Noţiuni generale despre dezastrele naturale şi măsurile de protecţie împotriva efectelor acestora

PROBLEME

1. Noţiuni cu caracter general privind apărarea împotriva dezastrelor (scop, definiţii, etapele apărării împotriva dezastrelor, măsuri cu caracter general de prevenire, protecţie şi intervenţie);

2. Principalele măsuri de prevenire, protecţie şi intervenţie specifice dezastrelor cu cea mai mare frecvenţă de producere în România (cutremurul de pământ, inundaţiile, fenomene meteorologice periculoase, alunecările de teren şi incendii de pădure)OBIECTIVE OPERAŢIONALE

După parcurgerea temei cursantul trebuie să fie în măsură să:

–         cunoască şi explice noţiunile cu caracter general privind apărarea împotriva dezastrelor;

–         enumere principalele măsuri de prevenire, protecţie şi intervenţie specifice dezastrelor cu cea mai mare frecvenţă de producere în România (cutremurul de pământ, inundaţiile, fenomene meteorologice periculoase, alunecările de teren şi incendii de pădure).

2.1 Noţiuni cu caracter general privind apărarea împotriva dezastrelor

Conform articolului 2 al Ordonanţei 47/1994 (aprobată prin legea nr     124/1995) prin dezastre  se înţelege:

a)    fenomene naturale distructive de origine geologică sau meteorologică, ori îmbolnăvirea unui număr mare de persoane sau animale, produse în mod brusc, ca fenomene de masă.

În această categorie sunt cuprinse : cutremurele, alunecările şi prăbuşirile de teren, inundaţiile şi fenomenele meteorologice periculoase, epidemiile şi epizotiile ;

b)    evenimente cu urmări deosebit de grave, asupra mediului înconjurător provocate de accidente.

În această categorie sunt cuprinse: accidentele chimice, biologice, nucleare, în subteran, avariile la construcţiile hidrotehnice sau conducte magistrale, incendiile de masă şi exploziilor, accidentele majore pe căile de comunicaţii, accidente majore la utilaje şi instalaţii tehnologice periculoase, căderile de obiecte cosmice, accidente majore şi avarii mari la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii.

Conform terminologiei adoptate de OCHA/ONU (Internationally ageed glossary of basic terms related to disaster management, UN, IDNDR, Geneva, 1992), prin dezastru (similar catastrofă) se înţelege:

  • Gravă întrerupere a funcţionării unei societăţi, generând pierderi umane, materiale sau modificări nefaste ale mediului, care nu poate fi refăcută prin resursele acesteia.

Dezastrele se pot clasifica fie după modul de manifestare- brutale sau agresive- fie după cauză (naturale sau antropice).

O altă formă de a definii noţiunea de dezastru o reprezintă relaţia de mai jos:

Dezastrele = Vulnerabilităţi + Hazard

Vulnerabilităţi = urbanizare, degradarea mediului, lipsa de educaţie, creşterea populaţiei, fragilitatea economiei, sărăcie structuri de urgenţă birocratice, etc.

Hazard = geologice (cutremure, erupţii vulcanice, alunecări de teren); climatice (cicloane, inundaţii, secetă); de mediu (poluarea mediului, epizootii, deşertificare, defrişare păduri); epidemii şi accidente industriale.

Conform aceleiaşi terminologii, se mai definesc:

  • Criza = situaţie internă sau externă a cărei evoluţie poate genera o ameninţare asupra valorilor, intereselor şi scopurilor prioritare ale părţilor implicate (separat sau împreună);
  • Hazard = fenomen rar sau extrem de natură umană sau naturală care afectează viaţa, proprietăţile şi activitatea umană şi a cărei extindere poate duce la dezastre;
  • Accident = întâmplare neprevăzută, venită pe neaşteptate, curmând o situaţie normală având drept cauză activitatea umană;
  • Accident complementar = accident care are loc pe timpul – sau după desfăşurarea unui dezastru natural, datorat acestuia.

Definiţiile pentru fenomene naturale distructive de origine geologică sau meteorologică, ori îmbolnăvirea unui număr mare de persoane sau animale, produse în mod brusc, ca fenomene de masă sunt:

  • Alunecare de teren= deplasare a rocilor care formează versanţii unor munţi sau dealuri, pantele unor lucrări de hidroamelioraţii sau a altor lucrări de îmbunătăţiri funciare;
  • Cutremur= ruptură brutală a rocilor din scoarţa terestră, datorită mişcării plăcilor tectonice, care generează o mişcare vibratorie a solului ce poate duce la victime umane şi distrugeri;
  • Epidemie= răspândirea în proporţii de masă a unei boli transmisibile la oameni;
  • Epizootie= răspândirea în proporţii de masă a unei boli transmisibile la animale;
  • Fenomene meteorologice periculoase= fenomene meteorologice care afectează violent zone relativ mari de teren pe termen lung, provocând pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale şi degradarea mediului ambiant;
  • Inundaţie= acoperirea terenului cu un strat de apă în stagnare sau mişcare, care prin mărimea şi durata sa provoacă victime umane şi distrugeri materiale ce dereglează buna desfăşurare a activităţilor social-economice din zona afectată.

