I. PREMISELE UNUI PROIECT NAŢIONAL REALIST, ÎNDRĂZNEŢ ŞI PRAGMATIC

Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a statului român; ea are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi obiectivele naţionale. Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul securităţii regionale, euroatlantice şi globale.

Strategia de securitate naţională răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precum şi bazele existenţei statului român. Ea vizează, cu prioritate, următoarele domenii şi activităţi: starea de legalitate, siguranţa cetăţeanului, securitatea publică şi apărarea naţională. Securitatea naţională se ealizează prin măsuri active de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică, administrativă şi militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate, precum şi prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale comunităţii euroatlantice.

Statutul de membru al Alianţei Nord-Atlantice, precum şi procesul complex de integrare în Uniunea Europeană pe care îl parcurge România, acţionând într-un spaţiu de securitate bazat pe valori, interese şi obiective comune, pe principiile şi normele democraţiei, statului de drept şi economiei de piaţă, oferă ţării noastre condiţii favorabile de dezvoltare economică şi socială durabilă, de participare activă la acţiunile de menţinere a păcii şi securităţii în plan regional şi global, la contracararea eficientă atât a riscurilor şi ameninţărilor clasice, cât şi a celor de tip asimetric.

Valori şi interese naţionale

Strategia de securitate urmăreşte promovarea, protecţia şi apărarea valorilor şi intereselor naţionale. Ea se asigură prin efort naţional, prin forţe şi mijloace proprii, precum şi prin cooperarea cu aliaţii şi partenerii, în consonanţă cu prevederile conceptelor strategice ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale strategiei de securitate a Uniunii Europene. Strategia oferă bazele operaţionale ale colaborării sistematice cu organizaţiile de securitate şi apărare din care România face parte, cu statele aliate,partenere şi prietene.

Valorile naţionale sunt elemente definitorii ale identităţii româneşti, prin protejarea, promovarea şi apărarea cărora se asigură condiţiile esenţiale ale existenţei şi demnităţii cetăţenilor şi a statului român, în conformitate cu prevederile Constituţiei. Ele constituie premisele pe baza cărora se construieşte sistemul de organizare şi funcţionare a societăţii, atât prin intermediul instituţiilor şi organizaţiilor
democratice, cât şi al acţiunii civice. În consens cu prevederile Constituţiei, prezenta strategie aşează la temelia eforturilor vizând construcţia securităţii şi prosperităţii poporului român valori precum: – democraţia, libertatea, egalitatea şi supremaţia legii;
– respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale;
– responsabilitatea civică; pluralismul politic; proprietatea şi economia de piaţă;
– solidaritatea cu naţiunile democratice; pacea şi cooperarea internaţională;
– dialogul şi comunicarea dintre civilizaţii.

Aceste valori reprezintă factorul de coeziune al comunităţilor şi al naţiunii, catalizatorul eforturilor spre progres şi modernizare, legătura trainică ce asigură relaţia armonioasă dintre interesele individuale şi cele naţionale, în acord cu normele ordinii constituţionale. Înfăptuirea lor îşi are garantul în respectul pentru suveranitatea şi independenţa naţională, caracterul naţional, unitar şi indivizibil al statului, unitatea bazată pe comunitatea de limbă, cultură şi viaţă spirituală, pe respectul pentru identitatea tuturor cetăţenilor şi comunităţilor.

Interesele naţionale reflectă percepţia dominantă, stabilă şi instituţionalizată cu privire la valorile naţionale şi urmăresc promovarea, protejarea şi apărarea – prin mijloace legitime – a valorilor pe baza cărora naţiunea română îşi făureşte viitorul,prin care îşi garantează existenţa şi identitatea şi, pe temeiul cărora, se integrează în comunitatea europeană şi euroatlantică şi participă la procesul de globalizare. Prin aria lor de manifestare, ele se adresează – în primul rând – cetăţenilor patriei ce trăiesc pe teritoriul naţional, dar şi – în egală măsură – tuturor celorlalţi oameni aflaţi în România, precum şi românilor ce trăiesc sau îşi desfăşoară activitatea în afara graniţelor ţării.

În condiţiile în care, în lumea modernă, securitatea şi prosperitatea sunt termenii inseparabili ai aceleiaşi ecuaţii – a cărei rezolvare nu poate fi decât rezultanta majoră a unui proces complex de garantare a intereselor naţionale, cumulativ, gama acestora cuprinde, în esenţă:
– integrarea deplină în Uniunea Europeană şi asumarea responsabilă a calităţii de membru al Alianţei Nord-Atlantice;
– menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii, independenţei şi indivizibilităţii statului român; – dezvoltarea unei economii de piaţă competitive, dinamice şi performante;
– modernizarea radicală a sistemului de educaţie şi valorificarea eficientă a potenţialului uman, ştiinţific şi tehnologic; creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei;
– afirmarea şi protejarea culturii, identităţii naţionale şi vieţii spirituale, în contextul participării active la construcţia identităţii europene.

Mediul de securitate

La început de mileniu, lumea a intrat într-o nouă fază a evoluţiei sale, marcată de coexistenţa şi confruntarea unor tendinţe pozitive majore cu altele care generează riscuri, ameninţări şi pericole. Vechea ordine mondială, bazată pe o logică bipolară – caracterizată de rivalitate şi capacitate de anihilare reciprocă a unor blocuri de state – a dispărut, iar tranziţia postbipolară s-a încheiat, în timp ce germenii construcţiei unei noi arhitecturi globale de securitate ocupă un loc tot mai important în cadrul preocupărilor comunităţii internaţionale.

La nivel global, lumea continuă să rămână puternic conflictuală. Motoareleconflictelor operează atât în domeniul accesului la resurse, la mecanismele de distribuţie a acestora şi la pieţe, cât şi în cel al diferenţelor identitare de natură etnică, religioasă, culturală sau ideologică. Probabilitatea unui conflict militar de mare amploare este redusă, în timp ce conflictele regionale şi cele interne pot fi mai frecvente, iar efectul lor – direct sau cumulat – tot mai greu de controlat.

Mediul de securitate internaţional se află într-o rapidă schimbare. Unele schimbări sunt lineare şi previzibile, fie că decurg din evoluţia obiectivă a mediului de securitate, fie că reprezintă rezultatul unor strategii şi programe. Altele au caracter surprinzător, seismic sau de discontinuitate strategică şi sunt însoţite de o doză de incertitudine semnificativă ca natură, amploare şi durată.

Proliferararea noilor riscuri şi ameninţări amplifică aspectele de insecuritate ale mediului global, asfel că, în perspectiva următorilor 10-15 ani, ordinea globală va arăta sensibil diferit, în condiţiile în care dinamica relaţiilor internaţionale favorizează eforturile vizând construcţia unui nou echilibru internaţional – capabil să asigure expansiunea şi consolidarea libertăţii şi democraţiei.

Mediul de securitate este caracterizat, preponderent, de următoarele tendinţe majore:
– accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională, concomitent cu persistenţa unor acţiuni având ca finalitate fragmentarea statală;
– convergenţa rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de securitate, stabile
şi predictibile, însoţită de accentuarea tendinţelor anarhice în unele regiuni;
– revigorarea eforturilor statelor vizând prezervarea influenţei lor în dinamica relaţiilor internaţionale, în paralel cu multiplicarea formelor şi creşterea ponderii intervenţiei actorilor nestatali în dinamica relaţiilor internaţionale.

În această lume complexă, dinamică şi conflictuală, confruntarea principală se poartă între valori fundamental diferite, între democraţie şi totalitarism, şi este determinată de agresiunea majoră a terorismului internaţional de sorginte extremistreligioasă,structurat în reţele transfrontaliere, împotriva statelor democratice şi a forţelor politice raţionale din statele angajate în procesul democratizării. Tendinţele majore ce guvernează evoluţiile globale în epoca postbipolară creează îngrijorări justificate, generează noi provocări, oferă oportunităţi şi prezintă riscuri la adresa valorilor şi intereselor naţionale.

Globalizarea este principalul fenomen care influenţează mediul de securitate contemporan, creând atât oportunităţi, cât şi noi riscuri şi ameninţări. În acest mediu, nici un stat nu se poate izola sau rămâne neutru, nici un stat nu este la adăpost şi nici unul nu trebuie să rămână în afara proceselor globale. Securitatea internaţională tinde tot mai mult să-şi manifeste caracterul indivizibil, iar comunitatea internaţională este tot mai conştientă de răspunderile ce îi revin. Principial, globalizarea profilează o şansă reală de dezvoltare economică pozitivă, aptă să creeze prosperitate, dar  înscrierea pe această tendinţă nu este o certitudine garantată pentru fiecare ţară; ea depinde de capacitatea statelor de a exploata astfel de oportunitaţi, pentru că, în caz contrar, cel mai mare risc pentru o ţară este acela de a rămâne în afara proceselor globalizante pozitive.

În contextul acestei configuraţii complexe a scenei globale, regiuni întregi sunt   afectate de stări de instabilitate şi conflict, de sărăcie şi frustrare care generează sau favorizează proliferarea noilor riscuri şi ameninţări. Dintre acestea, unele pot avea un impact major asupra securităţii României. La nivel regional, în Europa centrală, de est şi de sud-est, persistă sau sporesc în intensitate stări de tensiune determinate de vechi dispute de natură etnică sau religioasă, teritoriale sau separatiste ori de contestare a frontierelor existente, precum şi de criminalitatea transfrontalieră.

Lichidarea comunismului ca sistem politic şi instaurarea democraţiei, extinderea NATO şi a Uniunii Europene, deschiderea frontierelor, intensificarea fluxurilor de persoane, mărfuri, servicii şi capital, precum şi dezvoltarea tehnologică au creat premise favorabile pentru racordarea noilor democraţii la zona de prosperitate şi securitate euroatlantică. Pentru România, aceste fenomene, coroborate  cu situaţia sa geopolitică, se constituie în oportunităţi strategice importante.

Ele sunt potenţate de:
– apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică;
– integrarea în spaţiul economic, politic, cultural şi de securitate al Uniunii Europene;
– parteneriatul strategic cu S.U.A.; creşterea rolului şi a ponderii regiunii Mării Negre în preocupările de securitate şi energetice ale Europei; gradul ridicat de interoperabilitate a instituţiilor de securitate şi apărare ale României cu structurile similare din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene.

Riscuri şi ameninţări

În contextul acestei analize, riscurile si ameninţările la adresa securităţii naţionale a României sunt percepute, în principal, din perspectiva posturii de ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene. În aceste condiţii, deşi pericolul unui război clasic, al unor agresiuni militare convenţionale este foarte puţin probabil, neglijarea unor astfel de riscuri ar putea genera vulnerabilităţi majore la adresa securităţii proprii şi a capacităţii de acţiune pentru îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate. Se înscriu în această categorie şi riscurile ce privesc securitatea şi apărarea frontierelor, în condiţiile în care segmente importante ale graniţelor Românei reprezintă şi frontiera estică a celor două organizaţii.

În acelaşi timp, însă, o serie de ameninţări noi, asimetrice, de natură militară sau non-militară, inclusiv cele ce se manifestă sub forma agresiunilor informatice sau informaţionale, generate preponderent din mediul internaţional, dar şi – într-o anumită măsură – de cel intern, tind să sporească sub raportul gradului de pericol şi al probabilităţii de producere, şi pot afecta grav starea de securitate a cetăţenilor români, a statului român sau a organizaţiilor din care România face parte. Pericolul creat de astfel de evoluţii negative poate fi substanţial potenţat în cazul asocierii lor, îndeosebi în condiţiile în care graniţele dintre ameninţările globale şi cele regionale, precum şi între cele externe sau interne, tind să devină tot mai difuze. În condiţiile accelerării proceselor globale şi ale dezvoltării tehnologice, când distanţele geografice devin tot mai puţin importante, apariţia unor asemenea fenomene negative trebuie descoperite oportun – indiferent de locul unde se produc, iar evaluarea lor trebuie făcută prin prisma caracterului indivizibil al securităţii globale. În acest context, contracararea lor fermă şi eficientă – inclusiv la distanţe mari faţă de graniţele naţionale – devine o responsabilitate majoră a unei guvernări responsabile.

Principalele riscuri si ameninţări ce pot pune în pericol securitatea naţională a României, valorile şi interesele sale ca stat membru al comunităţii europene şi euroatlantice sunt:
– Terorismul internaţional: Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra unor obiective-simbol ale civilizaţiei şi puterii americane, acţiunile de aceeaşi natură ce i-au urmat în Europa şi alte regiuni ale lumii, dovedesc faptul că terorismul internaţional, structurat în reţele transfrontaliere, reprezintă cea mai gravă ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, a democraţiei şi celorlalte valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea democratică a statelor euroatlantice.

Reţelele teroriste internaţionale au acces la tehnologia modernă şi se pot folosi de transferuri bancare şi mijloace de comunicare rapide, de infrastructura şi asistenţa oferite de organizaţii extremiste, de suportul criminalităţii transfrontaliere ori de sprijinul regimurilor corupte sau incapabile să guverneze democratic. Ele pot provoca pierderi masive de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale de mare amploare, în timp ce, prin accesul posibil la armele de distrugere în masă, consecinţele acţiunilor lor pot deveni devastatoare. Caracterul deschis al societăţilor democratice moderne, ca şi modul complex şi contradictoriu în care se manifestă diferite aspecte ale globalizării, determină ca atât fiecare stat în parte cât şi comunitatea internaţională, în ansamblu, să rămână vulnerabile în faţa terorismului internaţional. Din această cauză,
imperativul contracarării acestui flagel şi al cooperarii forţelor democratice, pentru contracararea lui – inclusiv prin acţiuni comune desfăşurate în zonele care generază terorism – constituie o cerinţă vitală.

Proliferarea armelor de distrugere în masă: Armele nucleare, chimice, biologice şi radiologice constituie o altă ameninţare deosebit de gravă sub raportul potenţialului de distrugere, în condiţiile în care: accesul la astfel de mijloace devine tot mai uşor din punct de vedere tehnologic, iar tentaţia dobândirii lor sporeşte ameninţător; unele state posesoare dezvoltă noi tipuri de mijloace de luptă, în timp ce se amplifică preocupările pentru perfecţionarea mijloacelor de transport la ţintă; evoluţiile doctrinare acreditează tot mai frecvent posibilitatea folosirii unor astfel de mijloace în cadrul operaţiilor militare; eficienţa controlului unor guverne asupra mijloacelor de luptă existente, componentelor în curs de realizare şi tehnologiilor de fabricaţie scade alarmant. Concomitent, scad garanţiile de comportament responsabil
al autorităţilor ce intră în posesia lor, îndeosebi în cazul regimurilor animate de ideologii politice sau religioase extremiste. Riscul de prăbuşire sau de evoluţie anarhică a unor state posesoare de asfel de arme, autoritatea redusă exercitată de unele guverne asupra structurilor militare, precum şi existenţa unor regiuni aflate în afara controlului statal, favorizează dezvoltarea pieţei negre pentru astfel de mijloace.

Conflictele regionale:

În pofida evoluţiilor pozitive din ultimul deceniu şi jumătate, evoluţii care au făcut din Europa un loc mai sigur şi mai prosper, arealul strategic în care este situată România este încă bogat în conflicte locale, cu puternice implicaţii pentru pacea şi securitatea regională şi europeană. Produs al dezmembrării, mai mult sau mai puţin violente, a unor state multinaţionale din zonă, conflictele inter-etnice sau religioase au un puternic substrat politic şi reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale, chiar dacă, în urma unor importante eforturi ale comunităţii internaţionale, majoritatea acestora sunt ţinute sub control. Prin numărul lor mare, aceste conflicte – alături de alte stări tensionate, tendinţe separatiste, dispute teritoriale şi situaţii de instabilitate prezente în proximitatea României – generează incertitudine, determină irosirea resurselor şi perpetuează sărăcia. Ele alimentează, de asemenea, alte forme de violenţă şi criminalitate şi favorizează terorismul.

Criminalitatea transnaţională organizată reprezintă o ameninţare globală în evoluţie, care a dobândit capacitatea de a influenţa politica statelor şi activitatea instituţiilor democratice. Ea constituie atât o expresie a proliferării unor fenomene negative care se amplifică în condiţiile globalizării, cât şi o consecinţă directă a gestionării ineficiente a schimbărilor politice, economice şi sociale profunde care s-au produs în Europa centrală, de est şi de sud-est în procesul de dispariţie a regimurilor comuniste.

Pe fondul unei astfel de situaţii, spaţiul de interes strategic în care se află România este sursă, zonă de tranzit şi destinaţie a unor activităţi criminale constând în: trafic ilegal de armament, muniţii şi explozivi; trafic de narcotice; migraţie ilegală şi trafic de fiinţe umane; trafic de produse contrafăcute; activităţi de spălare a banilor;  alte aspecte ale criminalităţii economico-finaciare. Prin natura şi amploarea lor, astfel de activităţi sunt favorizate de existenţa conflictelor locale şi, la rândul lor, pot favoriza terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă, sau pot să contribuie la perpetuarea regimurilor separatiste.

Un rol important în procesul de consolidare a stabilităţii şi securităţii noilor democraţii din Europa centrală, de est şi de sud-est revine capacităţii statelor şi a societăţilor de a promova o gestiune eficientă a treburilor publice, de a garanta exercitarea responsabilă şi eficientă a puterii, în deplin acord cu principiile democraţiei şi cerinţele respectării drepturilor omului. Expresia publică a acestor exigenţe este buna guvernare, domeniu în care în România – ca şi în majoritatea statelor din această regiune – s-au înregistrat, în anii care au trecut de la prăbuşirea regimurilor comuniste, progrese însemnate.

Noile democraţii din această regiune continuă, însă, să se confrunte cu numeroase fenomene negative care afectează calitatea actului de guvernare. În acest context, guvernarea ineficientă – efect al deficitului democratic şi al corupţiei
instituţionale ce se reflectă în manifestări de clientelism politic, ineficienţă a administraţiei publice, lipsă de transparenţă şi de responsabilitate publică, de birocraţie excesivă şi tendinţe autoritariste – subminează încrederea cetăţenilor în instituţiile publice şi poate constitui o ameninţare majoră la adresa securităţii statelor.

În aria de interes strategic a României, guvernarea ineficientă a pus adesea în pericol exerciţiul normal al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a afectat îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale unor state – inclusiv a obligaţiilor ce vizează protecţia identităţii naţionale – generând riscul producerii unor crize umanitare cu impact transfrontalier.

Securitatea naţională poate fi, de asemenea, pusă în pericol de o serie de fenomene grave, de natură geofizică, meteo-climatică ori asociată, provenind din mediu sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. Între acestea, se pot înscrie: catastrofele naturale sau alte fenomene geo- sau meteo-climatice grave (cutremure, inundaţii, încălzirea globală şi alte modificări bruşte şi radicale ale condiţiilor de viaţă); tendinţa de epuizare a unor resurse vitale; catastrofele industriale sau ecologice având drept consecinţe pierderi mari de vieţi omeneşti, perturbarea substanţială a vieţii economico-sociale şi poluarea gravă a mediului pe teritoriul naţional şi în regiunile adiacente; posibilitatea crescută a producerii unor pandemii.

Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenţa unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sunt generatoare de preocupări sau pericole:
– dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile;
– tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă;
– nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale;
– proporţia redusă, fragmentarea şi rolul încă insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;
– fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată;
– starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei;
– carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţământ la cerinţele societăţii;
– organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză;
– angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

1. I. UN VIITOR SIGUR ŞI PROSPER PENTRU ROMÂNI: CĂILE CONSTRUCŢIEI

Strategia de Securitate Naţională reprezintă programul politic pentru realizarea unei Românii moderne, prospere, cu un profil regional distinct, deplin integrată în comunitatea europeană şi euroatlantică, angajată ferm în promovarea democraţiei şi libertăţii, într-o lume dinamică şi complexă, cu cetăţeni ce trăiesc în siguranţă.

Scopul prezentei strategii este mobilizarea eforturilor naţiunii pentru accelerarea proceselor de modernizare, integrare şi dezvoltare durabilă apte să garanteze securitatea şi prosperitatea ţării, într-o lume mai sigură şi mai bună. Strategia vizează promovarea fermă a libertăţiilor politice, economice şi sociale, a respectului pentru demnitatea umană, prin angajarea conştientă şi responsabilă a poporului român şi colaborarea activă cu naţiunile aliate, partenere şi prietene.

Pentru înfăptuirea acestor obiective, strategia de securitate naţională urmăreşte:
– identificarea oportună şi contracararea pro-activă a riscurilor şi ameninţărilor;
– prevenirea conflictelor şi managementul eficient al riscurilor, al situaţiilor de criză şi al consecinţelor lor; participarea activă la promovarea democraţiei şi construcţia

securităţii şi prosperităţii în vecinătatea României şi în alte zone de interes strategic;

transformarea instituţiilor şi îmbunătăţirea capabilităţilor naţionale.

În plan intern, condiţiile înfăptuirii acestor deziderate sunt: exerciţiul deplin

al drepturilor şi libertăţilor democratice; stabilitatea politică; maturizarea spiritului

civic şi participarea activă a societăţii civile la procesul de guvernare; asigurarea

armoniei interetnice şi interconfesionale; modernizarea infrastructurii critice;

menţinerea stabilităţii sistemului financiar-bancar şi a pieţei de capital; protejarea

resurselor naturale şi a mediului.

