Cercetare. Aspecte ale fenomenului devianţei în mediul militar

3.1. Obiectivele, ipotezele şi variabilele cercetării

Obiective

A.  Obiective teoretice:

1. Determinarea relaţiilor dintre  tipurile de personalitate, mediul de provenienţă  şi predispoziţia spre devianţa comportamentală a militarilor;

2. Stabilirea relaţiei dintre modul de viaţă cazon,  şi apariţia fenomenului de devianţa.

3. Evidenţierea trăsăturilor psiho-morale ale militarilor care manifestă

comportamente deviante.

B. Obiectiv practic:

1. Elaborarea unui program de evitare (prevenire) a comportamentelor deviante,

de   reabilitare a  militarilor care manifestă comportamente deviante.

Ipoteze

  1. Dacă trăsăturile de personalitate ale subiectului definesc o personalitate puternică  predispoziţia spre comportamente deviante este mai mică;
  2. Dacă militarii prezintă probleme de adaptare şi integrare în mediul militar , creşte riscul apariţiei unui comportament deviant.
  3. Dacă coeficientul de  inteligenţă al militarilor se situează la un nivel superior, atunci riscul apariţiei unui comportament deviant este scăzut


Variabile de lucru:

A. Variabile independente (Vi): nivelul studiilor, mediul de provenienţă, relaţiile cu familia, poziţia în cadrul grupului, cadrul de desfăşurare al cercetării;

B. Variabile dependente (Vd): capacitatea de reacţie, capacitatea de adaptare (integrarea în mediul şcolar, la locul de muncă şi în mediul militar) şi rezistenţa la stres.

3.2. Metode de cercetare şi instrumente utilizate

Metode de cercetare

Metodele de cercetare utilizate sunt : observaţia,  convorbirea, chestionarul şi testul.

Observaţia constă în urmărirea sistematică a faptelor vizate aşa cum se desfăşoară ele în condiţii obişnuite. Ea constă în înregistrarea datelor şi constatărilor sesizate, cercetătorul aşteptând ca ele să se producă pentru a le putea surprinde. Se foloseşte în toate etapele cercetării şi însoţeşte, de obicei, toate celelalte metode, oferind date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate. În general ea nu se utilizează singură în cercetare deoarece intervine subiectivitatea observatorului şi pretinde timp îndelungat pentru a oferi o imagine clară şi reală asupra obiectivelor urmărite.

Convorbirea constă într-un dialog între cercetător şi subiecţii supuşi cercetării, în vederea acumulării unor date în legătură cu anumite fenomene şi manifestări.

Chestionarul cuprinde o serie de întrebări standardizate, orale sau scrise, întrebări ce pot fi directe sau indirecte, pot avea caracter deschis sau caracter închis (dihotomice: – „da” sau „nu”, trihotomice: – „da”, „nu”, „nu ştiu”, şi cu alegere multiplă: – subiectul se fixează asupra unui singur răspuns din cele câteva posibile).

Testele sunt definite ca probe standardizate, implicând o sarcină de îndeplinit, identică pentru tot eşantionul examinat şi având tehnici precise de evaluare a rezultatelor obţinute de subiecţi”  (* Pieron)

Instrumente psihologice administrate:

A. Proba „Date anamnestice” ( Anexa nr.2) – este un tip de anamneză organizată ca o schemă standard de urmărire a istoricului personal, sub forma unei liste de capitole, titluri şi paragrafe ce trebuie parcurse în ordinea stabilită: date de identitate, afecţiuni somatice, antecedente, date familiale, integrarea (în mediul şcolar, profesional, militar), caracteristici psihice şi proba C.S.E. – „Cine sunt eu ?”, care este prezentată în anamneză sub forma a două compuneri despre subiect. Prima se referă la prezentarea persoanei aşa cum este ea, iar a doua la cum ar dori să fie subiectul investigat, fiind destinată surprinderii unor aspecte ale devenirii personalităţii, ale structurii Eu-lui ideal.