Definiţii pentru evenimentele cu urmări deosebit de grave asupra mediului înconjurător provocate de accidente:

  • Accident chimic = eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unei substanţe toxice pe timpul producerii, stocării sau transportului acesteia;
  • Accident biologic= eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unui agent patogen pe timpul producerii, stocării, manipulării sau transportului acestuia;
  • Accident nuclear = eveniment care afectează instalaţia nucleară şi poate provoca iradierea şi contaminarea personalului acesteia, populaţiei sau a mediului înconjurător peste limitele admise;
  • Accident hidrotehnic = funcţionare defectuoasă a unei construcţii hidrotehnice, ce duce la pierderi de vieţi umane şi distrugeri materiale pe porţiunea în aval a acesteia;
  • Accidente majore la utilaje şi instalaţiile tehnologice periculoase = distrugerea sau avarierea unor utilaje şi instalaţii tehnologice, datorită neglijenţei umane, ducând la numeroase victime şi mari pierderi materiale;
  • Accidente majore pe căile de comunicaţii = întreruperea temporară a circulaţiei, care generează distrugerea acestor căi, victime umane, animale, cât şi pagube materiale;
  • Avarii majore la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii = distrugerea parţială a reţelelor de instalaţii şi telecomunicaţii datorită acţiunii umane sau naturale;
  • Căderi de obiecte cosmice= pierderi umane sau distrugeri materiale generate de impactul produs asupra pământului de prăbuşirea unor sateliţi (alte instalaţii similare), meteoriţi, comete (similare);
  • Incendii de masă = ardere declanşată natural sau artificial, în urma căreia se produc însemnate pierderi de vieţi umane, animale, precum şi pagube materiale;

Apărarea împotriva dezastrelor înseamnă:

–         măsuri de prevenire şi pregătire pentru intervenţie;

–         măsuri operative urgente de intervenţie după declanşarea fenomenelor periculoase cu urmări deosebit de grave;

–         măsuri de intervenţie ulterioară pentru recuperare şi reabilitare.

Scopurile apărării împotriva dezastrelor:

–         reducerea (pe cât posibil evitarea) pierderilor posibile, generate de diferitele;

–         asigurarea unei asistenţe prompte şi calificate a victimelor;

–         realizarea unei refaceri economico-sociale cât mai rapide şi durabile.

Etapele apărării împotriva dezastrelor:

–         alarmare;

–         declanşarea dezastrului;

–         intervenţia;

–         reabilitarea facilităţilor ec.-soc. afectate;

–         dezvoltarea societăţii (prevenire a dezastrelor);

–         pregătire (protecţie împotriva dezastrelor) pentru limitarea efectelor dezastrelor.

Detaliat, pe fiecare tip de măsuri avem:

a) Principalele măsuri de prevenire a dezastrelor:

–         includerea problematicii privind apărarea împotriva dezastrelor în strategiile de dezvoltare ale societăţii la nivel central şi local;

–         realizarea lucrărilor de apărare specifice fiecărui tip de hazard;

–         optimizarea activităţii structurilor care asigură conducerea activităţii de apărare împotriva dezastrelor;

–         dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniu.

b) Principalele măsuri de protecţie împotriva dezastrelor:

–         instruirea populaţiei privind normele de comportament în caz de dezastru;

–         exerciţii şi aplicaţii cu forţele şi mijloacele destinate intervenţiei;

–         pregătirea factorilor cu drept de decizie;

–         realizarea unor acorduri internaţionale privind asistenţa umanitară în caz de dezastre.

a) Principalele măsuri de intervenţie în caz de dezastre:

–   înştiinţarea şi alarmarea populaţiei (semnalul de alarmare la dezastru este de 3 impulsuri a câte 32 secunde fiecare la interval de12 secunde)

–         cercetarea zonei afectate;

–         coordonarea acţiunilor de căutare-salvare, acordare a asistenţei medicale de urgenţă, etc.;

–         evacuarea populaţiei şi a valorilor de patrimoniu;

–         crearea şi administrarea taberelor de sinistraţi;

–         distribuirea ajutoarelor umanitare.

În anexa I pot fi găsite fişele caracteristice ale principalelor tipuri de dezastre specifice ţării noastre.

2.2 Principalele măsuri de prevenire, protecţie şi intervenţie specifice dezastrelor cu cea mai mare frecvenţă de producere în România

2.2.1 Cutremurul de pământ

Seismologia pune la dispoziţie date privind identificarea mecanismelor de generare a cutremurelor şi date legate de modul de propagare al undelor seismice generate de aceste mecanisme. În continuare sunt prezentate câteva noţiuni de bază ale seismologiei privind originea, tipurile şi formele de manifestare ale cutremurelor. Pământul, care se află într-o permanentă mişcare, posedă o structură internă destul de complicată care poate fi redusă schematic Ia modelul  reprezentat în fig. 1.

În acest context, continentele se deplasează continuu şi lent producând modificări ale scoarţei terestre în urma acumulărilor energetice în roci şi a erupţiilor vulcanice, generatoare de rupturi şi prăbuşiri de amploare în interiorul litosferei. Aceste fenomene se manifestă periodic în crusta terestră prin mişcări bruşte şi violente care sunt înregistrate la suprafaţa liberă a terenului sub forma cutremurelor de pământ.

Cu privire la sursa care generează cutremure puternice se admit două categorii de mecanisme posibile de producere, şi anume:

–  cutremure vulcanice datorate erupţiilor vulcanice;

–  cutremure tectonice datorate unor modificări structurale importante ale scoarţei terestre (însoţite de fenomene de rupere sau de faliere).

Cele mai frecvente cutremure sunt de origine tectonică, iar energia pe care o eliberează se extinde pe zone întinse de Ia suprafaţa terestră. Şocul seismic se produce ca urmare a unor fracturi ale scoarţei care vin în contact intr-un plan mai slab în care s-au acumulat în decursul timpului deformării elastice extrem de mari. Eliberarea bruscă a energiei de deformare, transfor­mată instantaneu în energie cinetică, generează unde elastice care se propagă radial în toate direcţiile, iar prin procese de reflexie şi de refracţie ajung la suprafaţa Pământului.

Punctul teoretic în care se produce ruptura iniţială (în realitate există o zonă de fractură) se numeşte focar sau hipocentru. Punctul situat la suprafaţa Pământului, pe verticala focarului, poartă denumirea de epicentrul cutremurului (fig. 2). Localizarea poziţiei focarului şi epicentrului se obţine pe baza prelucrării înregistrărilor mişcării seismice în staţii echipate cu aparatură specifică.

