PERICOLE ŞI AMENINŢĂRI LA ADRESA INFRASTRUCTURII CRITICE

Tipologia pericolelor şi ameninţărilor la adresa infrastructurii critice

Noţiunile de pericol şi ameninţare cunosc diferite abordări, în funcţie de teoria sau doctrina pe care o reprezintă, fără a identifica un criteriu de raţionalitate care să servească drept criteriu universal.

În raport cu specificităţile naţionale, opinăm că termenul de ameninţare reprezintă, prin intenţionalitate şi direcţionare, un pericol potenţial care periclitează funcţionarea elementului sau sectorului de infrastructură critică.

La nivelul Uniunii Europene, dificultatea de a recomanda o clasificarea a pericolelor şi ameninţărilor comune derivată din existenţa unei multitudini de trăsături specifice la nivelele naţionale a determinat o altă modalitate de abordare, prin recomandarea definirii unor direcţii de clasificare care să cuprindă:

– toate ameninţările;

– toate ameninţările, dar cu prioritate cele legate direct sau

indirect de cea teroristă;

– doar terorismul şi ameninţările indirecte generate de acesta.

În cea ce priveşte tipologia pericolelor şi ameninţărilor la adresa infrastructurii critice naţionale, în proiectul Legii securităţii naţionale a României din  2007 sunt enumerate următoarele pericolele: degradarea sau distrugerea reţelelor magistrale de transport a resurselor energetice şi de alimentare cu apă, a căilor de comunicaţii, a lucrărilor şi amenajărilor hidroenergetice, inclusiv a sistemelor de protecţie împotriva accidentelor şi calamităţilor; neconstituirea rezervelor pentru necesităţi umanitare şi intervenţie în situaţii de urgenţă, de asediu, la mobilizare ori în caz de război, precum şi neînlăturarea vulnerabilităţilor şi a factorilor de risc reprezentate de activităţile cu grad ridicat de pericol nuclear, chimic, bacteriologic şi alte asemenea, care pot determina catastrofe ori dezastre.

În acest sens, considerăm că structurarea tip „arbore” a pericolelor şi ameninţărilor specifice României exprimă cel mai exact natura acestora, din perspectiva asigurării protecţiei infrastructurii critice.

O menţiune separată trebuie făcută asupra impactului grav pe care speculaţii financiare pot să-l aibă asupra sectorului financiar – bancar al infrastructurii critice. Lipsa impunerii unor limite rezonabile în aplicarea ideilor privind deregularizarea politicii monetare, presupusei tendinţe spre echilibru a politicilor economice şi preponderenţei acordării de credite asupra lichidităţilor monetare disponibile, a constituit subiectul articolelor, cărţilor, conferinţelor şi studiilor a numeroşi experţi în domeniu, încă din 2005.

Dacă corelăm această constatare cu importanţa pe care o capătă definirea unei tipologii a pericolelor şi ameninţărilor pentru realizarea unei protecţii eficiente şi oportune a infrastructurii critice, rezultă că realizarea unui „arbore al pericolelor şi ameninţărilor potenţiale asupra infrastructurii critice”, detaliat pentru fiecare sector, sub-sector sau element al acesteia, devine o necesitate absolută pentru elaborarea programelor de reducere a riscurilor la care sunt supuse.

2.2 Forme specifice de manifestare a pericolelor şi ameninţărilor

Aducerea în discuţie şi cercetarea tipologiei pericolelor şi ameninţărilor asupra elementelor infrastructurii critice constituie demersul firesc şi necesar pentru studierea formelor specifice de manifestare a acestora.

Una din metodele cele mai folosite în prezent, datorită eficienţei şi simplităţii sale, pentru determinarea mai exactă a formele de manifestare pe care le îmbracă diferitele tipuri de pericole şi ameninţări la adresa infrastructurii critice, o reprezintă elaborarea unor scenarii pentru fiecare pericol şi ameninţare specifică.

În acest context, este necesar a remarca că pericolele şi ameninţările care suferă cele mai spectaculoase mutaţii ale formelor de manifestare, expresie a celor mai noi tendinţe majore în domeniu, sunt cele de tip cibernetic şi terorist.