În plan extern, realizarea lor este condiţionată de: reconstrucţia şi dinamizarea

cooperării transatlantice; consolidarea relaţiilor de parteneriat strategic; promovarea

democraţiei şi asigurarea păcii şi stabilităţii în zonele de interes strategic; sprijinirea

activă a comunităţilor româneşti din arealul istoric, a românilor de pretutindeni,

pentru păstrarea identităţii naţionale şi culturale.

În cadrul eforturilor vizând protejarea, apărarea şi promovarea intereselor sale

legitime, România respectă principiile şi normele dreptului internaţional şi dezvoltă

dialogul şi cooperarea cu organizaţiile internaţionale şi cu statele interesate în realizarea

securităţii internaţionale. România este direct interesată să joace un rol activ şi

constructiv în plan regional, să fie o punte de legătură între civilizaţii, interese

economice şi culturale diferite, în beneficiul stabilităţii şi prosperităţii întregii Europe.

În condiţiile în care, în relaţiile internaţionale, tendinţele majore sunt

extinderea democraţiei şi cooperarea instituţionalizată, pentru România esenţială este

promovarea intereselor naţionale prin mijloace paşnice – politice, diplomatice,

economice şi culturale. În acelaşi timp însă, pentru protejarea şi apărarea intereselor

sale legitime, România trebuie să fie pregătită ca, împreună cu aliaţii şi partenerii, să

folosească toate mijloacele legale – inclusiv cele ce privesc întrebuinţarea elementelor

de forţă ale capacităţii naţionale – ca soluţie de ultimă instanţă.

Promovarea acestor valori şi interese are în vedere: transformarea şi creşterea

capacităţii de acţiune a instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii

naţionale; consolidarea rolului României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi al

12

Uniunii Europene, concomitent cu întărirea capacităţii ţării noastre de acţiona ca

vector dinamic al politicilor vizând securitatea euroatlantică; dezvoltarea economică

susţinută şi garantarea accesului la resurse vitale; prevenirea şi contracararea

eficientă a terorismului internaţional, proliferării armelor de distrugere în masă şi a

criminalităţii transfrontaliere; participarea activă, în spiritul legalităţii internaţionale

şi al multilateralismului efectiv, la operaţiuni de pace şi la alte acţiuni vizând

soluţionarea crizelor internaţionale; reconfigurarea strategiei de securitate enegetică a

României în acord cu politica energetică a Uniunii Europene; măsuri efective pentru

stoparea declinului demografic al Romaniei.

Principiile ce călăuzesc fundamentarea strategiei de securitate naţională sunt:

convergenţa dintre politica de securitate şi politica de dezvoltare; abordarea sistemică

şi cuprinzătoare a politicii de securitate; concentrarea eforturilor asupra siguranţei

cetăţeanului şi securităţii publice; concordanţă între evaluarea mediului de securitate,

opţiunea politică şi acţiunea strategică. În procesul de înfăptuire a obiectivelor,

strategia asigură: evaluarea realistă a riscurilor şi ameninţărilor; identificarea corectă

a valorilor şi intereselor fundamentale ce trebuie promovate şi protejate; stabilirea

judicioasă a obiectivelor şi a căilor de înfăptuire a lor; modalităţi adecvate de

mobilizare a resurselor.

În esenţă, căile prin care se preconizează promovarea acestor acestor valori şi

interese şi înfătuirea obiectivelor propuse vizează:

* • Stabilirea priorităţilor în participarea activă la înfăptuirea securităţii

internaţionale;

* • Construcţia noii identitaţi europene şi euroatlantice a României;
* • Securitatea şi stabilitatea regională în contextul unei noi paradigme;
* • Asumarea rolului de vector dinamic al securităţii în regiunea Mării Negre;
* • Abordarea cuprinzătoare şi adecvată a problematicii securităţii interne;
* • Buna guvernare – ca instrument esenţial în construcţia securităţii naţionale;
* • Economia competitivă şi performantă – pilon al securităţii naţionale;
* • Transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale;
* • Dezvoltarea şi protecţia activă a infrastructurii strategice.

Aceste căi de construcţie trebuie privite ca direcţii prioritare de acţiune ale

statului român şi cetăţenilor săi care propun atât măsuri operaţionale de realizare a

securităţii naţionale cât şi transformarea instituţiilor pentru întărirea puterii

naţionale şi a avantejelor competitive ale României.

III. PRIORITĂŢILE PARTICIPĂRII ACTIVE LA CONSTRUCŢIA SECURITĂŢII

INTERNAŢIONALE: PROMOVAREA DEMOCRAŢIEI, LUPTA ÎMPOTRIVA

TERORISMULUI INTERNAŢIONAL ŞI COMBATEREA PROLIFERĂRII ARMELOR

DE DISTRUGERE ÎN MASĂ

Angajarea activă în procesul de înfăptuire a securităţii prin promovarea

democraţiei, lupta împotriva terorismului internaţional şi combaterea

proliferării armelor de distrugere în masă reprezintă un imperativ pentru politica

de securitate a României. Ea constituie condiţia fundamentală a participării la

beneficiile globalizării, exploatării oportunităţilor pe care le prezintă mediul

internaţional şi contracarării eficiente a riscurilor şi ameninţărilor majore.

13

Într-o lume interdependentă, aflată sub efectele procesului de globalizare,

promovarea democraţiei constituie singura cale prin care se poate garanta libertatea

şi respectul pentru demnitatea umană, existenţa sigură a statului român şi

prosperitatea naţiunii, siguranţa cetăţeanului şi prezervarea identităţii naţionale.

Scopul ei este înfăptuirea securităţii democratice, stare ce se realizează prin

cooperare, modernizare accelerată şi integrare, şi permite participarea adecvată

la gestiunea afacerilor globale, un rol activ în cadrul comunităţii euroatlantice,

concentrarea eforturilor pe obiective vitale, specializarea pe roluri strategice şi

funcţionalităţi relevante, precum şi utilizarea eficientă a resurselor.

În plan extern, aceasta se realizează prin participarea activă – politică,

diplomatică, economică, informativă, militară şi de altă natură – la promovarea

democraţiei, securităţii şi prosperităţii în vecinătatea României şi în alte zone de

interes strategic. Raţiunea acestei abordări se întemeiază pe convingerea că

democraţia este cea mai importantă pavăză şi armă de luptă împotriva terorismului.

În contextul actualului cadru multilateral de securitate, prezenta strategie se

bazează prioritar pe următorii piloni: calitatea de membru al Alianţei Nord-Atlantice,

integrarea în Uniunea Europeană şi consolidarea parteneriatelor strategice. România

consideră, totodată, că un rol important în asigurarea păcii şi securităţii

internaţionale, zonale şi regionale revine acţiunii în cadrul ONU, OSCE şi al

structurilor de securitate regională, precum şi cooperării cu alte state şi organizaţii

care au o pondere semnificativă în securitatea diferitelor regiuni ale lumii.

În cadrul eforturilor vizând promovarea democraţiei, România sprijină activ

acţiunea de reformare a ONU şi eforturile comunităţii internaţionale având ca scop

transformarea profundă a organizaţiei pentru a putea răspunde cerinţelor secolului

XXI, acţionează pentru eficientizarea eforturilor Consiliului Europei vizând protecţia

drepturilor omului şi consolidarea statului de drept în spaţiul de securitate european

şi euroasiatic şi militează pentru dinamizarea activităţii OSCE.

Cooperarea trebuie să vizeze îndeosebi adoptarea şi aplicarea unor măsuri de

tip pro-activ, anticipativ, pentru contracararea eficientă a terorismului internaţional

şi a proliferării armelor de distrugere în masă. Măsurile avute în vedere vor fi,

prioritar, de natură politică, diplomatică, economică şi socială, precum şi cele ce

privesc acţiunea civică, dublate permanent de un efort adecvat, legitim şi eficient, în

plan informaţional. Măsurile de contracarare prin forţă vor fi întotdeauna acţiuni de

ultimă instanţă, conforme cu litera şi spiritul dreptului internaţional şi proporţionale

cu natura, urgenţa şi caracteristicile pericolului.

Definirea unui cadru legitim de angajare pro-activă, capabil să preîntâmpine,

să prevină şi să combată eficient noile riscuri şi ameninţări, solicită o

combinaţie complexă de politici, instrumente juridice şi acţiuni ce trebuie realizată

atât prin eforturi doctrinare, normative şi organizatorice interne, cât şi prin

activitatea desfăşurată în cadrul structurilor de securitate şi cooperării internaţionale.

Eforturile trebuie să vizeze: definirea obiectivă a indicilor de risc, ameninţare şi

pericol şi monitorizarea activă a acestora; stabilirea modalitaţilor de contracarare

eficientă a lor, indiferent de distanţa faţă de frontiere; securizarea modernă a

frontierelor; organizarea adecvată a securităţii interne, a apărarii teritoriului,

cetăţenilor, drepturilor şi bunurilor lor, a instituţiilor şi infrastructurii împotriva

noilor riscuri şi ameninţări. În stabilirea căilor de acţiune pentru întreprinderea unor

14

astfel de acţiuni, ca stat membru al comunităţii euroatlantice, România va acţiona

prin toate metodele legitime, împreună cu statele aliate, partenere şi prietene, în

spiritul măsurilor puse în practică de comunitatea internaţională.

Participarea la efortul internaţional de luptă împotriva terorismului

internaţional, ce se manifestă ca purtător al unei ideologii totalitare şi absurde, care

pune în pericol securitatea tuturor statelor lumii, civilizaţia umană în ansamblul său,

reprezintă o necesitate obiectivă pentru democraţiile responsabile şi o dovadă a

eficienţei lor. Neutralitatea în războiul global împotriva terorismului nu este posibilă.

Nici o ţară nu se poate considera la adăpost de acest pericol şi nici un stat nu îşi poate

neglija responsabilităţile ce îi revin ca membru al comunităţii internaţionale.

Terorismul nu poate fi ignorat şi nu poate fi tolerat. El poate şi trebuie să fie învins

prin solidaritate internaţională şi acţiune colectivă.

Pentru combaterea terorismului, România va acţiona în cadrul NATO, al

Uniunii Europene şi al altor organizaţii internaţionale care au acelaşi obiective,

împărtăşesc aceleaşi valori şi promovează aceleaşi interese, urmărind realizarea

consensului sau concentrarea majorităţii eforturilor pentru acţiuni comune. Acţiunile

vor viza, în mod deosebit, promovarea şi consolidarea democraţiei, sprijinirea

guvernelor şi instituţiilor de securitate şi apărare în lupta împotriva terorismului,

participarea la operaţiuni multinaţionale, asistenţă complexă în procesul de prevenire,

contracarare şi reconstrucţie postconflict. Atunci când realizarea consensului nu este

posibilă, în virtutea convingerilor democratice profunde, a intereselor sale vitale şi a

evaluărilor responsabile privind natura, iminenţa şi gradul de pericol, România va

participa la operaţiuni multinaţionale bazate pe decizii politice raţionale, întemeiate

pe prevederile constituţionale şi pe obligaţiile ce decurg din acordurile de cooperare

cu naţiunile aliate, partenere sau prietene, în concordanţă cu cerinţele situaţiei şi în

conformitate cu prevederile dreptului internaţional.

În plan european, acţiunile României vor viza, cu prioritate: implementarea

programelor de înfăptuire a spaţiului comun de justiţie şi ordine publică;

perfecţionarea mecanismelor de cooperare între serviciile de informaţii – îndeosebi

prin cooperarea cu structurile europene de luptă împotriva terorismului; acordarea de

asistenţă – în virtutea clauzei de solidaritate – oricărui stat membru al Uniunii

Europene, în cazul în care este ţinta sau victima unui atac terorist; îmbunătăţirea

radicală a securităţii frontierelor; perfecţionarea mecanismelor de cooperare între

structurile de poliţie şi alte forţe care concură la lupta împotriva terorismului, precum

şi între organismele ce acţionează pentru prevenirea şi contracararea activităţilor de

spălare a banilor; întărirea securităţii aeriene, maritime şi a transportului public.

În acelaşi scop, un rol important revine eforturilor vizând îmbunătăţirea

activităţii de cooperare în domeniul justiţiei, concomitent cu dezvoltarea şi

interconectarea centrelor europene de gestiune a crizelor. Este necesară, totodată,

pregătirea corespunzătoare – în raport cu normele Uniunii Europene – a procedurilor

şi măsurilor apte să asigure: îmbunătăţirea planurilor de urgenţă şi a celor privind

asistenţa ce trebuie acordatată victimelor; dezvoltarea capabilităţilor de management

al consecinţelor; combaterea finanţării terorismului; protecţia datelor personale.

Angajarea responsabilă şi efectivă la campania internaţională împotriva

terorismului – inclusiv prin participare militară, atunci când şi acolo unde este necesar

– reprezintă un reper major al politicii de securitate a României.

15

Lupta împotriva terorismului trebuie dusă cu respectarea strictă a principiilor

democraţiei, dreptului internaţional, demnităţii umane, a drepturilor fundamentale ale

omului, în condiţiile în care nu poate exista nici o înţelegere şi nici un compromis în

relaţiile cu teroriştii. Statele şi organizaţiile angajate trebuie să găsească un echilibru

rezonabil şi eficient între protecţia libertăţilor şi drepturilor democratice, pe de o

parte, şi – pe de altă parte – restricţiile, constrângerile şi măsurile punitive necesare,

inclusiv prin asigurarea transparenţei responsabile şi a dreptului la informare.

În acest cadru, principalele direcţii de acţiune ale instituţiilor naţionale care au

atribuţii în domeniul luptei împotriva terorismului vor fi: întărirea cooperării

internaţionale, inclusiv prin relansarea eforturilor vizând definirea cuprinzătoare a

terorismului şi stabilirea normelor şi procedurilor standard de operare; realizarea

consensului între forţele politice, organizaţiile non-guvernamentale şi societatea

civilă cu privire la necesitatea promovării politicii de “toleranţă zero” în lupta

împotriva terorismului; perfecţionarea sistemului naţional de management al crizelor;

o mai bună cunoaştere a structurilor, metodelor şi tehnicilor teroriste. Aceasta

impune elaborarea unei noi strategii de luptă împotriva terorismului având ca scop:

revigorarea bazei doctrinare şi normative a întrebuinţării forţelor; prevenirea,

descurajarea şi contracararea pro-activă a pericolului terorist prin acţiuni desfăşurate

împreună cu Uniunea Europenă, NATO şi statele partenere, inclusiv în zonele

generatoare de terorism; armonizarea eforturilor politice, diplomatice, ale serviciilor

de informaţii şi ale forţelor armate angajate în lupta împotriva terorismului, îndeosebi

printr-o mai bună cooperare şi coordonare operaţională. Această strategie, aptă să

legitimeze participarea forţelor naţionale la războiul global împotriva terorismului, va

genera convergenţa eforturilor, sprijinul activ al populaţiei şi reducerea

vulnerabilităţilor în situaţii de criză.

Combaterea proliferării armelor de distrugere în masă reprezintă un

imperativ major al preocupărilor vizând pacea şi securitatea statelor lumii, din cauza

amplificării riscului de folosire iraţională a rezultatelor dezvoltării ştiinţei şi

tehnologiei moderne. În pofida unor progrese majore privind reducerea arsenalului

nuclear strategic, a unor succese importante obţinute în implementarea acordurilor

internaţionale de neproliferare, pericolul distrugerii civilizaţiei umane şi a vieţii, prin

folosirea unor astfel de mijloace, se menţine încă ridicat. Sporesc, totodată, riscurile

ca armele de distrugere în masă să facă joncţiunea cu terorismul internaţional sau ca

terorismul nuclear să fie promovat de regimuri iresponsabile. Aceste evoluţii pun

probleme grave de securitate la adresa cetăţenilor, comunităţilor şi instituţiilor.

În plan extern, România sprijină ferm eforturile comunităţii internaţionale

democratice pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen şi participă activ la

formularea şi implementarea politicilor şi strategiilor NATO şi ale Uniunii Europene

în domeniu. Ea contribuie, totodată, la eforturile ONU, ale altor organizaţii

internaţionale şi partenerilor strategici care vizează combaterea proliferării şi a

încercărilor unor state de a folosi pretextul dezvoltării capacităţilor nucleare civile

pentru producerea de arme de distrugere în masă.

Riscul achiziţionării sau producerii de către grupuri teroriste a armelor de

distrugere în masă necesită îmbunătăţirea politicilor de contraproliferare şi

neproliferare, perfecţionarea sistemului naţional de control în cooperare cu sistemele

16

similare ale statelor membre în NATO şi Uniunea Europeană, precum şi participarea

responsabilă la regimurile şi acordurile internaţionale în vigoare. Toate instituţiile şi

agenţiile cu atribuţii în domeniu, precum şi organizaţiile neguvernamentale şi alte

instituţii de profil sunt chemate să-şi sporească eforturile vizând reorganizarea,

diversificarea şi creşterea eficienţei structurilor de acţiune şi perfecţionarea strategiilor

de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă, în conformitate cu

interesele de securitate ale României şi cu obligaţiile asumate prin tratate.

Participarea la programele de neproliferare se va realiza prin redimensionarea

acţiunilor tradiţionale (politice, diplomatice, acorduri privind controlul armamentelor

şi al exporturilor) şi armonizarea mecanismelor şi proceselor naţionale cu cele ale

NATO, UE, ONU şi AIEA. Principalele direcţii naţionale de acţiune vor viza:

creşterea contribuţiei României la eforturile comunităţii internaţionale privind

respectarea fermă a tratatelor internaţionale în domeniul dezarmării şi interzicerii

armelor de distrugere în masă; întărirea regimurilor şi aranjamentelor privind

controlul exporturilor şi interdicţia transferurilor ilegale de materiale nucleare,

bacteriologice, chimice şi radiologice; participarea la activităţile şi acţiunile vizând

blocarea accesului ilegal al unor state şi organizaţii la armele de distrugere în masă .

1. II. CONSTRUIREA NOII IDENTITĂŢI EUROPENE ŞI EUROATLANTICE

Construcţia statutului european şi euroatlantic al României reprezintă o

altă direcţie prioritară de acţiune pe care trebuie canalizate eforturile politice,

organizatorice şi financiare ale autorităţilor publice şi instituţiilor de securitate.

Alianţa Nord-Atlantică – organizaţie bazată pe comunitatea de valori şi interese

care se adptează constant noilor riscuri şi ameninţări – rămâne principala structură de

apărare colectivă capabilă să garanteze securitatea democratică. Garanţiile de

securitate de care beneficiem în cadrul NATO – expresie a solidarităţii euroatlantice –

sunt cele mai solide din istoria României. În ultimul deceniu, organizaţia şi-a dovedit

viabilitatea, capacitatea de transformare şi de extindere, spre a face faţă noilor riscuri

şi ameninţări. Cooperarea cu statele membre, cu ţările participante la programul de

Parteneriat pentru Pace şi la iniţiativele de cooperare regională constituie, pentru

România, garanţia consolidării securităţii în spaţiul euroatlantic şi în zonele adiacente

şi şansa împărţirii echitabile a riscurilor, costurilor şi avantajelor. Dobândirea calităţii

de membru al NATO a adus României certitudini în domeniul securităţii sale,

garanţii reale de apărare, accesul la procesul de decizie privind securitatea

euroatlantică, dar şi obligaţii corespunzătoare.

În contextul aceloraşi evoluţii, România îşi va intensifica eforturile privind

racordarea la structurile de securitate ale Uniunii Europene, în condiţiile în care

organizaţia promovează o politică externă, de securitate şi de apărăre comună, care –

dincolo de dificultăţile inerente unui proces atât de complex – avansează în direcţia

dezvoltării şi consolidării cooperării transatlantice. Această cooperare vizează

îndeosebi armonizarea contribuţiei la întărirea păcii şi securitaţii internaţionale, la

lupta împotriva terorismului şi proliferării, la soluţionarea situaţiilor de criză din

Europa, Orientul Apropiat şi alte zone ale lumii.

Ca parte a acestui spaţiu geopolitic, România este conştientă că securitatea

comunităţii euroatlantice este indivizibilă iar relaţia transatlantică este

fundamentul acesteia. În concordanţă cu o astfel de abordare, România sprijină

17

activ demersurile vizând reconstrucţia şi dinamizarea acestei relaţii, necesitatea unei

transformări profunde a Alianţei, complementaritatea funcţională în materie de

securitate şi apărare a NATO şi Uniunii Europene, ca şi nevoia de evitare a

paralelismelor, duplicărilor şi a concurenţei în domeniul capabilităţilor, structurilor

de comandă, strategiilor şi doctrinelor. Cooperarea Romaniei cu statele membre ale

celor două organizaţii se va desfăşura în conformitate cu valorile şi interesele

naţionale, armonizate cu setul de valori şi interese pe care cele două organizaţii

democratice le promovează, cu principiile de acţiune ale NATO şi UE. .

Procesele de aderare a României la NATO şi de integrare în Uniunea

Europeană determină modificări substanţiale ale statutului şi identităţii sale

strategice. Din această perspectivă, dinamica dezvoltării identităţii europene şi

euroatlantice a României, precum şi cea referitoare la configurarea unui profil

corespunzător potenţialului său geostrategic, vor fi reproiectate la nivel structural şi

promovate într-un ritm accelerat. Calitatea de membru implică, în mod obligatoriu,

configurarea treptată a unui rol specific şi activ al României în cadrul celor două

organizaţii şi asigurarea resurselor necesare pentru îndeplinirea acestui rol.