În funcţie de poziţia focarului (fig. 3), exprimată prin distanţa H până la epicentru numită adâncime sau profunzime, cutremurele se clasifică astfel:

–         Cutremure crustale (normale), având focarul situat până la 70 km adâncime, se află în limitele 0< H<70 km. Aceste cutremure, care reprezintă peste 90 % din cutremurele care se produc în lume, au o durată semnificativă relativ redusă, iar perioadele predominante specifice mecanismului de focar sunt în general scurte. Deşi, sunt extrem de violente, cutremurele crustale afectează zone destul de limitate la suprafaţa Pământului. În această categorie se înscriu toate focarele care aparţin centurii circumpacifice, zonelor din Asia de sud-vest, bazinul mediteranean etc.

–         Cutremure subcrustale (intermediare) au focarul localizat în limitele 70<H<300 km. Durata acestor cutremure este moderată, iar perioadele predominante mai lungi, în timp ce aria de manifestare este mult mai mare. Focare intermediare identificate până în prezent, instrumental, până în prezent sunt destul de reduse ca număr, fiind situate în Afganistan, Columbia, Mexic şi România. Perioadele de revenire ale cutremurelor intermediare sunt mult mai mari decât ale celor normale.

–         Cutremure de adâncime (de profunzime) s-au semnalat în limitele 300<HA<700 km. Experienţa acestor categorii de cutremure este mai redusă, existând unele informaţii cu privire la durată (care este ceva mai mare) şi la perioadele predominante (care sunt lungi).    Cutremurele tectonice au ca origine fie fenomenul de faliere, fie fenomenul de subducţie al plăcilor continentale.

Cutremurele violente generate de fractura rocilor se datorează mişcărilor produse în lungul unui plan de rupere, însoţite de eliberarea bruscă a unei energii imense. Aceste planuri de rupere se numesc falii, iar în momentul ruperii instantanee, capacitatea rocii respective a atins valoarea limită peste care nu mai este capabilă să mai acumuleze deformaţii elastice sau energie elastică de deformaţie (fig. 4). În general cutremurele se produc în lungul aceleaşi falii, ceea ce caracterizează fenomenul de persistenţă a genezei mişcărilor seismice.

Teoria plăcilor tectonice de dată recentă, susţine că prin comprimarea puternică, care se manifestă la contactul dintre plăcile continentale, se produc deplasări mari fie datorită cedărilor în urma strivirii rocilor, fie datorită fenomenului de subducţie (alunecarea relativă a unei plăci sub cealaltă).

Energia eliberată brusc din focar în momentul producerii unui dezechilibru tectonic se propagă în toate direcţiile sub forma unor unde elastice, denumite unde seismice.

Aceste unde sunt de două categorii:

–  unde de adâncime care pot fi de tip longitudinal sau de dilataţie (numite unde primare) şi de tip transversal sau de forfecare (numite unde secundare S);

–  unde superficiale, de tip Raylegh (R) şi Lowe (O) şi unde lungi (L).

Undele seismice de adâncime se produc în interiorul Pământului şi se transmit din focar spre suprafaţă liberă a terenului. Vitezele de propagare ale acestor unde depind de caracteristicile geologice ale mediului şi cresc cu adâncimea.

Evaluarea mişcărilor seismice se face pe criterii obiective (care au Ia bază înregistrări instrumentale) şi criterii subiective (prin aprecierea efectelor cutremurelor).

O influentă importantă asupra efectelor produse de mişcarea seismică o are configuraţia mişcării înregistrate (exprimată în termenii deplasărilor, vitezelor sau acceleraţiilor), precum şi durata semnificativă a evenimentului seismic.

Energia eliberată în focar în momentul declanşării seismului se măsoară prin noţiune introdusă în seismologie de către B. Gutenberg şi Ch. Richter. Scara magnitudinilor aparţine lui Ch. Richter (1935) şi se consideră că valoarea maximă posibilă este M = 9 datorită unor limitări ţinând de structura globului terestru.

Magnitudinea (Richter) este o mărime obiectivă, bazată pe înregistrări instrumentale a mişcărilor seismice cu aparatură specifică (seismografe).

Magnitudinea M se exprimă în numere întregi şi zecimale (de ex. M =7,2). Succesiunea acestor valori formează scara magnitudinilor. Datorită exprimării logaritmice a relaţiei matematice dintre energie şi magnitudine, o creştere cu o unitate a magnitudinii corespunde unei creşteri de 32 de ori a energiei totale degajată în focarul seismului şi o creştere de 10 ori a deplasărilor înregistrate.

Dacă vom compara două seisme de magnitudini M 8 şi respectiv M 7, amplitudinea mişcării terenului pentru M 8 este de 10 ori mai mare decât pentru M 7 şi de 100 de ori mai mare decât M 6.

Pentru a aprecia efectele undelor seismice pe un anumit amplasament, specialiştii au stabilit în mod convenţional anumite grade de intensitate seismică în funcţie de consecinţele observate pe un anumit amplasament asupra reliefului, construcţiilor şi vieţuitoarelor.

Pentru un cutremur de o anumită magnitudine, intensităţile specifice în diferite amplasamente vor fi diferite, în timp ce magnitudinea este invariabilă.

Succesiunea gradelor convenţionale de apreciere a efectelor seismice alcătuiesc o scară de intensităţi.

Din punct de vedere al scărilor utilizate în istoria seismologiei menţionăm scările Rossi-Forel (1873), Mercalli (1883), Mercalli-Cancani-Sieberg (MCS 1903-1923), Mercalli Modificată (MAI-1931), Mendvedev-Sponheuer-Karnuk (MSK-1964), scara Japoneză etc.

Acestor scări li s-au adăugat şi valori ale unor parametri măsurabili instrumentali pentru acceleraţii, viteze sau deplasări.

Scările sunt MAI şi MSK (utilizate frecvent), având câte 12 grade.