Motiv pentru care, spectrul unui „Pearl Harbor informaţional” este aproape omniprezent în întocmirea scenariilor ce stau la baza analizelor de risc, pentru toate statele dezvoltate.

Surprinzător, până acum câţiva ani doar 7 ţări ale Uniunii Europene – Franţa, Germana, Italia, Portugalia, Spania, Anglia şi Grecia – aveau legi specifice pentru combaterea terorismului, cu toate că Organizaţia Naţiunilor Unite a elaborat şi validat peste 1600 rezoluţii, convenţii şi protocoale pe tema discutată.

Apreciem că, parte activă a luptei globale împotriva fenomenului terorist, România trebuie să ia în considerare asigurarea unei protecţii adecvate a infrastructurii critice naţionale la diferitele forme de manifestare a acestei ameninţări, mai ales datorită faptului că un astfel de atac asupra unui element de infrastructură având valoare de simbol naţional (Sediul Parlamentului, Arcul de Triumf, reţeaua de metrou din Bucureşti, Centrala nuclear-electrică de la Cernavodă etc), ar afecta extrem de negativ moralul populaţiei.

Pe plan naţional, în lipsa unei legislaţii privind asigurarea protecţiei infrastructurii critice la formele specifice de manifestare a pericolelor şi ameninţărilor la adresa sa, precum şi a unui mecanism de implementare a unor astfel de măsuri, eforturile în această direcţie au avut caracter sectorial, al diferitelor instituţii, ale statului sau private, interesate în acest sens.

2.3 Perspectivă şi prospectivă în evoluţia pericolelor şi ameninţărilor

Identificarea direcţiilor ipotetice ce vor jalona evoluţia pericolelor şi ameninţărilor asupra infrastructurii critice nu poate fi făcută în afara cadrului definit de fenomenele globale ce caracterizează  evoluţia, prezentă şi viitoare, a umanităţii.

Apreciem că dinamica transformările şi mutaţiile acestora va depinde de o serie de factori specifici, cum ar fi evoluţiile de natură tehnologică pentru fiecare sectorul de infrastructură sau gradul de integralitate, flexibilitate şi adaptabilitate a procesului  deservit.

În acest context, grupul de lucru privind protecţia infrastructurii critice din cadrul Comisiei de protecţie civilă a Alianţei Nord-Atlantice, a întocmit o „foaie de parcurs” cu măsurile ce trebuie luate pentru a îmbunătăţii pregătirea coordonării măsurilor de protecţie a elementelor comune de infrastructură critică la nivelul tuturor ţărilor membre.

La nivel european, strategia Comunităţii Europene pe această temă cuprinde parcurgerea unor etape asemănătoare ( identificarea problemei,  elaborare strategiei şi întocmirea unui program de implementare a măsurilor de protecţie).

Pe plan intern, considerăm că fenomenele care sunt caracteristice României pe termen mediu (existenţa economiilor de tranziţie, derularea proceselor de privatizare, gestionarea dilemei „ rata de creştere-rată dezvoltare a infrastructurii” şi echilibrarea deficitului cerere-ofertă), vor amplifica probabilitatea de intensificare a magnitudinii şi frecvenţei de manifestare a pericolelor şi ameninţărilor asimetrice, fie ele naturale sau umane.

Se vor permanentiza, pe lângă ameninţarea teroristă, acele pericole şi ameninţări ce vor viza, în acord cu perspectiva oferită în acest sens de Strategia de securitate naţională din a României din 2006, infrastructura de transport, de comunicaţii, a potenţialului hidrografic şi a energiei.

Apreciem ca necesară, sub coordonarea Comisiei interministeriale create pentru implementarea directivelor europene privind protecţie infrastructurii critice, elaborarea unui studiu de fezabilitate şi de impact, care să trateze perspectiva şi prospectiva evoluţiei pericolelor şi ameninţărilor asupra infrastructurii critice naţionale pentru fiecare sector al acesteia.

Opinăm că fundamentarea unui astfel de studiu pe baza oricărui tip de tehnică analitică (analiză cost-beneficiu, cost-eficienţă sau          risc-beneficiu) garantează alegerea alternativei cu efectul constat cel mai mare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.