte personal pe poliţist, încrederea sa va creşte. Agenţii de Proximitate îşi concentrează activitatea asupra acestui fenomen; cursurile de Analiză Tranzacţională, predate de instructori specializaţi, îmbunătăţesc    capacitatea de comunicare a tuturor membrilor forţelor de poliţie.

(Analiza Tranzacţională – AT – este o instruire în domeniul comunicării, al cărei punct central este gestionarea conflictelor).

۔                           Pentru a nu trebui să fie nevoiţi doar să reacţioneze la situaţii negative (delicte, accidente, tulburări ale liniştii etc) se practică o muncă proactivă de prevenire menită să împiedice apariţia acestor situaţii. Aceasta este o misiune a întregii poliţii, cu precădere însă a agenţilor de Proximitate.

A aborda problemele din perspectivă preventivă şi a găsi soluţii durabile necesită de multe ori activităţi derulate în cadrul unor proiecte. Odată ce au fost identificate şi analizate domeniile problematice,  soluţiile durabile nu pot fi găsite şi traduse în concepte numai de poliţie, ci doar în colaborare şi parteneriat cu instituţii publice, organizaţii neguvernamentale şi cu cetăţenii. Gestionarea acestor proiecte poartă numele de Security Marketing (marketingul siguranţei). În întregul aparat de poliţie, dar în special în poliţia de Ordine Publică, sunt instruiţi specialişti capabili să gestioneze acest tip de proiecte. Soluţionarea preventivă şi durabilă a unor probleme demonstrează populaţiei că problemele ei sunt luate în serios de către stat şi poliţie şi că se caută soluţii pentru problemele cetăţenilor.

۔                               Cooperarea dintre cetăţeni şi poliţie, dar şi încrederea reciprocă, pot fi generate doar dacă cetăţenii înţeleg care este misiunea poliţiei, ce obiective urmăreşte aceasta şi cu ce măsuri se doreşte atingerea acestor obiective. De aceea, PdP foloseşte toate instrumentele mediatice pentru a explica cetăţenilor pe înţelesul lor ce face poliţia. Munca de poliţie nu are aproape niciodată un caracter secret. De aceea este benefic ca această muncă să le fie explicată cetăţenilor iar aceştia să ştie ce obiective de siguranţă se urmăresc şi care sunt mijloacele de atingere a acestor obiective. Eforturile de comunicare ale poliţiei întăresc de asemenea încrederea.

Activitatea PdP în domeniile amintite conduce la sporirea sentimentului de siguranţă şi a încrederii populaţie, iar acest lucru la rândul său uşurează şi îmbunătăţeşte munca de poliţie.

De aceea o definiţie a PdP poate fi formulată astfel:

n      Politia de Proximitate, in sensul larg al conceptului, este metoda moderna de lucru a politiei, in care atitudinea fata de munca, stilul de conducere si strategia de organizare sunt orientate catre recunoasterea preventiva si pro-activa a problemelor comunitatii, care provoaca frica si nesiguranta, precum si a cauzelor care pot genera criminalitate şi alte pericole, abordarea acestora precum si rezolvarea sau indepartarea lor in stransa legatura cu populatia si cu alte institutii. Ea defineste asadar activitatea de politie cu precadere preventiva.

n      Acest tip de activitate presupune o buna cunoastere a populatiei si crearea unui raport natural de incredere intre populatie si politie.

n      Pentru a realiza aceasta baza pentru un parteneriat, politia pune la dispozitie agenti pentru o comunicare permanenta cu populatia, asa numitii Politisti de Proximitate. Politia de Proximitate trebuie sa fie mereu preocupata sa realizeze actiuni de relatii publice si, in general, toata activitatea PdP trebuie sa fie transparenta.

n      Politistii de Proximitate se vor ocupa de problemele populatiei legate de o siguranta mai buna si de un sentiment de siguranta autentic. Ei vor iniţia şi derula activitati preventive pentru cresterea sigurantei personale a cetatenilor. Pentru aceste acţiuni ei vor identifica, contacta şi atrage parteneri din societate.

TEME PENTRU AUTOEVALUARE:

  1. 1. Analiza scopurilor Politiei de Proximitate
  2. 2. Delimitarea principalelor indatoriri ale Politiei de Proximitate
  3. Descrierea misiunilor si a metodelor de lucru ale Politiei de Proximitate

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.