În acest sens, România va acţiona pentru perfecţionarea coordonării politice şi

strategice a eforturilor de securitate ale celor două organizaţii, pe baza valorilor şi

intereselor comune, cu menţinerea rolului fundamental al Alianţei în apărarea colectivă

şi securitatea euroatlantică şi creşterea contribuţiei Uniunii Europene la înfăptuirea

scopurilor comune, îndeosebi în planul securităţii paneuropene, euroasiatice, în

Orientul Mijlociu şi pe continentul african. În acest context, concomitent cu

menţinerea unui interes major pentru consolidarea capacităţilor şi mecanismelor de

apărare colectivă ale Alianţei şi crearea noilor capabilităţi apte să permită creşterea

contribuţiei sale la pacea şi securitatea globală, România va sprijini întărirea rolului

politic şi de forum de consultări al NATO şi sporirea dimensiunii specifice de

securitate şi apărare a Uniunii Europene, considerând că acestea constituie cea mai

eficientă cale de abordare a strategiei globale de contracarare a noilor riscuri şi

ameninţări la adresa securităţii arealului euroatlantic.

România va lua parte activă la procesul decizional şi la dezvoltările

conceptuale în cadrul Alianţei şi îşi va îndeplini angajamentele asumate atât în

privinţa contribuţiei cu forţe puse la dispoziţia organizaţiei, cât şi a participării la

operaţiunile de gestionare a crizelor sub autoritatea NATO, la acţiunile consacrate

contracarării terorismului şi proliferării armelor de distrugere în masă, precum şi la

procesele de reconstrucţie a păcii şi de promovare a democraţiei.

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, România va susţine dezvoltarea

politicii externe şi de securitate comună şi a politicii europene de securitate şi

apărare, inclusiv prin creşterea contribuţiei la capabilităţile militare şi la cele

destinate combaterii terorismului şi gestiunii urgenţelor civile în spaţiul unional. În

acest scop, România îşi va spori participarea la promovarea democraţiei, păcii,

securităţii şi prosperităţii în cadrul politicii de vecinătate şi la operaţiunile de

gestionare a crizelor regionale şi de securizare a fluxurilor energetice şi comerciale.

Un rol important va reveni aplicării ferme a principiilor şi urmăririi atente a

obiectivelor Politicii Europene de Vecinătate, precum şi utilizării eficiente a

Instrumentului European de Vecinătate. Ele trebuie să devină modalităţi prioritare de

sporire a contribuţiei la asigurarea unui mediu stabil şi sigur în regiunea estică, sud18

estică şi pontică, prin derularea de proiecte vizând dezvoltarea ariilor transfrontaliere

de interes major pentru securitatea naţională.

Concomitent, ţara noastră va acorda o atenţie sporită şi va aloca resurse

adecvate pentru protecţia eficientă a frontierelor sale, pornind de la premisa că, pe de

o parte, aceasta constituie o responsabilitate majoră de securitate naţională şi, pe de

altă parte, îndeplinirea unei obligaţii importante faţă de Alianţa Nord-Atlantică şi

Uniunea Europeană. În îndeplinirea obligaţiilor privind securizarea frontierei,

România urmăreşte atât creşterea gradului de securitate al cetăţenilor săi şi cei ai

Europei, cât şi transformarea graniţelor sale într-o punte activă de cooperare şi

comunicare cu noile democraţii din vecinătatea estică a Uniunii Europene.

1. III. REALIZAREA SECURITĂŢII ŞI STABILITĂŢII REGIONALE ÎNTR-O NOUĂ PARADIGMĂ

În calitatea sa de stat aflat într-o zonă de importanţă strategică, România urmăreşte

să joace un rol substanţial în procesul de definire şi implementare a politicilor

stabilizatoare, de cooperare şi asistenţă de securitate ale NATO şi Uniunii Europene,

în Europa centrală, de est şi de sud-est.

La începutul deceniului precedent, România s-a aflat între două focare majore de

instabilitate şi conflict. Absenţa unor strategii anticipative ale comunităţii

internaţionale pentru aceste regiuni – stategii capabile să prevină crimele împotriva

păcii şi umanităţii – a făcut ca violenţele din spaţiul ex-iugoslav să fie de lungă durată

iar eforturile vizând soluţionarea problemelor să sufere de lipsă de coerenţă şi

perspectivă. Prin intervenţia comunităţii euroatlantice şi prin măsuri de impunere şi

menţinere a păcii luate în ultimii ani, intensitatea conflictelor care au afectat pacea şi

securitatea în Balcani s-a diminuat în mod semnificativ – iar prin admiterea României

şi Bulgariei în NATO – situaţia din regiune a devenit mai sigură şi mai stabilă.

Dată fiind proximitatea geografică şi conexiunile sale regionale, interesul

primordial al României în acest domeniu constă în democratizarea, dezvoltarea

economică, stabilitatea şi orientarea regiunii spre integrarea europeană, simultan cu

sporirea importanţei României şi asumarea unui rol pro-activ mai pronunţat ca factor

de securitate regional. În acest context, eforturile strategice vor fi direcţionate pentru

soluţionarea problemelor de securitate care afectează încă Balcanii de Vest şi

vecinătatea estică a României, în aşa fel încât cele două regiuni să poată intra, treptat,

într-un proces efectiv de integrare europeană şi euroatlantică.

Cooperarea regională în domeniul securităţii – materializată în existenţa unui

număr mare de organizaţii – oferă oportunitatea perfecţionării mecanismelor comune

de evaluare a mediului strategic, de identificare a unei agende comune a riscurilor şi

a unor instrumente adecvate pentru gestionarea crizelor. Armonizarea eforturilor

acestora, orientarea activităţilor lor în deplină consonanţă cu eforturile NATO şi ale

Uniunii Europene, dar mai ales creşterea responsabilităţii statelor sud-est europene,

a conducătorilor acestora şi a forţelor politice naţionale, pentru securitatea regiunii,

sporirea contribuţiei lor la soluţionarea stărilor de tensiune, criză şi conflict –

reprezintă imperativele majore ale noii paradigme de securitate regională.

În fapt, soluţiile la problemele regionale trebuie să vină preponderent din

cadrul regiunii. Este timpul ca statele sud-est europene, forţele politice din aceste

ţări, organizaţiile guvernamentale, non-guvernamentale sau civice, conducătorii

politici şi reprezentanţii diferitelor mişcări să-şi asume răspunderea directă pentru

soluţionarea problemelor cu care se confruntă regiunea. Aceasta impune – pentru

19

factorii politici responsabili din zonă – o conştiinţă civică modernă şi matură,

promovarea fermă a principiilor democratice, respect pentru demnitatea umană,

libertatea şi identitatea tuturor, preocupare pentru menţinerea stabilităţii frontierelor

şi încetarea propagandei în favoarea violenţei etnice sau religioase şi separatismului.

Obiectivul fundamental al acţiunii tuturor acestor factori trebuie să-l reprezinte

securitatea democratică, justă şi egală pentru toţi, şi canalizarea eforturilor ce vizează

prosperitatea oamenilor spre pregătirea integrării în Uniunea Europeană. Obiectivele

României în regiune vizează consolidarea perspectivelor europene ale acestor state,

eliminarea riscurilor legate de terorism, de crima organizată şi traficul ilegal, precum

şi edificarea stabilităţii durabile, bazate pe standarde de democraţie, prosperitate,

respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În atingerea acestor obiective, Romania va sprijini activ, în conformitate cu

principiile dreptului internaţional, aplicarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate, a

deciziilor şi recomandărilor Consiliului Europei şi ale OSCE, şi va contribui eficient,

împreună cu statele din regiune, la înfăptuirea măsurilor şi programelor politice,

economice şi de securitate în cadrul NATO şi UE. În acest domeniu, prioritară este

înlăturarea blocajelor din calea soluţionării diferendelor şi stărilor de tensiune, care

să permită dezvoltarea instituţiilor democratice, să genereze securitate şi să deschidă

perspectivele prosperităţii, prin respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului şi promovarea multiculturalismului.

Într-un astfel de registru modern, vor fi abordate şi preocupările legitime ale

societăţii româneşti privind îmbunătăţirea statutului juridic, a condiţiilor de viaţă şi a

tratamentului de care se bucură comunităţile românilor din alte state, conform cu

normele internaţionale, cu standardele europene şi angajmentele asumate prin

acorduri bilaterale.

VI. ROMÂNIA – VECTOR DINAMIC AL SECURITĂŢII ŞI PROSPERITĂŢII ÎN

REGIUNEA MĂRII NEGRE

Ca stat de graniţă al Uniunii Europene şi ca membru al NATO, România are

interesul major de a se învecina cu state stabile, democratice şi prospere, deoarece

numai acestea sunt capabile să menţină pacea şi buna-înţelegere în relaţiile dintre ele,

să creeze comunităţi regionale pluraliste şi să aibă un comportament predictibil în

domeniul securităţii. Construirea unui climat de securitate şi prosperitate în zona

Mării Negre reprezintă o direcţie distinctă de acţiune a acestei strategii.

România are un interes strategic fundamental ca regiunea extinsă a Mării

Negre să fie stabilă, democratică şi prosperă, strâns conectată la structurile europene

şi euroatlantice. Subsumat acestui interes, obiectivul strategic al ţării noastre – vector

dinamic al securităţii democratice, stabilităţii şi prosperităţii economice – este acela

de a stimula o implicare europeană şi euroatlantică mai puternică în regiune.

Localizată la interferenţa a trei zone de importanţă deosebită – Europa,

Orientul Mijlociu şi Asia Centrală – regiunea Mării Negre este o zonă principală de

tranzit pentru resurse energetice şi, totodată, un spaţiu important de manifestare a

unor riscuri asimetrice şi focare de conflict, având un impact semnificativ asupra

securităţii euroatlantice. Departe de a fi considerată o simplă zonă-tampon sau

periferică, regiunea Mării Negre este un conector de importanţă strategică, situat

pe coridorul ce leagă comunitatea euroatlantică (în calitate de furnizor de securitate şi

consumator de energie) de arealul Orientul Mijlociu – Regiunea Caspică – Asia

20

Centrală (în calitate de furnizor de energie şi consumator de securitate). Din punct de

vedere energetic, regiunea Mării Negre este principalul spaţiu de tranzit şi – într-o

măsură importantă – o sursă pentru energia ce se consumă în Europa, în timp ce

prognozele întrevăd creşterea substanţială a ponderii sale în următoarele decenii.

Din punct de vedere al provocărilor de securitate, regiunea este o oglindă

fidelă a noilor riscuri şi ameninţări şi un virtual poligon periculos pentru

experimentarea lor. În rândul acestora trebuie menţionate: terorismul internaţional;

proliferarea armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor de transport la ţintă;

conflictele locale; traficul ilegal de armament, muniţii şi explozivi; traficul de

droguri; migraţia ilegală şi traficul de fiinţe umane; guvernarea ineficientă, minată de

corupţie endemică şi criminalitate organizată, caracterizată prin deficit democratic şi

incapacitatea exercitării corespunzătoare a atribuţiilor conferite statelor suverane.

Regiunea Mării Negre este cea mai bogată parte a Europei în conflicte

separatiste, stări de tensiune şi dispute. Conflictele separatiste din estul Republicii

Moldova (regiunea nistreană), estul şi nordul Georgiei (Abhazia şi Osetia de Sud),

vestul Azerbaidjanului (Nagorno-Karabah), sudul Federaţiei Ruse (Cecenia şi alte

republici sau regiuni autonome din Caucazul de Nord), alte mişcări separatiste de mai

mică amploare şi intensitate, precum şi stările de tensiune legate de unele dispute

teritoriale sau de frontieră, reprezintă grave ameniţări la adresa securităţii regiunii şi

creează pericolul reizbucnirii unor confruntări violente.

Criminalitatea transfrontalieră constituie o realitate emblematică a regiunii.

Activităţile infracţionale de această natură se desfăşoară pe uscat şi pe apă, au

conexiuni cu grupările teroriste internaţionale şi sunt favorizate de regimurile

separatiste şi de prezenţa ilegală a unor trupe străine pe teritoriul noilor democraţii.

Criminalitatea transfrontalieră riscă să afecteze grav guvernarea unor state din

regiune, să genereze instabilitate şi anarhie, să favorizeze manifestările violente şi să

creeze pericolul întreruperii fluxurilor vitale de aprovizionare cu energie.

Contracararea acestor riscuri şi ameninţări este o responsabilitate primordială a

statelor riverane Mării Negre. Ele trebuie să fie, în primul rând, conştiente de

existenţa acestor pericole şi sunt obligate să dezvolte politici interne, externe şi de

securitate capabile să neutralizeze fenomenele negative în interiorul propriilor graniţe

şi să se abţină de la sprijinirea, în orice fel, a mişcărilor separatiste, a

organizaţiilor extremiste sau teroriste, a activităţilor infracţionale. Ţările

riverane Mării Negre trebuie să coopereze activ şi eficient, să promoveze măsuri

destinate creşterii încrederii în regiune şi să-şi îndeplinească cu bună credinţă

obligaţiile privind reducerea armamentelor convenţionale şi retragerea forţelor

militare staţionate ilegal pe teritoriul altor state.

În acelaşi timp, pornind de la caracterul indivizibil al securităţii în spaţiul

euroatlantic în acord cu cerinţele globalizării, de la nevoia unui tratament egal pentru

toate entităţile care au interese în zonă – inclusiv NATO şi Uniunea Europeană –

România apreciază că regiunea Mării Negre este un spaţiu geopolitic deschis

comunităţii democratice internaţionale, în cadrul căruia se pot manifesta plenar

statele aliate, partenere şi prietene, În acest scop, România promovează activ ideea

necesităţii unei strategii euroatlantice pentru regiunea Mării Negre, luând în

considerare experienţa abordării concertate NATO-UE în procesul de stabilizare din

Europa de sud-est şi nevoia unui echilibru apt să favorizeze opţiunea democratică a

21

statelor, să preîntâmpine agravarea riscurilor şi ameninţărilor şi să contribuie eficient

la soluţionarea conflictelor şi stărilor de tensiune. Extinderea responsabilităţilor

Uniunii Europene în stabilizarea şi reconstrucţia regiunii, consolidarea prezenţei şi a

contribuţiei Alianţei Nord-Atlantice şi a Programului de Parteneriat pentru Pace la

procesele de promovare a democraţiei, păcii şi securităţii, ca şi prezenţa unor

capacităţi operaţionale americane în regiune, reprezintă factori capabili să contribuie

la fundamentarea unei astfel de strategii.

În acest context, prioritare pentru România sunt armonizarea şi eficientizarea

proceselor instituţionale de cooperare în curs de desfăşurare, prevenirea competiţiei

sau a tentaţiilor hegemonice şi stabilirea unui nou cadru de dialog şi cooperare la care

să participe toate statele şi organizaţiile democratice interesate. În acest sens,

România acţionează ferm pentru organizarea Forumului Mării Negre pentru

Dialog şi Cooperare – iniţiativă consacrată preponderent promovării democraţiei şi

dezvoltării economice, securităţii energetice, creşterii încrederii, consolidării

stabilităţii, păcii şi securităţii. În acest scop, România va coopera strâns cu statele

riverane Mării Negre – Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusă, Republica Moldova,

Turcia şi Ucraina -, cu celelalte state din vecinătatea apropiată, precum şi cu alte state

membre ale comunităţii euroatlantice. Concomitent, România va sprijini activ

procesul de constituire – în acest spaţiu – a unei euro-regiuni de dezvoltare aptă să

faciliteze cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene, să stimuleze

dezvoltarea infrastructurii energetice şi de transport, să promoveze comerţul,

investiţiile şi perfecţionarea mecanismelor economiei de piaţă.

În ceea ce priveşte problematica soluţionării conflictelor îngheţate, România

va folosi noua fereastră de oportunitate pentru menţinerea ei pe agenda politică a

principalilor actori de securitate, va promova strategii politice şi diplomatice active şi

se va implica mai eficient în funcţionarea mecanismelor ce vizează soluţionarea prin

mijloace paşnice a acestor conflicte. Ineficienţa unora dintre mecanismele folosite

până în prezent pentru soluţionarea conflictelor impune necesitatea reanalizării lor şi

o implicare mai activă a statelor şi organizaţiilor care pot aduce o contribuţie pozitivă

în acest scop. Este necesar ca, în cadrul unei astfel de strategii, să fie definit un set de

principii, norme şi reguli de conduită unitare, conforme cu interesele oamenilor,

comunităţilor şi statelor din zonă, cu interesele de securitate ale comunităţii

euroatlantice şi cu prevederile dreptului internaţional, apte să răspundă adecvat

diferenţelor specifice fiecărui conflict în parte. Setul de principii, norme şi reguli de

conduită ar putea cuprinde obligaţii referitoare la: nerecunoaşterea regimurilor

separatiste şi neîncurajarea lor în orice formă; contracararea fermă a terorismului şi a

altor activităţi asociate terorismului; retragerea trupelor străine staţionate ilegal în

perimetrul diferitelor enclave; evacuarea depozitelor de armament, muniţii şi

explozivi sub control internaţional; desfiinţarea formaţiunilor paramilitare constituite

de regimurile ilegale pe teritoriul regiunilor separatiste.

România urmăreşte implicarea directă în procesul de soluţionare paşnică a

conflictelor şi disputelor din proximitatea strategică, atât prin acţiuni naţionale cât şi

în format multilateral, vizând promovarea democraţiei, sprijinirea eforturilor de

apropiere de structurile europene şi euroatlantice şi a celor având ca scop construcţia

securităţii şi prosperităţii. Interesul României este ca procesele de extindere ale celor

două organizaţii să nu conducă la crearea unor noi linii de separaţie.

22

Pe temeiul relaţiilor speciale dintre România şi Republica Moldova şi în

consens cu responsabilităţile fireşti ce decurg din comunitatea de istorie, limbă şi

cultură, cu principiul “o singură naţiune – două state” şi cu spiritul politicii europene

de vecinătate, vom acorda o atenţie deosebită cooperării cu Republica Moldova.

România are datoria politică şi morală de a sprijini acest stat în parcurgerea

procesului de modernizare, democratizare şi integrare europeană, de a face tot ce este

posibil pentru a susţine – din punct de vedere politic, economic şi diplomatic –

principiul suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, precum şi pentru a spori

contribuţia noastră la extinderea spaţiului de securitate şi prosperitate. În acest scop,

vom continua să monitorizăm cu atenţie evoluţia conflictului separatist din raioanele

estice ale Republicii Moldova, să contribuim activ la identificarea unor soluţii viabile

– bazate pe democratizarea şi demilitarizarea regiunii, pe retragerea trupelor şi

armamentelor staţionate ilegal – şi să sprijinim implicarea decisivă, în procesul de

pace, a Uniunii Europene şi Statelor Unite.

Un rol important în cadrul procesului de cooperare la Marea Neagră va reveni

dimensiunii economice. România va desfăşura o politică externă şi de cooperare

economică marcată de pragmatism şi de folosire a instrumentelor oferite de formatele

bilaterale şi multilaterale pentru participarea la proiectele economice cu impact major

în consolidarea democraţiei, securităţii şi stabilităţii. Eforturile vor viza, cu prioritate,

dezvoltarea coridoarelor energetice şi de transport capabile să conecteze economic şi

comercial regiunea pontică cu statele comunităţii euro-atlantice şi să permită o

valorificare superioară a potenţialului oferit de porturile maritime şi fluviale din

regiune, concomitent cu o atenţie sporită acordată protecţiei mediului şi restabilirii

funcţionalităţii multiple a eco-sistemului Dunăre-Marea Neagră.

Se va urmări, totodată, dezvoltarea unor programe prin care vor fi sporite

capabilităţile naţionale şi regionale de monitorizare şi intervenţie rapidă pentru

prevenirea şi contracararea riscurilor de securitate provenite din spaţiul maritim. Vor

fi susţinute, totodată, iniţiativele vizând sporirea capacităţii regionale de răspuns la

crize şi de contracarare a ameninţărilor asimetrice, precum şi cele prin care va fi

îmbunătăţit cadrul legislativ necesar pentru creşterea încrederii.

VII. SECURITATEA INTERNĂ ÎNTR-O ABORDARE SISTEMICĂ ŞI CUPRINZĂTOARE

Apariţia unor riscuri şi ameninţări internaţionale de factură nouă, evoluţia

complexă a mediului intern, precum şi modificarea substanţială a statutului de

securitate al României în plan internaţional impune o abordare nouă, într-o manieră

integratoare, sistemică şi comprehensivă a obiectivelor de securitate internă. Absenţa

unui pericol previzibil privind un posibil atac extern face ca, în condiţiile actuale şi

într-o perspectivă previzibilă, sarcina protejării valorilor şi libertăţilor, a vieţii

oamenilor şi a bunurilor lor să nu mai poată fi concepută în termenii apărării

teritoriale din perioada razboiului rece.

În acelaşi timp, experienţa atentatelor teroriste de mare amploare din Statele

Unite, din alte state – europene, asiatice şi africane – precum şi experienţa unor

dezastre naturale de mari proporţii, pun în evidenţă necesitatea unor strategii adecvate

pentru protecţia şi apărarea vieţii, libertăţii şi demnităţii umane, precum şi a bunurilor

şi activităţilor pe teritoriul naţional, în condiţii deosebite de pericol.