Pe teritoriul României se manifestă mai multe categorii de cutremure: superficiale (H < 5 km), crustale (normale) cu focar ascendent (5 km < H < 30 km) şi intermediare (70 < H < 170 km). Cele mai puternice şi care afectează o arie întinsă sunt cutremurele de tip intermediar localizate în curbura munţilor Carpaţi, în zona Vrancea.

Seismologii, geologii şi geofizicienii au analizat structura tectonică a zonei ajungând la concluzia că un model adecvat îl reprezintă un conglomerat de plăci şi subplăci convergente în zona Vrancea. În zona subducţiei acestora e produc fracturi ale plăcilor la diferite adâncimi datorită proceselor de rupere, alunecare etc. (fig. 5).

Cutremurele intermediare produse la 100-150 km      au magnitudini medii de M=7 grade pe scara Richter, conducând la intensităţi seismice           de VII-VIII grade pe scara MSK pe aproape jumătate din teritoriul ţării.

Alte surse locale sau externe teritoriului românesc pot produce intensităţi de VII-VIII grade.

Pe scara de zonare seismică (fig. 6) se poate observa existenţa tuturor zonelor seismice de pe teritoriul ţării dintre care zona afectată de cutremurele din Vrancea este evident cea mai întinsă, iar zonele afectate de cutremurele superficiale sunt dispuse în Banat, Crişana, Maramureş, Făgăraş – Târnave.

Fig.6

Normativul ŞI.100-91 care reglementează proiectarea antiseismică a clădirilor din România, precizează ca parametrii de zonare a seismicităţii teritoriului: coeficientul KS care reprezintă raportul dintre acceleraţia maximă a mişcării seismice a terenului corespunzătoare zonei seismice respective şi acceleraţia gravitaţiei şi perioada de colţ TC care este o caracteristică a condiţiilor seismice de amplasament. Funcţie de aceşti parametri zonarea seismică a teritoriului României este caracterizată de un cuplu de hărţi care figurează repartiţia parametrilor amintiţi pe teritoriul ţării noastre (fig. 6 şi 7).

Reacţiile populaţiei la cutremur au format în ultimii 15-20 de ani obiectul de studiu al seismo-sociologiei, disciplină în cadrul căreia colaborează: seismologi, ingineri şi sociologi.

Primele preocupări ale seismo-sociologiei s-au conturat în Japonia. Studii de început din această ţară au arătat corelaţia care apare între intensitatea cutremurelor şi gradul de conştientizare a reacţiilor umane: Ia intensităţi de grad. VII pe scara MM cca. 30% din subiecţi se manifestă confuz iar la intensităţi de grad IX-X pe scara MM cca. 50% se comportă inconştient (instinctiv)

Studiile ulterioare au evidenţiat complexitatea reacţiilor umane în astfel de împrejurări precum şi existenta unor aspecte comune.

Datele prezentate în continuare trebuiesc corelate cu situaţia populaţiei japoneze care pe de o parte are o experienţă datorită frecvenţei mari a cutremurelor din zonă, iar pe de altă parte a beneficiat de programe de educaţie antiseismică.

La seisme de gradul VII MM din punct de vedere psihologic s-au înregistrat în ordinea ponderii lor următoarele trei tipuri de senzaţii: senzaţia că oscilaţiile nu se mai opresc (10%), senzaţia de surprindere şi senzaţia de spaimă (pondere redusă).

Din punct de vedere a] comportamentului se disting două tipuri de reacţii: reacţii pasive şi reacţii active.

Consecinţele comportării pasive pentru seismele de grad VII MM evidenţiate de datele statistice sunt: 4% răniţi, 0,5% loviţi de mobile, 0,5% căzuţi, 0,5% prinşi sub mobilă (a se avea în vedere mobilierul redus al locuinţei japoneze tradiţionale).

Dintre persoanele care au avut atitudine activă, sub 51% au reuşit şi deschidă uşile (între gradele VI 1/2 şi IX 1/2 MM) iar cca. 10% au susţinut mobilele. Între 5 şi 10% s-au susţinut reciproc, 50% au reuşit şi stea în picioare indiferent de intensitate, iau 90-100% am închis gazele indiferent de intensitate.

Indiferent de intensitatea cutremurului, la japonezi se remarcă reacţia activă cu o pondere majoră în grija pentru prevenirea incendiilor.

În privinţa comportării imediat după seisme se remarcă trei preocupări:

–  ieşirea din zona considerată periculoasă;

–  informarea cu privire la situaţia postseismică

–  reîntoarcerea la viaţa normală..

Influenţa de lungă durată asupra vieţii sociale se reflectă prin:

–  insomnii 50-100% din subiecţii investigaţi (indiferent de intensitatea seismelor);

– părăsirea temporară a locuinţei (în proporţie redusă, în oarecare corelaţie cu intensitatea);

–  acuzaţii de oboseală (proporţional cu intensitatea seismelor suportate);

–  absente de în şcoală sau lucru : între 10 şi 50% (în corelaţie cu intensitatea)..

Un studiu concret pe 118 locuinţe în care se găseau persoane casnice în timpul seismului a arătat că reacţiile în cutremur sunt multiple şi depind de: vârstă, caracterul şi componenta familiilor, planul apartamentului, tipul structurii şi numărul de nivele, mobilierul prezent, sursele de incendiu.

Din analiza datelor referitoare în cutremurul din Miyagi-Ken-Oki din 1978 s-a constatat: tendinţa de se crea un flux dinspre interiorul apartamentelor spre casa scării şi micşorarea riscului de rănire în apartamentele cu spaţii mai largi.

Specialiştii japonezi au sintetizat 5 tipuri de comportare a persoanelor casnice (femei):

–  expectativă (se aşteaptă încetarea seismului în locul în care se află, fie din cauză că îl consideră sigur fie din cauza reacţiei psihologice);

–  acţiune + aşteptare (stingerea focului, protejarea copilului);

–  mişcare + aşteptare (deplasare intr-un loc mai sigur din casă unde se aşteaptă sfârşitul seismului);

–  acţiune + mişcare aşteptare (50% din cazurile de comportare activă);

–  acţiune + mişcare.