B. Chestionarul de personalitate Cornell –Index – (Anexa nr.3) a fost constituit de un grup de psihologi şi psihiatri de la Universitatea Cornell, în timpul celui de-al doilea război mondial la Cererea Oficiului de Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare. Datorită itemilor diferenţiaţi pe care îi conţine, poate identifica atât persoanele cu diferite tulburări de personalitate, cât şi pe acelea cu unele tulburări somatice. Cuprinde 101 itemi (un item introductiv), cu o transparenţă evidentă, iar formularea este directă. Conţinutul itemilor chestionarului este grupat pe 10 factori(structuraţi pe diferite tipuri de problematici psihosomatice sau neuropatologice), astfel:

–              deficienţe de adaptare, exprimate printr-o afectivitate dominată de temeri, frică, insuficienţă ;

–              depresie, reacţii afective patologice;

–              nervozitate şi anxietate;

–              simptome psihosomatice neurocirculatorii;

–              reacţii patologice de spaimă;

–              simptome psihosomatice gastrointestinale;

–              ipohondrie şi astenie;

–              simptome psihosomatice gastrointestinale;

–              sensibilitate şi excesivă neîncredere (hiperemotivitate, suspiciune, irascibilitate);

–              tulburări psihopate.

C. Proba povestirilor absurde şi corecte (P.A.C.) (Anexa nr.4) – evaluează dimensiuni ale eficienţei intelectuale generale. Ea solicită operarea cu judecăţi a căror corectitudine trebuie stabilită pin analiza, sinteza, comparaţie, generalizarea şi concretizarea în plan mintal a informaţiilor oferite. Surprinde aptitudinea cognitivă generală, inteligenţa limbajului, gândirea logică, estimarea, flexibilitatea, fluiditatea, memoria de scurtă durată, atenţia concentrată.

D. Chestionarul de temperament (S.T.I-RRA) (Anexa nr.5) – cuprinde 48 de itemi, câte 16 pentru fiecare dintre cele trei scale:

1. forţa excitaţiei – exprimă acea capacitate funcţională a sistemului nervos central care se manifestă prin abilitatea de a suporta o stimulare intensă sau de lungă durată fără a trece la inhibiţia de protecţie. Scala surprinde comportamente specifice persoanelor cu o înaltă forţă de excitaţie, care se manifestă astfel: situaţiile ameninţătoare nu le opresc de la o acţiune planificată anterior; au tendinţa de a începe o acţiune în condiţii înalt stimulative; preferă activităţi care presupun risc; nu prezintă tulburări emoţionale când desfăşoară o activitate cu încărcătură socială sau fizică; performanţa lor nu descreşte semnificativ în condiţii înalt stimulative.

2. forţa inhibiţiei – exprimă abilitatea de a menţine o stare de inhibiţie condiţionată. Surprinde următoarele comportamente specifice persoanelor cu înaltă forţă de inhibiţie: capacitatea de a-şi stăpâni şi controla reacţiile şi comportamentele care nu sunt dezirabile social; aşteptarea fără dificultate în îndeplinirea unei acţiuni, când este necesară întârzierea acesteia; capacitatea de a-şi întârzia reacţia faţă de stimulii prezenţi, dacă circumstanţele o impun; capacitatea de a-şi reţine exprimarea emoţiilor, la nevoie.

3. mobilitatea proceselor nervoase superioare – exprimă abilitatea sistemului nervos central de a răspunde adecvat şi cât mai rapid posibil la schimbări continui de mediu. Scala surprinde următoarele comportamente specifice ale persoanelor cu înaltă mobilitate: reacţii adecvate la schimbări neaşteptate în mediu; capacitatea de a se adapta rapid la noi circumstanţe; trecerea facilă de la o activitate la alta, schimbarea dispoziţiei de la spectrul pozitiv la cel negativ în funcţie de semnificaţia situaţiei; preferinţa pentru situaţii care solicită realizarea simultană a unor activităţi dificile.

E. Scala de atitudini şi valori caracteriale (S.A.V.C.) (Anexa nr. 6) – este alcătuită din trei subscale prin care se evaluează trei atitudini semnificative în structura personalităţii: atitudini faţă de propria persoană (respect faţă  de sine, stăpânire de sine, încredere în forţele proprii), atitudini faţă de muncă (ataşament faţă de profesie, conştiinciozitate, independenţă în activitate, creativitate, spirit organizatoric, aderenţă la normele sociale, responsabilitate în activitate) şi atitudini faţă de ceilalţi (altruism, cooperare, respect şi consideraţie faţă de ceilalţi).