23

Securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi

apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva

ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-militară, precum şi a celor

generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali, care pun în

pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor,

infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de

intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.

Securitatea internă priveşte siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică,

securitatea frontierelor şi cea a transporturilor, protecţia infrastructurii critice şi cea a

sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale. Ea include, de asemenea, securitatea

socială şi asigurarea stării de legalitate, contracararea criminalităţii organizate şi

securitatea activităţilor financiar-bancare, securitatea sistemelor informatice şi a celor

de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.

Sarcina asigurării securităţii interne este complexă şi interdependentă. Ea

implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii. Aceste

responsabilităţi revin preponderent: administraţiei publice şi structurilor de securitate

şi ordine publică, precum şi celor care se ocupă cu protecţia civilă, securitatea

frontierelor şi garda de coastă; structurilor de informaţii, contrainformaţii şi

securitate; organismelor de prevenire a spălării banilor şi de control al importurilor şi

exporturilor strategice. În situaţii exceptionale, unele activităţi se execută de către

structurile militare. Atribuţii importante revin, de asemenea, gărzii financiare şi

structurilor vamale, gărzii de mediu şi structurilor de specialitate care veghează la

sănătatea populaţiei şi a animalelor, precum şi celor de protecţie a consumatorilor. Un

alt set revine operatorilor industriali şi de servicii care desfăşoară activităţi de

importanţă vitală sau periculoase, ori care implică un mare număr de oameni sau

interese sociale majore.

Având în vedere amplificarea riscurilor generate de posibilitatea producerii

unor acţiuni teroriste, inclusiv prin utilizarea unor mijloace radioactive, chimice sau

bacteriologice, sau prin provocarea de sabotaje, distrugeri ori modificări funcţionale

periculoase, precum şi riscul sporit de producere a unor dezastre industriale sau

naturale, sarcina asigurării securităţii interne devine tot mai complexă. Nevoia de

identificare profesionistă a problemelor, de stabilire a cadrului conceptual de

organizare şi de acţiune, precum şi necesitatea racordării la exigenţele promovate de

Uniunea Europeană, determină un interes sporit din punctul de vedere al securităţii

naţionale pentru un domeniu atât de vast, de complex şi de vulnerabil, cu impact

direct asupra vieţii oamenilor.

Contracararea pro-activă şi eficientă a terorismului constituie prioritatea

numărul unu a securităţii interne. În acest scop, pe temeiul responsabilităţii pentru

securitatea cetăţenilor săi şi în conformitate cu obligaţiile asumate în procesul de

integrare, statul român trebuie să-şi mobilizeze resursele şi instrumentele aflate la

dispoziţie pentru următoarele obiective: descoperirea la timp, prevenirea, combaterea

şi zădărnicirea activităţilor şi acţiunilor teroriste pe teritoriul naţional; protecţia

instituţiilor, a cetăţenilor români şi a străinilor aflaţi în România împotriva atacurilor

teroriste; interzicerea folosirii teritoriului României pentru pregătirea unor acţiuni

teroriste împotriva altor state.

24

În contextul eforturilor vizând consolidarea securităţii interne, lupta împotriva

terorismului vizează, în mod prioritar, creşterea gradului de protecţie a cetăţenilor,

comunităţilor şi colectivităţilor umane, a instituţiilor statului şi organizaţiilor civice, a

infrastructurii economice, de transport şi de asigurare a funcţiunilor sociale vitale, a

misiunilor diplomatice, obiectivelor şi activităţilor militare, precum şi a altor obiective

de interes naţional. Acţiunile ce au ca scop înfăptuirea acestor obiective se desfăşoară

pe întreg teritoriul naţional şi trebuie văzute atât ca o problemă de securitate publică şi

de siguranţă a cetăţeanului ce trebuie soluţionată prin mijloace poliţieneşti şi de

impunere a legii, cât şi ca o problemă ce trebuie rezolvată prin activitatea de

informaţii, contrainformaţii şi securitate sau prin mijloace de natură militară.

În mod corespunzător vor trebui abordate şi măsurile de contra-proliferare.

Acestea vizează atât perfecţionarea cadrului legislativ şi organizatoric, cât şi

activitatea desfăşurată la nivelul comunităţii de informaţii, poliţiei de frontieră, al

instituţiilor de ordine publică şi al altor agenţii guvernamentale, pentru a preveni

procurarea, transportul sau transferul componentelor, substanţelor, cunoştinţelor sau

tehnologiilor specifice producerii armelor de distrugere în masă, mijloacelor de

transport la ţintă şi materialelor radioactive sau cu dublă utilizare, către grupări

teroriste, ori către alte organizaţii criminale sau state ostile.

Din perspectiva securităţii interne, pentru siguranţa cetăţeanului, prezintă, de

asemenea, o importanţă deosebită sitematizarea, perfecţionarea şi creşterea eficienţei

strategiilor de prevenire şi combatere a criminalităţii, având ca scop reducerea

riscului, frecvenţei şi consecinţelor unor infracţiuni deosebit de periculoase – omorul,

tâlhăria, atentatele la adresa integrităţii corporale, lipsirea de libertate şi consumul de

droguri. Eforturile trebuie focalizate asupra următoarelor obiective: protecţia

comunităţilor locale; protecţia specială a unităţilor de învăţământ şi a altor instituţii şi

locuri frecventate preponderent de copii şi tineri; măsuri adecvate de protecţie pentru

cei care trăiesc într-un mediu cu risc infracţional ridicat; mecanisme eficiente de

comunicare şi parteneriat între poliţie şi reprezentanţii comunităţilor locale;

informarea publicului despre diferite modalităţi de prevenire a criminalităţii; o mai

bună cooperare între jandarmerie şi poliţie; acţiuni concrete şi ferme care să

modifice, în cel mai scurt timp, statutul României de ţară de origine, de tranzit şi de

destinaţie a traficului cu droguri, arme şi fiinţe umane.

Sunt necesare, de asemenea, eforturi deosebite pentru contracararea

activităţilor ce pun în pericol siguranţa mijloacelor de transport şi a căilor de

comunicaţii, a reţelelor de alimentare cu energie şi alte resurse vitale, a celor

informatice şi de telecomunicaţii, pentru ca securitatea individuală, securitatea

comunităţilor şi a mediului de afaceri să atingă standardele europene în materie.

Perfecţionarea mecanismelor de gestionare a crizelor reprezintă un alt

deziderat major al securităţii interne. În epoca globalizării, graniţa dintre riscurile

interne şi cele externe, cu efecte asupra securităţii cetăţenilor, comunităţilor sau

statului devine tot mai puţin relevantă, iar efectele posibile ale unor ameninţări

catastrofale – tot mai greu de anticipat. Reducerea influenţei riscurilor la adresa

securităţii, printr-o postură activă în domeniul prevenirii conflictelor şi gestionarea

crizelor, vor constitui coordonate permanente ale politicii de securitate a României.

25

Dinamica stărilor de tensiune şi crizelor recente au scos în evidenţă necesitatea

unei abordări mai cuprinzătoare, utilizând întreaga gamă de instrumente politice,

diplomatice, militare şi civile de gestionare a acestora, în aşa fel încât contracararea

eficientă a riscurilor şi ameninţărilor să fie cu adevărat posibilă. Pe plan intern,

pericolul transformării unor riscuri, precum tendinţele separatiste, mişcările anarhice

şi alte acţiuni violente sau a riscurilor de mediu (inundaţii catastrofale, cutremure,

accidente nucleare etc.) în ameninţări majore la adresa securităţii naţionale este

posibil şi trebuie abordat într-o manieră sistematică şi anticipativă.

Pentru a acţiona eficient pe întreg spectrul de crize, România trebuie să

implementeze un sistem naţional integrat de management al crizelor ce va articula,

într-o reţea modernă şi funcţională, toate structurile naţionale cu atribuţii în acest

domeniu – civile şi militare, din administraţia centrală şi locală – şi va asigura

coordonarea eficientă a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură

folosite pentru prevenirea pericolelor, controlul manifestărilor, lichidarea

consecinţelor şi restabilirea stării de normalitate. Acest sistem va urmări asigurarea

unui nivel optim de pregătire şi planificare operaţională şi de funcţionalitate a tuturor

structurilor de decizie şi execuţie cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea

întregului spectru al crizelor.

În acelaşi timp, prin orientarea spre misiuni, sistemul va putea să răspundă

oportun şi adecvat diferitelor situaţii de criză, asigurând autonomia subsistemelor

componente, astfel încât acestea să poată deveni operaţionale şi să reacţioneze în

funcţie de natura şi amploarea crizei. La nivel naţional, va fi realizată armonizarea

legislativă şi procedurală cu sistemul de gestiune a crizelor de securitate, stărilor de

tensiune din domeniul securităţii publice şi a urgenţelor civile din NATO şi Uniunea

Europeană. Pentru a acţiona eficient la nivelul celor două organizaţii, România va

contribui la finalizarea conceptuală şi implementarea sistemului NATO de răspuns la

crize, precum şi a prevederilor acordului cu Uniunea Europeană privind cadrul de

participare la operaţiuni de gestionare a crizelor.

Dezvoltarea mecanismelor, normelor, procedurilor, structurilor, forţelor şi

mijloacelor destinate pentru managementul crizelor va viza cu prioritate: soluţionarea

crizelor şi gestiunea consecinţelor în caz de criză provocate de acţiuni teroriste;

limitarea efectelor, înlăturarea consecinţelor şi restabilirea activităţii normale în caz

de atac cu arme de distrugere în masă sau de accidente implicând substanţe

radioactive, chimice sau biologice; prevenirea şi înlăturarea efectelor inundaţiilor şi a

altor consecinţe provocate de schimbările climatice majore; prevenirea, înlăturarea

efectelor şi restabilirea funcţionării sistemelor economico-sociale în caz de cutremur

major; restabilirea activităţii normale în caz de întrerupere a fluxurilor vitale –

energetice, alimentare, medicale, de comunicaţii etc; înlăturarea urmărilor

accidentelor industriale; prevenirea şi contracararea efectelor pandemiilor.

26

VIII. REPERELE BUNEI GUVERNĂRI: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ PROFESIONISTĂ

ŞI EFICIENTĂ; JUSTIŢIE DEMOCRATICĂ; COMBATEREA CORUPŢIEI

Buna guvernare constituie, în prezent, o condiţie esenţială a securităţii şi

prosperităţii, instrumentul prin care democraţia trece din planul conceptelor şi al

teoriilor, în planul vieţii reale. Ea este unitatea de măsură cumulativă prin care viaţa

socială validează rezultatul alegerilor democratice, probează realismul programelor şi

capacitatea forţelor politice de a-şi îndeplini promisiunile cu stricta respectare a

standardelor democratice. Buna guvernare evaluează succesul măsurilor ce vizează

combaterea insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare.

Principalii factori implicaţi în acest proces sunt statul şi societatea civilă, statul

de drept reprezentând o caracteristică esenţială a bunei guvernări. Organismele

statului care participă la realizarea guvernării democratice sunt: puterea legislativă;

puterea executivă; puterea judecatorească; autorităţile publice locale. Actorii nestatali

principali sunt: mass-media; partidele politice; sindicatele, patronatele şi alte

organizaţii profesionale; organizaţiile non-guvernamentale şi alte forme de

participare ale societăţii civile; organismele de conducere ale companiilor.

Experienţa trecutului arată că buna guvernare s-a aflat uneori în pericol, ca

urmare a activităţii unor grupuri de interese nelegitime sau forţe nedemocratice care –

folosind vulnerabilităţile sistemului – au încercat să influenţeze exercitarea puterii în

folos propriu, ori să schimbe puterea democratică prin acţiuni violente sau anarhice.

Prin amploarea lor, unele dintre acţiunile de acest fel au afectat îndeplinirea unor

obiective startegice vitale ale Romaniei, îndeosebi cele privind integrarea în

structurile politice, economice şi de securitate europene şi euroatlantice.

Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru

asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României. Pregătirea pentru aderarea

la Uniunea Europeană a pus în evidenţă faptul că atât eficienţa reală a administraţiei,

cât şi imaginea publică a acesteia pot fi afectate de o serie de factori, între care:

corupţia; birocraţia excesivă; expertiza redusă în domenii de importanţă vitală; lipsa

de realism a programelor; insuficienta autoritate a justiţiei; capacitatea redusă a

autorităţilor publice de a gestiona urgenţele civile. Eliminarea sau corectarea acestor

aspecte reprezintă o prioritate a actualei administraţii.

În prezent, România are instituţii democratice mai puternice, aflate într-un

proces dinamic de consolidare şi perfecţionare, şi capabile să asigure funcţionarea

normală a statului. Economia de piaţă funcţională, instituţii credibile şi responsabile

puse în slujba cetăţeanului, justiţie independentă şi structuri corespunzătore pentru

aplicarea legii sunt reperele majore ale unei funcţionări stabile şi democratice a

statului, pe baza valorilor şi principiilor ce definesc statutul României de membră a

comunităţii europene şi euroatlantice. Din această perspectivă, orice derapaj major în

asigurarea unei asemenea calităţi în acţiunea administraţiei poate fi privit ca posibil

risc la adresa securităţii naţionale. Factorii de risc identificaţi în ultimii ani în

funcţionarea coerentă, eficientă şi în spiritul deplin al democraţiei şi legalităţii, a

componentelor strategice ale administraţiei publice reprezintă – în viziunea actualei

strategii – ţinte de permanentă analiză şi acţiune.

In ultimii ani, calitatea şi capacitatea de acţiune a administraţiei publice a

generat o serie de preocupări pe parcursul procesului de pregătire pentru aderare.

Exigenţele aderării şi asigurarea compatibilităţii administrative şi instituţionale cu

sistemul Uniunii Europene impun o serie de acţiuni având ca scop: consolidarea

27

instituţională şi a autorităţii administraţiei publice; funcţionarea sa în deplină

transparenţă şi cu respectarea strictă a legalităţii; implementarea efectivă a unor

politici privind descentralizarea şi autonomia locală.

O administraţie publică democratică şi eficientă presupune îmbunătăţirea

radicală a capacităţii instituţionale la nivel central şi local, în condiţiile în care

numai prin folosirea corespunzătoare a pârghiilor administrative – respectiv prin

asigurarea transparenţei, corectitudinii şi responsabilităţii în îndeplinirea funcţiei

publice şi în cheltuirea banului public – se poate asigura creşterea reală a calităţii

vieţii cetăţenilor. Pentru aceasta, instituţiile administraţiei publice trebuie să fie

competente, suple, adaptabile la noile cerinţe şi puse în slujba cetăţeanului. În

procesul de integrare europeană, ele trebuie să fie capabile să pună în practică

politicile de dezvoltare regională şi să asigure folosirea integrală, eficientă şi legală a

fondurilor structurale şi de sprijin.

Ca pilon major al bunei guvernări, consolidarea independenţei şi eficienţei

justiţiei şi creşterea încrederii populaţiei în actul de justiţie reprezintă o altă

prioritate importantă, menită să garanteze calitatea europeană a acestei activităţii.

Direcţiile de acţiune în acest domeniu vor amplifica dezvoltările pozitive înregistrate

până în prezent, precum şi rezultatele confirmate de partenerii europeni, în evaluările

de etapă, cu privire la pregătirea pentru aderare la Uniunea Europeană. Este, însă, de

înţeles faptul că justiţia – ca serviciu public – trebuie să parcurgă întregul program de

transformare, pentru a deveni eficientă şi credibilă. În contextul acestui efort

naţional, instituţiile statului sunt chemate să asigure condiţiile necesare – legislative,

organizatorice, umane şi materiale – pentru ca sarcina transformării radicale a justiţiei

şi aportul ei la îndeplinirea obiectivului strategic de integrare să devină posibile.

Îndeplinirea acestor deziderate este sarcina primordială şi responsabilitatea

majoră a organismelor competente care guvernează activitatea justiţiei, în condiţiile

în care integrarea Romaniei în Uniunea Europeană depinde într-o măsură importantă

de modul în care justiţia română îşi va proba independenţa, caracterul nepartizan,

profesionalismul, capacitatea de acţiune în condiţiile statului de drept şi eficienţa

reală în lupta împotriva marii corupţii. Până în prezent, eforturile factorilor

participanţi la înfăptuirea obiectivelor naţionale au avut ca rezultat principal

reducerea substanţială şi punerea fenomenului corupţiei sub control, crearea

mecanismelor adecvate de acţiune, începutul unor modificări de mentalitate în rândul

populaţiei şi un proces de schimbare a percepţiei publice.

În prezent, pentru lupta împotriva corupţiei, este imperativ ca instituţiile să

funcţioneze, să colaboreze şi să fie integrate într-un sistem în care informaţiile vitale

trebuie să circule în mod profesionist, în condiţii de legalitate şi în mod oportun,

responsabilităţile să fie clare şi să nu se suprapună, iar atribuţiile să fie îndeplinite în

limitele legii, la timp şi cu eficienţă maximă.

IX. CREŞTEREA COMPETITIVITĂŢII ŞI A CARACTERULUI PERFORMANT AL

ACTIVITĂŢII ECONOMICO-SOCIALE

O economie puternică, performantă şi competitivă, macro-stabilă, dinamică

sub raportul ritmului de creştere şi adaptabilă funcţional, reprezintă un pilon

important al securităţii, asigurând condiţii pentru securitatea economică şi socială,

interesul majorităţii populaţiei pentru susţinerea instituţiilor democratice şi baza

necesară pentru promovarea iniţiativelor vizând prosperitatea şi securitatea naţiunii.

28

Consolidarea şi perfecţionarea activităţii instituţiilor de piaţă, pe baza

principiului liberei concurenţe şi al solidarităţii sociale este un obiectiv prioritar. Ea

reprezintă baza unei dezvoltări economice sănătoase, capabilă să asigure integrarea

efectivă a României în Uniunea Europeană, încadrarea în exigenţele globalizării,

accesul normal la resurse şi pe pieţele internaţionale, rezistenţa la fluctuaţiile

economice majore. Dezvoltarea economică susţinută, capabilă să atragă investiţii

strategice, să genereze locuri de muncă şi să producă resurse pentru protecţia socială,

reprezintă singura cale aptă să conducă la reducerea semnificativă a decalajelor ce

despart România de media europeană. Ea va contribui, totodată, la eliminarea

sărăciei extreme ca fenomen, la reducerea substanţială a numărului oamenilor cu

venituri situate sub pragul european al sărăciei şi la realizarea unui echilibru social

capabil să stimuleze creşterea ponderii şi consolidarea clasei de mijloc. Realizarea,

pentru prima dată în istoria României, a unui sistem complex şi eficient de securitate

socială, capabil să stimuleze munca, performanţa, capitalul şi solidaritatea

participanţilor la procesele economico-sociale, va reprezenta o contribuţie esenţială

la consolidarea securităţii naţionale.

Dezvoltarea economică accelerată – ca premiză a bunăstării şi securităţii –

depinde în mod hotărâtor de gradul de competitivitate a naţiunii. România poate

deveni cu adevărat competitivă numai în măsura în care vom avea o societate bine

educată, orientată spre cunoaştere, capabilă să valorifice la maximum resursele de

inteligenţă şi creativitate, pornind de la convingerea că o forţă de muncă bine

pregătită şi flexibilă reprezintă o condiţie esenţială pentru succesul integrării

europene şi al valorificării oportunităţilor oferite de globalizare. Aceasta impune

asigurarea accesului tuturor cetăţenilor, inclusiv a celor din mediul rural şi din zonele

defavorizate, la o educaţie de calitate pe tot parcursul vieţii şi vizează transformări

profunde în domeniul educaţiei, cercetării şi dezvoltării .

În acest scop, sistemul de învăţământ trebuie edificat în funcţie de noile

realităţi: intrarea României în Uniunea Europeană, oferta europeană de pe piaţa

muncii, necesitatea compatibilizării învăţământului românesc cu sistemele europene

de educaţie şi formare profesională. El trebuie să asigure stimularea educaţiei

permanente, modernizarea rapidă a învăţământului public şi consolidarea instituţiilor

private de învăţământ, reforma educaţiei timpurii, creşterea capacităţii instituţionale

pentru elaborarea şi gestionarea proiectelor, cât şi susţinerea, în manieră integrată, a

educaţiei, cercetării şi inovării. Creşterea competitivităţii României pe pieţele

globale va fi susţinută şi prin politici şi programe de facilitare a accesului firmelor la

rezultatele cercetării-dezvoltării, opţiune ce implică eforturi organizatorice

importante dar şi un efort bugetar deosebit. Creşterea volumului fondurilor alocate

trebuie să fie însoţită de stabilirea judicioasă a priorităţilor strategice.

Accelerarea modernizării economice şi menţinerea unui ritm rapid de creştere

sustenabilă necesită, de asemenea, îmbunătăţirea radicală a stării de sănătate a

populaţiei şi realizarea unui nou echilibru social, printr-un sistem de solidaritate

capabil să garanteze securitatea economică, socială şi de sănătate a tuturor

participanţilor la proces.Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a statului român; ea are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi obiectivele naţionale. Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul securităţii regionale, euroatlantice şi globale.

Strategia de securitate naţională răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă
împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol drepturile şi libertăţile

fundamentale ale omului, precum şi bazele existenţei statului român. Ea vizează, cu

prioritate, următoarele domenii şi activităţi: starea de legalitate, siguranţa

cetăţeanului, securitatea publică şi apărarea naţională. Securitatea naţională se

realizează prin măsuri active de natură politică, economică, diplomatică, socială,

juridică, administrativă şi militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi

securitate, precum şi prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele

de conduită ale comunităţii euroatlantice.