Aceste tipuri de comportare pot servi ca bază pentru recomandarea unor măsuri de autoprotecţie.

Experienţa din S.U.A. ne indică următoarele:

–  mulţi oameni au fost răniţi la cutremure în timp ce părăseau locuinţa putând scăpa nevătămaţi dacă rămâneau înăuntru (la cutremurul Coalinga din 1983, 69,6% din răniri au avut această cauză);

–  tendinţa de a evacua clădirile parter la seism este un instinct dăunător (la Coalinga 62,9% din cei care s-au deplasat Ia seism au încercat să părăsească acea clădire).

Principalele măsuri de protecţie şi norme de comportament sunt:

a) Măsuri de pregătire a locuinţei

1. Identificaţi mobilierul auxiliar şi obiectele grele care atârnă peste paturi, canapele, mese, ce pot cădea peste acestea şi înlocuiţi-le cu altele mai uşoare, fixaţi-le contra detaşării sau mutaţi-le astfel încât să nu vă pericliteze viaţa sau integritatea în caz de oscilaţii sau cădere (lămpi grele, tablouri, oglinzi, vase, boxe, rafturi etc.)

2. Asiguraţi piesele de mobilier grele, zvelte, suprapuse şi înalte între ele şi prin prindere de un perete, grindă-solidă, mai ales la etajele superioare, în locurile unde se aglomerează de obicei familia, copiii etc.

3. Amplasaţi toate aparatele casnice grele sau cu rotile astfel încât să nu fie în vecinătatea ieşirilor din încăperi sau apartament spre a nu le bloca prin deplasări la seisme.

4. Amplasaţi obiectele fragile şi valoroase într-un loc mai jos şi sigur,. iar vasele cu chimicale, combustibil în dulapuri în care să nu se poată răsturna, în încăperi în care nu se locuieşte şi nu există pericol de con­taminare şi incendiu.

5. Limitaţi deplasările aparatelor casnice mari în aşa fel încât în caz de cutremur racordurile să nu sufere deteriorări.

6. Verificaţi periodic tavanele, podul, acoperişul, balcoanele, cornişele, calcanele, coşurile, terasa şi învelitoarea blocului/casei dumneavoastră astfel încât la seisme să nu cadă cărămizi, placaje, tencuieli, ornamente, ţigle, jardiniere, asupra intrării în bloc, casă, asupra aleilor înconjurătoare, străzii sau la vecini.

Procedaţi similar faţă de elementele care ar putea să cadă dinspre    clădirea învecinată, inclusiv din îmbinarea cu blocul alăturat sau gardul din zid al vecinului

7. Consultaţi un specialist în structuri de rezistenţă cu privire la tipul şi starea pereţilor despărţitori nestructurali din locuinţă spre a nu prinde de aceştia obiecte grele sau pentru a preveni căderea lor în spaţiile circulate din locuinţă.

8. Este recomandabil să aveţi în locuinţă cel puţin un extinctor amplasat într-un loc cunoscut şi accesibil, lângă surse potenţiale de incendiu şi

să ştiţi cum să-l utilizaţi.

9. Este util să aveţi depozitat grupat, într-un loc cunoscut din cămară, o rezervă specială de alimente uscate şi conserve, apă de băut, o trusă de prim ajutor, lanterne, un radio cu tranzistori şi baterii utilizabile în caz de urgentă, de întreruperea alimentării cu energie electrică etc., pentru 3 zile.

10. Asiguraţi uşile dulapurilor cu închizători eficiente la oscilaţii, astfel încât               deplasarea veselei depozitate să nu producă accidente.

11. Reţineţi locul de amplasare al comutatoarelor, siguranţa lor, robinetele generale şi locale pentru electricitate, apă şi gaze şi modul lor de manevrare, astfel încât, la nevoie, după seism, să puteţi lua unele măsuri minime de intervenţie de urgenţă (închidere/deschidere). Păstraţi la îndemână o trusă de scule adecvate.

Dacă locuiţi într-o clădire multifamilială (bloc) să vă informaţi personal sau prin administraţia asociaţiei despre îndeplinirea obligaţiilor legale ale deţinătorilor de clădiri privind:

–         evaluarea rezistenţei antiseismice actuale a structurii clădirii;

–         reparaţiile şi consolidările necesare;

–         proiectarea şi executarea lucrărilor necesare;

–         asigurarea pentru daune seismice, forme şi taxe necesare.

Nu uitaţi că timpul acţionează şi asupra clădirilor proiectate şi executate spre a rezista la seisme şi că viaţa dumneavoastră depinde de măsurile ce le veţi lua.

Verificaţi dacă asociaţia de proprietari sau instituţia care este proprietara blocului acţionează în sensul arătat.

Adresaţi-vă numai instituţiilor autorizate în acest scop, respectând prevederile şi termenele legale, mai ales dacă la seismele precedente structura clădirii a manifestat deficienţe sau sensibilităţi. Interesaţi-vă ce despăgubiri vi se cuvin de Ia Societatea de asigurări pentru compensarea lucrărilor necesare şi în ce termen trebuie solicitate.

Dacă locuinţa dumneavoastră personală are 1-2 nivele aplicaţi direct măsuri de control, întreţinere şi reparaţii pentru oprirea degradării unor fundaţii, ziduri, acoperişuri, calcane, cornişe, coşuri de fum, repararea şi ancorarea cu tiranţi.

