Dosar OZN Intilnire de gradul trei la Varese

Printre cele mai cunoscute cazuri de intilniri de gradul 3, mentionate si de Jaques Vallee in cartea sa Baza de date Magonia, este cel petrecut la 24 aprilie 1950 la Abbiate Guazzone, in Italia.

O sfera plata la partea inferioara se afla linga un stilp de inalta tensiune

Bruno Facchini, de 40 de ani, muncitor in metalurgie, era casatorit si locuia impreuna cu sotia si baiatul sau intr-o casuta, din cele numite coloniale, in satul Abbiate Guazzone, aflat la citiva kilometri departare de Milano. La 24 aprilie in zona fusese o furtuna violenta si dupa ce ploaia se oprise in sfirsit, Facchini a iesit in jurul orei 22.00, pentru a merge la toaleta aflata in fundul curtii. El se oprise apoi pentru a fuma o tigara, dar in momentul cind a vrut sa intre in casa, a vazut deodata mai multe lumini ciudate, pe un cimp in imediata apropiere a casei sale. Lui Facchini i s-a parut insa ca luminile se afla in dreptul unui stilp de inalta tensiune.

Este drept ca linia de inalta tensiune trecea pe deasupra satului, dar unul dintre stilpi se afla exact in dreptul casei sale. Gindindu-se ca putea fi vorba de un cablu electric cazut la pamint si ca fiul sau s-ar putea electrocuta, el a hotarit sa mearga acolo si sa vada despre ce este vorba. El s-a indreptat spre locul unde vazuse luminile, dar era atit de intuneric, incit a hotarit sa se intoarca in casa. In acel moment, el a vazut din nou luminile: Erau de data asta putin mai departe. Prima oara le vazusem in dreptul unui cuptor de piine, dar am decis sa merg sa vad despre ce este vorba. Cind m-am apropiat de acel loc, am vazut un fel de sfera enorma, plata la partea inferioara. Obiectul, care avea cam 10 metri lungime si 7 metri inaltime, se afla la circa 200 de yarzi de stilpul de inalta tensiune. In mijloc, obiectul avea un fel de scara, unde se vedea si o lumina verde. Ulterior, in discutiile cu ufologul Antonio Giudicci, Facchini i-a declarat acestuia: Am inteles imediat ca lumina venea de la un fel de lampa, pe care o tinea in mina un om, care parea ca sudeaza ceva. Acesta era imbracat intr-un costum ca cele pe care le poarta scufundatorii si avea pe fata ceva ca o masca. Impins de curiozitate, m-am apropiat si mai mult si am vazut inca doua persoane imbracate la fel, dar care se deplasau cu greu, ca si cind costumul lor atirna foarte mult, ingreunindu-le miscarile. Cei doi aveau un fel de tuburi, care porneau de la casca si se opreau undeva, in partea de jos a costumului lor dintr-o singura bucata. Luminata de scinteile aparatului de sudura, nava avea reflexe metalice, iar in interior se vedeau numeroase aparate de masura si un fel de cilindri, legati intre ei prin niste tuburi. In jurul ei aerul parea fierbinte si se auzea un zumzet puternic, ca si cind ar fi fost vorba de un roi urias de albine.

Extraterestrii scoteau sunete guturale

Pe moment, Facchini s-a gindit ca este vorba de un avion care aterizase acolo din cauza furtunii, poate chiar un avion american. Cind s-a apropiat la circa 4-5 metri de nava, el a strigat in directia pilotilor, oferindu-si ajutorul. Imediat dupa aceea, el a realizat ce de fapt, acestia nu erau citusi de putin piloti americani, deoarece i-au strigat ceva intr-o limba guturala, facind tot felul de gesturi ciudate, pe care el le-a tradus drept o invitatie de a urca la bordul navei. Realizind ca de fapt acestia nu erau oameni, Facchini a intrat imediat in panica. El avea sa relateze ulterior presei: Am vazut la un moment dat inca doua fiinte in jurul navei. Doi erau in apropierea scarii, iar cel de-al treilea parea ca sudeaza niste tuburi. Am crezut ca este un avion nou, poate un prototip secret si m-am apropiat, intrebindu-i daca nu au nevoie de ajutor. Fiintele au inceput sa scoata niste sunete guturale, de neinteles, ceva de genul gurr…gurr si sa faca tot felul de semne ciudate. Am inteles aproape imediat ca nu sint oameni si, intrind in panica, m-am intors si am inceput sa fug catre casa. Am intors insa capul si am vazut ca una dintre fiinte indreapta un fel de aparat catre mine.

Ca un enorm generator de curent

In acelasti timp, Facchini i-a marturisit lui Antonoi Giuddici: In momentul in care ma intrebam care ar putea fi intentiile lor, am auzit un zgomot ciudat, ca al unui enorm generator de curent. Am vazut atunci tot felul de tuburi, de cilindri si de aparate de masura in interiorul navei si am inteles ca nu este vorba de nici un avion. Am intrat, desigur, in panica si am inceput sa fug. N-am apucat sa fac decit citiva metri, pentru ca am simtit ca un fel de jet puternic de aer comprimat si apoi o arsura, dupa care mi-am pierdut echilibrul si am cazut pe burta, lovindu-ma in cadere de o piatra. Am ramas acolo nemiscat, dar m-am uitat totusi sa vad ce se intimpla. Mi s-a parut ca cei trei au uitat de mine, fiind preocupati numai de treburile lor. Sint aproape sigur ca nu au vrut sa-mi faca nici un rau ci doar sa ma avertizeze sa stau departe de ei.