Statutul de membru al Alianţei Nord-Atlantice, precum şi procesul complex de

integrare în Uniunea Europeană pe care îl parcurge România, acţionând într-un spaţiu

de securitate bazat pe valori, interese şi obiective comune, pe principiile şi normele

democraţiei, statului de drept şi economiei de piaţă, oferă ţării noastre condiţii

favorabile de dezvoltare economică şi socială durabilă, de participare activă la

acţiunile de menţinere a păcii şi securităţii în plan regional şi global, la contracararea

eficientă atât a riscurilor şi ameninţărilor clasice, cât şi a celor de tip asimetric.

Valori şi interese naţionale

Strategia de securitate urmăreşte promovarea, protecţia şi apărarea valorilor şi

intereselor naţionale. Ea se asigură prin efort naţional, prin forţe şi mijloace proprii,

precum şi prin cooperarea cu aliaţii şi partenerii, în consonanţă cu prevederile

conceptelor strategice ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale strategiei de securitate a

Uniunii Europene. Strategia oferă bazele operaţionale ale colaborării sistematice cu

organizaţiile de securitate şi apărare din care România face parte, cu statele aliate,

partenere şi prietene.

Valorile naţionale sunt elemente definitorii ale identităţii româneşti, prin

protejarea, promovarea şi apărarea cărora se asigură condiţiile esenţiale ale existenţei

şi demnităţii cetăţenilor şi a statului român, în conformitate cu prevederile

Constituţiei. Ele constituie premisele pe baza cărora se construieşte sistemul de

organizare şi funcţionare a societăţii, atât prin intermediul instituţiilor şi organizaţiilor

democratice, cât şi al acţiunii civice. În consens cu prevederile Constituţiei, prezenta

strategie aşează la temelia eforturilor vizând construcţia securităţii şi prosperităţii

poporului român valori precum: democraţia, libertatea, egalitatea şi supremaţia legii;

respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale;

responsabilitatea civică; pluralismul politic; proprietatea şi economia de piaţă;

solidaritatea cu naţiunile democratice; pacea şi cooperarea internaţională; dialogul şi

comunicarea dintre civilizaţii.

Aceste valori reprezintă factorul de coeziune al comunităţilor şi al naţiunii,

catalizatorul eforturilor spre progres şi modernizare, legătura trainică ce asigură

relaţia armonioasă dintre interesele individuale şi cele naţionale, în acord cu normele

ordinii constituţionale. Înfăptuirea lor îşi are garantul în respectul pentru

6

suveranitatea şi independenţa naţională, caracterul naţional, unitar şi indivizibil al

statului, unitatea bazată pe comunitatea de limbă, cultură şi viaţă spirituală, pe

respectul pentru identitatea tuturor cetăţenilor şi comunităţilor.

Interesele naţionale reflectă percepţia dominantă, stabilă şi instituţionalizată

cu privire la valorile naţionale şi urmăresc promovarea, protejarea şi apărarea – prin

mijloace legitime – a valorilor pe baza cărora naţiunea română îşi făureşte viitorul,

prin care îşi garantează existenţa şi identitatea şi, pe temeiul cărora, se integrează în

comunitatea europeană şi euroatlantică şi participă la procesul de globalizare. Prin

aria lor de manifestare, ele se adresează – în primul rând – cetăţenilor patriei ce trăiesc

pe teritoriul naţional, dar şi – în egală măsură – tuturor celorlalţi oameni aflaţi în

România, precum şi românilor ce trăiesc sau îşi desfăşoară activitatea în afara

graniţelor ţării.

În condiţiile în care, în lumea modernă, securitatea şi prosperitatea sunt

termenii inseparabili ai aceleiaşi ecuaţii – a cărei rezolvare nu poate fi decât

rezultanta majoră a unui proces complex de garantare a intereselor naţionale,

cumulativ, gama acestora cuprinde, în esenţă: integrarea deplină în Uniunea

Europeană şi asumarea responsabilă a calităţii de membru al Alianţei Nord-Atlantice;

menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii, independenţei şi indivizibilităţii statului

român; dezvoltarea unei economii de piaţă competitive, dinamice şi performante;

modernizarea radicală a sistemului de educaţie şi valorificarea eficientă a

potenţialului uman, ştiinţific şi tehnologic; creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului

de trai şi de sănătate a populaţiei; afirmarea şi protejarea culturii, identităţii naţionale

şi vieţii spirituale, în contextul participării active la construcţia identităţii europene.

Mediul de securitate

La început de mileniu, lumea a intrat într-o nouă fază a evoluţiei sale, marcată

de coexistenţa şi confruntarea unor tendinţe pozitive majore cu altele care generează

riscuri, ameninţări şi pericole. Vechea ordine mondială, bazată pe o logică bipolară –

caracterizată de rivalitate şi capacitate de anihilare reciprocă a unor blocuri de state –

a dispărut, iar tranziţia postbipolară s-a încheiat, în timp ce germenii construcţiei unei

noi arhitecturi globale de securitate ocupă un loc tot mai important în cadrul

preocupărilor comunităţii internaţionale.

La nivel global, lumea continuă să rămână puternic conflictuală. Motoarele

conflictelor operează atât în domeniul accesului la resurse, la mecanismele de

distribuţie a acestora şi la pieţe, cât şi în cel al diferenţelor identitare de natură

etnică, religioasă, culturală sau ideologică. Probabilitatea unui conflict militar de

mare amploare este redusă, în timp ce conflictele regionale şi cele interne pot fi mai

frecvente, iar efectul lor – direct sau cumulat – tot mai greu de controlat.

Mediul de securitate internaţional se află într-o rapidă schimbare. Unele

schimbări sunt lineare şi previzibile, fie că decurg din evoluţia obiectivă a mediului

de securitate, fie că reprezintă rezultatul unor strategii şi programe. Altele au caracter

surprinzător, seismic sau de discontinuitate strategică şi sunt însoţite de o doză de

incertitudine semnificativă ca natură, amploare şi durată.

Proliferararea noilor riscuri şi ameninţări amplifică aspectele de insecuritate

ale mediului global, asfel că, în perspectiva următorilor 10-15 ani, ordinea globală va

arăta sensibil diferit, în condiţiile în care dinamica relaţiilor internaţionale favorizează eforturile vizând construcţia unui nou echilibru internaţional –

capabil să asigure expansiunea şi consolidarea libertăţii şi democraţiei.

Mediul de securitate este caracterizat, preponderent, de următoarele tendinţe

majore: accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională, concomitent

cu persistenţa unor acţiuni având ca finalitate fragmentarea statală; convergenţa

rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de securitate, stabile

şi predictibile, însoţită de accentuarea tendinţelor anarhice în unele regiuni;

revigorarea eforturilor statelor vizând prezervarea influenţei lor în dinamica relaţiilor

internaţionale, în paralel cu multiplicarea formelor şi creşterea ponderii intervenţiei

actorilor nestatali în dinamica relaţiilor internaţionale.

În această lume complexă, dinamică şi conflictuală, confruntarea principală se

poartă între valori fundamental diferite, între democraţie şi totalitarism, şi este

determinată de agresiunea majoră a terorismului internaţional de sorginte extremistreligioasă,

structurat în reţele transfrontaliere, împotriva statelor democratice şi a

forţelor politice raţionale din statele angajate în procesul democratizării. Tendinţele

majore ce guvernează evoluţiile globale în epoca postbipolară creează îngrijorări

justificate, generează noi provocări, oferă oportunităţi şi prezintă riscuri la adresa

valorilor şi intereselor naţionale.

Globalizarea este principalul fenomen care influenţează mediul de securitate

contemporan, creând atât oportunităţi, cât şi noi riscuri şi ameninţări. În acest mediu,

nici un stat nu se poate izola sau rămâne neutru, nici un stat nu este la adăpost şi nici

unul nu trebuie să rămână în afara proceselor globale. Securitatea internaţională tinde

tot mai mult să-şi manifeste caracterul indivizibil, iar comunitatea internaţională este

tot mai conştientă de răspunderile ce îi revin. Principial, globalizarea profilează o

şansă reală de dezvoltare economică pozitivă, aptă să creeze prosperitate, dar

înscrierea pe această tendinţă nu este o certitudine garantată pentru fiecare ţară; ea

depinde de capacitatea statelor de a exploata astfel de oportunitaţi, pentru că, în caz

contrar, cel mai mare risc pentru o ţară este acela de a rămâne în afara proceselor

globalizante pozitive.

În contextul acestei configuraţii complexe a scenei globale, regiuni întregi sunt

afectate de stări de instabilitate şi conflict, de sărăcie şi frustrare care generează sau

favorizează proliferarea noilor riscuri şi ameninţări. Dintre acestea, unele pot avea un

impact major asupra securităţii României. La nivel regional, în Europa centrală, de

est şi de sud-est, persistă sau sporesc în intensitate stări de tensiune determinate de

vechi dispute de natură etnică sau religioasă, teritoriale sau separatiste ori de

contestare a frontierelor existente, precum şi de criminalitatea transfrontalieră.

Lichidarea comunismului ca sistem politic şi instaurarea democraţiei,

extinderea NATO şi a Uniunii Europene, deschiderea frontierelor, intensificarea

fluxurilor de persoane, mărfuri, servicii şi capital, precum şi dezvoltarea tehnologică

au creat premise favorabile pentru racordarea noilor democraţii la zona de

prosperitate şi securitate euroatlantică. Pentru România, aceste fenomene, coroborate

cu situaţia sa geopolitică, se constituie în oportunităţi strategice importante. Ele

sunt potenţate de: apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică; integrarea în spaţiul

economic, politic, cultural şi de securitate al Uniunii Europene; parteneriatul strategic

cu S.U.A.; creşterea rolului şi a ponderii regiunii Mării Negre în preocupările de

8

securitate şi energetice ale Europei; gradul ridicat de interoperabilitate a instituţiilor

de securitate şi apărare ale României cu structurile similare din statele membre ale

Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene.

Riscuri şi ameninţări

În contextul acestei analize, riscurile si ameninţările la adresa securităţii

naţionale a României sunt percepute, în principal, din perspectiva posturii de ţară

membră a Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene. În aceste condiţii, deşi

pericolul unui război clasic, al unor agresiuni militare convenţionale este foarte puţin

probabil, neglijarea unor astfel de riscuri ar putea genera vulnerabilităţi majore la

adresa securităţii proprii şi a capacităţii de acţiune pentru îndeplinirea obligaţiilor

internaţionale asumate. Se înscriu în această categorie şi riscurile ce privesc

securitatea şi apărarea frontierelor, în condiţiile în care segmente importante ale

graniţelor Românei reprezintă şi frontiera estică a celor două organizaţii.

În acelaşi timp, însă, o serie de ameninţări noi, asimetrice, de natură militară

sau non-militară, inclusiv cele ce se manifestă sub forma agresiunilor informatice sau

informaţionale, generate preponderent din mediul internaţional, dar şi – într-o anumită

măsură – de cel intern, tind să sporească sub raportul gradului de pericol şi al

probabilităţii de producere, şi pot afecta grav starea de securitate a cetăţenilor români,

a statului român sau a organizaţiilor din care România face parte. Pericolul creat de

astfel de evoluţii negative poate fi substanţial potenţat în cazul asocierii lor, îndeosebi

în condiţiile în care graniţele dintre ameninţările globale şi cele regionale, precum şi

între cele externe sau interne, tind să devină tot mai difuze. În condiţiile accelerării

proceselor globale şi ale dezvoltării tehnologice, când distanţele geografice devin tot

mai puţin importante, apariţia unor asemenea fenomene negative trebuie descoperite

oportun – indiferent de locul unde se produc, iar evaluarea lor trebuie făcută prin

prisma caracterului indivizibil al securităţii globale. În acest context, contracararea lor

fermă şi eficientă – inclusiv la distanţe mari faţă de graniţele naţionale – devine o

responsabilitate majoră a unei guvernări responsabile.

Principalele riscuri si ameninţări ce pot pune în pericol securitatea naţională a

României, valorile şi interesele sale ca stat membru al comunităţii europene şi

euroatlantice sunt:

Terorismul internaţional: Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra

unor obiective-simbol ale civilizaţiei şi puterii americane, acţiunile de aceeaşi natură

ce i-au urmat în Europa şi alte regiuni ale lumii, dovedesc faptul că terorismul

internaţional, structurat în reţele transfrontaliere, reprezintă cea mai gravă

ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, a democraţiei şi celorlalte valori

fundamentale pe care se întemeiază comunitatea democratică a statelor euroatlantice.

Reţelele teroriste internaţionale au acces la tehnologia modernă şi se pot folosi

de transferuri bancare şi mijloace de comunicare rapide, de infrastructura şi asistenţa

oferite de organizaţii extremiste, de suportul criminalităţii transfrontaliere ori de

sprijinul regimurilor corupte sau incapabile să guverneze democratic. Ele pot provoca

pierderi masive de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale de mare amploare, în timp ce,

prin accesul posibil la armele de distrugere în masă, consecinţele acţiunilor lor pot

deveni devastatoare. Caracterul deschis al societăţilor democratice moderne, ca şi

9

modul complex şi contradictoriu în care se manifestă diferite aspecte ale globalizării,

determină ca atât fiecare stat în parte cât şi comunitatea internaţională, în ansamblu,

să rămână vulnerabile în faţa terorismului internaţional. Din această cauză,

imperativul contracarării acestui flagel şi al cooperarii forţelor democratice, pentru

contracararea lui – inclusiv prin acţiuni comune desfăşurate în zonele care generază

terorism – constituie o cerinţă vitală.

Proliferarea armelor de distrugere în masă: Armele nucleare, chimice,

biologice şi radiologice constituie o altă ameninţare deosebit de gravă sub raportul

potenţialului de distrugere, în condiţiile în care: accesul la astfel de mijloace devine

tot mai uşor din punct de vedere tehnologic, iar tentaţia dobândirii lor sporeşte

ameninţător; unele state posesoare dezvoltă noi tipuri de mijloace de luptă, în timp ce

se amplifică preocupările pentru perfecţionarea mijloacelor de transport la ţintă;

evoluţiile doctrinare acreditează tot mai frecvent posibilitatea folosirii unor astfel de

mijloace în cadrul operaţiilor militare; eficienţa controlului unor guverne asupra

mijloacelor de luptă existente, componentelor în curs de realizare şi tehnologiilor de

fabricaţie scade alarmant. Concomitent, scad garanţiile de comportament responsabil

al autorităţilor ce intră în posesia lor, îndeosebi în cazul regimurilor animate de

ideologii politice sau religioase extremiste. Riscul de prăbuşire sau de evoluţie

anarhică a unor state posesoare de asfel de arme, autoritatea redusă exercitată de unele

guverne asupra structurilor militare, precum şi existenţa unor regiuni aflate în afara

controlului statal, favorizează dezvoltarea pieţei negre pentru astfel de mijloace.

Conflictele regionale: În pofida evoluţiilor pozitive din ultimul deceniu şi

jumătate, evoluţii care au făcut din Europa un loc mai sigur şi mai prosper, arealul

strategic în care este situată România este încă bogat în conflicte locale, cu puternice

implicaţii pentru pacea şi securitatea regională şi europeană. Produs al dezmembrării,

mai mult sau mai puţin violente, a unor state multinaţionale din zonă, conflictele

inter-etnice sau religioase au un puternic substrat politic şi reprezintă o ameninţare

gravă la adresa securităţii regionale, chiar dacă, în urma unor importante eforturi ale

comunităţii internaţionale, majoritatea acestora sunt ţinute sub control. Prin numărul

lor mare, aceste conflicte – alături de alte stări tensionate, tendinţe separatiste, dispute

teritoriale şi situaţii de instabilitate prezente în proximitatea României – generează

incertitudine, determină irosirea resurselor şi perpetuează sărăcia. Ele alimentează, de

asemenea, alte forme de violenţă şi criminalitate şi favorizează terorismul.

Criminalitatea transnaţională organizată reprezintă o ameninţare globală în

evoluţie, care a dobândit capacitatea de a influenţa politica statelor şi activitatea

instituţiilor democratice. Ea constituie atât o expresie a proliferării unor fenomene

negative care se amplifică în condiţiile globalizării, cât şi o consecinţă directă a

gestionării ineficiente a schimbărilor politice, economice şi sociale profunde care s-au

produs în Europa centrală, de est şi de sud-est în procesul de dispariţie a regimurilor

comuniste.

Pe fondul unei astfel de situaţii, spaţiul de interes strategic în care se află

România este sursă, zonă de tranzit şi destinaţie a unor activităţi criminale constând

în: trafic ilegal de armament, muniţii şi explozivi; trafic de narcotice; migraţie ilegală

şi trafic de fiinţe umane; trafic de produse contrafăcute; activităţi de spălare a banilor;

alte aspecte ale criminalităţii economico-finaciare. Prin natura şi amploarea lor, astfel

de activităţi sunt favorizate de existenţa conflictelor locale şi, la rândul lor, pot

favoriza terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă, sau pot să contribuie

la perpetuarea regimurilor separatiste.

Un rol important în procesul de consolidare a stabilităţii şi securităţii noilor

democraţii din Europa centrală, de est şi de sud-est revine capacităţii statelor şi a

societăţilor de a promova o gestiune eficientă a treburilor publice, de a garanta

exercitarea responsabilă şi eficientă a puterii, în deplin acord cu principiile

democraţiei şi cerinţele respectării drepturilor omului. Expresia publică a acestor

exigenţe este buna guvernare, domeniu în care în România – ca şi în majoritatea

statelor din această regiune – s-au înregistrat, în anii care au trecut de la prăbuşirea

regimurilor comuniste, progrese însemnate.

Noile democraţii din această regiune continuă, însă, să se confrunte cu

numeroase fenomene negative care afectează calitatea actului de guvernare. În acest

context, guvernarea ineficientă – efect al deficitului democratic şi al corupţiei

instituţionale ce se reflectă în manifestări de clientelism politic, ineficienţă a

administraţiei publice, lipsă de transparenţă şi de responsabilitate publică, de

birocraţie excesivă şi tendinţe autoritariste – subminează încrederea cetăţenilor în

instituţiile publice şi poate constitui o ameninţare majoră la adresa securităţii statelor.

În aria de interes strategic a României, guvernarea ineficientă a pus adesea în pericol

exerciţiul normal al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a afectat

îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale unor state – inclusiv a obligaţiilor ce vizează

protecţia identităţii naţionale – generând riscul producerii unor crize umanitare cu

impact transfrontalier.

Securitatea naţională poate fi, de asemenea, pusă în pericol de o serie de

fenomene grave, de natură geofizică, meteo-climatică ori asociată, provenind din

mediu sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane

periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. Între acestea, se pot înscrie: catastrofele

naturale sau alte fenomene geo- sau meteo-climatice grave (cutremure, inundaţii,

încălzirea globală şi alte modificări bruşte şi radicale ale condiţiilor de viaţă); tendinţa

de epuizare a unor resurse vitale; catastrofele industriale sau ecologice având drept

consecinţe pierderi mari de vieţi omeneşti, perturbarea substanţială a vieţii

economico-sociale şi poluarea gravă a mediului pe teritoriul naţional şi în regiunile

adiacente; posibilitatea crescută a producerii unor pandemii.

Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de

existenţa unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene

sunt generatoare de preocupări sau pericole: dependenţa accentuată de unele resurse

vitale greu accesibile; tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia

masivă; nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie

cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; proporţia redusă, fragmentarea şi rolul

încă insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;

fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; infrastructura slab dezvoltată şi

insuficient protejată; starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a

sănătăţii populaţiei; carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de

adaptare a sistemului de învăţământ la cerinţele societăţii; organizarea inadecvată şi

11

precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; angajarea

insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

1. I. UN VIITOR SIGUR ŞI PROSPER PENTRU ROMÂNI: CĂILE CONSTRUCŢIEI

Strategia de Securitate Naţională reprezintă programul politic pentru realizarea

unei Românii moderne, prospere, cu un profil regional distinct, deplin integrată în

comunitatea europeană şi euroatlantică, angajată ferm în promovarea democraţiei şi

libertăţii, într-o lume dinamică şi complexă, cu cetăţeni ce trăiesc în siguranţă.

Scopul prezentei strategii este mobilizarea eforturilor naţiunii pentru accelerarea

proceselor de modernizare, integrare şi dezvoltare durabilă apte să garanteze

securitatea şi prosperitatea ţării, într-o lume mai sigură şi mai bună. Strategia vizează

promovarea fermă a libertăţiilor politice, economice şi sociale, a respectului pentru

demnitatea umană, prin angajarea conştientă şi responsabilă a poporului român şi

colaborarea activă cu naţiunile aliate, partenere şi prietene.

Pentru înfăptuirea acestor obiective, strategia de securitate naţională urmăreşte:

identificarea oportună şi contracararea pro-activă a riscurilor şi ameninţărilor;

prevenirea conflictelor şi managementul eficient al riscurilor, al situaţiilor de criză şi

al consecinţelor lor; participarea activă la promovarea democraţiei şi construcţia

securităţii şi prosperităţii în vecinătatea României şi în alte zone de interes strategic;

transformarea instituţiilor şi îmbunătăţirea capabilităţilor naţionale.