Reţineţi în memoria dumneavoastră, particularităţile localităţii, cartierului şi împrejurimilor locuinţei dumneavoastră., ale drumului pe care vă deplasaţi zilnic la serviciu, şcoală sau cumpărături având în vedere eventualele pericole descrise în cele ce urmează:

–  căderea unor elemente de construcţie nestructurale (ziduri, cărămizi, tencuieli, placaje, ornamente, coşuri de fum, cornişe, parapeţi  etc.);

–         spargerea şi căderea unor geamuri, în special la clădirile înalte;

–         căderea unor obiecte, mobilier etc.;

–         căderea unor stâlpi şi linii electrice;

–  incendii rezultând din scurtcircuite electrice, conducte de gaz rupte, răsturnarea unor instalaţii de gătit şi încălzit etc.;

–  alunecări de teren, avalanşe în zona muntoasă, lichefierea unor terenuri nisipoase.

Obişnuiţi-vă să vă protejaţi şi atunci când vă aflaţi într-o altă situaţie (în concediu, în delegaţie, la spectacole, în vizită etc.)

Discutaţi cu toţi membrii familiei, vecinii sau colegii un plan despre ce va face fiecare în caz de cutremur şi faceţi periodic repetiţii. Consultaţi broşura oficială despre protecţia antiseismică.

b) Ce trebuie să faceţi în timpul unui cutremur

  • Păstraţi-vă calmul, nu intraţi în panică, liniştiţi-i şi pe ceilalţi, protejaţi copii, bătrânii şi femeile.
  • Preveniţi tendinţele de a părăsi locuinţa deoarece durata redusă a fazei seismice iniţiale va face ca faza puternică a mişcării să vă surprindă pe scări, accidentându-vă.
  • Dacă vă aflaţi în afara unei clădiri – rămâneţi departe de aceasta, feriţi-vă de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri, care de obicei se pot prăbuşi în stradă.
  • Dacă vă aflaţi înăuntru – rămâneţi acolo, departe de ferestre care se pot sparge, staţi înspre centrul clădirii, lângă un perete structural rezistent.
  • Protejaţi-vă sub o grindă, toc de uşă solid, birou, masă sau bancă din clasă suficient de rezistentă spre a vă feri de căderea unor lămpi, obiecte, mobile suprapuse, tencuieli ornamentale.
  • Consultaţi în măsura posibilităţilor un specialist în structuri de rezistenţă.
  • Sprijiniţi-vă cu palmele de podea sau ţineţi-vă cu mâinile de piciorul  mesei sau tocul uşii spre a vă asigura stabilitatea.
  • În lipsa unei astfel de posibilităţi de a vă menţine sub şoc stabilitatea, vă puteţi proteja stând la podea lângă un perete solid, pe genunchi şi coate, cu faţa în jos: cu palmele împreunate vă veţi proteja capul, iar cu antebraţele pe lateral, faţa.
  • Profesorii vor indica elevilor maniera corectă de a aplica aceste   măsuri şi vor inspira încrederea în eficienta autoprotecţie.
  • Închideţi sursele de foc când şi cât puteţi de repede, iar dacă a luat foc ceva interveniţi imediat după ce a trecut şocul puternic.
  • Dacă sunteţi la serviciu aplicaţi imediat după caz măsurile de protecţie specifice locului dumneavoastră. de muncă.
  • Nu fugiţi pe uşă, nu săriţi pe fereastră, nu alergaţi pe scări, nu utilizaţi liftul, dar dacă puteţi deschideţi uşa spre a preveni blocarea acesteia, în vederea unei eventuale evacuări după terminarea mişcării seismice şi verificarea stării scărilor şi a zonei de la ieşire. Evitaţi aglomeraţia.
  • Nu alergaţi în stradă sau pe stradă, deplasaţi-vă calm spre un loc deschis şi sigur, feriţi-vă de versanţi de unde pot cădea roci sau unde pot avea loc alunecări de teren.
  • Dacă seismul vă surprinde în autoturism, opriţi-vă cât puteţi de repede intr-un loc deschis, evitând clădirile prea apropiate de stradă, dincolo de poduri, pasaje, linii electrice aeriene şi staţi înăuntru. Feriţi-vă de firele de curent. electric căzute.
  • Dacă sunteţi într-un mijloc de transport în comun sau în tren, staţi pe locul dumneavoastră. până se termină mişcarea seismică. Conducătorul trebuie să oprească şi sa deschidă uşi1e, dar nu este .indicat să vă îmbulziţi Ia coborâre sau să spargeţi ferestrele.
  • În metrou păstraţi-vă calmul şi ascultaţi recomandările personalului trenului, dacă acesta s-a oprit între staţii în tunel, fără a părăsi vagoanele.
  • Dacă vă aflaţi într-un loc public cu aglomerări de persoane (teatru, cinematograf, biserici, stadion, săli de şedinţe) nu alergaţi către ieşire, îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul. Staţi calm şi liniştiţi-vă vecinii de pe rând.