Ceva mai tirziu, cind reparatiile au fost terminate, pilotii americani au intrat inauntru, trapa s-a inchis in urma lor si nava a decolat cu un zumzet puternic. Am mai ramas citva timp culcat, privind cerul, dupa care m-am intors in casa. Bineinteles, nu am putut dormi toata noaptea, gindindu-ma la cele intimplate.

Bucatile provenite de la nava erau din bronz, imbogatit cu staniu si plumb

A doua zi, Facchini a revenit la locul respectiv, impins de curiozitate mai mult, dar si din pricina ca-si pierduse porttigaretul in cadere. Pe locul unde fusese nava se puteau vedea patru adincituri circulare, fiecare avind un diametru de un metru. Iarba era arsa in jur si pe jos se gaseau mai multe bucati de metal.

Imediat dupa aceasta, Facchini a mers la biroul de politie din Varese, care s-a deplasat la fata locului, a facut constatarea si a adunat bucatile de metal ce se gaseau acolo. Acestea au fost trimise la Institutul de cercetari ale metalelor din Novara. Concluziile specialistilor de aici nu au fost insa clare. In anul urmator, acestea au fost examinate din nou de Renato Vesco, unul dintre primii ufologi italieni. Acesta a declarat ca esantioanele gasite sint din bronz, avind un procentaj ridicat de staniu si plumb.

Aveau costume ca acelea de la aselenizarea pamintenilor

Facchini a acuzat dureri in zona in care fusese atins de jetul de aer comprimat timp de o luna. Din punct de vedere psihologic insa, el insusi a declarat ca nu a putut fi recuperat niciodata. Citiva ufologi i-au facut vizite in mai multe rinduri, pentru a verifica daca el nu si-a schimbat versiunea initiala. In 1981 de exemplu, ufologul Enzio Bernardini l-a intilnit din nou, dar nimic nu se schimbase in povestirea lui Faccini. Dupa ce acesta vazute aselenizarea navei Apollo la TV, a fost insa stupefiat sa constate ca, de fapt, costumele astronautilor semanau cu cele ale vizitatorilor intilniti de el la 24 aprilie 1950. Stind de vorba cu un ofiter de marina, acesta i-a spus la un moment dat: Sinteti un om fericit, as fi dat orice sa fi fost in locul dumneavoastra, pentru a admira, in urma cu 30 de ani, aceste minuni ale tehnicii.

Facchini i-a raspuns insa cu un suris amar: Fericit? Daca as fi stiut ce necazuri imi va aduce aceasta experienta, va asigur ca nu as fi mai fi scos un cuvint.

Povestea lui Facchini a fost folosita de realizatorii de filme SF

La vremea respectiva, declaratiile lui Facchini au socat si au intrigat, dupa care au creat un fel de agitatie, care daca la inceput l-a facut cunoscut in intreaga Italie, ulterior i-a adus multe neplaceri, asa cum am vazut din declaratiile lui de mai tirziu.

Desigur ca, de-a lungul timpului, declaratiile date de Facchini au fost rastalmacite si exagerate in fel si chip. Unii s-au legat de faptul ca, potrivit relatarilor presei, Facchini iesise sa fumeze doar o tigara, desi el iesise pentru niste treburi mult mai prozaice, dat fiind ca la vremea aceea multe din casele de la tara aveau WC-urile in curte. S-a mai spus apoi ca el declarase ca s-a apropiat de nava din curiozitate, dupa care, ca s-a gindit sa nu fie vreun cablu electric pe jos. S-a mai batut apoi moneda pe faptul ca el declarase ca imbracamintea fiintelor ce semanau a oameni, sau erau chiar oameni, bine ajustata pe corp, semana cu cea a scafandrilor, ceea ce te ducea cu gindul la imbracamintea de cauciuc a acestora. S-a mai spus ca de fapt acestia puteau fi, intr-adevar, piloti americani (in acea perioada, Armata Aerului a SUA avea in acel sector citeva hangare, care apartinusera initial Uzinelor de avioane Marchetti). In acest fel insa s-a pierdut din vedere informatia esentiala oferita de Facchini, care nu era diferita de declaratii similare ale unor martori oculari din aproximativ aceeasi perioada. Doi ani mai tirziu, o invazie de OZN-uri aflate pe deasupra teritoriului SUA avea sa constituie baza unui proiect – proiectul Blue Book, pentru colectarea si analizarea rapoartelor referitoare la valul de OZN-uri semnalate. Sa afirmi insa in Europa anului 1950 ca ai vazut niste extraterestri nu putea fi de bun augur pentru Facchini. Poate de aceea, multi ani dupa intimplare, el a incetat sa mai vorbeasca despre cele vazute. Pentru foarte multi, Facchini a ramas pentru mult timp doar omul cu farfuria zburatoare, dar o parte din relatarile lui au fost folosite de realizatorii de filme SF americani.

Andreea Radian

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.