În plan intern, condiţiile înfăptuirii acestor deziderate sunt: exerciţiul deplin

al drepturilor şi libertăţilor democratice; stabilitatea politică; maturizarea spiritului

civic şi participarea activă a societăţii civile la procesul de guvernare; asigurarea

armoniei interetnice şi interconfesionale; modernizarea infrastructurii critice;

menţinerea stabilităţii sistemului financiar-bancar şi a pieţei de capital; protejarea

resurselor naturale şi a mediului.

În plan extern, realizarea lor este condiţionată de: reconstrucţia şi dinamizarea

cooperării transatlantice; consolidarea relaţiilor de parteneriat strategic; promovarea

democraţiei şi asigurarea păcii şi stabilităţii în zonele de interes strategic; sprijinirea

activă a comunităţilor româneşti din arealul istoric, a românilor de pretutindeni,

pentru păstrarea identităţii naţionale şi culturale.

În cadrul eforturilor vizând protejarea, apărarea şi promovarea intereselor sale

legitime, România respectă principiile şi normele dreptului internaţional şi dezvoltă

dialogul şi cooperarea cu organizaţiile internaţionale şi cu statele interesate în realizarea

securităţii internaţionale. România este direct interesată să joace un rol activ şi

constructiv în plan regional, să fie o punte de legătură între civilizaţii, interese

economice şi culturale diferite, în beneficiul stabilităţii şi prosperităţii întregii Europe.

În condiţiile în care, în relaţiile internaţionale, tendinţele majore sunt

extinderea democraţiei şi cooperarea instituţionalizată, pentru România esenţială este

promovarea intereselor naţionale prin mijloace paşnice – politice, diplomatice,

economice şi culturale. În acelaşi timp însă, pentru protejarea şi apărarea intereselor

sale legitime, România trebuie să fie pregătită ca, împreună cu aliaţii şi partenerii, să

folosească toate mijloacele legale – inclusiv cele ce privesc întrebuinţarea elementelor

de forţă ale capacităţii naţionale – ca soluţie de ultimă instanţă.

Promovarea acestor valori şi interese are în vedere: transformarea şi creşterea

capacităţii de acţiune a instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii

naţionale; consolidarea rolului României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi al

12

Uniunii Europene, concomitent cu întărirea capacităţii ţării noastre de acţiona ca

vector dinamic al politicilor vizând securitatea euroatlantică; dezvoltarea economică

susţinută şi garantarea accesului la resurse vitale; prevenirea şi contracararea

eficientă a terorismului internaţional, proliferării armelor de distrugere în masă şi a

criminalităţii transfrontaliere; participarea activă, în spiritul legalităţii internaţionale

şi al multilateralismului efectiv, la operaţiuni de pace şi la alte acţiuni vizând

soluţionarea crizelor internaţionale; reconfigurarea strategiei de securitate enegetică a

României în acord cu politica energetică a Uniunii Europene; măsuri efective pentru

stoparea declinului demografic al Romaniei.

Principiile ce călăuzesc fundamentarea strategiei de securitate naţională sunt:

convergenţa dintre politica de securitate şi politica de dezvoltare; abordarea sistemică

şi cuprinzătoare a politicii de securitate; concentrarea eforturilor asupra siguranţei

cetăţeanului şi securităţii publice; concordanţă între evaluarea mediului de securitate,

opţiunea politică şi acţiunea strategică. În procesul de înfăptuire a obiectivelor,

strategia asigură: evaluarea realistă a riscurilor şi ameninţărilor; identificarea corectă

a valorilor şi intereselor fundamentale ce trebuie promovate şi protejate; stabilirea

judicioasă a obiectivelor şi a căilor de înfăptuire a lor; modalităţi adecvate de

mobilizare a resurselor.

În esenţă, căile prin care se preconizează promovarea acestor acestor valori şi

interese şi înfătuirea obiectivelor propuse vizează:

* • Stabilirea priorităţilor în participarea activă la înfăptuirea securităţii

internaţionale;

* • Construcţia noii identitaţi europene şi euroatlantice a României;
* • Securitatea şi stabilitatea regională în contextul unei noi paradigme;
* • Asumarea rolului de vector dinamic al securităţii în regiunea Mării Negre;
* • Abordarea cuprinzătoare şi adecvată a problematicii securităţii interne;
* • Buna guvernare – ca instrument esenţial în construcţia securităţii naţionale;
* • Economia competitivă şi performantă – pilon al securităţii naţionale;
* • Transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale;
* • Dezvoltarea şi protecţia activă a infrastructurii strategice.

Aceste căi de construcţie trebuie privite ca direcţii prioritare de acţiune ale

statului român şi cetăţenilor săi care propun atât măsuri operaţionale de realizare a

securităţii naţionale cât şi transformarea instituţiilor pentru întărirea puterii

naţionale şi a avantejelor competitive ale României.

III. PRIORITĂŢILE PARTICIPĂRII ACTIVE LA CONSTRUCŢIA SECURITĂŢII

INTERNAŢIONALE: PROMOVAREA DEMOCRAŢIEI, LUPTA ÎMPOTRIVA

TERORISMULUI INTERNAŢIONAL ŞI COMBATEREA PROLIFERĂRII ARMELOR

DE DISTRUGERE ÎN MASĂ

Angajarea activă în procesul de înfăptuire a securităţii prin promovarea

democraţiei, lupta împotriva terorismului internaţional şi combaterea

proliferării armelor de distrugere în masă reprezintă un imperativ pentru politica

de securitate a României. Ea constituie condiţia fundamentală a participării la

beneficiile globalizării, exploatării oportunităţilor pe care le prezintă mediul

internaţional şi contracarării eficiente a riscurilor şi ameninţărilor majore.

13

Într-o lume interdependentă, aflată sub efectele procesului de globalizare,

promovarea democraţiei constituie singura cale prin care se poate garanta libertatea

şi respectul pentru demnitatea umană, existenţa sigură a statului român şi

prosperitatea naţiunii, siguranţa cetăţeanului şi prezervarea identităţii naţionale.

Scopul ei este înfăptuirea securităţii democratice, stare ce se realizează prin

cooperare, modernizare accelerată şi integrare, şi permite participarea adecvată

la gestiunea afacerilor globale, un rol activ în cadrul comunităţii euroatlantice,

concentrarea eforturilor pe obiective vitale, specializarea pe roluri strategice şi

funcţionalităţi relevante, precum şi utilizarea eficientă a resurselor.

În plan extern, aceasta se realizează prin participarea activă – politică,

diplomatică, economică, informativă, militară şi de altă natură – la promovarea

democraţiei, securităţii şi prosperităţii în vecinătatea României şi în alte zone de

interes strategic. Raţiunea acestei abordări se întemeiază pe convingerea că

democraţia este cea mai importantă pavăză şi armă de luptă împotriva terorismului.

În contextul actualului cadru multilateral de securitate, prezenta strategie se

bazează prioritar pe următorii piloni: calitatea de membru al Alianţei Nord-Atlantice,

integrarea în Uniunea Europeană şi consolidarea parteneriatelor strategice. România

consideră, totodată, că un rol important în asigurarea păcii şi securităţii

internaţionale, zonale şi regionale revine acţiunii în cadrul ONU, OSCE şi al

structurilor de securitate regională, precum şi cooperării cu alte state şi organizaţii

care au o pondere semnificativă în securitatea diferitelor regiuni ale lumii.

În cadrul eforturilor vizând promovarea democraţiei, România sprijină activ

acţiunea de reformare a ONU şi eforturile comunităţii internaţionale având ca scop

transformarea profundă a organizaţiei pentru a putea răspunde cerinţelor secolului

XXI, acţionează pentru eficientizarea eforturilor Consiliului Europei vizând protecţia

drepturilor omului şi consolidarea statului de drept în spaţiul de securitate european

şi euroasiatic şi militează pentru dinamizarea activităţii OSCE.

Cooperarea trebuie să vizeze îndeosebi adoptarea şi aplicarea unor măsuri de

tip pro-activ, anticipativ, pentru contracararea eficientă a terorismului internaţional

şi a proliferării armelor de distrugere în masă. Măsurile avute în vedere vor fi,

prioritar, de natură politică, diplomatică, economică şi socială, precum şi cele ce

privesc acţiunea civică, dublate permanent de un efort adecvat, legitim şi eficient, în

plan informaţional. Măsurile de contracarare prin forţă vor fi întotdeauna acţiuni de

ultimă instanţă, conforme cu litera şi spiritul dreptului internaţional şi proporţionale

cu natura, urgenţa şi caracteristicile pericolului.

Definirea unui cadru legitim de angajare pro-activă, capabil să preîntâmpine,

să prevină şi să combată eficient noile riscuri şi ameninţări, solicită o

combinaţie complexă de politici, instrumente juridice şi acţiuni ce trebuie realizată

atât prin eforturi doctrinare, normative şi organizatorice interne, cât şi prin

activitatea desfăşurată în cadrul structurilor de securitate şi cooperării internaţionale.

Eforturile trebuie să vizeze: definirea obiectivă a indicilor de risc, ameninţare şi

pericol şi monitorizarea activă a acestora; stabilirea modalitaţilor de contracarare

eficientă a lor, indiferent de distanţa faţă de frontiere; securizarea modernă a

frontierelor; organizarea adecvată a securităţii interne, a apărarii teritoriului,

cetăţenilor, drepturilor şi bunurilor lor, a instituţiilor şi infrastructurii împotriva

noilor riscuri şi ameninţări. În stabilirea căilor de acţiune pentru întreprinderea unor

14

astfel de acţiuni, ca stat membru al comunităţii euroatlantice, România va acţiona

prin toate metodele legitime, împreună cu statele aliate, partenere şi prietene, în

spiritul măsurilor puse în practică de comunitatea internaţională.

Participarea la efortul internaţional de luptă împotriva terorismului

internaţional, ce se manifestă ca purtător al unei ideologii totalitare şi absurde, care

pune în pericol securitatea tuturor statelor lumii, civilizaţia umană în ansamblul său,

reprezintă o necesitate obiectivă pentru democraţiile responsabile şi o dovadă a

eficienţei lor. Neutralitatea în războiul global împotriva terorismului nu este posibilă.

Nici o ţară nu se poate considera la adăpost de acest pericol şi nici un stat nu îşi poate

neglija responsabilităţile ce îi revin ca membru al comunităţii internaţionale.

Terorismul nu poate fi ignorat şi nu poate fi tolerat. El poate şi trebuie să fie învins

prin solidaritate internaţională şi acţiune colectivă.

Pentru combaterea terorismului, România va acţiona în cadrul NATO, al

Uniunii Europene şi al altor organizaţii internaţionale care au acelaşi obiective,

împărtăşesc aceleaşi valori şi promovează aceleaşi interese, urmărind realizarea

consensului sau concentrarea majorităţii eforturilor pentru acţiuni comune. Acţiunile

vor viza, în mod deosebit, promovarea şi consolidarea democraţiei, sprijinirea

guvernelor şi instituţiilor de securitate şi apărare în lupta împotriva terorismului,

participarea la operaţiuni multinaţionale, asistenţă complexă în procesul de prevenire,

contracarare şi reconstrucţie postconflict. Atunci când realizarea consensului nu este

posibilă, în virtutea convingerilor democratice profunde, a intereselor sale vitale şi a

evaluărilor responsabile privind natura, iminenţa şi gradul de pericol, România va

participa la operaţiuni multinaţionale bazate pe decizii politice raţionale, întemeiate

pe prevederile constituţionale şi pe obligaţiile ce decurg din acordurile de cooperare

cu naţiunile aliate, partenere sau prietene, în concordanţă cu cerinţele situaţiei şi în

conformitate cu prevederile dreptului internaţional.

În plan european, acţiunile României vor viza, cu prioritate: implementarea

programelor de înfăptuire a spaţiului comun de justiţie şi ordine publică;

perfecţionarea mecanismelor de cooperare între serviciile de informaţii – îndeosebi

prin cooperarea cu structurile europene de luptă împotriva terorismului; acordarea de

asistenţă – în virtutea clauzei de solidaritate – oricărui stat membru al Uniunii

Europene, în cazul în care este ţinta sau victima unui atac terorist; îmbunătăţirea

radicală a securităţii frontierelor; perfecţionarea mecanismelor de cooperare între

structurile de poliţie şi alte forţe care concură la lupta împotriva terorismului, precum

şi între organismele ce acţionează pentru prevenirea şi contracararea activităţilor de

spălare a banilor; întărirea securităţii aeriene, maritime şi a transportului public.

În acelaşi scop, un rol important revine eforturilor vizând îmbunătăţirea

activităţii de cooperare în domeniul justiţiei, concomitent cu dezvoltarea şi

interconectarea centrelor europene de gestiune a crizelor. Este necesară, totodată,

pregătirea corespunzătoare – în raport cu normele Uniunii Europene – a procedurilor

şi măsurilor apte să asigure: îmbunătăţirea planurilor de urgenţă şi a celor privind

asistenţa ce trebuie acordatată victimelor; dezvoltarea capabilităţilor de management

al consecinţelor; combaterea finanţării terorismului; protecţia datelor personale.

Angajarea responsabilă şi efectivă la campania internaţională împotriva

terorismului – inclusiv prin participare militară, atunci când şi acolo unde este necesar

– reprezintă un reper major al politicii de securitate a României.

15

Lupta împotriva terorismului trebuie dusă cu respectarea strictă a principiilor

democraţiei, dreptului internaţional, demnităţii umane, a drepturilor fundamentale ale

omului, în condiţiile în care nu poate exista nici o înţelegere şi nici un compromis în

relaţiile cu teroriştii. Statele şi organizaţiile angajate trebuie să găsească un echilibru

rezonabil şi eficient între protecţia libertăţilor şi drepturilor democratice, pe de o

parte, şi – pe de altă parte – restricţiile, constrângerile şi măsurile punitive necesare,

inclusiv prin asigurarea transparenţei responsabile şi a dreptului la informare.

În acest cadru, principalele direcţii de acţiune ale instituţiilor naţionale care au

atribuţii în domeniul luptei împotriva terorismului vor fi: întărirea cooperării

internaţionale, inclusiv prin relansarea eforturilor vizând definirea cuprinzătoare a

terorismului şi stabilirea normelor şi procedurilor standard de operare; realizarea

consensului între forţele politice, organizaţiile non-guvernamentale şi societatea

civilă cu privire la necesitatea promovării politicii de “toleranţă zero” în lupta

împotriva terorismului; perfecţionarea sistemului naţional de management al crizelor;

o mai bună cunoaştere a structurilor, metodelor şi tehnicilor teroriste. Aceasta

impune elaborarea unei noi strategii de luptă împotriva terorismului având ca scop:

revigorarea bazei doctrinare şi normative a întrebuinţării forţelor; prevenirea,

descurajarea şi contracararea pro-activă a pericolului terorist prin acţiuni desfăşurate

împreună cu Uniunea Europenă, NATO şi statele partenere, inclusiv în zonele

generatoare de terorism; armonizarea eforturilor politice, diplomatice, ale serviciilor

de informaţii şi ale forţelor armate angajate în lupta împotriva terorismului, îndeosebi

printr-o mai bună cooperare şi coordonare operaţională. Această strategie, aptă să

legitimeze participarea forţelor naţionale la războiul global împotriva terorismului, va

genera convergenţa eforturilor, sprijinul activ al populaţiei şi reducerea

vulnerabilităţilor în situaţii de criză.

Combaterea proliferării armelor de distrugere în masă reprezintă un

imperativ major al preocupărilor vizând pacea şi securitatea statelor lumii, din cauza

amplificării riscului de folosire iraţională a rezultatelor dezvoltării ştiinţei şi

tehnologiei moderne. În pofida unor progrese majore privind reducerea arsenalului

nuclear strategic, a unor succese importante obţinute în implementarea acordurilor

internaţionale de neproliferare, pericolul distrugerii civilizaţiei umane şi a vieţii, prin

folosirea unor astfel de mijloace, se menţine încă ridicat. Sporesc, totodată, riscurile

ca armele de distrugere în masă să facă joncţiunea cu terorismul internaţional sau ca

terorismul nuclear să fie promovat de regimuri iresponsabile. Aceste evoluţii pun

probleme grave de securitate la adresa cetăţenilor, comunităţilor şi instituţiilor.

În plan extern, România sprijină ferm eforturile comunităţii internaţionale

democratice pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen şi participă activ la

formularea şi implementarea politicilor şi strategiilor NATO şi ale Uniunii Europene

în domeniu. Ea contribuie, totodată, la eforturile ONU, ale altor organizaţii

internaţionale şi partenerilor strategici care vizează combaterea proliferării şi a

încercărilor unor state de a folosi pretextul dezvoltării capacităţilor nucleare civile

pentru producerea de arme de distrugere în masă.

Riscul achiziţionării sau producerii de către grupuri teroriste a armelor de

distrugere în masă necesită îmbunătăţirea politicilor de contraproliferare şi

neproliferare, perfecţionarea sistemului naţional de control în cooperare cu sistemele

16

similare ale statelor membre în NATO şi Uniunea Europeană, precum şi participarea

responsabilă la regimurile şi acordurile internaţionale în vigoare. Toate instituţiile şi

agenţiile cu atribuţii în domeniu, precum şi organizaţiile neguvernamentale şi alte

instituţii de profil sunt chemate să-şi sporească eforturile vizând reorganizarea,

diversificarea şi creşterea eficienţei structurilor de acţiune şi perfecţionarea strategiilor

de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă, în conformitate cu

interesele de securitate ale României şi cu obligaţiile asumate prin tratate.

Participarea la programele de neproliferare se va realiza prin redimensionarea

acţiunilor tradiţionale (politice, diplomatice, acorduri privind controlul armamentelor

şi al exporturilor) şi armonizarea mecanismelor şi proceselor naţionale cu cele ale

NATO, UE, ONU şi AIEA. Principalele direcţii naţionale de acţiune vor viza:

creşterea contribuţiei României la eforturile comunităţii internaţionale privind

respectarea fermă a tratatelor internaţionale în domeniul dezarmării şi interzicerii

armelor de distrugere în masă; întărirea regimurilor şi aranjamentelor privind

controlul exporturilor şi interdicţia transferurilor ilegale de materiale nucleare,

bacteriologice, chimice şi radiologice; participarea la activităţile şi acţiunile vizând

blocarea accesului ilegal al unor state şi organizaţii la armele de distrugere în masă .

1. II. CONSTRUIREA NOII IDENTITĂŢI EUROPENE ŞI EUROATLANTICE

Construcţia statutului european şi euroatlantic al României reprezintă o

altă direcţie prioritară de acţiune pe care trebuie canalizate eforturile politice,

organizatorice şi financiare ale autorităţilor publice şi instituţiilor de securitate.

Alianţa Nord-Atlantică – organizaţie bazată pe comunitatea de valori şi interese

care se adptează constant noilor riscuri şi ameninţări – rămâne principala structură de

apărare colectivă capabilă să garanteze securitatea democratică. Garanţiile de

securitate de care beneficiem în cadrul NATO – expresie a solidarităţii euroatlantice –

sunt cele mai solide din istoria României. În ultimul deceniu, organizaţia şi-a dovedit

viabilitatea, capacitatea de transformare şi de extindere, spre a face faţă noilor riscuri

şi ameninţări. Cooperarea cu statele membre, cu ţările participante la programul de

Parteneriat pentru Pace şi la iniţiativele de cooperare regională constituie, pentru

România, garanţia consolidării securităţii în spaţiul euroatlantic şi în zonele adiacente

şi şansa împărţirii echitabile a riscurilor, costurilor şi avantajelor. Dobândirea calităţii

de membru al NATO a adus României certitudini în domeniul securităţii sale,

garanţii reale de apărare, accesul la procesul de decizie privind securitatea

euroatlantică, dar şi obligaţii corespunzătoare.

În contextul aceloraşi evoluţii, România îşi va intensifica eforturile privind

racordarea la structurile de securitate ale Uniunii Europene, în condiţiile în care

organizaţia promovează o politică externă, de securitate şi de apărăre comună, care –

dincolo de dificultăţile inerente unui proces atât de complex – avansează în direcţia

dezvoltării şi consolidării cooperării transatlantice. Această cooperare vizează

îndeosebi armonizarea contribuţiei la întărirea păcii şi securitaţii internaţionale, la

lupta împotriva terorismului şi proliferării, la soluţionarea situaţiilor de criză din

Europa, Orientul Apropiat şi alte zone ale lumii.

Ca parte a acestui spaţiu geopolitic, România este conştientă că securitatea

comunităţii euroatlantice este indivizibilă iar relaţia transatlantică este

fundamentul acesteia. În concordanţă cu o astfel de abordare, România sprijină

17

activ demersurile vizând reconstrucţia şi dinamizarea acestei relaţii, necesitatea unei

transformări profunde a Alianţei, complementaritatea funcţională în materie de

securitate şi apărare a NATO şi Uniunii Europene, ca şi nevoia de evitare a

paralelismelor, duplicărilor şi a concurenţei în domeniul capabilităţilor, structurilor

de comandă, strategiilor şi doctrinelor. Cooperarea Romaniei cu statele membre ale

celor două organizaţii se va desfăşura în conformitate cu valorile şi interesele

naţionale, armonizate cu setul de valori şi interese pe care cele două organizaţii

democratice le promovează, cu principiile de acţiune ale NATO şi UE. .