c) Ce trebuie să faceţi după un cutremur

  1. Nu plecaţi imediat din apartament. Acordaţi mai întâi primul ajutor celor afectaţi de seism. Calmaţi persoanele speriate şi copii.
  2. Ajutaţi-i pe cei răniţi sau prinşi sub mobilier, obiecte sau elemente uşoare de construcţii căzute, să se degajeze. Atenţie! Nu mişcaţi răniţii grav (dacă nu sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze), până la acordarea unui ajutor sanitar-medical calificat. Ajutaţi-i pe loc. Curăţaţi traseele de circulaţie de cioburi sau substanţe toxice, chimicale vărsate, alimente etc.
  3. Îngrijiţi-vă de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor, liniştiţi-i, asigurându-le îmbrăcăminte şi încălţăminte corespunzătoare sezonului în vederea unor eventuale evacuări din locuinţă pentru o anumită perioadă, de la câteva ore la câteva zile.
  4. Nu utilizaţi telefonul decât pentru apeluri în salvare, pompieri sau organisme cu însărcinări oficiale În privinţa intervenţiei post-seismice, în cazuri justificate, spre a nu bloca circuitele necesare altor acţiuni.
  5. Ascultaţi numai anunţurile posturilor de radio – televiziune şi recomandările de acţiune imediată.
  6. Verificaţi preliminar starea instalaţiilor de electricitate, gaz, apă, canal din locuinţă, verificaţi vizual şi starea construcţiei în interior.
  7. În caz de avanii constatate, închideţi pe măsura posibilităţilor alimentarea locală sau generală şi anunţaţi imediat după aceea instituţia de specialitate pentru intervenţie. Nu utilizaţi foc deschis până nu aţi verificat dacă nu sunt scăpări de gaze. Nu folosiţi în acest scop chibrituri şi brichete.
  8. Părăsiţi calm locuinţa după seism, fără a duce cu dumneavoastră lucruri    inutile. Verificaţi mai întâi scara şi drumul spre ieşire.
  9. Pentru orice eventualitate preveniţi rănirea provocată de căderea unor tencuieli, cărămizi etc. la ieşirea din clădire, utilizând o cască de protecţie sau în lipsa acesteia un scaun de bucătărie ori alt obiect protector.
  10. Dacă la ieşire întâlniţi uşi blocate, acţionaţi fără panică pentru deblocare. Dacă nu reuşiţi, iar acestea au vitraj, procedaţi cu calm la spargerea geamului şi curăţirea ramei şi zonei de cioburi, utilizând un scaun, o vază etc.
  11. Evitaţi clădirile grav avariate, cu excepţia unor acţiuni de ajutor sau salvare, ce trebuie întreprinse cu un minim de măsuri de securitate şi fără riscuri inutile. Evitaţi să fiţi confundat cu răufăcătorii pătrunşi în astfel de clădiri, nu aglomeraţi zonele calamitate fără rost.
  12. Deplasaţi-vă într-un loc deschis şi sigur (parc, stadion etc.).

m.  Fiţi pregătiţi psihic şi fizic pentru eventualitatea unor şocuri ulterioare primei mişcări seismice (replici), dar fiţi conştienţi că aceasta se va petrece în mod natural, cu intensităţi variabile, fie în câteva ore fie peste zile, săptămâni sau luni. Numai într-un număr redus de cazuri şocul ulterior este mai puternic decât primul.

  1. Pentru cutremurele de Vrancea, specialiştii vor putea aprecia relativ rapid pe baza înregistrării mişcării respective dacă energia consumată indică un eveniment puternic de o anumită magnitudine şi veţi fi informaţi este dificil totuşi de evaluat probabilistic dacă eventuala energie presupus neconsumată se va degaja ulterior brusc sau treptat şi în ce succesiune din domeniul timp.
  2. Ascultaţi în primul rând aprecierile specialiştilor seismologi români, buni cunoscători ai activităţii focarului din Vrancea, care vor fi transmise suficient de repede prin mijloacele de informare în masă naţională şi care trebuie considerate ca singurele surse de informare credibile.
  3. După părăsirea locuinţei obţineţi informaţii corecte despre intensitatea mişcării şi efectele sale şi verificaţi mai întâi pe afară şi apoi, cu precauţii, şi în interior, de regulă ziua, starea structurii şi a altor elemente şi obiecte care ar putea provoca răniri prin căderea lor.
  4. Nu ascultaţi sfaturile unor aşa-zişi specialişti necunoscuţi care apar ad-hoc.
  5. Prezenţa între locatari sau în vecini a unui specialist în structuri de rezistentă de a cărui competenţă nu vă îndoiţi, poate reduce unele incertitudini în acest context şi vă poate servi de ghid în analiza vizuală a clădirii şi decizia finală de evacuare sau revenire.
  6. Informaţi-vă cum trebuie să procedaţi pentru înregistrarea în termen legal a daunelor complete (structurale şi nestructurale) produse de cutremur în vederea despăgubirii prin sistemul de asigurări, inclusiv pentru evaluarea de către specialişti a stării post-seismice a structurii clădirii dumneavoastră. şi operaţiunile de proiectare şi execuţie a reparaţiei sau consolidării.
  7. Nu trebuie să daţi crezare zvonurilor privind eventualele replici seismice şi urmările lor, ascultaţi doar posturile de radio şi televiziune, utilizaţi doar informaţiile şi recomandările transmise oficial, recepţionate direct de dumneavoastră. şi nu din auzite. Daţi concursul dumneavoastră. organizaţiilor de intervenţie post-seismice la analiza stării construcţiilor şi la celelalte activităţi întreprinse de organele în drept.

2.2.2 Inundaţiile

În ţara noastră există aproximativ 1000 localităţi şi peste 2.000.000 hectare terenuri care pot fi inundate de-a lungul principalelor râuri interioare.

Dintre termenii cei mai folosiţi în domeniul apărării împotriva efectelor inundaţiilor amintim:

–         viitură = fenomenul de creştere şi descreştere rapidă şi semnificativă a debitelor şi nivelelor unui curs de apă;

–         zonarea luncii inundabile a unui râu ;

folosirea terenurilor inundabile

Principalele măsuri de prevenire şi protecţie sunt:

–         realizarea unor acţiuni destinate reţinerii şi întârzierii scurgerii apelor de pe versanţi, cum ar fi împădurirea versanţilor, crearea unor tipuri de învelişuri vegetale care să favorizeze infiltraţia apei în sol, construirea unor baraje de retenţie pe fundul văilor;

–         modificarea cursului inferior al râurilor prin construirea unor diguri de-a lungul albiei râurilor, scurtarea cursurilor râurilor prin secţionarea meandrelor, realizarea unor bazine temporare pe unele porţiuni de câmpie pentru a reţine apa revărsată;

–         proiectarea unor construcţii care să reziste la creşterea nivelului apei şi la viteza de deplasare a acestora;

–         organizarea, încadrarea şi dotarea în aceste zone a unor echipe de intervenţie;

–         stabilirea locurilor şi condiţiilor în care urmează a se desfăşura acţiunile de evacuare temporară din zonele inundabile;

–         asigurarea înştiinţării şi alarmării despre pericolul inundaţiilor;

–         organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de salvare;

–         asigurarea asistenţei medicale şi aplicarea măsurilor de evitare a apariţiei unor epidemii;

–         asigurarea condiţiilor necesare pentru sinistraţi (cazare, alimente şi asistenţă medicală).