F. Scala de locus de control (S.L.C.R.-A.) (Anexa nr.7) – este un chestionar adaptat după „Locus of Control Questionnaire” al lui J.B.Rotter care consideră că, situarea internă (în individ) sau externă (în mediu) a locului controlului comportamentului este dimensiunea esenţială a personalităţii care diferenţiază oamenii unii de alţii. Chestionarul a fost elaborat pentru măsurarea acestei dimensiuni internalitate – externalitate. Proba cuprinde 29 de itemi cu două alternative de răspuns (a şi b). Subiectul trebuie să citească enunţurile şi să aleagă din cele două variante doar una, pe cea care consideră că se potriveşte manierei sale de a atribui cauze desfăşurării diverselor evenimente, fenomene, etc.

3.3.Prezentarea universului studiat şi a grupului de lucru

Cercetarea s-a efectuat  în două unităţi militare din municipiile Braşov şi Sibiu şi cuprinde 32 subiecţi care execută serviciul militar. Aceştia au vârsta cronologică cuprinsă între 20 şi 22 ani, au studii generale, medii sau postliceale şi provin atât in mediul urban cât şi din cel rural. 22 dintre aceştia prezintă comportamente normale iar 10 prezintă diferite manifestări de comportament deviant cum ar fi: dezertare, automutilare, furt, acte de agresivitate (Tabelul nr.1).

Tabelul nr. 1 – Prezentarea grupului de lucru

Subiecţi Studii Mediul de provenienţă Relaţii familiale Prezintă/nu prezintă comportamente deviante
S-1 generale rural foarte bune nu
S-2 postliceale urban foarte bune nu
S-3 medii rural foarte bune nu
S-4 generale rural tensionate nu
S-5 medii urban bune nu
S-6 medii urban foarte bune nu
S-7 medii urban foarte bune nu
S-8 generale rural foarte bune nu
S-9 medii urban foarte bune nu
S-10 medii urban foarte bune nu
S-11 medii urban foarte bune nu
S-12 generale rural foarte bune nu
S-13 medii rural foarte bune nu
S-14 medii urban foarte bune nu
S-15 medii rural foarte bune nu
S-16 medii rural foarte bune nu
S-17 medii urban foarte bune nu
S-18 postliceale rural foarte bune nu
S-19 medii rural bune nu
S-20 medii urban foarte bune nu
S-21 postliceale rural foarte bune nu
S-22 generale urban bune nu
S-23 generale rural bune da
S-24 medii urban bune da
S-25 medii urban bune da
S-26 generale rural foarte bune da
S-27 postliceale urban foarte bune da
S-28 generale rural bune da
S-29 medii urban bune da
S-30 medii urban bune da
S-31 generale rural foarte bune da
S-32 postliceale urban foarte bune da

3.4. Prelucrarea şi interpretarea datelor

Datele obţinute în urma aplicării testelor au fost prelucrate informatic cu ajutorul pachetului statistic SPSS,  urmărindu-se corelaţii dintre variabila manifestări ale comportamentului deviant şi celelalte variabile utilizate în cercetare. Se pune problema de a evalua gradul de legătură dintre aceste variabile, de a-l exprima numeric. În acest scop se utilizează coeficienţi de corelaţie, pe care-i notăm cu r. Spre deosebire de experiment, care dezvăluie relaţii cauză-efect, studiul de corelaţie nu oferă nemijlocit o măsură a cauzalităţii, ci pur şi simplu o măsură a modului de asociere , covarianţa unor însuşiri, urmând să se dezvăluie prin aprofundare natura relaţiei. În timp ce într-un studiu experimental relaţia este unidirecţională (x determină y ), într-un studiu de corelaţie variabilele sunt date, nu manipulate, iar relaţia nu este vectorizată.

Determinarea corelaţiei se face luând în consideraţie de fiecare dată câte două variabile. Spre exemplu dacă avem trei variabile,x, y şi z, vom calcula succesiv rxy, rxz şi ryz. Rezultatele pot fi exprimate în date cantitative ori sub formă de ranguri sau poziţii într-o clasificare.

Valorile lui r pot fi situate între -1 şi +1, trecând  prin zero care indică absenţa corelaţiei. Dacă r este pozitiv, atunci vorbim despre o corelaţie directă, pozitivă. În cazul acesta dacă una din variabile (x ) creşte, atunci şi cealaltă variabilă (y) va avea tendinţa de a creşte.

