STUDIILE DE SECURITATE PARTEA I

Societatea civilă, guvernaţii, decidenţii, au o deosebită importanţă atunci când ne referim la un domeniu sensibil şi complex, cum este acela al studiilor de securitate. Studii care tratează instituţiile româneşti cu atribuţiuni specifice pe linia asigurării securităţii României şi implicit, inseparabil, apărarea naţională, ordinea şi siguranţa publică.

Deci, studiile de securitate sunt absolut relevante pentru politica în domeniul securităţii naţionale. Deasemeni, trebuie să discutăm despre rolul şi locul politicilor de securitate naţională în domeniul larg al politicilor publice (politica de securitate, politici sectoriale, strategii, operaţiuni, tactici, etc. în domeniu). Este recunoscut faptul că în lume există o tot mai mare preocupare pentru identificarea ameninţărilor de securitate.

Ameninţările de securitate fiind din ce în ce mai complexe de la o perioadă la alta. La nivelul Uniunii Europene este o tot mai mare preocupare în domeniu.

Nu este un secret faptul că, li se acordă un rol pregnant societăţilor  civile procesul complex şi dinamic al strategiilor, deşi între societatea civilă şi instituţiile militare au loc în numeroase cazuri, tensiuni şi neînţelegeri. Analizând aceste lucruri cu atenţie, se observă însă, că aceste lucruri sunt normale într-un stat democratic care trebuie să asigure un mecanism funcţional de control asupra instituţiilor cu atribuţiuni în sistemul de securitate naţională.

Politicile publice şi implicit politicile de securitate studiază cu atenţie puterea prin prisma componentelor sale, respectiv politice, militare, economice, sociale etc..

Toate nuanţările reliefate mai sus, scot în evidenţă preocupările pentru a se dezvolta un studiu de securitate cu discipline atent implementate academic.

1.1. Politica de securitate publică, parte unitară a domeniului politicilor publice.

Se tot vorbeşte de noţiunea de politică publică. Să vedem deci, ce reprezintă acest lucru. O posibilă definiţie a politicilor publice poate fi: – o totalitate de decizii cu caracter politic ce direcţionează practic proiecte şi programe sociale -.

Se observă că, în mod vădit, rolul statului de drept este în principal manifestarea liberă şi neîngrădită a cetăţeanului şi în acelaşi timp se creează premizele furnizării de bunuri publice. Concluzia este simplă, politicile publice au un scop. Scopul fiind acela de a se crea, de a se produce „bunuri publice”. Aceste bunuri publice sunt fără tăgadă, în context, securitatea naţională, apărarea naţională, ordinea şi siguranţa cetăţeanului.

Prin extrapolare, înţelegem că într-o societate democratică funcţionează şi este obligatoriu să funcţioneze legile de piaţă. Se produc bunuri ce vor fi apoi alocate şi consumate cât mai eficient. Spre deosebire de alte categorii de bunuri, cele publice, despre care discutăm nu pot sub nici o formă să aibă cele două caracteristici generale ale bunurilor comune, respectiv rivalitate şi exclusivitate. Nu pot fi individualizate. Bunurile publice sunt indivizibile, nu pot fi exclusiviste sau exclusive. Nu pot fi asumate decât public de către colectivităţi, de către întreaga societate spre binele societăţii care şi le asumă.

Un observator atent şi analitic ar putea să spună: „bine, dar în statele capitaliste, occidentale, iar acum în statele foste comuniste, statul s-a retras tot mai mult din perspectiva producătorului şi distribuitorului de bunuri prin privatizarea într-o proporţie tot mai mare a economiei, în tot mai multe domenii. Cu toate acestea „securitatea naţională este şi va fi în continuare un bun public asigurat exclusiv de către stat”. Este deci o politică publică.

Pentru a înţelege mai bine, trebuie spus că politicile publice au conţinut ştiinţific şi că înmănunchează mai multe domenii de activitate cum ar fi: decizii guvernamentale, teorii, programe, strategii, modele, procese etc..

Dealtfel, în teoria sa, Miroiu et. al., 2002, p.13, menţionează explicit că: „o politică publică poate fi concepută ca o reţea de decizii şi strategii, legate între ele, privind alegerea obiectivelor, a mijloacelor şi a resurselor alocate pentru atingerea acelor obiective, în situaţii specifice”.

De asemenea, având în vedere analiza politicilor publice propusă de Dunn.

1.1. Cum poate fi cuprinsă securitatea naţională în domeniul vast al politicii publice ?

Securitatea naţională este un concept generos, foarte vast, studiat continuu în mediul academic. De remarcat faptul că, deşi foarte intens studiat, nu s-a găsit acestui concept o definiţie unanimă. Ba mai mult, în unele medii (servicii de informaţii, experţi, analişti politici, structuri politice, etc.) continuă să existe o confuzie totală între conceptele de „securitate” şi cel de „siguranţă naţională”.

În anumite perioade s-a susţinut că securitatea naţională se poate rezuma la felul cum sunt apărate graniţele de ameninţările exterioare, conceptul rezumându-se la apărarea militară.

În fapt, conceptul de securitate naţională este mult mai vast şi mai complicat. Încet dar sigur s-a concluzionat că acest concept trebuie în mod obligatoriu să aibă în aria sa de cuprindere: evaluări periodice ale mediului de securitate; identificarea cât mai exactă şi pertinentă a ameninţărilor reale şi deasemeni cunoaşterea cu exactitate a intereselor naţionale de securitate.

O altă concluzie ce poate fi trasă este aceea că politica de securitate naţională este necesar să-şi propună protecţia individului, statului, regiunii sau sistemului internaţional.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.