2.2.3 Avariile grave la construcţiile hidrotehnice

Acest tip de dezastru apare datorită următoarelor cauze;

– erori de proiectare sau de construcţie;

– producerea unor cutremure sau alunecări de teren;

– apariţia unor infiltraţii;

– tasări sau defecţiuni ivite la fundaţii;

– activităţi umane (inclusiv acţiuni teroriste).

Statisticile prevăd, la nivel mondial, pentru un total de 15000 baraje existente în anul 1980, posibilitatea apariţiei a 5 ruperi de baraje pe an. La noi în ţară există circa 200 baraje cu volum mai mare de 100 milioane m3, care reprezintă un risc semnificativ.

Măsurile de prevenire, protecţie şi intervenţie se iau încă din perioada de proiectare, astfel:

–         introducerea în proiectele de execuţie a calculelor privind inundabilitatea zonelor din aval de baraj, inclusiv evaluarea condiţiilor de curgere şi a debitelor evacuate în zonele de inundaţie;

–         asigurarea barajelor cu sisteme de semnalizare a anomalilor în stabilitatea construcţiilor, echiparea cu aparate de măsură şi control adecvate tipului de construcţie(vezi figura 9) ;

–         planificarea modului de realizare a măsurilor de protecţie;

–         asigurarea formaţiilor şi materialelor necesare realizării acţiunilor de intervenţie pentru localizarea şi înlăturarea urmărilor;

–         instruirea populaţiei din zonele locuibile din aval de baraj privind respectarea regulilor de comportament stabilite pentru asemenea situaţii.

În figura 9 este redată schema conceptuală a sistemului informaţional-decizional aferentă unui obiectiv hidrotehnic

2.2.4 Fenomenele meteorologice periculoase

În cadrul fenomenelor meteorologice periculoase intră fulgerele, trăsnetele, grindina, seceta, ninsoarea, viscolul etc.

O dată cu dezastrul de la Făcăieni, s-a produs pentru prima dată în ţara noastră fenomenul tornadă.

Mărimea unei tornade este evaluată pe scara FUJITO, astfel:

Categoria tornadei         Viteza vântului-km/h-         Nivel distrugeri

F-0                               < 116                               uşoare

F-1                              117-180                           moderate

F-2                              181- 253                        considerabile

F-3                              254-332                            severe

F-4                              333-419                         devastatoare

F-5                               > 420                            incredibile

Din caracteristicile tornadelor amintesc doar câteva:

–         poate dura între câteva secunde şi mai mult de o oră;

–         suprafaţa afectată poate ajunge la o lungime de 100 hm şi o lăţime de 1km;

–         diametrul coşului tornadei poate fi între 3şi 300 metri.

Măsurile de protecţie includ:

–         realizarea unor adăposturi subterane (circa 6 m2pentru 4 persoane);

–         evacuarea temporară a populaţiei;

–         realizarea unei reţele locale de barografe şi barometre pentru măsurarea schimbărilor presiunii atmosferice;

–         asigurarea personală de viaţă şi a locuinţei.

2.2.5 Alunecările de teren

Alunecările de teren reprezintă un fenomen destul de des întâlnit în zona de deal şi de munte a ţării noastre. Suprafaţa totală posibil a fi supusă acestui dezastru evaluată la 900.000 ha.

Cea mai cunoscută alunecare de teren a constituit-o deplasarea vârfului Suhărdel care a barat râul Bicaz şi a dat naştere Lacului Roşu.

După viteza de deplasare, alunecările de teren se împart astfel:

– lente < 1,5 m/lună;

– medii = 1,5 m/lună – 3m/min;

– rapide > 3 m/min.

Principalele măsuri de prevenire a fenomenului sunt:

  1. evitarea amplasării unor construcţii în zonele în care nu există stabilitate a rocilor sau realizarea acesteia este foarte costisitoare;
  2. împădurirea versanţilor;
  3. realizarea unui sistem de drenare a apei subterane din corpul versanţilor.

Măsurile de protecţie includ:

–         executarea observaţiilor şi măsurătorilor necesare identificării condiţiilor de apariţie şi dezvoltare a fenomenului;

–         evacuarea populaţiei şi a bunurilor materiale.

2.2.6 Incendii de pădure

Deşi nu ating amploarea incendiilor din zona de sud şi sud-vest a Europei, totuşi frecvenţa acestora a crescut în ultimii 3-4 ani.

Statistic s-a constatat că 65% din acest tip de incendiu are o cauză naturală (cel mai adesea fulgerul) iar 25% sunt declanşate intenţionat de diverse persoane.

Caracteristica tehnică care defineşte nivelul riscul pentru acest tip de dezastru este” pericolul de incendiu”. În calcularea s-a se ţine cont de influenţa temperaturii, puterii vântului, nivelul precipitaţiilor, cantitatea de material combustibil şi gradul de uscare al acestuia. 

Nivelele caracteristice pentru „ pericol de incendiu” sunt:

–         mic;

–         moderat;

–         mare;

–         foarte mare;

–         extrem.

Cele mai folosite măsuri de protecţie şi intervenţie sunt:

–         îndepărtarea periodică a lemnului uscat;

–         realizarea unui sistem de observare (inclusiv senzori şi scanere de fum);

–  realizarea unei fâşii de 2 m lăţime fără vegetaţie în jurul construcţiilor;

– crearea unor rezerve de apă;

– folosirea componente de îmbrăcăminte adecvate (cizme piele, mănuşi, pălării cu bor lat, cămăşi cu mânecă lungă şi pantaloni lungi din fibre naturale).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.