Când coeficientul de corelaţie este nul,  se spune doar că variabilele x şi y ale distribuţiei sunt necorelate sau  independente.

Dacă r este negativ, atunci y va avea tendinţa de a varia în medie în sens invers lui x. În acest caz corelaţia este negativă, inversă.

Dacă r = ± 1, atunci este vorba de o legătură funcţională liniară, în sensul obişnuit al cuvântului, y fiind exact determinat prin valoarea lui x.

Protocolul brut sau tabelul de corespondenţă de la care plecăm cuprinde subiecţii pe linii şi variabilele pe coloane.

Orice cercetare în ştiinţele experimentale caută să răspundă la întrebarea generică: „Ce relaţie este între o variabilă X şi o variabilă Y?”

Răspunsul la această întrebare are două componente :

  • stabilirea intensităţii  relaţiei dintre  X şi Y adică a mărimii efectului (r);
  • stabilirea intervalului  de încredere sau a exactităţii mărimii efectului, estimat pentru întreaga populaţie, adică pragul de semnificaţie (p).

Pentru fiecare valoare a lui r, în fiecare studiu, se indică pragul de semnificaţie p la care această valoare devine semnificativă/nesemnificativă.

Pentru determinarea lui r am folosit coeficientul de corelaţie Bravais-Pearson, am introdus valorile variabilelor obţinute conform testelor aplicate şi am utilizat programul de prelucrare statistică a datelor SPSS 7.5.

Am urmărit corelaţiile dintre variabila manifestări ale comportamentului deviant şi celelalte variabile utilizate în cercetare.

După centralizarea datelor şi introducerea acestora în programul de statistică au rezultat următoarele corelaţii (Tabelul nr. 2):

Tabelul nr.2 –  Corelaţii între variabila manifestări de comportament deviant

şi celelalte variabile utilizate în cercetare

Nr.

Crt.

Variabile Manifestări de comportament deviant
Atitudinea faţă de ceilalţi -260
Atitudinea faţă de muncă -494**
Atitudinea faţă de propria persoană -611**
Depresie 322
Deficienţe de adaptare 586**
Externalişti -391**
Eşecuri -080
Expectanţă -389*
Forţa excitaţiei -447
Forţa inhibiţiei -289
Internlişti 328
Imaginea de sine 064
Inteligenţă 166
Nervozitate-anxietate 490**
Simptome neurocirculatorii 324
Relaţii familiale -234
Relaţii patologice de teamă 274
Simptome psihopatologice generale 386*
Integrare la locul de muncă 051
Integrare în mediul militar 514**
Integrare în mediul şcolar 156*
Ipohondrie – astenie 648**
Mediu de provenienţă 093
Mobilitatea proceselor nervoase superioare -350*
Studii 078
Tulburări psihopate 536**

Legendă:

puternic semnificativ negativ
semnificativ negativ
puternic semnificativ pozitiv
semnificativ pozitiv

1. După prelucrarea rezultatelor obţinute la testul S.A.V.C. (scala de atitudini şi valori caracteriale ) se evidenţiază următoarele corelaţii:

– Între atitudinea faţă de muncă şi manifestările de comportament deviant (fig. nr.1)  este o corelaţie puternic semnificativă negativă (r=-.494; p<.01)  de  unde rezultă faptul că subiecţii care au atitudini structurate armonios faţă de muncă, care acordă importanţă activităţii profesionale nu sunt predispuşi spre devianţe de comportament.

Atitudinea pozitivă faţă de muncă este un element important al comportamentului pro-social. Ea implică disponibilitatea de a depune efort, de a respecta anumite reguli de conduită, de a se supune unor norme sociale, de a-şi asuma roluri şi responsabilităţi.  Persoanele care se implică profesional în mod responsabil îşi stabilesc obiective profesionale şi personale realiste care dau consistenţă şi sens existenţei.

Atitudinea negativă se poate manifesta în mod direct, activ prin comportamente ostile, chiar agresive sau indirect, pasiv prin sustrageri, amânări sau refuzul asumării unor responsabilităţi.

