INTRODUCERE PRIVIND PROTECŢIA INFRASTRUCTURII CRITICE

INTRODUCERE

De la începuturile sale, cunoaşterea umană s-a sprijinit pe acei oameni care nu au încetat să-şi pună întrebări, având curajul să privească către necunoscut şi imprevizibil.

Din această perspectivă, creşterea probabilităţii de avariere sau distrugere a infrastructurii a fost percepută de ţările dezvoltate ca o ameninţare cu caracter strategic asupra economiei, siguranţei şi sănătăţii cetăţeanului, apărării naţionale şi a simbolurilor naţionale, fundamentele conceptului de securitate umană.


Dacă în anii ’80 dezbaterile pe tema protecţiei infrastructurii aveau un caracter pur teoretic, recunoscându-se importanta conceptului dar nu şi urgenţa implementării sale, anii ’90 au reprezentat un punct de cotitură decisiv.

Motivul principal pentru care, după atentatelor cu bombe de la Wold Trade Center din 1993 şi Oklahoma City din 1995, sintagma „ infrastructură critică” este folosită, pentru prima dată în mod oficial, de guvernul american1.

Pentru statele occidentale, urgenţa în abordarea conceptului s-a datorat tot acţiunii entităţilor teroriste. După atentatele din 2004 de la Madrid şi cele din 2005 de la Londra, ţările Comunităţii Europene au demarat acţiuni de coordonare a politicilor în acest domeniu, prin iniţierea unui program european2. Eforturile guvernamentale s-au adăugat cele ale sectorului privat, ale asociaţiilor neguvernamentale, mediului academic sau ale specialiştilor în domeniu, iar amploarea şi intensitatea dezbaterii s-a concretizat prin apariţia a circa 3000 de cărţi, manuale sau studii puse la dispoziţie, prin intermediul Internetului, oricărei persoane interesate.

Nu în ultimul rând, au fost iniţiate cursuri de pregătire a specialiştilor în domeniu atât de învăţământul de stat cât şi în cel privat, simpozioane ştiinţifice, mese rotunde şi alte forme pentru clarificarea aspectelor teoretice şi practice ale conceptului „ protecţia infrastructurii critice”3.

În linii mari, ipoteza care stă la baza acestui demers ştiinţific constă în considerarea implementării conceptului „ protecţia infrastructurii critice”, în plan intern, ca un proces inevitabil.

Pentru a da consistenţa necesară alegaţiei noastre, în primul capitol vom fixa cadrul teoretico – metodologic de analiză a problematicii (delimitări conceptuale privind infrastructura critică; modalităţi de identificare a componentelor infrastructurii critice; impactul asigurării protecţiei infrastructurii critice asupra derulării proceselor economice, sociale, politice şi informaţionale, inclusiv ponderea infrastructurii critice ca factor de securitate).

Pe acest fundal, în capitolul al doilea vom identifica şi analiza natura şi formele de manifestare ale pericolelor şi ameninţărilor la adresa infrastructurii critice, în scopul evidenţierii perspectivei şi prospectivei evoluţiei acestora. În egală măsură, în capitolul al treilea vom trata impactul pericolelor şi ameninţărilor asupra vulnerabilităţilor infrastructurii critice, relaţia managementul urgenţelor civile – protecţia infrastructurii critice, precum şi specificităţile parteneriatul sector public – sector privat în domeniu.

Din această perspectivă considerăm că demersul din capitol al patrulea – definirea pilonilor continuumului infrastructurii critice, atributelor, caracteristicilor, principiilor, funcţiilor şi metodelor acestuia – identifică, conturează şi nuanţează, evident perfectibil, elementele fundamentale privind managementul infrastructurii critice, mai ales prin prisma specificităţilor naţionale.

În acest context abordarea aspectelor ce ţin de gestionarea tensiunilor, conflictualităţilor ordinii publice şi securităţii naţionale determinate de afectarea infrastructurilor critice reprezintă un demers firesc şi necesar, pe considerentul aprecierii ordinii publice ca unul din cele mai reprezentative sectoare ale infrastructurii critice.

În dorinţa de a identifica determinările interne şi externe ale acestui fenomen, în capitolul al cincilea se analizează delimitările conceptuale şi argumentările practice folosite ca explicaţii (conţinutul şi fizionomia problematicii ordinii publice ca urmare a tensiunilor şi conflictualităţilor create, intensitatea şi densitate infracţionalităţii din perspectivă temporală şi spaţială, intervenţia poliţienească specializată şi campaniile mediatice de protecţie psihologică a populaţiei), încercând să surprindem complexitatea conexiunilor ce definesc relaţia funcţională între domeniul asigurării ordinii publice şi cel al protecţiei infrastructurii critice.

Demersul din capitolul al şaselea al lucrării de faţă – de a analiza formulările celor mai reprezentative strategii naţionale de protecţie a infrastructurii critice, modul de coordonarea al acestora şi justificarea necesităţii implementării unor programe, planuri şi proceduri operaţionale standardizate – oferă o sinteză echilibrată necesară evitării creării unor modele mecaniciste, excesiv birocratice, relativ închise, bazate de strategii statice, care nu folosesc oportunităţile mediului şi au o eficienţă limitată.

Parte a acestui proces, proiectarea unui mecanism naţional de gestionare a protecţiei infrastructurii critice naţionale se impune ca o finalitate firească a întregului nostru demers ştiinţific.

Reper vital necesar înţelegerii conceptul de protecţie a infrastructurii critice în cadrul fixat de viziunea privind strategiei naţională de securitate, ca reprezentare a uneia dintre soluţiile viabile de a proteja cetăţenii în faţa violenţei sau distrugerii şi a evita statutul de stat eşuat.

Intenţia noastră este de a realiza, în forma unui demers ştiinţific, un produs intelectual coerent şi programatic, ca punct de referinţă pentru abordările viitoare privind gestionarea organizaţională a managementul protecţiei infrastructurii critice naţionale.


1 *** Presidential Decision Directives – 39: U.S. Policy on Counterterrorism, June 21, 1995.

2 *** The European Program for Critical Infrastructure Protection, COM (2006)786 final.

3 *** Centrul de Studii Strategice de Securitate – Sesiunea de comunicări ştiinţifice cu tema: Securitate Naţională la început de secol XXI, Cercul Naţional Militar, Bucureşti, 2001.


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.