Procesele de aderare a României la NATO şi de integrare în Uniunea

Europeană determină modificări substanţiale ale statutului şi identităţii sale

strategice. Din această perspectivă, dinamica dezvoltării identităţii europene şi

euroatlantice a României, precum şi cea referitoare la configurarea unui profil

corespunzător potenţialului său geostrategic, vor fi reproiectate la nivel structural şi

promovate într-un ritm accelerat. Calitatea de membru implică, în mod obligatoriu,

configurarea treptată a unui rol specific şi activ al României în cadrul celor două

organizaţii şi asigurarea resurselor necesare pentru îndeplinirea acestui rol.

În acest sens, România va acţiona pentru perfecţionarea coordonării politice şi

strategice a eforturilor de securitate ale celor două organizaţii, pe baza valorilor şi

intereselor comune, cu menţinerea rolului fundamental al Alianţei în apărarea colectivă

şi securitatea euroatlantică şi creşterea contribuţiei Uniunii Europene la înfăptuirea

scopurilor comune, îndeosebi în planul securităţii paneuropene, euroasiatice, în

Orientul Mijlociu şi pe continentul african. În acest context, concomitent cu

menţinerea unui interes major pentru consolidarea capacităţilor şi mecanismelor de

apărare colectivă ale Alianţei şi crearea noilor capabilităţi apte să permită creşterea

contribuţiei sale la pacea şi securitatea globală, România va sprijini întărirea rolului

politic şi de forum de consultări al NATO şi sporirea dimensiunii specifice de

securitate şi apărare a Uniunii Europene, considerând că acestea constituie cea mai

eficientă cale de abordare a strategiei globale de contracarare a noilor riscuri şi

ameninţări la adresa securităţii arealului euroatlantic.

România va lua parte activă la procesul decizional şi la dezvoltările

conceptuale în cadrul Alianţei şi îşi va îndeplini angajamentele asumate atât în

privinţa contribuţiei cu forţe puse la dispoziţia organizaţiei, cât şi a participării la

operaţiunile de gestionare a crizelor sub autoritatea NATO, la acţiunile consacrate

contracarării terorismului şi proliferării armelor de distrugere în masă, precum şi la

procesele de reconstrucţie a păcii şi de promovare a democraţiei.

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, România va susţine dezvoltarea

politicii externe şi de securitate comună şi a politicii europene de securitate şi

apărare, inclusiv prin creşterea contribuţiei la capabilităţile militare şi la cele

destinate combaterii terorismului şi gestiunii urgenţelor civile în spaţiul unional. În

acest scop, România îşi va spori participarea la promovarea democraţiei, păcii,

securităţii şi prosperităţii în cadrul politicii de vecinătate şi la operaţiunile de

gestionare a crizelor regionale şi de securizare a fluxurilor energetice şi comerciale.

Un rol important va reveni aplicării ferme a principiilor şi urmăririi atente a

obiectivelor Politicii Europene de Vecinătate, precum şi utilizării eficiente a

Instrumentului European de Vecinătate. Ele trebuie să devină modalităţi prioritare de

sporire a contribuţiei la asigurarea unui mediu stabil şi sigur în regiunea estică, sud18

estică şi pontică, prin derularea de proiecte vizând dezvoltarea ariilor transfrontaliere

de interes major pentru securitatea naţională.

Concomitent, ţara noastră va acorda o atenţie sporită şi va aloca resurse

adecvate pentru protecţia eficientă a frontierelor sale, pornind de la premisa că, pe de

o parte, aceasta constituie o responsabilitate majoră de securitate naţională şi, pe de

altă parte, îndeplinirea unei obligaţii importante faţă de Alianţa Nord-Atlantică şi

Uniunea Europeană. În îndeplinirea obligaţiilor privind securizarea frontierei,

România urmăreşte atât creşterea gradului de securitate al cetăţenilor săi şi cei ai

Europei, cât şi transformarea graniţelor sale într-o punte activă de cooperare şi

comunicare cu noile democraţii din vecinătatea estică a Uniunii Europene.

1. III. REALIZAREA SECURITĂŢII ŞI STABILITĂŢII REGIONALE ÎNTR-O NOUĂ PARADIGMĂ

În calitatea sa de stat aflat într-o zonă de importanţă strategică, România urmăreşte

să joace un rol substanţial în procesul de definire şi implementare a politicilor

stabilizatoare, de cooperare şi asistenţă de securitate ale NATO şi Uniunii Europene,

în Europa centrală, de est şi de sud-est.

La începutul deceniului precedent, România s-a aflat între două focare majore de

instabilitate şi conflict. Absenţa unor strategii anticipative ale comunităţii

internaţionale pentru aceste regiuni – stategii capabile să prevină crimele împotriva

păcii şi umanităţii – a făcut ca violenţele din spaţiul ex-iugoslav să fie de lungă durată

iar eforturile vizând soluţionarea problemelor să sufere de lipsă de coerenţă şi

perspectivă. Prin intervenţia comunităţii euroatlantice şi prin măsuri de impunere şi

menţinere a păcii luate în ultimii ani, intensitatea conflictelor care au afectat pacea şi

securitatea în Balcani s-a diminuat în mod semnificativ – iar prin admiterea României

şi Bulgariei în NATO – situaţia din regiune a devenit mai sigură şi mai stabilă.

Dată fiind proximitatea geografică şi conexiunile sale regionale, interesul

primordial al României în acest domeniu constă în democratizarea, dezvoltarea

economică, stabilitatea şi orientarea regiunii spre integrarea europeană, simultan cu

sporirea importanţei României şi asumarea unui rol pro-activ mai pronunţat ca factor

de securitate regional. În acest context, eforturile strategice vor fi direcţionate pentru

soluţionarea problemelor de securitate care afectează încă Balcanii de Vest şi

vecinătatea estică a României, în aşa fel încât cele două regiuni să poată intra, treptat,

într-un proces efectiv de integrare europeană şi euroatlantică.

Cooperarea regională în domeniul securităţii – materializată în existenţa unui

număr mare de organizaţii – oferă oportunitatea perfecţionării mecanismelor comune

de evaluare a mediului strategic, de identificare a unei agende comune a riscurilor şi

a unor instrumente adecvate pentru gestionarea crizelor. Armonizarea eforturilor

acestora, orientarea activităţilor lor în deplină consonanţă cu eforturile NATO şi ale

Uniunii Europene, dar mai ales creşterea responsabilităţii statelor sud-est europene,

a conducătorilor acestora şi a forţelor politice naţionale, pentru securitatea regiunii,

sporirea contribuţiei lor la soluţionarea stărilor de tensiune, criză şi conflict –

reprezintă imperativele majore ale noii paradigme de securitate regională.

În fapt, soluţiile la problemele regionale trebuie să vină preponderent din

cadrul regiunii. Este timpul ca statele sud-est europene, forţele politice din aceste

ţări, organizaţiile guvernamentale, non-guvernamentale sau civice, conducătorii

politici şi reprezentanţii diferitelor mişcări să-şi asume răspunderea directă pentru

soluţionarea problemelor cu care se confruntă regiunea. Aceasta impune – pentru

19

factorii politici responsabili din zonă – o conştiinţă civică modernă şi matură,

promovarea fermă a principiilor democratice, respect pentru demnitatea umană,

libertatea şi identitatea tuturor, preocupare pentru menţinerea stabilităţii frontierelor

şi încetarea propagandei în favoarea violenţei etnice sau religioase şi separatismului.

Obiectivul fundamental al acţiunii tuturor acestor factori trebuie să-l reprezinte

securitatea democratică, justă şi egală pentru toţi, şi canalizarea eforturilor ce vizează

prosperitatea oamenilor spre pregătirea integrării în Uniunea Europeană. Obiectivele

României în regiune vizează consolidarea perspectivelor europene ale acestor state,

eliminarea riscurilor legate de terorism, de crima organizată şi traficul ilegal, precum

şi edificarea stabilităţii durabile, bazate pe standarde de democraţie, prosperitate,

respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În atingerea acestor obiective, Romania va sprijini activ, în conformitate cu

principiile dreptului internaţional, aplicarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate, a

deciziilor şi recomandărilor Consiliului Europei şi ale OSCE, şi va contribui eficient,

împreună cu statele din regiune, la înfăptuirea măsurilor şi programelor politice,

economice şi de securitate în cadrul NATO şi UE. În acest domeniu, prioritară este

înlăturarea blocajelor din calea soluţionării diferendelor şi stărilor de tensiune, care

să permită dezvoltarea instituţiilor democratice, să genereze securitate şi să deschidă

perspectivele prosperităţii, prin respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului şi promovarea multiculturalismului.

Într-un astfel de registru modern, vor fi abordate şi preocupările legitime ale

societăţii româneşti privind îmbunătăţirea statutului juridic, a condiţiilor de viaţă şi a

tratamentului de care se bucură comunităţile românilor din alte state, conform cu

normele internaţionale, cu standardele europene şi angajmentele asumate prin

acorduri bilaterale.

VI. ROMÂNIA – VECTOR DINAMIC AL SECURITĂŢII ŞI PROSPERITĂŢII ÎN

REGIUNEA MĂRII NEGRE

Ca stat de graniţă al Uniunii Europene şi ca membru al NATO, România are

interesul major de a se învecina cu state stabile, democratice şi prospere, deoarece

numai acestea sunt capabile să menţină pacea şi buna-înţelegere în relaţiile dintre ele,

să creeze comunităţi regionale pluraliste şi să aibă un comportament predictibil în

domeniul securităţii. Construirea unui climat de securitate şi prosperitate în zona

Mării Negre reprezintă o direcţie distinctă de acţiune a acestei strategii.

România are un interes strategic fundamental ca regiunea extinsă a Mării

Negre să fie stabilă, democratică şi prosperă, strâns conectată la structurile europene

şi euroatlantice. Subsumat acestui interes, obiectivul strategic al ţării noastre – vector

dinamic al securităţii democratice, stabilităţii şi prosperităţii economice – este acela

de a stimula o implicare europeană şi euroatlantică mai puternică în regiune.

Localizată la interferenţa a trei zone de importanţă deosebită – Europa,

Orientul Mijlociu şi Asia Centrală – regiunea Mării Negre este o zonă principală de

tranzit pentru resurse energetice şi, totodată, un spaţiu important de manifestare a

unor riscuri asimetrice şi focare de conflict, având un impact semnificativ asupra

securităţii euroatlantice. Departe de a fi considerată o simplă zonă-tampon sau

periferică, regiunea Mării Negre este un conector de importanţă strategică, situat

pe coridorul ce leagă comunitatea euroatlantică (în calitate de furnizor de securitate şi

consumator de energie) de arealul Orientul Mijlociu – Regiunea Caspică – Asia

20

Centrală (în calitate de furnizor de energie şi consumator de securitate). Din punct de

vedere energetic, regiunea Mării Negre este principalul spaţiu de tranzit şi – într-o

măsură importantă – o sursă pentru energia ce se consumă în Europa, în timp ce

prognozele întrevăd creşterea substanţială a ponderii sale în următoarele decenii.

Din punct de vedere al provocărilor de securitate, regiunea este o oglindă

fidelă a noilor riscuri şi ameninţări şi un virtual poligon periculos pentru

experimentarea lor. În rândul acestora trebuie menţionate: terorismul internaţional;

proliferarea armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor de transport la ţintă;

conflictele locale; traficul ilegal de armament, muniţii şi explozivi; traficul de

droguri; migraţia ilegală şi traficul de fiinţe umane; guvernarea ineficientă, minată de

corupţie endemică şi criminalitate organizată, caracterizată prin deficit democratic şi

incapacitatea exercitării corespunzătoare a atribuţiilor conferite statelor suverane.

Regiunea Mării Negre este cea mai bogată parte a Europei în conflicte

separatiste, stări de tensiune şi dispute. Conflictele separatiste din estul Republicii

Moldova (regiunea nistreană), estul şi nordul Georgiei (Abhazia şi Osetia de Sud),

vestul Azerbaidjanului (Nagorno-Karabah), sudul Federaţiei Ruse (Cecenia şi alte

republici sau regiuni autonome din Caucazul de Nord), alte mişcări separatiste de mai

mică amploare şi intensitate, precum şi stările de tensiune legate de unele dispute

teritoriale sau de frontieră, reprezintă grave ameniţări la adresa securităţii regiunii şi

creează pericolul reizbucnirii unor confruntări violente.

Criminalitatea transfrontalieră constituie o realitate emblematică a regiunii.

Activităţile infracţionale de această natură se desfăşoară pe uscat şi pe apă, au

conexiuni cu grupările teroriste internaţionale şi sunt favorizate de regimurile

separatiste şi de prezenţa ilegală a unor trupe străine pe teritoriul noilor democraţii.

Criminalitatea transfrontalieră riscă să afecteze grav guvernarea unor state din

regiune, să genereze instabilitate şi anarhie, să favorizeze manifestările violente şi să

creeze pericolul întreruperii fluxurilor vitale de aprovizionare cu energie.

Contracararea acestor riscuri şi ameninţări este o responsabilitate primordială a

statelor riverane Mării Negre. Ele trebuie să fie, în primul rând, conştiente de

existenţa acestor pericole şi sunt obligate să dezvolte politici interne, externe şi de

securitate capabile să neutralizeze fenomenele negative în interiorul propriilor graniţe

şi să se abţină de la sprijinirea, în orice fel, a mişcărilor separatiste, a

organizaţiilor extremiste sau teroriste, a activităţilor infracţionale. Ţările

riverane Mării Negre trebuie să coopereze activ şi eficient, să promoveze măsuri

destinate creşterii încrederii în regiune şi să-şi îndeplinească cu bună credinţă

obligaţiile privind reducerea armamentelor convenţionale şi retragerea forţelor

militare staţionate ilegal pe teritoriul altor state.

În acelaşi timp, pornind de la caracterul indivizibil al securităţii în spaţiul

euroatlantic în acord cu cerinţele globalizării, de la nevoia unui tratament egal pentru

toate entităţile care au interese în zonă – inclusiv NATO şi Uniunea Europeană –

România apreciază că regiunea Mării Negre este un spaţiu geopolitic deschis

comunităţii democratice internaţionale, în cadrul căruia se pot manifesta plenar

statele aliate, partenere şi prietene, În acest scop, România promovează activ ideea

necesităţii unei strategii euroatlantice pentru regiunea Mării Negre, luând în

considerare experienţa abordării concertate NATO-UE în procesul de stabilizare din

Europa de sud-est şi nevoia unui echilibru apt să favorizeze opţiunea democratică a

21

statelor, să preîntâmpine agravarea riscurilor şi ameninţărilor şi să contribuie eficient

la soluţionarea conflictelor şi stărilor de tensiune. Extinderea responsabilităţilor

Uniunii Europene în stabilizarea şi reconstrucţia regiunii, consolidarea prezenţei şi a

contribuţiei Alianţei Nord-Atlantice şi a Programului de Parteneriat pentru Pace la

procesele de promovare a democraţiei, păcii şi securităţii, ca şi prezenţa unor

capacităţi operaţionale americane în regiune, reprezintă factori capabili să contribuie

la fundamentarea unei astfel de strategii.

În acest context, prioritare pentru România sunt armonizarea şi eficientizarea

proceselor instituţionale de cooperare în curs de desfăşurare, prevenirea competiţiei

sau a tentaţiilor hegemonice şi stabilirea unui nou cadru de dialog şi cooperare la care

să participe toate statele şi organizaţiile democratice interesate. În acest sens,

România acţionează ferm pentru organizarea Forumului Mării Negre pentru

Dialog şi Cooperare – iniţiativă consacrată preponderent promovării democraţiei şi

dezvoltării economice, securităţii energetice, creşterii încrederii, consolidării

stabilităţii, păcii şi securităţii. În acest scop, România va coopera strâns cu statele

riverane Mării Negre – Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusă, Republica Moldova,

Turcia şi Ucraina -, cu celelalte state din vecinătatea apropiată, precum şi cu alte state

membre ale comunităţii euroatlantice. Concomitent, România va sprijini activ

procesul de constituire – în acest spaţiu – a unei euro-regiuni de dezvoltare aptă să

faciliteze cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene, să stimuleze

dezvoltarea infrastructurii energetice şi de transport, să promoveze comerţul,

investiţiile şi perfecţionarea mecanismelor economiei de piaţă.

În ceea ce priveşte problematica soluţionării conflictelor îngheţate, România

va folosi noua fereastră de oportunitate pentru menţinerea ei pe agenda politică a

principalilor actori de securitate, va promova strategii politice şi diplomatice active şi

se va implica mai eficient în funcţionarea mecanismelor ce vizează soluţionarea prin

mijloace paşnice a acestor conflicte. Ineficienţa unora dintre mecanismele folosite

până în prezent pentru soluţionarea conflictelor impune necesitatea reanalizării lor şi

o implicare mai activă a statelor şi organizaţiilor care pot aduce o contribuţie pozitivă

în acest scop. Este necesar ca, în cadrul unei astfel de strategii, să fie definit un set de

principii, norme şi reguli de conduită unitare, conforme cu interesele oamenilor,

comunităţilor şi statelor din zonă, cu interesele de securitate ale comunităţii

euroatlantice şi cu prevederile dreptului internaţional, apte să răspundă adecvat

diferenţelor specifice fiecărui conflict în parte. Setul de principii, norme şi reguli de

conduită ar putea cuprinde obligaţii referitoare la: nerecunoaşterea regimurilor

separatiste şi neîncurajarea lor în orice formă; contracararea fermă a terorismului şi a

altor activităţi asociate terorismului; retragerea trupelor străine staţionate ilegal în

perimetrul diferitelor enclave; evacuarea depozitelor de armament, muniţii şi

explozivi sub control internaţional; desfiinţarea formaţiunilor paramilitare constituite

de regimurile ilegale pe teritoriul regiunilor separatiste.

România urmăreşte implicarea directă în procesul de soluţionare paşnică a

conflictelor şi disputelor din proximitatea strategică, atât prin acţiuni naţionale cât şi

în format multilateral, vizând promovarea democraţiei, sprijinirea eforturilor de

apropiere de structurile europene şi euroatlantice şi a celor având ca scop construcţia

securităţii şi prosperităţii. Interesul României este ca procesele de extindere ale celor

două organizaţii să nu conducă la crearea unor noi linii de separaţie.

22

Pe temeiul relaţiilor speciale dintre România şi Republica Moldova şi în

consens cu responsabilităţile fireşti ce decurg din comunitatea de istorie, limbă şi

cultură, cu principiul “o singură naţiune – două state” şi cu spiritul politicii europene

de vecinătate, vom acorda o atenţie deosebită cooperării cu Republica Moldova.

România are datoria politică şi morală de a sprijini acest stat în parcurgerea

procesului de modernizare, democratizare şi integrare europeană, de a face tot ce este

posibil pentru a susţine – din punct de vedere politic, economic şi diplomatic –

principiul suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, precum şi pentru a spori

contribuţia noastră la extinderea spaţiului de securitate şi prosperitate. În acest scop,

vom continua să monitorizăm cu atenţie evoluţia conflictului separatist din raioanele

estice ale Republicii Moldova, să contribuim activ la identificarea unor soluţii viabile

– bazate pe democratizarea şi demilitarizarea regiunii, pe retragerea trupelor şi

armamentelor staţionate ilegal – şi să sprijinim implicarea decisivă, în procesul de

pace, a Uniunii Europene şi Statelor Unite.

Un rol important în cadrul procesului de cooperare la Marea Neagră va reveni

dimensiunii economice. România va desfăşura o politică externă şi de cooperare

economică marcată de pragmatism şi de folosire a instrumentelor oferite de formatele

bilaterale şi multilaterale pentru participarea la proiectele economice cu impact major

în consolidarea democraţiei, securităţii şi stabilităţii. Eforturile vor viza, cu prioritate,

dezvoltarea coridoarelor energetice şi de transport capabile să conecteze economic şi

comercial regiunea pontică cu statele comunităţii euro-atlantice şi să permită o

valorificare superioară a potenţialului oferit de porturile maritime şi fluviale din

regiune, concomitent cu o atenţie sporită acordată protecţiei mediului şi restabilirii

funcţionalităţii multiple a eco-sistemului Dunăre-Marea Neagră.

Se va urmări, totodată, dezvoltarea unor programe prin care vor fi sporite

capabilităţile naţionale şi regionale de monitorizare şi intervenţie rapidă pentru

prevenirea şi contracararea riscurilor de securitate provenite din spaţiul maritim. Vor

fi susţinute, totodată, iniţiativele vizând sporirea capacităţii regionale de răspuns la

crize şi de contracarare a ameninţărilor asimetrice, precum şi cele prin care va fi

îmbunătăţit cadrul legislativ necesar pentru creşterea încrederii.

VII. SECURITATEA INTERNĂ ÎNTR-O ABORDARE SISTEMICĂ ŞI CUPRINZĂTOARE

Apariţia unor riscuri şi ameninţări internaţionale de factură nouă, evoluţia

complexă a mediului intern, precum şi modificarea substanţială a statutului de

securitate al României în plan internaţional impune o abordare nouă, într-o manieră

integratoare, sistemică şi comprehensivă a obiectivelor de securitate internă. Absenţa

unui pericol previzibil privind un posibil atac extern face ca, în condiţiile actuale şi

într-o perspectivă previzibilă, sarcina protejării valorilor şi libertăţilor, a vieţii

oamenilor şi a bunurilor lor să nu mai poată fi concepută în termenii apărării

teritoriale din perioada razboiului rece.