Fig nr.1 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila atitudine faţă de muncă

– Între atitudinea faţă de propria persoană şi manifestările de comportament deviant (fig. nr.2) există de asemenea o corelaţie puternic semnificativă negativă (r=-.611;  p<.01). Concluzia ce se desprinde din această corelaţie este că subiecţii care se subevaluează şi manifestă atitudini insuficient structurată faţă de sine pot fi  predispuşi la comportamente deviante. Imaginea de sine se formează în timp fiind influenţată de ceea ce îşi doreşte individul să devină, de ceea ce reuşeşte să realizeze şi de felul cum este perceput şi apreciat de cei din jur. O imagine de sine negativă induce trăsături depresive sau un anumit nivel de agresivitate. Ambele pot determina manifestări deviante.

Fig. nr.2 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila atitudine faţă de propria persoană

Între sistemul atitudinal valoric şi comportamente pot exista relaţii de  convergenţă sau divergenţă. Sistemul atitudinal valoric generează anumite comportamente fiind cauza acestora. În anumite situaţii şi împrejurări oamenii pot dezvolta comportamente care sunt în discrepanţă cu atitudinile şi convingerile lor. În această situaţie este necesară modificarea atitudinilor pentru a se restabili convergenţa dintre ele şi comportament. Putem concluziona că între latura atitudinal valorică şi comportament există o anumită posibilitate de a se deduce una din alta.

2. După aplicarea chestionarului Cornell – Index se evidenţiază următoarele corelaţii:

– Între manifestările de comportament deviant şi factorii  deficienţei de adaptare  (fig. nr.3) există o corelaţie semnificativă pozitivă (r= .586; p<.01)

Fig. nr.3 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila deficienţa de adaptare

Între manifestările de comportament deviant şi factorul nervozitate şi anxietate (fig.nr.4 ) există o corelaţie puternic semnificativă pozitivă ( r = .490 ;  p <.01);

Fig.nr.4 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila nervozitate şi anxietate

– Între manifestările de comportament deviant şi factorul reacţii patologice de spaimă (fig. nr.5) există o corelaţie puternic semnificativă pozitivă (r =.396 ; p <.01);

Fig. nr.5 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila reacţii patologice de spaimă

– Între manifestările de comportament deviant şi factorul depresie (fig. nr.6) există o corelaţie puternic semnificativă pozitivă (r =.386 ; p <.01);

Fig. nr.6 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila depresie

-Între manifestările de comportament deviant şi factorul ipohondrie şi astenie (fig. nr.7) există o corelaţie puternic semnificativă pozitivă (r =.684 ; p <.01);

Fig. nr.7 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila ipohondrie şi astenie

– Între manifestările de comportament deviant şi factorul tulburări psihopate (fig.nr.8) există o corelaţie puternic semnificativă pozitivă (r =.536 ; p <.01);

Fig.nr.8 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila tulburări psihopate

Deficienţa de adaptare este de multe ori urmarea unei inadaptări sociale constituite în timp.

Se ştie că prima instanţă de socializare este familia. In familie socializarea se realizează într-un anumit climat afectiv si educativ. Carenţele afective şi educative apărute în familie sunt factori determinanţi ai inadaptării sociale care generează o pregnantă inadaptare şcolară.

0 altă instanţă de socializare este şcoala. Aici sunt utilizate modalitaţi şi mijloace mult mai sistematice şi mai fundamentale decât cele utilizate în familie. Dacă activitatea educativă desfăşurată în şcoală nu îşi atinge scopul apare insuccesul şcolar şi putem vorbi de o inadaptare şcolară generatoare a unei inadaptări sociale pentru că “eşecul şcolar are drept consecinţă împiedicarea realizării unei cariere profesionale ascendente; absenţa perspectivelor profesionale şi, deci, imposibilitatea de satisfacere a aspiraţiilor în viaţa profesională favorizează tentaţia de a realiza aceste aspiraţii prin intermediul unor activităţi delictuoase” (Rădulescu S.; Banciu D.).

V. Preda (1988) subliniază faptul că la cei mai mulţi delincvenţi întâlnim inadaptare/ dezadaptare şcolară, aptitudine şcolară insuficient dezvoltată, motivaţie neadecvată, atitudine negativă faţă de activitatea şcolară şi faţă de muncă şi sentimente moral-religioase insuficient dezvoltate în raport cu vârsta. Într-un alt studiu efectuat de V. Preda se observă că ,,83,2%dintinerii care au comis acte agresive deosebit de grave au fost inadaptaţi sau dezadaptaţi şcolar.” Inadaptarea şcolară face ca efortul educativ al şcolii să nu-şi atingă scopul, să nu ducă la formarea unei personalităţi apte să se impună în societate.