În acelaşi timp, experienţa atentatelor teroriste de mare amploare din Statele

Unite, din alte state – europene, asiatice şi africane – precum şi experienţa unor

dezastre naturale de mari proporţii, pun în evidenţă necesitatea unor strategii adecvate

pentru protecţia şi apărarea vieţii, libertăţii şi demnităţii umane, precum şi a bunurilor

şi activităţilor pe teritoriul naţional, în condiţii deosebite de pericol.

23

Securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi

apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva

ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-militară, precum şi a celor

generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali, care pun în

pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor,

infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de

intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.

Securitatea internă priveşte siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică,

securitatea frontierelor şi cea a transporturilor, protecţia infrastructurii critice şi cea a

sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale. Ea include, de asemenea, securitatea

socială şi asigurarea stării de legalitate, contracararea criminalităţii organizate şi

securitatea activităţilor financiar-bancare, securitatea sistemelor informatice şi a celor

de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.

Sarcina asigurării securităţii interne este complexă şi interdependentă. Ea

implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii. Aceste

responsabilităţi revin preponderent: administraţiei publice şi structurilor de securitate

şi ordine publică, precum şi celor care se ocupă cu protecţia civilă, securitatea

frontierelor şi garda de coastă; structurilor de informaţii, contrainformaţii şi

securitate; organismelor de prevenire a spălării banilor şi de control al importurilor şi

exporturilor strategice. În situaţii exceptionale, unele activităţi se execută de către

structurile militare. Atribuţii importante revin, de asemenea, gărzii financiare şi

structurilor vamale, gărzii de mediu şi structurilor de specialitate care veghează la

sănătatea populaţiei şi a animalelor, precum şi celor de protecţie a consumatorilor. Un

alt set revine operatorilor industriali şi de servicii care desfăşoară activităţi de

importanţă vitală sau periculoase, ori care implică un mare număr de oameni sau

interese sociale majore.

Având în vedere amplificarea riscurilor generate de posibilitatea producerii

unor acţiuni teroriste, inclusiv prin utilizarea unor mijloace radioactive, chimice sau

bacteriologice, sau prin provocarea de sabotaje, distrugeri ori modificări funcţionale

periculoase, precum şi riscul sporit de producere a unor dezastre industriale sau

naturale, sarcina asigurării securităţii interne devine tot mai complexă. Nevoia de

identificare profesionistă a problemelor, de stabilire a cadrului conceptual de

organizare şi de acţiune, precum şi necesitatea racordării la exigenţele promovate de

Uniunea Europeană, determină un interes sporit din punctul de vedere al securităţii

naţionale pentru un domeniu atât de vast, de complex şi de vulnerabil, cu impact

direct asupra vieţii oamenilor.

Contracararea pro-activă şi eficientă a terorismului constituie prioritatea

numărul unu a securităţii interne. În acest scop, pe temeiul responsabilităţii pentru

securitatea cetăţenilor săi şi în conformitate cu obligaţiile asumate în procesul de

integrare, statul român trebuie să-şi mobilizeze resursele şi instrumentele aflate la

dispoziţie pentru următoarele obiective: descoperirea la timp, prevenirea, combaterea

şi zădărnicirea activităţilor şi acţiunilor teroriste pe teritoriul naţional; protecţia

instituţiilor, a cetăţenilor români şi a străinilor aflaţi în România împotriva atacurilor

teroriste; interzicerea folosirii teritoriului României pentru pregătirea unor acţiuni

teroriste împotriva altor state.

24

În contextul eforturilor vizând consolidarea securităţii interne, lupta împotriva

terorismului vizează, în mod prioritar, creşterea gradului de protecţie a cetăţenilor,

comunităţilor şi colectivităţilor umane, a instituţiilor statului şi organizaţiilor civice, a

infrastructurii economice, de transport şi de asigurare a funcţiunilor sociale vitale, a

misiunilor diplomatice, obiectivelor şi activităţilor militare, precum şi a altor obiective

de interes naţional. Acţiunile ce au ca scop înfăptuirea acestor obiective se desfăşoară

pe întreg teritoriul naţional şi trebuie văzute atât ca o problemă de securitate publică şi

de siguranţă a cetăţeanului ce trebuie soluţionată prin mijloace poliţieneşti şi de

impunere a legii, cât şi ca o problemă ce trebuie rezolvată prin activitatea de

informaţii, contrainformaţii şi securitate sau prin mijloace de natură militară.

În mod corespunzător vor trebui abordate şi măsurile de contra-proliferare.

Acestea vizează atât perfecţionarea cadrului legislativ şi organizatoric, cât şi

activitatea desfăşurată la nivelul comunităţii de informaţii, poliţiei de frontieră, al

instituţiilor de ordine publică şi al altor agenţii guvernamentale, pentru a preveni

procurarea, transportul sau transferul componentelor, substanţelor, cunoştinţelor sau

tehnologiilor specifice producerii armelor de distrugere în masă, mijloacelor de

transport la ţintă şi materialelor radioactive sau cu dublă utilizare, către grupări

teroriste, ori către alte organizaţii criminale sau state ostile.

Din perspectiva securităţii interne, pentru siguranţa cetăţeanului, prezintă, de

asemenea, o importanţă deosebită sitematizarea, perfecţionarea şi creşterea eficienţei

strategiilor de prevenire şi combatere a criminalităţii, având ca scop reducerea

riscului, frecvenţei şi consecinţelor unor infracţiuni deosebit de periculoase – omorul,

tâlhăria, atentatele la adresa integrităţii corporale, lipsirea de libertate şi consumul de

droguri. Eforturile trebuie focalizate asupra următoarelor obiective: protecţia

comunităţilor locale; protecţia specială a unităţilor de învăţământ şi a altor instituţii şi

locuri frecventate preponderent de copii şi tineri; măsuri adecvate de protecţie pentru

cei care trăiesc într-un mediu cu risc infracţional ridicat; mecanisme eficiente de

comunicare şi parteneriat între poliţie şi reprezentanţii comunităţilor locale;

informarea publicului despre diferite modalităţi de prevenire a criminalităţii; o mai

bună cooperare între jandarmerie şi poliţie; acţiuni concrete şi ferme care să

modifice, în cel mai scurt timp, statutul României de ţară de origine, de tranzit şi de

destinaţie a traficului cu droguri, arme şi fiinţe umane.

Sunt necesare, de asemenea, eforturi deosebite pentru contracararea

activităţilor ce pun în pericol siguranţa mijloacelor de transport şi a căilor de

comunicaţii, a reţelelor de alimentare cu energie şi alte resurse vitale, a celor

informatice şi de telecomunicaţii, pentru ca securitatea individuală, securitatea

comunităţilor şi a mediului de afaceri să atingă standardele europene în materie.

Perfecţionarea mecanismelor de gestionare a crizelor reprezintă un alt

deziderat major al securităţii interne. În epoca globalizării, graniţa dintre riscurile

interne şi cele externe, cu efecte asupra securităţii cetăţenilor, comunităţilor sau

statului devine tot mai puţin relevantă, iar efectele posibile ale unor ameninţări

catastrofale – tot mai greu de anticipat. Reducerea influenţei riscurilor la adresa

securităţii, printr-o postură activă în domeniul prevenirii conflictelor şi gestionarea

crizelor, vor constitui coordonate permanente ale politicii de securitate a României.

25

Dinamica stărilor de tensiune şi crizelor recente au scos în evidenţă necesitatea

unei abordări mai cuprinzătoare, utilizând întreaga gamă de instrumente politice,

diplomatice, militare şi civile de gestionare a acestora, în aşa fel încât contracararea

eficientă a riscurilor şi ameninţărilor să fie cu adevărat posibilă. Pe plan intern,

pericolul transformării unor riscuri, precum tendinţele separatiste, mişcările anarhice

şi alte acţiuni violente sau a riscurilor de mediu (inundaţii catastrofale, cutremure,

accidente nucleare etc.) în ameninţări majore la adresa securităţii naţionale este

posibil şi trebuie abordat într-o manieră sistematică şi anticipativă.

Pentru a acţiona eficient pe întreg spectrul de crize, România trebuie să

implementeze un sistem naţional integrat de management al crizelor ce va articula,

într-o reţea modernă şi funcţională, toate structurile naţionale cu atribuţii în acest

domeniu – civile şi militare, din administraţia centrală şi locală – şi va asigura

coordonarea eficientă a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură

folosite pentru prevenirea pericolelor, controlul manifestărilor, lichidarea

consecinţelor şi restabilirea stării de normalitate. Acest sistem va urmări asigurarea

unui nivel optim de pregătire şi planificare operaţională şi de funcţionalitate a tuturor

structurilor de decizie şi execuţie cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea

întregului spectru al crizelor.

În acelaşi timp, prin orientarea spre misiuni, sistemul va putea să răspundă

oportun şi adecvat diferitelor situaţii de criză, asigurând autonomia subsistemelor

componente, astfel încât acestea să poată deveni operaţionale şi să reacţioneze în

funcţie de natura şi amploarea crizei. La nivel naţional, va fi realizată armonizarea

legislativă şi procedurală cu sistemul de gestiune a crizelor de securitate, stărilor de

tensiune din domeniul securităţii publice şi a urgenţelor civile din NATO şi Uniunea

Europeană. Pentru a acţiona eficient la nivelul celor două organizaţii, România va

contribui la finalizarea conceptuală şi implementarea sistemului NATO de răspuns la

crize, precum şi a prevederilor acordului cu Uniunea Europeană privind cadrul de

participare la operaţiuni de gestionare a crizelor.

Dezvoltarea mecanismelor, normelor, procedurilor, structurilor, forţelor şi

mijloacelor destinate pentru managementul crizelor va viza cu prioritate: soluţionarea

crizelor şi gestiunea consecinţelor în caz de criză provocate de acţiuni teroriste;

limitarea efectelor, înlăturarea consecinţelor şi restabilirea activităţii normale în caz

de atac cu arme de distrugere în masă sau de accidente implicând substanţe

radioactive, chimice sau biologice; prevenirea şi înlăturarea efectelor inundaţiilor şi a

altor consecinţe provocate de schimbările climatice majore; prevenirea, înlăturarea

efectelor şi restabilirea funcţionării sistemelor economico-sociale în caz de cutremur

major; restabilirea activităţii normale în caz de întrerupere a fluxurilor vitale –

energetice, alimentare, medicale, de comunicaţii etc; înlăturarea urmărilor

accidentelor industriale; prevenirea şi contracararea efectelor pandemiilor.

26

VIII. REPERELE BUNEI GUVERNĂRI: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ PROFESIONISTĂ

ŞI EFICIENTĂ; JUSTIŢIE DEMOCRATICĂ; COMBATEREA CORUPŢIEI

Buna guvernare constituie, în prezent, o condiţie esenţială a securităţii şi

prosperităţii, instrumentul prin care democraţia trece din planul conceptelor şi al

teoriilor, în planul vieţii reale. Ea este unitatea de măsură cumulativă prin care viaţa

socială validează rezultatul alegerilor democratice, probează realismul programelor şi

capacitatea forţelor politice de a-şi îndeplini promisiunile cu stricta respectare a

standardelor democratice. Buna guvernare evaluează succesul măsurilor ce vizează

combaterea insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare.

Principalii factori implicaţi în acest proces sunt statul şi societatea civilă, statul

de drept reprezentând o caracteristică esenţială a bunei guvernări. Organismele

statului care participă la realizarea guvernării democratice sunt: puterea legislativă;

puterea executivă; puterea judecatorească; autorităţile publice locale. Actorii nestatali

principali sunt: mass-media; partidele politice; sindicatele, patronatele şi alte

organizaţii profesionale; organizaţiile non-guvernamentale şi alte forme de

participare ale societăţii civile; organismele de conducere ale companiilor.

Experienţa trecutului arată că buna guvernare s-a aflat uneori în pericol, ca

urmare a activităţii unor grupuri de interese nelegitime sau forţe nedemocratice care –

folosind vulnerabilităţile sistemului – au încercat să influenţeze exercitarea puterii în

folos propriu, ori să schimbe puterea democratică prin acţiuni violente sau anarhice.

Prin amploarea lor, unele dintre acţiunile de acest fel au afectat îndeplinirea unor

obiective startegice vitale ale Romaniei, îndeosebi cele privind integrarea în

structurile politice, economice şi de securitate europene şi euroatlantice.

Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru

asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României. Pregătirea pentru aderarea

la Uniunea Europeană a pus în evidenţă faptul că atât eficienţa reală a administraţiei,

cât şi imaginea publică a acesteia pot fi afectate de o serie de factori, între care:

corupţia; birocraţia excesivă; expertiza redusă în domenii de importanţă vitală; lipsa

de realism a programelor; insuficienta autoritate a justiţiei; capacitatea redusă a

autorităţilor publice de a gestiona urgenţele civile. Eliminarea sau corectarea acestor

aspecte reprezintă o prioritate a actualei administraţii.

În prezent, România are instituţii democratice mai puternice, aflate într-un

proces dinamic de consolidare şi perfecţionare, şi capabile să asigure funcţionarea

normală a statului. Economia de piaţă funcţională, instituţii credibile şi responsabile

puse în slujba cetăţeanului, justiţie independentă şi structuri corespunzătore pentru

aplicarea legii sunt reperele majore ale unei funcţionări stabile şi democratice a

statului, pe baza valorilor şi principiilor ce definesc statutul României de membră a

comunităţii europene şi euroatlantice. Din această perspectivă, orice derapaj major în

asigurarea unei asemenea calităţi în acţiunea administraţiei poate fi privit ca posibil

risc la adresa securităţii naţionale. Factorii de risc identificaţi în ultimii ani în

funcţionarea coerentă, eficientă şi în spiritul deplin al democraţiei şi legalităţii, a

componentelor strategice ale administraţiei publice reprezintă – în viziunea actualei

strategii – ţinte de permanentă analiză şi acţiune.

In ultimii ani, calitatea şi capacitatea de acţiune a administraţiei publice a

generat o serie de preocupări pe parcursul procesului de pregătire pentru aderare.

Exigenţele aderării şi asigurarea compatibilităţii administrative şi instituţionale cu

sistemul Uniunii Europene impun o serie de acţiuni având ca scop: consolidarea

27

instituţională şi a autorităţii administraţiei publice; funcţionarea sa în deplină

transparenţă şi cu respectarea strictă a legalităţii; implementarea efectivă a unor

politici privind descentralizarea şi autonomia locală.

O administraţie publică democratică şi eficientă presupune îmbunătăţirea

radicală a capacităţii instituţionale la nivel central şi local, în condiţiile în care

numai prin folosirea corespunzătoare a pârghiilor administrative – respectiv prin

asigurarea transparenţei, corectitudinii şi responsabilităţii în îndeplinirea funcţiei

publice şi în cheltuirea banului public – se poate asigura creşterea reală a calităţii

vieţii cetăţenilor. Pentru aceasta, instituţiile administraţiei publice trebuie să fie

competente, suple, adaptabile la noile cerinţe şi puse în slujba cetăţeanului. În

procesul de integrare europeană, ele trebuie să fie capabile să pună în practică

politicile de dezvoltare regională şi să asigure folosirea integrală, eficientă şi legală a

fondurilor structurale şi de sprijin.

Ca pilon major al bunei guvernări, consolidarea independenţei şi eficienţei

justiţiei şi creşterea încrederii populaţiei în actul de justiţie reprezintă o altă

prioritate importantă, menită să garanteze calitatea europeană a acestei activităţii.

Direcţiile de acţiune în acest domeniu vor amplifica dezvoltările pozitive înregistrate

până în prezent, precum şi rezultatele confirmate de partenerii europeni, în evaluările

de etapă, cu privire la pregătirea pentru aderare la Uniunea Europeană. Este, însă, de

înţeles faptul că justiţia – ca serviciu public – trebuie să parcurgă întregul program de

transformare, pentru a deveni eficientă şi credibilă. În contextul acestui efort

naţional, instituţiile statului sunt chemate să asigure condiţiile necesare – legislative,

organizatorice, umane şi materiale – pentru ca sarcina transformării radicale a justiţiei

şi aportul ei la îndeplinirea obiectivului strategic de integrare să devină posibile.

Îndeplinirea acestor deziderate este sarcina primordială şi responsabilitatea

majoră a organismelor competente care guvernează activitatea justiţiei, în condiţiile

în care integrarea Romaniei în Uniunea Europeană depinde într-o măsură importantă

de modul în care justiţia română îşi va proba independenţa, caracterul nepartizan,

profesionalismul, capacitatea de acţiune în condiţiile statului de drept şi eficienţa

reală în lupta împotriva marii corupţii. Până în prezent, eforturile factorilor

participanţi la înfăptuirea obiectivelor naţionale au avut ca rezultat principal

reducerea substanţială şi punerea fenomenului corupţiei sub control, crearea

mecanismelor adecvate de acţiune, începutul unor modificări de mentalitate în rândul

populaţiei şi un proces de schimbare a percepţiei publice.

În prezent, pentru lupta împotriva corupţiei, este imperativ ca instituţiile să

funcţioneze, să colaboreze şi să fie integrate într-un sistem în care informaţiile vitale

trebuie să circule în mod profesionist, în condiţii de legalitate şi în mod oportun,

responsabilităţile să fie clare şi să nu se suprapună, iar atribuţiile să fie îndeplinite în

limitele legii, la timp şi cu eficienţă maximă.

IX. CREŞTEREA COMPETITIVITĂŢII ŞI A CARACTERULUI PERFORMANT AL

ACTIVITĂŢII ECONOMICO-SOCIALE

O economie puternică, performantă şi competitivă, macro-stabilă, dinamică

sub raportul ritmului de creştere şi adaptabilă funcţional, reprezintă un pilon

important al securităţii, asigurând condiţii pentru securitatea economică şi socială,

interesul majorităţii populaţiei pentru susţinerea instituţiilor democratice şi baza

necesară pentru promovarea iniţiativelor vizând prosperitatea şi securitatea naţiunii.

28

Consolidarea şi perfecţionarea activităţii instituţiilor de piaţă, pe baza

principiului liberei concurenţe şi al solidarităţii sociale este un obiectiv prioritar. Ea

reprezintă baza unei dezvoltări economice sănătoase, capabilă să asigure integrarea

efectivă a României în Uniunea Europeană, încadrarea în exigenţele globalizării,

accesul normal la resurse şi pe pieţele internaţionale, rezistenţa la fluctuaţiile

economice majore. Dezvoltarea economică susţinută, capabilă să atragă investiţii

strategice, să genereze locuri de muncă şi să producă resurse pentru protecţia socială,

reprezintă singura cale aptă să conducă la reducerea semnificativă a decalajelor ce

despart România de media europeană. Ea va contribui, totodată, la eliminarea

sărăciei extreme ca fenomen, la reducerea substanţială a numărului oamenilor cu

venituri situate sub pragul european al sărăciei şi la realizarea unui echilibru social

capabil să stimuleze creşterea ponderii şi consolidarea clasei de mijloc. Realizarea,

pentru prima dată în istoria României, a unui sistem complex şi eficient de securitate

socială, capabil să stimuleze munca, performanţa, capitalul şi solidaritatea

participanţilor la procesele economico-sociale, va reprezenta o contribuţie esenţială

la consolidarea securităţii naţionale.

Dezvoltarea economică accelerată – ca premiză a bunăstării şi securităţii –

depinde în mod hotărâtor de gradul de competitivitate a naţiunii. România poate

deveni cu adevărat competitivă numai în măsura în care vom avea o societate bine

educată, orientată spre cunoaştere, capabilă să valorifice la maximum resursele de

inteligenţă şi creativitate, pornind de la convingerea că o forţă de muncă bine

pregătită şi flexibilă reprezintă o condiţie esenţială pentru succesul integrării

europene şi al valorificării oportunităţilor oferite de globalizare. Aceasta impune

asigurarea accesului tuturor cetăţenilor, inclusiv a celor din mediul rural şi din zonele

defavorizate, la o educaţie de calitate pe tot parcursul vieţii şi vizează transformări

profunde în domeniul educaţiei, cercetării şi dezvoltării .

În acest scop, sistemul de învăţământ trebuie edificat în funcţie de noile

realităţi: intrarea României în Uniunea Europeană, oferta europeană de pe piaţa

muncii, necesitatea compatibilizării învăţământului românesc cu sistemele europene

de educaţie şi formare profesională. El trebuie să asigure stimularea educaţiei

permanente, modernizarea rapidă a învăţământului public şi consolidarea instituţiilor

private de învăţământ, reforma educaţiei timpurii, creşterea capacităţii instituţionale

pentru elaborarea şi gestionarea proiectelor, cât şi susţinerea, în manieră integrată, a

educaţiei, cercetării şi inovării. Creşterea competitivităţii României pe pieţele

globale va fi susţinută şi prin politici şi programe de facilitare a accesului firmelor la

rezultatele cercetării-dezvoltării, opţiune ce implică eforturi organizatorice

importante dar şi un efort bugetar deosebit. Creşterea volumului fondurilor alocate

trebuie să fie însoţită de stabilirea judicioasă a priorităţilor strategice.

Accelerarea modernizării economice şi menţinerea unui ritm rapid de creştere

sustenabilă necesită, de asemenea, îmbunătăţirea radicală a stării de sănătate a

populaţiei şi realizarea unui nou echilibru social, printr-un sistem de solidaritate

capabil să garanteze securitatea economică, socială şi de sănătate a tuturor

participanţilor la proces.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.