Depresia este cea mai frecventă stare psihică patologică. Ea poate să aibă ca puncte de plecare eşecuri, nerealizări, incapacităţi conştientizate etc.. În aceste cazuri depresia reprezintă trăirea intensă a unei tensiuni emoţionale ce s-a stabilizat ca experienţă erodată. În situaţii de depresie individul tinde să fie preocupat doar de propriile sale probleme şi poate deveni iritabil şi chiar violent.

După sursa de  condiţionare depresiile se împart în depresii reactive (ca răspuns la situaţii grele) şi depresii endogene (Kendell,1976;Willner,1985). În perioada efectuării stagiului militar şocul încorporării este direct proporţional cu  tulburările emoţionale preexistente şi cu evenimentele de viaţă cărora militarii trebuie să le facă faţă. Instituţia militară este un mediu în care indivizii sunt despărţiţi de cei dragi, sunt izolaţi de sistemul de relaţii sociale în care existau, fiind nevoiţi să se adapteze unui alt mediu, altor tipuri de relaţii sociale.

Rolul chestionarului Cornell–Index este de a identifica atât persoanele cu anumite tulburări de personalitate, cât şi pe acelea cu unele tulburări somatice. Corelaţiile semnificative pozitive rezultate între variabila manifestări de comportament deviant şi variabilele deficienţa de adaptare, nervozitate şi anxietate, reacţii patologice de spaimă, ipohondrie şi astenie, depresie şi tulburări psihopate ne conduc la concluzia că subiecţii cu tulburări de personalitate sunt predispuşi la comportamente deviante, confirmându-se astfel ipoteza nr.1 : ” Dacă trăsăturile de personalitate ale subiectului definesc o personalitate puternică  predispoziţia spre comportamente deviante este mai mică”.

3. După aplicarea Chestionarului de temperament (STI – RRA) am constatat că subiecţii aparţin următoarelor tipuri temperamentale : – 5 au temperament coleric,  14 au temperament melancolic şi 13 temperament sanguin. . Scorurile obţinute de aceştia pe cele trei scale: Forţa excitaţiei, forţa inhibiţiei şi mobilitatea proceselor nervoase superioare au fost introduse în programul de prelucrare automată a datelor rezultând următoarele corelaţii:

– Forţa excitaţiei –  corelează semnificativ negativ (r =.-447 ; p <.01) cu manifestările de comportament deviant (fig. nr.9).

Fig. nr.9 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila forţa excitaţiei

– Mobilitatea corelează semnificativ negativ (r =.-350 ; p <.01)  cu manifestările de comportament deviant (fig. nr.10).

Fig. nr.10 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila mobilitatea proceselor nervoase superioare

Persoanele cu o înaltă forţă de excitaţie  sunt cele care preferă activităţi ce presupun risc, care nu prezintă tulburări emoţionale când desfăşoară o activitate cu încărcătură emoţională sau fizică, cele a căror performanţă nu descreşte semnificativ în situaţii înalt stimulative, care sunt rezistente la oboseală şi au capacitatea de a acţiona adecvat la tensiuni emoţionale puternice.

Comportamentele specifice persoanelor cu înaltă mobilitate sunt: reacţii adecvate la schimbări neaşteptate în mediu, capacitate de a se adapta rapid la situaţii noi, trecerea facilă de la o activitate la alta, schimbarea dispoziţiei de la spectrul pozitiv la cel negativ în funcţie de semnificaţia situaţiei.

Conform tipologiei pavloviene a temperamentelor, subiecţii care au obţinut scoruri foarte bune la cele două scale aparţin tipului temperamental sanguin. Nu putem afirma însă că subiecţii care aparţin celorlalte tipuri temperamentale ar putea manifesta comportamente deviante decât în măsura în care tipul temperamental se asociază cu atitudini ce nu corespund ca orientare valorică cerinţelor activităţii militare.

4. Scala de locus de control (S.L.C.R.-A.). Această probă subsumează şi determină acele trăsături de personalitate ce imprimă o anumită direcţie comportamentului persoanei. În 1973, L.M. Lefcourt a demonstrat că există o legătură între performanţele obţinute într-o anumită activitate şi locul situării controlului comportamentelor. Astfel „internaliştii” obţin în general performanţe superioare în comparaţie cu „externaliştii”. Acest lucru se explică prin faptul că, „internaliştii”, având încredere mai mare în forţele proprii, îşi pot modela permanent efortul în funcţie de natura factorului cognitiv sau a sarcinii de rezolvat, mobilizându-se adecvat pentru îndeplinirea ei.

După aplicarea acestei probe, numai dimensiunea externă a locusului de control  extern a corelaţionat semnificativ negativ (r =.-391 ; p <.01)   cu manifestările de comportament deviant (fig. nr.11). Concluzia ar fi că deşi sunt persoane suspicioase, interiorizate, mai greu adaptabile, a căror aderenţă la normele şi regulile grupului este formală, motiv pentru care le pot încălca cu mai multă uşurinţă decât ceilalţi, „externaliştii” nu prezintă predispoziţii spre comportamente deviante.

Fig. nr.11 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila dimensiunea externă a locului controlului

5. După aplicarea probei de date anamnestice, am selecţionat pentru a fi prelucraţi statistic următorii factori: integrarea în mediul şcolar, la locul de muncă şi în mediul militar, relaţiile familiale, mediul de provenienţă, imaginea de sine, expectanţe. După prelucrarea datelor numai trei dintre aceşti factori au prezentat corelaţii cu manifestările de comportament deviant, şi anume:

– Integrarea în mediul militar corelează puternic semnificativ pozitiv (r =.514 ; p <.01)    cu manifestările de comportament deviant (fig.nr.12).

Fig. nr.12 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila integrare în mediul militar

– Integrarea în mediul şcolar corelează semnificativ pozitiv (r =.156 ; p <.01)    cu manifestările de comportament deviant (fig.nr.13).

Figura 13 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila integrare în mediul militar

– Expectanţa corelează semnificativ negativ (r =.-391 ; p <.01)  cu manifestările de comportament deviant (fig. nr.14).

Fig.nr.14 – Corelaţia între variabila manifestări de comportament deviant şi variabila expectanţe

Putem concluziona că persoanele cu expectanţe negative şi cele cu dificultăţi de integrare în mediul militar şi în mediul şcolar pot prezenta tendinţe spre comportamente deviante.

Din analiza statistică efectuată rezultă următoarele concluzii:

Ipoteza 1: „Dacă trăsăturile de personalitate ale subiectului definesc o personalitate puternică  predispoziţia spre comportamente deviante este mai mică”, se confirmă.

Ipoteza 2 : „Dacă militarii prezintă probleme de adaptare şi integrare în mediul militar , creşte riscul apariţiei unui comportament deviant”, se confirmă.

Ipoteza 3 : „Dacă coeficientul de  inteligenţă al militarilor se situează la un nivel superior, atunci riscul apariţiei unui comportament deviant este scăzut” este nulă deoarece între variabila „manifestări de comportament deviant” şi variabila „nivelul coeficientului de inteligenţă” nu există nici o corelaţie.

Elaborarea unui program de evitare (prevenire) a comportamentelor deviante, de    reabilitare a  militarilor care manifestă astfel de comportamente

Programul ar trebui să se adreseze tuturor militarilor care în urma testărilor psihologice şi interviurilor clinice sunt depistaţi ca având depresii sau alte tulburări de comportament ce pot duce la devianţă.

  1. Obiective generale

–         Diminuarea riscului ca militarii să se manifeste agresiv sau autoagresiv;

–         Minimalizarea efectelor specificului activităţii militare asupra personalităţii tinerilor ostaşi.

  1. Obiective operaţionale

–    Reducerea numărului militarilor depresivi;

– Reducerea numărului militarilor cu manifestări deviante (agresivitate,      autoagresivitate)

– Sporirea realismului şi obiectivismului subiecţilor;

– Sporirea respectului faţă de sine şi de ceilalţi;

– Creşterea încrederii în sine, creşterea capacităţii empatice, a capacităţii de                                                                  comunicare, a autocontrolului, detensionarea afectivă.

C. Etape

1. Identificarea militarilor depresivi şi a celor cu tendinţe spre comportamente deviante;

2. Stabilirea metodologiei de lucru;

3. Stabilirea grupelor de lucru;

4. Intervenţia terapeutică propriu-zisă: – consiliere psihologică individuală;

– psihoterapie non-directivă;

– asistenţă medicală (acolo unde este

necesară)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.